Disciplinary liability for ECRIS reporting fraud and TV statements: non-application of gross negligence due to lack of proof of knowledge and absence of specific injury

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 2P din 13 martie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, secţia pentru Procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a decis următoarele:

Cu unanimitate, a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 ca neîntemeiată;

Cu majoritate, a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâţilor A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi B., prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 şi, în baza art. 100 lit. a) din acelaşi act normativ, a aplicat pârâţilor A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi B., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu sancţiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004;

Cu majoritate, a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, ca neîntemeiată.

Referitor la procurorul A., cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, s-a reţinut că acesta nu a depăşit limitele libertăţii de exprimare, astfel cum aceasta este garantată de art. 10 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, neputându-se reţine încălcarea obligaţiei de rezervă prin afirmaţiile de ordin critic exprimate în emisiunile televizate din datele de 12 şi 14 februarie 2018; afirmaţiile procurorului A., invocate în acţiunea disciplinară, reprezintă percepţia sa subiectivă cu privire la fenomenul infracţional din judeţul Caraş-Severin, cu privire la activitatea sa şi a organelor de poliţie judiciară, la modul de implicare a autorităţilor în combaterea fenomenului infracţional şi la consecinţele pe care le-a suportat urmare a anchetelor avute în instrumentare şi nu au adus în vreun fel atingere onoarei sau probităţii profesionale sau prestigiului justiţiei, neexistând nicio probă concludentă în acest sens.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, s-a apreciat că, sub aspectul laturii subiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, întrucât nu s-a făcut dovada faptului că încheierea prin care a fost confirmată soluţia de renunţare la urmărirea penală exista la dosarul cauzei, situaţie în care nu se poate reţine grava neglijenţă a procurorului A. în încălcarea dispoziţiilor procedurale.

Aspectul potrivit căruia la judecarea dosarului a participat prim-procurorul A. nu poate conduce în mod automat la concluzia că procurorul ar fi trebuit să cunoască faptul că o soluţia de renunţare la urmărire penală, în condiţiile în care, pe de o parte, acest dosar nu era singurul dosar aflat în supravegherea acestuia, iar, pe de altă parte, în condiţiile unui volum foarte mare de activitate şi a unei lipse de personal acute (era singurul procuror care îşi desfăşura activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa), A. îndeplinea atât atribuţii specifice funcţiei de conducere, cât şi ale funcţiei de execuţie (supravegherea cercetărilor penale, urmărire penală şi activitate judiciară).

Totodată, ordonanţele prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale au fost infirmate prin ordonanţa din 5 martie 2018 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, astfel încât a existat o reparaţie a vătămării aduse părţii din proces.

Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, s-a reţinut că atât faptele procurorului B., cât şi faptele procurorului A., referitoare la solicitările adresate grefierului - şef de a introduce în ECRIS dosare penale ca fiind soluţionate, deşi în realitate nu erau finalizate şi nu erau scăzute în Registrul de evidenţă a activităţii de urmărire penală şi supravegherea cercetărilor, fiind cuprinse în statistica aferentă anului 2016 şi 2017, realizează elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, fapta procurorului B., care nu a predat la 5 iulie 2017, când a expirat perioada delegării în funcţia de conducere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa, 39 de dosare (inclusiv cele 22 scăzute ca fiind soluţionate), pe care le-a scos din sediul parchetului şi le-a dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, unde acesta îşi desfăşoară în prezent activitatea, dosare pe care le-a predat ulterior, se circumscrie elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

Prin faptele anterior menţionate, cei doi procurori au nesocotit prevederile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, Ordinul nr. 5 din 10 ianuarie 2007 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind utilizarea sistemului informatic E.C.R.I.S. în cadrul parchetelor, Ordinul nr. 213 din 15 iulie 2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind organizarea şi funcţionarea sistemului informaţional al Ministerului Public, art. 134 din regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul nr. 2337/C/30 mai 2018, cu privire la predarea şi scăderea lucrărilor, precum şi dispoziţiile art. 314, 315, 318, 327 şi 328 din C. proc. pen., conform cărora redactarea soluţiilor de netrimitere în judecată şi de neurmărire penală sau a rechizitoriului intră în sarcina procurorului şi nu a grefierului, acesta din urmă având doar obligaţia de a dactilografia soluţia dispusă de procuror; or, prin modalitatea adoptată de procurorul A., grefierul a fost pus în situaţia de a redacta soluţii, contrar dispoziţiilor legale menţionate anterior.

Totodată, s-a constatat că procurorul B. a încălcat şi dispoziţiile art. 202 din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor cu modificările aduse prin Ordinul nr. 2337/C/30 mai 2018, potrivit cărora "scoaterea din incinta parchetelor a dosarelor, actelor şi lucrărilor, în afara cazurilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament este interzisă".

Apărările formulate de către procurorul B. în sensul că a procedat în această manieră întrucât volumul de muncă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa era supraîncărcat, unitatea rămânând cu un singur procuror, iar practica raportării la sfârşit de semestru sau la an a unor dosare în curs de soluţionare ca fiind soluţionate este mai veche nu justifică încălcarea de către acesta a obligaţiilor profesionale.

De asemenea, susţinerile procurorului A., în sensul că nu a cunoscut dispoziţiile Ordinului nr. 5 din 10 ianuarie 2007 privind sistemul E.C.R.I.S., nu pot fi luate în considerare, fiind infirmate chiar de faptele care intră în conţinutul constitutiv al acestei abateri disciplinare. Astfel, procurorul A. a recunoscut cu prilejul declaraţiei date în faţa instanţei disciplinare că a făcut raportări în baza Ordinului nr. 213 din 15 iulie 2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deci cunoştea conţinutul acestui ordin, care se referă şi la responsabilitatea conducătorilor parchetelor în ceea ce priveşte verificarea şi raportarea datelor statistice.

