Police officer assault conviction reinstated for threat during lawful domestic-violence response.

Asupra apelului penal de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1/F din 06 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018), în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen. şi alin. (4) C. pen.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data de 14.12.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost sesizată prin rechizitoriul nr. x/2017 din data de 11.12.2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, constituindu-se astfel Dosarul nr. x/2018.

Prin rechizitoriul nr. x/2017 din data de 11.12.2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen. şi alin. (4) C. pen.

În rechizitoriu s-a reţinut, în esenţă, că, în dimineaţa zilei de 25.11.2017, fiind în imobilul din Bucureşti, în stare indusă de ebrietate şi nemulţumit de faptul că i-au fost refuzate pretenţiile de natură sexuală, inculpatul A. a prins-o de păr pe concubina sa B. şi a lovit-o în zona feţei şi a spatelui.

Victima violentei domestice a solicitat sprijinul poliţiei, sens în care a apelat Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, la fata locului sosind lucrătorii secţiei 25 Poliţie, îmbrăcaţi cu uniforme specifice şi având asupra lor armamentul din dotare.

După ce şi-au declinat calitatea, organele de poliţie au solicitat inculpatului A. să se legitimeze, însă acesta a continuat să se manifeste violent şi le-a adresat lucrătorilor de politie numeroase injurii şi cuvinte jignitoare.

În timp ce îi adresa injurii agentului şef adjunct C., care se aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu ("Du-te în ... mea" "Să-mi bag ... în tine" "Zii ce cauţi aici, că fac ... pe tine"), s-a ridicat de pe scaun, s-a îndreptat către acesta cu intenţia de a îl lovi, scop în care a ridicat deasupra capului un braţ, având pumnul strâns, acţiune care a produs o stare de temere pentru persoana ameninţată, determinând reacţia acesteia de apărare, cu consecinţa intervenţiei şi a celorlalţi lucrători de poliţie prezenţi şi a imobilizării inculpatului.

De asemenea, pe parcursul deplasării de la locuinţă către sediul organelor de poliţie, inculpatul A. a lovit în mod repetat cu picioarele, pe interior, portiera spate dreapta a maşinii de poliţie cu care a fost transportat.

S-a apreciat, de către procuror că, din actele dosarului, rezulta faptul că acţiunea de intimidare este una directă, explicită, respectiv ameninţarea privind comiterea unei infracţiuni de lovire, îndreptată împotriva agentului şef adjunct C.

De asemenea, a reieşit că acţiunea de intimidare nu este doar susceptibilă de a produce o stare de temere, ci chiar a produs o asemenea urmare, din declaraţiile persoanei vizate de agresiune, rezultând că aceasta s-a temut pentru integritatea sa fizică.

