Insolvency appeal on recusal and late revision deadline rejected as unfounded.

asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Hotărârile ce fac obiectul recursului

A) Prin încheierea din 27 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, asociat dosarului nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins cererea formulată de petenta SC F. SRL privind recuzarea Completului nr. 4., învestit cu soluţionarea cererilor de revizuire formulate de revizuenţii SC F. SRL, prin lichidator judiciar A. SPRL, şi SC F. SRL, prin asociat şi fost administrator B..

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că motivele de recuzare, expres şi limitativ prevăzute la art. 42 alin. (1) pct. 1 - 13 din C. proc. civ., sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse, prin analogie, în alte cazuri decât cele prevăzute de lege, iar, pentru a se reţine motivul de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13, este necesar să existe elemente care să nască, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului împotriva căruia s-a formulat cererea de recuzare.

Or, nereluarea dezbaterilor la cererea SC F. SRL nu a condus la încălcarea principiului imparţialităţii, aşa cum susţine petenta, în condiţiile în care chiar petenta solicitase, prin cererea de revizuire, judecarea cauzei şi în lipsă; de asemenea, refuzul instanţei de a comunica soluţiile pronunţate în dosarele asociate nr. x/2018 şi nr. y/2018 nu naşte îndoieli cu privire la imparţialitatea membrilor completului de judecată, din moment ce soluţiile respective puteau fi cunoscute de petentă prin accesarea paginii de internet a instanţei; nici necomunicarea către petentă a întâmpinării depuse la dosarul de revizuire nu poate fi echivalată unei atitudini părtinitoare a membrilor completului de judecată, în condiţiile în care art. 513 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. prevede că revizuentul va lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării de la dosarul cauzei, iar petenta avea posibilitatea să depună concluzii scrise cu privire la excepţia tardivităţii invocată în Dosarul nr. x/2018, întrucât, prin încheierea din 23 februarie 2018, instanţa a amânat pronunţarea la 2 martie 2018.

B) Prin Decizia nr. 654 din 2 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins, ca tardiv formulate, cererile de revizuire declarate de SC F. SRL prin lichidator judiciar A. SPRL, şi SC F. SRL, prin asociat şi fost administrator B., în temeiul art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., împotriva Deciziei civile nr. 578 din 16 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2013.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a constatat că este întemeiată excepţia tardivităţii cererilor de revizuire, reţinând, în esenţă, că, în raport cu dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8, art. 181 alin. (1) pct. 3 şi art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., decizia ce formează obiectul cererii de revizuire a rămas definitivă la data pronunţării, având în vedere că, în materia insolvenţei, hotărârile judecătorului sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel, conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

A reţinut instanţa de revizuire că termenul pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac împotriva deciziei menţionate a început să curgă la data pronunţării acesteia, 16 octombrie 2017, şi s-a împlinit la data de 16 noiembrie 2017, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) din C. proc. civ., iar calea de atac a fost exercitată la 16, respectiv 18 ianuarie 2018, conform dovezilor aflate la dosar.

II. Cererea de recurs

Împotriva celor două hotărâri - încheierea din 27 februarie 2018 şi Decizia nr. 654 din 2 martie 2018 - considerându-le netemeinice şi nelegale, au declarat recurs SC F. SRL, prin lichidator judiciar C.., şi B., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurenţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 cu referire la art. 634 din C. proc. civ., cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate fiind admisă prin încheierea din 27 mai 2019 a prezentei instanţe.

În motivarea recursului, se arată, în esenţă, următoarele:

Cu privire la încheierea din 27 februarie 2018, prin care a fost soluţionată cererea de recuzare, se arată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., raţionamentul folosit de instanţă pentru respingerea cererii de recuzare fiind eronat.

În acest sens, se susţine că instanţa de judecată a reţinut, în mod greşit, că nu a fost încălcată obligaţia de imparţialitate a judecătorilor recuzaţi, fiind evident că atitudinea acestora a fost părtinitoare.

Astfel, se arată că nu are relevanţă faptul că petenţii au formulat cerere de judecare în lipsă, din moment ce s-au analizat chestiuni despre care nu aveau cunoştinţă şi asupra cărora nu şi-au exprimat punctul de vedere. Pe de altă parte, instanţa a fost informată cu privire la faptul că avocatul revizuenţilor se află şi într-o altă sală de judecată. Cu toate acestea, cu rea-credinţă şi cu nerespectarea dispoziţiilor din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, respectiv ale C. proc. civ., instanţa a procedat la strigarea cauzei şi a rămas în pronunţare pe excepţie, fără ca revizuenţii să-şi poată expune punctul de vedere.

