Annulment of forged corporate documents following dismissal for peremption, notwithstanding pending split-off proceedings

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin Încheierea/F/CP din 3 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 5491 alin. (5) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin ordonanţa nr. x/P/2013 din 23.05.2018 de desfiinţare a următoarelor înscrisuri:

- Convenţia de plată datată 14.02.2008 încheiată între SC A. SRL şi SC B. SRL;

- Anexele 1 şi 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008;

- Cele două exemplare ale actului adiţional nr. x/15.12.2009 la convenţia de plată datată 14.02.2008;

- Corecţia la anexa nr. 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a constatat că, prin ordonanţa nr. x/P/2013 din data de 23.05.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, potrivit disp. art. 16 alin. (1) lit. a), b) teza I şi f C. proc. pen., a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea a trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 C. pen. cu aplic. C. pen.

Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei privind săvârşirea de către numiţii C., D., E. şi F. a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 C. pen., spălare de bani prev. de art. 29 din Legea nr. 656/2002, fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 C. pen., fals în declaraţii prev. de art. 326 din C. pen., uz de fals prev. de art. 323 C. pen., înşelăciune prev. de art. 244 C. pen., tulburare de posesie prev. de art. 256 C. pen., distrugere prev. de art. 253 C. pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 C. pen. şi declinarea dosarului nou-format în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În fapt s-a reţinut de procuror că G. şi H. au solicitat, prin plângerea penală formulată în cauză, efectuarea de cercetări faţă de numiţii C., D., E., F. şi faţă de avocaţii I. şi J. din cadrul Baroului Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în declaraţii, uz de fals, înşelăciune, tulburare de posesie, lipsire de libertate în mod ilegal distrugere şi evaziune fiscală.

În motivarea plângerii s-a arătat că presupuşii făptuitori ar fi constituit în timp un grup infracţional organizat în scopul de a comite infracţiuni care au condus la prejudicierea persoanelor vătămate, a altor persoane fizice şi juridice precum şi a bugetului de stat consolidat. Conform sesizării, liderul grupului infracţional a fost C. care folosindu-se de firme off-shore şi de persoane interpuse, administratori sau reprezentanţi a acestor firme, ar fi înfiinţat în România mai multe societăţi comerciale cu răspundere limitată având ca asociaţi societăţile off-shore controlate în scopul participării la lucrări finanţate de stat ori al contractării unor împrumuturi bancare, finanţări prin contracte de leasing sau al unor materii prime şi servicii pentru ca ulterior să nu îşi onoreze contractele, prejudiciind astfel partenerii de afaceri.

Mecanismul infracţional ar fi fost pus în practică în aşa mod încât tragerea la răspundere penală a numitului C. să fie îngreunată, acesta neavând calitatea de reprezentant al firmelor implicate, acesta ocupând doar ocazional funcţia de director general sau reprezentant al unei firme off-shore, care la rândul său este asociat al unei persoane juridice de drept român. S-a mai reclamat faptul că în situaţia în care unii din creditori deveneau prea insistenţi şi nu acceptau amânările sau promisiunile lui C., grupul introducea firmele debitoare în insolvenţă sau recurgea la ameninţări şi încercări de intimidare a creditorilor, fără a se ezita chiar folosirea forţei.

În final s-a arătat că pretinsul grup infracţional organizat coordonat de către numitul C. ar crea obligaţii fictive ale firmelor înregistrate în România către firmele off-shore controlate tot de către acesta, realizând astfel diminuarea profitului realizat în România şi săvârşind infracţiunea de evaziune fiscală.

S-a mai solicitat şi efectuarea de cercetări faţă de societăţile prezumtiv controlate de sus-numitul.

Referitor la av. I. cu privire la care s-a solicitat efectuarea de cercetări, s-au arătat următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, prin încheierea din data de 04.04.2012 pronunţată în dosarul cu nr. x/2011, a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată, a debitoarei SC B. SRL şi a numit lichidator judiciar pe K. S.P.R.L.

Împotriva creanţei cu care C. s-a înscris la masa credală, G. şi H. au formulat contestaţii, fiind constituite dosare asociate în cadrul procedurii insolvenţei care ulterior au fost reunite la cauza cu nr. x/2011/a6, aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă.

