Review of final civil judgment for contradictory decisions: strict identity of object bars claims based solely on differing legal interpretations of penalty calculation periods

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

1. Prin Sentinţa civilă nr. 584/CA/2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele: (i) respinge excepţiile prescripţiei şi lipsei interesului legitim, precum şi excepţia nelegalităţii Actelor adiţionale nr. x/07.12.2014 şi nr. y/16.12.2004 invocate de pârâtul A.; (ii) admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Lupeni, prin primar, împotriva pârâtului A. şi, în consecinţă: obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 3.076,50 RON, cu titlu redevenţă pentru perioada trimestrul III 2010 - trimestrul IV 2013 şi suma de 4.615 RON, penalităţi de întârziere pe aceeaşi perioadă, sume ce vor fi reactualizate în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi suma de 198 RON cheltuieli de judecată; (iii) respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii reconvenţionale invocată de reclamantul principal Municipiul Lupeni; (iv) respinge, ca neîntemeiată, acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul A. în contradictoriu cu reclamantul principal Municipiul Lupeni.

2. Prin Decizia nr. 2273 din 28 iunie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de reclamantul Municipiul Lupeni, prin primar, şi pârâtul A. împotriva Sentinţei nr. 584/CA/2016 a Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, a hotărât următoarele: (i) admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la pretenţiile reclamantului aferente trimestrului III 2010 şi trimestrului IV 2010; (ii) admite în parte acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Lupeni, prin primar, împotriva pârâtului A. şi, în consecinţă, obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 2.678 RON, cu titlu redevenţă pentru perioada trimestrul I 2011 - trimestrul IV 2013, reactualizată în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective, şi suma de 76.778,03 RON, reprezentând penalităţi de întârziere pe aceeaşi perioadă; (iii) respinge cererea reclamantului privind reactualizarea penalităţilor de întârziere în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective; (iv) menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate şi obligă pe reclamant la plata sumei de 250 RON în favoarea pârâtului, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

3. Împotriva Deciziei nr. 2273 din 28 iunie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia a formulat cerere de revizuire recurentul-pârât A., solicitând schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul de a se constata că penalităţile de întârziere au fost stabilite şi calculate în mod eronat.

În motivarea cererii, revizuentul a invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a arătat că, prin Decizia civilă nr. 3008/2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, a fost obligat la plata redevenţei şi penalităţilor de întârziere pentru o perioadă de 30 de zile.

Potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Prin notele scrise depuse ulterior, revizuentul a arătat că hotărârile potrivnice sunt următoarele: Decizia civilă nr. 1710/CA/2010 din 28.10.2010, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, şi Sentinţa civilă nr. 787/CA/2012, pronunţată în Dosarul nr. x/2010, rămasă definitivă prin Decizia Curţii de Apel Alba Iulia nr. 4460/2012 din 25 iunie 2012.

A susţinut revizuentul că, întrucât aceeaşi problemă juridică dezbătută în mai multe litigii între revizuent şi Municipiul Lupeni a fost soluţionată în sensul că penalităţile aferente redevenţei se calculează pentru o perioadă de 30 de zile, acest aspect a dobândit putere de lucru judecat şi trebuie să fie avut în vedere de instanţa sesizată ulterior.

4. Prin Decizia nr. 1101 din 20 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, raportându-se la dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ.

Ca urmare a declinării de competenţă, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2017.

5. Prin Decizia nr. 3037 din 4 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2273 din 28 iunie 2017 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele arătate în continuare.

În speţă, revizuentul a argumentat incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează existenţa unor hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunţat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: să existe hotărâri definitive potrivnice; hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.

Argumentele expuse de revizuent în susţinerea cererii sale nu justifică admisibilitatea cererii de revizuire, raportat la ipotezele specifice avute în vedere de dispoziţiile legale invocate ca temei al căii extraordinare de atac declarată.

Revizuentul a argumentat că Decizia nr. 2273 din 28 iunie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia este potrivnică Deciziei nr. 1710/CA/2010 din 28.10.2010 pronunţată în Dosarul nr. x/2009, şi Sentinţei civile nr. 787/CA/2012 pronunţată în Dosarul nr. x/2010, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4460/2012 din 25 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, în ceea ce priveşte perioada pentru care se calculează penalităţile aferente redevenţei.

Prin Decizia nr. 1710/CA/28.10.2010, pârâtul A. a fost obligat la plata către reclamantul Municipiul Lupeni a penalităţilor de întârziere pentru o perioadă anterioară anului 2010.

