Extradition for sexual offenses: waiver of fair trial rights via flight and counsel's continued representation overrides mandatory refusal grounds
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania rejected the appeal of the individual subject to extradition, upholding the Court of Appeal’s order to extradite him to Turkey for the execution of a final conviction of 10 years and 10 months imprisonment. The dispute concerned a request for extradition under the European Extradition Convention, where the individual argued that his fair trial rights were violated because the underlying judgment was rendered in his absence after he fled Turkey, and that his family life in Romania constituted a ground for refusal. The court determined that the appellant had voluntarily waived his right to a fair trial by leaving the jurisdiction while represented by appointed counsel who continued to act for him, thereby failing to meet the mandatory refusal criteria under Article 21(1)(a) of Law No. 302/2004, and dismissed the optional refusal based on family circumstances under Article 22(2) as insufficient to override the international cooperation obligation. The decision affirmed that the conditions for double criminality, minimum penalty thresholds, and absence of political offense or prescription were satisfied, with the operative outcome being the maintenance of provisional detention and the authorization of surrender to Turkish authorities.
Legislator headnote
AI generatedart. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, art. 49 din Legea nr. 302/2004, art. 74 din Legea nr. 302/2004, art. 57 din Legea nr. 302/2004, art. 38 din Legea nr. 302/2004; Extradition for sexual offenses: waiver of fair trial rights via flight and counsel's continued representation overrides mandatory refusal grounds: În baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, a constatat că sunt întrunite condiţiile extrădării.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 231 din 04 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, a constatat că sunt întrunite condiţiile extrădării.
În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 1 din Convenţia europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, ratificată de România prin Legea nr. 80/1997, a admis cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Republica Turcia.
A dispus extrădarea şi predarea, către autorităţile Republicii Turcia, a persoanei extrădabile A., faţă de care a fost emis mandatul de arestare din data de 02.10.2019 de către Parchetul General din Ankara, în vederea executării pedepsei de 10 ani şi 10 luni închisoare (prin cumularea pedepselor de 8 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare) dispuse prin Sentinţa penală nr. 2011/155 din 26.04.2011 de Tribunalul de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, definitivă la data de 07.07.2014.
În baza art. 49 din Legea nr. 302/2004 republicată, a luat act că persoana extrădabilă a formulat opoziţie la extrădare.
S-a precizat că extrădarea persoanei solicitate se va efectua cu respectarea regulii specialităţii, prevăzute de art. 14 din Convenţia europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, ratificată de România prin Legea nr. 80/1997 şi art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată.
În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, a menţinut arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădate A. până la predarea acesteia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, republicată.
A constatat că persoana extrădată fost reţinută şi arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 18.09.2019 la zi.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere următoarele:
La data de 24.10.2019, la dosarul cauzei a fost înregistrată sesizarea nr. x/II-5/2019 din aceeaşi dată, formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru a aprecia cu privire la cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Republica Turcia, referitor la numitul A., cetăţean turc, în sensul admiterii acesteia şi a menţinerii stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea sus-numitului, conform dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Sesizarea a fost însoţită de ordonanţa cu acelaşi nr. din data de 24.10.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cererea de extrădare şi documentaţia aferentă, precum şi adresa nr. x/18.10.2019 a Ministerului Justiţiei întocmită urmare a controlului de regularitate realizat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată.
În susţinerea acesteia, s-a arătat că, prin adresa din 12.09.2019, Inspectoratul General al Poliţie Române - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol a transmis solicitarea autorităţilor judiciare din Republica Turcia, având ca obiect cererea de difuziune de urmărire internaţională transmisă de Interpol Ankara privind pe numitul A..
Potrivit acestei solicitări, persoana extrădabilă A. este urmărită internaţional pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 11.08.2014 de Parchetul General din Ankara, în vederea executării pedepsei cu închisoarea, dispuse prin Sentinţa penală nr. 2011/155 din 26.04.2011, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "hărţuire sexuală a unui copil şi privare de libertate", fapte prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 5237 art. 1032, art. 531 lit. a), b), c), d), e), art. 621, art. 1093 lit. f), art. 1095, art. 62 şi art. 63 din C. pen. turc.
În fapt, s-a reţinut în sarcina persoanei extrădabile A. că, în perioada 18 - 20.06.2009 a lipsit-o de libertate şi a întreţinut relaţii sexuale de câteva ori cu partea vătămată B., minoră de 14 ani (data naşterii 28.10.1994), într-o casă închiriată din Yenimahalle/Ankara.