C. a depus la dosarul instanţei un opis precum şi un set de înscrisuri privind operaţiunile comerciale care s-ar fi derulat între SC A. SRL, SC B. SRL şi C. în susţinerea afirmaţiilor referitoare la existenţa unor drepturi de creanţă proprii împotriva debitoarei SC B. SRL

O parte dintre aceste înscrisuri au aplicate semnătura şi ştampila asociatului şi administratorului SC A. SRL, L., fiind invocate: convenţia de plată din data de 14.02.2008 încheiată între SC A. SRL şi SC B. SRL, atestată de către avocat I. sub nr. x/14.02.2008; anexa nr. 1 la convenţia de plată; anexa nr. 2 la convenţia de plată; actul adiţional nr. x din data de 15.12.2009 la convenţia de plată din data de 14.02.2008, atestat sub nr. x/15.12.2009 de către avocat I.

Cu privire la aceste înscrisuri depuse la dosarul cauzei având ca obiect procedura insolvenţei şi prezentate ca fiind semnate de către L., în calitate de reprezentant al SC A. SRL, numiţii G. şi H. s-au înscris în fals, declarând atât în faţa instanţei dar şi ulterior cu ocazia audierii în dosarul penal că semnăturile executate pe aceste documente nu îi aparţin numitului L., iar datele încheierii, menţionate în cuprinsul acestora (14.02.2008 şi 15.12.2009) nu sunt cele reale, actele fiind contrafăcute în perioada anilor 2011 - 2012.

Faţă de această împrejurare, în data de 22.01.2014, prin încheierea pronunţată în dosarul cu nr. x/2011 al secţiei a VII-a civilă, a dispus suspendarea soluţionării cauzei, la termenele următoare intervenind amânarea cauzei până la finalizarea urmăririi penale. G. şi H. au solicitat tragerea la răspundere penală a avocatului I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, uz de fals şi constituire a unui grup infracţional organizat întrucât cu bună ştiinţă, în baza unei înţelegeri cu numitul C. a atestat fapte nereale, în scopul obţinerii de la numitul C. a unui folos patrimonial injust, ca urmare a înscrierii sale, prin fraudă, în tabelul creditorilor SC B. SRL.

L. nu a putut fi audiat în pofida tuturor demersurilor efectuate de organele de urmărire penală, în declaraţia dată în cauză I. a negat săvârşirea vreunei infracţiuni şi a precizat că într-adevăr a atestat convenţia de plată din data de 14.02.2008, actul adiţional nr. x la convenţia de plată, contractul de împrumut cu nr. x/23.10.2008, actul adiţional nr. x la contractul de împrumut şi contractul de împrumut nr. x/11.03.2011, însă a susţinut că acestea nu sunt false întrucât în momentul atestării a fost prezenta o persoană cu numele L., administrator al SC A. SRL a cărui identitate a fost verificată cu ajutorul actului de identitate prezentat avocatului.

După redeschiderea urmăririi penale în cauză a fost completată urmărirea penală astfel cum s-a dispus prin ordonanţa de infirmare, respectiv s-au făcut demersuri pentru depunerea la dosar a registrului conţinând actele juridice atestate cu privire la identitatea părţilor, a conţinutului şi a datei actelor întocmit de către Cabinetul de avocat "I." în perioada 2008 - 2009 şi a fost dispusă şi efectuată o constatare criminalistică grafică.

I. a învederat că este în imposibilitate de a prezenta organelor de urmărire penală registrul mai sus menţionat, întrucât în prezent nu îl mai deţine deoarece după renovarea în cursul anului 2014 a apartamentului în care locuia, a mutat o mare parte din arhiva cabinetului de avocat în locuinţa mamei sale din comuna (...), jud. Călăraşi şi întrucât i-a spus acesteia că reprezintă maculatură, a fost folosită în gospodărie.