Concluzionând că nerespectarea de către domnii procurori B. şi A. a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, precum şi a celorlalte dispoziţii legale şi regulamentare a avut drept consecinţă denaturarea adevărului prin raportarea nereală a unor date statistice, cu repercusiuni asupra realităţii datelor înscrise în rapoartele de activitate ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa, ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi ale Ministerului Public, etalonul de la care ar fi trebuit pornit fiind cel al "procurorului diligent", instanţa de disciplină a reţinut în sarcina ambilor pârâţi săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 şi a dispus aplicarea unei sancţiuni mai uşoare, apreciată ca fiind suficientă pentru a atrage atenţia asupra abaterilor comise şi a consecinţelor faptelor lor.

Împotriva acestei hotărâri, părţile au declarat recurs, după cum urmează:

Recursul declarat de pârâtul B.

Pârâtul B. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea Hotărârii nr. 2P pronunţate de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii din 13 martie 2019 şi, în rejudecare, respingerea acţiunii disciplinare, ca neîntemeiată, invocând drept temei prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În argumentarea acestuia, s-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, întrucât la dosarul cauzei nu se află niciunul din ordinele pretins încălcate de către acesta şi care au stat la baza aplicării sancţiunii disciplinare. Se poate constata că Inspecţia judiciară nu a făcut dovada existenţei şi conţinutului Ordinelor nr. 5/2007 şi 213/2014, ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu toate că Inspecţia Judiciară, fiind cea care a exercitat acţiunea disciplinară, avea obligaţia să dovedească pretenţia pe care a supus-o judecăţii, potrivit dispoziţiilor art. 249 din C. proc. civ.

Cu privire la dispoziţiile art. 134 alin. (2), (3) şi 4 din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor, s-a susţinut că acestea nu sunt aplicabile în speţă, neputându-se reţine o încălcare a atribuţiilor ce revin prim-grefierului sau ale grefierului-şef în sarcina pârâtului procuror.

Totodată, niciuna dintre celelalte prevederi legale reţinute prin hotărârea recurată nu este aplicabilă cu privire la nepredarea la plecarea din unitate a celor 39 de dosare, iar, sub aspectul laturii subiective, s-a considerat că încălcarea obligaţiilor profesionale este justificată de volumul mare de activitate şi de lipsa de experienţă în funcţia de conducere, lipsind intenţia indirectă.

Recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierilor din 24 octombrie 2018 şi 6 martie 2019, precum şi împotriva Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori

Pârâtul A. a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019, solicitând casarea în parte în ceea ce priveşte dispoziţia de sancţionare pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2014 şi, în rejudecare, respingerea acţiunii disciplinare exercitate pentru această abatere disciplinară şi împotriva încheierilor de şedinţă din 24 octombrie 2018 şi 6 martie 2019, prin care s-a respins probatoriul solicitat, invocându-se drept temei prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs, s-a arătat că nu s-au depus la dosar ordinele interne încălcate, având drept consecinţă imposibilitatea asigurării unei apărări efective nu numai de acesta, dar mai ales de către avocatul acestuia, care nu are acces la ordinele interne ale Ministerului Public, în acest sens existând şi o acţiune în contencios administrativ, au fost audiate ca martor persoane interesate în cauză în ceea ce priveşte exonerarea de propria vinovăţie, persoane aflate sub directa subordonarea a unor persoane care au interesul să ascundă propriile fapte, acuzaţiile Inspecţiei Judiciare sunt ambigue şi fără a evidenţia în mod concret actul normativ încălcat, sesizarea Inspecţiei Judiciare a fost făcută chiar de persoanele interesate în ascunderea propriei vinovăţii şi de persoane interesate în denigrare, sesizări care s-au dovedit pe parcursul cercetărilor nereale şi nu au fost administrate probatorii esenţiale în lămurirea situaţiei de fapt şi nici cele solicitate suplimentar.

Totodată, s-a susţinut nelegalitatea sancţiunii prin prisma neincriminării ca abatere disciplinară a presupusei fapte de încălcare a ordinelor interne de lucru, nelegalitatea sancţiunii prin prisma incriminării de teza I a art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 a faptelor comise de procurorii ierarhici inferiori conducătorului de unitate în condiţiile în care el îndeplinea funcţia de conducător de unitate, nelegalitatea sancţiunii prin prisma neincriminării ca abatere disciplinară a presupusei fapte de instigare de către magistrat la încălcarea de către grefierul şef a ordinelor interne de lucru, norma incriminatoare referindu-se doar la obligaţiile magistratului, nelegalitatea utilizării declaraţiei martorului C. la fundamentarea concluziei de la pagina 40 alin. (3) conform căreia "din dispoziţia acestora (B. şi A.) fiind introduse în E.C.R.I.S. dosare nesoluţionate şi nelegalitatea ignorării declaraţiei martorului C. la fundamentarea concluziei de la pagina 42 alin. (4) conform căreia ar fi recunoscut cu prilejul declaraţiei că a făcut raportări în baza ordinului şi deci cunoştea conţinutul ordinului.

Nelegale se arată a fi şi reţinerea în sarcina sa a unei fapte din 2010 privind scăderea din evidenţele anului 2010 a unui dosar care în mod real era în lucru, faptă care pe lângă faptul că este prescrisă răspunderea disciplinară i se impută în condiţiile în care nu a exercitat atribuţiuni de conducere decât în perioada 2017- ianuarie 2018, reţinerea în argumentarea soluţiei de sancţionare a încălcării unor prevederi din Codul deontologic (art. 12) şi a unor norme privind circuitul documentelor în unitate care ţin de atribuţiile grefierilor şi grefierilor şefi, fără a se face vreo cercetare sau audiere şi fără a se depune vreun înscris.