Examinând documentele transmise de statul solicitant, s-a apreciat că faptele reţinute în sarcina persoanei extrădabile A. îşi regăsesc corespondent în legislaţia penală română actuală, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi act sexual cu un minor, prevăzute de art. 205 alin. (1) şi (3) lit. b) C. pen. şi art. 220 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., fapte pedepsite cu închisoarea de la 3 la 10 ani, respectiv de la 1 la 5 ani.
La data de 24.10.2019, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a transmis, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (4) rap. la art. 40 din Legea nr. 302/2004, cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare turce privind pe numitul A., cetăţean turc, însoţită de documentele aferente.
În urma controlului de regularitate efectuat, conform art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a constatat următoarele: persoana a cărei extrădare se solicită este cetăţean turc, între România şi Republica Turcia se aplică dispoziţiile Convenţiei europene de extrădare, încheiate la Paris la data de 13 decembrie 1957, extrădarea este supusă condiţiilor prevăzute la art. 18 - 35 din legea nr. 302/2004, republicată, la cererea de extrădare au fost ataşate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată, nu este incidentă niciuna din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din legea nr. 302/2004, republicată.
Din relaţiile comunicate de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţiune, prin adresa nr. x/12.09.2019, a rezultat că este posesor al Permisului de şedere temporară nr. x, eliberat la data de 08.04.2019, în scopul reîntregirii familiei, valabil până la data de 18.03.2020, în calitate de membru de familie al unui cetăţean român, iar la data de 09.08.2019 a solicitat Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Ilfov acordarea dreptului de şedere pe termen lung, cerere nesoluţionată până la acest moment, aşa cum rezultă din Procesul-verbal din data de 22.10.2019.
Ca atare, Parchetul a apreciat, din analizarea acestor documente, că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă ale extrădării, prevăzute de dispoziţiile art. 44 alin. (1), (2), (6) şi 7 din Legea nr. 302/2004, republicată, şi art. 16 din Legea nr. 80/1997 pentru ratificarea Convenţiei Europene de extrădare, încheiată la Paris la data de 13.12.1957, modificată prin Legea nr. 75/2005 şi prin Legea nr. 224/2006.
Persoana extrădabilă a fost prezentă şi asistată de apărător ales (doamna avocat C., împuternicire avocaţială seria x nr. x/2019 şi delegaţie de substituire la dosar). În faţa Curţii, domnul D., interpret autorizat de limba turcă (autorizaţie nr. x), a asigurat interpretarea.
Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a procedat la luarea unei declaraţii persoanei extrădabile, aflate la dosarului.
Potrivit acesteia, "a luat cunoştinţă de conţinutul cererii de extrădare formulate de autorităţile turce şi documentele însoţitoare. Se opune cererii de extrădare. În acest sens, a arătat următoarele: referitor la condiţiile pentru extrădare şi motivele obligatorii sau facultative de refuz ale extrădării, a plecat din Turcia aproximativ acum 9 ani. Nu mai reţine când, dar în cursul anului 2011, a menţionat că în momentul în care a părăsit teritoriul Turciei nu se pronunţase hotărârea de condamnare sau, cel puţin, nu avea cunoştinţă de ea. Nu ştie dacă s-a declarat cale de atac în numele său împotriva acestei hotărâri de condamnare. El a avut doi avocaţi aleşi care l-au asistat în faţa Tribunalului de Pedepse Grele Ankara, doamnele avocat E. şi F.. A dat o declaraţie în etapa de judecare în faţa acestui tribunal, iar anterior o declaraţie la poliţie. A precizat că doamnele avocat nu i-au adus la cunoştinţă cum că a fost condamnat sau că ar fi declarat cale de atac în numele său. Se opune cererii de extrădare deoarece extrădarea sa ar aduce atingere vieţii de familie, ţinând cont de faptul că este căsătorit pe teritoriul României şi are un copil minor, aşa cum reiese din actele dosarului. Nu renunţă la regula specialităţii, astfel cum i-a fost adusă la cunoştinţă în cazul în care se va ajunge să fie extrădat. Ar fi de acord ca această sentinţă să fie recunoscută şi executată pe teritoriul României, ca urmare a motivelor de ordin familial învederate. De 9 ani este stabilit pe teritoriul României. Nu are cazier, a respectat legea. Singura faptă de natură penală în care a fost implicat este cea care face obiectul acestui dosar, care este un coşmar pentru el".