Concluziile raportului de constatare criminalistică nr. x/20.04.2018 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice au fost în sensul că semnăturile individualizate pe următoarele documente nu au fost executate de către numitul L. şi nu se poate stabili de către cine au fost executate, deoarece sunt contrafaceri realizate prin imitarea liberă a semnăturilor autentice aparţinând sus-numitului:

• convenţia de plată datată 14.02.2008 încheiată între SC A. SRL şi SC B. SRL, atestată de către avocat I. sub nr. x/14.02.2008, la rubrica "creditor - cedent"

• anexele 1 şi 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008 la rubrica "creditor - cedent"

• cele două exemplare ale actului adiţional nr. x/15.12.2009 la convenţia de plată datată 14.02.2008 la rubrica "creditor - cedent", act adiţional atestat de către avocat I. sub nr. x/15.12.2009;

• corecţia la anexa 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008 la rubrica "creditor - cedent".

A mai rezultat că impresiunile de ştampilă din dreptul semnăturilor executate pentru numele L. fuseseră aplicate anterior prezentării înscrisurilor mai sus menţionate în vederea atestării, iar avocatul I. a inserat la sfârşitul fiecărui act, încheierea de atestare a identităţii părţilor, a conţinutului actelor, numărul încheierii, data atestării, semnătura sa şi ştampila cabinetului individual de avocat "I.".

Totodată, lângă încheierile de atestare a identităţii părţilor şi conţinutului înscrisurilor nu a fost aplicată ştampila SC A. SRL.

În plus, potrivit concluziilor raportului de constatare criminalistică, impresiunile de ştampilă din dreptul semnăturilor în litigiu date pentru numele L. au fost contrafăcute cu ajutorul mijloacelor electronice pe următoarele documente:

• convenţia de plată datată 14.02.2008 încheiată între SC A. SRL şi SC B. SRL, la rubrica "creditor - cedent"

• anexele 1 şi 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008 la rubrica "creditor - cedent"

• cele două exemplare ale actului adiţional nr. x/15.12.2009 la convenţia de plată datată 14.02.2008 la rubrica "creditor - cedent"

• corecţia la anexa 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008 la rubrica "creditor - cedent"

• contractul de vânzare-cumpărare cu nr. x/03.08.2006, la rubrica "vânzător".

Specialiştii criminalişti au mai concluzionat că nu se poate stabili dacă:

• semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare cu nr. x/03.08.2006, la rubrica "vânzător" a fost executată de L.;

• semnăturile individualizate pe convenţia de plată datată 14.02.2008 au fost sau nu executate la rubrica "cesionar-împrumutător" de către numiţii C. sau L.;

• semnăturile individualizate pe anexa 1 şi 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008 au fost sau nu executate la rubrica "cesionar-împrumutător" de către numiţii C. sau L.;

• semnăturile individualizate pe cele două exemplare ale actului adiţional nr. x/15.12.2009 la convenţia de plată datată 14.02.2008 la rubrica "cesionar-împrumutător"

• semnăturile individualizate pe corecţia la anexa 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008 la rubrica " cesionar-împrumutător"

• semnăturile individualizate pe contractul de împrumut cu nr. x/23.10.2008, la rubrica "creditor".

• semnăturile individualizate pe actul adiţional nr. x la contractul de împrumut cu nr. x/23.10.2008, la rubrica "creditor"

• semnăturile individualizate pe contractul de împrumut cu nr. x/11.03.2011, la rubricile "creditor" şi "debitor".

În aceste condiţii, procurorul de caz a reţinut că materialul probatoriu administrat în cauză confirmă fără dubiu împrejurarea că avocatul I. a atestat prin încheierea cu nr. x/14.02.2008 identitatea părţilor şi conţinutul convenţiei de plată datată 14.02.2008 încheiată între SC A. SRL şi SC B. SRL şi prin încheierea cu nr. x/15.12.2009 identitatea părţilor şi conţinutul actului adiţional nr. x/15.12.2009 la convenţia de plată datată 14.02.2008, deşi în faţa sa nu s-a prezentat numitul L., ci o altă persoană care a efectuat o imitare liberă a semnăturii autentice a sus-numitului la rubricile "creditor - cedent" ale actelor mai sus menţionate.

Referitor la datele exacte ale întocmirii încheierilor de atestare mai sus menţionate persoanele vătămate au susţinut în mod constant că atestarea unor date nereale de către avocat I. a avut loc în perioada 2011-2012 şi nu la datele de 14.02.2008, respectiv 15.12.2009.

