Disciplinary suspension of judge upheld pending probe into vulgar conduct

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Hotărârea instanţei de disciplină

1. Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis sesizarea din oficiu şi, în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, a dispus din oficiu suspendarea din funcţie a doamnei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare ce face obiectul Dosarului nr. x/J/2019, pentru motivele expuse rezumativ în continuare.

2. În cuprinsul rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare, Inspecţia Judiciară a reţinut că doamna judecător: (i) a utilizat expresii vulgare sau depreciative, umilitoare la adresa statutului profesional al ofiţerilor şi agenţilor din cadrul penitenciarului; (ii) a utilizat expresii jignitoare, pe un ton agresiv, nervos, ridicat, la adresa unora dintre aceste persoane, manifestând, în raporturile de serviciu, o atitudine de superioritate faţă de lucrătorii din penitenciar, cu consecinţa subminării autorităţii acestora faţă de deţinuţi; (iii) a manifestat aceeaşi conduita inadecvată şi la adresa judecătorilor participanţi la întâlnirea de unificare a practicii judiciare desfăşurate la Curtea de Apel Galaţi la 30.03.2018, ocazie cu care a folosit expresii jignitoare/inadecvate adresate direct colegilor săi, pe un ton ridicat, pe tot parcursul întrunirii; (iv) a manifestat acelaşi comportament agresiv verbal şi în contextul revenirii la instanţă la 01.04.2019.

3. Analizând, la nivelul aparenţei, atitudinea reţinută de Inspecţia Judiciară ca fiind adoptată de către doamna judecător în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, secţia a reţinut că, în raport cu aspectele descrise în cuprinsul acţiunii disciplinare, există potenţialul creării unui blocaj funcţional în ceea ce priveşte comunicarea în cadrul colectivului, cu consecinţe asupra desfăşurării în bune condiţii a activităţilor specifice.

4. O astfel de atitudine este de natură a aduce atingere gravă prestigiului justiţiei, în condiţiile în care presupusele derapaje comportamentele ale doamnei judecător au fost sesizate atât de angajaţii Penitenciarului Brăila, cât şi de colegii de instanţă. Astfel, în condiţiile existenţei unei presupuse tensiuni în cadrul colectivului, desfăşurarea activităţii în cadrul instanţei poate fi grav afectată prin menţinerea în funcţie a pârâtei până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare.

5. În consecinţă, secţia pentru judecători în materie disciplinară a apreciat că derularea procedurii disciplinare pentru faptele descrise în rezoluţia Inspecţiei Judiciare este de natură a induce, în mod indirect, ideea unei funcţionări anormale şi incorecte a sistemului judiciar, cu consecinţa directă a alterării încrederii opiniei publice în competenţa, corectitudinea şi probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la magistraţii cărora le încredinţează apărarea drepturilor sale, situaţie ce se circumscrie dispoziţiilor prevăzute de art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004.

II. Contestaţia împotriva hotărârii instanţei de disciplină

6. Împotriva hotărârii menţionate la pct. I, pârâta A. a formulat contestaţie, în temeiul art. 52 alin. (11) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistratului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru criticile expuse în continuare.

7. Încheierea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind invocate motive expuse în rezoluţia Inspecţiei Judiciare cu privire la abaterile disciplinare imputate, iar secţia pentru judecători în materie disciplinară şi-a însuşit situaţia de fapt şi punctul de vedere ale Inspecţiei Judiciare privind săvârşirea celor trei abateri disciplinare imputate, fără a ţine cont de apărările formulate, astfel că a fost considerată vinovată pentru abaterile respective, fără o judecată dreaptă şi imparţială.

8. Au fost reţinute ca temei al suspendării din funcţie comportamentul avut în calitate de judecător în cadrul activităţii de supraveghere la Penitenciarul Brăila în perioada 01.01.2017 - 01.04.2019, iar nu aspecte care ar avea legătură cu atitudinea în timpul cercetării disciplinare.

