Convict's Unconstitutionality Referrals Rejected as Inadmissible; Appeal Fails and 100 RON Costs Ordered

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI - PENAL 3 2019

Asupra recursului de faţă

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019 a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., formulată de contestatorul A.

Totodată, prin aceeaşi decizie a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 100/RC din data de 23 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut următoarele:

Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., formulate de contestatorul A., Înalta Curte a reţinut următoarele:

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a fost înregistrat Dosarul nr. x/2019, având ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 100/RC din data de 23 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

La termenul de judecată din 06 iunie 2019, contestatorul A., a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen.

În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat în esenţă că dispoziţiile art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., sunt neconstituţionale, întrucât îl lipsesc de dreptul de a formula cerere de recurs în casaţie.

Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte a apreciat că aceasta întruneşte doar trei din cele patru condiţii cerute de lege pentru admisibilitatea, respectiv invocarea de către o parte din proces, în faţa unei instanţe de judecată, a neconstituţionalităţii unor texte de lege aflate în vigoare, care nu au fost încă sancţionate de instanţa de contencios constituţional, nefiind îndeplinită cerinţa legăturii cu cauza.

Sub acest ultim aspect, Înalta Curte arată că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.

Astfel, dispoziţiile art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., a căror neconstituţionalitate a fost invocată, nu sunt incidente în cauză, întrucât se referă la deciziile instanţei de apel prin care au fost respinse apelurile şi care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras, la cazurile în care se poate face recurs în casaţie, precum şi la cazurile în care se poate formula contestaţie la executare şi instanţa la care se depune aceasta.

Faţă de cele dezvoltate anterior, având în vedere că nu sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de normele legale, iar remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de contestator în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, situaţie în care un asemenea demers a fost apreciat ca fiind inadmisibil.

Totodată, având în vedere că nu există nicio nelămurire cu privire la hotărârea care se execută şi nici vreo împiedicare la executare, aspectele invocate în prezenta contestaţie neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile strict şi limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia la executare formulată de contestatorul A. a fost respinsă, ca inadmisibilă.

II. Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, contestatorul condamnat a formulat recurs la data de 12 iunie 2019.

La termenul din data de 15 octombrie 2020 recurentul a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 Judecători C5 P3-2019 la 4 septembrie 2019 sub nr. x/2019, primind prim termen de judecată la data de 15 octombrie 2019.

La termenul de judecată din data de 15 octombrie 2019, părţile au formulat concluzii atât cu privire la recursul formulat, cât şi cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. formulată de contestatorul A., susţinerile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, ale reprezentantului Ministerului Public şi ale recurentului contestator fiind consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

II.1. În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arătat în cele ce urmează.

Astfel se reţine că din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată rezultă cerinţele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, respectiv, aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Analizând aceste condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ se constată că, în prezenta cauză, excepţia a fost invocată de către condamnatul A. în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători P3-2019, în Dosarul nr. x/2019 având ca obiect recursul declarat de acesta împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o altă excepţie de neconstituţionalitate, respectiv a dispoziţiilor art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.

În cauză, excepţia de neconstituţionalitate menţionată priveşte dispoziţiile art. 91 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora avocatul din oficiu desemnat este obligat să se prezinte ori de câte ori este solicitat de organul judiciar, asigurând o apărare concretă şi efectivă în cauză.

Totodată, se mai reţine că dispoziţiile art. 91 alin. (3) C. proc. pen. sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.

În ceea ce priveşte legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, instanţa reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Astfel spus, pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să fie admisibilă este necesar să existe o legătură între problema de constituţionalitate şi fondul cauzei, respectiv ca textul legal să fie aplicabil în cazul în speţă.

Drept urmare, condiţia legăturii cu cauza nu poate fi analizată în general, ci concret, în funcţie de incidenţa prevederilor a căror constituţionalitate se contestă asupra soluţionării cauzei, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Prin urmare, scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi decât acela de a supune controlului de constituţionalitate o dispoziţie legală care reglementează măsuri sau activităţi vizând desfăşurarea procesului penal.

Din această perspectivă, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că recurentul condamnat, aflat în stare de deţinere, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) C. proc. pen. (care privesc reguli vizând asigurarea asistenţei juridice din oficiu de către apărătorii desemnaţi în acest sens), în calea de atac ce vizează propriul recurs exercitat împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă o altă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători notează că sintagma "legătura cu soluţionarea cauzei" priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată.

Or, având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, recurs împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., în mod evident, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu referire la procedura de asigurare a asistenţei judiciare obligatorii din oficiu, nu poate avea o înrâurire/influenţă directă cu privire la soluţia ce s-a pronunţat deja în cauză.

