Revision based on ECtHR judgment denied for lack of continuing grave consequences and availability of alternative compensation

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

1. Hotărârea ce se cere a fi revizuită

Prin Decizia nr. 19 din 23 noiembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. x/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 Judecători, cu opinie majoritară, a respins ca nefondat recursul declarat de A. (la acel moment procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş) împotriva Hotărârii nr. 6/P din 5 mai 2009 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul recurentului de Asociaţia Magistraţilor din România.

În esenţă, s-a reţinut că hotărârea instanţei de disciplină cuprinde toate elementele stabilite de prevederile art. 261 din C. proc. civ. de la 1865, din considerentele acesteia rezultând că soluţia adoptată a fost fundamentată pe situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită în baza probelor administrate, atât în faza cercetării prealabile, cât şi nemijlocit, în faţa instanţei disciplinare.

Totodată, susţinerea recurentului în sensul că ancheta penală aflată în desfăşurare nu a fost periclitată, în considerarea poziţiei oficiale a D.N.A. exprimată prin adresa aflată la dosarul cauzei şi a declaraţiei procurorului B., nu a fost primită, apreciindu-se că înscrisul oficial emis de D.N.A. nu poate avea relevanţa ce i se atribuie de către recurent, în condiţiile în care abaterile disciplinare care au atras soluţia de sancţionare au avut ca fundament momentul şi modul de concepere a comunicatului de presă, informaţiile dezvăluite în conţinutul acestuia şi rezultatul produs. Or, ceea ce instanţa de disciplină a sancţionat a fost modul de a acţiona al recurentului în circumstanţele expuse, ce a permis specularea acestor informaţii de către mass-media, cu atât mai mult, cu cât acestea proveneau dintr-o sursă oficială, aşa cum s-a citat în mod expres.

2. Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 19 din 23 noiembrie 2009, recurentul a formulat cerere de revizuire, solicitând schimbarea în tot a deciziei, admiterea recursului şi a cererii de intervenţie, modificarea Hotărârii nr. 6/P din 5 mai 2009 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători şi respingerea acţiunii disciplinare cu privire la pretinsele abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. d) şi k) din Legea nr. 303/2004, invocând drept temei prevederile art. 509 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ.

În susţinerea cererii de revizuire, s-a arătat că, prin Hotărârea din 11 decembrie 2018 pronunţată în cauza Brisc împotriva României (Cererea nr. x/10) publicată în M. Of. nr. 513/25.06.2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dreptului revizuentului la libertatea de exprimare, drept prevăzut de art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Or, faţă de argumentele expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului - "nimic din declaraţiile reclamantului nu justifică acuzaţia de dezvăluire a unei anchete penale în curs (...), a acţionat cu precauţie, abţinându-se să identifice nominal pe vreuna dintre persoanele implicate până la finalizarea anchetei judiciare (...), şi-a limitat comunicatul de presă la împărtăşirea de informaţii despre ancheta efectuată de parchetul său (...), comportamentul a fost aşadar în conformitate cu principiile privind furnizarea de informaţii despre procesele penale prin intermediul mass-mediei (...), în consecinţă, Curtea constată că nu există nimic în declaraţiile reclamantului care ar fi permis autorităţilor naţionale să îl acuze de încălcarea secretului anchetei penale" - a solicitat revizuentul să se reţină faptul că nu a săvârşit abaterea disciplinară de nerespectare a confidenţialităţii lucrărilor, prevăzută de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004.

Totodată, în raport cu motivarea Curţii europene cu privire la impactul asupra reputaţiei profesionale a magistratului vizat, conform căreia:

"singurul scop al comunicatului de presă şi interviului incriminate a fost acela de a informa publicul despre o anchetă penală în curs, de interes evident pentru publicul local, în niciun caz de a acuza magistraţii de săvârşirea de infracţiuni (...); atacul adus reputaţiei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să aducă atingere exercitării de către o persoană a dreptului la respectarea vieţii sale private (...); Curtea nu observă nimic în declaraţiile reclamantului care să permită autorităţilor interne să îl acuze de încălcarea dreptului la o imagine publică protejată a vreunuia dintre colegii magistraţi", se impune a se constata faptul că revizuentul nu a comis nici abaterea disciplinară constând în atitudinea nedemnă faţă de un coleg judecător, prevăzută de art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004.

3. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, având în vedere că nu este îndeplinită a doua condiţie prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ., aceea de a continua să se producă şi în prezent consecinţele negative grave.

