Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 300/2019 AI generated

Inadmissibility of appeal against final decision rejecting cassation appeal under Code of Criminal Procedure

Case Number Decizia nr. 300/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the defendant against a previous judgment of the same court, upholding the prior dismissal of the defendant's cassation appeal and ordering the defendant to pay 100 RON in judicial costs to the state. The dispute concerned a procedural challenge where the defendant attempted to appeal a final and unappealable decision that had previously rejected a cassation appeal against a 2017 criminal judgment, effectively attempting to invoke a legal remedy (recurs) that was no longer provided for under the current Code of Criminal Procedure against a closed proceeding. The court held that the prior decision was final pursuant to Article 440(2) of the Code of Criminal Procedure, which renders decisions rejecting cassation appeals unappealable, and that the defendant’s repeated attempts to challenge definitive judgments violated the statutory hierarchy and exclusivity of appeal paths established by the Constitution and the 2013 Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 440 alin. (2) C. proc. pen, art. 3 din Legea nr. 255/2013, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final decision rejecting cassation appeal under Code of Criminal Procedure: The dispute concerned a procedural challenge where the defendant attempted to appeal a final and unappealable decision that had previously rejected a cassation appeal against a 2017 criminal judgment, effectively attempting to invoke a legal remedy (recurs) that was no longer provided for under the current Code of Criminal Procedure against a closed proceeding. The court held that the prior decision was final pursuant to Article 440(2) of the Code of Criminal Procedure, which renders decisions rejecting cassation appeals unappealable, and that the defendant’s repeated attempts to challenge definitive judgments violated the statutory hierarchy and exclusivity of appeal paths established by the Constitution and the 2013 Code of Criminal Procedure.

Keywords

AI generated
code of criminal procedure appealability of remand decision grounds for cassation judicial review objection of unconstitutionality constitution

Cited Legislation

AI generated
art. 440 alin. (2) C. proc. pen
75/RC din data de 20 martie 2019, a Înaltei Curţi, Completul de 5 judecători P2-2019, a fost pronunţată în procedura prevăzută de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., şi potrivit acestui text de lege, încheierea prin care s-a respins cererea de recurs în casaţie este definitivă.
art. 3 din Legea nr. 255/2013
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013, pentru punerea în aplicare a Legii nr.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Basis for imposing the judicial costs of 100 RON on the appellant.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for imposing the judicial costs of 100 RON on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra admisibilităţii recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 191 din data de 18 septembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Încheierii nr. 75/RC din data de 20 martie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Încheierea nr. 75/RC din data de 22 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 202 din data de 13 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2017. Recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei încheieri, A. a formulat recurs.

Examinând calea de atac formulată, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, dar şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători-P2-2019, a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, s-a reţinut că hotărârea recurată, respectiv Încheierea nr. 75/RC din data de 20 martie 2019, a Înaltei Curţi, Completul de 5 judecători P2-2019, a fost pronunţată în procedura prevăzută de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., şi potrivit acestui text de lege, încheierea prin care s-a respins cererea de recurs în casaţie este definitivă.

Nemulţumit de soluţie, contestatorul A. a formulat recurs şi împotriva acestei decizii, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, Completul de 5 judecători, la data de 22 octombrie 2019 sub nr. x/2019, primul termen fiind stabilit aleatoriu la data de 16 decembrie 2019.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurent, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituţia României "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.

Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În cauză, petentul a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Nu în ultimul rând, se constată că A. a exercitat, în mod repetat, căi de atac împotriva unor hotărâri definitive, nesusceptibile a fi reformate prin exercitarea succesivă a acestora, în condiţii nereglementate de legea procesual penală.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 191 din data de 18 septembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 191 din data de 18 septembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2019.

GGC - GV