Prosecutor's warning upheld; exclusion rejected as Judicial Inspection and prosecutor appeals dismissed as unfounded

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele.

Prin Hotărârea nr. 4P din 3 aprilie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, a aplicat acestuia sancţiunea disciplinară constând în "avertisment", pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 şi a respins acţiunea disciplinară pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f), g), h), m) teza I şi t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

În motivare, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, s-a reţinut că menţiunile olografe consemnate pe actele ce i-au fost repartizate pârâtului procuror fie spre soluţionare, fie spre luare la cunoştinţă şi conformare, menţiuni adresate prim-procurorului, atestă că pârâtul a folosit, în mod constant, un limbaj contrar exigenţelor de respect ce trebuie să guverneze relaţiile dintre magistraţi şi colegii lor, indiferent de vechimea în profesie sau gradul în funcţie şi o atitudine de contestare a autorităţii ierarhice a prim-procurorului sau de subevaluare a competenţei profesionale a acestuia.

De asemenea, s-a apreciat că atitudinea pârâtului de a refuza primirea programării serviciului de permanenţă pe unitate, trimisă de către prim-procuror spre luare la cunoştinţă prin doamna grefier B., cu menţiunea verbală că nu o va primi decât modificată, este una nedemnă de funcţia de magistrat prin exprimarea autoritară şi nepotrivită modului de comunicare ce ar trebui abordat în relaţia cu un procuror ierarhic superior, iar limbajul licenţios folosit de domnul procuror în prezenţa grefierului şef al unităţii este de natură a afecta prestigiul justiţiei prin afectarea autorităţii ierarhice a prim-procurorului.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia procurorului, sub forma intenţiei indirecte, rezultă din modul în care a înţeles să se manifeste faţă de prim-procurorul unităţii de parchet, adoptând un comportament şi o modalitate de exprimare incompatibile cu funcţia de magistrat, în împrejurări care au făcut ca aceste manifestări să ajungă la cunoştinţa personalului auxiliar din cadrul unităţii de parchet şi la cunoştinţa persoanelor din conducerea unităţilor de parchet ierarhic superioare, volumul considerabil de muncă nefiind de natură a exonera pe domnul procuror de răspundere.

Referitor la abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) şi g) din Legea nr. 303/2004, s-a dispus respingerea acestora, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii subiective, competenţa luării măsurii solicitate prin adresă revenind prim-procurorului [în cazul lit. f)], iar lipsa timpului necesar pentru întocmirea referatelor şi preocuparea magistratului de îndeplinire a activităţilor de urmărire penală se circumscriu unei culpe scuzabile [în cazul lit. g)].

Lipsa de celeritate în soluţionarea cauzelor de către procuror nu este consecinţa dezinteresului, pasivităţii sau lipsei de diligentă a acestuia, nefiind dovedită în cauză îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, s-a apreciat că domnul procuror nu a acţionat cu intenţia de a nesocoti dispoziţiile prim-procurorului şi ale Ordinului comun al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 12/C/2014 şi M.A.I. nr. 56 din 10 aprilie 2014, cu conştiinţa că împiedică buna desfăşurare a activităţii unităţii în acest sector de activitate sau creează premisele unor asemenea consecinţe, având în vedere volumul de activitate, dar şi practica anterioară în care verificarea legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti era efectuată de către procurorul care participa la judecarea cauzelor în care acestea erau pronunţate, fără a exista o analiză a acestora împreună cu procurorul ierarhic superior.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, cu privire la încălcarea art. 145 alin. (4) şi (5) şi 324 alin. (2) din C. proc. pen., s-a reţinut că forma de vinovăţie a pârâtului se circumscrie unei culpe scuzabile, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că prin însăşi emiterea ordonanţelor de amânare a informării persoanelor supravegheate tehnic cu nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile legale sau prin neîntocmirea ordonanţei de preluare a cauzei s-au produs consecinţe însemnate asupra actului de justiţie, a valabilităţii actelor încheiate şi a drepturilor procesuale ale părţilor.