De asemenea, susţin recurenţi, refuzul de a comunica informaţii referitoare la dosare se corelează cu necunoscutele referitoare la dosarul asociat nr. x/2018, pentru a sugera faptul că judecătorii nu au fost imparţiali. Acest dosar nu exista pe site-ul instanţei, anterior termenului de judecată.

În privinţa necomunicării întâmpinării, se arată că, în mod contrar dispoziţiilor art. 513 din C. proc. civ., trebuie avut în vedere spiritul legii, inclusiv din perspectiva art. 14 din acelaşi cod, neputându-se afirma că a fost respectat dreptul la apărare al revizuenţilor, cât timp nu au luat cunoştinţă de conţinutul apărărilor celeilalte părţi, pentru a le putea combate, iar citaţia şi întâmpinarea au fost comunicate la 20 februarie 2018, cu 2 zile înainte de termen, prin poştă.

De asemenea, se susţine că instituţia concluziilor scrise nu reprezintă o modalitate de acoperire a viciilor procedurale de tipul încălcărilor principiului contradictorialităţii.

În concluzie, se arată că toate aspectele invocate sugerează, extrem de clar, că judecătorii şi-au încălcat obligaţia de imparţialitate, astfel încât este incident art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., impunându-se admiterea recursului, casarea încheierii din 27 februarie 2018 şi admiterea cererii de recuzare, cu consecinţa casării deciziei pronunţate, ca urmare a constatării faptului că judecătorii cauzei nu îndeplinesc condiţia imparţialităţii, şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu privire la Decizia nr. 654 din 2 martie 2018, prin care au fost soluţionate cererile de revizuire, se arată că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, se arată că, prin modul în care a gestionat cauza, instanţa a încălcat normele procedurale care privesc modul de desfăşurare a şedinţei de judecată, respectiv art. 14 din C. proc. civ., afectând grav dreptul la un proces echitabil al recurenţilor-revizuenţi, ale cărui componente sunt dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii.

În acest sens, se arată că nu a existat o comunicare valabilă a întâmpinării formulate de către intimata A.J.F.P. Sălaj, prin care a fost invocată excepţia tardivităţii cererilor de revizuire, iar, în lipsa comunicării întâmpinării, revizuenţii nu şi-au putut exercita efectiv dreptul la apărare. Citaţia şi întâmpinarea au ajuns, prin poştă, la sediul/domiciliul procesual ales al recurenţilor, la 1 martie 2018, după termenul de judecată. Totodată, instanţa a procedat la comunicarea documentelor la 20 februarie 2018, deşi termenul de judecată fixat era 23 februarie 2018.

La termenul de judecată din 23 februarie 2018, instanţa a încălcat dreptul la apărare al revizuenţilor, procedând la strigarea cauzei, deşi, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanţelor de judecată, exista obligaţia de a lăsa cauza la finalul şedinţei de judecată, dacă părţile nu se prezentau la apel, avocatul informând grefierul de şedinţă, anterior începerii şedinţei de judecată, că se află şi într-o altă sală, în reprezentarea altui client; recurenţii nu au avut posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei tardivităţii, invocate prin întâmpinare, întrucât a fost respinsă cererea lor de repunere pe rol a cauzei.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că decizia recurată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii, excepţia tardivităţii fiind greşit admisă de instanţa de revizuire; în acest sens, se susţine că excepţia tardivităţii este nefondată şi se solicită respingerea acesteia, arătându-se că există incompatibilitate între textul de lege care reglementează momentul de la care curge termenul pentru formularea cererii de revizuire, pentru cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi principiile consacrate de Constituţie, respectiv de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, se face referire la argumentele de fond privind temeinicia cererilor de revizuire.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Examinând hotărârile recurate, în raport cu motivele şi criticile formulate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

A) Cu privire la încheierea din 27 februarie 2018, recurenţii au arătat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că este eronat raţionamentul instanţei de judecată, care a reţinut, în mod greşit, că nu a fost încălcată obligaţia de imparţialitate a judecătorilor recuzaţi, fiind evident că atitudinea instanţei de revizuire a fost părtinitoare.

