European Arrest Warrant: Inadmissibility of separate appeal against preventive detention following consent to surrender

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 66/F din data de 08 iulie 2020 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 109 raportat la art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, a admis cererea privind executarea mandatului european de arestare emis la 30.06.2020 de către autorităţile judiciare din Italia, respectiv de Tribunalul din Genova, în Dosarul nr. x R.G.N.R.-7820/18 RG GIP, privind persoana solicitată A.

A luat act că persoana solicitată A. este de acord să fie predată către autorităţile judiciare din Italia, conform mandatului european de arestare emis de acestea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de apartenenţă la o organizaţie criminală şi spălarea banilor, prevăzute de art. 416 C. pen. italian şi art. 110, art. 648 bis C. pen. italian, infracţiuni incriminate şi în legislaţia penală română în art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 (spălarea banilor) şi art. 367 C. pen. (participarea la un grup infracţional organizat).

A autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Italia, conform art. 113 din Legea nr. 302/2004 republicată şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea acesteia.

A constată că persoana solicitată A. nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii prevăzută de art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată, comb. cu art. 27 parag. 2 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene.

A constatat că în cursul procedurii de executare a prezentului mandat european de arestare, conform art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată A. a fost reţinută în baza Ordonanţei nr. 3752/II/5/2020 emisă la data de 07 iulie 2020 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti pentru 24 de ore, începând cu data de 07.07.2020, ora 13:15 până la data de 08.07.2020, ora 13:15.

Conform art. 104 alin. (6) şi (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 08 iulie 2020 până la data de 06 august 2020, inclusiv şi predarea acesteia către autoritatea judiciară solicitantă cu respectarea termenelor de predare prev. de art. 104 alin. (10) şi art. 113 din aceeaşi lege.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Italia.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti de la data de 7.07.2020 emisă în Dosar nr. x/2020, înregistrată sub nr. x/2020, s-a propus în temeiul art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A., către autoritatea judiciară emitentă, respectiv Tribunalul din Genova, în Dosarul nr. x R.G.N.R.-7820/18 RG JEEP.

În sesizarea adresată instanţei se arată că, persoana solicitată este cercetată de autorităţile judiciare competente din Italia, respectiv Tribunalul din Genova, în Dosarul nr. x R.G.N.R.-7820/18 RG GIP pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 416 C. pen. italian şi art. 110, art. 648 bis C. pen. italian, constând în aceea că, în perioada 2018 - 2019, în Genova (Italia), a săvârşit infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, care avea ca obiect comiterea de fraude prin tranzacţii online şi spălarea banilor proveniţi din conturi bancare din străinătate ale persoanelor victime ale fraudelor prin tranzacţii online.

Fapta persoanei solicitate este incriminată de legislaţia română în infracţiunea prevăzută de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 (spălarea banilor) şi art. 367 C. pen. (participarea la un grup infracţional organizat).

Persoana solicitată A. a fost reţinută în data în baza Ordonanţei nr. 3752/II/5/2020 emisă la data de 07 iulie 2020 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti pentru 24 de ore, începând cu data de 07.07.2020, ora 13:15 până la data de 08.07.2020, ora 13:15.

La data de 7.07.2020, persoana solicitată A. a fost prezentă în faţa instanţei, unde acesta a declarat că este persoana care face obiectul solicitării introduse în sistemul SIS - SIRENE, că nu contestă identitatea acesteia, este de acord cu propunerea de arestare, consimte cu privire la predare, precizând totodată, că nu renunţă la regula specialităţii.

Curtea a reţinut că în mandatul european de arestare, tradus în limba română se reţine ca stare de fapt că A. şi B. sunt promotorii şi organizatorii unui grup de crimă organizată care se ocupă cu spălarea banilor proveniţi din conturi bancare din străinătate ale persoanelor victime de fraude prin tranzacţii online. Aceştia, pe parcursul anilor 2018 - 2019, au constituit, în Genova, un grup infracţional organizat din care făceau parte ei, rudele lor, A. şi concubina sa, grup care a organizat şi promovat în Genova o activitate foarte intensă privind deschiderea de conturi bancare de către persoane nevoiaşe pe care le-au recrutat şi folosit de nenumărate ori ca persoane de faţadă, care în schimbul unei sume de bani modeste erau de acord să le pună la dispoziţie conturi şi, prin intermediul operaţiunilor efectuate în aceste conturi, respectivii bani trimişi din conturile victimelor din străinătate.

Totodată, mai sus numiţii şef şi promotori ai grupului infracţional aveau legături cu diferiţi recrutori de persoane de faţadă, care aveau rolul şi de "trait d´union", între aceştia şi între respectivele persoane de faţadă: mai precis recrutorii primeau de la organizatori o sumă de bani în funcţie de numărul de persoane nevoiaşe procurate, precum şi pentru activitatea de colaborare oferită pentru fiecare cont bancar, de care se ocupau.