Împotriva Hotărârii nr. 4P din 3 aprilie 2019 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, au declarat recurs părţile, după cum urmează:

Inspecţia Judiciară a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi pe fond admiterea acţiunii disciplinare pentru comiterea tuturor abaterilor disciplinare reţinute şi aplicarea sancţiunii excluderii din profesie prevăzute de art. 100 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, invocând în susţinerea căii de atac exercitate critici care s-ar circumscrie motivului de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs, s-a arătat că sancţiunea disciplinară a avertismentului aplicată în cauză de către secţia pentru procurori pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 este vădit netemeinică, deoarece modalitatea de comunicare a prim-procurorului cu procurorul A. a fost una impusă de comportamentul acestuia din urmă, care a negat vehement autoritatea oricărui şef ierarhic ce-i coordona în mod direct activitatea, în acest sens fiind relevante referatele întocmite în cursul verificărilor prealabile şi al cercetării disciplinare de către domnul procuror în care explica incapacitatea doamnei prim-procuror C. (ce a ocupat anterior funcţia de prim-procuror în cadrul unităţii de parchet) de a gestiona din punct de vedere managerial activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, de a soluţiona dosare evaluate de domnul procuror ca fiind complexe şi de a-şi repartiza un număr egal de dosare spre soluţionare cu cel repartizat domnului procuror.

S-a arătat că aceeaşi atitudine a manifestat-o şi faţă de doamna prim-procuror D., împotriva căreia a formulat sesizări la procurorii ierarhici superiori atunci când aceasta a dispus măsuri pentru inventarierea stocului de dosare repartizate şi nesoluţionate de ani de zile de domnul procuror.

Totodată, secţia pentru procurori în materie disciplinară a înlăturat nejustificat din analiza conţinutului constitutiv al abaterii prevăzut de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, atitudinea pârâtului procuror faţă de comandantul Poliţiei oraşului Sânnicolau Mare, domnul comisar şef E., faţă de care a folosit un limbaj licenţios.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că argumentele instanţei de disciplină nu au corespondent în realitatea obiectivă, întrucât domnului procuror nu i-a fost repartizată o lucrare de competenţa exclusivă a prim-procurorului, ci i s-a cerut efectuarea unor verificări privind situaţia unor corpuri delicte în legătură cu care se omisese dispunerea unei soluţii de confiscare sau de restituire a acestora şi formularea de propuneri adecvate.

Totodată, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că pârâtul procuror a întocmit în mod formal referatele privind situaţia dosarelor monitorizate în baza Ordinului nr. 2140/II/6/2017 din 8 august 2017 al prim-procurorului şi, în realitate dacă ar fi respectat ordinul prim-procurorului trebuia să aloce în vederea întocmirii un anume interval de timp, după cum singur recunoaşte; or, această situaţie nu îi poate profita sub forma unei culpe scuzabile, în condiţiile în care fusese degrevat de supravegherea unor unităţi de poliţie, de participare în anumite completuri de judecată, de unele dosare ce au fost redistribuite prim-procurorului şi în condiţiile în care consecinţele comportamentului său au constat în imposibilitatea raportării de către prim-procuror unităţilor de parchet ierarhic superioare a situaţiei unor cauze vizând anumite tipuri de infracţiuni.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, în condiţiile în care domnul procuror a fost degrevat de cea mai mare parte a activităţilor pe care le desfăşura anterior, nu există nicio justificare plauzibilă a pasivităţii sale în soluţionarea cauzelor evidenţiate în cadrul cercetării disciplinare, ceea a avut chiar consecinţe din perspectiva prelungirii în timp a activităţilor infracţionale de către persoanele vizate, încurajate de lipsa efectuării oricăror acte de urmărire penală, astfel că, în mod evident, pârâtul-procuror nu poate fi exonerat de o astfel de răspundere sub pretextul unei culpe scuzabile.

Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că participarea la şedinţa de analiză era obligatorie şi oportună, orice atitudine contrară echivalând cu încălcarea normelor regulamentare identificate în rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare sub aspectul săvârşirii acestei abateri şi nu există identitate de situaţii cu cea reţinută în cazul abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, întrucât situaţia de fapt relevată confirmă încălcarea Ordinului comun al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 12/C/2014 şi M.A.I. nr. 56 din 10 aprilie 2014, pasivitatea domnului procuror neavând nicio cauză obiectivă, astfel încât se impune sancţionarea magistratului.