După interogatoriu, persoana extrădabilă a optat pentru continuarea procedurii, în caz de opunere la extrădare, potrivit art. 46 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, solicitând amânarea cauzei pentru a-i fi pus la dispoziţie dosarul cauzei apărătorului acesteia şi a prezentat, în scris, şi în termen de 8 zile, opoziţia motivată la cererea de extrădare şi a indicat mijloacele de probă admise de legea română, conform art. 49 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Potrivit acesteia din urmă, persoana extrădabilă a solicitat respingerea cererii de extrădare, pentru neîndeplinirea condiţiilor de fond, în raport de dispoziţiile art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Cu privire la situaţia de fapt reţinută în sarcina sa, numitul A. a arătat că nu este reală, întrucât, după cum rezultă din însăşi declaraţia părţii vătămate, aceasta nu i-a spus niciodată vârsta pe care o avea, la expertiza antropologică a reieşit că aceasta părea de o vârstă mult mai înaintată, precum şi faptul ca relaţiile avute cu partea vătămata au fost consimţite de către aceasta şi nimeni nu a lipsit-o de libertate, în fapt aceasta fiind repetenta şi lipsind adesea de acasă, fiind o fire mai libertina.
Această poziţie procesuală a fost menţinută fără nicio oscilaţie, acesta fiind adevărul, nu a dorit niciodată să depună plângere, el fiind cercetat şi condamnat la o pedeapsa atât de gravă doar pentru că în cauză era vorba de un minor şi urmărirea penală se exercită din oficiu.
A apreciat că, chiar dacă faptele reţinute în sarcina sa au corespondent în legislaţia română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 205 alin. (1) şi 3 lit. b) C. pen. şi art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., în cauză, considerându-se ca sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă ale extrădării prevăzute de art. 24 şi art. 26 din Legea nr. 302/2004, republicată, şi art. 2, art. 12 şi art. 16 din Legea 80/1997 pentru ratificarea Convenţiei Europene de extrădare încheiată la Paris la data de 13.12.1957, modificată prin Legea 75/2005 şi Legea 224/2006, nu sunt întrunite condiţiile de fond pentru admiterea cererii.
Astfel, acesta a arătat că, în raport de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 302/2004 privind motivele obligatorii de refuz al extrădării aplicabile în prezenta cauză, care sunt cele prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. a), în) sensul în care se prevede în mod imperativ că extrădarea va fi refuzată dacă: "nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale încheiată la Roma la 04.11.1950, sau al oricărui alt instrument internaţional pertinent în domeniu ratificat de România".
În acest sens, numitul A. a solicitat să se constate că, din însăşi relaţiile primite prin Adresa nr. x/18.10.2019 de la Ministerul Justiţiei, înaintate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de către Procuratura Generala Ankara - Departamentul Comunicări decizii penale, rezultă fără putinţă de tăgadă că în ceea ce îl priveşte pe el decizia a fost pronunţată în şedinţa din data de 26.04.2011 în absenţa sa, neexistând nici o menţiune sau dovadă a comunicării acesteia către el.
Numitul A. a mai arătat că, încă din luna septembrie 2019, când s-a formulat solicitarea de extrădare, el nu a mai fost în Turcia începând cu anul 2010, nu a fost prezent la pronunţarea sentinţei de fond, nu a angajat niciun apărător şi nici nu a fost citat sau încunoştinţat vreodată de judecata în apel.
Aşa fiind, numitul A. a solicitat ca în cauză să se constate că sunt incidente dispoziţiile art. 93 alin. (1), în sensul în care mandatul european a fost emis în baza unei hotărâri de condamnare date în lipsa sa, care era stabilit în România la acea dată.
De asemenea, numitul A. a apreciat că se impune ca în raport de dispoziţiile art. 93 alin. (1), (2) şi (3) să se constatate că nu s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, instanţa trebuind să pună în vedere autorităţilor de executare că în termen de 10 zile să comunice hotărârea către inculpat, acesta putând uzita de dispoziţiile lit. b) privind exercitarea căii de atac.
Acesta a arătat că devin, de asemenea, incidente, dispoziţiile alin. (3) ale aceluiaşi articol, întrucât din lucrările dosarului rezultă că el nu a primit, în prealabil, nicio informare oficială cu privire la procesul penal derulat împotriva sa, instanţa trebuind să îi comunice o copie a hotărârii de condamnare traduse.
