Judicial rehabilitation denied due to bad faith non-payment of judicial costs despite proven impossibility arguments

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 53/F din data de 03 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 533 C. proc. pen. raportat la art. 168 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a respins, ca nefondată, cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul A. cu privire la condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 378/18.12.2009 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1107/23.03.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 200 RON.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 05.02.2020, sub nr. x/2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul dispoziţiilor art. 529 C. proc. pen., petentul-condamnat A. a solicitat să se constate intervenită reabilitarea, faţă de condamnarea de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 378/18.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2009, pentru complicitate la infracţiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. 1969 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1107/23.03.2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2009.

În motivarea cererii sale, petentul a arătat că şi-a executat pedeapsa cu închisoare şi doreşte să lucreze ca şofer B. însă nu poate realiza acest lucru atât timp cât nu este reabilitat, fiind o cerinţă a celor de la B.. A considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 166 şi art. 168 C. pen., respectiv că s-a împlinit termenul de 4 ani de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale cu închisoarea, nu a mai săvârşit nicio altă infracţiune în termenul de 4 ani menţionat.

A menţionat că nu a avut posibilitatea de a restitui sumele de bani, reprezentând obligaţiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare, neexistând rea-credinţă din partea sa. Prin adeverinţa de venit pe anul 2019 emisă de Administraţia Sectorială a Finanţelor Publice, a învederat că nu a avut niciun venit în anul 2019.

A mai precizat şi că, de la data la care a fost eliberat din închisoare, în anul 2011, a locuit doar în Bucureşti, la o rudă, şi a lucrat doar sporadic, cu ziua, fără contract de muncă, înregistrările din cazierul judiciar împiedicându-l în a-şi găsi un loc de muncă.

În concluzie, petentul a considerat că sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute de art. 530 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea cererii şi dispunerea reabilitării, pentru a-şi putea găsi un loc de muncă înregistrat legal.

În susţinerea cererii, petentul a depus la dosar copia certificată a hotărârii de condamnare cu menţiunea rămânerii definitive şi situaţia veniturilor realizate pe anul 2019 emisă de Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice.

Din dispoziţia instanţei a fost depusă la dosar fişa de cazier judiciar a petentului condamnat A.

Examinând cererea petentului în raport cu actele dosarului, Curtea a reţinut că reabilitarea reprezintă o măsură de politică penală menită să stimuleze efortul de îndreptare şi integrare a fostului condamnat în cadrul societăţii, prin repunerea acestuia în deplinătatea drepturilor politice şi social economice pe care le-a avut înainte de condamnare, făcând să înceteze pentru viitor decăderile, interdicţiile şi incapacităţile ce rezultă din respectiva condamnare.

Având în vedere că, la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare noul C. pen., instanţa a analizat incidenţa aplicării legii penale mai favorabile.

Astfel, potrivit art. 166 alin. (1) din noul C. pen. "Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţă, după împlinirea următoarelor termene: a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depăşeşte 5 ani; b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;

Potrivit art. 167 alin. (1) C. pen., termenele prevăzute în art. 165 şi art. 166 C. pen. se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris. (4) În caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere. (5) În cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea şi curge de la data executării ultimei pedepse.

Referitor la condiţiile reabilitării judecătoreşti, art. 168 C. pen. prevede că: "Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întruneşte următoarele condiţii: a) nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166 C. pen. b) a achitat integral cheltuielile de judecată şi şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri.

Potrivit C. pen. din 1969: "Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţa judecătorească: a) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate; b) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani până la 10 ani, după trecerea unui termen de 5 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate; c) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate. Procurorul General poate dispune, în cazuri excepţionale, reducerea termenelor prevăzute în acest articol.