Totodată, s-a invocat imposibilitatea verificării exactităţii înregistrărilor în sistemul informatic ECRIS şi a datelor statistice şi s-a arătat că în sistemul ECRIS nu au fost introduse dosare nesoluţionate, ci dosare cu soluţii netehnoredactate, între tehnoredactare şi actul de dispoziţie prin care a dat soluţia fiind o diferenţă, iar raportările în perioada 2010 - 2018 s-au făcut în baza ordinului informaţional şi nu a Ordinului nr. 213/2014.

Prin întâmpinarea depusă, Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursurilor formulate de domnii procurori ca nefondate şi menţinerea în parte a hotărârii atacate (inclusiv a încheierilor), ca fiind temeinică şi legală, arătând următoarele:

- în ceea ce priveşte recursul declarat de procurorul A., acesta nu poate invoca necunoaşterea ordinelor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-au respectat dispoziţiile art. 255 - 258 din C. proc. civ. referitor la proba cu martori, rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare cuprinde descrierea faptelor reţinute în sarcina acestuia, sesizarea Inspecţiei Judiciare s-a realizat conform prevederilor legale, iar probele au fost puse în discuţia părţilor şi respinse motivat;

- referitor la recursul declarat de procurorul B., acesta nu a negat necunoaşterea Ordinelor nr. 5/2007 şi nr. 213/2014, iar apărările formulate nu justifică încălcarea obligaţiilor profesionale.

A., prin întâmpinarea depusă la recursul Inspecţiei Judiciare a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând în esenţă, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 că prin participarea la cele două emisiuni nu a afectat prestigiul justiţiei şi nu a adus un prejudiciu de imagine instituţiilor statului, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa comunitară, iar referitor la art. 99 lit. t) teza a II-a din actul normativ anterior menţionat, s-a susţinut că nu există prejudiciu, deoarece nu s-a formulat de către persoana fizică pretins vătămată o plângere care să îndeplinească condiţiile de fond ale aptitudinii de a sta la baza exercitării acţiunii disciplinare.

Recursul declarat de Inspecţia Judiciară.

Prin recursul formulat, Inspecţia Judiciară a solicitat admiterea acestuia, casarea Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019 a secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii pronunţate în Dosarul nr. x/2018 şi reţinerea spre rejudecare a acţiunii disciplinare, în limitele stabilite de art. 501 din C. proc. civ. şi, după rejudecare, admiterea acţiunii disciplinare promovate împotriva domnului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 şi înlocuirea sancţiunii disciplinară constând în "avertisment" aplicate cu una dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din acelaşi act normativ, proporţională cu gravitatea faptelor comise, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că prin afirmaţiile grave şi generale făcute în cadrul emisiunilor televizate din 12 şi 14 februarie 2018, pârâtul A. a încălcat interdicţia prevăzută de art. 104 din Legea nr. 161/2003 şi dispoziţiile art. 17 şi 18 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, iar intervenţia sa în cadrul emisiunilor respective este contrară demnităţii funcţiei de magistrat şi contravine obligaţiei de rezervă impuse magistraţilor în exercitarea libertăţii de exprimare, dorind, de fapt, să distragă atenţia opiniei publice referitor la comportamentul său, erijându-se în singura persoană care a "făcut ordine", s-a implicat în combaterea fenomenului infracţional specific zonei, odată cu preluarea funcţiei de procuror.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, s-a învederat că, în mod eronat, nu s-au reţinut ca fiind întrunite elementele constitutive ale acesteia sub aspectul laturii subiective şi al urmării imediate, deoarece împrejurarea că pârâtul procuror a cunoscut situaţia juridică a petentului D. rezultă din probele administrate în cauză, iar nerespectarea de către procuror a normelor C. proc. pen. a adus atingere principiului care consacră înfăptuirea corectă şi în bune condiţii a actului de justiţie, prin conduita sa, încălcându-se obligaţia instituită de art. 4 din Legea nr. 303/2004, de a asigura, prin întreaga activitate, supremaţia legii, de a respecta drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi de a asigura un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, în acest sens pronunţându-se şi doi membri ai secţiei pentru procurori în materie disciplinară în cadrul opiniei separate formulate.

Totodată, ţinând cont de împrejurările concrete ale săvârşirii faptelor şi raportat la consecinţele acestora, se justifică aplicarea unei sancţiuni mai aspre, de natură să îl atenţioneze pe procurorul A. cu privire la conduita viitoare a acestuia în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile şi apărările formulate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la cererea de suspendare formulată de recurentul A. în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., anume suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională, se reţine că lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri, instanţa de judecată fiind cea chemată să decidă asupra oportunităţii măsurii, inclusiv cu luarea în considerare a poziţiei procesuale a părţii care a solicitat oprirea cursului judecăţii, în condiţiile în care interesul soluţionării cu celeritate a cauzei îi aparţine.

Posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, este condiţionată de respectarea dreptului la un proces echitabil şi a obligaţiei de soluţionare a cauzelor într-un termen rezonabil în vederea unei mai bune administrări a actului de justiţie, precum şi a respectării principiului aflării adevărului, instanţa fiind datoare să valorifice dispoziţiile legale incidente, fără a aduce atingere drepturilor şi interesele legitime ale celorlalte părţi.