Totodată, instanţa de control judiciar constată că recurentul condamnat A. nu formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a dispoziţiilor normative indicate.

În realitate, se constată că, prin excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor mai sus menţionate, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, solicitare inadmisibilă în raport de competenţa Curţii Constituţionale care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 176/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 187/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 378/2014 publicată în M. Of. nr. 606/14.08.2014).

În consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

II.2. Analizând excepţia tardivităţii recursului invocată de reprezentantul ministerului public, prin prisma actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul formulat de contestatorul A. a fost declarat după expirarea termenului prevăzut de lege, întârzierea fiind însă determinată de o cauză temeinică de împiedicare.

Astfel, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, încheierea prin care instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Totodată, potrivit art. 407 din C. proc. pen. "(1) După pronunţare, o copie a minutei hotărârii se comunică procurorului, părţilor, persoanei vătămate şi, în cazul în care inculpatul este arestat, administraţiei locului de deţinere, în vederea exercitării căii de atac."

Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019 a fost comunicată la data de 12 iunie 2019 contestatorului aflat în stare de detenţie, care din motive obiective nu a putut participa la pronunţare. La aceeaşi dată contestatorul a promovat recurs împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, constatând că, în speţă depăşirea termenului de declarare a recursului a fost determinată de motive obiective, independente de voinţa şi de culpa recurentului care nu a putut participa la pronunţare, excepţia tardivităţii va fi respinsă, cererea de recurs urmând a fi apreciată ca formulată în termen.

Sub acest aspect se reţine că în cauza Ponomaryov vs. Ucraina (nr. 3236 din 3 aprilie 2008) Curtea europeană a admis că revine în primul rând instanţelor interne să decidă asupra repunerii în termen de introducere a căii ordinare de atac, dar ele nu se bucură de o marjă de apreciere nelimitată. Instanţele sunt obligate să indice motivele pentru care au acceptat repunerea în termen. Un asemenea motiv ar putea fi, spre exemplu, necomunicarea hotărârii luate în proces de către autorităţile competente ale statului.

II.3. Examinând recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, Completul de 5 Judecători constată este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea formulată la termenul de judecată din 06 iunie 2019, contestatorul A., a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen.

În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat în esenţă că dispoziţiile art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., sunt neconstituţionale, întrucât îl lipsesc de dreptul de a formula cerere de recurs în casaţie.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menţionată.

Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, se constată că acestea sunt îndeplinite: excepţia a fost invocată de contestator în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală având ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie şi vizează dispoziţiile art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. - ce reglementează condiţiile de declarare a recursului în casaţie, hotărârile care pot fi supuse recursului în casaţie, precum şi la cazurile în care se poate formula contestaţie la executare şi instanţa la care se depune aceasta - texte în vigoare şi care nu au fost declarate neconstituţionale.

În privinţa ultimei condiţii de admisibilitate, se reţine că pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia criticată pentru neconstituţionalitate trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că obiecţiunile formulate cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. chiar dacă la o examinare formală par că au legătură cu cauza, în concret nu reprezintă adevărate critici de neconstituţionalitate a textului de lege.

În cauză, aşa cum rezultă din motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ceea ce depinde de modul de soluţionare a cauzei este prevederea în lege a căii de atac formulată de petent împotriva hotărârii, care la acest moment este definitivă; petentul urmărind o o intervenţie de natură legislativă asupra textului supus analizei, care, în forma actuală, îi limitează accesul la calea de atac a recursului în casaţie, respectiv la calea extraordinară de atac a contestaţiei la executare împotriva hotărârilor pronunţate în recurs în casaţie.

Totodată, dat fiind efectul general obligatoriu al tuturor deciziilor Curţii Constituţionale (inclusiv a celor de respingere), consacrat de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, în examenul admisibilităţii sesizărilor, se reţine că instanţa de judecată trebuie să ia în considerare şi hotărârile Curţii înseşi, atunci când ele sunt expresia unei jurisprudenţe constante şi îndelungate a instanţei constituţionale în materia analizată.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar reţine că Curtea Constituţională (Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014) a statuat că ... stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.

Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, urmând a fi prevăzute "numai prin lege".

(...) Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză.

Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie prevede că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii."

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că, în mod judicios, instanţa de fond a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu situaţia juridică a petentului ci doar urmăreşte o modificare a unui cadru legislativ, ceea ce determină, o dată în plus, aprecierea că aceasta nu are legătură cu cauza pendinte.

Ca atare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, motiv pentru care va respinge ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.

II. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2019.

GGC - NN