Convicted Person's Constitutional Exception Referral Deemed Inadmissible; Appeal Rejected

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 256/A din data de 13 august 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul persoană condamnată A., prin apărător ales, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Verificarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale a României nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional. Instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei.

Prima instanţă a reţinut că este inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea unei excepţii care constă în invocarea neconstituţionalităţii unui text incident într-o speţă prin raportare la interpretarea acestui text în raport de o altă normă care nu îşi are aplicabilitate în speţa respectivă.

Din această perspectivă, Înalta Curte a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale întruneşte doar trei din cele patru condiţii cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerinţa legăturii excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei. Astfel, se constată că, în speţă, excepţia a fost ridicată în faţa instanţei de judecată investită cu soluţionarea cauzei în apel (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), de către o persoană cercetată în calitate de persoană condamnată (A.), vizează dispoziţii dintr-o lege aflată în vigoare (respectiv art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004) şi instanţa de contencios constituţional nu a fost anterior sesizată cu cereri similare în ceea ce priveşte aceste dispoziţii.

Însă, s-a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate a art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 nu are legătură cu prezenta cauză deoarece sesizarea Curţii Constituţionale a României se solicită în considerarea diferenţei dintre art. 166 alin. (3) şi art. 143 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, acesta din urmă nefiind aplicabil în cauză. Dispoziţiile art. 143 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 (care permit aplicarea uneia dintre măsurile de individualizare a executării pedepsei) nu vizează dispoziţii care reglementează obiectul procedurii de recunoaştere şi punere în executare a hotărârilor judecătoreşti între state membre ale Uniunii Europene. Respectivele prevederi sunt aplicabile doar în procedura recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti în relaţia cu statele terţe (reglementată de Titlul V al Legii nr. 302/2004), iar nu în această cauză, care are ca obiect recunoaşterea şi executarea hotărârii pronunţate de un stat membru al Uniunii Europene, respectiv Italia, prevederile incidente fiind cele cuprinse în Titlul VI al Legii nr. 302/2004.

Faţă de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de normele legale, iar remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de apelant în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, situaţie în care un asemenea demers este inadmisibil.

Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 cuprinsă în Decizia nr. 256/A din data de 13 august 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019 declarat recurs condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 11.09.2019, fiind repartizată aleatoriu la prezentul complet de judecată şi având fixat prim termen de judecată la data de 28 octombrie 2019.

Motivele de recurs formulate în scris de către recurentul condamnat A. au fost susţinute oral de către apărătorul ales al acestuia, cu prilejul dezbaterilor în cauză, fiind pe larg, reţinute în partea introductivă a prezentei, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Analizând recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 cuprinsă în Decizia nr. 256/A din data de 13 august 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se for arăta în continuare.

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menţionată.

Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

Astfel, instanţa supremă, Completul de 5 Judecători notează că sintagma "legătura cu soluţionarea cauzei" vizează incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, asupra soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale, în soluţionarea excepţiei, trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenţa unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză.

Aşadar, se constată că obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României îl constituie art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a căror neconstituţionalitate este invocată de către condamnatul A.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că, deşi pare actual şi legitim, demersul autorului excepţiei la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obţinerea unei modificări legislative, după caz, la interpretarea dispoziţiilor legale în materia recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, (art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004), prin analogie cu alte texte legale, (art. 143 alin. (3) din Legea nr. 302/2004), care nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză, cu consecinţa obţinerii unei schimbării a modalităţii de executare a sancţiunii stabilită de către autorităţile străine, fără ca această posibilitate să fie prevăzută de lege.

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că, ori de câte ori critica de neconstituţionalitate vizează interpretarea ori aplicarea greşită a legii de către instanţele judecătoreşti, excepţia trebuie respinsă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar, conform art. 126 alin. (3) din Constituţia României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, deşi recurentul susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale menţionate, în realitate, acesta tinde la o modificare sau o interpretare a dispoziţiilor legale criticate care să conducă la modificarea sancţiunii aplicate de către autorităţile din Italia, nu urmăreşte armonizarea normei de drept criticate cu dispoziţiile legii fundamentale. Aceste aspecte nu intră însă sub incidenţa controlului de constituţionalitate, întrucât interpretarea şi aplicarea legii reprezintă atributul exclusiv al instanţelor de judecată, iar modificarea textelor de lege este atributul exclusiv al legiuitorului.

Or, textele legale criticate, respectiv sintagmele din conţinutul acestora constituie reguli de procedură a căror stabilire se poate face numai prin lege, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie.

Prin urmare, se constată că prin excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor mai sus menţionate, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, solicitare inadmisibilă în raport de competenţa Curţii Constituţionale care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 176/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 187/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 378/2014 publicată în M. Of. nr. 606/14.08.2014).

În consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 cuprinsă în Decizia nr. 256/A din data de 13 august 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 79 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 cuprinsă în Decizia nr. 256/A din data de 13 august 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2019.

GGC - NN