Disciplinary liability of prosecutors for delegating subordinate investigators in consolidated military cases under administrative order 387/2015

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâţilor A., procuror militar şef al secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi B., procuror militar la secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

II. Hotărârea instanţei de disciplină

Prin Hotărârea nr. 3P din 3 aprilie 2019, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâţilor A., procuror militar şef al secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi B., procuror militar la secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată.

III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei de disciplină

Împotriva hotărârii menţionate la pct. II a declarat recurs Inspecţia Judiciară.

În argumentarea recursului declarat, Inspecţia Judiciară invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru criticile expuse rezumativ în continuare.

În esenţă, în ceea ce priveşte fapta săvârşită de domnul procuror B. se susţine că, în mod eronat, a apreciat instanţa de disciplină că Dosarul nr. x/2018 şi-ar fi pierdut individualitatea prin reunirea sa la Dosarul nr. x/2018, nemaiputând fi apreciat drept o cauză în care să fie incidente dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015, în condiţiile în care în continuare sunt efectuate cercetări şi cu privire la faptele care formau obiectul dosarului care a fost reunit.

Cu privire la aspectul reţinut în cuprinsul hotărârii recurate ca motiv de respingere a acţiunii disciplinare în sensul că atât la momentul începerii cercetării disciplinare, cât şi la cel al exercitării acţiunii disciplinare Ordinul nr. 387/2015 era abrogat, recurenta susţine că respectivul aspect nu are relevanţă în cauză, în condiţiile în care atât la data săvârşirii faptelor, cât şi la data la care Inspecţia Judiciară a fost sesizată Ordinul nr. 387/2015 era în vigoare, iar procurorul B. avea obligaţia de a-l respecta.

Referitor la fapta săvârşită de către procurorul A., recurenta critică aspectele reţinute de instanţa disciplinară în cuprinsul hotărârii cu privire la confuzia pe care ar fi făcut-o Inspecţia Judiciară între delegare, conform art. 201 C. proc. pen. şi care face obiectul art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015 şi desemnarea procurorilor în vederea instrumentării unei cauze, atribuţie specifică funcţiei manageriale de organizare.

Ceea ce nu a fost avut în vedere este faptul că, în analizarea responsabilităţilor specifice funcţiei de procuror, instanţa de disciplină interpretează dispoziţiile legale anterior indicate în concordanţă cu rolul procurorului în procesul penal, în lumina prevederilor noului C. proc. pen., în condiţiile în care în faza urmăririi penale rolul procurorului prezintă o relevanţă deosebită, funcţia de urmărire penală stabilind în mod concret atribuţiile acestuia.

Recurenta apreciază că, în mod eronat, instanţa disciplinară a reţinut şi şi-a fundamentat motivarea din hotărârea pronunţată pe susţinerile şi apărările pârâţilor, în condiţiile în care la dosar existau numeroase probe, constând în înscrisuri, care dovedeau că fapta săvârşită de procurorul A. întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Conform dispoziţiilor art. 12 din Codul deontologie al judecătorilor şi procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr. 328 din 24.08.2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, "Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente şi ordine de serviciu".

Nerespectarea normelor cuprinse în art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015 de către pârâtul procuror A. s-a făcut cu intenţie, acesta manifestând o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie.

Referitor la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 şi respectiv incidenţa acestor dispoziţii legale, recurenta consideră că instanţa disciplinară, pe de o parte, nu a avut în vedere întregul material probator, iar pe de altă parte, că nu au fost interpretate în mod obiectiv şi just probele administrate în cauză.

Sub aspect subiectiv, atitudinea procurorului s-a manifestat cu bună ştiinţă, aşadar cu intenţie, procurorul urmărind ca prin fapta sa să încalce obligaţiile prevăzute de art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015, astfel încât nu se poate susţine că Inspecţia Judiciară nu şi-ar fi fundamentat în mod corespunzător soluţia de exercitare a acţiunii disciplinare.

Prin eludarea dispoziţiilor ordinului încălcat, inclusiv de către un procuror cu o funcţie de conducere, recurenta apreciază nu numai că se creează un precedent privind lipsa de subordonare a procurorilor, dar, în condiţiile în care cauza cu privire la care au fost nesocotite dispoziţii interne obligatorii este una controversată, cu vădit impact social, este şi de natură a genera suspiciunea în rândul observatorilor că ar putea exista un mod de instrumentare a dosarului, lipsit de imparţialitatea cu care orice magistrat trebuie să abordeze cauzele care îi sunt repartizate.

