Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 224/2019 AI generated

Constitutional admissibility of challenges to criminal law interpretation versus unconstitutionality of statutory provisions

Case Number Decizia nr. 224/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Panel of 5 Judges) dismissed as unfounded the appeals filed by two defendants, thereby upholding the lower panel's ruling that rejected their motions to refer constitutional unconstitutionality exceptions to the Constitutional Court; the defendants were ordered to pay 100 RON each in judicial expenses. The dispute centered on the admissibility of constitutional challenges against Criminal Code Articles 282(1) (torture) and 321(1) (document forgery), where the defendants argued the statutes were vague, unpredictable, and failed to require that forged documents produce legal consequences, thus violating the principle of legality and the prohibition of retroactive/interpretive extension. Relying on Article 29 of Law No. 47/1992 and Article 126 of the Romanian Constitution, the court held that the arguments constituted merits-based defenses regarding the interpretation and application of the law rather than genuine constitutional questions, noting that such interpretative issues fall exclusively within the competence of the courts, not the Constitutional Court, which only examines the constitutionality of legislative text without modifying or completing it.

Legislator headnote

AI generated

art. 321 alin. (1) C. pen, art. 282 alin. (1) C. pen, art. 267 C. pen, art. 193 alin. (2) C. pen, art. 180 alin. (2) C. pen, art. 289 alin. (1) C. pen; Constitutional admissibility of challenges to criminal law interpretation versus unconstitutionality of statutory provisions: The dispute centered on the admissibility of constitutional challenges against Criminal Code Articles 282(1) (torture) and 321(1) (document forgery), where the defendants argued the statutes were vague, unpredictable, and failed to require that forged documents produce legal consequences, thus violating the principle of legality and the prohibition of retroactive/interpretive extension. Relying on Article 29 of Law No. 47/1992 and Article 126 of the Romanian Constitution, the court held that the arguments constituted merits-based defenses regarding the interpretation and application of the law rather than genuine constitutional questions, noting that such interpretative issues fall exclusively within the competence of the courts, not the Constitutional Court, which only examines the constitutionality of legislative text without modifying or completing it.

Keywords

AI generated
constitutionality judicial law forgery of documents statutory prohibition legislative competence prohibition of torture

Cited Legislation

AI generated
art. 321 alin. (1) C. pen
(1) şi art. 321 alin. (1) C. pen.
art. 282 alin. (1) C. pen
În analiza condiţiilor referitoare la admisibilitatea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (1) C. pen.
art. 267 C. pen
art. 193 alin. (2) C. pen
anterior), în măsura în care sintagama "puternice suferinţe fizice" se referă la urmările prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen.
art. 180 alin. (2) C. pen
(art. 180 alin. (2) C. pen.
art. 289 alin. (1) C. pen
(art. 289 alin. (1) C. pen.
art. 29 din legea nr. 47/1992
Ca atare, Înalta Curte, secţia penală a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 lit.
art. 321 alin. (1) din C. pen
(1) şi art. 321 alin. (1) din C. pen., cuprinse în încheierea din data de 16 septembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Basis for ordering the appellants to pay judicial expenses to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2019

Asupra recursurilor de faţă

În baza actelor şi lucrărilor dosarului se se reţin următoarele:

I. Prin încheierea din data de 16 septembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013 au fost respinse cererile formulate de apelanţii inculpaţi A. şi B. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (1) şi art. 321 alin. (1) C. pen.

I.1. În analiza condiţiilor referitoare la admisibilitatea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (1) C. pen. (art. 267 C. pen. anterior), în măsura în care sintagama "puternice suferinţe fizice" se referă la urmările prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. (art. 180 alin. (2) C. pen. anterior instanţa a reţinut că excepţia a fost invocată de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B., într-un dosar aflat pe rolul instanţei supreme, în calea de atac a apelului şi textele criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În raport de motivele scrise dar şi de cele dezvoltate oral de apărare în susţinerea legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, instanţa de fond a constatat că prin problema ridicată nu se antamează, în realitate, o chestiune de constituţionalitate.

Astfel, din analiza criticilor de neconstituţionalitate formulate instanţa a reţinut că împrejurările invocate de apărare vizează interpretarea şi aplicarea legii, respectiv determinarea concretă a conţinutului constitutiv al infracţiunii din perspectiva suferinţelor fizice cauzate persoanei vătămate de acţiunile subiectului activ, în raport de acuzaţia adusă inculpaţilor.

Or, toate aceste argumente reprezintă, în realitate, apărări de fond care ar trebui valorificate pe parcursul cercetării judecătoreşti şi dezbaterilor în cauză şi nu critici de neconstituţionalitate din perspectiva încălcări principiului legalităţii incriminării (art. 1 alin. (5) din Constituţie) apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României în condiţiile art. 126 alin. (1) din Constituţia României.

Curtea Constituţională a statuat în mod constant că ori de câte ori critica de neconstituţionalitate vizează interpretarea ori aplicarea greşită a legii de către instanţele judecătoreşti, excepţia trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţia României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

I.2. În analiza admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 alin. (1) C. pen. (art. 289 alin. (1) C. pen. anterior) întrucât norma este lipsită de predicitibilitate raportat la împrejurarea că în conţinutul elementului material al infracţiunii nu se prevede şi cerinţa esenţială ca înscrisul falsificat să fie de natură să producă consecinţe juridice, Înalta Curte evaluând cerinţele prevăzute de art. 29 din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi fucnţionarea Curţii Constituţionale a reţinut că excepţia a fost invocată de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi, în calea de atac a apelului şi textele criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Argumentele invocate în susţinerea legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, nu vizează, o chestiune de constituţionalitate ci stabilirea unor criterii în interpretarea şi aplicarea legii, respectiv determinarea concretă a conţinutului constitutiv al infracţiunii din perspectiva introducerii unei cerinţe esenţiale în conţinutul normei de incriminare, respectiv ca înscrisul falsificat să fie de natură să producă efecte juridice, în raport de acuzaţia adusă inculpaţilor.

