Limits of criminal revision: rejection of re-adjudication of fraud conviction based on new document not affecting the defendant's criminal liability

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 181/F din data de 04 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 462 alin. (4) din C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 383/19.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin Decizia nr. 342/A din data de 07.10.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

S-a dispus reluarea executării pedepsei complementare prevăzute de art. 66 lit. g) din C. pen. (cu referire la exercitarea profesiei de avocat), a cărei suspendare a fost dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 23.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2018.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 27.09.2018, a fost înregistrată cererea condamnatului A. prin care solicita revizuirea Sentinţei penale nr. 383/19.12.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 342/A/07.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivare, revizuentul a arătat că cererea sa se întemeiază pe un înscris nou, respectiv un răspuns din partea Oficiului Naţional de Prevenire a Spălării Banilor, care nu a fost analizat de către instanţele naţionale, deoarece nu a fost ataşat la dosarul de urmărire penală nr. 1314/P/2008 dintr-o omisiune, deşi el a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 19.04.2013, şi care dovedeşte că declaraţiile reprezentanţilor SC B. SRL au fost determinate de interese personale, fiind, încă din anul 2007, cercetaţi pentru infracţiuni contra siguranţei naţionale, constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 453 lit. a) C. proc. pen.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13.11.2018, Curtea a admis, în principiu, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 383/19.12.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 342/A/07.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a dispune astfel, Curtea a constatat că sunt îndeplinite cerinţele formale ale admiterii în principiu, şi anume a fost formulată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, în cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 453 C. proc. pen., de persoanele prevăzute la art. 455 C. proc. pen., în termenul prevăzut de art. 457 C. proc. pen. şi cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 456 C. proc. pen.

Prin încheierea de şedinţă din data de 23.04.2019, Curtea a dispus suspendarea executării pedepsei complementare prevăzute de art. 66 lit. g) din C. pen. (cu referire la exercitarea profesiei de avocat).

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 383/19.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), (39) lit. 1 lit. b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare la care adaugă o treime din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare (reprezentând 6 luni închisoare), în final inculpatul executând 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie vizând interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale).

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă B. SRL şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.186.569,1 RON actualizată cu rata inflaţiei de la data de 27.11.2008 şi până la achitarea integrală a debitului, sumă reprezentând daune materiale.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - prin Ministerului Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.F.P. a Mun. Bucureşti ca neîntemeiată.

S-au menţinut măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din data de 11.04.2012 vizând poprirea sumelor de bani prezente şi viitoare din conturile deschise la C. SA şi D. pe numele inculpatului, precum şi măsura sechestrului asupra bunului imobil - apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, str. x, sector 6 dispusă prin ordonanţa din data de 04.10.2012.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a fost desfiinţat parţial înscrisul intitulat contract de asistenţă juridică nr. x din data de 12.10.2007, respectiv s-a anulat menţiunea dar nu mai puţin de 400.000 euro (patru sute mii) la cursul BNR efectuată plata în ziua încheierii tranzacţiei respectiv încheierii contractului de vânzare cumpărare aflată la art. 2 din contract. .

În fapt, s-a reţinut că la data de 12.10.2007 între inculpatul A. şi SC B. SRL, prin reprezentant E., s-a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 164.357 având ca obiect prezentarea şi negocierea în numele şi pe seama clientului pentru imobilul din şos. x nr. 87-91-113, respectiv intermedierea vânzării terenului proprietatea persoanei vătămate, având natura unui contract de comision. Onorariul cuvenit a fost în cuantum de 2% din preţul pe care îl va încasa clientul din vânzare. De asemenea, termenul contractual a fost stabilit pentru două săptămâni, respectiv până la data de 30.10.2007. În perioada următoare inculpatul a purtat discuţii cu un posibil cumpărător, fără însă ca până la termenul limită prevăzut să se fi îndeplinit condiţia convenită, respectiv încheierea contractului de vânzare-cumpărare, situaţie în care părţile au stabilit prelungirea convenţiei iniţiale până la data de 30.11.2007. Nici la această dată contractul de vânzare-cumpărare nu s-a concretizat, astfel că persoana vătămată, după o perioadă de timp în care inculpatul nu a mai prezentat alte oferte, a considerat reziliat de drept contractul încheiat cu inculpatul şi s-a orientat spre alţi intermediari.

