Inadmissibility of recourse against a final order dismissing a cassation petition for non-fulfillment of admissibility conditions

Asupra recursului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 321/RC din data de 20 septembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 549/A din data de 22 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Pentru a pronunţa această soluţie, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că potrivit art. 434 alin. (1) din C. proc. pen., "pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor" or, în speţă, prin decizia penală atacată s-a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A., împotriva Încheierii penale nr. 33 din data de 9 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Arad prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată împotriva Încheierii penale nr. 260 din data de 5 martie 2019 a Judecătoriei Arad, iar prin această ultimă hotărâre s-a respins plângerea formulată împotriva ordonanţei de clasare din data de 21 septembrie 2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

În acest context, instanţa supremă a apreciat că Decizia penală nr. 549/A din data de 22 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, nu este o decizie susceptibilă de a fi atacată pe calea recursului în casaţie, nefiind respectate dispoziţiile art. 434 alin. (1) din C. proc. pen.

De asemenea, în urma examinării cererii de recurs în casaţie formulată, în etapa admisibilităţii în principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că nu este indicat niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1 - 12 din C. proc. pen.

Mai mult decât atât, s-a reţinut şi faptul că în cuprinsul cererii de recurs în casaţie nu se indică numele şi prenumele recurentului şi nici hotărârea penală atacată.

Prin urmare, s-a considerat că cererea de recurs în casaţie formulată de către petentul A. nu îndeplineşte condiţiile cerute de dispoziţiile art. 434 - art. 438 din C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, la data de 20 februarie 2020, A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 23 martie 2020, termen care a fost preschimbat în data de 25 mai 2020, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovată de recurent, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În cauză, recurentul a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva Încheierii nr. 321/RC din data de 20 septembrie 2019, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018, hotărâre prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A., împotriva Deciziei penale nr. 549/A din data de 22 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în procedura de filtru a recursului în casaţie.

De asemenea, instanţa supremă reţine că, potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., încheierea prin care se respinge cererea de recurs în casaţie, pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, este definitivă.

În raport cu aceste dispoziţii legale se constată că, în ceea ce priveşte încheierea prin care se respinge cererea de recurs în casaţie, pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, C. proc. pen. nu a reglementat o cale de atac, aceasta fiind definitivă.

Ca atare, hotărârea recurată în prezenta cauză nu este susceptibilă a fi atacată, fiind definitivă, calea de atac exercitată fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege. Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de A. împotriva Încheierii nr. 321/RC din data de 20 septembrie 2019, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de A. împotriva Încheierii nr. 321/RC din data de 20 septembrie 2019, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2020.

GGC - NN