În concluzie, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală, iar în urma rejudecării, admiterea acţiunii disciplinare formulată de Inspecţia Judiciara împotriva pârâţilor procurori B. şi A. şi aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2014, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

IV. Apărările formulate de părţi în cauză.

Intimaţii B. şi A. au depus fiecare întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi au invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La termenul din 28 octombrie 2019, Completul de 5 judecători a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată în cauză, având în vedere că dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate actele administrative cu caracter normativ, părţile necontestând caracterul de act administrativ cu caracter normativ al Ordinului nr. 387/2015.

Completul de 5 judecători mai reţine că ordinul contestat conţine reguli generale, de aplicabilitate repetată, iar destinatarii acestora sunt un număr nedeterminat de subiecţi, fiind emis în scopul reglementării unei activităţi judiciare, anume preluarea unor cauze în temeiul art. 325 C. proc. pen.

Astfel, cu privire la excepţia de nelegalitate invocată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu ori la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate este, potrivit alin. (2) al textului legal invocat, competentă să se pronunţe asupra excepţiei, dacă se constată că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond.

Din interpretarea prevederilor legale enunţate, rezultă că una dintre condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru admisibilitatea excepţiei de nelegalitate este ca actul administrativ vizat de excepţie să aibă caracter individual.

Distincţia între actele administrative cu caracter individual şi actele administrative cu caracter normativ se face raportat la efectele juridice pe care acestea le produc. Actul administrativ normativ conţine reguli generale cu aplicabilitate repetată şi produce efecte erga omnes. Actele administrative normative se delimitează de cele individuale prin conţinutul clar şi prin calitatea subiecţilor. Oricât de restrâns ar fi obiectul de reglementare a actelor administrative normative, acestea îşi păstrează caracterul normativ atâta timp subiecţii nu sunt individual determinaţi.

În considerarea acestor aspecte, Înalta Curte reţine că, în speţă, ordinul contestat pe calea excepţiei de nelegalitate nu întruneşte această condiţie, întrucât prin conţinutul lui şi gradul lui de adresabilitate, acest act administrativ, ce reglementează într-un mod impersonal situaţia unor subiecţi care nu sunt determinaţi, ci doar determinabili, are valoare normativă, nefiind astfel susceptibil de a fi atacat în această modalitate.

Ca atare, excepţia de nelegalitate invocată a fost respinsă, ca inadmisibilă.

V. Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurenta Inspecţia Judiciară, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

Argumentele dezvoltate de recurentă în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, considerându-se că, în sarcina procurorilor intimaţi, trebuia reţinută săvârşirea acestei fapte.

Prin hotărârea recurată a fost respinsă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva intimaţilor pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, ca neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

Pentru angajarea răspunderii disciplinare este necesară întrunirea elementelor constitutive ale acestei abateri, cu referire la latura obiectivă şi latura subiectivă.

Sub aspectul laturii obiective, pentru existenţa abaterii disciplinare, în afară de elementul material constând în nerespectarea dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente, este necesară producerea urmării imediate, constând în deteriorarea încrederii şi respectului funcţiei de magistrat şi afectarea imaginii justiţiei ori a drepturilor sau intereselor legitime ale unor persoane, precum şi existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta săvârşită şi rezultatul produs.

Sub aspectul laturii subiective, existenţa abaterii disciplinare presupune nesocotirea conştientă şi nejustificată a acelor dispoziţii care se circumscriu unor atribuţii de serviciu cu caracter administrativ ale magistratului.

Astfel, trebuie dovedit caracterul nejustificat al încălcării obligaţiilor cu caracter administrativ ale magistratului.

Poate fi considerată nejustificată acea conduită a magistratului care, deşi avea cunoştinţă de îndatoririle sale şi de conţinutul actelor normative emise în vederea unei bune administrări a instanţei sau parchetului, nu şi le-a însuşit, ignorând cu intenţie aceste obligaţii şi manifestând o atitudine volitivă discreţionară, de acceptare sau urmărire a rezultatului vătămător.

Nerespectarea obligaţiilor cu caracter administrativ ale magistratului poate avea caracter justificat doar în situaţia existenţei unor motive temeinice şi pertinente, a unor circumstanţe personale sau împrejurări obiective care impun, în mod necesar, această conduită.

