Inadmissibility of constitutional unconstitutionality exception where norm already declared unconstitutional

Asupra recursului de faţă

În baza actelor şi lucrărilor dosarului se reţin următoarele:

Prin încheierea din data de 26 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte a constatat că excepţia a fost invocată de contestatorul A. într-un dosar aflat pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi având ca obiect contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.

Din examinarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a rezultat că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, legiuitorul neimpunând limite referitor la cadrul procesual, ci prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei indiferent de obiectul acesteia.

Deopotrivă, s-a constatat întrunită şi cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 întrucât excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestator are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., text legal în vigoare.

Din examinarea cerinţei care presupune o condiţionare negativă, respectiv ca textul de lege care se solicită a fi supus spre examinarea instanţei de contencios constituţional să nu mai fi fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale a României s-a constatat că instanţa de contencios constituţional a verificat conformitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. cu prevederile constituţionale prin Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018), statuând că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Prin urmare, s-a constatat că excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte cumulativ condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Mai mult, Înalta Curte a constatat că prin prezenta excepţie nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textului de lege, dorindu-se, în realitate, o precizare, o clarificare din partea Curţii Constituţionale în legătură cu efectele Deciziei sale nr. 297/2018.

Astfel, instanţa a reţinut că scopul pentru care s-a formulat excepţia de neconstituţionalitate este acela de a se stabili maniera în care Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale are aplicabilitate în cauza pendinte.

În raport de aceste argumente, Înalta Curte a constatat că în cauza de faţă aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate şi, în consecinţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. invocată de contestatorul A.

II. Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., cuprinse în încheierea din data de 26 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, în termenul legal, contestatorul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Penal 3 - 2019 la data de 4 septembrie 2019, sub nr. x/2019, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 15 octombrie 2019.

Concluziile apărătorului recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public la termenul din data de 15 octombrie 2019 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

III.Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, faţă de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că recursul formulat de contestatorul A. este nefondat.

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menţionată.

Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cadrul judecării contestaţiei în anulare formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.

Deopotrivă, se constată întrunită şi cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (respectiv ca dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei) întrucât excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestator are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., text legal în vigoare.

Astfel, se constată că în susţinerea contestaţiei în anulare au fost invocate dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., fiind criticată soluţia condamnării din perspectiva faptului că în cauză existau probe cu privire la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale la momentul pronunţării deciziei în apel.

Totodată, se constată că, în motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, contestatorul a precizat că potrivit art. 155 alin. (1) din C. pen., privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea (...)" arătând că, în conformitate cu unele interpretări apărute ca urmare a Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a României, prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. s-ar completa cu soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, care îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale întrucât reglementa întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat. A susţinut că, în această modalitate, prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la separaţia puterilor în stat, rolul Parlamentului, atribuţiile Curţii Constituţionale şi, finalmente, principiului previzibilităţii legii penale, în concret prevederilor art. 61 alin. (1), art. 146 lit. d), respectiv prevederilor art. 23 alin. (12) coroborat cu art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, inculpatul, a susţinut, totodată că, în raport de condiţia prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională nu a admis vreo excepţie care să vizeze prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. din perspectiva criticilor aduse prin prezenta excepţie.

Contrar celor susţinute de recurentul contestator, instanţa de control judiciar constată că în cauză nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Această prevedere legală este o expresie a caracterului erga omnes al deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii ce previne, totodată, posibilitatea ca instanţa constituţională să fie sesizată în mod repetitiv cu aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate şi eventual să o şi admită. Astfel, efectele unei decizii prin care Curtea Constituţională declară neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sunt expres prevăzute de art. 147 alin. (4) din Constituţia României, respectiv ele sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial şi au putere numai pentru viitor.

În plus, forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care acesta se sprijină (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în M. Of. nr. 16/26.01.1995, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 256/18.04.2012, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 71/29.01.2014).

Analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., prin Decizia nr. 297/2018 (publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională nu a constatat numai neconstituţionalitatea soluţiei legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen., ci a oferit o interpretare lipsită de echivoc a sintagmei respective prin trimiterea la reglementarea din cuprinsul art. 123 al C. pen. de la 1969 care prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat, statuând astfel că numai în această interpretare legea devine previzibilă.

Or, în acest context argumentativ neechivoc, a solicita instanţei supreme clarificări suplimentare cu privire la aceste aspecte echivalează cu o nesocotire a plenitudinii de jurisdicţie a Curţii Constituţionale în domeniul controlului de neconstituţionalitate.

Prin urmare, cum în speţă se solicită instanţei supreme să sesizeze Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra interpretării şi aplicării unei decizii anterioare a acesteia, constatând excepţia inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (3), ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., cuprinse în încheierea din data de 26 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., cuprinse în încheierea din data de 26 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2019.

GGC - NN