Astfel, la data de 04.03.2008, între persoana vătămată şi SC F. SRL s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată de notarul public G. vizând mai multe imobile teren şi construcţii, preţul total al vânzării fiind stabilit la 25.098.652 euro. La data de 09.04.2008 a fost încheiat şi contractul de vânzare-cumpărare între cele două societăţi având ca obiect terenurile descrise în promisiunea de vânzare-cumpărare pentru preţul de 24.500.000 euro. Persoana vătămată a plătit comision aferent intermedierii acestei tranzacţii către societăţile SC H. SRL şi SC I. SA, inculpatul neavând nicio contribuţie la încheierea contractului amintit.

Cu toate acestea, începând cu luna martie 2008, inculpatul a efectuat demersuri în vederea obţinerii onorariului menţionat în convenţia încheiată cu persoana vătămată. În prealabil, acesta a adăugat pe exemplarul contractului aflat în posesia sa o menţiune suplimentară cu privire la suma cuvenită, respectiv dar nu mai puţin de 400.000 euro la curs BNR, efectuată plata în ziua încheierii tranzacţiei respectiv încheierii contractului de vânzare-cumpărare după care a efectuat demersuri în vederea executării silite a contractului de asistenţă juridică, depunând cererea cu acest obiect la data de 19.06.2008, la BEJA "J. ŞI K.". În cuprinsul cererii depuse inculpatul a menţionat în mod necorespunzător realităţii că între părţi a intervenit prorogarea tacită a contractului de asistenţă juridică precum şi că ar fi asistat la negocierile purtate de către SC F. SRL, intermediind vânzarea în numele şi pe seama persoanei vătămate. Inculpatul a solicitat calcularea onorariului său prin raportarea la procentul de 2% din valoarea vânzării fără a se folosi de menţiunea adăugată ulterior ca urmare a faptului că menţiunea iniţială îi era în mod evident mai favorabilă, onorariul său astfel calculat fiind de 583.100 euro. În baza acestei cereri executorul a pornit executarea silită şi a dispus poprirea pe contul debitoarei deschis la L. care a procedat la blocarea sumei de 2.186.569,10 RON. La data de 18.11.2008 executorul a solicitat băncii virarea sumei menţionate în contul Cabinetului de avocat A. deschis la M. precum şi a sumei de 26.714,35 RON în contul biroului executorului, sumele fiind transferate la data de 27.11.2008.

După încasarea acestei sume de bani inculpatul a transferat la data de 28.11.2008 întreaga sumă în contul său personal deschis la aceeaşi bancă după care, în aceeaşi zi, suma a fost schimbată în euro şi transferată în contul numitului N., tatăl soţiei inculpatului. La data de 02.12.2008 suma a fost ridicată în numerar de soţia inculpatului, numita O.. Dobândirea acestei sume nu a fost declarată organelor fiscale în vederea impozitării, prin aceasta creându-se bugetului statului un prejudiciu de 345.576 RON reprezentând impozit datorat în cuantum de 16% din venitul realizat.

Prin Decizia penală nr. 342/A/07.10.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 383 din data de 19 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

S-a înlăturat aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi s-au repus în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului pentru fiecare infracţiune.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 386 din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpat, din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen.

În baza art. 244 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 1 (un) an, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva aceleiaşi hotărâri.

Analizând, pe fond, cererea de revizuire, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, a reţinut că, potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, Curtea a constatat că aspectele prezentate de revizuent în cuprinsul cererii nu îndeplinesc condiţiile cazului de revizuire anterior menţionat.

Astfel, analizând înscrisul depus la dosar de către revizuent în susţinerea cazului de revizuire, Curtea a constatat că acesta, precum şi împrejurările pe care doreşte să le dovedească, astfel cum au fost menţionate în cererea de revizuire, nu sunt de natură a influenţa stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei condamnatului.

S-a apreciat că înscrisul reprezentând adresa din 16.04.2013 emisă de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor priveşte operaţiunile derulate prin intermediul conturilor bancare ale persoanei juridice SC B. SRL, fără a face referire la activitatea infracţională a apelantului revizuent A., concretizată în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.. Singura referire la inculpatul A. în cuprinsul înscrisului anterior menţionat priveşte suma de 568.531 euro ce a fost virată de executorul judecătoresc în contul cabinetului de avocatură A. cu titlu de "contravaloare adresă poprire". Or, în opinia instanţei de fond, această menţiune nu este de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, având în vedere că activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului constă în inducerea în eroare a executorului judecătoresc K., exercitând manopere dolosive prin prezentarea ca adevărată a împrejurării că, contractul de asistenţă juridică a fost prorogat tacit de către părţi, în fapt acesta încetându-şi valabilitatea la data de 30.10.2007, potrivit clauzelor contractuale.

