Execution of European Arrest Warrant: refusal rights for domestic residents and retrial guarantees in absentia convictions

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 119 din data de 20 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis de către Parchetul General de pe lângă Tribunalul din Potenza - Italia la data de 03.09.2019 şi cu privire la care s-a înaintat semnalare prin Biroul SIRENE, faţă de persoana solicitată A.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. autorităţii judiciare emitente italiene, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea pe o durată de 30 zile, începând cu data de 20.08.2020 şi până la data de 18.09.2020, inclusiv, a persoanei solicitate A. împotriva căreia s-a emis mandatul european de arestare de către Parchetul General de pe lângă Tribunalul din Potenza - Italia la data de 03.09.2019, în vederea predării.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută şi arestată provizoriu în vederea predării de la data de 08.08.2020 la zi.

S-au constatat încetate efectele Mandatului de arestare nr. 23 din data de 08.08.2020, emis de Curtea de Apel Suceava în baza încheierii nr. 19 din aceeaşi dată.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunţat la efectele conferite de regula specialităţii.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, la data de 08.08.2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat instanţei, ca autoritate judiciară competentă de executare, în baza art. 102 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală propunerea de luare a măsurii arestării provizorii faţă de persoana solicitată A., pe baza semnalării transmise de către Biroul Naţional SIRENE din Italia, ca urmare a emiterii mandatului european de arestare la data de 16.09.2019 de Parchetul General de pe lângă Tribunalul din Potenza.

Analizând cererea de arestare provizorie a persoanei solicitate raportat la dispoziţiile legale incidente şi la circumstanţele concrete ale cauzei, Curtea a apreciat că măsura arestării provizorii este oportună şi necesară bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare.

În consecinţă, constatând-o întemeiată, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, şi, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea provizorie pe o durată de 15 zile, începând cu data de 08.08.2020 şi până la data de 22.08.2020, inclusiv, a persoanei solicitate A., emiţând de îndată mandat de arestare pe numele acesteia.

S-a arătat că, prin Adresa nr. x/2020 din data de 12.08.2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat la dosarul cauzei mandatul european de arestare emis la data de 16.09.2019 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Potenza în Dosarul nr. x/2019 S.I.E.P. împotriva persoanei solicitate A., tradus în limba română.

Curtea a reţinut că, din cuprinsul mandatului european de arestare rezultă că persoana solicitată este cercetată pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă continuată în circumstanţe agravante prev. de art. 110, 81, 628 alin. (1) şi (3) C. pen. italian.

Situaţia de fapt reţinută a fost aceea că "în participaţie cu alţi doi cetăţeni români, prin acţiunile sale executive care făceau parte din acelaşi plan criminal, a cauzat, cu violenţă, leziuni corporale dar şi prin ameninţările duse la îndeplinire cu ajutorul unui cuţit de bucătărie, părţii vătămate, cetăţeanului B., după ce îl legaseră pe acesta din urmă de mâini şi de picioare şi îi acoperiseră ochii şi îl duseseră în interiorul unei case părăsite, lăsându-l acolo după ce îi sustrăseseră suma de 300,00 de euro şi două telefoane mobile.

În San Nicola di Melfi şi Rocchetta San Antonio în data de 28.08.2005.

În participaţie cu aceleaşi persoane şi prin nenumărate acţiuni care făceau parte din acelaşi plan criminal, a cauzat, cu violenţă, leziuni corporale părţii vătămate, cetăţeanului C., după ce îl legaseră pe acesta din urmă de mâini şi de picioare şi îi acoperiseră ochii şi îl duseseră în interiorul unei case părăsite, lăsându-l acolo după ce îi sustrăseseră suma de 300,00 de euro şi două telefoane mobile.

În San Nicola di Melfi şi Rocchetta San Antonio în data de 28.08.2005."

Curtea a mai reţinut că, întrebată fiind, în procedura executării mandatului european de arestare, persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea şi că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii.