Prin Sentinţa nr. 787/CA/2012, rămasă definitivă prin Decizia Curţii de Apel Alba Iulia nr. 4460/2012 din 25 iunie 2012, pârâtul A. a fost obligat să plătească reclamantului Municipiul Lupeni redevenţă şi penalităţi de întârziere pe perioada 2009 şi 2010.

Prin Decizia nr. 2273 din 28 iunie 2017, pârâtul A. a fost obligat să plătească reclamantului Municipiul Lupeni redevenţă şi penalităţi de întârziere pentru perioada trimestrul I 2011 - trimestrul IV 2013.

Înalta Curte constată că susţinerile revizuentului nu sunt întemeiate şi nu pot fi primite, întrucât hotărârile invocate vizează perioade diferite pentru care se solicită plata redevenţei, respectiv a penalităţilor de întârziere.

6. Recursul declarat împotriva deciziei pronunţate în revizuire

Împotriva deciziei menţionate la pct. 5, revizuentul A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2019.

În drept, recurentul a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, 5 şi 8 C. proc. civ. şi a formulat criticile arătate în continuare.

Încheierea de dezbateri şi de amânare a pronunţării, care face parte din hotărârea atacată, lipseşte şi nu îi este cunoscută, iar vătămarea produsă sub acest aspect nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacate. În susţinere, recurentul invocă dispoziţiile art. 174 şi urm., art. 223 şi art. 396 C. proc. civ. şi dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Prin dispoziţiile art. 430 şi art. 431 C. proc. civ. sunt reglemente autoritatea de lucru judecat şi efectele lucrului judecat, respectiv efectul pozitiv şi efectul negativ, care vizează inclusiv considerentele care au dezlegat o chestiune litigioasă dedusă judecăţii.

În cauza de faţă, efectul pozitiv al lucrului judecat, sub aspectul chestiunii litigioase vizând perioada de 30 de zile pentru care se calculează penalităţile de întârziere pentru neplata redevenţei aferente contractului de concesiune, se impune în litigiile ulterioare.

Instanţa de revizuire a interpretat greşit dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, pentru reţinerea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu este necesară întrunirea triplei identităţi de elemente (părţi, obiect, cauză) ca în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat. Pentru a opera aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat trebuie îndeplinite cumulativ numai ouă condiţii, şi anume identitatea de părţi şi identitatea de chestiune litigioasă, care nu se confundă şi nu presupune identitatea de obiect şi/sau de cauză.

Recurentul susţine că hotărârea i-a fost comunicată nesemnată, fiind încălcate dispoziţiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa a analizat formal fondul cererii de revizuire, motivarea hotărârii este lacunară şi există lipsuri ale probatoriului, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.

Totodată, recurentul invocă faptul că s-a modificat compunerea completului la fiecare termen de judecată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 19 şi art. 214 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. referitoare la continuitatea completului.

II. CONSIDERENTELE ÎNALTEI CURŢI

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Analizând recursul, prin prisma criticilor formulate şi a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Cu referire la criticile care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Critica formulată în susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. sub aspectul nerespectării principiului continuităţii instanţei, este neîntemeiată.

Este adevărat că, la termenele de judecată din 22 ianuarie 2019, 19 martie 2019 şi 28 mai 2019, Completul nr. 5 al secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - căruia i-a fost repartizat aleatoriu Dosarul nr. x/2017 - a avut o compunere diferită.

Compunerea diferită a completului a fost impusă de modificările intervenite în schema de judecători a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a fost aprobată prin hotărâre a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: respectiv Hotărârea nr. 5 din 3 ianuarie 2019, pentru termenele din 22 ianuarie şi 19 martie 2019, şi Hotărârea nr. 84 din 12 martie 2019, pentru termenul din 28 mai 2019, hotărâri care au fost aduse la cunoştinţă publică prin afişare pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel fiind, modificarea compunerii completului este în acord cu dispoziţiile art. 19 C. proc. civ., conform căruia "Judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii".

Pe de altă parte, este de observat că la termenele din 22 ianuarie 2019 şi 19 martie 2019, cauza a fost amânată pentru a fi ataşat Dosarul nr. x/2014, iar judecata cauzei a avut loc la termenul din 28 mai 2019, când pronunţarea deciziei a fost amânată la 4 iunie 2019. Este de observat că hotărârea a fost pronunţată la 4 iunie 2019 de aceiaşi judecători care au luat parte la dezbaterile din 28 mai 2019.