Criticile formulate de recurenţi nu sunt întemeiate.

Deşi menţionează drept motiv de casare a încheierii atacate cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care sancţionează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenţii invocă încălcarea de către instanţa de judecată a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 din acelaşi cod.

Acest din urmă text legal prevede unul dintre cazurile de incompatibilitate de a judeca, respectiv când există "îndoieli cu privire la imparţialitatea" judecătorului, şi, fiind o normă procedurală, se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., urmând a fi analizat ca atare.

Imparţialitatea, ca element al unui proces echitabil, aşa cum s-a arătat şi în încheierea atacată, constă în obligaţia magistratului de a se manifesta în mod echidistant faţă de toţi participanţii la proces, astfel încât hotărârea pe care o pronunţă să fie rezultatul unei judecăţi obiective. Principiul imparţialităţii, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituţie, presupune ca instanţele de judecată să fie neutre, această caracteristică fiind de esenţa justiţiei.

Imparţialitatea judecătorului este prevăzută, de asemenea, şi în dreptul european, art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale prevăzând că "Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială." în acest sens sunt şi alte dispoziţii cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 10), Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene [art. 47 alin. (2)], Principiile de bază ale independenţei sistemului judiciar, redactate de Naţiunile Unite în 1985 (art. 2), Principiile de la Bangalore, Recomandarea 94 (12) a Comitetului de Miniştri către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor [art. 3 lit. b)], Recomandarea (2010)12 a Comitetului de miniştri al Consiliului Europei şi Avizul nr. 3 al Comitetului Consultativ al Judecătorilor Europeni (art. 21).

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat imparţialitatea dintr-o dublă perspectivă: subiectivă şi obiectivă. Astfel, în cauza Hauschildt contra Danemarcei (Hotărârea din 24 mai 1989), Curtea a arătat că: "existenţa imparţialităţii, în sensul conferit de articolul 6 parag. 1, se determină prin aplicarea unui test subiectiv, constând în examinarea convingerilor personale ale unui judecător anume într-o cauză dată şi, în acelaşi timp, pe baza unui test obiectiv, al cărui scop este de a stabili dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a elimina orice dubiu legitim în cauza respectivă" (parag. 47); referitor la criteriul obiectiv, s-a arătat că trebuie determinat "dacă, independent de comportamentul personal al judecătorului, anumite fapte verificabile permit de a suspecta imparţialitatea acestuia; în această privinţă, chiar şi circumstanţele pot avea importanţă. Trebuie să pornim de la încrederea pe care trebuie s-o inspire tribunalele unei societăţi democratice justiţiabililor, începând, în domeniul penal, de la acuzaţi. Pentru a se pronunţa asupra existenţei, într-o cauză dată, a unui motiv legitim pentru a suspecta lipsa imparţialităţii unui judecător, viziunea acuzatului se ia în considerare, dar nu are un rol decisiv. Elementul determinant constă în faptul dacă temerile reclamantului pot fi considerate ca fiind justificate în mod obiectiv." (parag. 48).

Aceasta este, de altfel, şi concepţia C. proc. civ. român, care, la art. 42 alin. (1) pct. 13, a cărui încălcare este invocată de recurenţi, a prevăzut că "Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca (...) atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa."

Prin acest caz de incompatibilitate s-a dorit a se acoperi orice situaţie, alta decât cele prevăzute la art. 41 şi art. 42 alin. (1) pct. 1 - 12 din C. proc. civ., în care ar putea fi afectată aparenţa de imparţialitate a judecătorului.

Având un caracter general, cu o largă sferă de cuprindere, acest text de lege trebuie interpretat restrictiv, pentru a nu da posibilitatea unei aplicări exagerate.

Interpretarea restrictivă este impusă de către însuşi textul legal în discuţie, care, deşi se referă, cu titlu general, la "elemente care nasc îndoieli cu privire la imparţialitatea" judecătorului, prevede imperativ că încadrarea unei anume situaţii în acest caz de incompatibilitate este condiţionată de temeinicia acestor îndoieli.

Aşadar, percepţia părţilor nu are un rol decisiv în aprecierea cu privire la existenţa aspectelor de imparţialitate, ci determinant este dacă această percepţie are o justificare obiectivă.