Aşadar, acest caz de suspendare facultativă constituie un instrument util pentru a preîntâmpina pronunţarea unor hotărârii contradictorii, or soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate nu poate fundamenta măsura suspendării facultative, partea având la dispoziţie remediul procesual instituit de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., o soluţie contrară având drept finalitate tergiversarea soluţionării prezentei cauze, motiv pentru care Înalta Curte va dispune respingerea cererii de suspendare formulată de recurentul A.

Cu privire la recursurile formulate de recurenţii B. şi A. (prin două memorii distincte), Înalta Curte reţine următoarele:

Critica formulată de recurenţi vizează, în principal, încălcarea normelor de drept material în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 99 lit. m) Legea nr. 303/2004, apreciind că este aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit textului legal anterior menţionat, constituie abatere disciplinară nerespectarea, în mod nejustificat, a dispoziţiilor cu caracter administrativ date în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de legi sau regulamente.

Sub acest aspect, angajarea răspunderii disciplinare este supusă cerinţei îndeplinirii cumulative a celor trei condiţii, cu referire la faptă, vinovăţie şi raport de cauzalitate, iar în ceea ce priveşte vinovăţia, aceasta trebuie constatată în mod cert, în baza probatoriului administrat în cauză.

Referitor la elementul material al laturii obiective s-a reţinut faptul că s-a solicitat grefierului şef să introducă în E.C.R.I.S. un anumit număr de dosare penale ca fiind soluţionate şi nu s-au predat la 05 iulie 2017 când a expirat perioada delegării în funcţia de conducere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa, 39 de dosare (inclusiv parte din cele scăzute ca fiind soluţionate), acestea negăsindu-se faptic la sediul parchetului, cu menţiunea că cea de a doua faptă a fost imputată doar domnului procuror B.

Art. 134 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul nr. 2337/C/30 mai 2018, cu privire la predarea şi scăderea lucrărilor, statuează următoarele: [...]

Alin. (2):

"Lucrările redactate se predau de procurori şi ceilalţi salariaţi prim grefierului sau grefierului şef sau înlocuitorului acestuia, spre dactilografiere, sub semnătură în Condica de evidenţă a dosarelor şi lucrărilor procurorilor"

Alin. (3):

"Lucrările efectuate se predau de procurori şi ceilalţi salariaţi prim grefierului ori grefierului şef sau înlocuitorului acestuia, de asemenea, sub semnătură în Condica de evidenţă a dosarelor şi lucrărilor procurorilor"

Alin. (4) "Prim grefierul sau grefierul şef va face personal menţiunile corespunzătoare de scădere a lucrărilor şi de închidere a poziţiilor în registre".

Potrivit art. 202 din acelaşi act, sub denumirea "Protecţia documentelor", "scoaterea din incinta parchetelor a dosarelor, actelor şi lucrărilor, în afara cazurilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament, este interzisă".

C. proc. pen., sub denumirea marginală "Rezolvarea cauzelor" la art. 327 arată următoarele:

"atunci când constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, procurorul:

a) emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal;

b) emite ordonanţa prin care clasează sau renunţă la urmărire, potrivit dispoziţiilor legale".

Art. 328, intitulat "Cuprinsul rechizitoriului", stabileşte că: (1) Rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) - [a) denumirea parchetului şi data emiterii; b) numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte; c) fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia şi, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului; d) obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluţiei, precum şi motivele de fapt şi de drept ale acestora], datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei. Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării preventive.

(2) În rechizitoriu se arată numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces, şi locul unde urmează a fi citate.

(3) Procurorul întocmeşte un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulţi suspecţi şi inculpaţi şi chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite, potrivit art. 327.

Aceste dispoziţii se completează cu ale art. 62 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, conform cărora:

"procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic".

De asemenea, potrivit art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii "Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente şi ordine de serviciu".

În acest context, referitor la pretinsa necunoaştere a Ordinului nr. 5 din 10 ianuarie 2007 şi a Ordinului nr. 213 din 15 iulie 2014 ale procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este de reţinut că activitatea decizională în cadrul parchetelor se desfăşoară pe două paliere, anume: jurisdicţional (rezoluţia şi ordonanţa) şi administrativ (materializată în ordine, ordine de serviciu, dispoziţii şi decizii).

Structura piramidală a Ministerului Public, consacrată de dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, se transpune, în aria decizională de tip administrativ, în obligativitatea îndeplinirii ordinilor emise de conducătorii ierarhici, astfel încât ordinele emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în exercitarea atribuţiilor de conducere, coordonare şi control ce îi revin în calitate de conducător al Ministerului Public, sunt obligatorii pentru toate parchetele, indiferent de treapta ierarhică pe care se situează.

Potrivit principiului "nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii", domnii procurori nu pot susţine necunoaşterea ordinelor interne, cu consecinţa imposibilităţii asigurării unei apărări efective, deoarece, în virtutea funcţiei deţinute, aceştia erau garanţii respectării stricte a tuturor normelor legale incidente.

Din această perspectivă, critica domnilor procurori cu privire la faptul că niciuna din dispoziţiile anterior menţionate şi reţinute de instanţa de disciplină nu îi este aplicabilă va fi înlăturată, deoarece prevederile din regulamentul de ordine interioară al Parchetelor şi din C. proc. pen. privesc exclusiv obligaţii stabilite în sarcina procurorului, constând în redactarea şi efectuarea lucrărilor, iar nesocotirea acestora realizează elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, dosarele menţionate în cuprinsul rezoluţiei de sesizare nu erau finalizate şi nu erau scăzute în Registrul de evidenţă a activităţii de urmărire penală şi supravegherea cercetărilor şi, în ceea ce îl priveşte pe domnul procuror B., 39 de dosare (inclusiv parte din cele scăzute ca fiind soluţionate), nu se găseau în materialitatea lor la sediul instanţei, fiind, ulterior, predate noului prim-procuror delegat, fie prin intermediul poştei militare, fie personal.