De altfel, Curtea a reţinut că hotărârea de condamnare a inculpatului A. a avut la bază nu doar declaraţiile reprezentanţilor SC B. SRL, cum susţine revizuentul prin cererea ce formează obiectul dosarului, ci şi înscrisuri, dar şi declaraţiile martorilor P. şi K. (executorul judecătoresc).

Mai mult, instanţa de fond a reţinut că, fiind reaudiată în cauza de faţă, martora Q. nu a învederat aspecte care să modifice situaţia de fapt şi de drept avută în vedere de instanţă la condamnarea inculpatului.

Pe de altă parte, Curtea a subliniat că înscrisul depus de revizuent în prezentul dosar a mai fost depus şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2018, având ca obiect apelul declarat împotriva modului de soluţionare a unei alte cereri de revizuire formulată de revizuent, fiind analizat de către instanţa supremă, care a constatat, de asemenea, lipsa caracterului temeinic al apărărilor revizuentului referitoare la acest înscris.

Totodată, instanţa de fond a constatat că prezenta cerere de revizuire reiterează şi alte argumente, deja analizate în cadrul altor cereri de revizuire respinse definitiv şi nu prezintă nici din această perspectivă un aspect nou, necunoscut instanţelor care au soluţionat cauza finalizată prin condamnarea revizuentului.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel revizuentul A. care a solicitat desfiinţarea Sentinţei penale nr. 383/19.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi a Deciziei penale nr. 342/07.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând a se dispune o soluţie de achitare, în baza art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.. S-a susţinut, în esenţă, că având în vedere admiterea în principiu a cererii de revizuire, procedura căii extraordinare de atac a revizuirii reprezintă o veritabilă rejudecare în fond a cauzei, iar în raport de probele noi administrate se impune achitarea revizuentului pentru următoarele motive: executorul judecătoresc nu poate fi subiect pasiv al infracţiunii de înşelăciune, obiectul juridic al infracţiunilor contra patrimoniului nu poate fi confundat cu obiectul juridic al infracţiunilor de fals în declaraţii, iar apelantul revizuent nu a urmărit un folos patrimonial injust, ci un folos patrimonial derivat dintr-un contract de asistenţă juridică, real încheiat, fiind o operaţiune ce se circumscrie art. 30 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 modif.

Motivele de apel au fost detaliate de revizuent în cererea depusă la dosarul cauzei şi expuse oral de acesta cu ocazia dezbaterilor, fiind menţionate în practicaua prezentei decizii penale.

Analizând apelul declarat de revizuentul A., prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu prealabil, reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Din economia textului de lege sus menţionat rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe. În sensul acestor prevederi, faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă în dovedirea unei fapte sau împrejurări cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.

De asemenea, din interpretarea dispoziţiilor art. 462 C. proc. pen. rezultă că, în rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire, instanţa de judecată analizează temeinicia cererii de revizuire, respectiv dacă motivele de revizuire invocate conduc la anularea hotărârii. În speţă, obiectul cenzurii instanţei de revizuire este limitat doar la analiza aptitudinii împrejurărilor noi de a conduce la anularea hotărârii de condamnare a revizuentului.

În aceste coordonate, evaluând, prioritar, solicitarea revizuentului A. de a se dispune rejudecarea cauzei sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că, în cadrul revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare, analiza se subsumează elementelor de noutate care ar conduce la o soluţie de achitare, însă, nicidecum, prin admiterea în principiu a cererii nu se poate considera că ar interveni o nouă judecată a cauzei, pentru a treia oară în aceeaşi parametri ca în cazul judecării în primă instanţă şi în apel, care să presupună reanalizarea probatoriului deja administrat în cauză.