În raport cu prevederile normative, naţionale şi europene, precum şi cu principiile ce se degajă din jurisprudenţa creată pe baza acestora, enunţate mai sus, respingerea unei cereri formulate de către părţi ori dispunerea unei măsuri procesuale nu poate constitui temei pentru formularea unei cereri de recuzare; simplul fapt că judecătorul a aplicat prevederile legale incidente cauzei, potrivit interpretării pe care a considerat-o corectă, nu este de natură a dovedi o aparenţă de imparţialitate faţă de participantul nemulţumit; de asemenea, în doctrină s-a arătat că nici chiar erorile de judecată nu pot constitui temei pentru constatarea existenţei unui caz de incompatibilitate.

Aşa fiind, în mod corect s-a reţinut, prin încheierea atacată, că aspectele invocate în cererea de recuzare nu reprezintă elemente de natură să creeze suspiciuni cu privire la imparţialitatea şi obiectivitatea judecătorilor recuzaţi, neputând constitui un dubiu anticipat cu privire la lipsa de imparţialitate la judecată în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei, nici sub aspect obiectiv, nici sub aspect subiectiv.

B) Cu privire la Decizia nr. 654 din 2 martie 2018, prin care au fost soluţionate cererile de revizuire, se arată că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenţi, ca şi motive de casare pe care le susţin, sunt neîntemeiate.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în mod greşit se afirmă că, în şedinţa din 23 februarie 2018, în care au fost luate în examinare cererile de revizuire şi cererile de suspendare a executării deciziei supuse revizuirii, s-au analizat chestiuni despre care autorii acestor cereri (revizuenţii din cauza respectivă) nu aveau cunoştinţă şi asupra cărora nu le-a fost acordată posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere.

Cu privire la acest aspect, rezultă din actele dosarului (proces-verbal de înmânare a citaţiei - f. x şi 49 dosar revizuire) că revizuentei SC F. SRL, contrar celor susţinute în cererea de recurs, i-a fost comunicată citaţia pentru termenul din 23 februarie 2018, la 9 februarie 2018, în termenul prevăzut de art. 159 din C. proc. civ., respectiv cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată, la sediul avocatului ales al ambilor revizuenţi, D., indicat prin ambele cereri de revizuire ca loc al citării, în condiţiile art. 158 alin. (1) din acelaşi cod. Dovezile de înmânare au fost semnate de persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, conform art. 162 alin. (1) cu referire la art. 163 alin. (1) din C. proc. civ.

De asemenea, nu poate fi primit argumentul recurenţilor potrivit căruia, prin necomunicarea întâmpinării formulate de intimată, le-a fost încălcat dreptul la apărare, neputând lua cunoştinţă de excepţia tardivităţii cererilor de revizuire, invocată de partea adversă, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din C. proc. civ.. Aceste din urmă dispoziţii legale consacră principiul contradictorialităţii procesului civil, având, în cuprinsul alin. (1), drept premisă regula potrivit căreia instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor.

În speţă, citarea revizuenţilor a avut loc în mod legal, cu respectarea dispoziţiilor enunţate mai sus.

Totodată, în ceea ce priveşte necomunicarea întâmpinării, se reţine că, aşa cum corect se arată şi în încheierea recurată, în această fază procesuală, sunt aplicabile dispoziţiile art. 513 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., potrivit cărora revizuentul va lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării de la dosarul cauzei. Conform textului de lege, este obligaţia revizuentului de a face propriile demersuri pentru a lua cunoştinţă de excepţiile şi apărările prezentate în întâmpinare.

Prin urmare, voinţa legiuitorului este în sensul derogării de la regula aplicabilă judecăţii în primă instanţă, apel şi recurs, cazuri în care întâmpinarea se comunică prin mijlocirea instanţei, astfel încât nu i se poate imputa organului judiciar încălcarea principiului contradictorialităţii, reglementat de art. 14 din C. proc. civ.

De asemenea, este neîntemeiată critica potrivit căreia, deşi a fost informată cu privire la faptul că avocatul revizuenţilor se afla într-o altă sală de judecată, instanţa, cu rea-credinţă şi cu nerespectarea dispoziţiilor din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, respectiv ale C. proc. civ., a procedat la strigarea cauzei şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei, fără ca revizuenţii să-şi poată expune punctul de vedere.