În legătură cu abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, s-a apreciat că art. 145 din C. proc. civ. nu condiţionează existenţa unor vătămări, ci prin prevederea termenului de 10 zile în care procurorul de la finalizarea activităţilor de supraveghere tehnică trebuia să informeze sau să amâne informarea persoanelor vizate de măsuri se instituie ope lege limitarea intruziunii vătămătoare în viaţa privată a subiecţilor urmăriţi, iar încălcarea dispoziţiilor art. 324 din C. proc. pen. se constată a fi una vădită, pretinsa analiză a sesizării timp de 1 an şi 10 luni, corelată cu dispunerea de către procuror a începerii urmăririi penale in rem (act de urmărire penală) constituind dovezi în acest sens.

Pârâtul A. a solicitat admiterea recursului, anularea Hotărârii nr. 4P din 3 aprilie 2019 şi exonerarea acestuia de sancţiunea aplicată, anume "avertisment".

În susţinerea recursului declarat, a arătat că volumul copleşitor de muncă şi acţiunile manageriale defectuoase ale doamnei prim-procuror au constituit cauzele comportamentului neadecvat, constituind cauze de excludere a răspunderii disciplinare în condiţiile efectuării unui număr de peste 400 de ore suplimentare şi a instalării sindromului "burnout", acesta din urmă fiind ignorat de instanţa de disciplină.

De asemenea, gradul ridicat de dificultate al dosarelor şi schema de personal subdimensionată a determinat imposibilitatea efectuării vreunei zi de concediu de odihnă, starea de sănătate agravându-se pe măsura trecerii timpului şi a menţinerii nivelului ridicat de stres.

Mai mult, ordinul nr. 3 din 8 august 2017 prin care doamna prim-procuror a dispus ca întreaga activitate din sectorul judiciar să fie efectuată de domnul procuror A. a coincis cu îmbolnăvirea mamei sale, motiv pentru care s-a găsit în imposibilitate obiectivă de a-şi desfăşura activitatea, cu atât mai mult în cadrul instanţei în materie penală judecau trei completuri.

Privite comparativ, numărul cauzelor soluţionate de domnul procuror este net superior în raport cu dosarele doamnei prim-procuror, în contextul în care aceasta din urmă nu a efectuat activitate în sectorul judiciar, iar infracţiunile ce au făcut obiectul activităţii desfăşurate de aceasta au avut o complexitate foarte redusă; este de menţionat că preluarea dosarelor dispusă prin Ordinele nr. 4 din 9 august 2018 şi 5 din 9 noiembrie 2017 a avut ca situaţie premisă realizarea de către doamna prim-procuror cu uşurinţă a unor indicatori profesionali şi nu îmbunătăţirea activităţii de urmărire penală.

Contextul în care s-a petrecut primul incident între domnul procuror şi doamna prim-procuror, anume lista programărilor serviciului pe unitate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare şi refuzul procurorului A. de a prelua atribuţiile de prim-procuror în perioada în care conducătorul ierarhic superior se afla în concediu de odihnă, justifică comportamentul, iar intensitatea limbajului folosit trebuie analizată prin raportare la factorii de stres la care domnul procuror era expus.

Totodată, desfăşurarea în mod singular a activităţii în sectorul judiciar, discrepanţa uriaşă între volumul de muncă său de muncă şi cel al doamnei prim-procuror, repartizarea absolut inechitabilă a sarcinilor de serviciu, repartizarea discreţionară a dosarelor, numărul de ore suplimentare desfăşurate, planificările inechitabile ale serviciului pe unitatea de parchet, avizele negative ale cererilor de transfer formulate şi starea de sănătate precară a sa şi a mamei sale au adâncit tensiunile existente între cei doi, culpa aparţinându-i doamnei prim-procuror în exclusivitate ca urmare a unui management defectuos.

Prin întâmpinarea formulată la recursul domnului procuror A., Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului declarat de acesta şi menţinerea hotărârii instanţei disciplinare sub aspectul constatării existenţei abaterii prevăzute de art. 99 lit. c) din legea nr. 303/2004, arătând că încărcătura dosarelor per procuror şi pe schemă a fost sub media naţională, transferul domnului procuror s-a făcut la o unitate de parchet cu o încărcătură mai mare, iar în prezent la nivelul parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau activitatea este desfăşurată numai de prim-procurorul unităţii de parchet.