În cuprinsul actului de sesizare a instanţei s-a mai arătat ca, situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului A., este probată cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracţiunilor flagrante din data de 25.11.2017 întocmit de lucrătorii secţiei 25 Poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti; fişa de intervenţie la eveniment din data de 25.11.2017, orele 06:49 şi raportul privind folosirea mijloacelor din dotare din data de 25.11.2017; proces-verbal nr. x din 23.08.2015 ora 11:08 privind sancţionarea inculpatului A. pentru adresarea de cuvinte şi expresii obscene lucrătorilor de poliţie chemaţi la faţa locului ca urmare a apelării de către B.; proces-verbal nr. x din 23.08.2015 ora 11:23 privind sancţionarea inculpatului A. pentru apelarea nejustificată a serviciul special de urgenţă 112; declaraţia olografă a numitului C., redactată la data de 25.11.2017, anexată procesului-verbal de constatare din data de 25.11.2017; declaraţia olografă a numitului D., redactată la data de 25.11.2017; declaraţia olografă a numitului E., redactată la data de 25.11.2017; declaraţia olografă a numitului F., redactată la data de 25.11.2017; declaraţia olografă a numitului G., redactată la data de 25.11.2017; declaraţie de persoană vătămată B., redactată la data de 25.11.2017; declaraţie de martor H., redactată la data de 25.11.2017; proces-verbal de cercetare la faţa locului din data de 25.11.2017, întocmit de lucrătorii secţiei 25 Poliţie, privind constatarea urmelor produse de inculpat pe interiorul portierei dreapta spate a autospecialei, ca urmare a lovirii acesteia cu picioarele; planşa fotografică; proces-verbal din data de 25.11.2017, întocmit de lucrătorii secţiei 25 Poliţie, privind testarea inculpatului cu aparatul alcooltest şi bonul eliberat de aparatul deţinut de echipajul Brigăzii Poliţiei Rutiere, bon din care rezultă o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat; planşa fotografică; procese-verbale din data de 25.11.2017, întocmite de lucrătorii secţiei 25 Poliţie, privind solicitarea formulată de inculpatul A. cu privire la medicamentaţia zilnică şi soluţionarea acestei solicitări; declaraţia în calitate de suspect a numitul A. din data de 25.11.2017; actul procedural a fost fixat prin înregistrare audio-video, pe două suporturi optice, denumite ’’x/P/2017, DVD 1, declaraţie suspect A." şi x/P/2017, DVD 2, declaraţie suspect A.", anexate cauzei; declaraţia în calitate de inculpat a numitul A. din data de 25.11.2017; declaraţia în calitate de persoană vătămată a numitei B. din data de 22.01.2018, din care rezultă că aceasta înţelege să se împace cu inculpatul cu privire la infracţiunea de violenţă în familie; declaraţia în calitate de inculpat a numitului A., din data de 22.01.2018, din care rezultă că acesta înţelege să se împace cu persoana vătămată cu privire la infracţiunea de violenţă în familie; declaraţiile martorului C., din data de 31.01.2018 şi 23.11.2018; ultimul act procedural a fost fixat prin înregistrare audio-video, aflată la dosarul cauzei; declaraţia martorului D., din data de 31.01.2018; declaraţia martorului E., din data de 31.01.2018; declaraţia martorului F., din data de 31.01.2018;

Sentinţa civilă nr. 1.380 din 25.02.2004 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti; adresa din 12.03.2018 a Consiliului Local Sector 6 - Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Sector 6 din care rezultă că nu există notificări cu privire la imobilul din Bucureşti, str. x, sector 6; declaraţia în calitate de martor a numitei B. din data de 14.03.2018; actul procedural a fost fixat prin înregistrare audio-video, care a fost anexată cauzei; declaraţia în calitate de martor a numitei H. din data de 14.03.2018; declaraţia în calitate de suspect a numitei H. din data de 26.07.2018; declaraţia în calitate de suspect a numitei B. din data de 26.07.2018; proces-verbal din data de 09.08.2018 de redare a convorbirilor înregistrate de serviciul special de urgenţă 112, în urma apelului efectuat de B., la data de 25.11.2017; suportul optic conţinând înregistrarea apelurilor a căror redare s-a efectuat în procesul-verbal menţionat anterior este anexat cauzei; adresa nr. x, din 26.09.2018 a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Comunicaţii şi Informatică din care rezultă că imaginile video surprinse de camerele de supraveghere amplasate în cadrul secţiilor de poliţie sunt stocate pentru cel mult 30 de zile; adresa din 27.09.2018 a Poliţiei Sectorului 6, secţia 25 Poliţie din care rezultă că, la data de 25.11.2017, agent şef adjunct de poliţie C., în patrulă cu agent de poliţie F.

şi agent principal de poliţie D., în patrulă cu agent de poliţie E., cu toţii din cadrul Compartimentului de Siguranţă Publică şi Patrulare al Biroului Ordine Publică, erau de serviciu pe raza de competenţă a secţiei 25 Poliţie; adresa nr. x din data de 03.12.2018 a secţiei 25 Poliţie, din care rezultă că inculpatul a mai apelat sistemul serviciului special de urgenţă 112 şi ulterior, pentru a reclama dispariţia unor acte; adresa nr. x/2012 din data de 22.11.2018 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, prin care a fost transmisă, la solicitarea organelor de urmărire penală, Sentinţa civilă nr. 4.989 din 16.05.2013, dispusă în Dosarul nr. x/2012 al instanţei sus menţionate, cu privire la plângerea formulată de inculpat împotriva procesului-verbal de sancţionare contravenţională din data de 25.08.2012; adresa nr. x/03.12.2018 a Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Poliţia Sectorului 6, secţia 25 Poliţie, referitoare la apelarea ulterioară zilei de 25.11.2017, de către inculpatul A. a 112; adresa nr. x/2012 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi Sentinţa civilă nr. 4989/16.05.2013, având ca obiect plângerea contravenţională formulată de A.; adresa din 03.12.2018 a Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Resurse Umane, prin care sunt transmise organelor de urmărire penală documentele ’’fişa postului" întocmite pentru fiecare dintre cei patru lucrători de poliţie.