Astfel cum s-a reţinut anterior, avocatul I. a negat atestarea nereală a identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei înscrisurilor.

Din probele administrate în cauză rezultă că după ce în data de 04.04.2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, a dispus prin încheierea pronunţată în dosarul cu nr. x/2011 intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitoarei SC B. SRL, au fost înregistrate la această instanţă sub nr. x/2011/36 mai multe contestaţii formulate împotriva creanţei invocate de către numitul C..

La termenul din data de 12.09.2012 deoarece administratorul judiciar al debitoarei a învederat că nu fuseseră depuse înscrisuri în dovedirea declaraţiilor de creanţă, instanţa i-a pus în vedere lui C. să depună la dosarul cu nr. x/2011 toate înscrisurile pe care le invoca în dovedirea creanţei sale, iar sus-numitul a precizat că a înaintat aceste înscrisuri la dosar, prin intermediul Poştei Române.

La termenul din data de 19.12.2012, contestatorul G. s-a înscris în fals cu privire la înscrisurile care fuseseră depuse la dosarul cu nr. x/2011 de către C. printre acestea aflându-se şi documentele atestate de către avocat I..

Din mijloacele de probă administrate în cauză nu s-a putut stabili fără dubiu data reală a atestării în fals de către avocatul I. a identităţii uneia dintre părţile convenţiei de plată datată şi ale actului adiţional nr. x la convenţia de plată datat precum şi conţinutul acestor înscrisuri şi nici data reală a încredinţării acestor înscrisuri în vederea folosirii, ci doar data la care înscrisurile atestate de către sus-numita au fost folosite de către C. în procedura judiciară.

În aceste condiţii, procurorul de caz a reţinut că avocatul I. se face vinovată de comiterea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 5 noul C. pen., astfel cum s-a reţinut mai sus, însă potrivit dispoziţiilor C. pen. 1969 a intervenit prescripţia răspunderii penale, acţiunea penală neputând fi pusă în mişcare în cauză.

În ceea ce priveşte susţinerile făcute de G. cu prilejul audierii din data de 20.02.2018 potrivit cărora în scopul atestării unui drept de creanţă nereal al numitului C. faţă de SC B. SRL, I. împreună cu C. ar fi contrafăcut mai multe înscrisuri (contracte, acte adiţionale, facturi fiscale, dispoziţii de plată şi de încasare, chitanţe) a rezultat că probele administrate în cauză nu confirmă aceste supoziţii.

În ceea ce priveşte infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals sesizate de persoanele vătămate ca fiind săvârşite de avocat I. constând în contrafacerea înscrisurilor cu prilejul atestării s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 vechiul C. pen.

Referitor la acuzaţia adusă de către persoanele vătămate avocatului J. din cadrul Baroului Bucureşti constând în aceea că în cadrul grupului infracţional ar fi dispus, în calitate de lichidator judiciar, înregistrarea la masa credală a SC M. SRL a unui creditor fictiv, respectiv SC N. SRL, cu excluderea unor creditori reali, a rezultat că prin Ordonanţa cu nr. x/P/2014 din data de 13.10.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost dispusă deja clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. 1969, cu motivarea că nu există fapta presupus a fi comisă de avocat, în calitate de lichidator judiciar referitor la înscrierea unei creanţe a SC N. SRL

Soluţia de clasare cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 367 noul C. pen. pretins comisă de I. şi J. a avut în vedere lipsa oricăror dovezi în sensul constituirii unui pretins grup infracţional cu o anumită durată în timp continuitate, având o ierarhie bine stabilită şi roluri bine stabilite pentru fiecare membru în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Curtea a respins ca neîntemeiată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin Ordonanţa nr. x/P/2013 din 23.05.2018 de desfiinţare a înscrisurilor, reţinând că, potrivit art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. clasarea se dispune când există unul din cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1), ocazie cu care, în baza art. 315 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., se dispune sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desfiinţare a unui înscris.

