Negative jurisdiction conflict resolved in favor of recognizing court for foreign sentence adaptation

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 22.11.2019, judecătorul delegat din cadrul Compartimentului executări penale al Curţii de Apel Oradea, având în vedere dispoziţiile Sentinţei penale nr. 83/PI/2019 din data de 25.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2019, a sesizat Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti pentru a aprecia asupra incidenţei prevederilor art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. cu privire la pedepsele aplicate persoanei condamnate A. de către autorităţile judiciare belgiene şi recunoscute de Curtea de Apel Oradea.

La data de 10 decembrie 2019, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a trimis sesizarea, pe cale administrativă, judecătorului delegat din cadrul Biroului executări penale al Curţii de Apel Oradea, pentru a se aprecia asupra dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., formându-se, astfel, pe rolul acesteia, Dosarul nr. x/2019.

Prin Sentinţa penală nr. 4/PI din 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Oradea a calificat obiectul cauzei ca fiind o cerere de modificare a pedepselor în sensul dispoziţiilor art. 585 din C. proc. pen. şi a declinat competenţa de judecare a cauzei privindu-l pe condamnatul A. în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, plecând de la conţinutul concret al sesizării formulate din oficiu de către judecătorul delegat din cadrul Biroului executări penale al Curţii de Apel Oradea privind pe condamnatul A., Curtea de Apel Oradea a reţinut, în esenţă, că prin Sentinţa penală nr. 83/PI/2019 din data de 25 septembrie 2019, definitivă prin neapelare la data de 14 octombrie 2019, în baza art. 166 alin. (3) şi (6) rap. la art. 167 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a Deciziei penale nr. C/598/2018 din data de 29.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Antwerpen, definitivă la data de 09.07.2018, prin care s-a dispus condamnarea lui A. la o pedeapsă de 30 ani închisoare în regim de detenţie, pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, prev. de art. 392-394 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. român şi lipsire de libertate, prev. de art. 434 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 205 din C. pen. român şi a Sentinţei penale nr. 5325 din data de 12.11.2010, pronunţată de Tribunalul de primă instanţă Antwerpen, definitivă la data de 22.12.2010, prin care s-a dispus condamnarea lui A. la o pedeapsă de 15 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 461 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 228 din C. pen. român cu aplic. art. 77 lit. a) din C. pen. român, fără a proceda concomitent la contopirea acestora, în raport de forma de pluralitate de infracţiuni existentă.

În contextul factual reţinut, Curtea de Apel Oradea a notat că, dat fiind specificul procedurii de recunoaştere şi punere în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene, reglementată de art. 162 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, şi soluţiile limitative (rezultate din dispoziţiile art. 166 alin. (6) din aceeaşi lege) care pot fi dispuse în cadrul unei astfel de proceduri, contopirea pedepselor aplicate în baza unor hotărâri penale străine distincte, recunoscute de instanţa română printr-o singură hotărâre, reprezintă o operaţiune subsecventă, realizată în condiţiile art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Prin urmare, a apreciat că în cauza pendinte nu sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., cu referire la instituţia adaptării pedepsei [adaptarea pedepsei reprezentând unul din aspectele supuse analizei în chiar procedura de recunoaştere, faţă de dispoziţiile art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004], ci dispoziţiile art. 585 din C. proc. pen., referitoare la alte modificări de pedepse.

Având în vedere că, în raport de conţinutul Sentinţei penale nr. 83/PI/2019 din data de 25 septembrie 2019, pronunţată de către Curtea de Apel Oradea, tribunalul este competent să judece în primă instanţă infracţiunile ce au făcut obiectul condamnării şi ulterior, recunoaşterii, în baza art. 50 din C. proc. pen., rap. la art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 36 din C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă corespunzătoare în grad instanţei de executare, în a cărei circumscripţie se afla locul de deţinere al condamnatului A..

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la data de 31.01.2020, sub nr. x/2019.

Prin Sentinţa penală nr. 625 din 22.06.2020, ca urmare a admiterii excepţiei necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu, Tribunalul Bucureşti, în baza art. 50 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea.

Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa ierarhic superioară comună, pentru regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că numitul A. se află în executarea MEPÎ nr. x/2019 din data de 15.10.2019, emis de Curtea de Apel Oradea în baza Sentinţei penale nr. 83/PI/2019 din data de 25.09.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare, prin care a fost admisă cererea de transfer a persoanei condamnate A. din Belgia în România, au fost recunoscute două hotărâri de condamnare din Belgia (de 30 de ani închisoare şi respectiv de 15 luni închisoare) şi puse în executare fără adaptarea pedepselor aplicate de instanţele belgiene, în considerarea dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004, pentru a nu depăşi limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani.

Având în vedere cele expuse, Tribunalul Bucureşti a considerat faptul că sesizarea din cauza pendinte constituie o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen. (respectiv împiedicare la executare) şi competenţa aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută, respectiv Curţii de Apel Oradea, secţia penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 2 iulie 2020, formând obiectul dosarului nr. x/2019.