În speţă, secţia de procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, reţinute în sarcina procurorului B., sub aspectul laturii obiective.

Instanţa de disciplină a constatat că procurorul B. a dispus delegarea procurorilor C., D. şi E. de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti în Dosarul nr. x/2018 al secţiei Parchetelor Militare, şi nu în Dosarul nr. x/2018 al secţiei Parchetelor Militare, format ca urmare a preluării de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Acest din urmă dosar, prin reunirea la Dosarul nr. x/2018 al secţiei Parchetelor Militare şi-a pierdut individualitatea, nemaiputând fi apreciat drept o cauză în care să fie incidente dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015.

A interpreta că o astfel de interdicţie se aplică şi cauzei la care a fost conexat un dosar preluat, ar însemna o limitare a aplicării dispoziţiilor art. 201 C. proc. pen., deşi actele a căror efectuare s-ar impune a fi efectuate prin delegare ar putea viza doar aspecte ce nu au legătură cu cauza preluată.

În aceste condiţii, instanţa de disciplină a apreciat că nu a avut loc o încălcare a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/15 decembrie 2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât interdicţia stabilită în ordin se referă exclusiv la cauzele preluate, iar nu şi la cele reunite.

Contrar susţinerilor recurentei, Completul de 5 judecători reţine, în concordanţă cu instanţa de disciplină, că Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 387/2015 (Ordinul nr. 387/2015) vizează în mod expres doar cauzele preluate în temeiul art. 325 C. proc. pen., nu şi cauzele reunite în procedura prevăzută de art. 63 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 43 - 45 din acelaşi cod.

În plus, reunirea cauzelor ar fi trebuit să primeze faţă de procedura preluării dosarelor, fiind impusă de raţiuni de natură procesuală, dat fiind faptul că sesizările în cauză vizau aceleaşi fapte şi împrejurări, fapt ce a condus, de altfel, şi la reunirea dosarelor prin Ordonanţa nr. 19/P/2018 din 14.08.2018.

Astfel, procedura de reunire a cauzelor este reglementată în mod distinct în C. proc. pen., prevederile art. 63 alin. (1) raportat la art. 44 alin. (1) C. proc. pen. prevăzând, în mod expres, faptul că, în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte, competenţa aparţine, potrivit legii, unor parchete de grad diferit, competenţa de a efectua urmărirea penală în cauzele reunite revine parchetului superior în grad.

Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (1) raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen., reunirea cauzelor se poate dispune din oficiu de procurorul de la parchetul ierarhic superior în grad şi nu presupune, în mod obligatoriu, preluarea cauzei de la parchetul ierarhic superior.

Mai mult, în art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 387/2015 se stipulează în mod expres faptul că nu constituie ipoteză de preluare în condiţiile art. 325 C. proc. pen. reunirea cauzelor în condiţiile art. 63 alin. (1) cu referire la art. 43 - 44 C. proc. pen.

Pe cale de consecinţă, în speţă, procedura de preluare a dosarelor nu era necesară în situaţia îndeplinirii condiţiilor cazurilor de conexitate a cauzelor.

Conexitatea fiind impusă de raţiuni de natură procesuală, se impunea reunirea cauzelor pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei prin instrumentarea lor de către acelaşi organ de urmărire penală şi în acelaşi timp a ambelor sesizări, prin prisma faptului că între cele două cauze exista o strânsă legătură, având acelaşi obiect şi părţi şi vizând aceleaşi fapte şi împrejurări, astfel că acestea trebuiau reunite încă de la început, şi nu instrumentate distinct.

De altfel, când prorogarea de competenţă datorată conexării cauzelor este determinată de aplicarea, pentru unele infracţiuni, respectiv pentru unii făptuitori din acele cauze, a unor norme diferite de competenţă materială sau după calitatea persoanei, cum este cazul în speţă, efectul prorogării este obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute, dat fiind că prorogarea de competenţă se realizează întotdeauna în favoarea organului judiciar superior în grad.

Privită din acest context, rezultă că emiterea Ordonanţei nr. 18/P/2018 din 14.08.2018 privind delegarea celor trei procurori să efectueze acte de urmărire penală nu reprezintă o încălcare a art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015.