Recurentul A., prin întâmpinarea depusă la recursul Inspecţiei Judiciare, a solicitat respingerea recursului declarat, învederând, în esenţă, că indicii statistici sunt interpretaţi în mod eronat, caracterul complex al dosarelor a fost constatat şi de către instanţa de disciplină, a existat o vădită încălcare a principiului privind "asigurarea unui volum de muncă echilibrat între procurori", nu a negat nicicând autoritatea vreunui şef ierarhic şi nu a existat nicicând o iniţiativă a doamnei prim-procuror de a discuta în vreun fel în legătură cu probleme de serviciu.

Analizând recursurile formulate, întâmpinările depuse şi dispoziţiile legale incidente, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentei Inspecţia Judiciară şi ale domnului procuror A. nu pot fi primite.

Astfel, în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, ambele părţi criticând, sub acest aspect, soluţia instanţei de disciplină, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii".

Potrivit art. 90 din Legea nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate.

(2) Relaţiile judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate se bazează pe respect şi bună-credinţă.

Art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei statuează: "Magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natura să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia".

Aceste dispoziţii se completează cu cele ale art. 4 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Conform art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, magistraţii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate, iar art. 18 din acelaşi act stabileşte că relaţiile magistraţilor în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie bazate pe respect şi bună-credinţă, indiferent de vechimea în profesie şi de funcţia acestora.

În speţă, se impută procurorului A. atitudinea contrară standardelor de conduită impuse magistraţilor în relaţiile profesionale cu prim-procurorul unităţii de parchet în cadrul căreia a activat, cu referire la menţiunile olografe consemnate pe actele ce au fost repartizate acestuia fie spre soluţionare, fie spre luare la cunoştinţă, precum şi la expresiile ofensatoare la adresa superiorului şi a personalului auxiliar din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.

Prin considerentele hotărârii recurate, secţia pentru procurori a prezentat în mod detaliat şi explicit faptele, astfel cum au rezultat din interpretarea întregului material probator administrat, reţinând încălcarea obligaţiilor profesionale şi urmările acestei încălcări, constatând în mod corect incidenţa art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte existenţa elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte constată că susţinerile părţilor prin motivele de recurs invocate sunt contrazise de actele şi lucrările dosarului.

Astfel, relativ la existenţa faptelor reţinute în sarcina procurorului recurent, se reţine că instanţa de disciplină a făcut o apreciere corectă şi completă a materialului probator administrat nemijlocit, ca şi a celui rezultat în faza cercetării prealabile.

Situaţia de fapt, în mod just stabilită, a rămas neschimbată în recurs şi a reliefat clar conduita ilicită, vinovăţia, rezultatul prejudiciabil şi legătura de cauzalitate.

Semnificativ este faptul că recurentul însuşi nu neagă în totalitate producerea faptelor, acordând însă propria semnificaţia acestora.

Comportamentul domnului procuror faţă de conducerea unităţii de parchet, manifestat uneori şi în prezenţa personalului auxiliar al acesteia, concretizat prin afirmaţii şi expresii persiflante şi neprincipiale, folosirea unui ton neadecvat, iritant şi nervos a fost, în mod corect, apreciat ca fiind incompatibil cu onoarea şi demnitatea profesiei de magistrat, fiind depăşite limitele unui comportament admis în interiorul unei unităţi de parchet, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Ca atare, se impune a se considera că atitudinea şi comportamentul în discuţie, sub aspectul laturii obiective, întrunesc cerinţele prevăzute de textul legal incriminator mai sus menţionat.

Şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, se constată că secţia pentru procurori în materie disciplinară a reţinut corect vinovăţia recurentului magistrat, sub forma intenţiei indirecte, aceasta rezultând din modul în care magistratul a înţeles să-şi încalce obligaţiile legale şi deontologice derivate din statutul de procuror, probele administrate dovedind existenţa elementului intenţional, volitiv, de natură a atrage răspunderea sa disciplinară.

Consecinţa imediată şi directă a acestor încălcări şi pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, constă în deteriorarea încrederii şi a respectului faţă de funcţia de judecător, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei.

În raport cu cele expuse, nu se poate stabili că, în speţa dedusă judecăţii, instanţa de disciplină ar fi dat o greşită încadrare faptelor în discuţie.

Relaţiile încordate existente între cei doi magistraţi ca urmare a unor tensiuni generate de modalitatea deficitară de comunicare şi ceilalţi factori obiectivi invocaţi de domnul procuror şi în susţinerea recursului său au fost avute în vedere de instanţa de disciplină la individualizarea sancţiunii ce i-a fost aplicate, neimpunându-se agravarea acesteia raportat la situaţia de fapt existentă.