În ceea ce priveşte noţiunea de "desfiinţarea unui înscris", aceasta este o operaţiune pe care o dispune instanţa şi pe care o aduce la îndeplinire judecătorul delegat de la biroul executări penale şi care constă în menţionarea pe fiecare filă a înscrisului a menţiunii "desfiinţat" şi priveşte strict instrumentum. Desfiinţarea se dispune în cazul înscrisurilor declarate false, potrivit art. 580 C. proc. pen.

Aşadar admiterea cererii de desfiinţare a acestor înscrisuri are ca efect, în fapt, distrugerea fizică a înscrisurilor prin menţionarea pe fiecare pagină a cuvântului "desfiinţat".

Or, aceste înscrisuri erau la momentul dispunerii soluţiei de sesizare a judecătorului de cameră preliminară probe în soluţionarea cauzei privind infracţiunile pentru care s-a dispus disjungerea cauzei privind săvârşirea de către numiţii C., D., E. şi F. a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 C. pen., spălare de bani prev. de art. 29 din Legea nr. 656/2002, fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 C. pen., fals în declaraţii prev. de art. 326 din C. pen., uz de fals prev. de art. 323 C. pen., înşelăciune prev. de art. 244 C. pen., tulburare de posesie prev. de art. 256 C. pen., distrugere prev. de art. 253 C. pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 C. pen. şi declinarea dosarului nou-format în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că procurorul cauzei a stabilit că, în ceea ce priveşte infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals sesizate de persoanele vătămate ca fiind săvârşite de avocat I. constând în contrafacerea înscrisurilor cu prilejul atestării, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 vechiul C. pen.

Astfel, sub aspectul conţinutului acestor înscrisuri cercetarea penală va continua la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, astfel încât nu se poate dispune distrugerea acestor probe prin desfiinţare, întrucât ar împiedica buna desfăşurare a urmăririi penale ce va continua cu privire la C., D., E. şi F..

S-a avut în vedere că, în plângerea formulată de petenţi s-a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaţilor susţinându-se că grupul infracţional organizat de către C. ar crea obligaţii fictive ale firmelor înregistrate în România către firme off-shore controlate tot de către acesta, realizând astfel diminuarea profitului realizat în România. De asemenea, s-a arătat că acelaşi grup infracţional organizat înregistrează creditori fictivi în cadrul procedurii de lichidare a SC B. SRL, depunând drept dovadă tocmai înscrisurile care se solicită a fi desfiinţate şi anume: Convenţia de plată datată 14.02.2008 încheiată între SC A. SRL şi SC B. SRL; Anexele 1 şi 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008; Cele două exemplare ale actului adiţional nr. x/15.12.2009 la convenţia de plată datată 14.02.2008 şi Corecţia la anexa nr. 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008.

Cu alte cuvinte în niciun caz nu judecătorul de la Curte ar trebui să se pronunţe pe desfiinţarea acestor înscrisuri, ci eventual, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti, în cazul în care dosarul se va fi finaliza prin clasare sau de instanţa de judecată, în cazul în care se va dispune trimiterea în judecată a persoanelor cercetate.

Tocmai de aceea, demersul procurorului de a solicita desfiinţarea celor două înscrisuri este prematur, cât timp există o soluţie de disjungere cu privire la infracţiuni ce vizează aceste înscrisuri.

Împotriva acestei încheieri, contestatorii H. şi G. au formulat contestaţie, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea încheierii atacate şi, în rejudecare, admiterea propunerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, formulată prin Ordonanţa nr. x/P/2013 din 23.05.2018.

În susţinerea contestaţiei se arată că, în mod eronat, prima instanţă a respins propunerea de desfiinţare a înscrisurilor falsificate, motivând că aceste înscrisuri reprezintă probe în dosarul disjuns din Dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar asupra desfiinţării înscrisurilor ar trebui să se pronunţe, eventual, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti în cazul în care dosarul disjuns se va fi finaliza prin clasare sau de instanţa de judecată, în cazul în care se va dispune trimiterea în judecată a persoanelor cercetate în dosarul disjuns.

De asemenea, prima instanţă a reţinut în mod greşit lipsa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în privinţa numitei I.

În opinia contestatorilor, atât timp cât s-a stabilit faptul că semnăturile nu aparţin numitului L., iar impresiunile de ştampile sunt efectuate electronic, aceste înscrisuri nu mai pot fi folosite ca mijloace de probă în cadrul unui alt dosar.

