European Arrest Warrant execution: Legal basis for detention and unavailability of house arrest during surrender procedure

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 140/PI din data de 17 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

În temeiul art. 104 alin. (6) din Legea 302/2004, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de Judecătoria Passau, în Dosarul nr. Gs 955/20 la data de 03.06.2020, pe numele persoanei solicitate A. şi predarea acesteia către autorităţile judiciare din Germania.

În temeiul art. 104 alin. (7) din Legea 302/2004, s-a constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din Germania şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.

În temeiul art. 104 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a menţinut arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 (treizeci) zile, începând cu data de 20.06.2020, până la data de 19.07.2020, inclusiv.

În temeiul art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus respectarea condiţiei ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, de către autorităţile judiciare din Germania, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrată pe rolul instanţei la data de 05.06.2020 sub nr. x/2020, s-a solicitat, în baza art. 102 şi art. 103 din Legea nr. 302/2004, luarea măsurii arestării provizorii pe o perioadă de 15 zile în vederea predării, faţă de persoana solicitată A., arătându-se în motivare că IPJ Timiş - SIC, l-a depistat în data de 04.06.2020, pe numitul A., faţă de care B. a introdus o semnalare în Sistemul de Informaţii Schengen, întrucât, autorităţile judiciare din Germania au emis pe numele acestuia mandatul european de arestare în vederea arestării şi predării lui către acestea pentru săvârşirea infracţiunii de "trafic de migranţi în cadrul unui grup organizat", constând în aceea că:

"împreună cu alte persoane, încă neidentificate, acesta este membru a unei organizaţii de contrabandă cu migranţi, care acţionează la nivel internaţional. La data de 28.05.2020, sus-numitul a asistat un număr de cel puţin 15 resortisanţi ai ţărilor terţe, supuşi cerinţelor de viză, pe care i-a transportat cu autospeciala, cu numărul românesc de înmatriculare x, şi o semiremorcă, cu numărul românesc de înmatriculare x, din România în Germania, obţinând astfel un beneficiu monetar".

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, Curtea a reţinut că, la data de 03.06.2020, Judecătoria Passau - Germania a emis mandatul european de arestare, în Dosarul nr. Gs 955/20, privind pe numitul A., faţă de care autorităţile judiciare germane au dispus arestarea preventivă, persoana căutată fiind suspectată de săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi străini comis în grup infracţional şi în scop lucrativ, prin aplicarea unor tratamente de natură a pune viaţa migranţilor în pericol, respectiv a unor tratamente inumane sau degradante, prev. de art. 96 alin. (1) nr. 1 lit. a), nr. 2, alin. (2) teza I, nr. 1, nr. 2, nr. 5, 95 alin. (1) nr. 2 - 3, 14 alin. (1), (4) alin. (1) din legea germană privind reglementarea şederii străinilor.

Starea de fapt reţinută în cuprinsul mandatului european de arestare constă în aceea că, în data de 28.05.2020, învinuitul A. a ajutat în total cel puţin 15 resortisanţi ai unor ţări terţe care au obligaţia de a deţine viză, printre care un cetăţean irakian, 11 cetăţeni sirieni şi patru cetăţeni egipteni, să pătrundă pe teritoriul Republicii Federale Germania, prin transportarea acestora, în calitate de şofer, cu autocamionul cu nr. de înmatriculare x şi remorca cu nr. de înmatriculare x, traversând fostul punct de trecere a frontierei Suben, 94152 Neuhaus am In şi pătrunzând apoi pe teritoriul Germaniei. În urma controlului efectuat de poliţie în zona punctului de joncţiune Iggensbach şi în localitatea Aubernzell, s-a constatat că persoanele transportate au stat pe platforma de încărcare a camionului, care nu era omologată pentru transportul de persoane, iar pe platformă nu erau instalate sisteme de fixare sau de siguranţă. De asemenea, s-a reţinut că în timpul cursei învinuitul nu a făcut pauze de durată mare, astfel că persoanele transportate au fost nevoite să-şi facă nevoile pe platforma de încărcare a camionului. S-a mai reţinut că înainte de începerea cursei, persoanele transportate au plătit fiecare câte un tarif diferit pentru transport, învinuitul cunoscând sau acceptând tacit că migranţii nu se aflau în posesia unui paşaport turistic şi nu deţineau titlul de şedere necesar.