Totodată, în lipsa schimbării poziţiei domnului comisar şef E. (a se vedea în acest sens dosar x/2018 volum I, care conţin declaraţia acestuia), în mod corect s-a apreciat că atitudinea magistratului faţă de acesta nu prezintă elementul de gravitate care să conducă la reţinerea acestei fapt ca element material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, având în vedere şi circumstanţele în care s-a produs, anume pe fondul unor contradicţii privind prioritatea măsurilor la faţa locului în cazul unui accident rutier.

Se constată, aşadar, că faptele reproşate recurentului procuror intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, după cum în mod just a fost reţinut de către instanţa de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existenţa faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăţiei, a urmărilor prejudiciabile şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul produs, ceea ce susţine legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menţionat, iar sancţiunea aplicată a fost corect individualizată raportat la circumstanţele concrete ale cauzei şi natura relaţiilor interumane.

Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, criticile Inspecţiei Judiciare trebuie raportate la definirea noţiunii de "refuz nejustificat", anume manifestarea explicită a unui magistrat de a nu îndeplini o îndatorire de serviciu prevăzută în mod expres în legile şi regulamentele care reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar.

Este de reţinut că activitatea decizională în cadrul parchetelor se desfăşoară pe două paliere, anume: jurisdicţional (rezoluţia şi ordonanţa) şi administrativ (materializată în ordine, ordine de serviciu, dispoziţii şi decizii), iar potrivit art. 62 din Legea nr. 304/2004:

"procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic" şi "sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente şi ordine de serviciu", conform art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

În acest context, în mod just, instanţa de disciplină a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale angajării răspunderii disciplinare cu privire la această abatere sub aspectul laturii subiective, deoarece refuzul magistratului a fost justificat, având în vedere că prim-procurorului îi revenea competenţa soluţionării măsurii solicitate prin adresa din 12 martie 2018 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, fiind un dosar soluţionat, astfel încât recurentul magistrat a avut în vedere un argument legal la refuzul exprimat, raportat la finalitatea întocmirii memoriului de răspuns.

În cuprinsul abaterii prevăzute de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior se referă la acele dispoziţii date în scris şi în conformitate cu legea; în speţa dedusă judecăţii, ca elementul material al laturii obiective s-a reţinut nerespectarea de către domnul procuror A. a Ordinul nr. 2140/II/6/2017 din 8 august 2017 privind monitorizarea cauzelor la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare prin care prim-procurorul a dispus întocmirea de către procurorii din cadrul acestei unităţi de parchet, lunar, până la 30 a fiecărei luni, a unor referate motivate privind stadiul cercetărilor.

Raportat la probatoriul administrat, Înalta Curte, examinând în ansamblu cauza în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea recursului, constată că instanţa disciplinară a dat o apreciere completă şi corectă elementelor probatorii rezultate din actele dosarului; împrejurările evocate de recurent privind cauzele care l-ar fi împiedicat în mod obiectiv să-şi îndeplinească obligaţia de serviciu în discuţie, coroborate cu relaţiile tensionate existente între cei doi procurori, au relevanţa ce li se atribuie, acestea fiind apte să-l exonereze pe magistrat de răspundere disciplinară sub aspectul laturii subiective.

Totodată, în condiţiile inexistenţei niciunei consecinţe produse ca urmare a faptei reţinute în sarcina magistratului nu se poate reţine vreo formă de vinovăţie în săvârşirea acestei abateri.

Înregistrarea unui volum foarte mare de activitate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare în perioada de referinţă analizată, schema de personal subdimensionată, ca şi împrejurările de fapt anterior expuse, corect reţinute de secţia pentru procurori şi necontestate de Inspecţia Judiciară, pe care s-a grefat activitatea profesională a domnului procuror, care, pentru a-şi îndeplini obligaţiile profesionale nu a putut să-şi efectueze nici concediul de odihnă, denotă inexistenţa cumulativă a factorului intelectiv şi a celui volitiv, deci inexistenţa vinovăţiei în nerespectarea dispoziţiilor Ordinului nr. 2140/II/6/2017 din 8 august 2017.

În cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, obiectul juridic al acesteia îl constituie relaţiile sociale protejate prin normele juridice referitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi la efectuarea lucrărilor în termen legal, în cazul dedus judecăţii încălcarea de către magistrat a normelor legale care instituie un termen rezonabil pentru soluţionarea dosarelor, anume 17 cauze ce i-au fost repartizate.

Pentru a se stabili întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute în cazul abaterii reglementate de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, urmează a se examina şi dacă încălcarea sau nesocotirea acestor dispoziţii au caracter imputabil, anume dacă au fost săvârşite cu vinovăţie.

Pe bună dreptate, instanţa de disciplină a reţinut că, sub aspectul laturii subiective, faptele recurentului procuror nu sunt de natură a-i atrage acestuia răspunderea disciplinară.

Una din condiţiile pentru existenţa acestei abateri disciplinare este imputabilitatea, care trebuie să fie îndeplinită cumulativ cu celelalte condiţii: repetabilitatea şi nerespectarea dispoziţiilor legale privind soluţionarea cu celeritate a cauzelor sau a termenelor de efectuare a lucrărilor.

Este exclusă existenţa abaterii disciplinare în ipoteza în care soluţionarea cu întârziere a dosarelor sau efectuarea cu întârziere a lucrărilor se datorează unor factori de ordin obiectiv.

Abaterea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 este, sub aspect juridic, consecinţa nerespectării obligaţiei stipulate la art. 91 alin. (1) din aceeaşi lege, conform căreia "Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite şi să soluţioneze cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora (…)".

Aceste dispoziţii legale trebuie aplicate, însă, în corelaţie cu dispoziţiile art. 40 alin. (2) lit. o) şi art. 41 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora una dintre atribuţiile acestui organism, prin cele două secţii a sale - pentru procurori şi, respectiv, pentru judecători - este aceea de a aproba măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru parchete şi instanţe.

În speţă, principala cauză care a determinat crearea situaţiei de fapt, corect stabilită de secţia pentru procurori, constă în volumul mare de activitate cu care s-a confruntat magistratul, orele suplimentare efectuate, precum şi problemele personale ale acestuia.

În acest sens, se observă că în perioada 2015 - 2017 domnul procuror A. a fost singurul procuror cu funcţie de execuţie la nivelul unităţii de parchet în cadrul căreia activa, a desfăşurat atât activitate de urmărire penală, cât şi în sectorul judiciar, acesta soluţionând un număr de 649 de dosare penale, din care 76 de rechizitorii, 41 de acorduri de recunoaştere a vinovăţiei şi 515 soluţii de netrimitere în judecată şi participând la judecarea unui număr de peste 1000 de cauze penale.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, recurentul procuror a dat dovadă de interes şi a manifestat diligenţă în soluţionarea dosarelor, stând peste orele de program şi venind la serviciu inclusiv la sfârşit de săptămână, fiind preocupat de calitatea muncii prestate, ceea ce poate conduce la întârzieri în efectuarea altor lucrări, în absenţa unei normări a muncii şi în condiţiile unor resurse umane deficitare de desfăşurare a activităţii în cadrul unităţii parchetului respectiv, confirmate de materialul probator administrat în cauză.

Aceste aspecte coroborate creează cadrul propice suprasolicitării neuropsihice a magistratului şi producerii de erori/întârzieri în activitate; de asemenea, apariţia problemelor de ordin personal, pe fondul unei suprasolicitări neuropsihice, afectează calitatea actului de justiţie, inclusiv sub aspectul celerităţii soluţionării lucrărilor, relevant fiind, totodată, şi gradul de complexitate al dosarelor.

Rezultă, aşadar, că nesoluţionarea în termen a dosarelor repartizate este consecinţa, în principal, a unor factori de ordin obiectiv, iar nu a unor "motive imputabile" acestuia, aşa cum o cer dispoziţiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, în mod corect instanţa de disciplină a reţinut că, sub aspectul laturii subiective, fapta magistratului se circumscrie unei culpe scuzabile, iar nu gravei neglijenţe susţinute de recurenta Inspecţia Judiciară, astfel că lipseşte caracterul imputabil al faptei recurentului, unul dintre elementele constitutive prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii disciplinare pentru săvârşirea abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, reţinându-se, astfel, netemeinicia criticilor formulate de recurenta Inspecţia Judiciară.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, procurorului din prezenta cauză i se impută nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor sau deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului.