Se mai arată că soluţia pronunţată de prima instanţă încalcă dreptul la un proces echitabil al contestatorilor, dat fiind faptul că păstrează în circuitul civil înscrisurile cu privire la care s-a stabilit că sunt false, înscrisuri cauzatoare de prejudicii în patrimoniul subsemnaţilor.

Examinând contestaţia, în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport cu criticile invocate, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, în considerarea celor ce succed:

Desfiinţarea înscrisurilor în cadrul procesului penal reprezintă o măsură care are ca scop restabilirea, de către organele judiciare, a ordinii încălcate prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, având ca finalitate, înlăturarea dintre înscrisurile producătoare de efecte juridice a celor cu privire la care se constată că sunt false; faţă de natura de drept penal a măsurii şi având în vedere finalitatea acesteia, desfiinţarea priveşte înscrisul ca mijloc de probă (instrumentum probationis) - consecinţa fiind lipsirea înscrisului de aptitudinea de a servi ca mijloc de probă în privinţa raporturilor civile pe care le constată -, fără a se referi la actul juridic în sensul de negotium iuris pe care înscrisul îl probează.

Dispoziţiile art. 5491 alin. (1) C. proc. pen. reglementează procedura desfiinţării înscrisurilor subsecvent unei soluţii de clasare, stabilind - în acord cu dispoziţiile art. 315 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. -, competenţa procurorului de a sesiza judecătorul de cameră preliminară cu propunerea de desfiinţare totală sau parţială a unui înscris în acele situaţii în care, cercetând o infracţiune de fals în înscrisuri, este împiedicat, în condiţiile art. 16 C. proc. pen., să exercite acţiunea penală şi să dispună trimiterea în judecată a vreunei persoane.

Pentru a se proceda la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris de către judecătorul de cameră preliminară este necesar ca materialul probator din dosarul cauzei să releve existenţa unor elemente concrete de fapt care să conducă la concluzia că înscrisul este rezultatul comiterii faptei de fals, cu privire la care procurorul a dispus soluţia clasării.

Ca atare, într-o astfel de procedură, condiţia pentru admiterea unei cereri de desfiinţare a unui înscris, formulate în baza art. 315 lit. d) C. proc. pen., este cea a dovedirii existenţei falsului, iar desfiinţarea nu se referă la existenţa fizică a înscrisului, astfel cum în mod greşit a reţinut judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti (motivând că distrugerea înscrisurilor prin desfiinţare ar împiedica buna desfăşurare a urmăririi penale într-un alt dosar, disjuns), ci la capacitatea de a produce efecte juridice dacă înscrisul ar fi lăsat în circuitul civil. În acest sens este, de altfel, şi literatura de specialitate (C. proc. pen. comentat, N.Volonciu şi A.S.Uzlău) - "desfiinţarea unui înscris trebuie dispusă chiar dacă actul a fost distrus, s-a pierdut ori nu poate fi produs din orice motiv, cu argumentarea că desfiinţarea nu se referă la existenţa fizică a înscrisului, ci la capacitatea sa de a produce efecte juridice, fiind posibil ca ulterior actul să se găsească, să apară într-o formă reconstituită, să se producă copie sau fotocopie".

În speţă, conform art. 315 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., subsecvent soluţiei de clasare a cauzei, privind, între altele, săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., prin ordonanţa din data de 25.03.2018, emisă în Dosarul nr. x/2013 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a fost sesizat cu propunerea de desfiinţare totală a următoarelor înscrisuri:

- convenţia de plată datată 14.02.2008 încheiată între SC A. SRL şi SC B. SRL, atestată de avocat I., sub nr. x/14.02.2008;

- anexele 1 şi 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008;

- cele două exemplare ale actului adiţional nr. x/15.12.2009 la convenţia de plată datată 14.02.2008, atestat de avocat I., sub nr. x/15.12.2009;

- corecţia la anexa nr. 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008, înscrisuri cu privire la care procurorul a reţinut că sunt falsificate de către avocatul I..