A solicitat ca, în urma controlului de regularitate, efectuat conform dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată, de Ministerul de Justiţie - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Internaţională, să se constate că:
- se opune la extrădare;
- între România şi Republica Turcia se aplică dispoziţiile Convenţiei Europene de Extrădare, încheiată la Paris la data de 13.12.1957;
- în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 22 alin. (2), întrucât extrădarea sa va avea consecinţe deosebit de grave pentru sine şi familia sa, întrucât va fi separat de familia construită în România de peste 9 ani de zile şi de copilul minor;
- în acest sens s-a adresat instanţelor din Turcia cu o cerere de delegare a executării pedepsei în raport de dispoziţiile art. 140 şi urm. din Legea nr. 302/2004, întrucât executarea pedepsei pe teritoriul României este în măsură să amelioreze posibilitatea de reintegrare socială a persoanei condamnate;
- în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. a), acestuia nefiindu-i comunicată hotărârea de fond, judecata în apel desfăşurându-se fără citarea sa, sens în care i-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la un proces echitabil.
Acesta a mai arătat că din relaţiile comunicate de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţiune, prin adresa nr. x/12.09.2019, a rezultat că este posesor al Permisului de şedere temporară nr. x, eliberat la data de 08.04.2019 în scopul reîntregirii familiei, valabil până la data de 18.03.2020, în calitate de membru de familie al unui cetăţean român, iar la data de 09.08.2019 a solicitat Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Ilfov acordarea dreptului de şedere pe termen lung, cerere nesoluţionată până la acest moment, aşa cum rezultă din Procesul-verbal din data de 22.10.2019.
Aşa fiind, numitul A. a apreciat că se află în situaţia în care ESTE EXCEPTAT de la extrădare, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. a), nefiindu-i comunicată hotărârea de fond, judecata în apel desfăşurându-se fără citarea sa, sens în care i-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la un proces echitabil.
Ca urmare, din examinarea documentelor transmise de Autorităţile judiciare din Republica Turcia, în conformitate cu disp. art. 43 şi urm. din Legea nr. 302/2004 republicată, a solicitat să se aprecieze asupra cererii de extrădare formulată împotriva sa, în sensul respingerii acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Nu s-au propus probe, altele decât proba cu înscrisurile de la dosar, la care instanţa de fond a arătat că va face referiri în cele ce urmează.
Examinând cererea de extrădare formulată, curtea de apel a apreciat-o, ca fondată, pentru următoarele considerente:
Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru admiterea cererii şi extrădarea persoanei solicitate.
1. În primul rând, a constatat îndeplinite condiţiile de formă, potrivit art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cererea de extrădare fiind formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, în sprijinul cererii prezentându-se copii ale hotărârii de condamnare definitive, cu menţiunea rămânerii definitive, deciziilor pronunţate ca urmare a exercitării căilor de atac, mandatul de executare a pedepsei închisorii, documentele fiind depuse şi însoţite de traducerile solicitate;
2. De asemenea, s-a înaintat o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea, indicându-se data şi locul săvârşirii acestora, calificarea juridică, referiri la dispoziţiile legale aplicabile.
3. A fost ataşată şi o copie a dispoziţiilor legale aplicabile.
Astfel, cererea de extrădare în privinţa persoanei solicitate A. are la bază Sentinţa penală nr. 2011/155 din 26.04.2011 pronunţată de Tribunalul de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, definitivă prin Decizia nr. 2014/9194 din 07.07.2014 pronunţată de Curtea de Casaţie - Departamentul Penal nr. 14), prin care aceasta a fost condamnată la pedepsele de 8 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa cumulată pe care are să o execute fiind de 10 ani şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de "hărţuire sexuală a unui copil şi privare de libertate", fapte prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 5237 art. 1032, art. 531 lit. a), b), c), d), e), art. 621, art. 1093 lit. f), art. 1095, art. 62 şi art. 63 din C. pen. turc.
În fapt, s-a reţinut în sarcina persoanei extrădabile A. că, în perioada 18 - 20.06.2009 a lipsit-o de libertate şi a întreţinut relaţii sexuale de câteva ori cu partea vătămată B., minoră de 14 ani (data naşterii 28.10.1994), într-o casă închiriată din Yenimahalle/Ankara.
Faptele reţinute în sarcina aceleiaşi persoane extrădabile au corespondent în legislaţia penală română, fiind incriminate prin dispoziţiile art. 205 alin. (1) şi (3) lit. b) C. pen. (lipsirea de libertate în mod ilegal) şi, respectiv, art. 220 alin. (1) C. pen. (actul sexual cu un minor).