Criticile formulate de domnul procuror A. privind audierea ca martor a unor persoane interesate în cauză în ceea ce priveşte exonerarea de propria vinovăţie sau a unor persoane, interesate direct sau indirect să ascundă propriile fapte, ambiguitatea acuzaţiilor Inspecţiei Judiciare, pretinsa lipsă a evidenţierii în mod concret a actului normativ încălcat şi neadministrarea unor probatorii esenţiale sau solicitate suplimentar în lămurirea situaţiei de fapt nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea ori netemeinicia aspectelor reţinute de instanţa disciplinară, ci dimpotrivă confirmă neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor ce le reveneau.

Semnificativă este, în contextul examinat, lipsa de suport rezonabil a argumentelor invocate de recurentul A. pentru care acesta consideră că nu îi poate fi angajată răspunderea disciplinară pentru această abatere, fără a justifica propriu-zis, în mod credibil, nerespectarea obligaţiilor legale care îi reveneau cu privire la înfăptuirea actului de justiţie în condiţiile în care procurorul trebuie să manifeste fermitate şi diligenţă în respectarea tuturor normelor de drept material şi procesual.

Aşadar, instanţă de disciplină a dat o apreciere corectă textului legal incriminator incident, prin raportare la aspectele concrete ale speţei rezultate din materialul probator administrat, iar sub aspectul laturii subiective, se poate considera că măsurile dispuse de către recurenţi în cauzele ce au făcut obiectul cercetării sunt expresia nesocotirii dispoziţiilor legale referitoare la întocmirea lucrărilor şi la protecţia dosarelor.

Consecinţa imediată şi directă a încălcării obligaţiilor profesionale şi a raporturilor de serviciu, pe care recurenţii încearcă să o minimalizeze făcând referire la volumul mare de activitate, insuficienţa personalului şi lipsa de experienţă în ceea ce priveşte funcţia de conducere deţinută este nu numai atingerea adusă principiului controlului ierarhic, care reglementează activitatea desfăşurată de procurori, cât şi perturbarea activităţii în cadrul unităţii de parchet, aspecte corect reţinute de instanţa de disciplină şi evidenţiate de probele dosarului.

De asemenea, aceste afirmaţii sunt inapte să îi absolve de orice sancţiune şi nu pot conduce la o altă soluţie decât cea împărtăşită de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, fiind luate în considerare la individualizarea sancţiunii.

Ca atare, Înalta Curte constată că, în speţă, a fost reliefată existenţa faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate dintre faptele ilicite şi rezultatul produs, aşa încât susţinerile recurenţilor grefate pe nelegalitatea hotărârii atacate nu pot fi primite.

Cu privire la încheierile recurate de către domnul procuror A., potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei. Ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii.

Din analiza dosarului de cercetare disciplinară, rezultă că procurorul recurent a formulat cereri succesive de probatorii, asupra cărora instanţa de disciplină s-a pronunţat, motivele respingerii cererilor de probatoriu fiind expuse pe larg în cadrul încheierilor recurate.

Totodată, nu se poate reţine încălcarea dreptului la apărare, atât timp cât instanţa disciplinară a admis proba cu martori, încuviinţată potrivit art. 258 din C. proc. civ., cu respectarea cerinţelor impuse de art. 255 din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de recurentul B. împotriva Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019 şi de recurentul A. împotriva încheierilor din 24 octombrie 2018 şi din 6 martie 2019 şi a Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, ca nefondate.

În ceea ce priveşte recursul declarat de Inspecţia Judiciară, cu majoritate, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către titularul acţiunii disciplinare, nu este fondat, urmând a se înlătura opinia potrivit căreia secţia pentru judecători a stabilit în mod eronat inexistenţa cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, judecătorii şi procurorii răspund pentru abaterile de la serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.

Pentru ca răspunderea disciplinară să poată fi angajată, este necesar ca fapta ce constituie abatere disciplinară să întrunească elementele constitutive, cu referire la latura obiectivă, latura subiectivă, rezultat vătămător şi legătură cauzală.

În speţă, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, instanţa de disciplină, cu unanimitate, a apreciat, pe de o parte, că vinovăţia domnului procuror A. în săvârşirea faptei nu are gravitatea necesară pentru a o circumscrie unei abateri disciplinare, iar, pe de altă parte, că urmările produse (impactul mediatic) nu au fost atât de puternice, nefiind de natură a pune în discuţie onoarea sau probitatea profesională a magistratului.

Criticile recurentei Inspecţia Judiciară, referitoare, în primul rând, la existenţa unui grad de vinovăţie de natură a atrage sancţionarea magistratului A., nu pot fi primite.

Latura subiectivă, ca element constitutiv al abaterii disciplinare, reprezintă atitudinea psihică a persoanei, în speţă a unui magistrat, care a săvârşit o faptă ilicită, faţă de respectiva faptă şi de urmările acesteia.

Pentru a se decela atitudinea autorului faptei ilicite, trebuie să se examineze fundamentul de ordin intelectiv şi volitiv al acţiunii acestuia, realizându-se apoi legătura cu fapta sa şi cu urmările produse. Practic, trebuie stabilită o legătură între un element de ordin subiectiv şi unul de ordin obiectiv, care, însumate, conturează conduita persoanei în cauză.