Prin aceeaşi ordonanţă, cu privire la săvârşirea săvârşirea de către numiţii C., D., E. şi F. a infracţiunilor prevăzute de art. 367 C. pen., art. 29 din Legea nr. 656/2002, art. 320 C. pen., art. 326 C. pen., art. 323 C. pen., art. 244 C. pen., art. 256 C. pen., art. 253 C. pen. şi art. 205 C. pen., s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea dosarului nou format în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Fără a relua integral situaţia de fapt constatată de către procuror, expusă de altfel în considerentele hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că înscrisurile a căror desfiinţare se solicită privesc operaţiunile comerciale ce s-ar fi derulat între SC A. SRL, SC B. SRL şi numitul C. şi au fost depuse de către acesta din urmă, la Dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, având ca obiect procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC B. SRL, în susţinerea drepturilor de creanţă proprii împotriva debitoarei.

Aceste înscrisuri poartă semnătura şi ştampila asociatului şi administratorului SC A. SRL, L., împrejurare faţă de care persoanele vătămate G. şi H. (care au contestat creanţa cu care C. s-a înscris la masa credală) s-au înscris în fals declarând în faţa instanţei civile, dar şi organelor de urmărire penală care au procedat ulterior la audierea lor, că semnăturile executate pe aceste documente nu aparţin lui L., iar data precizată în înscrisuri nu este data reală a încheierii respectivelor acte.

Potrivit concluziilor raportului de constatare criminalistică nr. x din data de 20.04.2018, întocmit de Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, semnăturile individualizate pe următoarele documente nu au fost executate de către numitul L. şi nu se poate stabili de către cine au fost executate, deoarece sunt contrafaceri realizate prin imitarea liberă a semnăturilor autentice aparţinând sus-numitului: convenţia de plată datată 14.02.2008 încheiată între SC, A. SRL şi SC B. SRL, atestată de către avocat I. sub nr. x/14.02.2008, la rubrica "creditor - cedent" anexele 1 şi 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008 la rubrica "creditor - cedent" cele două exemplare ale actului adiţional nr. x/15.12.2009 la convenţia de plată datată 14.02.2008 la rubrica "creditor - cedent", act adiţional atestat de către avocat I. sub nr. x/15.12.2009; corecţia la anexa 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008 la rubrica "creditor - cedent".

De asemenea, impresiunile de ştampilă din dreptul semnăturilor executate pentru numele L. fuseseră aplicate anterior prezentării înscrisurilor mai sus menţionate în vederea atestării, iar avocatul I. a inserat la sfârşitul fiecărui act, încheierea de atestare a identităţii părţilor, a conţinutului actelor, numărul încheierii, data atestării, semnătura sa şi ştampila cabinetului individual de avocat "I.".

Totodată, lângă încheierile de atestare a identităţii părţilor şi conţinutului înscrisurilor nu a fost aplicată ştampila SC A. SRL.

În plus, potrivit concluziilor aceluiaşi raport de constatare criminalistică, impresiunile de ştampilă din dreptul semnăturilor în litigiu date pentru numele L. au fost contrafăcute cu ajutorul mijloacelor electronice pe următoarele documente: convenţia de plată datată 14.02.2008 încheiată între SC A. SRL şi SC B. SRL, la rubrica "creditor - cedent" anexele 1 şi 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008 la rubrica "creditor - cedent" cele două exemplare ale actului adiţional nr. x/15.12.2009 la convenţia de plată datată 14.02.2008 la rubrica "creditor - cedent" corecţia la anexa 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008 la rubrica "creditor - cedent" contractul de vânzare-cumpărare cu nr. x/03.08.2006, la rubrica "vânzător".

Se constată, totodată, că deşi contestatorii G. şi H. au susţinut că momentul întocmirii încheierilor prin care s-au atestat date nereale privind identitatea uneia dintre părţile înscrisurilor menţionate, precum şi conţinutul respectivelor înscrisuri, trebuie plasat în perioada 2011 - 2012, probatoriul administrat nu poate stabili fără niciun dubiu acest aspect, motiv pentru care se reţine în cauză că acţiunile avocatului I. au avut loc la datele de 14.02.2008, respectiv 15.12.2009.