Analizând dacă sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 97 din Legea nr. 302/2004, precum şi incidenţa vreunuia din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane, Curtea a constatat că, din analiza conţinutului şi formei mandatului european de arestare depus la dosar, rezultă că acesta îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, Curtea a constatat că faptele pentru care se cere predarea persoanei solicitate sunt prevăzute şi pedepsite de art. 110, 81, 628 alin. (1) şi (3) C. pen. italian, în legislaţia română faptele fiind incriminate, potrivit situaţiei de fapt pe scurt descrise, ca infracţiunea de tâlhărie calificată, prev. de 234 C. pen.

Prin urmare, Curtea a apreciat că este îndeplinită condiţia prev. de art. 97 alin. (1) punctul 18 din Legea nr. 302/2004, privind faptele care pot da loc la predare.

În ceea ce priveşte existenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare, Curtea a constatat că, în cauză, nu este incident niciunul dintre acestea, astfel cum sunt prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce priveşte motivul de refuz facultativ al executării mandatului european de arestare, al prescripţiei executării pedepsei conform art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat că acesta nu este incident în cauză, faţă de prevederile art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen. şi data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv 12.12.2018.

Totodată, având în vedere gravitatea faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul în statul solicitant, Curtea a apreciat că nu este oportun a se face aplicarea dispoziţiilor art. art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie persoana solicitată A., criticând-o pentru aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.

Prin motivele de contestaţie formulate în scris, persoana solicitată A. a susţinut, în esenţă, că instanţa a ignorat dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, care prevăd situaţiile de refuz facultativ, în care autoritatea judiciară română poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

În opinia contestatorului, dispoziţiile invocate nu lasă loc de aprecieri în sensul în care să prevadă că, raportat la fapta pentru care a fost emisă hotărârea de condamnare, instanţa de judecată poate refuza sau nu punerea în executare a mandatului european de arestare, aceste dispoziţii legale prevăd doar existenţa unor condiţii, pe care persoana solicitată le îndeplineşte, respectiv este cetăţean român şi trăieşte în România, are rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României şi refuză să execute pedeapsa pe teritoriul Italiei.

Faţă de aceste dispoziţii legale, în care legiuitorul nu condiţionează refuzul predării de gravitatea faptelor pe care persoana solicitată le-a săvârşit, aşa cum, în mod eronat, a reţinut instanţa de fond, s-a considerat că hotărârea instanţei de fond este nelegală.

O altă critică de nelegalitate exprimată de către persoana solicitată A. a fost în sensul că instanţa de fond a admis cererea de executare a mandatului european şi a dispus predarea persoanei solicitate autorităţilor italiene, fără a avea la dosarul cauzei hotărârea de condamnare, considerând că astfel au fost încălcate dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În opinia contestatorului, ataşarea hotărârii se impunea şi pentru clarificarea aspectelor contradictorii din sesizarea SIRENE şi mandatul european de arestare, respectiv autorităţile din Italia să arate în ce dosar a fost condamnată persoana solicitată, dacă a fost absolvit de pedeapsă, dacă a intervenit sau nu prescripţia acţiunii penale şi a pedepsei, respectiv dacă există motive de neexecutare potrivit art. 4 alin. (4) din Decizia-cadru din data de 13.06.2002 privind mandatul european de arestare, având în vedere ca fapta pentru care se solicită predarea ar fi fost săvârşită în data de 28.08.2005, respectiv cu 15 ani în urmă.

Deopotrivă, s-a susţinut că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 99 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit cărora, în cazul în care persoana solicitată refuză predarea, judecătorul sesizat cu cererea de executare a mandatului european de arestare este obligat să demareze procedura recunoaşterii hotărârii penale străine de condamnare, pe cale incidentală şi să comunice autorităţilor emitente acest lucru, solicitând sau comunicând, totodată, orice informaţii necesare în vederea realizării acestei proceduri.