Cu privire la calculul termenului de reabilitate, art. 136 C. pen. prevedea că: "Termenele prevăzute în art. 134 şi art. 135 se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris. Pentru cei condamnaţi la pedeapsa cu amendă termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în alt mod. În caz de graţiere totală sau de graţiere a restului de pedeapsă, termenul curge de la data actului de graţiere.

Referitor la condiţiile reabilitării judecătoreşti, cererea de reabilitare judecătorească se admitea dacă cel condamnat întrunea următoarele condiţii: a) nu a suferit o nouă condamnare în intervalul prevăzut în art. 135; b) îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste, precum şi în cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă; c) a avut o bună conduită;

d) a achitat în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul când partea vătămată a renunţat la despăgubiri, sau când instanţa constată că cel condamnat şi-a îndeplinit în mod regulat obligaţiile privitoare la dispoziţiile civile din hotărârea de condamnare.

Când instanţa constată că nu este îndeplinită condiţia de la lit. d), dar) aceasta nu se datoreşte relei-voinţe a condamnatului, poate dispune reabilitarea.

Instanţa a constatat că, atât din perspectiva modului de calcul al termenului de reabilitare, cât şi din cea a condiţiilor ce trebuie analizate de instanţă pentru admiterea cererii, noul C. pen. constituie legea penală mai favorabilă.

În consecinţă, a procedat la verificarea condiţiilor de admisibilitate a cererii în raport de dispoziţiile art. 166 şi următoarele din noul C. pen.

Curtea de apel a constatat că prin Sentinţa penală nr. 378/18.12.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2009, petentul a fost condamnat pentru complicitate la infracţiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. 1969 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. 1969 pe o durată de 3 ani şi a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 C. pen.. Totodată, s-a reţinut că inculpatul a fost obligat şi la restituirea sumei de 5.000 euro către martorul C., a sumei de 900 euro către DNA şi la plata sumei de 11.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin Decizia penală nr. 1107/23.03.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2009, s-a admis apelul inculpatului A., s-a menţinut pedeapsa de 3 ani închisoare şi s-a restrâns pedeapsa complementară la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969 şi pedeapsa accesorie la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969. S-a dedus din pedeapsa cu închisoarea durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 aprilie 2009 la 23 martie 2010 şi a fost obligat să restituie martorului D. echivalentul în RON a sumei de 5.000 euro şi către DNA echivalentul în RON a sumei de 900 euro.

Curtea de apel a subliniat că acordarea reabilitării judecătoreşti este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor condiţii referitoare, pe de o parte, la termenul de reabilitare, iar, pe de altă parte, la lipsa săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de reabilitare.

Sub primul aspect, s-a apreciat aplicabil art. 166 alin. (1) lit. a) C. pen. potrivit căruia în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de doi ani până la 5 ani, durata termenului în discuţie este de 4 ani.

Având în vedere situaţia petentului, instanţa a calculat termenul de reabilitare de 4 ani de la data de 27.04.2012 când pedeapsa s-a considerat executată şi a constatat că termenul de reabilitare de 4 ani s-a împlinit la data de 26.04.2016.

Referitor la condiţia prevăzută de art. 168 C. pen., instanţa a observat, analizând fişa de cazier aflată la dosar că, petentul nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166 C. pen.

În aceste condiţii, instanţa a reţinut că petentul îndeplineşte şi condiţia prevăzută expres de lege [art. 168 alin. (1) lit. a) C. pen.].

În continuare, s-a apreciat că potrivit art. 168 alin. (1) lit. b) C. pen., petentul trebuia să fi achitat în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat.

S-a arătat că petentul a fost obligat la plata sumei de 11.000 RON prin sentinţa penală în discuţie şi nu a făcut dovada acoperirii acestei sume de bani.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 166 alin. (2) lit. b) teza a II-a C. pen., petentul poate face dovada că nu a avut posibilitatea să plătească, iar potrivit art. 534 alin. (2) teza finală C. proc. pen., instanţa poate să acorde un termen pentru achitarea în întregime sau în parte a sumei datorate.