Analizând conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Oradea şi Tribunalul Bucureşti, constată următoarele:

Înalta Curte constată că pentru stabilirea instanţei căreia îi revine competenţa materială de soluţionare a sesizării este esenţială calificarea juridică a acesteia în raport de motivele invocate şi finalitatea urmărită.

Analizând conţinutul cererii introductive, se observă că judecătorul delegat din cadrul Compartimentului executări penale al Curţii de Apel Oradea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti să aprecieze asupra incidenţei prevederilor art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. în cazul pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 83/PI/2019 pronunţată la data de 25.09.2019, de Curtea de Apel Oradea, rămasă definitivă, prin neapelare.

Prin sentinţa penală amintită s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a Deciziei penale nr. C/598/2018, din data de 29.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Antwerpen, definitivă la data de 09.07.2018, prin care A. a fost condamnat la o pedeapsă de 30 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, prev. de art. 392 - 394 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. român şi lipsire de libertate, prev. de art. 434 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 205 din C. pen. român, precum şi a Sentinţei penale nr. 5325 din data de 12.11.2010, pronunţată de Tribunalul de primă instanţă Antwerpen, definitivă la data de 22.12.2010, prin care s-a dispus condamnarea aceleiaşi persoane la o pedeapsă de 15 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 461 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 228 din C. pen. român cu aplic. art. 77 lit. a) din C. pen. român.

În consecinţă, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., în vederea continuării executării pedepselor menţionate într-un penitenciar din România, fiind dedusă perioada executată de la data de 27.05.2015 până la zi.

Sesizarea judecătorului delegat a fost motivată de faptul că durata pedepsei astfel stabilite, depăşeşte limita maximă de 30 de ani închisoare prevăzută de legislaţia penală din România.

Potrivit art. 585 alin. (1) din C. proc. pen.: "Pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, în baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii: a) concursul de infracţiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară; d) acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.". Ca atare, norma juridică purtând denumirea marginală "alte modificări de pedepse", vizează situaţiile în care faţă de aceeaşi persoană au fost pronunţate două sau mai multe hotărâri de condamnare pentru infracţiuni pentru care legea penală prevede un anumit tratament sancţionator care însă nu a putut fi aplicat în contextul în care infracţiunile au făcut obiectul de judecată al unor cauze distincte, premisă ce nu se regăseşte în cauza de faţă.

Astfel, se observă că pedepsele în a cărei executare se află persoana condamnată, deşi au fost aplicate prin hotărâri distincte, acestea au fost pronunţate de autorităţi judiciare din alte state şi ulterior recunoscute de instanţa română prin aceeaşi hotărâre.

Or, într-o astfel de ipoteză revine instanţei sesizate cu cererea de transfer să verifice natura şi durata pedepsei aplicate. Astfel, art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, statuează că: "Instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, pronunţă una din următoarele soluţii: (...) b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, adaptează, prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent, potrivit alin. (8) şi (9).".

În conformitate cu dispoziţiile art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, eventuala adaptare a pedepsei aplicate de statul emitent atunci când durata acesteia depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, este de competenţa exclusivă a instanţei învestite cu soluţionarea recunoaşterii.

Ca atare, în mod corect, Tribunalul Bucureşti a considerat că cererea introductivă constituie o contestaţie la executare, situaţia petentului nefiind dintre cele ce se circumscriu procedurii reglementate de art. 585 din C. proc. pen.. De altfel, în ce priveşte concursul de infracţiuni, prin Decizia nr. 23/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a stabilit că prevederile referitoare la conversiunea condamnării, cuprinse în legea română privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, se referă explicit şi exclusiv la incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislaţia română, iar nu la incompatibilitatea dintre sistemele prin care se ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante pentru un concurs de infracţiuni, fie sistemul cumulului aritmetic, fie sistemul cumulului juridic. Prevederile menţionate, a căror incidenţă este condiţionată de existenţa unei incompatibilităţi între durata pedepsei aplicate şi legislaţia română, nu pot constitui deci temeiul legal pentru înlocuirea modalităţii prin care se ajunge la stabilirea pedepsei rezultante, în conformitate cu legislaţia statului de condamnare, într-o astfel de situaţie procedura instituită de art. 585 din C. proc. pen. fiind inaplicabilă.

Astfel, procedura reglementată de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., este singura care asigură posibilitatea analizării efective a aspectelor menţionate în sesizare şi care ar putea oferi un remediu adecvat situaţiei juridice a persoanei condamnate.

Or, potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., competenţa revine instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută, curtea de apel având, de altfel, potrivit legii, competenţă exclusivă asupra chestiunilor supuse dezbaterii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Curţii de Apel Oradea, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor fi lăsate în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 313 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Curţii de Apel Oradea, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iulie 2020.

GGC - GV