Acesta este şi motivul pentru care, în hotărârea atacată, în analiza existenţei vinovăţiei magistratului, secţia pentru procurori a avut în vedere atât elemente obiective, cât şi subiective, particularităţile abaterii cercetate determinând o strânsă interdependenţă dintre acestea.

Relativ la elementul intelectiv, acesta priveşte reprezentarea în conştiinţa persoanei a consecinţelor sociale ale faptei sale şi prevederea (sau cel puţin posibilitatea prevederii) urmărilor faptei ilicite săvârşite. Acest factor presupune capacitatea concretă a autorului faptei de a înţelege semnificaţia conduitei sale şi de a evalua corect consecinţele acesteia.

Elementul volitiv vizează deliberarea şi decizia asupra propriei conduite şi motivele care pot determina o persoană să săvârşească o faptă ilicită, răspunderea disciplinară fiind angajată dacă autorul a ales o conduită care este incriminată ca abatere disciplinară.

Mai trebuie precizat în acest context caracterul dinamic al criteriului obiectiv de apreciere a gradului de vinovăţie, determinat de exigenţele sporite pe măsura evoluţiei societăţii sub impactul dezvoltării ştiinţei şi al mijloacelor de exprimare.

Raportând aceste consideraţii teoretice la particularităţile speţei, se constată justeţea concluziei referitoare la latura subiectivă, reţinută în hotărârea atacată, având în vedere inexistenţa cumulativă a factorului intelectiv şi a celui volitiv, ce conturează vinovăţia ca element subiectiv în producerea faptei.

Într-adevăr, din examinarea circumstanţelor reale şi personale relevate de probatoriul administrat, în cauză nu se poate deduce fără putinţă de tăgadă faptul că, prin conţinutul declaraţiilor exprimate, magistratul a urmărit şi şi-a asumat implicit afectarea valorilor morale şi sociale ocrotite de norma de referinţă.

Nici în privinţa urmării specifice, susţinerile autoarei acestui recurs nu au relevanţa atribuită şi nu pot conduce la admiterea căii de atac exercitate.

Este adevărat că, din interpretarea literală, logică şi teleologică a dispoziţiilor textului incriminator invocat, rezultă că urmarea specifică, imediată condiţionează existenţa abaterii disciplinare şi constă în atingerea adusă onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, ca sistem şi serviciu public.

În aplicarea şi interpretarea acestei norme instanţa este îndrituită ca, examinând elementele concrete ale cauzei deduse judecăţii, să aprecieze nu numai asupra existenţei unei atingeri virtuale aduse valorilor sociale protejate, dar, pentru angajarea sau neangajarea răspunderii disciplinare a magistratului, aceasta poate stabili şi gradul acestei atingeri, deci nivelul de gravitate al faptei.

Constatarea unanimă a secţiei pentru judecători, în sensul inexistenţei urmării specifice, s-a realizat printr-o corectă raportare la impactul public al mesajului magistratului, relevat de probele administrate, atingerea minoră adusă valorilor menţionate fiind de natură a justifica atât concluzia privind urmarea faptei (ca element constitutiv al abaterii disciplinare), cât şi pe cea privind inexistenţa gradului vinovăţiei examinate prin prisma faptului că afirmaţiile procurorului A. reprezintă percepţia subiectivă a acestuia cu privire la fenomenul infracţional din judeţul Caraş-Severin.

Relativ la criticile formulate din perspectiva abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, netemeinicia acestora.

Practic, titularul acţiunii disciplinare critică soluţia de respingere a acţiunii disciplinare în ceea ce priveşte săvârşirea abaterii disciplinare constând în "exercitarea funcţiei [...] cu gravă neglijenţă" de către procurorul A.

În cadrul controlului de nelegalitate exercitat pe calea recursului, Înalta Curte constată, însă, că, în mod corect, instanţa de disciplină a reţinut faptul că în sarcina recurentului magistrat nu se poate stabili săvârşirea respectivei abateri.

Angajarea răspunderii disciplinare cere întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv: latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligaţie specifică; latura subiectivă, constând în vinovăţie; producerea unui rezultat vătămător şi existenţa unei legături de cauzalitate.

Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare şi inexistenţa unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.

Înalta Curte constată că, în privinţa dosarului analizat în cuprinsul hotărârii atacate, în mod corect secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, sub raportul laturii obiective, nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor prevăzute de art. 2, 6, 16, 300 alin. (1) şi (3), 305 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen.

Astfel, măsura dispunerii continuării urmăririi penale şi a punerii în mişcare a acţiunii penale în raport cu o persoană fizică faţă de care se dispusese o soluţie de renunţare la urmărirea penală, confirmată de instanţa de judecată constituie o nesocotire evidentă a normelor de drept procesual anterior menţionate.

Însă, sub aspectul laturii subiective, în ceea ce priveşte grava neglijenţă, legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, că aceasta există "atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual".

Această normă vine în completarea celor prevăzute la art. 4 din legea menţionată, care dispune că judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Din interpretarea dispoziţiilor menţionate, rezultă că, pentru a se constata săvârşirea abaterii disciplinare, este necesară, în primul rând, existenţa unei încălcări, din culpă, a unor norme legale, iar respectiva greşeală trebuie să fie evidentă, să aibă consecinţe grave şi să nu îşi găsească nicio justificare.

În privinţa condiţiei referitoare la inexistenţa oricărei justificări a măsurii dispuse, instanţa reţine că încălcarea prevederilor legale în soluţionarea Dosarului nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa nu a fost urmărită de către procuror; astfel, din probele administrate, rezultă că nu s-a făcut dovada existenţei la dosar a încheierii prin care s-a confirmat soluţia de renunţare la urmărirea penală, iar în condiţiile în care era singurul procuror care îşi desfăşura activitatea la unitatea de parchet anterior menţionată şi îndeplinea atât atribuţii specifice funcţiei de conducere, cât şi de execuţie, participarea acestuia la soluţionarea dosarului în care s-a dispus această măsură nu face dovada cunoaşterii acesteia.

