Admissibility of constitutional exception for statutory interpretation and sentencing mitigation in money laundering offenses.

Asupra recursului de faţă

În baza actelor şi lucrărilor dosarului se reţin următoarele:

I. Prin încheierea din data de 27 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul inculpat A., prin apărător ales, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (3) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de apelantul inculpat A., prin apărător ales, Înalta Curte a apreciat că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Din această perspectivă, Înalta Curte a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale întruneşte doar trei din cele patru condiţii cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerinţa legăturii excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei.

Astfel, s-a constatat că, în speţă, excepţia a fost ridicată în faţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea cauzei în apel (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), de către o persoană cercetată în calitate de inculpat (A.), vizează dispoziţii dintr-o lege aflată în vigoare (respectiv art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (3) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005) şi, deşi instanţa de contencios constituţional a fost anterior sesizată cu cereri similare în ceea ce priveşte aceste dispoziţii, nu s-a pronunţat în sensul admiterii acestora (Deciziile Curţii Constituţionale nr. 510/2017, nr. 450/2017, nr. 435/2017, nr. 673/2016, nr. 258/2016, nr. 179/2019, nr. 147/2019 nr. 674/2018).

În ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de inculpatul A. în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că obiecţiunile formulate de acesta cu privire la dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (3) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 reprezintă, în realitate, apărări în susţinerea apelului formulat, prin care se tinde la o eventuală schimbare de încadrare juridică şi la o reindividualizare a tratamentului sancţionator aplicat de prima instanţă, atribut care nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, ci a instanţelor de judecată.

Înalta Curte a reţinut că, deşi aparent excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 din Legea nr. 241/2005 pare că are legătură cu cauza, întrucât vizează dispoziţii penale care reglementează reducerea limitelor de pedeapsă, în anumite condiţii, pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, iar obiectul prezentului dosar îl constituie inclusiv cuantumul sancţiunii aplicate inculpatului, în concret, se tinde la modificarea sau completarea sintagmei "pretenţii civile", ceea ce echivalează cu o încălcare a separaţiei puterilor în stat, întrucât instanţa de contencios constituţional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit de Constituţie şi de legea organică care-i reglementează organizarea şi funcţionarea.

Faţă de cele dezvoltate anterior, având în vedere că nu sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de normele legale, iar remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de apelant în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, situaţie în care un asemenea demers este inadmisibil, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a respins cererea formulată de apelantul inculpat A., prin apărător ales, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (3) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

II. Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2), alin. (3) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cuprinse în încheierea din data de 27 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2015, în termenul legal, inculpatul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Penal 3 - 2019 la data de 12 septembrie 2019, sub nr. x/2019, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 15 octombrie 2019.

III. Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, faţă de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că recursul formulat de inculpatul A. este nefondat.

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menţionată.

Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. A admite că instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia nu ar avea posibilitatea de a cenzura cererile de sesizare echivalează cu a considera că, în procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, evaluarea instanţei are doar un caracter pur formal, concluzie inconciliabilă cu specificul cerinţelor de admisibilitate ce trebuie evaluate şi care, aşa cum s-a arătat, nu antamează întotdeauna doar chestiuni de formă.

Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii Constituţionale, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei pare a tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, nu a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele legii fundamentale, ci exclusiv a unei probleme de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor criticate.

Astfel, în analiza condiţiilor anterior menţionate, referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (3) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 se constată că excepţia a fost invocată de inculpatul A. în faţa instanţei de judecată investită cu soluţionarea cauzei în apel, vizează dispoziţii dintr-o lege aflată în vigoare, iar textele legale (art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (3) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005) nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.

În speţă, se constată că, raportându-se formal la exigenţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, urmărind un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepţiei de neconstituţionalitate, inculpatul a susţinut că textele de lege sunt contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. h) raportat la art. 23 alin. (12) din Constituţia României, fiind lipsite de claritate şi previzibilitate în condiţiile în care doctrina şi practica nu au stabilit, în mod unitar, dacă infracţiunea incriminată la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este una de pericol ori de rezultat, dar şi raportat la încălcarea egalităţii în drepturi şi dreptului la un proces echitabil având în vedere că sintagma cuprinsă în art. 10 din Legea nr. 241/2005 se referă la acoperirea integrală a pretenţiilor civile, în timp ce art. 9 din acelaşi act normativ cuprinde menţiuni ce vizează prejudiciul.

În cauză, din examinarea argumentelor invocate, Înalta Curte constată că obiecţiunile formulate cu privire la art. art. 9 alin. (1) lit. c) alin. (2) şi alin. (3) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 reprezintă, în realitate, chestiuni de aplicare a legii, fiind apărări invocate pe parcursul cercetării judecătoreşti în cauză, prin care se tinde la o eventuală schimbare de încadrare juridică şi la o reindividualizare a tratamentului sancţionator aplicat de prima instanţă, atribut care nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, şi constituie nu veritabile critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, clarificarea împrejurării că infracţiunea incriminată la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este una de pericol ori de rezultat sau că reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005 se raportează la existenţa unui prejudiciu exprimat prin pretenţiile părţii civile, dar cu trimitere la o infracţiune considerată a fi de pericol, reprezintă o activitate specifică instanţei de judecată, realizată pe baza analizării probatoriului administrat, inclusiv în apărare, în cursul cercetării judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Ca atare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia nevizând, în fapt, neconstituţionalitatea normei ci modalitatea acesteia de aplicare, astfel că va respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2), alin. (3) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cuprinse în încheierea din data de 27 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2), alin. (3) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cuprinse în încheierea din data de 27 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2019.

GGC - NN