Altfel, obiectul cenzurii în calea de atac a revizuirii îl constituie temeinicia cererii de revizuire, respectiv dacă motivele invocate conduc la anularea hotărârii definitive de condamnare în sensul în care, în speţă, înscrisul invocat de revizuent, în coroborare cu probele administrate în cursul judecăţii, să fie apt să conducă la o soluţie de achitare, şi nu la rejudecarea cauzei. O soluţie de achitare în cadrul unei cereri de revizuire ar trebui determinată de împrejurarea nou descoperită, nu de o reapreciere a materialului probator deja administrat de instanţele ordinare, în fond şi în apel.

Se constată că ceea ce urmăreşte revizuentul apelant A., în actualul stadiu procesual, este o nouă reexaminare în fapt şi în drept a cauzei, fără a invoca şi fără a face dovada existenţei unor situaţii sau stări noi, apte a justifica, în condiţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., repunerea în discuţie a temeiniciei hotărârii definitive de condamnare dispusă faţă de acesta.

Or, hotărârea judecătorească penală definitivă este expresia aflării adevărului în cauza care a făcut obiectul judecăţii (res iudicata pro veritate habetur), astfel că autoritatea de lucru judecat de care se bucură aceasta poate fi pusă în discuţie, în cadrul prezentului demers judiciar, prin prisma cazului de revizuire invocat, numai în ipoteza existenţei unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestui caz de revizuire la alte situaţii privitoare la reevaluarea unor elemente probatorii, la existenţa unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate sau la veridicitatea depoziţiilor unor martori este exclusă, date fiind, pe de o parte, dispoziţiile procesual penale menţionate, iar pe de altă parte, principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

În contextul celor arătate, Înalta Curte constată că prima instanţă a evaluat just particularităţile cauzei şi a reţinut corect că cererea de revizuire formulată este neîntemeiată.

În cauză, împrejurarea invocată de revizuent, respectiv existenţa înscrisului emis de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor din care rezultă operaţiunile derulate prin intermediul conturilor bancare ale părţii civile SC B. SRL, nu poate constitui un element care să determine netemeinicia hotărârii de condamnare a apelantului revizuent A.. Acest înscris nu se referă la fapte sau împrejurări care au legătură directă cu activitatea infracţională pentru care revizuentul a fost condamnat, ci se referă la activităţi ale părţii civile, străine de situaţia juridică a revizuentului.

Înscrisul considerat nou de către apelantul revizuent şi care ar avea aptitudinea de a prezenta aspecte ce nu au fost cunoscute instanţelor anterioare, respectiv "interesul reprezentanţilor SC B. SRL de a transfera în conturile personale sumele de bani ce au constituit obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu societatea SC F. SRL" ceea ce ar demonstra, în opinia apelantului, lipsa de credibilitate a celor susţinute de E. şi Q., nu pune în lumină fapte sau împrejurări noi care să determine pronunţarea unei soluţii diametral opuse.

În realitate, nemulţumirea revizuentului vizează modul în care au fost interpretate probele, de către instanţele de fond şi de apel, aspect care nu poate fi cenzurat în procedura revizuirii ce constituie o cale extraordinară de atac.

Nici celelalte critici formulate de apelantul revizuent, vizând elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune nu pot fi analizate. Acestea reprezintă aspecte care excedează limitelor şi obiectului prezentei căi extraordinare de atac, nefiind permisă o reevaluare a elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a revizuentului, în baza aceloraşi probe administrate în cursul judecăţii ordinare, atât timp cât nu s-a demonstrat o situaţie sau împrejurare nouă care să conducă la o soluţie diferită.

Aşadar, pronunţarea unei soluţii de achitare în cadrul unei cereri de revizuire ar trebui determinată exclusiv de împrejurarea nou descoperită, iar nu de o reapreciere a elementelor de tipicitate proprii infracţiunii reţinute în sarcina apelantului revizuent, în caz contrar revizuirea transformându-se într-un veritabil apel deghizat.

De altfel, contrar susţinerilor apelantului, înscrisul depus de acesta în prezenta cauză, a mai fost depus în susţinerea unei alte cereri de revizuire, respectiv în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, soluţionat prin Decizia penală nr. 307/A/23.11.2018, în care s-a statuat că împrejurările pe care revizuentul doreşte să le dovedească "nu sunt de natură a influenţa stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei condamnatului".

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, iar criticile revizuentului neîntemeiate, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 181/F din data de 04 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 181/F din data de 04 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 martie 2020.

GGC - GV