Adoptarea de către procurorul A. a soluţiilor de continuare a urmăririi penale şi de punere în mişcare a acţiunii penale a fost generată de existenţa unei corespondenţe tripartite extrem de stufoase constând în plângeri sau "avertizări" verbale ale persoanei vătămate ori ale reprezentantului legal al acesteia şi numeroase adrese de comunicare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa şi ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, care nu au fost supuse formalităţilor de înregistrare specifice în măsură să fie opozabile magistratului.

Aşadar, modalitatea în care procurorul a înţeles să îşi exercite atribuţiile de serviciu nu este expresia gravei neglijenţe în exercitarea funcţiei, cu atât mai mult cu cât la nivelul unităţii de parchet unde activa, aşa cum s-a arătat anterior, schema de procurori era subdimensionată, iar volumul de activitate foarte mare, acesta îndeplinind concomitent şi alte atribuţii, unele decurgând din exercitarea funcţiei de conducere pe care o deţinea.

Mai mult, în privinţa cauzei penale examinate, este de observat că lipseşte prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii delictuale, printr-o ordonanţă ulterioară dispunându-se infirmarea măsurilor dispuse, neputând constitui abatere disciplinară orice încălcare a normelor de drept procesual, ci doar acelea care produc o gravitate deosebită şi nu pot fi supuse reparaţiei efective, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii.

În concluzie, se observă că secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, reţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei disciplinare este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Inspecţia Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu unanimitate,

Respinge cererea de suspendare a judecăţii, formulată de recurentul A.

Respinge recursurile declarate de recurentul B. împotriva Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019 şi de recurentul A. împotriva încheierilor din 24 octombrie 2018 şi din 6 martie 2019 şi a Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, ca nefondate.

Cu majoritate,

Respinge recursul declarat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 februarie 2020.

Considerentele opiniei parţial separate

Contrar opiniei majoritare exprimate de ceilalţi membri ai completului referitor la recursul declarat în cauză de recurenta Inspecţia Judiciară, considerăm că se impunea admiterea acestuia şi casarea Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019 a secţiei pentru procurori în materie disciplinară, în ceea ce priveşte soluţia dată acţiunii disciplinare exercitate împotriva recurentului A., acţiune care trebuia admisă şi pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, cu consecinţa aplicării unei sancţiuni disciplinare mai severe.

În acest sens, în acord cu recurenta Inspecţia Judiciară, apreciem că au fost greşit aplicate prevederile prevederile art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, care stipulează că este abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, această din urmă noţiune fiind definită la art. 991 alin. (2) din acelaşi act normativ ca referindu-se la nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, a normelor de drept material ori procesual.

Din probele administrate, atât în faţa secţiei pentru procurori în materie disciplinară, cât şi în faţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi, rezultă că în anul 2015 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa Dosarul nr. x/2015, având ca obiect accident de circulaţie, ulterior fiind începută urmărirea penală, atât faţă de conducătorul autoturismului implicat în accident, E.., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cât şi faţă de persoana vătămată F.., pentru infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui vehicul (motocicletă) neînmatriculat şi, respectiv, conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Prin Ordonanţa din 17 octombrie 2016 emisă în Dosarul nr. x/2015, s-a dispus clasarea cauzei privind pe conducătorul auto E., reţinându-se lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate F., disjungându-se şi continuându-se cercetările faţă de acesta din urmă, cu formarea unui nou dosar (nr. x/2016).

Această ordonanţă a fost atacată cu plângere de persoană vătămată F., fiind infirmată soluţia de clasare prin Ordonanţa nr. 97/II/2/2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, infirmarea fiind validată ulterior prin Încheierea nr. 104 din 22 martie 2017 a Judecătoriei Oraviţa (Dosar penal nr. x/2017).

De asemenea, prin Ordonanţa din 29 iunie 2017 emisă în Dosar nr. x/2016, s-a dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de numitul F.., soluţie confirmată prin Încheierea definitivă nr. 254 din 27 septembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Oraviţa în Dosarul penal nr. x/2017, care s-a judecat cu participarea recurentului A.

Hotărârea judecătorească mai sus menţionată a fost comunicată Parchetului de pe lângă judecătoria Oraviţa, fiind înregistrată la 2 octombrie 2017, chiar în urma dispoziţiei date prin rezoluţie de către recurentul A., prim-procuror delegat.

La data de 12 mai 2017, Dosarul nr. x/2015 a fost reînregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa şi trecut în supravegherea recurentului A., care prin Ordonanţa din 15 mai 2017 a dispus trecerea cauzei de la IPJ Caraş-Severin - Serviciul Rutier la Poliţia Oraşului Oraviţa - Biroul Poliţiei Rutiere.

La 2 noiembrie 2017, recurentul A. a dispus continuarea urmăririi penale faţă de numitul E.. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi faţă de numitul F.., pentru infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi, respectiv, conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

La data de 22 noiembrie 2017, numitul F.. a adresat o cerere Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, sesizând faptul că este în continuare cercetat, deşi se dispusese renunţarea la urmărirea sa penală, această cerere împreună cu anexele (18 file) fiind înaintată Parchetului de pe lângă judecătoria Oraviţa cu adresa din 29 noiembrie 2017.

Prin Ordonanţa nr. 1074/P/2015 din 13 decembrie 2017, recurentul A. a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de numiţii E.. şi F.., cei doi fiind şi audiaţi ulterior (numitul F., La data de 28 decembrie 2017).