4. În altă ordine de idei, s-a constatat că între România şi Republica Turcia se aplică dispoziţiile Convenţiei europene de extrădare, încheiate la Paris la 13 decembrie 1957, ratificate de România prin Legea nr. 80/1997.
5. Persoana solicitată este căutată în vederea executării unei măsuri de siguranţă, a unei pedepse sau a unei alte hotărâri a instanţei penale în statul solicitant, fiind îndeplinite dispoziţiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 19 din aceeaşi lege, potrivit cărora nu pot fi extrădaţi din România:
a) cetăţenii romani, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 20;
b) solicitanţii de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecţiei subsidiare în România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în ţara de origine sau în orice alt stat în care viaţa ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuşi la tortură, tratamente inumane şi degradante;
c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în limitele stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale;
d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca suspecţi, persoane vătămate, părţi, martori sau experţi ori interpreţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite prin convenţie internaţională.
Astfel, din relaţiile comunicate de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţiune prin adresa nr. x/12.09.2019 a rezultat că persoana extrădabilă este (doar) posesor al Permisului de şedere temporară nr. x, eliberat la data de 08.04.2019, în scopul reîntregirii familiei, valabil până la data de 18.03.2020, în calitate de membru de familie al unui cetăţean român, iar la data de 09.08.2019 a solicitat Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Ilfov acordarea dreptului de şedere pe termen lung, cerere nesoluţionată până la acest moment, aşa cum rezultă din Procesul-verbal din data de 22.10.2019 .
6. S-a arătat, de asemenea, că nu sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, şi nici motivele opţionale de refuz, prevăzute de art. 22 din aceeaşi lege.
Astfel, referitor la motivul obligatoriu de refuz prevăzut de art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, constând în aceea că "nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument internaţional pertinent în domeniu, ratificat de România", Curtea a constatat că în acest sens au fost deopotrivă invocate prevederile art. 32 din acelaşi act normativ, prevederi care reglementează judecarea în lipsă, în acord cu care "În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunţate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază că procedura de judecată a nesocotit dreptul la apărare recunoscut oricărei persoane suspectate sau acuzate de săvârşirea unei infracţiuni. Totuşi, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant dă asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare."
În continuare, în privinţa procedurii care a condus la hotărârea judecătorească prin care persoana a cărei extrădare este solicitată în cadrul cauzei de faţă a fost condamnată definitiv (prin Sentinţa penală nr. 2011/155 din 26.04.2011 pronunţată de Tribunalul de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, definitivă prin Decizia nr. 2014/9194 din 07.07.2014 pronunţată de Curtea de Casaţie - Departamentul Penal nr. 14), la pedepsele de 8 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa cumulată pe care are a o executa fiind de 10 ani şi 10 luni închisoare (mandat de arestare din data de 02.10.2019 emis de Procuratura generală Ankara, fila x), Curtea a reţinut următoarele:
Astfel cum din cuprinsul Sentinţei penale nr. 2011/155 din 26.04.2011 pronunţate de Tribunalul de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara reiese, persoana extrădabilă A. a fost arestată în perioada 20.06.2009 - 16.02.2010, inclusiv ulterior trimiterii sale în judecată şi emiterii Rechizitoriului nr. x din data de 07.08.2009 de Procuratura Generală din Ankara.
Prezent fiind în cursul judecăţii în faţa Tribunalului de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, acesta a fost audiat, aspect învederat de însăşi persoana extrădabilă cu ocazia audierii sale de către Curte, declaraţiile sale date "în perioada de judecare" fiind analizate în cuprinsul aceleiaşi hotărâri judecătoreşti.
Împrejurarea că ulterior punerii sale în libertate, aceasta a părăsit teritoriul Turciei nu-i poate fi decât imputabilă, notând şi că, în continuare, avocaţii săi aleşi, Av. E.&Av. F., au continuat să-i acorde asistenţă juridică, de vreme ce au declarat şi cale de atac în numele persoanei extrădabile împotriva aceleiaşi sentinţe penale, după cum reiese din conţinutul Deciziei nr. 2014/9194 din 07.07.2014, pronunţate de Curtea de Casaţie - Departamentul Penal nr. 14, împrejurare, deopotrivă, susţinută de aceasta din urmă prin declaraţia dată în faţa Curţii .
Astfel, prin faptul că a ales să părăsească ţara, trebuie considerat că persoana extrădabilă a renunţat în mod intenţionat şi neechivoc la drepturile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi putea în mod rezonabil să anticipeze consecinţele comportamentului său (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia de inadmisibilitate din 19 iunie 2012, Sulejmani împotriva Albaniei).