În lipsa menţionării de către recurenţi a dispoziţiilor din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 şi din C. proc. civ., pe care pretind că instanţa le-ar fi încălcat prin strigarea cauzei la rând şi rămânerea în pronunţare asupra acesteia, instanţa de recurs reţine că, sub acest aspect, sunt incidente prevederile art. 215 din C. proc. civ. şi ale art. 121 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

Potrivit art. 215 din C. proc. civ., care poartă denumirea marginală "Ordinea judecării proceselor":

"(1) Pentru fiecare şedinţă de judecată se va întocmi o listă cu procesele ce se dezbat în acea zi, care va fi afişată pe portalul instanţei şi la uşa sălii de şedinţă cu cel puţin o oră înainte de începerea acesteia. Lista va cuprinde şi intervalele orare orientative fixate pentru strigarea cauzelor. Dispoziţiile art. 220 sunt aplicabile.

(2) Procesele declarate urgente, cele rămase în divergenţă şi cele care au primit termen în continuare se vor dezbate înaintea celorlalte.

(3) Procesele în care partea sau părţile sunt reprezentate ori asistate de avocat, respectiv consilier juridic se vor dezbate cu prioritate.

(4) La cererea părţii interesate, pentru motive temeinice, judecătorul poate schimba ordinea de pe listă."

Conform art. 121 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015:

"(1) Apelul părţilor şi al celorlalte persoane citate se face, de regulă, de grefierul de şedinţă, prin instalaţia de sonorizare.

(2) După strigarea cauzei şi apelul părţilor, grefierul de şedinţă face oral referatul cauzei, prezentând pe scurt obiectul pricinii şi stadiul în care se află judecata acesteia, comunică modul în care s-a îndeplinit procedura de citare a persoanelor chemate la proces şi dacă s-au realizat celelalte măsuri dispuse de instanţă la termenele anterioare.

(3) Cauzele care se amână fără discuţii vor putea fi strigate la începutul şedinţei, în ordinea listei, dacă toate părţile legal citate sunt prezente şi cer amânarea sau în cauză s-a solicitat judecata în lipsă.

(4) La cererea părţilor, instanţa va putea lăsa cauza la urmă, fixând o anumită oră, când dosarul va fi strigat din nou.

(5) În cazul în care niciuna dintre părţi nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârşitul şedinţei când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispoziţiilor procedurale. Pentru motive temeinice, preşedintele completului poate dispune luarea cauzelor într-o altă ordine decât cea înscrisă pe lista de şedinţă."

Aşa cum rezultă din încheierile din 23 februarie 2018, pronunţate în Dosarul nr. x/2018 al secţiei a II-a civile a instanţei supreme şi în dosarele asociate acestuia, nr. x/1/2018/a1 şi nr. x/1/2018/a2, în cauza respectivă, nu s-a solicitat schimbarea ordinii de pe lista de şedinţă, aceasta fiind strigată la rând, potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate, cu atât mai mult cu cât chiar revizuenţii, prin cererile de revizuire, au solicitat judecarea în lipsă.

Mai mult decât atât, aşa cum rezultă din actele dosarului, avocatul E. - care, în şedinţa din 23 februarie 2018, când au fost luate în examinare cererile revizuenţilor, s-a prezentat în faţa instanţei după închiderea dezbaterilor şi rămânerea în pronunţare asupra cauzei, solicitând reluarea procesului - nu a făcut dovada reprezentării vreuneia dintre părţile dosarului, nedepunând o împuternicire în acest sens. În dosar s-a depus o delegaţie de substituire în persoana acesteia abia la 5 martie 2018, ulterior soluţionării cererilor de revizuire .

Se constată, de asemenea, că instanţa de judecată a amânat pronunţarea soluţiei asupra cererilor formulate de revizuenţi, la 2 martie 2018, părţile având posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, inclusiv cu privire la excepţia tardivităţii, invocată de intimată prin întâmpinare.

Prin urmare, nu se poate considera că instanţa de revizuire ar fi încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, revizuenţii nu au solicitat schimbarea ordinii de pe lista de şedinţă, conform art. 215 alin. (4) din C. proc. civ., sau lăsarea cauzei la urmă, potrivit art. 121 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, caz în care dosarul urma a fi strigat din nou.

De asemenea, nu se poate reţine nici încălcarea art. 121 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, întrucât instanţa de judecată a reluat dosarul la momentul prezentării avocatului E., aducându-i la cunoştinţă măsurile luate cu privire la pricină.