Dintr-un alt punct de vedere, justificarea delegării procurorilor militari C., D. şi E. se regăseşte şi în situaţia resurselor umane de la nivelul secţiei Parchetelor Militare şi a parchetelor militare ierarhic inferioare, corelată cu obligativitatea efectuării urmăririi penale nemijlocit de către procurori militari, iar nu de către ofiţeri de politie judiciară, aşa cum dispune expres art. 56 alin. (4) C. proc. pen.

După cum rezultă din înscrisurile administrate la dosarul cauzei, pe rolul secţiei Parchetelor Militare se aflau cauze de o complexitate deosebită, pentru a căror rezolvare s-au constituit colective de procurori militari.

Cum şi cauza din Dosarul nr. x/2018 privind posibilele infracţiuni săvârşite cu prilejul manifestaţiei din Piaţa Victoriei de la 10 august 2018 avea un grad sporit de complexitate, raportat la numărul foarte mare de persoane implicate în evenimentul ce urma a fi cercetat, şi presupunea un volum foarte mare al activităţilor de urmărire penală, era necesară antrenarea mai multor anchetatori.

În aceste circumstanţe, delegarea unor procurori militari prin Ordonanţa nr. 18/P/2018 din 14.08.2018, măsură procesuală ce a vizat soluţionarea cu celeritate a cauzei, are un caracter justificativ, nefiind întrunită, astfel, cerinţa nerespectării în mod nejustificat impusă de art. 99 lit. m) din Legea nr. 304/2004 pentru existenţa abaterii disciplinare.

Mai mult, ulterior săvârşirii faptei imputate procurorilor cercetaţi, Ordinul nr. 387/2015 a fost abrogat prin Ordinul nr. 193/22.08.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, această împrejurare reprezentând o dovadă de circumstanţiere a măsurilor de delegare dispuse în perioada cât Ordinul nr. 387/2015 a fost în vigoare, faptul că însuşi emitentul ordinului a dispus abrogarea lui, fără a constitui o cauză de exonerare a răspunderii disciplinare, întărind caracterul justificativ al măsurilor procesuale dispuse de magistraţii intimaţi. De altfel, acesta a fost şi sensul avut în vedere de instanţa disciplinară atunci când s-a referit la abrogarea ordinului respectiv.

Pentru aceste considerente, Completul de 5 judecători reţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, atât sub aspectul laturii obiective, lipsind elementul material, cât şi sub aspectul laturii subiective, nefiind îndeplinită cerinţa caracterului nejustificat al încălcării.

În ceea ce-l priveşte pe procurorul A., instanţa de disciplină a reţinut că i se impută faptul că "prin emiterea ordinului rezolutiv de desemnare spre instrumentarea dosarului nr. x/2018 la secţia Parchetelor Militare, a procurorilor militari C., la 20.08.2018, delegat din data de 20.08.2018 de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti şi F., la data de 20.08.2018, delegat din data de 01.08.2018 de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, a încălcat prevederile art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/15 decembrie 2015 al procurorului general privind condiţiile restrictive de preluare a cauzelor, prin care se interzice efectuarea actelor de urmărire penală prin delegarea procurorilor din cadrul parchetului de la care s-a dispus preluarea".

Instanţa de disciplină a reţinut că repartizarea dosarelor procurorilor din subordine nu echivalează cu delegarea acestora de a efectua acte de urmărire penală, în sensul dispoziţiilor art. 201 C. proc. pen., dispoziţii care fac şi obiectul art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aceste condiţii, instanţa disciplinară a constatat că faptele reţinute în sarcina procurorului militar şef A. nu se circumscriu elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

Deşi critică aspectele reţinute de instanţa disciplinară în cuprinsul hotărârii cu privire la confuzia pe care ar fi făcut-o Inspecţia Judiciară între delegare, conform art. 201 C. proc. pen. şi desemnarea procurorilor în vederea instrumentării unei cauze, recurenta nu dezvoltă motivele pentru care consideră că hotărârea atacată este greşită în acest sens.

Referitor la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 şi respectiv incidenţa acestor dispoziţii legale, recurenta consideră că instanţa disciplinară, pe de o parte, nu a avut în vedere întregul material probator, fiind reţinute doar apărările şi susţinerile intimaţilor procurori, iar pe de altă parte, că nu au fost interpretate în mod obiectiv şi just probele administrate în cauză.