9. În continuare, contestatoarea arată următoarele: la 02.09.2019, s-a prezentat la sediul instanţei după efectuarea concediului de odihnă, iar la acea dată a fost audiată de doi inspectori judiciari prezentând documente în apărare; de la 01.04.2019 nu a mai ocupat funcţia de judecător de supraveghere la Penitenciarul Brăila, fiind repartizată la instanţa de judecată; pe parcursul cercetării disciplinare, declanşată în cursul lunii iunie, şi-a desfăşurat activitatea la instanţă, intrând în aproximativ 30 şedinţe de judecată fără a lăsa să se întrevadă în activitatea sa că face obiectul unei cercetări disciplinare; nu rezultă din nicio probă că, prin activitatea desfăşurată la sediul instanţei până la 06.11.2019, a afectat în vreun fel prestigiul justiţiei, atât timp cât nu a pronunţat vreo soluţie mediatizată în presă.

10. Pentru aceste motive, consideră că măsura suspendării din funcţie este intempestivă şi nelegală în raport cu persoana sa şi activitatea desfăşurată la Judecătoria Brăila pe parcursul procedurii disciplinare (iunie - noiembrie 2019).

III. Considerentele Înaltei Curţi

A. Asupra excepţiei nulităţii recursului

11. În temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii contestaţiei, invocată de intimata Inspecţia Judiciară, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, pentru considerentele arătate în continuare.

12. Dispoziţiile invocate de intimată în susţinerea excepţiei sunt următoarele:

- art. 52 alin. (11) raportat la art. 49 alin. (7) şi art. 50 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

"Art. 49. - [...]

(7) Dispoziţiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta.

Art. 50. - (1) Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii soluţionează acţiunea disciplinară printr-o hotărâre care cuprinde, în principal, următoarele: [...]

(2) Prevederile alin. (1) se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. privind cuprinsul hotărârii.

Art. 52. - [...]

(11) Hotărârea prin care se dispune suspendarea din funcţie în condiţiile alin. (1) poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul suspendat din funcţie. Competenţa soluţionării contestaţiei aparţine Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care nu pot face parte membrii cu drept de vot al Consiliului Superior al Magistraturii."

- art. 457 din C. proc. civ.:

"Art. 457. - Legalitatea căii de atac

(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

(2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Indicarea în mod greşit de către instanţă a termenului pentru exercitarea căii de atac constituie cauza de repunere în termen din oficiu a căii de atac exercitate cu respectarea indicaţiei greşite a instanţei.

(3) Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.

(4) Atunci când instanţa dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunţării încheierii, pentru părţile prezente, sau de la data comunicării încheierii, pentru părţile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege."

13. Este de observat că niciunul dintre textele de lege indicate de intimată în susţinerea excepţiei invocate nu prevede expres sau implicit sancţiunea nulităţii căii de atac depuse la o altă instanţă decât la instanţa a cărei hotărâre se atacă.

14. În plus, contestaţia ce formează obiectul prezentei cauze nu reprezintă o cale de atac în înţelesul C. proc. civ. - apel sau recurs - exercitată împotriva unei hotărâri judecătoreşti, ci este o cale de atac specifică în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, cu "fizionomie proprie", reglementată prin dispoziţii speciale din Legea nr. 317/2004.

15. Este adevărat că dispoziţiile art. 49 alin. (7) şi art. 50 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 prevăd expres că dispoziţiile din Legea nr. 317/2004 referitoare la procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta. Însă, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut în mod constant că, în virtutea acestor dispoziţii, prevederile C. proc. civ. nu se aplică în mod automat, tale quale, ci numai în măsura în care sunt compatibile cu specificul materiei răspunderii disciplinare reglementate de Legea nr. 317/2004.