La termenul de judecată, instanţa i-a adus la cunoştinţă petentului că, potrivit legii, poate beneficia de acordarea unui termen de judecată pentru a achita cheltuilelile de judecată însă acesta a declarat că nu doreşte pentru că nu are posibilitatea să achite debitul.

În aceste condiţii, instanţa nu a putut reţine apărarea petentului, întrucât fiind liberat condiţionat din executarea pedepsei la data de 14.06.2011, acum aproximativ 9 ani, ar fi putut achita măcar în parte debitul în discuţie.

S-a considerat că îndeplinirea condiţiei în discuţie reclamă o atenţie deosebită din partea instanţei de judecată pentru a nu fi acordată reabilitarea unei persoane care s-a sustras cu rea-credinţă de la plata cheltuielilor de judecată ori a despăgubirilor civile şi care prin aceasta demonstrează că nu merită să fie reabilitată.

Expresia "cu rea-credinţă" semnifică faptul că persoana în cauză are posibilitatea de a-şi îndeplini obligaţia, dar nu o face. Posibilitatea de plată se stabileşte de la caz la caz, ţinându-se seama de situaţia materială şi personală a celui obligat.

Instanţa a observat că petentul s-a liberat condiţionat de aproximativ 9 ani şi că este încă o persoană tânără, fără afecţiuni medicale dovedite, astfel încât în tot acest timp ar fi putut să presteze activităţi lucrative remunerate pentru a plăti măcar parţial cheltuielile de judecată.

Astfel, instanţa a considerat că petentul nu a dorit să plătească debitul, iar în sprijinul acestei opinii a arătat că stă şi împrejurarea că, deşi i s-a oferit posibilitatea de a primi un termen de judecată pentru achitarea chiar şi în parte a sumei de bani, a refuzat ferm motivând că nu are venituri.

Instanţa a subliniat că, prin introducerea acestei condiţii, printre cele care trebuie îndeplinite de un condamnat pentru a beneficia de reabilitare, legiuitorul a urmărit să ofere judecătorilor pârghiile necesare pentru a verifica în ce măsură condamnatul a înţeles consecinţele faptelor sale şi dacă rolul procesului penal de conştientizare a fost atins.

Or, în condiţiile în care condamnatul, într-o perioadă atât de lungă de timp, nu a achitat nici măcar în parte debitul afirmând senin că nu a avut posibilităţi financiare, opinia instanţei a fost că acesta nu a depus eforturi să demonstreze că s-a îndreptat şi nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi repus în deplinătatea drepturilor pe care le-a avut înainte de condamnare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie petentul condamnat A..

Prin motivele susţinute oral şi depuse şi în scris la dosarul cauzei, petentul a criticat sentinţa contestată, susţinând în esenţă că nu a avut posibilitatea de a achita, nici măcar în parte, cheltuielile judiciare şi obligaţiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare motivat de faptul că soţia sa a fost diagnosticată cu o boală incurabilă şi toate resursele au fost utilizate pentru tratamentul şi ameliorarea acestei afecţiuni.

Petentul a precizat că nu a dorit un termen, în primă instanţă, pentru achitarea în parte a cheltuielilor judiciare deoarece nu are nicio sursă de venit şi nici nu are unde să se împrumute. Mai mult, a susţinut că dacă ar fi obţinut o sumă de bani, nu ar fi ştiut cât trebuie achitat pentru a se considera de bună-credinţă.

În plus, a menţionat că Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a identificat bunuri şi venituri de-ale sale.

În concluzie, a susţinut că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 166 şi art. 168 C. pen. şi cerinţele prevăzute de art. 530 C. proc. pen. pentru admiterea cererii de reabilitare.

Examinând contestaţia formulată de petentul condamnat A., în raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reabilitarea judecătorească se caracterizează prin intervenţia instanţei de judecată la cererea persoanelor interesate, care va acorda reabilitarea numai după ce a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 166-art. 168 din C. pen.