4. Considerentele şi soluţia Completului de 5 judecători asupra cererii de revizuire

Analizând decizia atacată, în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de revizuent, cu apărările intimatului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată, pentru următoarele considerente.

Cu prioritate, Înalta Curte constată că prezenta cauză este supusă prevederilor C. proc. civ. de la 1865, iar potrivit dispoziţiilor legale ce constituie fundamentul căii extraordinare de atac exercitate, anume cele ale art. 322 din actul normativ menţionat, "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...) 9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate; (...)".

Aşadar, mai multe condiţii trebuie întrunite cumulativ pentru a formula o revizuire pe acest temei, respectiv: existenţa unei hotărâri date de o instanţă de recurs, care să evoce fondul, existenţa unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului care să fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor protejate de Convenţie, perpetuarea consecinţelor grave ale nesocotirii acestor drepturi şi inexistenţa altui remediu pentru încălcările constatate decât revizuirea hotărârii judecătoreşti.

În speţă, primele două condiţii sunt îndeplinite. Existenţa hotărârii instanţei europene nu este însă suficientă, din perspectiva celorlalte condiţii impuse de art. 322 pct. 9 din C. proc. civ. şi a împrejurărilor cauzei pentru a conduce automat la revizuirea hotărârii.

Astfel, este necesar, potrivit legii, să continue să se producă "consecinţele grave ale încălcării".

Or, în motivarea cererii de revizuire nu există referiri la caracterul grav al consecinţelor Deciziei nr. 19 din 23 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, cu atât mai puţin la perpetuarea acestora şi în prezent.

Aceste aspecte nu pot fi prezumate, întrucât legiuitorul a avut în vedere caracterul excepţional al revizuirii, reglementând-o ca o cale extraordinară de atac, astfel încât nu se poate proceda la revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de o instanţă naţională decât în situaţia întrunirii tuturor condiţiilor impuse de lege.

În aceeaşi ordine de idei, apare ca fiind neîndeplinită în cauză şi ultima condiţie, referitoare la inexistenţa altui remediu pentru încălcarea constatată decât revizuirea hotărârii judecătoreşti în discuţie.

Astfel, hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului prevede expres modalitatea de reparare a prejudiciului creat revizuentului ca urmare a încălcării art. 10 din Convenţie prin hotărârea atacată, respectiv, obligarea Statului Român la plata sumei de 1.825 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material, şi a sumei de 4.500 euro, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Constatarea încălcării înseşi, precum şi despăgubirile acordate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă cea mai justă şi echitabilă modalitate de acoperire deplină a prejudiciului produs revizuentului.

Revizuentul nu poate susţine că mai subzistă consecinţele grave ale încălcării dreptului său la liberă exprimare, constând în sancţionarea sa disciplinară, întrucât, pe de o parte, sancţiunea disciplinară îşi încetează efectele după 3 ani, potrivit legii, nemaiexistând ulterior repercusiuni asupra carierei de magistrat, cu atât mai mult cu cât între timp revizuentul a părăsit sistemul judiciar prin pensionare, conform Decretului nr. 911/02.10.2017, emis de Preşedintele României şi publicat în Monitorul Oficial al României la data de 03.10.2017.

Prin urmare, nu s-ar putea susţine că revizuirea hotărârii judecătoreşti ar fi singura modalitate de remediere a respectivelor pretinse consecinţe grave, în condiţiile în care aceasta a fost pronunţată la 23 noiembrie 2009, cu aproximativ 10 ani în urmă faţă de momentul formulării prezentei cereri, revizuentului i-au fost acordate daune materiale şi morale, sancţiunea aplicată nu mai produce în prezent niciun efect, faţă de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 317/2004, şi nu există vreun impediment pentru admisibilitatea unei eventuale cereri de reîncadrare în funcţia de procuror, acesta părăsind sistemul judiciar din motive neimputabile, respectiv, prin pensionare.

În consecinţă, în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 9 din C. proc. civ., întrucât, deşi există o hotărâre a instanţei europene, care constată încălcarea unor drepturi, nu sunt îndeplinite celelalte condiţii, referitoare la producerea în continuare a consecinţelor grave ale încălcării şi la imposibilitatea remedierii lor, altfel decât pe calea revizuirii.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte - în baza art. 326, 328 din C. proc. civ. - va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 19 din 23 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 19 din 23 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 decembrie 2019.

GGC - NN