Ca atare, în aceste conturi bancare - după ce au fost deschise - au fost acreditate sumele de bani (aproape întotdeauna din diferite ţări europene) trimise de către persoanele fraudate, pentru ca în timp scurt, aceste sume - în funcţie de cum decideau şefii şi organizatorii mai sus-amintiţi- să fie retrase, monetizate şi strânse, pentru a fi ascunse şi păstrate în locuri special amenajate cu scopul de a fi duse succesiv în România în mod periodic.

S-a reţinut că A. care conducea desfăşurarea acestora activităţi a efectuat activităţi de spălare de bani datorită faptului că ei însăşi au manipulat şi transferat sume de bani rezultate din infracţiunile de fraudă, pe numele lor (sau a membrilor familiilor lor), în România sau pe numele la terţe persoane care în această fază nu sunt cunoscute, în aşa fel încât să împiedice identificarea originii acestor bani din delicte. A. şi B., în mod particulare în perioada de timp mai sus indicată nu au avut nici un loc de muncă legal şi s-au ocupat în mod stabil de crearea unei reţele strânse cu recrutorii de persoane de faţadă şi cu respectivele persoane de faţadă (aşa numiţii "money mules"), dând acestora în mod continuu instrucţiuni operative privitor la cum se desfăşoară activitatea, primind de la aceştia banii care precedent au tranzitat prin conturile bancare mai sus amintite, dând acestora o sumă de bani concordantă precedent (în general un procent minim din suma de bani monetizată): toate cele de mai sus, cu scopul să strângă aceste sume mari de bani, de provenienţă ilicită, să organizeze aşa numitele "căruţe" (furgoane, autobuze sau autovehicule proprii sau închiriate de la terţi) şi să le transporte în România.

Faţă de cele arătate anterior, Curtea a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele legale ale executării mandatului, ţinând seama că informaţiile comunicate de autorităţile italiene sunt suficiente pentru a permite arestarea şi predarea către autoritatea judiciară emitentă a persoanei solicitate.

De asemenea, Curtea a constatat că persoana solicitată A. a consimţit la predare către autoritatea judiciară italiană, că nu a renunţat la regula specialităţii. Şi că nu există niciun motiv de refuz al executării, nici obligatoriu, nici facultativ, conform art. 99 din aceeaşi lege.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie persoana solicitată A., numai cu privire la măsura arestării preventive, solicitând, în esenţă, înlocuirea acesteia cu o altă măsură prevăzută de dispoziţiile art. 202 alin. (4) lit. b) - d) C. proc. pen., având în vedere împrejurările cauzei, dar şi situaţia personală şi familială deosebită.

În motivele scrise de contestaţie, persoana solicitată a arătat că s-a întors din Italia împreuna cu cei doi copii minori C. şi D. şi mama acestora, B., urmând să locuiască în România, tocmai pentru a-şi proteja copiii şi pentru a nu se expune riscului de a contacta virusul COVID-19, cunoscut fiind că în Italia numărul persoanelor infectate cu acest virus este foarte mare, fiind în prezent una din ţările cele mai afectate de pandemie.

Urmare a măsurii arestării dispuse împotriva sa, dar şi a mamei copiilor, cei doi copii minori D. şi C., în vârstă de 4 ani şi respectiv 3 ani, sunt în prezent lipsiţi de îngrijirea ambilor părinţi. Se arată că cei doi copii sunt foarte mici, având diverse probleme de sănătate, necesitând o permanentă supraveghere şi îngrijiri specifice, din partea cel puţin a unuia dintre noi, aspect ce rezultă din înscrisurile medicale ataşate.

Reţinerea părinţilor a determinat apariţia unor noi probleme de natură psiho-emoţionale la ambii copii: anxietate de separare, agitaţie psihomotorie însoţite de plâns incontrolabil, fiindu-ne recomandat chiar consult la neuropsihiatrie infantila.

Pe de altă parte, în aceasta perioada de pandemie, am fost lângă cei doi minori, reuşind să îi protejeze de riscul contactării virusului Covid-19, prin diverse măsuri de izolare, pe care le-a continuat şi când au venit în România.

A apreciat că în situaţia dată, măsura arestării nu este oportună până la momentul predării sale autorităţilor judiciare italiene, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a stabilit când va avea loc. Totodată, contestatorul a precizat că nu se va sustrage cercetărilor penale începute împotriva sa în Italia, cu atât mai mult cu cât a arătat expres, în fata Curţii de Apel Piteşti, că este de acord cu predarea sa autorităţilor italiene.

Dată fiind situaţia familială deosebită în care se află, cei doi copii minori rămânând fără niciunul dintre părinţi, a apreciat că se impune o altă măsură preventivă, respectiv arestul la domiciliu până la predare, care în egală măsură asigură executarea mandatului european emis de autorităţile judiciare din Italia, iar pe de altă parte va fi ferit de riscul infectării cu virusul Covid-19, în această perioadă de pandemie, fiind de altfel cunoscut că în Centrul de reţinere şi arestare preventivă Argeş sunt confirmate cazuri de infectare cu noul virus.