Apărarea a apreciat că această cerere era utilă şi pertinentă, în condiţiile în care mandatul european de arestare a fost emis în data de 03.09.2019, de către Parchetul Republicii din Potenza, de la data emiterii mandatului european de arestare până la data reţinerii şi arestării provizorii a persoanei solicitate, Europa şi în special Italia a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, determinată de criza sanitară.

O altă critică a fost aceea că persoana solicitată a invocat prescripţia acţiunii penale, ca motiv de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare, în temeiul art. 4 alin. (4) din Decizia-cadru, raportat la data de 28.08.2005, dată la care ar fi fost săvârşită fapta şi data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv data de 28.04.2019 şi nu prescripţia executării pedepsei, aşa cum, în mod greşit, a reţinut Curtea de Apel Suceava.

De asemenea, s-a susţinut că, atât în sesizarea SIRENE, cât şi în mandatul european de arestare apar diferite date la care hotărârea de condamnare ar fi rămas definitivă, respectiv data de 12.12.2018 şi data de 28.04.2019, motiv pentru care hotărârea de condamnare trebuia comunicată.

Apărarea a arătat că instanţa de fond a dispus predarea persoanei solicitate, fără a condiţiona predarea către autorităţile judiciare italiene de asigurarea unor garanţii pentru persoana solicitată, respectiv că va avea posibilitatea să ceară o nouă procedură de judecată în statul membru emitent şi sa fie prezentă la judecată, având în vedere că aceasta nu recunoaşte săvârşirea faptei pentru care a fost condamnată, a fost condamnată în lipsă şi nu a avut cunoştinţă despre proces.

Motivele de contestaţie au fost susţinute pe larg de către apărare cu prilejul dezbaterilor în cauză, fiind expuse în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând contestaţia formulată, în raport de criticile invocate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând a desfiinţa, în parte, sentinţa contestată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 şi urm. din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, rolul instanţei de judecată în procedura pendinte este limitat la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului european de arestare, soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la existenţa unuia dintre motivele de refuz (obligatorii sau opţionale) ale executării mandatului european de arestare.

Cu privire la acest ultim aspect, se constată că instanţa de fond a apreciat corect că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare, însă nu a verificat susţinerile persoanei solicitate privind lipsa sa de la procedurile judiciare desfăşurate pe teritoriul statului solicitant, aceasta contestând, în mod expres, prezenţa sa la termenul din data de 09.12.2009, aspect ce se circumscrie motivului opţional de refuz prev. de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004.

În plus, această împrejurare prezintă relevanţă şi din perspectiva impunerii unor condiţii speciale, în cazul executării mandatului european de arestare. Astfel, potrivit art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 "în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse (...) aplicate printr-o hotărâre pronunţată în lipsă, dacă persoana în cauză nu a fost citată personal şi nici informată în orice alt mod cu privire la data şi locul şedinţei de judecată care a condus la hotărârea pronunţată în lipsă, predarea persoanei solicitate va fi acordată dacă autoritatea judiciară emitentă garantează că persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezenţa sa".

Independent de susţinerile persoanei solicitate privind judecarea sa în lipsă, solicitarea unor informaţii suplimentare autorităţilor judiciare italiene privind prezenţa persoanei solicitate la procedurile judiciare, respectiv încunoştinţarea acesteia de procesul penal se impunea în raport şi de menţiunile cuprinse în mandatul european de arestare. Astfel, pe de o parte, se menţionează că persoana solicitată a fost prezentă la şedinţa din data de 09.12.2009 în faţa Tribunalului din Melfi, iar, pe de altă parte, că sentinţa a fost pronunţată de Tribunalul din Potenza.

Faţă de cele arătate, este întemeiată critica contestatorului adusă dispoziţiei instanţei de fond de predare a persoanei solicitate, în lipsa unor demersuri către autorităţile judiciare italiene pentru obţinerea garanţiilor că aceasta va avea acces la o nouă procedură judiciară în prezenţa sa.

