Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 266/2019 AI generated

Appeal against filtering-stage decision dismissed as inadmissible; statutory bar on further appeals upheld.

Case Number Decizia nr. 266/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Completul de 5 judecători) dismissed as inadmissible the appeal brought against its own Decision no. 81 of 25 March 2019, which had already rejected the appellant's prior appeal as inadmissible in the filtering procedure under Article 493 of the Romanian Code of Civil Procedure. The appellant prevailed at neither stage; the contested decision remains in force. The dispute concerned the appellant's attempt to challenge, by a further appeal, a decision issued in a procedural filtering stage that had rejected an earlier appeal against a civil ruling. The decisive legal basis was that, under Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, a decision rendered in the filtering procedure is expressly stated to be "not subject to any appeal," and recognizing additional appeals would violate the principle of legality (Article 7 C. proc. civ.) and constitutional equality (Article 16 of the Romanian Constitution). The court also noted that procedural rules governing the exercise of appeals are of public order under Article 126(2) of the Constitution. The appeal was therefore dismissed as inadmissible, with no further remedy available.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 din C. proc. civ, art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 24 din Legea nr. 304/2004; Appeal against filtering-stage decision dismissed as inadmissible; statutory bar on further appeals upheld: Prin Decizia nr. 81 din 25 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 2200 din 31 mai 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Keywords

AI generated
statutory bar article of civil procedure rules of procedure principle of legality constitution judicial review

Cited Legislation

AI generated
art. 493 din C. proc. civ
x/2018, în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A.
art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ
(1) şi art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să examineze cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în prezenta cauză.
art. 457 alin. (1) din C. proc. civ
Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Or, decizia atacată cu prezentul recurs a fost pronunţată de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura de filtrare a recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora:
art. 483 alin. (1) din C. proc. civ
Dispoziţiile citate prevăd expres faptul că decizia pronunţată în ipotezele reglementate de textul de lege nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că nu face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 24 din Legea nr. 304/2004
ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează competenţa Completului de 5 judecători.
art. 7 din C. proc. civ
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a recursului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 81 din 25 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 2200 din 31 mai 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii, recurentul A. a formulat recurs, arătând că hotărârea recurată este lovită de nulitate absolută.

Cererea de recurs formulată a urmat procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat că recursul este inadmisibil, întrucât decizia atacată cu recurs a fost pronunţată în procedura de filtru reglementată de art. 493 din C. proc. civ., hotărâre care nu mai poate fi supusă reformării.

Completul de filtru a analizat raportul şi, prin încheierea din 7 octombrie 2019, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., dispunând comunicarea acestuia către părţi, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol.

După comunicarea raportului, recurentul A. a depus punct de vedere, prin care a reluat istoricul cauzei.

În temeiul art. 248 alin. (1) şi art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să examineze cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în prezenta cauză.

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, în consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, sunt condiţionate de exercitarea căii de atac în condiţiile legii.

Or, decizia atacată cu prezentul recurs a fost pronunţată de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura de filtrare a recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 493 [...] (5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părţilor."

Dispoziţiile citate prevăd expres faptul că decizia pronunţată în ipotezele reglementate de textul de lege nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că nu face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează competenţa Completului de 5 judecători.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În acest sens, se reţine că normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 81 din 25 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 81 din 25 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 decembrie 2019.

GGC - NN