Revision dismissed for lack of triple identity in res judicata challenge to school-board decision.

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 1511 din 20 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 2357 din 14 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2017.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul susţine că, decizia recurată nu a avut în vedere prevederile art. 430 alin. (2) şi pe cele ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ. care afirmă că autoritatea de lucru judecat se răsfrânge inclusiv asupra considerentelor unei hotărâri judecătoreşti, iar efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat afirmă că:

"oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Prin art. 513 alin. (4) C. proc. civ., legiuitorul a considerat admisibilă cererea de revizuire, pentru contrarietate de hotărâri, în cazul în care cea de-a două hotărâre încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Or efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, nu presupune tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză) ci conferă putere de lucru judecat considerentelor unei hotărâri judecătoreşti, astfel încât dezlegările date printr-o hotărâre judecătorească să nu poată fi contrazise de considerentele altei hotărâri judecătoreşti.

Astfel, prin Decizia definitivă nr. 1939/14.09.2018 Curtea de Apel Piteşti a stabilit, în considerentele acestei decizii, că în cursul anului şcolar 2016 - 2017 nu putea avea loc modificarea componenţei consiliului de administraţie al Liceului Tehnologic Turceni şi nu putea fi adaptată la compunerea prevăzută de art. 96 alin. (2) lit. c1) din Legea nr. 1/2011, articol care fusese introdus prin O.U.G. nr. 81/2016 care modifica şi completa legea educaţiei naţionale.

În schimb, prin Hotărârea nr. 2357 din 14 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti s-a stabilit tocmai contrariul, în sensul că în mod legal a fost adoptată Decizia nr. 15 din 24.02.2017 a Liceului Tehnologic Turceni prin care acesta modifica componenţa consiliului de administraţie în cursul anului şcolar 2016 - 2017, adaptând-o la compunerea prevăzută art. 96 alin. (2) lit. c1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Aşadar cele două hotărâri sunt potrivnice şi oferă soluţionări care se contrazic reciproc.

Intenţia legiuitorului a fost nu doar de a interzice reluarea aceloraşi judecăţi în condiţiile identităţii de părţi, obiect, cauză, dar şi de a interzice reluarea în dezbatere sau statuarea în sens contrar asupra unei chestiuni litigioase deja tranşate jurisdicţional care are legătură cu un proces ulterior al aceloraşi părţi.

Că este aşa, o demonstrează şi dispoziţiile art. 431 C. proc. civ., care, dând expresie modalităţii în care se produc efectele lucrului judecat, consacră cele două forme de manifestare a acestuia respectiv, efectul negativ sau extinctiv, ce presupune că o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată şi cel pozitiv, conform căruia o soluţie dată raporturilor deduse judecăţii nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluţia s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi.

Norma din art. 513 alin. (4) C. proc. civ. oferă un cadru cuprinzător căci stipulează că "dacă se va încuviinţa cererea de revizuire (...) în cazul hotărârilor potrivnice, se va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, se va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Autoritatea de lucru judecat la care face referire textul şi a cărei nerespectare este sancţionată pe calea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, trebuie văzută în întreaga reglementare dată acesteia prin dispoziţiile art. 430 - 431 C. proc. civ., referitoare inclusiv la efectul pozitiv al lucrului judecat.

Aşadar, intenţia legiuitorului a fost aceea de admitere a cererii de revizuire în cazul în care cea de-a doua hotărâre încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat din prima hotărâre.

O a doua critică din recurs vizează reţinerea greşită a instanţei de revizuire a faptului că în Dosarul nr. x/2017 Curtea de Apel Piteşti ar fi analizat autoritatea de lucru judecat pe care o invocase revizuentul în recurs.

Or, în acest dosar, Curtea de Apel Piteşti s-a limitat doar la a explica că nu poate analiza în recurs autoritatea de lucru judecat, pe motiv că ar conduce la schimbarea cauzei în recurs comparativ cu judecata efectuată de tribunal, fapt ce nu echivalează cu cercetarea autorităţii de lucru judecat.

În acest fel, Curtea de Apel Piteşti nu a ţinut cont de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi a pronunţat în Dosarul cu nr. x/2017 o hotărâre care contrazice considerentele hotărârii din Dosarul cu nr. x/2017, alterând astfel stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice.

Principiul autorităţii de lucru judecat, este unul de ordine publică, aşa încât nici instanţa şi nici părţile nu-l pot nesocoti sau ignora.

În ipoteza în care se cere revizuirea pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat, nu este vorba despre o redeschidere a judecăţii pentru o noua examinare a cauzei, sub forma unui "recurs deghizat".

Dimpotrivă, în asemenea situaţii, se discută despre existenţa unor statuări definitive ale instanţei, intrate în autoritate de lucru judecat, şi care, nu mai pot fi ignorate, întrucât este afectată stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în mod constant că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, implică respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că "pronunţarea unei decizii radical opuse unei decizii anterioare poate fi considerată în mod rezonabil că a adus atingere principiului securităţii juridice, în special datorită faptului că reclamanta aştepta în mod legitim ca instanţa să tranşeze urmarea aceluiaşi litigiu în sensul respectării autorităţii de lucru judecat a deciziei sale anterioare (a se vedea cauza R. Avram împotriva României, paragraful 42; cauza Amurăriţei împotriva României, parag. 37).

3. Apărările intimatului

Intimaţii nu au depus întâmpinări.

4. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În primul rând, se constată, că, în speţă, criticile formulate privesc încălcarea regulilor de procedură vizând promovarea unei căi extraordinare de atac, situaţie în care, acestea vor fi examinate din perspectiva cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum şi a celor stabilite în interesul exclusiv al părţilor, pretinsa neregularitate invocată de recurenţi nu se circumscrie aspectelor de nulitate/nelegalitate reglementate.

Susţinerea în sensul că instanţa de revizuire a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) şi raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută.

Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că:

"Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", să concretizeze şi pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi nesocotită.

Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din interpretarea logică, teleologică şi sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menţionat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunţate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părţi, obiect şi cauză).

Examinând prin prisma acestor consideraţii teoretice speţa, se constată, contrar susţinerilor recurentei, că instanţa de revizuire, analizând condiţiile autorităţii de lucru judecat, în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuentului, nu există tripla identitate în privinţa obiectului.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine la rândul său că, în litigiile soluţionate prin deciziile potenţial potrivnice în opinia revizuentului, obiectul este diferit: în primul litigiu, reclamantul A. a solicitat anularea actelor administrative prin care s-a constituit comisia de disciplină ce urma să desfăşoare cercetări cu privire la faptele imputate acestuia, iar în cadrul celui de-al doilea litigiu, a solicitat anularea actului administrativ prin care s-a constituit Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic Turceni şi a celui prin care a fost aplicată reclamantului sancţiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă.

Aşadar, se constată că nu există identitate de obiect între cele două litigii, reclamantul solicitând anularea unor acte administrative distincte.

Pe lângă lipsa triplei identităţi în raport cu hotărârile anterioare, de referinţă, instanţa de revizuire a constatat că în litigiul finalizat cu pronunţarea Deciziei nr. 2357/14.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, atacată pe calea revizuirii, a fost invocată prezumţia lucrului judecat a celor reţinute prin considerentele Deciziei nr. 1939 din 14 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017 invocate în cauză, iar instanţa de recurs s-a pronunţat cu privire la acest aspect.

Ceea ce invocă autorul recursului este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumţie, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluţie, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.

Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia, însă, nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Dar, aşa cum s-a expus în cele ce preced, raţiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, în acord cu raţionamentul instanţei de revizuire, Completul de 5 judecători reţine că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe textul menţionat nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri.

În acest context, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată şi de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe în legătură cu existenţa acelei hotărâri.

În speţă, chiar dacă obiectul litigiilor ar fi absolut identic, situaţie ce nu este incidentă, este de observat că, prin decizia a cărei anulare s-a solicitat, a fost analizată existenţa altor hotărâri judecătoreşti anterioare, prin care s-au dezlegat aceleaşi chestiuni litigioase dintre părţi, sens în care, în mod legal, instanţa de revizuire a reţinut că în prezentul litigiu revizuentul a fost cel care a pus în discuţie puterea lucrului judecat, prin raportare la hotărârile judecătoreşti ce susţin cererea de revizuire, iar instanţa de recurs s-a pronunţat, înlăturând-o argumentat.

Astfel, prezumţia de lucru judecat invocată de reclamant a fost analizată prin Decizia nr. 2357/14.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, în cadrul examinării motivelor de recurs, instanţa de control judiciar indicând, in extenso, argumentele pentru care a apreciat a nu fi incidentă prezumţia de lucru judecat/autoritate de lucru judecat invocată de reclamant (revizuent în prezenta cauză).

Prin urmare, în speţă, contrar susţinerilor recurentului-revizuent, instanţa de recurs a analizat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi s-a apreciat că nu poate fi primită.

Însă, împrejurarea că instanţa învestită cu al doilea litigiu nu a dat eficienţă prezumţiei lucrului judecat, ce ar putea constitui, eventual, o greşeală de judecată, nu poate fi însă cenzurată pe calea revizuirii.

Soluţia se impune pe considerentul că, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă hotărâri, ci să examineze şi modul de rezolvare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, ceea ce însă nu se poate realiza prin intermediul revizuirii.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii, privitoare la raţionamente jurisdicţionale sau soluţii pretins eronate este exclusă, în raport cu dispoziţiile procedurale incidente şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

În consecinţă, nu intră în puterea de cenzură a instanţei învestită cu judecarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. modalitatea în care cea de-a doua instanţă a valorificat puterea de lucru judecat a primei hotărâri, căci astfel s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil în raport de caracterul definitiv al deciziei atacate.

Prin urmare, dacă în cel de-al doilea litigiu au fost analizate efectele lucrului judecat ale deciziei invocată ca fiind contrară, partea în cauză nu o mai poate reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorităţii lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni", constantă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, afirmată de exemplu în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009.

Pe de altă parte, în noua reglementare a C. proc. civ., în art. 430 alin. (2) se prevede că autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Această nouă prevedere legală nu permite însă ca o hotărâre judecătorească să fie revizuită pentru motivul că anumite considerente contravin dispozitivului unei hotărâri anterioare sau viceversa, dacă cele două hotărâri sunt date în procese diferite, între care nu există identitate de părţi, obiect şi de cauză.

O eventuală asemenea contrarietate ar putea fi invocată doar pe cale de apărare, prin prevalarea de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în cadrul celui de-al doilea proces, astfel cum este şi cazul în speţa de faţă, în al doilea proces fiind însă cercetate efectele lucrului anterior judecat.

În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1511 din 20 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2019.

GGC - NN