Pe de altă parte, după cum reiese din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, pe de o parte, termenul de "condamnare" în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului vizează atât o constatare a vinovăţiei, consecutivă stabilirii legale a unei infracţiuni, cât şi aplicarea unei pedepse sau a unei alte măsuri privative de libertate (a se vedea în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 21 octombrie 2013, Del Rio Prada împotriva Spaniei şi jurisprudenţa citată).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mai multe rânduri că, în cazul în care este prevăzută o procedură în apel, aceasta trebuie să respecte garanţiile care rezultă din articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în special atunci când calea de atac deschisă împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă este de plină jurisdicţie, instanţa de gradul al doilea având competenţa de a efectua o nouă examinare a cauzei, apreciind temeinicia acuzaţiilor atât în fapt, cât şi în drept, şi, astfel, de a se pronunţa asupra vinovăţiei sau a nevinovăţiei persoanei în cauză în funcţie de elementele de probă prezentate (a se vedea în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 26 mai 1988, Ekbatani împotriva Suediei, Hotărârea din 26 octombrie 2000, Kudła împotriva Poloniei, Hotărârea din 18 octombrie 2006, Hermi împotriva Italiei, Hotărârea din 25 aprilie 2013, Zahirović împotriva Croaţiei, precum şi Hotărârea din 14 februarie 2017, Hokkeling împotriva Ţărilor de Jos).
Din această jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului reiese, de asemenea, că, atunci când sunt prevăzute două grade de jurisdicţie, împrejurarea că persoana în cauză şi-a putut exercita efectiv dreptul la apărare în primă instanţă nu permite să se concluzioneze că a beneficiat în mod necesar de garanţiile prevăzute la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului dacă judecarea apelului s-a desfăşurat în absenţa sa (a se vedea în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 14 februarie 2017, Hokkeling împotriva Ţărilor de Jos).
Deşi persoana extrădabilă susţine că ar fi părăsit teritoriul Turciei anterior pronunţării Sentinţei penale nr. 2011/155 din 26.04.2011 de către Tribunalul de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, Curtea constată că aceiaşi apărători aleşi, Av. E.&Av. F., i-au acordat asistenţă juridică şi în faza procesuală a apelului .
Or, prin desemnarea unui avocat ales în cauză se instituie aceeaşi prezumţie că persoana extrădabilă a avut cunoştinţă de proces şi în această fază procesuală, iar prin neprezentarea sa a ales să renunţe la garanţiile art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la motivul opţional de refuz prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, constând în aceea că "predarea persoanei este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării de sănătate", Curtea a constatat că în acest sens s-a arătat că persoana extrădabilă este titular al unui permis de şedere temporar (cererea de acordare a dreptului de şedere pe termen lung având termen maxim de soluţionare 09.05.2020, potrivit procesului-verbal de la fila x), şi-a întemeiat o familie pe teritoriul României (fiind căsătorit, având şi un copil minor, în vârstă de 4 ani, în întreţinere, fila x şi următoarele), împrejurări care însă nu satisfac exigenţele de mai sus, nefiind apte a înfrânge dispoziţiile art. 1 din Convenţia europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, ratificată de România prin Legea nr. 80/1997, potrivit cărora părţile contractante se angajează să-şi predea reciproc, persoanele care sunt urmărite pentru o infracţiune sau căutate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă de către autorităţile judiciare ale părţii solicitante.
În privinţa celorlalte aspecte menţionate în cuprinsul opoziţiei scrise la extrădare, Curtea a constatat că, potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea de apel nu este competentă să se pronunţe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunităţii extrădării.
7. Este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, deoarece faptele pentru care este cercetată persoana solicitată au corespondent în legislaţia penală română.
8. Totodată, este îndeplinită şi condiţia referitoare la gravitatea pedepsei, fiind incidente dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, potrivit cărora extrădarea este acordată de România, în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puţin 4 luni.
9. Nu există motive pentru a considera că persoana extrădabilă este cerută în vederea executării unei pedepse pronunţate de un tribunal care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare.
Astfel, extrădarea nu este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii persoanei extrădabile A. pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social, după cum situaţia sa nici nu riscă să se agraveze din unul din motivele enunţate şi nici nu se referă la o infracţiune de natură politică sau la o infracţiune conexă unei infracţiuni politice ori la o infracţiune militară care nu constituie infracţiune de drept comun.
