Exception of unconstitutionality in annulment challenge inadmissible; appeal unfounded

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată

Prin încheierea din 23 septembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

S-a reţinut, în esenţă, că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că nu există un raport de dependenţă între dispoziţiile a căror neconstituţionalitate este invocată şi soluţionarea cauzei; având în vedere stadiul concret în care se află cauza, contestaţie în anulare împotriva deciziei instanţei de recurs, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004 nu poate avea vreo înrâurire cu privire la soluţia ce se va pronunţa în cauză.

2. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 23 septembrie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019, a formulat recurs A..

În motivarea căii de atac formulate în termenul legal, recurenta a susţinut că, prin încheierea atacată, instanţa de judecată i-a încălcat dreptul de acces la instanţa constituţională, arogându-şi competenţe pe care Legea nr. 47/1992 nu i le acordă; a arătat, de asemenea, că încheierea recurată încalcă prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deoarece s-a pronunţat asupra admisibilităţii cererii de sesizare, iar nu asupra admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, cu privire la care textul legal menţionat instituie condiţiile de admisibilitate.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Examinând încheierea recurată, în raport cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Din dispoziţiile legale citate, rezultă condiţiile în care poate fi invocată excepţia de neconstituţionalitate, acestea fiind grupate în funcţie de:

- obiectul excepţiei, care trebuie să fie o lege sau o ordonanţă în vigoare ori dispoziţii din cuprinsul acestora, care să aibă legătură cu soluţionarea cauzei [alin. (1)], şi a căror neconstituţionalitate să nu fi fost constatată printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale [alin. (3)];

- titularul cererii, care poate fi oricare dintre părţi, instanţa de judecată ori de arbitraj comercial sau procurorul, în cauzele la care participă [alin. (2)].

Dacă una dintre condiţiile menţionate mai sus nu este îndeplinită, excepţia este inadmisibilă.

Făcând aplicarea dispoziţiilor legale citate, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a pronunţat încheierea din 23 septembrie 2019, prin care a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatoarea A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, reţinând, în esenţă, că nu există un raport de dependenţă între dispoziţiile a căror neconstituţionalitate este invocată şi soluţionarea cauzei.

Într-adevăr, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, una dintre condiţiile legale pentru admisibilitatea excepţiei este existenţa unei legături între prevederile legale pretins neconstituţionale şi soluţionarea cauzei [art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992].

Sintagma "să aibă legătură cu soluţionarea cauzei", folosită de legiuitor în cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, exprimă relevanţa pe care dispoziţiile legale pretins neconstituţionale o au asupra soluţionării cauzei.

Pentru ca mecanismul excepţiei de neconstituţionalitate să nu fie deturnat de la scopul pentru care a fost creat, această relevanţă trebuie evaluată în raport cu circumstanţele cauzei, prin prisma interesului procesual concret pe care îl prezintă declanşarea controlului de neconstituţionalitate, ţinând seama de chestiunile litigioase supuse dezbaterii şi de stadiul în care se află litigiul.

În cauză, aşa cum corect s-a reţinut şi prin încheierea atacată, condiţia "legăturii cu soluţionarea cauzei" nu este îndeplinită, întrucât judecarea contestaţiei în anulare - obiect al dosarului în cadrul căruia a fost invocată excepţia - nu poate fi determinată în niciun fel de modul în care este interpretată şi aplicată norma pretins neconstituţională.

Astfel, obiectul judecăţii, în faţa instanţei a cărei încheiere este atacată, l-a reprezentat contestaţia în anulare formulată de A. împotriva unor hotărâri pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2018, în cauză fiind aplicabile strict prevederile art. 503 şi urm. din C. proc. civ., referitoare la această cale extraordinară de atac, iar nu cele ale art. 71 din Legea nr. 303/2004, faţă de care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.

Or, în condiţiile în care controlul judiciar este limitat la motivele de contestaţie formulate, iar judecarea cauzei se face în conformitate cu dispoziţiile art. 503 şi urm. din C. proc. civ., este evident că invocarea, în această etapă procesuală, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 71 din Legea nr. 303/2004 este lipsită de finalitate.

În acest sens a statuat chiar instanţa de contencios constituţional, reţinând că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15), iar incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).

Curtea Constituţională a precizat, totodată, că excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepţie (Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015)

Este neîntemeiată critica recurentei, potrivit căreia, prin încheierea atacată, instanţa de judecată i-a încălcat dreptul de acces la instanţa constituţională, arogându-şi competenţe pe care Legea nr. 47/1992 nu i le acordă.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, citate mai sus, revine instanţei în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate competenţa de a verifica îndeplinirea condiţiilor legale de admisibilitate şi de a dispune, în cazul în care constată că excepţia nu întruneşte una dintre aceste condiţii, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Curtea Constituţională însăşi a lămurit, de asemenea, acest aspect, statuând că revine instanţelor de judecată competenţa de a constata îndeplinirea, în mod concret, a condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, în vederea sesizării instanţei de contencios constituţional, instanţe care "au rolul de partener al Curţii (Constituţionale - n.r.), în sensul că verifică, în vederea sesizării instanţei constituţionale, respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate"; "excepţia de neconstituţionalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituţionalitate, astfel încât, atât instanţei a quo, cât şi celei a quem le revine competenţa de a verifica, în proceduri distincte, dacă aceasta se plasează în paradigma controlului concret de constituţionalitate" (Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 19 aprilie 2018, paragrafele 27 şi 28).

Nu este întemeiată nici critica potrivit căreia încheierea recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deoarece s-ar fi pronunţat asupra admisibilităţii cererii de sesizare, iar nu asupra admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, cu privire la care sunt instituite condiţiile de admisibilitate.

Astfel, rezultă cu evidenţă, din considerentele încheierii recurate, că Înalta Curte analizează condiţiile de admisibilitate prin raportare la excepţia de neconstituţionalitate invocată de petenta-contestatoare, analiza vizând în mod explicit legătura pe care textul legal criticat ca fiind neconstituţional o are sau nu cu soluţionarea cauzei.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte reţine, aşadar, că încheierea recurată este legală şi corect motivată, iar criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate.

Faţă de cele prezentate, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 23 septembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 24 februarie 2020.