2. Cu referire la criticile care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile vizând lipsa încheierii de dezbateri şi de amânare a pronunţării din 28 mai 2019 sunt nefondate, întrucât, aşa cum se observă din analiza lucrărilor Dosarului nr. x/2017, la dosarului este ataşată Încheierea şedinţei publice de la 28 mai 2019, în cuprinsul căreia sunt expuse dezbaterile de la termenul respectiv şi prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amânat pronunţarea la 4 iunie 2019.

Totodată, se constată că, la Dosarul nr. x/2017, este ataşat procesul-verbal de înmânare către revizuentul A. a hotărârii pronunţate în dosar, respectiv Decizia nr. 3037 din 4 iunie 2019, iar, întrucât încheierea de amânare a pronunţării face parte din decizie, se prezumă că aceasta a fost comunicată odată cu decizia. Chiar în ipoteza în care revizuentului nu i-ar fi fost comunicată, odată cu decizia, şi încheierea de amânare a pronunţării - ipoteză care, însă, nu este nici infirmată, nici confirmată expres de actele dosarului - lipsa comunicării încheierii nu reprezintă, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., o încălcare a unor reguli de procedură de natură a atrage sancţiunea nulităţii hotărârii. O asemenea neregularitate procedurală putea fi remediată prin solicitarea de comunicare a încheierii, iar nu pe calea recursului.

Nu pot fi primite nici susţinerile recurentului referitoare la nesemnarea hotărârii, întrucât, din observarea lucrărilor cauzei, se constată că Decizia nr. 3037 din 4 iunie 2019 este semnată de membrii completului de judecată, cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (3) C. proc. civ. Susţinerea recurentului că decizia i-a fost comunicată, în copie, fără a conţine semnăturile membrilor completului de judecată, nu fundamentează caracterul fondat al motivului de casare invocat.

3. Cu referire la criticile care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Susţinerile recurentului vizând analiza formală a fondului cererii de revizuire, motivarea lacunară a hotărârii şi lipsuri ale probatoriului, se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care nu a fost indicat expres în cererea de recurs.

Aceste critici nu pot fi primite, întrucât, din analiza hotărârii atacate, a cărei motivare este expusă la pct. I.5 din prezenta decizie, se constată că hotărârea răspunde cerinţelor motivării prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conform cărora hotărârea cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În acest sens, se reţine că instanţa de revizuire a expus motivele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei cuprinse în Decizia nr. 3037 din 4 iunie 2019, nefiind identificate elemente de natura celor invocate în recurs.

4. Cu referire la criticile care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În sensul ipotezei reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat presupune existenţa triplei identităţi: de cauză, de obiect şi de părţi, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

În primul rând, se reţine că recurentul, deşi invocă motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică hotărârea instanţei de revizuire pentru nerespectarea autorităţii de lucru judecat, ceea ce justifică încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., conform căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: [...] 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat".

Pe cale de consecinţă, analizând criticile circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., se constată că instanţa de revizuire, apreciind asupra condiţiilor autorităţii de lucru judecat, în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuentului, nu există identitate în privinţa obiectului litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile indicate.

Concluzia instanţei de revizuire nu este combătută de susţinerile recurentului, care formulează critici cu privire la dezlegarea diferită dată problemei de drept referitoare la perioada pentru care se calculează penalităţile de întârziere pentru neplata redevenţei aferente contractului de concesiune.

Faptul că instanţa de revizuire nu a analizat dezlegarea diferită dată problemei de drept în discuţie excedează cadrul procesual al cererii de revizuire, cale de atac de retractare în cadrul căreia se analizează admisibilitatea cererii şi faptele pe care se întemeiază, nefiind permisă o examinare a legalităţii ori temeiniciei modului în care instanţele au soluţionat o anumită problemă de drept, cu scopul de a stabili care este soluţia corectă.

Cu alte cuvinte, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa de revizuire, în analiza motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate, ca un corolar al principiului res judicata specific hotărârilor judecătoreşti definitive.

Faptul că aceeaşi problemă de drept a primit o dezlegare diferită în litigii similare, dar nu identice, nu atrage incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci poate reprezenta eventual o problemă de practică judiciară neunitară în privinţa căreia există alte remedii procesuale.

Pentru aceste considerente nu pot fi primite criticile recurentului referitoare la faptul că instanţa de revizuire a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile procedurale referitoare la autoritatea de lucru şi judecat şi efectele lucrului judecat.

5. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3037 din 4 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2019.

GGC - NN