Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 19/2020 AI generated

Pension recalculation dispute: failure of triple identity test under Civil Procedure Code art. 509(1)(8) precludes revision for contradictory judgments

Case Number Decizia nr. 19/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court's dismissal of the revision request and confirming that the 2018 final judgment of the Dolj County Court remains in force. The dispute arose under a revision proceeding based on allegedly contradictory final judgments, where the public pension authority challenged a labor and social security court ruling that had annulled a pension decision regarding the recalculation of benefits based on income certificates from a specific scientific institute. The court determined that the revision ground under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure was not met because the two judgments at issue lacked the required triple identity of parties, cause, and object; specifically, the courts addressed different time periods and distinct administrative decisions, meaning the prior 2009 judgment did not bind the later 2018 case. Consequently, the revision was found to be an improper attempt to re-adjudicate the merits rather than enforce the res judicata authority of the first judgment, leading to the rejection of the appellants' claim.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ, art. 24 din C. proc. civ, art. 513 alin. (6) din C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Pension recalculation dispute: failure of triple identity test under Civil Procedure Code art. 509(1)(8) precludes revision for contradictory judgments: În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul proces a fost început la 11 decembrie 2017, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu 21 decembrie 2018.

Keywords

AI generated
revision of a judgment recalculation of pension Civil Procedure Code triple identity test res judicata identity of claims

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 847 din 16 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentele Casa Naţională de Pensii Dolj şi Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii împotriva sentinţei nr. 4229/2019 din 16 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, rămasă definitivă prin Decizia nr. 277 din 30 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere, în esenţă, faptul că hotărârile judecătoreşti pretins contradictorii au fost pronunţate în cauze diferite, având părţi şi obiect diferite.

Astfel, s-a constatat că obiectul celor două dosare este diferit, în sensul că, în dosarul nr. x/2008 în care a fost pronunţată Decizia nr. 1586/30.03.2009 a Curţii de Apel Craiova, obiectul este reprezentant de contestaţie la decizia de pensionare, prin care contestatoarea A. a solicitat recalcularea drepturilor de pensie începând cu data de 1 decembrie 2005, cu luarea în considerare a adeverinţei nr. x/25.03.2008 emisă de SC Institutul de Cercetare Ştiinţifică, Inginerie Tehnologică şi Proiectări Mine pe Lignit SA Craiova.

În schimb, în cel de-al doilea litigiu, ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 şi în care s-a pronunţat Sentinţa nr. 4229/16.10.2018 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin Decizia nr. 277/30.01.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, obiectul este reprezentat de contestaţie împotriva Deciziei nr. x din 29 iunie 2017 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Dolj, solicitându-se anularea acestei decizii şi a hotărârii Comisiei de contestaţii nr. 24779/21.05.2018 şi recalcularea pensiei cu luarea în considerare a veniturilor menţionate în adeverinţa nr. x/19.05.2017 la rubrica "acord global" pe perioada 1974 - 1990, emisă de Institutul de Cercetare Ştiinţifică Inginerie Tehnologică şi Proiectări Mine pe Lignit - SA Craiova.

Prin urmare, instanţa de revizuire a constatat că cele două litigii au fundament diferit, respectiv documente succesiv eliberate cu numere de înregistrare şi date diferite de întocmire, respectiv adeverinţa nr. x/25.03.2008, pe de o parte, şi Decizia nr. x din 29 iunie 2017 şi hotărârea Comisiei de contestaţii nr. 24779/21.05.2018, pe de altă parte, fiecare emise de instituţii diferite, în baza cărora se conturează elemente de fapt distincte în etapele succesiv avute în vedere de instanţele de judecată.

În concluzie, s-a reţinut că în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât Sentinţa nr. 4229/2019 din 16 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Dolj, rămasă definitivă prin Decizia nr. 277 din 30 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova nu încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1586 din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 au declarat recurs revizuentele Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii şi Casa Naţională de Pensii Dolj.