În continuare, contestatorul a subliniat că raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei.

A precizat că în cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecata hotărăşte, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz.

În opinia contestatorului, Curtea de Apel Piteşti trebuia să analizeze distinct necesitatea luării unei astfel de măsuri, având orice măsura preventivă trebuie să fie necesară şi oportună, pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. A mai arătat contestatorul că în aceeaşi cauză sunt cercetate şi alte persoane faţă de care instanţele au luat măsura arestului la domiciliu, având în vedere împrejurări similare situaţiei familiale a acestuia.

În acest context, a apreciat că măsura arestării nu îndeplineşte condiţia proporţionalităţii, care presupune un echilibru între îngrădirea libertăţii persoanei solicitate şi scopul urmărit prin dispunerea măsurii preventive, raportat şi la situaţia sa personală, precum şi la faptul că a fost de acord cu predarea, în cauză fiind suficientă luarea cel mult a măsurii arestului la domiciliu.

De asemenea, a considerat că luarea măsurii arestării nu este necesară, în scopul împiedicării sustragerii de la predarea către statul solicitant, atâta vreme cât a fost de acord cu această procedură, arătând că doreşte să îşi dovedească nevinovăţia.

În contextul celor expuse, a considerat că instanţa de fond în mod greşit a dispus arestarea sa pe o perioadă de 30 de zile, sens în care a solicitat înlocuirea măsurii arestării cu o altă măsura preventiva, care ar reprezenta o garanţie suficientă pentru realizarea scopului urmărit, respectiv aducerea contestatorului în fata justiţiei statului italian, pentru realizarea procedurilor de urmărire penală împotriva sa.

În faţa instanţei de control judiciar, contestatorul, prin intermediul apărătorului ales a arătat că demersul său este admisibil, întrucât ceea ce se contestată este măsura preventivă dispusă faţă de el şi nu predarea sa autorităţilor judiciare italiene, cu care de altfel, a fost de acord.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii căii de atac formulate de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că este inadmisibilă contestaţia pentru următoarele considerente:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Totodată, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În consecinţă, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei exercitate de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 66/F din 08 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020, prin care s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia cu privire la executarea mandatului european de arestare, emis de Tribunalul din Genova, în Dosarul nr. x R.G.N.R.-7820/18 RG GIP, faţă de contestator. Totodată, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a constatat că persoana solicitată a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii conform art. 104 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, declaraţia acesteia fiind consemnată în procesul-verbal încheiat la data de 08 iulie 2020.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 104 alin. (3), (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004 după primirea mandatului european de arestare, judecătorul aduce la cunoştinţa persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 106, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia, iar în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, se va întocmi un proces-verbal în care se consemnează consimţământul şi dacă persoana solicitată a renunţat sau nu la drepturile conferite de regula specialităţii, şi dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 99, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate.

Conform art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă, iar dispoziţiile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., cadrul general de reglementare a căii ordinare de atac a contestaţiei, prevăd că aceasta se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres şi numai împotriva hotărârilor nedefinitive.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că hotărârea pronunţată în primă instanţă, prin care se ia act de consimţământul persoanei solicitate şi se dispune arestarea şi autorizarea predării persoanei solicitate, este definitivă, deoarece legiuitorul a reglementat, în mod expres, imposibilitatea atacării acesteia prin exercitarea căilor ordinare de atac prevăzute de lege, situaţie determinată tocmai de consecinţele pe care le produce acordul persoanei solicitate de a fi predată, măsurile de arestare şi predare dispunându-se în scopul aducerii la îndeplinire a mandatului european de arestare, având un caracter subsecvent consimţământului dat, ceea ce nu poate atrage o verificare distinctă pe calea controlului judiciar.

Chiar dacă persoana solicitată A. a formulat contestaţie doar împotriva măsurii preventive dispusă faţă de acesta, respectiv împotriva măsurii arestării provizorii în vederea predării, solicitând înlocuirea ei cu arestul la domiciliu, calea de atac este inadmisibilă, întrucât textul de lege de la art. 110 din Legea nr. 302/2004 nu distinge şi nu prevede posibilitatea contestării separate a măsurii arestării provizorii dispuse de judecător faţă de persoana solicitată care a consimţit la predare. Ca atare, în prezenta procedură nu se prevede posibilitatea analizării măsurii arestării provizorii disociat de dispoziţiile care reglementează predarea şi acordarea consimţământului persoanei solicitate la predare, precum şi consecinţele ce se produc ca urmare a acestui consimţământ. O analiză a necesităţii şi oportunităţii menţinerii acestei măsuri poate fi efectuată de instanţă doar în condiţiile în care se solicită prelungirea măsurii preventive potrivit art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004.

Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 66/F din 08 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea-persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană solicitată, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 66/F din 08 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea avocatului ales, în cuantum de 78 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iulie 2020.

GGC - NN