Execution of European Arrest Warrant for unpaid child support: refusal grounds and provisional arrest limits under Law No. 302/2004

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 210/PI din 18 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

A dispus executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul districtual Partizanske, Republica Slovacia, la data de 23.08.2018, în Dosarul cu nr. x/2016, pe numele persoanei solicitate A., cetăţean român, şi predarea acesteia către organele judiciare din Slovacia.

A constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Slovacia şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.

În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea numitului A., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 18.08.2020, până la data de 16.09.2020 inclusiv, în vederea predării către autorităţile judiciare din Slovacia.

În baza art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 a dispus respectarea condiţiei ca în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a solicitat arestarea provizorie a persoanei solicitate A. în vederea predării, în baza semnalării introduse în Sistemul de Informaţii Schengen.

Prin încheierea de şedinţă din 24.07.2020 instanţa, în temeiul prevederilor art. 102 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, a respins propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind arestarea provizorie a persoanei solicitate A.

În baza art. 102 alin. (5) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată raportat la art. 215 C. proc. pen. a dispus luarea faţă de persoana urmărită internaţional A. a măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.07.2020 până la data de 22.08.2020.

La data de 03.08.2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a depus la dosar, tradus în limba română, mandatul european de arestare emis de Tribunalul districtual Partizanske, Republica Slovacia, la data de la data de 23.08.2018, în Dosarul cu nr. x/2016, pe numele persoanei solicitate A.

La termenul de judecată din data de 18.08.2020, persoanei solicitate i s-a adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare, iar din declaraţia dată în faţa instanţei, s-a reţinut că persoana în cauză nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare din Slovacia şi nu renunţă la beneficiul regulii specialităţii.

În cuprinsul mandatului european de arestare emis de Tribunalul districtual Partizanske, Republica Slovacia, la data de 23.08.2018, în Dosarul cu nr. x/2016, se reţine ca stare de fapt că, în ciuda obligaţiei asumate de persoana solicitată, în virtutea Codului Familiei, în sensul întreţinerii fiicei sale, B., şi a hotărârii judecătoreşti pronunţată de Tribunalul din Prievidza în Dosarul nr. x/2014-61 la data de 06.02.2015, rămasă definitivă la data e 25.03.2015, în temeiul căreia persoana solicitată A. era obligat să achite alocaţia de întreţinere pentru fiica sa minoră B., în valoare de 30% din valoarea minimă a sumei de subzistenţă pentru minorii aflaţi în întreţinere, începând cu data intrării în vigoare a hotărârii, persoana solicitată A. s-a sustras în mod deliberat de la respectiva obligaţie de plată în Handlova, în Partizanske, dar şi în orice altă localitate în care a locuit acesta din data de 25.03.2015, nemanifestând niciun interes în a căuta un loc de muncă, pentru a se angaja şi/sau pentru a se înscrie în evidenţele Biroului angajatorilor în căutarea de forţă de muncă, evidenţe păstrate de biroul de Muncă, Asigurări Sociale şi Familie şi prin nedesfăşurarea niciunei activităţi profesionale. În consecinţă, persoana solicitată datorează Biroului de Muncă, Asigurări Sociale şi Familie şi Partizanske valoarea alocaţiei de întreţinere în sumă de 406,95 euro, alocaţie aferentă perioadei de timp din 25.03.2015, până în prezent.

S-a apreciat că, în drept, faptele presupus a fi săvârşite de către persoana solicitată A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de neplată a alocaţiei de creştere pentru minori, prevăzută de secţiunea 207 alin. (2) din C. pen. slovac.

Analizând sesizarea formulată şi actele depuse, prima instanţă a constatat că sunt respectate dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conţinutul şi forma mandatului european de arestare, nu există niciun motiv de refuz al executării acestuia (nici obligatoriu şi nici facultativ), iar fapta pentru care este solicitată persoana urmărită (neplată a alocaţiei de creştere pentru minori) este încriminată şi prin art. 378 alin. (1) lit. c) din C. pen. român. De asemenea, s-a constatat că persoana solicitată nu a formulat obiecţii privind identitatea şi deşi a arătat în faţa instanţei că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Slovacia, aceasta nu a invocat un temei de fapt sau de drept care să poată conduce la respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare, opoziţia persoanei solicitate nefiind argumentată în vreun fel.

Prima instanţă a apreciat că nu pot fi reţinute ca temeiuri de neexecutare a mandatului european de arestare, împrejurările invocate de persoana solicitată că ar fi fost agresată de ceilalţi membri de familie şi de rudele acestora din Slovacia, sau că doreşte să plătească pensia de întreţinere, întrucât cu prilejul verificării legalităţii cererii de extrădare, nu se analizează temeinicia acuzaţiilor din mandatul european de arestare.

Potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Întrucât nu există niciun impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie persoana solicitată A. solicitând, în esenţă, admiterea contestaţiei, respingerea sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi înlocuirea măsurii arestului provizoriu cu măsura controlului judiciar, având în vedere că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare slovace.