Reţinând aceleaşi argumente privind natura excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de fond a constatat că prin acest remediu prejudicial nu poate pune în discuţie fondul cauzei deduse judecăţii, practica instanţei de contencios constituţional fiind constantă sub acesta aspect (în acest sens fiind Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007).

Întrucât aspectele invocate de apărare tind la interpretarea şi aplicarea legii, respectiv determinarea concretă a cerinţele ce se impun a fi îndeplinite pentru acţiunile ce compun latura obiectivă a infracţiunii de fals intelectual de care sunt acuzaţi şi inculpaţii A. şi B. s-a apreciat de către instanţa de control judiciar că nu pot intra sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, ci, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţia României, sunt de competenţa exclusivă a instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei.

Ca atare, Înalta Curte, secţia penală a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 lit. b) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţiile nevizând, în fapt, neconstituţionalitatea normelor penale, ci modalitatea de aplicarea acestora, astfel că a respins ca inadmisibile cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. art. 282 alin. (1) şi art. 321 alin. (1) C. pen., formulate de apelanţii inculpaţi A. şi B..

II. Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (1) şi art. 321 alin. (1) din C. pen., cuprinse în încheierea din data de 16 septembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013, în termenul legal, inculpaţii A. şi B. au formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Penal 3 - 2019 la data de 4 octombrie 2019, sub nr. x/2019, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 15 octombrie 2019.

Concluziile apărătorului recurenţilor inculpaţi şi ale reprezentantului Ministerului Public la termenul din data de 15 octomnrie 2019 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

III.Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, faţă de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că recursurile declarate de inculpaţii A. şi B. sunt nefondate.

Astfel, din analiza dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea Curţii Constituţionale în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din actul normativ menţionat, respectiv:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziţii normative.

Verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (1) şi art. 321 alin. (1) din C. pen., se constată că, dintre condiţiile de admisibilitate anterior menţionate, sunt îndeplinite doar primele trei, respectiv excepţia a fost invocată de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B., într-un dosar aflat pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi, în calea de atac a apelului, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 282 alin. (1) şi art. 321 alin. (1) din C. pen., iar textele criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine, în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond, că obiecţiunile formulate de inculpat cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 282 alin. (1) C. pen. şi art. 321 alin. (1) C. pen. chiar dacă la o examinare formală par că au legătură cu cauza întrucât vizează dispoziţii normative în baza cărora s-a dispus trimiterea în judecată a recurenţilor inculpaţi, în concret, nu reprezintă adevărate critici de neconstituţionalitate a acestora.

Astfel, s-a susţinut că dispoziţiile art. 282 alin. (1) C. pen. sunt neconstituţionale întrucât dispoziţiile enunţate sunt neclare şi permit organelor judiciare stabilirea în mod discreţionar a încadrării juridice a faptelor şi, pe cale de consecinţă aplicarea unei pedepse mai mari. În concret s-a arătat că, spre deosebire de varianta normativă cuprinsă în conţinutul alin. (2) art. 282 C. pen. (art. 2671 alin. (2) C. pen. anterior), care este o normă de trimitere şi face posibilă determinarea suferinţelor fizice resimţite de persoana vătămată, sintagma "puternice suferinţe fizice" din conţinutul variantei incriminate la alin. (1) al aceleiaşi norme penale (infracţiunea de tortură) nu are o definiţie legală fapt ce permite o interpretare extensivă de către organele judiciare a elementelor ce compun latura obiectivă a infracţiunii de tortură în formă simplă, astfel textul este lipsit de previzibilitate şi predictibilitate, fiind încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, privind separaţia puterilor şi supremaţia legii, art. 11 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din legea fundamentală şi art. 7 alin. (1) din CEDO ce vizează interzicerea aplicării extensive a legii penale.

Totodată, cu referire la art. 321 alin. (1) C. pen. s-a susţinut că norma este lipsită de predicitibilitate raportat la împrejurarea că în conţinutul elementului material al infracţiunii nu se prevede şi cerinţa esenţială ca înscrisul falsificat să fie de natură să producă consecinţe juridice.

În cauză, din examinarea argumentelor invocate, Înalta Curte constată că obiecţiunile formulate cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 282 alin. (1) din C. pen. şi art. 321 alin. (1) din acelaşi act normativ reprezintă, în realitate, chestiuni de aplicare a legii, fiind apărări ce pot fi invocate pe parcursul cercetării judecătoreşti în cauză şi nu veritabile critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României.

Or, interpretarea şi aplicarea unei dispoziţii legale sunt în competenţa exclusivă a instanţei pe rolul căreia cauza se află, iar nu a Curţii Constituţionale care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În jurisprudenţa sa "Curtea a statuat în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspecte de aplicare a legii, acestea urmând a fi soluţionate de către instanţa de judecată. ...interpretarea conţinutului unor norme juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situaţiile de fapt deduse judecăţii, (...) sunt de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. Curtea reţine că a răspunde criticilor autorilor excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege."

În raport de argumentaţia ce precede, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate, recursurile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (1) şi art. 321 alin. (1) din C. pen., cuprinse în încheierea din data de 16 septembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013. Totodată,în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (1) şi art. 321 alin. (1) din C. pen., cuprinse în încheierea din data de 16 septembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2019.