Curtea, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, a constatat că nu există niciun motiv de refuz al executării acestuia, întrucât fapta pentru care este solicitată persoana urmărită face parte din enumerarea expresă de la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aceasta regăsindu-se la punctul 18, respectiv facilitarea intrării şi şederii ilegale, conform mandatului european de arestare, infracţiunea reţinută în sarcina persoanei solicitate fiind pedepsită şi de legea penală română, cu închisoarea de la 3 la 10 ani, conform art. art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen.

De asemenea, Curtea a constatat că, în cauză, nu există niciunul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare dintre cele prevăzute la art. 99 din lege, fiind totodată respectate dispoziţiile art. 87 din Legea 302/2004 referitoare la conţinutul şi forma mandatului european de arestare şi nu au fost formulate obiecţii privind identitatea, iar termenul de prescripţie a răspunderii penale nu este împlinit.

În ceea ce priveşte consimţământul la predare al persoanei solicitate, Curtea a constatat că, după primirea mandatului european de arestare, numitul A. a declarat că nu este de acord cu predarea sa în Germania, ci doreşte să fie judecat de autorităţile judiciare din România.

Cu privire la propunerea de prelungire a măsurii arestării persoanei solicitate, s-a constatat că aceasta este admisibilă, având în vedere că pe numele persoanei solicitate a fost emis un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Germania, pentru săvârşirea infracţiunii de "trafic de migranţi în cadrul unui grup organizat", măsura arestării fiind necesară pentru a garanta prezenţa persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare şi de predare către autorităţile judiciare din Germania, iar o măsură preventivă mai uşoară nu este suficientă pentru asigurarea bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare, ţinând seama şi de gravitatea infracţiunii reţinute în sarcina persoanei solicitate, raportat la circumstanţele concrete în care există suspiciunea că ar fi fost comisă fapta.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie, persoana solicitată A.

Concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public asupra contestaţiei formulate, precum şi poziţia contestatorului persoană solicitată din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând contestaţia formulată, în raport de criticile invocate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, dar pentru alte motive decât cele invocate de persoana solicitată, urmând a desfiinţa, în parte, sentinţa contestată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că, în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare în Dosarul nr. Gs 955/20, privind pe numitul A., faţă de care autorităţile judiciare germane au dispus arestarea preventivă, persoana căutată fiind suspectată de săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi străini comis în grup infracţional şi în scop lucrativ, prin aplicarea unor tratamente de natură a pune viaţa migranţilor în pericol, respectiv a unor tratamente inumane sau degradante, prev. de art. 96 alin. (1) nr. 1 lit. a), nr. 2, alin. (2) teza I, nr. 1, nr. 2, nr. 5, 95 alin. (1) nr. 2-3, 14 alin. (1), (4) alin. (1) din legea germană privind reglementarea şederii străinilor.

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că fapta pentru care este solicitată persoana urmărită face parte din enumerarea expresă de la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aceasta regăsindu-se la punctul 18, respectiv facilitarea intrării şi şederii ilegale, conform mandatului european de arestare, infracţiunea reţinută în sarcina persoanei solicitate fiind pedepsită şi de legea penală română, cu închisoarea de la 3 la 10 ani, conform art. art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen.

În continuare, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.

Astfel se reţine că, în cuprinsul dispoziţiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiaşi articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare.

Analizând dispoziţiile legale menţionate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz obligatoriu al predării persoanei solicitate.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu este aplicabilă niciuna dintre situaţiile de refuz facultativ la predare prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Principiul recunoaşterii reciproce care stă la baza structurii Deciziei-cadru 2002/584, presupune, potrivit articolului 1 alin. (2) din aceasta, că statele membre sunt, în principiu, obligate să dea curs unui mandat european de arestare (Hotărârea din 16 noiembrie 2010, Mantello, C - 261/09, EU:C:2010:683, punctul 36). Astfel, potrivit dispoziţiilor Deciziei-cadru 2002/584, statele membre nu pot refuza executarea unui astfel de mandat decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3, precum şi în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele 4 şi 4a din aceasta. În plus, executarea unui mandat european de arestare nu poate fi supusă de autoritatea judiciară de executare decât condiţiilor definite la articolul 5 din decizia - cadru (Hotărârea Curţii din 29 ianuarie 2013, R C - 396/11, EU:C:2013:39, punctul 36). Prin urmare, autorităţile judiciare din România sunt obligate să pună în executare mandatul european de arestare chiar dacă persoana solicitată susţine că nu doreşte predarea către autorităţile judiciare din Germania.

