Late appeal over constitutional exception referral dismissed as untimely, forfeiture ordered

Deliberând asupra recursului formulat de inculpatul A., constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 79 din data de 20 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală, printre altele, s-a respins cererea inculpatului A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 281 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, curtea a reţinut, în esenţă, că deşi potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulităţii absolute încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente, prin Decizia nr. 302/2017, publicată în M.Of. nr. 566/17.07.2017, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în acest text legal, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională.

Prin urmare, în baza acestei decizii a fost modificat regimul juridic al nulităţilor în ce priveşte necompetenţa organului de urmărire penală, sancţiunea iniţială a nulităţii relative care ar fi putut interveni în condiţiile art. 282 din C. proc. pen. fiind înlocuită cu sancţiunea nulităţii absolute, cu regimul juridic prevăzut de art. 281 din C. proc. pen.

Astfel, s-a arătat că având în vedere Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, precum şi prevederile art. 281 alin. (3) din C. proc. pen. potrivit cărora încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 281 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen. poate fi invocată în orice stare a procesului, rezultă că nulitatea absolută care sancţionează încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală poate fi invocată şi în cursul judecării cauzei în fond, astfel că a fost extinsă competenţa instanţei şi cu privire la acest aspect, existând practic o suprapunere de competenţă între instanţa de fond şi judecătorul de cameră preliminară cu privire la constatarea acestei nulităţi.

În ceea ce priveşte natura juridică a nulităţii determinată de existenţa unui caz de incompatibilitate, Curtea a constatat că, în paragraful nr. 18 din Decizia nr. 501/2016, Curtea Constituţională a arătat că motivele de contestaţie în anulare referitoare la continuitatea completului [art. 426 lit. c)], compunerea instanţei [art. 426 lit. d) teza I], existenţa unui caz de incompatibilitate [art. 426 lit. d) teza a II-a], participarea procurorului, a inculpatului şi a apărătorului inculpatului, atunci când acestea sunt obligatorii, potrivit legii [art. 426 lit. e) şi f)], publicitatea şedinţei de judecată [art. 426 lit. g)] sunt şi cazuri de nulitate absolută.

Cu toate acestea, în prezenta cauză, Curtea a apreciat că nu este incident cazul de incompatibilitate invocat de inculpat ca motiv de apel, astfel că excepţia de neconstituţionalitate invocată îşi pierde legătura cu soluţionarea cauzei.

S-a reţinut că, potrivit art. 65 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. procurorul este incompatibil dacă a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar şi în altă cauză, iar conform art. 49 alin. (1) din C. proc. pen. anterior raportat la art. 48 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., procurorul este incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectivă a fost reprezentant sau apărător al vreuneia din părţi.

Curta a mai reţinut că, faţă de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile C. proc. pen.

Din dispoziţiile Legii nr. 61/2011 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru lupta antifraudă - D.L.A.F., publicată în M. Of. nr. 331/12.05.2011, D.L.A.F. deşi este o structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, aceasta se află în coordonarea primului ministru şi beneficiază de autonomie funcţională şi decizională, independent de alte autorităţi şi instituţii publice, deci este independent de partea civilă din prezenta cauză, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Mai mult, calitatea de organ de constatare, în sensul art. 214 din C. proc. pen. anterior, a D.L.A.F. a fost expres menţionată în art. 7 din Legea nr. 61/2011.

Prin urmare, faptul că procurorul şef al secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care a admis plângerea formulată de A.P.D.R.P., a infirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin Rezoluţia nr. 58/P/2012 din 2.08.2013 şi a dispus reluarea cercetărilor în cauză, iar apoi a confirmat rechizitoriul prin care a fost sesizată instanţa în prezenta cauză este una şi aceeaşi persoană cu şeful D.L.A..F care a aprobat Nota de control nr. x/2011 din 29.02.2012 privind derularea proiectului x "Modernizarea activităţii de prelucrarea a cărnii la fabrica de preparate carne B. S.R.L. din localitatea Alba Iulia, judeţul Alba", notă care a constituit un act de sesizare a organelor de urmărire penală, nu determină apariţia unui caz de incompatibilitate.

Curtea a apreciat că se impune a se menţiona că, deşi numele procurorului care a infirmat, prin rezoluţia din 6.01.2014, soluţia de neîncepere a urmăririi penale (Dosar nr. x/2013 - dosar urmărire penală) şi a confirmat apoi rechizitoriul este C., iar numele şefului D.L.A.F. care a semnat nota de control este C., identitatea de persoană rezultă din Hotărârea nr. 1/5.01.2011 a secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus detaşarea domnului procuror C., procuror şef al Serviciului de combatere a infracţiunilor de corupţie împotriva Intereselor Financiare ale Comunităţilor Europene din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în funcţia de şef al Departamentului pentru Lupta Antifraudă pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 05.01.2011.

Pentru aceste motive, Curtea, având în vedere inexistenţa cazului de incompatibilitate invocat de inculpat, a constatat că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în Decizia penală nr. 79 din data de 20 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a declarat recurs inculpatul A.

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, poate fi atacată la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Înalta Curte notează că, în lipsa unor dispoziţii exprese în cuprinsul legii speciale (Legea nr. 47/1992), termenul procedural de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac împotriva soluţiei instanţei penale de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se calculează conform art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., dispoziţii procesual penale cu caracter general, aplicabile în procedura pendinte, în virtutea art. 24 din Legea nr. 255/2013.

Conform art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.: "(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.

(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte".

În incidenţa dispoziţiilor legale precitate, Înalta Curte constată că Decizia penală nr. 79 prin care Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul A., a fost pronunţată la data de 20 februarie 2020, fără ca în cuprinsul acesteia să se menţioneze ora la care s-a pronunţat hotărârea.

Dezlegând problema momentului (dies a quo) de la care se calculează termenul procedural pe ore în situaţia în care nu se cunoaşte ora pronunţării actului procedural care a determinat curgerea lui, doctrina şi jurisprudenţa (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 107/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 164/2017) au statuat că, în acest caz, termenul începe să curgă de la ora 24:00 a zilei în care a fost întocmit actul procedural.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că termenul de 48 de ore în care inculpatul A. putea contesta decizia Curţii de Apel Alba Iulia, sub aspectul soluţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a început să curgă la sfârşitul zilei de 20 februarie 2020 (joi), ora 24:00, şi s-a împlinit la data de 23 februarie (duminică), ora 02:00.

În consecinţă, calea de atac formulată de inculpat la data de 24 februarie 2020, a fost exercitată după expirarea termenului legal, întrucât deşi termenul pe ore se calculează pe unităţi libere de timp, se constată că, faţă de data pronunţării soluţiei apelate, termenul în interiorul căruia inculpatul avea posibilitatea de a declara calea de atac s-a împlinit la data de 23 februarie 2020.

Deopotrivă, se constată că data împlinirii termenului procedural prevăzut de lege a căzut într-o zi nelucrătoare, însă astfel cum s-a arătat, termenele pe ore nu se prorogă, neexistând o dispoziţie legală în acest sens.

În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 268 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.

Prin urmare, cum excepţia tardivităţii constituie o excepţie peremptorie - care împiedică judecarea cauzei, se constată că există un impediment legal în analiza pe fond a recursului formulat de inculpatul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în Decizia penală nr. 79 din data de 20 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Pe cale de consecinţă, constatând întemeiată excepţia tardivităţii recursului invocată de către reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în Decizia penală nr. 79 din data de 20 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în Decizia penală nr. 79 din data de 20 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 80 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2020.

GGC - NN