16. Sancţiunea nulităţii căii de atac pentru nedepunerea la instanţa a cărei hotărâre se atacă este prevăzută, în cazul apelului, de art. 471 alin. (1) din C. proc. civ., iar, în cazul recursului, de art. 490 alin. (1) din C. proc. civ. Însă, aşa cum s-ar arătat anterior, prezenta contestaţie nu este nici apel şi nici recurs, pentru a se ridica problema aplicabilităţii dispoziţiilor procedurale menţionate.

17. În analiza excepţiei, este avută în vedere şi jurisprudenţa anterioară a Completului de 5 judecători (Decizia nr. 207/2016), prin care a fost analizată sancţiunea nulităţii recursului prin prisma art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., care reia întocmai dispoziţiile art. 302 din C. proc. civ. de la 1865. În jurisprudenţa menţionată s-a reţinut că, "În contextul pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 737/2008, Înalta Curte, raportat şi la expunerea de motive ce a determinat menţinerea respectivei norme procedurale în noul cod, dublată de amendarea altor texte procedurale pentru respectarea garanţiilor constituţionale, consideră că, pentru norma legală menţionată nu s-ar mai putea reţine un viciu de neconstituţionalitate, numai în măsura în care păstrarea regulii depunerii recursului sub aceeaşi sancţiune în noul cod s-ar face ca o măsură de bună administrare a justiţiei. Prin urmare, pentru a se asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, s-ar putea aplica dispoziţiile procedurale sancţionatorii menţionate numai în ipoteza în care s-ar aplica efectiv textele ce au fost amendate pentru a satisface exigenţele Curţii Constituţionale".

18. În aceste condiţii, îşi menţin validitatea considerentele Curţii Constituţionale (Decizia nr. 737/2008) prin care s-a concluzionat în sensul că "[...] prevederea [...] prin care se sancţionează cu nulitate absolută depunerea recursului la altă instanţă decât aceea a cărei hotărâre se atacă, apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării căii de atac şi să restrângă nejustificat accesul liber la justiţie. [...] Instituirea sancţiunii nulităţii pentru neîndeplinirea cerinţei prevăzute de textul analizat - de cele mai multe ori din eroare, din ignoranţă sau din alte motive, neimputabile recurentului - îl lipseşte pe acesta, fără o justificare rezonabilă, de posibilitatea de a se examina, pe calea recursului, susţinerile sale întemeiate privind modul eronat, eventual abuziv, prin care s-a soluţionat, prin hotărârea atacată, litigiul în care este parte".

B. Asupra contestaţiei

19. În limitele cadrului legal reglementat de art. 52 din Legea nr. 317/2044, analizând contestaţia formulată de pârâta A., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele arătate în continuare.

20. Prin încheierea atacată, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus măsura de suspendare din funcţie a magistratului în temeiul art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, conform cărora:

"Art. 52. - (1) Pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, [...] dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei."

21. Cu referire la ipoteza pentru care a fost dispusă în speţă măsura de suspendare din funcţie, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (pct. 29 şi 30 din Decizia nr. 270 din 23 octombrie 2017; pct. 34 din Decizia nr. 271 din 23 octombrie 2017; pct. 33 din Decizia nr. 185 din 23 septembrie 2019), s-au reţinut următoarele: (i) Prestigiul justiţiei este necesar a fi privit ca ansamblul caracteristicilor esenţiale ataşate sistemului judiciar în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, legale şi regulamentare în scopul de a asigura, spre exemplu, autoritatea, consideraţia, probitatea, integritatea şi onoarea, ca aşteptări a căror împlinire este pretinsă entităţilor şi persoanelor care contribuie la înfăptuirea actului de justiţie. Astfel, în sensul dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 317/2004, atingerea gravă adusă prestigiului justiţiei poate fi conturată de elemente ale procedurii disciplinare care au valenţa de a altera caracteristicile menţionate prin care este asigurat prestigiul justiţiei. (ii) În cadrul examinării realizate din perspectiva art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, sunt analizate circumstanţele concrete specifice fiecărei proceduri disciplinare în scopul decelării acelor elemente care au valenţa de a aduce atingere gravă prestigiului justiţiei. (iii) În această procedură, se realizează o examinare sumară, prima facie, a elementelor procedurii disciplinare pentru a se verifica dacă este asigurată protejarea interesului public de înfăptuire a justiţiei, preeminent intereselor de drept privat a căror satisfacere este urmărită de magistratul vizat în cadrul procedurii.

