Inadmissibility of appeal against definitive Supreme Court decision rejecting annulment for late filing and lack of valid cessation grounds

Asupra apelului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 199/A din data de 4 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 53/A din data de 07 martie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Conform dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen., contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, instanţa examinează dacă contestaţia în anulare priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Conform dispoziţiilor art. 428 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) şi c) - h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel, iar pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) şi i) poate fi introdusă oricând.

În speţă, Decizia penală nr. 53/A din data de 7 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, a fost comunicată contestatorului A. la data de 2 mai 2018, iar condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare la data de 14 februarie 2019, astfel cum rezultă din actele dosarului (ştampila de pe plicul aflat la dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), cu mult peste termenul expres prevăzut de lege.

În aceste condiţii, Înalta Curte a considerat că în cauză nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. [în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen.], respectiv aceea cu privire la formularea în termen legal a contestaţiei în anulare, condiţie a cărei examinare primează în raport cu analiza celorlalte condiţii de admisibilitate, şi a cărei neîndeplinire, atrage, pe cale de consecinţă, inadmisibilitatea acesteia.

În ceea ce priveşte cazul prevăzut de dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că este îndeplinită condiţia privind termenul de introducere a contestaţiei în anulare, însă, în ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. (motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare), a apreciat că este îndeplinită formal, contestatorul invocând existenţa unui acord de mediere, constând în Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 449/2015.

Or, cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. este incident atunci când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Dovada existenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie să fie la dosar până la momentul pronunţării hotărârii, depunerea ulterioară, după rămânerea definitivă a hotărârii, fiind ineficientă.

În cauză, prin Decizia penală nr. 53/A din data de 07 martie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, printre altele, în baza art. 292 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 63 din C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii în cuantum de 5.000 RON (fapta din 03 aprilie 2013).

Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii.

Pentru infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 din C. pen. din 1969, legea nu prevede că împăcarea înlătură răspunderea penală sau că punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, astfel încât instanţa a apreciat că dispoziţiile privind medierea nu au incidenţă în ceea ce priveşte această infracţiune.

Împotriva acestei decizii a formulat apel contestatorul condamnat A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, sub nr. x/2019, fiind fixat termen în mod aleatoriu la data de 10 decembrie 2019.

Examinând apelul declarat, cu prioritate în ceea ce priveşte aspectul admisibilităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, constată calea de atac ca fiind inadmisibilă, urmând a o respinge, în baza următoarelor considerentele:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În cauză, contestatorul A. a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, învestind Înalta Curte, Completul de 5 judecători, cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale. Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în contestaţie, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A., împotriva Deciziei penale nr. 199/A din data de 4 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A., împotriva Deciziei penale nr. 199/A din data de 4 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2019.

GGC - GV