În ceea ce priveşte criticile contestatorului privind motivul opţional de refuz prev. de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, acestea sunt întemeiate, în parte, astfel cum se va arăta în continuare.

Contrar susţinerilor apărării privind obligativitatea demarării procedurii recunoaşterii hotărârii penale străine de condamnare, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare, potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, "când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea (...), dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa (...) în statul membru emitent".

Astfel, dispoziţiile legale precitate reglementează un motiv opţional de neexecutare a mandatului european de arestare, lăsând la aprecierea instanţei de judecată predarea persoanei solicitate în raport de circumstanţele concrete ale cauzei şi situaţia specială a persoanei condamnate. Motivele justificate obiectiv care ar impune refuzul de executare a mandatului european de arestare nu sunt prevăzute expres de legiuitor, fiind lăsate la latitudinea instanţei. Îndeplinirea condiţiilor menţionate în art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cetăţenia română sau rezidenţa pe teritoriul României determină incidenţa motivului opţional de refuz şi nu constituie impedimente legale în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.

În aceste coordonate şi având în vedere şi contextul pandemic actual generat de virusul SARS-CoV2 (COVID-19), instanţa de control judiciar apreciază că executarea pedepsei în România ar putea constitui o opţiune ce trebuie, în prealabil, verificată de instanţa de fond.

Prin urmare, se impunea efectuarea de demersuri către autorităţile judiciare italiene privind transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, în scopul recunoaşterii, pe cale incidentală, a hotărârii penale străine de condamnare.

De altfel, depunerea hotărârii de condamnare a persoanei solicitate, precum şi a informaţiilor privind data rămânerii definitive şi a pedepsei ce urmează a fi executată, erau necesare şi pentru clarificarea aspectelor contradictorii privind data pronunţării sentinţei Curţii de Apel din Potenza - 12.12.2018 (menţionată în mandatul european de arestare), respectiv 13.12.2018 (menţionată în cazierul judiciar), data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, care este ilizibilă în mandatul european de arestare, precum şi a duratei pedepsei privative de libertate ce urmează a fi executată de persoana solicitată pe teritoriul Italiei (date fiind menţiunile contradictorii din mandatul european de arestare şi fişa de cazier depusă la dosarul cauzei).

Faţă de cele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că se impune admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate sub aspectul soluţiei dispuse cu privire la cererea de executare a mandatului european de arestare şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în vederea unei analize concrete şi complete, în care persoana solicitată să beneficieze de toate drepturile şi garanţiile unui proces echitabil, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. În considerarea acestor exigenţe, unicul remediu pentru a asigura o judecată efectivă este trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca persoana solicitată să poată beneficia, în mod efectiv, de o cale de atac, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

Procedura ce vizează executarea unui mandat european de arestare este o procedură specială, cu caracter de urgenţă, ce are consecinţe directe, printre altele, şi asupra libertăţii persoanei vizate de mandatul european de arestare, motiv pentru care persoana solicitată trebuie să beneficieze de toate drepturile şi garanţiile unui proces echitabil, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv de dreptul de a i se examina cauza penală în două grade de jurisdicţie, în conformitate cu art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenţie.

Drept urmare, se impune desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru a o soluţiona cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale conferite părţilor şi prin clarificarea tuturor aspectelor de care depinde completa şi legala soluţionare a acesteia, după cum s-a arătat anterior în cuprinsul prezentei decizii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., dar şi în vederea respectării art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi a art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 119 din data de 20 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală contestată, numai sub aspectul soluţiei dispuse cu privire la cererea de executare a mandatului european de arestare şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Suceava.

Va menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile începând cu data de 20.08.2020 şi până la data de 18.09.2020 inclusiv.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 253 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 119 din data de 20 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală contestată, numai sub aspectul soluţiei dispuse cu privire la cererea de executare a mandatului european de arestare şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Suceava.

Menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile începând cu data de 20.08.2020 şi până la data de 18.09.2020 inclusiv.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 253 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 septembrie 2020.

GGC - NN