De asemenea, în considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 100 din Legea 302/2004, republicată, Înalta Curte notează că din actele şi lucrările existente la dosarul cauzei rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autorităţile judiciare române într-o altă cauză penală.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Germania.

Referitor la cererea contestatorului privind luarea unei măsuri preventive mai puţin severe, respectiv măsura arestului la domiciliu, aşa cum s-a solicitat, Înalta Curte consideră că este neîntemeiată în raport de obiectul cauzei şi împrejurarea că, prin măsura arestării se asigură predarea şi prezenţa persoanei solicitate în faţa autorităţilor judiciare străine. Aşa cum s-a arătat, în cauză, contestatorul a fost solicitat pentru efectuarea urmăririi penale instrumentate de autorităţile judiciare din Germania.

Mai exact, persoana solicitată trebuie să fie în custodia statului pentru a se asigura desfăşurarea cu celeritate şi în bune condiţii a procedurii punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele acesteia, iar măsura arestării în vederea predării este una complementară care asigură, aşa cum s-a arătat, punerea în executare a predării persoanei solicitate.

Or, contrar susţinerilor apărării, plasarea persoanei solicitate A. în arest la domiciliu nu poate fi dispusă în cauză, întrucât această măsură nu presupune o custodie sub autoritatea statului care să faciliteze predarea acesteia către autorităţile judiciare din Germania.

În cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, spre deosebire de perioada în care solicitarea de punere în executare a mandatului european este în curs de soluţionare (când, prin încheiere, se pot lua fie măsura arestării, fie măsuri alternative neprivative de libertate), în cazul unei soluţii de admitere, prin sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare, se dispune întotdeauna arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziţie fiind în concordanţă cu natura acestui mijloc specific de cooperare internaţională. Predarea, ca o consecinţă directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reţinerea şi remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că, sub aspectul temeiului de drept, în ceea ce priveşte arestarea şi predarea, instanţa de fond, în mod eronat, a reţinut ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 104 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind menţinerea arestării persoanei solicitate A., pe o durată de 30 zile. Aceste prevederi legale nu sunt incidente în cauză, dat fiind că reglementează procedura privind măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate. Or, în cauză, prin sentinţa contestată, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de Judecătoria Passau, în Dosarul nr. Gs 958/20 la data de 03.06.2020, pe numele persoanei solicitate A. şi predarea acesteia către autorităţile judiciare din Germania, drept pentru care se impune aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, care prevăd că în cazul prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 99, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate.

În ceea ce priveşte durata arestării ca o consecinţă a predării persoanei solicitate, cum mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care statul emitent solicită arestarea şi predarea de către un alt stat a unei persoane, în cauză, arestarea se dispune în conformitate cu art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, pe termenul de 30 de zile, cu începere de la data de 17 iunie 2020, până la data de 16 iulie 2020, inclusiv, urmând ca predarea contestatorului să se realizeze în conformitate cu dispoziţiile legale, fără însă a se depăşi termenele expres stabilite prin decizia-cadru pentru finalizarea operaţiunii de predare.

În considerarea tuturor acestor argumente, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei nr. 140/PI din data de 17 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa contestată şi rejudecând:

Va modifica temeiul legal al măsurii arestării precum şi perioada acestei măsuri, în sensul reţinerii incidenţei art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, respectiv a perioadei de 30 de zile a arestării persoanei solicitate cu începere de la data de 17 iunie 2020, până la data de 16 iulie 2020, inclusiv.

Va constata că persoana solicitată a fost reţinută, arestată provizoriu şi arestată în vederea predării începând cu data de 04 iunie 2020 la zi.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate care nu contravin prezentei.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 253 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei nr. 140/PI din data de 17 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa contestată şi rejudecând:

Modifică temeiul legal al măsurii arestării precum şi perioada acestei măsuri, în sensul reţinerii incidenţei art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, respectiv a perioadei de 30 de zile a arestării persoanei solicitate cu începere de la data de 17 iunie 2020, până la data de 16 iulie 2020, inclusiv.

Constată că persoana solicitată a fost reţinută, arestată provizoriu şi arestată în vederea predării începând cu data de 04 iunie 2020 la zi.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 253 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2020.

GGC - NN