Evaluând hotărârea atacată şi actele dosarului, din perspectiva susţinerilor atât ale contestatorilor H. şi G., cât şi ale reprezentantului Ministerului Public, ce au constituit motive de critică în faţa instanţei de control judiciar, Înalta Curte constată că prin ordonanţa nr. x/P/2013 din data de 25.03.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a reţinut că faptele avocatului I. de a atesta, prin încheierea cu nr. x din 14.02.2008, identitatea părţilor şi conţinutul convenţiei de plată datată 14.02.2008 încheiată între SC A. SRL şi SC B. SRL, precum şi prin încheierea cu nr. x din 15.12.2009, identitatea părţilor şi conţinutul actului adiţional nr. x din 15.12.2009 la convenţia de plată datată 14.02.2008, deşi în faţa sa nu s-a prezentat numitul L., ci o altă persoană care a efectuat o imitare liberă a semnăturii autentice a sus-numitului la rubricile "creditor - cedent" ale actelor mai sus menţionate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., însă potrivit dispoziţiilor din vechiul C. pen. - considerat legea mai favorabilă aplicabilă în cauză -, nu poate fi pusă în mişcare acţiunea penală faţă de autorul falsului, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Deşi materialul probator administrat în cauză relevă existenţa unor elemente concrete care conduc la concluzia că înscrisurile în discuţie sunt false, fiind rezultatul faptelor avocatului I., cu privire la care s-a dispus soluţia clasării, iar desfiinţarea înscrisurilor se impune conform solicitării procurorului, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a reţinut în mod eronat că nu trebuie să se pronunţe cu privire la desfiinţarea respectivelor înscrisuri, apreciind demersul procurorului ca prematur, pe motiv că acestea sunt folosite în dosarul disjuns (în care continuă urmărirea penală faţă de numiţii C., D., E., F.) şi o soluţie de desfiinţare poate fi, eventual, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară competent sau instanţa de judecată, în funcţie de soluţia din acest din urmă dosar.

Or, sub acest aspect, Înalta Curte învederează nu numai că împrejurarea disjungerii cauzei privind săvârşirea unor alte infracţiuni de către cei anterior menţionaţi nu împietează asupra cererii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti formulată conform art. 5491 alin. (1) C. proc. pen., ci şi faptul că doar în această fază procesuală, în funcţie de soluţia de clasare pronunţată în acest dosar, se poate dispune desfiinţarea înscrisurilor, iar în viitor, nu s-ar mai putea pronunţa o soluţie cu privire la înscrisurile în discuţie, indiferent de soluţia dată în dosarul disjuns.

Prin urmare, apreciind că sunt suficiente probe care dovedesc că înscrisurile menţionate sunt false, iar măsura desfiinţării lor este necesară, aceasta privind înscrisurile doar ca instrumentum probationem, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de contestatorii G. şi H. împotriva încheierii/F/CP din 3 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va desfiinţa încheierea atacată şi, rejudecând: va admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin ordonanţa nr. x/P/2013 din 23.05.2018 şi, în consecinţă:

În temeiul art. 5491 alin. (5) lit. b) C. proc. pen., va dispune desfiinţarea în totalitate a următoarelor înscrisuri: Convenţia de plată datată 14.02.2008 încheiată între SC A. SRL şi SC B. SRL; Anexele 1 şi 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008; Cele două exemplare ale actului adiţional nr. x/15.12.2009 la convenţia de plată datată 14.02.2008; Corecţia la anexa nr. 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite contestaţia formulată de contestatorii G. şi H. împotriva Încheierii/F/CP din 3 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează încheierea atacată şi, rejudecând:

Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin Ordonanţa nr. x/P/2013 din 23.05.2018 şi, în consecinţă:

În temeiul art. 5491 alin. (5) lit. b) C. proc. pen., dispune desfiinţarea în totalitate a următoarelor înscrisuri:

- Convenţia de plată datată 14.02.2008 încheiată între SC A. SRL şi SC B. SRL;

- Anexele 1 şi 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008;

- Cele două exemplare ale actului adiţional nr. x/15.12.2009 la convenţia de plată datată 14.02.2008;

- Corecţia la anexa nr. 2 la convenţia de plată datată 14.02.2008.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2019.

GGC - GV