22. În speţă, în mod corect a reţinut instanţa de disciplină că atingerea gravă adusă prestigiului justiţiei derivă din faptul că circumstanţele concrete ale procedurii disciplinare induc, în mod indirect, o percepţie contrară caracteristicilor definitorii menţionate la pct. 21, în sensul funcţionării anormale şi incorecte a sistemului judiciar, cu consecinţa directă a alterării încrederii opiniei publice în competenţa, corectitudinea şi probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la magistraţi.

23. Având în vedere caracterul sumar, prima facie, al analizei efectuate în procedura reglementată de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, nici instanţa disciplinară şi nici Înalta Curte, în cadrul contestaţiei, nu au competenţa de a se pronunţa cu privire la lămurirea situaţiei de fapt ce rezultă din probatoriul administrat ori la întrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), s) şi t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, imputate pârâtei, aspecte care vor face obiectul analizei de fond cu ocazia judecării acţiunii disciplinare.

24. În acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte reţine că atingerea gravă adusă prestigiului justiţiei derivă din conduita şi limbajul folosite de pârâtă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.

25. Elementele reţinute de instanţa disciplinară în sensul celor expuse la pct. 2 din prezenta decizie conturează, prima facie, riscul aparent al desfăşurării activităţii în condiţii incompatibile cu actul de justiţie din cauza conduitei imputate pârâtei prin actul de exercitare a acţiunii disciplinare, care urmează a fi analizată pe fond sub aspectul întrunirii condiţiilor de angajare a răspunderii.

26. Astfel, până la soluţionarea definitivă a procedurii disciplinare derulate împotriva magistratului asupra căruia planează în mod oficial, ca urmare a exercitării acţiunii disciplinare, suspiciunea de săvârşire a abaterilor disciplinare menţionate în rezoluţia Inspecţiei Judiciare, asigurarea prestigiului justiţiei poate fi prezervată printr-o măsură provizorie având capacitatea de a exprima tendinţa manifestă a sistemului de a evita orice potenţial risc de ştirbire a autorităţii justiţiei ori de diminuare a încrederii publicului în îndeplinirea rolului ce revine sistemului, prin exercitarea de către magistrat a atribuţiilor în lipsa oricărei suspiciuni în ceea ce priveşte conduita conformă.

27. În condiţiile în care, în sensul celor expuse la pct. I din prezenta decizie, instanţa de disciplină a expus în considerentele hotărârii motivele pentru care a considerat a fi întemeiată măsura de suspendare din funcţie până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, sunt lipsite de suport criticile contestatoarei referitoare la nemotivarea hotărârii. Din această perspectivă, faptul că instanţa disciplinară a făcut referire la elementele cuprinse în rezoluţia de exercitare a acţiuni disciplinare nu echivalează cu însuşirea punctului de vedere al Inspecţiei Judiciare, care vizează întrunirea elementelor constitutive ale răspunderii disciplinare. Aşa cum s-a arătat anterior, la pct. 21 din prezenta decizie, în cadrul procedurii reglementate de ar. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, nu sunt analizate condiţiile răspunderii disciplinare, ci caracterul potenţial, virtual, al anumitor elemente aparente de natură a aduce atingere gravă prestigiului justiţiei, cum sunt cele reliefate în cauza de faţă.

28. Pentru toate considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată că hotărârea pronunţată de secţia pentru procurori este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare a acesteia, astfel că, în temeiul art. 52 alin. (12) din Legea nr. 317/2004, va fi respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de judecător A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii contestaţiei invocată de intimata Inspecţia Judiciară.

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de A. împotriva încheierii din 6 noiembrie 2019, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2019.

GGC - NN