Este de relevat că, din examinarea hotărârii recurate, se constată că faptele au fost examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esenţiale pentru pronunţarea soluţiei, astfel încât se vor înlătura, ca inadecvate, aprecierile generice ale recurentei, vizând caracterul formal al examinării, preluarea necritică a susţinerilor din întâmpinările formulate în cauză, lipsa suportului probator ori interpretarea incorectă a materialului probator.

În acest context, în deplin acord cu instanţa de disciplină, Completul de 5 judecători reţine că nu a avut loc o încălcare a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/15 decembrie 2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât interdicţia stabilită în ordin se referă exclusiv la cauzele preluate, iar nu şi la cele reunite, pentru motivele dezvoltate mai sus, atunci când a fost analizată fapta imputată procurorului B.

Pe de altă parte, Completul de 5 judecători constată că fapta imputată procurorului A. ar consta în aceea că a emis ordinele rezolutive din 20.08.2018 prin care, în calitate de procuror militar şef de secţie, a desemnat să instrumenteze Dosarul nr. x/2018, înregistrat la secţia Parchetelor Militare, pe procurorii C. (delegat din 20.08.2018 de la PMTM Bucureşti) şi F. (delegat din 01.08.2018 de la PMTM Bucureşti), încălcând astfel prevederile art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015.

Potrivit art. 42 alin. (3) lit. d) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul nr. 2337/C/30 mai 2018, dispoziţii în vigoare şi la momentul desemnării procurorilor în vederea instrumentării dosarului, procurorul militar şef secţie repartizează procurorilor spre soluţionare dosarele penale şi celelalte lucrări înregistrate în secţie potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (3) lit. b), care se aplică în mod corespunzător. Aceste din urmă dispoziţii se referă la criteriile obiective ce trebuie avute în vedere la repartizarea dosarelor, respectiv: specializare, aptitudini, experienţă, numărul de dosare aflate în lucru şi gradul lor de complexitate, specificul fiecărui caz în parte, cazurile de incompatibilitate şi conflict de interese, în măsura în care acestea sunt cunoscute, precum şi alte situaţii deosebite.

Prin urmare, desemnarea procurorilor în vederea instrumentării unei cauze reprezintă o atribuţie specifică funcţiei manageriale, de conducere, ce vizează activităţile şi procesele de muncă necesare pentru realizarea obiectivelor propuse şi punerea în practică a programelor de activitate.

În schimb, delegarea prevăzută de art. 201 C. proc. pen. şi care face obiectul art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015 reprezintă o activitate procesuală care, printr-o deplasare limitată de competenţă teritorială, de la un organ de urmărire penală legal competent într-o cauză penală la un alt organ, permite efectuarea unui act procedural necesar cauzei, îndeplinindu-se în acest fel obiectivul aflării la timp şi în mod complet a adevărului cu privire la faptă şi făptuitor.

Pe cale de consecinţă, astfel cum a reţinut, în mod legal, instanţa de disciplină, repartizarea dosarelor procurorilor din subordine, atribuţie administrativă a procurorului militar şef de secţie, nu echivalează cu activitatea procesuală de delegare a procurorilor de a efectua acte de urmărire penală, în sensul dispoziţiilor prevăzute de art. 201 C. proc. pen.

Mai mult decât atât, la data emiterii ordinelor rezolutive din 20.08.2018, cei doi procurori militari desemnaţi, C. şi F., erau delegaţi la secţia Parchetelor Militare, în funcţie de execuţie, respectiv de şef al Biroului Judiciar, fiind astfel în subordinea directă a procurorului militar şef de secţie A.

În plus, delegarea procurorilor în interesul serviciului, la momentul la care au fost emise ordinele de delegare a procurorilor F. şi C. de la PMTM Bucureşti la secţia Parchetelor Militare, era o atribuţie a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în vigoare la acel moment], care a şi emis ordinele în acest sens, astfel că analiza oportunităţii delegării procurorilor în funcţii de execuţie la secţia Parchetelor Militare reprezenta, la momentul delegării procurorilor F. şi C., atribuţia exclusivă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În consecinţă, faptele reţinute în sarcina procurorului militar şef A. nu se circumscriu elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, fiind astfel exclusă existenţa abaterii disciplinare şi, implicit, atragerea răspunderii disciplinare, în lipsa unuia dintre elementele constitutive ale acesteia.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul Inspecţiei Judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 3P din 3 aprilie 2019, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2019.

GGC - NN