Prin Ordonanţa nr. 15/II/2/2018 din 5 martie 2018 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, s-a dispus infirmarea Ordonanţei din 2 noiembrie 2017 şi a Ordonanţei din 13 decembrie 2017 emise de recurentul A. în Dosarul nr. x/2015, dosar care a fost restituit imediat Parchetului de pe lângă judecătoria Oraviţa pentru a se conforma.

Această situaţie de fapt constituie latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, reprezentând nesocotirea de către recurentul A. a normelor de drept procesual cuprinse în art. 2, art. 6 (principiul ne bis in idem), art. 300 alin. (1), (3) (supravegherea efectuării actelor de urmărire penală cu respectarea dispoziţiilor legale) şi art. 16 alin. (1) (cazuri de împiedicare a punerii în mişcare acţiunii penale) din C. proc. pen.

În mod nejustificat, secţia pentru procurori în materie disciplinară a considerat că nu este dovedit faptul că recurentul ar fi avut cunoştinţă de faptul că fusese confirmată soluţia de renunţare la urmărirea penală a numitului F. la momentul în care a dispus continuarea urmăririi penale sau la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta.

Astfel, recurentul a participat personal la judecarea Dosarului penal nr. x/2017, în care a fost pronunţată Încheierea definitivă nr. 254 din 27 septembrie 2017 de către Judecătoria Oraviţa, putându-se cel puţin prezuma că acesta s-a preocupat şi de aflarea soluţiei ce s-a pronunţat în respectivul dosar.

De asemenea, copia încheierii a fost comunicată şi a fost identificată de Inspecţia Judiciară, purtând chiar rezoluţia recurentului.

Totodată, recurentul a comunicat avocatului inculpatului F.., cu Adresa nr. x/2017, ca urmare a sesizării formulate de acesta la 22 noiembrie 2017, faptul că s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, deşi acesta se plânsese de tergiversarea cercetărilor privindu-l pe E., dar şi de faptul că s-a continuat urmărirea sa penală în condiţiile în care anterior se renunţase definitiv la aceasta.

Se reţin, în acest sens, chiar susţinerile recurentului de la pct. II din întâmpinarea formulată la recursul Inspecţiei Judiciare: "studiind adresa de înaintare a încheierii constat că eu am dispus înregistrarea acesteia în registrele unităţii" "din conţinutul însemnărilor de pe adresa de înaintare a încheierii (...) rezultă doar că am scris "02.10.2017 Se înregistrează"şi am semnat", "În mod cert la aceeaşi dată de 02.10.2017 am verificat sumar şi încheierea (dispozitivul acesteia), dat fiind că era o încheiere definitivă, nesupusă vreunei căi de atac, mai ales că era vorba de confirmarea unei soluţii de renunţare dispusă de Ministerul Public. Astfel am înscris pe aceeaşi adresă "Soluţie legală" şi am semnat".

De asemenea, în ceea ce priveşte sesizarea inculpatului F.. recurentul A. a arătat: "deduc că cea mai verosimilă ipoteză în dezlegarea acestei chestiuni este ca d-na G. (n.r. grefieră) să mă fi sunat şi să mă fi informat (...). Fiind un dosar vechi am solicitat probabil poliţistului telefonic dosarul, m-am lămurit despre situaţia de fapt, respectiv că suspecţii nu fuseseră audiaţi şi am solicitat (...) a fi tehnoredactată punerea mişcare a acţiunii penale (...)" "Cel mai probabil adresa (...) emisă la 13.12.2017 de PJ Oraviţa prin care i se comunică av. H. stadiul cercetărilor, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale a fost emisă "din oficiu", şi nu ca urmare a înregistrării plângerii mai sus amintite".

Volumul mare de activitate şi lipsa acută de personal nu pot scuza, în aceste împrejurări, emiterea ordonanţelor de către recurent fără verificarea tuturor actelor dosarului şi, mai ales, fără a ţine seama de înscrisuri de care incontestabil a luat personal cunoştinţă, fiind evidentă culpa în care acesta s-a aflat.

Grava neglijenţă este întrunită în cauză prin conduita culpabilă şi nescuzabilă a recurentului de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale elementare şi dispoziţii procedurale clare, precum şi prin consecinţele grave asupra înfăptuirii actului de justiţie.

Continuarea urmăririi penale şi, mai mult, punerea în mişcare a acţiunii penale pentru două infracţiuni faţă de o persoană care cunoştea că s-a dispus o soluţie definitivă de renunţare la urmărirea sa penală au afectat grav, atât drepturile procesuale şi interesele numitului F., cât şi prestigiul justiţiei.

Având în vedere că erau întrunite toate elementele abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, nu există nicio justificare a soluţiei de respingere a acţiunii disciplinare sub acest aspect.

Prin urmare, considerăm că se impunea reţinerea şi a acestei abateri disciplinare, iar împrejurarea că în sarcina aceluiaşi recurent s-a menţinut definitiv şi abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din acelaşi act normativ era de natură să atragă aplicarea unei sancţiuni mai severe.

În acest din urmă sens, apreciem ca fiind proporţională, în raport cu numărul abaterilor disciplinare săvârşite de recurentul care exercita şi o funcţie de conducere în perioada de referinţă (revenindu-i sarcina de a supraveghea respectarea legii de către procurorii din subordine şi lucrătorii de poliţie cu care colabora), precum şi cu consecinţele produse de aceste fapte, aplicarea sancţiunii disciplinare a diminuării indemnizaţiei de încadrare lunare brute de 20% pe o perioadă de două luni, în baza art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004.

GGC - NN