Pe de altă parte, neavând împuternicire avocaţială în dosar sau delegaţie de substituire a apărătorului iniţial al revizuenţilor, conform art. 85 alin. (3) din C. proc. civ., în mod corect, instanţa nu a putut da curs solicitării de repunere pe rol a cauzei, formulate de un avocat fără drept de reprezentare în litigiul respectiv.

Mai departe, dispunând amânarea pronunţării cauzei pentru 2 martie 2018, acordând, astfel, posibilitatea revizuenţilor de a formula apărările necesare în raport cu excepţia tardivităţii cererii de revizuire, instanţa a respectat dreptul la apărare al acestora, în condiţiile art. 13 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că, în susţinerea acestuia, recurenţii afirmă numai în mod formal că instanţa de revizuire a admis excepţia tardivităţii în mod greşit, cu încălcarea/aplicarea greşită a legii, neaducând nicio critică hotărârii atacate cu privire la acest aspect.

Ceea ce critică, în realitate, recurenţii, din această perspectivă, sunt chiar dispoziţiile legale aplicabile, arătându-se că există incompatibilitate între textul de lege care reglementează momentul de la care curge termenul pentru formularea cererii de revizuire, pentru cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi principiile consacrate de Constituţie, respectiv de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, se arată de către recurenţi, textul art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. încalcă dispoziţiile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv ale art. 1 alin. (5), art. 11, 16, 20, 21 şi 124 din Constituţia României, întrucât utilizează, ca punct de reper, momentul la care hotărârea a cărei revizuire se solicită a devenit definitivă.

Or, susţin recurenţii, dacă revizuirea se solicită pentru contrarietate de hotărâri, este profund inechitabil ca raportarea să se facă faţă de momentul rămânerii definitive a hotărârilor, în condiţiile în care acestea nu au fost încă redactate şi comunicate. Doar odată cu comunicarea hotărârii se vor putea observa argumentele instanţei în legătură cu problema juridică, astfel încât să se poată ajunge la concluzia că raţionamentul instanţei, expus în cea de-a doua hotărâre, încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Înalta Curte constată, însă, că argumentul invocat de recurenţi nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât nu reprezintă o critică de nelegalitate a hotărârii atacate, ci o critică de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale aplicabile, respectiv a art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea cererii de revizuire, pentru cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, dispoziţii legale care au stat la baza respingerii cererilor de revizuire, ca tardiv formulate.

Această problemă face obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale respective, formulată de recurenţi odată cu calea de atac exercitată, cerere care a fost admisă de către Înalta Curte, prin încheierea de şedinţă din 27 mai 2019, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2018.

Nu se poate reţine nici că, prin stabilirea termenului de exercitare a revizuirii, pentru cazul contradictorialităţii de hotărâri, ar fi încălcate dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenului prevăzut de lege reprezintă expresia principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, conform art. 6 parag. 1 din Convenţie, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

În plus, cererea de revizuire reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, care se formulează în condiţiile speciale prevăzute de lege, iar reglementarea unor termene nu constituie o restrângere a exerciţiului dreptului procesual, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură.

Mai mult, pentru a beneficia de remediul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în situaţia în care se ajunge la încălcarea autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea a două hotărâri potrivnice, este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri. Soluţia ce s-ar putea pronunţa, în urma revizuirii, în acest context, este cea a anulării celei de-a doua hotărâri, iar nu o reanalizare a acesteia din urmă şi nici a considerentelor hotărârilor aflate în contradicţie sau o schimbare, în tot sau în parte, a hotărârii atacate.

Prin urmare, nu se pune problema de a cunoaşte motivarea hotărârilor în discuţie, care s-ar realiza prin comunicarea lor, astfel încât termenul de exercitare a revizuirii să fie stabilit de la momentul comunicării hotărârii atacate.

În concluzie, nu se poate reţine încălcarea art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Criticile formulate pe fondul cererii de revizuire nu vor fi avute în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât nu vizează soluţia instanţei de revizuire, pronunţată în temeiul excepţiei tardivităţii căii de atac.

Faţă de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele şi criticile formulate de recurenţi, hotărârile atacate fiind temeinice şi legale, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC F. SRL, prin lichidator judiciar C.., şi B. împotriva încheierii din 27 februarie 2018 şi a Deciziei nr. 654 din 2 martie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2019.

GGC - GV