Prin nerespectarea în mod nejustificat se înţelege refuzul explicit sau implicit al magistratului de a îndeplini o îndatorire de serviciu prevăzută într-o dispoziţie sau decizie a conducătorului instanţei sau parchetului.

Refuzul magistratului de a îndeplini o obligaţie poate avea caracter justificat doar în situaţia în care se invocă argumente pertinente sau circumstanţe personale care justifică atitudinea adoptată.

Datorită modului particular în care s-au desfăşurat evenimentele şi a circumstanţelor speciale preexistente la nivelul unităţii de parchet anterior învederate, se constată că nerespectarea dispoziţiei prim-procurorului prin care s-a stabilit organizarea de şedinţe de analiză a soluţiilor dispuse de Judecătoria Sânnicolau Mare şi a Ordinului comun al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 12/C/2014 şi M.A.I. nr. 56 din 10 aprilie 2014 nu a îmbrăcat forma unei opoziţii evidente a magistratului, deoarece, în acelaşi interval de timp, acesta a asigurat participarea la anumite şedinţe de judecată şi alte activităţi conexe acesteia, astfel încât, sub aspectul laturii subiective, nu poate fi reţinută nicio formă de vinovăţie în sarcina procurorului.

Din perspectiva abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, procurorului i se impută încălcarea prevederilor art. 145 alin. (1), (4) şi (5) din C. proc. pen. (emiterea unor ordonanţe de amânare a informării persoanelor supravegheate tehnic cu nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile legale) şi ale art. 324 din acelaşi act normativ (nepreluarea în urmărire a unei cauze penale).

Pentru angajarea răspunderii disciplinare sub aspectul abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: în exercitarea funcţiei, magistratul să încalce norme de drept material ori procesual, încălcarea normelor să se producă din culpă, iar această încălcare a normelor de drept să genereze consecinţe grave şi să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală.

În acord cu opinia instanţei disciplinare, Înalta Curte reţine că aspectele imputate magistratului nu reflectă existenţa unor elemente de gravă neglijenţă, ci reprezintă modul în care magistratul a făcut aplicarea dispoziţiilor procedurale incidente, ca parte a raţionamentului logico-juridic.

Aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţă, excedează contenciosului disciplinar realizarea unei verificări a raţionamentului logico-juridic al magistratului în privinţa modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor incidente cauzei, legalitatea şi temeinicia acestora putând forma obiectul verificării numai în cadrul căilor de atac reglementate de lege.

Or, în speţă, nu s-a produs nicio încălcare a drepturilor procesuale ale persoanelor implicate în dosarele penale analizate, neputând constitui abatere disciplinară orice încălcare a normelor de drept procesual, ci doar acelea care produc o gravitate deosebită, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii.

Aşadar, sub aspectul laturii subiective, nu se poate reţine faptul că procurorul ar fi acţionat cu intenţie, întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că ar fi avut o conduită de încălcare flagrantă a îndatoririlor profesionale ce îi revin, cu consecinţe asupra înfăptuirii actului de justiţie şi prin care să se fi cauzat o vătămare gravă a drepturilor procesuale ale părţilor interesate. De asemenea, se reţine că niciunul dintre mijloacele de probă nu relevă existenţa, sub aspectul elementului psihologic, a unei conduite conştiente a procurorului de încălcare a normelor de drept procesual prin urmărirea sau acceptarea producerii unei vătămări a drepturilor şi intereselor subiectelor de drept.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, în raport cu împrejurările, gravitatea concretă şi consecinţele faptei săvârşite şi conform caracterului gradual al aplicării sancţiunii disciplinare, se reţine că instanţa de disciplină cu temei a apreciat că este justificată aplicarea unei sancţiuni care să îi atragă atenţia magistratului asupra gravităţii faptei şi să îl determine ca, pe viitor, să evite un comportament similar, aplicând corect criteriile de individualizare în funcţie de împrejurările concrete în care a fost săvârşită abaterea, de gravitatea şi urmările acesteia, precum şi în considerarea circumstanţelor personale şi profesionale ale magistratului.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei disciplinare este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., cu majoritate, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Inspecţia Judiciară şi A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta Inspecţia Judiciară şi de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 4P din 03 aprilie 2019, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 februarie 2020.

GGC - GV