Reglementând termenele de reabilitare judecătorească, art. 166 alin. (1) lit. a) C. pen. stabileşte că persoana condamnată poate fi reabilitată, la cerere, de instanţă, după împlinirea termenului de 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depăşeşte 5 ani, iar potrivit art. 167 alin. (1) C. pen. termenele prevăzute în art. 165 şi art. 166 C. pen. se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.

În ceea ce priveşte condiţiile reabilitării judecătoreşti, potrivit art. 168 C. pen., cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întruneşte următoarele condiţii: a) nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166; b) a achitat integral cheltuielile de judecată şi şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri.

În speţă, contestatorul a fost condamnat, prin Sentinţa penală nr. 378/18.12.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2009, definitivă şi modificată prin Decizia nr. 1107/23.03.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. 1969 şi la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969 pe o durată de 3 ani şi a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969.

Din pedeapsa aplicată s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 29.04.2009 la 23.03.2010.

Totodată, se reţine că a fost obligat să restituie numitului D. echivalentul în RON a sumei de 5.000 euro, Direcţiei Naţionale Anticorupţie echivalentul în RON a sumei de 900 euro, precum şi că a fost obligat la plata sumei de 11.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Având în vedere situaţia juridică a contestatorului petent şi prevederile legale menţionate, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiţia de fond referitoare la termenul de reabilitare judecătorească, calculat conform dispoziţiilor art. 167 alin. (1) din C. pen. de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale, termenul împlinindu-se la data de 27.04.2016 (din executarea pedepsei de 3 ani închisoare a fost liberat condiţionat la data de 14.06.2011 cu un rest de pedeapsă de 319 zile).

Totodată, din fişa de cazier a contestatorului reiese că acesta nu a săvârşit o altă infracţiune în interiorul termenului de reabilitare.

Însă, contestatorul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiei prev. de art. 168 alin. (1) lit. b) C. pen., cerinţă obligatorie pentru a se acorda reabilitarea judecătorească, astfel că instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanţă a respins cererea de reabilitare formulată de condamnat.

Referitor la apărarea contestatorului că nu a avut posibilitatea achitării sumei reprezentând cheltuielile judiciare, invocând pe baza înscrisurilor depuse problemele de sănătate ale soţiei sale care au început din perioada încarcerării şi au continuat după liberarea sa din penitenciar până în anul 2019, instanţa de control judiciar consideră că aceasta nu este de natură a înlătura concluzia la care a ajuns prima instanţă privind existenţa relei-credinţe a contestatorului care nu a achitat nici măcar parţial cheltuielile judiciare la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare, într-o perioadă destul de îndelungată de timp, de aproape 9 ani de la data liberării sale condiţionate.

Deopotrivă, se reţine că nu există o dovadă certă a imposibilităţii contestatorului de a presta activităţi lucrative, fiind făcute afirmaţii la nivel declarativ şi la modul generic, situaţie care nu dovedeşte neputinţa sa de a îndeplini, cel puţin parţial, obligaţia de a achita cheltuielile judiciare ce i-au revenit.

Prin urmare, instanţa reţine că petentul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 168 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv nu a produs nicio probă prin care să demonstreze că a înţeles să achite, fie şi parţial, cheltuielile judiciare, situaţie care se circumscrie relei-credinţe în raport de împrejurarea că nu a manifestat o astfel de voinţă, deşi a fost liberat condiţionat la 14.06.2011.

Pentru aceste considerente, având în vedere că nu este îndeplinită una dintre condiţiile reabilitării judecătoreşti, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) cu referire la art. 532 din C. proc. pen. rap. la art. 168 lit. b) din C. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată contestaţia declarată de petentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 53/F din data de 03 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON pentru contestatorul petent, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de petentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 53/F din data de 03 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON pentru contestatorul petent, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 iunie 2020.

GGC - GV