În esenţă, recurentele-revizuente susţin că în mod greşit a reţinut instanţa de revizuire că litigiile în care au fost pronunţate hotărârile potrivnice au obiect diferit.

Se argumentează că cele două dosare au acelaşi obiect, întrucât deciziile de pensie, chiar dacă au date diferite, sunt emise în acelaşi dosar de pensie, cauza fiind aceeaşi, respectiv modificarea drepturilor de pensie prin valorificarea sumelor încasate pentru munca în acord global conform Legii nr. 57/1974, iar adeverinţele atestă exact aceleaşi sume, iar două dintre părţi sunt acelaşi - casa teritorială şi contestatarul - în timp ce a treia parte a fost introdusă prin modificarea legislaţiei privind procedura prealabilă, respectiv Casa Naţională de Pensii Publice, ca autoritate centrală.

II. Procedura de filtrare a recursului

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul proces a fost început la 11 decembrie 2017, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu 21 decembrie 2018.

În cadrul procedurii de filtrare, a fost verificată îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, iar, prin Încheierea din camera de consiliu de la 16 decembrie 2019, Completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la 27 ianuarie 2020.

III. Considerentele Înaltei Curţi

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Analizând criticile din recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

De esenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunţate în cauze diferite, în privinţa cărora să existe tripla identitate - părţi, cauză, obiect - pentru a putea fi examinată respectarea autorităţii de lucru judecat.

În cauză, prin revizuirea întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se susţine că Sentinţa nr. 4229/2019 din 16 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, rămasă definitivă prin Decizia nr. 277 din 30 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 1586 din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova în dosarul nr. x/2008.

Instanţa de revizuire în mod întemeiat a reţinut că nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect, întrucât litigiile în care au fost pronunţate hotărârile potrivnice în opinia revizuentelor vizează stabilirea drepturilor de pensie pentru perioade diferite în raport cu adeverinţele de venit corelative perioadelor respective.

Astfel, aşa cum rezultă din expunerea lucrărilor cauzei, care nu sunt combătute prin susţinerile din recurs:

- litigiul soluţionat definitiv prin Decizia nr. 277 din 30 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Craiova a avut ca obiect anularea Deciziei nr. x/29.06.2017 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Dolj şi emiterea unei noi decizii prin valorificarea adeverinţei nr. x/19.05.2017, emisă de Institutul de Cercetare Ştiinţifică Inginerie Tehnologică şi Proiectări Mine pe Lignit - SA Craiova, începând cu 22.05.2017;

- litigiul soluţionat prin Decizia civilă nr. 1586 din 30 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2008, a avut ca obiect obligarea intimatei Casa Judeţeană de Pensii Dolj la revizuirea drepturilor de pensie prin recalcularea acesteia, cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare înscrise în anexa adeverinţei nr. x/25.03.2008 emisă de SC Institutul de Cercetare Ştiinţifică, Inginerie Tehnologică şi Proiectări Mine pe Lignit SA Craiova, precum şi obligarea pârâtei la plata diferenţelor de drepturi ce se cuvin ca urmare a revizuirii, începând cu 1 decembrie 2005.

Astfel fiind, se constată că, sub aspectul modului de calcul al drepturilor de pensie cuvenite intimatei, revizuentele tind să obţină, pe calea revizuirii pentru hotărâri potrivnice, o examinare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pronunţate în dosare cu obiect diferit, în sensul celor expuse anterior.

Contrar susţinerilor din recurs, instanţa de revizuire, în cercetarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu avea competenţa de a efectua o examinare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor potenţial potrivnice în opinia revizuentelor pentru a decide care este cea corectă, deoarece scopul acestui motiv de revizuire nu este de a corecta eventuale greşeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorităţii de lucru judecat.

Instanţa are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, § 61, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […] (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Casa Naţională de Pensii Dolj şi Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii împotriva Deciziei nr. 847 din 16 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2020.

GGC - CL