10. Pe de altă parte, nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la prescripţia executării pedepsei, termenul de prescripţie a executării pedepsei nefiind împlinit, nici potrivit legislaţiei statului solicitant şi nici al legislaţiei române (art. 33 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată), autorităţile turce precizând în mod expres că acesta se împlineşte la data de 07.07.2034, respectiv, la data de 07.07.2024.
Împotriva Sentinţei penale nr. 231 din 04 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, a declarat prezenta contestaţie, în termenul legal, persoana extrădabilă A., motivele acesteia fiind expuse în partea introductivă a hotărârii.
Examinând contestaţia declarată de persoana extrădabilă A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică şi, deopotrivă, amplu motivată.
În prealabil, Înalta Curte constată că între România şi Republica Turcia se aplică dispoziţiile Convenţiei europene de extrădare, încheiate la Paris la 13 decembrie 1957, ratificate de România prin Legea nr. 80/1997.
De asemenea, constată că, cererea de extrădare în privinţa persoanei solicitate A. are la bază Sentinţa penală nr. 2011/155 din 26.04.2011, pronunţată de Tribunalul de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, definitivă prin Decizia nr. 2014/9194 din 07.07.2014 pronunţată de Curtea de Casaţie - Departamentul Penal nr. 14, prin care aceasta a fost condamnată la pedepsele de 8 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa cumulată pe care are de executat fiind de 10 ani şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de "hărţuire sexuală a unui copil şi privare de libertate", fapte prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 5237 art. 1032, art. 531 lit. a), b), c), d), e), art. 621, art. 1093 lit. f), art. 1095, art. 62 şi art. 63 din C. pen. turc, în fapt, reţinându-se în sarcina persoanei extrădabile A. că, în perioada 18-20.06.2009 a lipsit-o de libertate şi a întreţinut relaţii sexuale de câteva ori cu partea vătămată B., minoră de 14 ani (data naşterii 28.10.1994), într-o casă închiriată din Yenimahalle/Ankara.
Se reţine că faptele pentru care a fost condamnată persoana extrădabilă au corespondent în legislaţia penală română, fiind incriminate prin dispoziţiile art. 205 alin. (1) şi (3) lit. b) C. pen. (lipsirea de libertate în mod ilegal) şi, respectiv, art. 220 alin. (1) C. pen. (actul sexual cu un minor).
Verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru admiterea cererii de extrădare, Înalta Curte constată că, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cererea de extrădare a fost formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, în sprijinul cererii prezentându-se copii ale hotărârii de condamnare definitive, cu menţiunea rămânerii definitive, ale deciziilor pronunţate ca urmare a exercitării căilor de atac şi mandatul de executare a pedepsei închisorii, documentele fiind depuse şi însoţite de traducerile solicitate. De asemenea, s-a înaintat o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea, indicându-se data şi locul săvârşirii acestora, calificarea juridică şi referiri la dispoziţiile legale aplicabile.
Se reţine că sunt îndeplinite şi dispoziţiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, persoana extrădabilă fiind căutată în vederea executării unei pedepse în statul solicitant.
Dispoziţiile art. 19 din aceeaşi lege prevăd că nu pot fi extrădaţi din România:
e) cetăţenii romani, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 20;
f) solicitanţii de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecţiei subsidiare în România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în ţara de origine sau în orice alt stat în care viaţa ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuşi la tortură, tratamente inumane şi degradante;
g) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în limitele stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale;
h) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca suspecţi, persoane vătămate, părţi, martori sau experţi ori interpreţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite prin convenţie internaţională,
Se constată că aceste dispoziţii nu sunt incidente în prezenta cauză, având în vedere că, din relaţiile comunicate de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţiune prin adresa nr. x/12.09.2019, a rezultat că persoana extrădabilă este posesor al Permisului de şedere temporară nr. x, eliberat la data de 08.04.2019, în scopul reîntregirii familiei, valabil până la data de 18.03.2020, în calitate de membru de familie al unui cetăţean român, iar la data de 09.08.2019 a solicitat Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Ilfov acordarea dreptului de şedere pe termen lung, cerere nesoluţionată până la acest moment, aşa cum rezultă din Procesul-verbal din data de 22.10.2019.
Înalta Curte constată, deopotrivă, că nu sunt incidente în cauza de faţă nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, şi nici motivele opţionale de refuz, prevăzute de dispoziţiile art. 22 din aceeaşi lege.
Apărarea persoanei extrădabile a invocat incidenţa motivului obligatoriu de refuz prevăzut de art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, constând în aceea că "nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument internaţional pertinent în domeniu, ratificat de România".