Examinând sentinţa prin prisma criticilor invocate, dar şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată contestaţia ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, se reţine că faţă de persoana solicitată A. s-a emis un mandat european de arestare la data de 23.08.2018 de către Tribunalul districtual Partizanske, Republica Slovacia, în Dosarul cu nr. x/2016, în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de neplată a alocaţiei de creştere pentru minori, prevăzută de secţiunea 207 alin. (2) din C. pen. slovac.

Aşa cum rezultă din cuprinsul mandatului, în sarcina contestatorului persoană solicitată s-a reţinut că, în ciuda obligaţiei asumate de acesta, în virtutea Codului Familiei, în sensul întreţinerii fiicei sale, B., şi a hotărârii judecătoreşti pronunţată de Tribunalul din Prievidza în Dosarul nr. x/2014-61 la data de 06.02.2015, rămasă definitivă la data de 25.03.2015, în temeiul căreia era obligat să achite alocaţia de întreţinere pentru fiica sa minoră B., în valoare de 30% din valoarea minimă a sumei de subzistenţă pentru minorii aflaţi în întreţinere, începând cu data intrării în vigoare a hotărârii, s-a sustras în mod deliberat de la respectiva obligaţie de plată în Handlova, în Partizanske, dar şi în orice altă localitate în care a locuit acesta din data de 25.03.2015, nemanifestând niciun interes în a căuta un loc de muncă, pentru a se angaja şi/sau pentru a se înscrie în evidenţele Biroului angajatorilor în căutarea de forţă de muncă, evidenţe păstrate de biroul de Muncă, Asigurări Sociale şi Familie şi prin nedesfăşurarea niciunei activităţi profesionale. În consecinţă, persoana solicitată datorează Biroului de Muncă, Asigurări Sociale şi Familie şi Partizanske valoarea alocaţiei de întreţinere în sumă de 406,95 euro, alocaţie aferentă perioadei de timp din 25.03.2015, până în prezent.

Potrivit dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la verificarea incidenţei motivelor de refuz a predării.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis la data de 23.08.2018 de autorităţile judiciare slovace, faţă de persoana solicitată A., are forma şi conţinutul prevăzute la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.

Referitor la infracţiunea reţinută în sarcina persoanei solicitate, Înalta Curte constată că fapta ce motivează mandatul european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă face parte din categoria celor prevăzute de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit legislaţiei române constituie infracţiunea prev. art. 378 alin. (1) lit. c) din C. pen. român şi dă dreptul la predare.

În cauză, se constată că motivele invocate de către persoana solicitată în sensul că are mai multe afecţiuni medicale, că fapta pentru care este urmărit are un pericol social redus şi că, în prezent şi-a găsit un loc de muncă, având astfel posibilitatea să achite suma de 200 de euro, motiv pentru care nu doreşte să fie transferat în Slovacia, nu se circumscriu împrejurărilor care pot constitui motive de neexecutare obligatorie sau facultativă a mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2014.

Referitor la apărarea formulată de persoana solicitată, în sensul că a plătit pensia alimentară până în anul 2016, însă, ulterior nu a mai putut să o plătească pentru că a fost alungat din ţară de prietenii concubinei sale, Înalta Curte constată că această susţinere priveşte fondul cauzei, urmând a fi lămurită de autorităţile judiciare din Slovacia. Autorităţile judiciare române, învestite exclusiv cu punerea în executare a mandatului european de arestare, nu se pot pronunţa în niciun mod asupra temeiniciei acuzaţiei. Astfel cum s-a menţionat anterior, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autorităţile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, instanţele naţionale neputându-se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate.

Referitor la împrejurarea invocată de apărare în sensul că, faţă de persoana solicitată, prima instanţă a dispus două măsuri preventive în aceeaşi perioadă, respectiv arestarea provizorie şi controlul judiciar, Înalta Curte constată că din actele existente la dosar nu reiese o astfel de situaţie.

La data de 24 iulie 2020, Curtea de Apel Timişoara a respins propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind arestarea provizorie a persoanei solicitate A., şi a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.07.2020 până la data de 22.08.2020. Prin aceeaşi încheiere, Curtea a amânat cauza în vederea depunerii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Slovacia, pe numele persoanei solicitate, tradus în limba română.

Ulterior depunerii la instanţă a mandatului european de arestare tradus în limba română, la data de 18 august 2020, instanţa analizând condiţiile pentru punerea în executare a mandatului european de arestare şi constatând că acestea sunt îndeplinite, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, prin sentinţă s-a pronunţat deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate, dispunând arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A.

Este evident că la momentul arestării provizorii, din data de 18 august 2020, măsura controlului judiciar şi-a încetat efectele, chiar dacă prin hotărârea fondului nu s-a menţionat explicit că măsura controlului judiciar a fost înlocuită cu măsura arestării provizorii.

Cererea contestatorului persoană solicitată A., privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, nu poate fi primită.

În acest sens, Înalta Curte reţine că predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii sesizării privind executarea mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, menţinerea sa în custodia statului, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Drept urmare, constatând că nu există niciun impediment privind punerea în executare şi predarea către autorităţile judiciare slovace a persoanei solicitate, neexistând niciunul dintre motivele de refuz obligatorii, prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 sau facultative, enumerate la art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi că mandatul european de arestare cuprinde toate informaţiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 210/PI din 18 august 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 210/PI din 18 august 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 septembrie 2020.

GGC - NN