Inadmissibility of constitutional exception seeking statutory interpretation or supplementation of criminal procedure rules
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court (5-judge panel) dismissed as unfounded the appeal filed by the defendant, thereby upholding the prior appellate decision that rejected as inadmissible the motion to refer a constitutional exception to the Constitutional Court; consequently, the order obliging the appellant to pay 100 RON in judicial fees to the state remains in force. The dispute centered on the admissibility of a *neinstituantial* challenge to Article 438(1)(12) read in conjunction with Article 438(2) second sentence of the Code of Criminal Procedure, where the defendant sought clarification on whether these provisions allow for the assessment of moral damages in cassation appeals against civil liability decisions. The court determined that the exception was inadmissible because it effectively sought the interpretation and supplementation of procedural norms—specifically, an express regulation favorable to the defendant or the equivalence of moral damages with pecuniary penalties—rather than verifying the constitutionality of existing legal provisions. Citing Article 29 of Law No. 47/1992 and established constitutional jurisprudence, the court held that a constitutional exception must have a concrete link to the case and cannot be used to request the addition of new provisions or judicial interpretation, as such matters fall exclusively within the competence of ordinary courts under Article 126(1) of the Romanian Constitution, rendering the challenge procedurally improper.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 438 pct. 12 din C. proc. pen, art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen; Inadmissibility of constitutional exception seeking statutory interpretation or supplementation of criminal procedure rules: The dispute centered on the admissibility of a *neinstituantial* challenge to Article 438(1)(12) read in conjunction with Article 438(2) second sentence of the Code of Criminal Procedure, where the defendant sought clarification on whether these provisions allow for the assessment of moral damages in cassation appeals against civil liability decisions. The court determined that the exception was inadmissible because it effectively sought the interpretation and supplementation of procedural norms—specifically, an express regulation favorable to the defendant or the equivalence of moral damages with pecuniary penalties—rather than verifying the constitutionality of existing legal provisions. Citing Article 29 of Law No. 47/1992 and established constitutional jurisprudence, the court held that a constitutional exception must have a concrete link to the case and cannot be used to request the addition of new provisions or judicial interpretation, as such matters fall exclusively within the competence of ordinary courts under Article 126(1) of the Romanian Constitution, rendering the challenge procedurally improper.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision applied in the dispositive to impose judicial costs on the appellant.
Full text
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 304/RC din data de 17 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut că, la termenul din 17 septembrie 2019, recurentul inculpat A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen. şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale.
În esenţă, a susţinut că se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu art. 438 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., întrucât se impune clarificarea acestuia, în sensul dacă se referă la pedeapsa penală sau/şi la latura civilă.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul inculpat A. privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu art. 438 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că este inadmisibilă.
Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Verificând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu art. 438 alin. (2) teza a II a din C. proc. pen., formulată de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a considerat că aceasta întruneşte doar trei din cele patru condiţii cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia.
Astfel, excepţia a fost invocată în faţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea cauzei ce avea ca obiect cererea de recurs în casaţie împotriva Deciziei penale nr. 131/A a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), de către o persoană având calitatea de recurent (A.) şi vizează dispoziţii dintr-o lege aflată în vigoare [art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu art. 438 alin. (2) teza a II a din C. proc. pen.], care nu au fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că, în raport cu criticile formulate, în realitate, recurentul este nemulţumit de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepţia de neconstituţionalitate invocată acesta solicită completarea, respectiv interpretarea normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziţii favorabile, solicitare inadmisibilă, în raport de competenţa Curţii Constituţionale care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale.
Împotriva acestei dispoziţii, inculpatul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători sub nr. x/2019, primul termen fiind stabilit aleatoriu pentru data de 10 decembrie 2019.
În susţinerea recursului, recurentul inculpat a considerat că în mod greşit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Examinând recursul formulat de inculpatul A., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că este nefondat, din următoarele considerente:
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru a admite cererea şi a dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile invocate.
Astfel, se constată că excepţia a fost ridicată de o parte din proces, respectiv inculpatul A., a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată, vizează dispoziţii legale în vigoare, iar acestea nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct de către subiecţii acţiunii penale. Prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Calea procedurală reglementată de aceste dispoziţii legală nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat faptul că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii (respectiv dacă daunele morale pot fi evaluate în recursul în casaţie din perspectiva instituţiei prevăzute de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.), când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Din examinarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu art. 438 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că prin excepţia invocată se urmăreşte completarea şi interpretarea normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziţii favorabile, sau al interpretării actuale în sensul că prin pedepse aplicate în alte limite decât cele prevăzute de lege se permite evaluarea modului de soluţionare a acţiunii civile în ceea ce priveşte aplicarea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., prin echivalarea daunelor morale cu o pedeapsă pecuniară.
Or, prin practica constantă, Curtea Constituţională a statuat că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale şi nici nu se poate interpreta norma legală, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile stabilite prin lege în competenţa sa.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţia României "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", astfel încât aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale sunt atribuţii aflate strict în competenţa instanţelor judecătoreşti.
Faţă de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 304/RC din data de 17 septembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va oblig recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 304/RC din data de 17 septembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2019.
GGC - GV