Revision for contradictory decisions and positive effect of res judicata: unreasoned dismissal for applying obsolete triple identity requirement

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 1422 din 14 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de A. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 81 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 * şi a Deciziei civile nr. 2397/CA din 18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recurs revizuenta A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ.

În esenţă, recurenta susţine că, prin hotărârea dată, instanţa de revizuire a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât a făcut referire la dispoziţiile art. 326 alin. (3), dispoziţii care reglementau revizuirea în vechiul C. proc. civ. de la 1865.

În aparenţă, indicarea acestor dispoziţii poate să pară exclusiv rezultatul unei erori materiale, însă instanţa a aplicat greşit în soluţionarea cauzei reguli de procedură din reglementarea anterioară, inaplicabile prezentului litigiu.

Astfel, instanţa a ignorat toate modificările esenţiale care au intervenit prin noua reglementare şi a analizat incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin prisma reglementărilor anterioare ce vizează autoritatea de lucru judecat.

Deşi sunt expuse dispoziţiile din noul C. proc. civ., este citată jurisprudenţa şi doctrina valabile anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ.

Instanţa a reţinut, ca argument esenţial pentru respingerea revizuirii, împrejurarea ca "hotărârile poartă asupra unor pricini diferite ca obiect", săvârşind aceeaşi eroare de interpretare/aplicare a legii şi analizând dacă în cauză este întrunită condiţia existenţei triplei identităţi, specifică vechii reglementări, şi inaplicabilă în raport de dispoziţiile tranşante ale art. 431 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor aplicabile în speţă, singura condiţie impusă de către legiuitor este aceea ca prin hotărârile considerate contradictorii să se fi statuat asupra unui lucru în mod diferit, ceea ce implică pe de o parte ca litigiile să fi fost între aceleaşi părţi, în cazul dedus judecăţii fiind suficientă îndeplinirea condiţiei identităţii de părţi şi împrejurarea ca dosarele în cadrul cărora s-au pronunţat hotărârile potrivnice îşi au izvorul în acelaşi contract de concesiune, aspect de altfel reţinut de către instanţa de revizuire.

Prin urmare, hotărârea recurată este pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură statuate de dispoziţiile art. 430 - 432 C. proc. civ.

Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta susţine, în esenţă, că hotărârea pronunţată de o instanţă de judecată în soluţionarea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este susceptibilă de nelegalitate pentru motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că în fapt "fondul", substanţa cererii de revizuire, este chiar analiza unei potenţiale încălcări a autorităţii de lucru judecat.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că acest motiv de nelegalitate se suprapune parţial primului motiv de nelegalitate invocat, în sensul că toate considerentele teoretice preluate de către instanţă din doctrină sunt străine de natura cauzei câtă vreme vizează vechea reglementare, fără a ţine seama de modificările esenţiale apărute odată cu intrarea în vigoare a noului C. proc. civ.

Totodată, singurele argumente expuse de către instanţa de revizuire sunt străine de natura cauzei.

În esenţă, recurenta susţine că, deşi motivarea instanţei se circumscrie şi ipotezei existenţei unor considerente contradictorii, câtă vreme instanţa a prezentat în mod corect, din punct de vedere teoretic, dispoziţiile care reglementează autoritatea de lucru judecat în noua reglementare (cu reiterarea menţiunii că nu au fost prezentate şi dispoziţiile art. 431 C. proc. civ., care realizează distincţia clară între efectul pozitiv şi efectul negativ instituit de către legiuitor), la momentul analizării aspectelor concrete ale cauzei, s-a referit în continuare la condiţia triplei identităţi, specifică vechii reglementări şi doar efectului negativ.

Prin urmare, hotărârea instanţei de fond nu cuprinde nici o motivare care sa vizeze aspectele invocate de către revizuentă, fiind expuse exclusiv argumente străine de natura cauzei, fiind incident şi motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

3. Apărările intimatei

Intimata B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu prevederile art. 513 alin. (5) coroborat cu alin. (6) al aceluiaşi articol, excepţia tardivităţii recursului, excepţia netimbrării căii de atac, precum şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a recurentei, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate şi admiterea recursului.

4. Considerentele Înaltei Curţi

Prioritar, Înalta Curte va analiza excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata B. şi pe care o va respinge, pentru considerentele arătate în continuare.

Contrar susţinerilor intimatei, având în vedere faptul că recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost soluţionată o cerere de revizuire formulată pentru hotărâri potrivnice, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt aplicabile dispoziţiile art. 513 alin. (6) din acelaşi cod, conform cărora:

"Art. 513. - […] (6) Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluţionată de una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul este de competenta Completului de 5 judecători".

Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 17 din 20 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. O. nr. 899/07.11.2019 şi obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., s-a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., recursul formulat împotriva hotărârii prin care a fost soluţionată cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod este admisibil, indiferent dacă hotărârea atacată cu revizuire are sau nu caracter definitiv."

Prin urmare, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata B., urmează a fi respinsă.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ. prevede situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti.

Din dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

În acest sens, lit. b) din acest text normativ se referă la necesitatea arătării în considerente a obiectului cererii, a expunerii situaţiei de fapt pe baza probelor administrate, precum şi a motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii trebuie sa fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

Aşadar, obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În cauză, din examinarea deciziei recurate, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, pentru a se putea verifica dacă respingerea cererii de revizuire este fondată sau nu.

Astfel, în speţă, recurenta-revizuentă susţine că decizia atacată este nemotivată, întrucât nu cuprinde considerente legate de aspectele invocate în cererea de revizuire cu privire la modificările esenţiale care au intervenit prin noua reglementare în privinţa instituţiei autorităţii de lucru judecat prin prisma prevederilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ. ("autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, considerentele pe care se sprijină dispozitivul, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasa") şi art. 431 alin. (2) din acelaşi cod ("oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă" - efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat).

Aşa cum s-a arătat mai sus, motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată, precum şi argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Însă, în cuprinsul deciziei recurate, instanţa de revizuire nu face referire la aspectele invocate de revizuentă cu privire la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi a faptului că, în acest caz, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci doar s-a limitat la a analiza condiţia triplei identităţi din perspectiva efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, fără a se pronunţa şi asupra efectului pozitiv al lucrului judecat şi a cerinţelor cerute în acest caz.

Hotărârea cuprinde consideraţii teoretice cu privire la condiţiile prevăzute de art. 509 pct. 8 prin raportare la art. 430 C. proc. civ. şi deşi instanţa face referire şi la dispoziţiile vechiul C. proc. civ., se analizează doar cerinţele triplei identităţi în raport cu prevederile noului cod de procedură, dar fără a cuprinde considerente prin care instanţa să răspundă aspectelor invocate prin cererea de revizuire cu referire la manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, nefiind prezentat nici un motiv pentru care aceste susţineri ale revizuentei au fost înlăturate de către instanţa de revizuire

Aşa fiind, se constată că instanţa de revizuire a încălcat obligaţia stabilită de 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceea de a arăta în scris, de ce a ajuns la soluţia adoptată, motiv pentru care se impune casarea încheierii recurate, cu reluarea judecăţii, întrucât asupra acesteia nu se poate realiza controlul judiciar.

Faţă de acest aspect al nemotivării hotărârii, care s-a impus cu prioritate analizei instanţei de recurs, celelalte critici formulate prin cererea de recurs nu se mai impun a fi cercetate, urmând a fi avute în vedere în rejudecare.

De asemenea, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. "În cazul în care recursul a fost declarat admisibil în principiu, instanţa, verificând toate motivele invocate şi judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui. (2). În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi casată, în tot sau în parte." De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 497 din acelaşi cod (astfel cum erau în vigoare la data iniţierii litigiului dedus judecăţii, 20 iulie 2016, în raport cu prevederile art. 24 C. proc. civ.):

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Din interpretarea sistematică a prevederilor legale sus-menţionate, rezultă că, potrivit noilor dispoziţii procesual civile incidente în cauză, singura soluţie pe care Înalta Curte o poate pronunţa în caz de admitere a recursului, este aceea de casare cu trimitere spre rejudecare.

Din această perspectivă, şi pentru argumentele arătate, solicitarea recurentei A. S.R.L. de casare a deciziei recurate, cu consecinţa reţinerii cauzei spre rejudecare şi de admitere a revizuirii, nu are temei legal întrucât vizează modificarea hotărârii atacate, soluţie ce nu mai este permisă în actuala configuraţie a recursului dat în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi.

În raport de cele ce preced, se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru ca instanţa de trimitere să pronunţe o hotărâre care să respecte prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât şi posibilitatea exercitării unui control judiciar, în cazul promovării unei eventuale căi de atac.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va avea în vedere şi celelalte critici din recurs referitoare la fondul cererii de revizuire.

Pentru considerentele prezentate, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi art. 497 din acelaşi cod va admite recursul, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă în vederea rejudecării cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.

Admite recursul declarat de A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1422 din 14 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2019.

Casează hotărârea recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de revizuire.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2019.

GGC - NN