De asemenea, apărarea a invocat prevederile art. 32 din acelaşi act normativ, prevederi care reglementează judecarea în lipsă şi care arată că "În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunţate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază că procedura de judecată a nesocotit dreptul la apărare recunoscut oricărei persoane suspectate sau acuzate de săvârşirea unei infracţiuni. Totuşi, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant dă asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare."
Cu privire la aceste două apărări, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, având în vedere că, aşa cum reiese din cuprinsul Sentinţei penale nr. 2011/155 din 26.04.2011, pronunţate de Tribunalul de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, persoana extrădabilă A. a fost arestată în perioada 20.06.2009-16.02.2010, inclusiv ulterior trimiterii sale în judecată şi emiterii Rechizitoriului nr. x din data de 07.08.2009 de Procuratura Generală din Ankara. Ulterior, fiind prezent în cursul judecăţii în faţa Tribunalului de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, acesta a fost audiat, aspect confirmat chiar de persoana extrădabilă la momentul audierii sale de către Curtea de Apel .
Prin urmare, faptul că, după ce acesta a fost pus în libertate, a părăsit teritoriul Turciei, reprezintă o împrejurare care îi este imputabilă, reţinându-se, totodată, şi împrejurarea că avocaţii aleşi ai persoanei extrădabile, Av. E.&Av. F., au continuat să-i acorde asistenţă juridică, având în vedere că au declarat şi cale de atac în numele persoanei extrădabile împotriva sentinţei penale, după cum reiese din conţinutul Deciziei nr. 2014/9194 din 07.07.2014, pronunţate de Curtea de Casaţie - Departamentul Penal nr. 14, aspect care a fost susţinut, de asemenea, de persoana extrădabilă prin declaraţia dată în faţa Curţii de Apel .
Aşadar, după cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, întrucât persoana extrădabilă a ales să părăsească ţara şi nu a rămas în Turcia pentru a participa la procesul penal în care era inculpat, până la finalizarea acestuia, se prezumă că acesta a renunţat în mod intenţionat şi neechivoc la drepturile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, putând în mod rezonabil să anticipeze consecinţele comportamentului său (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia de inadmisibilitate din 19 iunie 2012, Sulejmani împotriva Albaniei).
În plus, se reţine că, chiar dacă persoana extrădabilă susţine că a părăsit teritoriul Turciei anterior pronunţării Sentinţei penale nr. 2011/155 din 26.04.2011 de către Tribunalul de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, aceiaşi apărători aleşi, Av. E.&Av. F., i-au acordat asistenţă juridică şi în faza procesuală a apelului . Prin urmare, prin desemnarea unor avocaţi aleşi care l-au reprezentat în cauză se instituie prezumţia că persoana extrădabilă a avut cunoştinţă de proces şi în această fază procesuală, iar prin neprezentarea sa a ales să renunţe la garanţiile art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la motivul opţional de refuz prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, constând în aceea că "predarea persoanei este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării de sănătate", Înalta Curte constată că, raportat la circumstanţele personale ale persoanei extrădabile, acest motiv nu este incident în cauza de faţă.
Se constată că este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, deoarece faptele pentru care este cercetată persoana solicitată au corespondent în legislaţia penală română, şi, totodată, condiţia referitoare la gravitatea pedepsei, fiind incidente dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, potrivit cărora extrădarea este acordată de România, în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puţin 4 luni.
Se reţine şi faptul că nu există motive pentru a considera că persoana extrădabilă se solicitată a fi extrădată în vederea executării unei pedepse pronunţate de un tribunal care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare, având în vedere că extrădarea nu este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii persoanei extrădabile A. pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social, după cum situaţia sa nici nu riscă să se agraveze din unul din motivele enunţate şi nici nu se referă la o infracţiune de natură politică sau la o infracţiune conexă unei infracţiuni politice ori la o infracţiune militară care nu constituie infracţiune de drept comun.
În ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la prescripţia executării pedepsei, se constată că termenul de prescripţie a executării pedepsei nu este împlinit, nici potrivit legislaţiei statului solicitant şi nici potrivit legislaţiei române (art. 33 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată), având în vedere că autorităţile turce au menţionat în mod expres că acesta se împlineşte la data de 07.07.2034, respectiv, la data de 07.07.2024.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 231 din 04 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.
Va obliga contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă, în sumă de 260 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 231 din 04 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.
Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă, în sumă de 260 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba turcă se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2019.
GGC - GV