În faza camerei preliminare, inculpatul A. a formulat cereri şi excepţii, care au fost respinse prin încheierea pronunţată la 19.04.2019 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi prin care s-a dispus începerea judecăţii cauzei.

Încheierea mai sus indicată nu a fost contestată de inculpat.

În faza de judecată, Curtea a încuviinţat, la solicitarea Ministerului Public, proba cu martorii menţionaţi în rechizitoriu iar, la solicitarea inculpatului A., proba cu martorii B. şi H., proba cu înscrisuri în circumstanţiere şi proba cu fotografiile depuse la dosarul cauzei.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2017 din data de 11.12.2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen. şi alin. (4) C. pen., constând în aceea că:

În dimineaţa zilei de 25.11.2017, fiind în imobilul din Bucureşti, în timp ce îi adresa injurii agentului şef adjunct C., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu ("Du-te în ... mea" "Să-mi bag ... în tine" "Zii ce cauţi aici, că fac ... pe tine"), s-a ridicat de pe scaun, s-a îndreptat către acesta cu intenţia de a îl lovi, scop în care a ridicat deasupra capului un braţ, având pumnul strâns, acţiune care a produs o stare de temere pentru persoana ameninţată, determinând reacţia acesteia de apărare, cu consecinţa intervenţiei şi a celorlalţi lucrători de poliţie prezenţi şi a imobilizării inculpatului.

Potrivit art. 257 alin. (1) din C. pen. "Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime."

Potrivit art. 206 alin. (1) din C. pen. "Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării."

a. Analizând probele administrate în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, Curtea a constatat că fapta săvârşită de inculpatul A. în dimineaţa zilei de 25.11.2017, nu este prevăzută de legea penală.

În primul rând, acţiunea reţinută în sarcina inculpatului A., astfel cum a fost aceasta descrisă în actul de sesizare a instanţei, în sensul că "s-a ridicat de pe scaun, s-a îndreptat către acesta (agentul şef adjunct C.) cu intenţia de a îl lovi, scop în care a ridicat deasupra capului un braţ, având pumnul strâns", nu realizează elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. în forma consumată, ci reprezintă, în modul cel mai clar, o tentativă la infracţiunea de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen.. Aceasta deoarece, aşa cum rezultă din declaraţiile agenţilor de poliţie D., E. şi F., inculpatul A., în timp ce se afla la aproximativ un metru de agentul de poliţie C., a ridicat deasupra capului un braţ, având pumnul strâns, încercând să-l lovească pe agentul de poliţie.

Tot din declaraţiile agenţilor de poliţie menţionaţi rezultă că, imediat, agentul de poliţie C. i-a blocat inculpatului A. braţul cu care acesta încerca să-l lovească, după care, împreună cu ceilalţi agenţi de politie prezenţi l-au imobilizat.

Prin urmare, acţiunea reţinută în sarcina inculpatului A., astfel cum a fost aceasta descrisă în actul de sesizare a instanţei, care a însuşit integral şi necenzurat varianta agenţilor de politie D., E. şi F., reprezintă o tentativă la infracţiunea de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen., întrucât inculpatul A. a încercat, fără succes, să-l lovească pe agentul de poliţie C.

Potrivit art. 33 alin. (1) din C. pen., tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta.

Însă, tentativa la infracţiunea de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. nu este incriminată de legea penală română în vigoare.

În al doilea rând, pentru a realiza elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen., acţiunea inculpatului A. ar fi trebuit să producă o stare de temere agentului de poliţie C. Or, aceasta stare de temere nu s-a produs de vreme ce, imediat ce inculpatul A. a ridicat braţul la agentul de poliţie C., acesta nu a avut o reacţie defensivă care să trădeze teama, ci, dimpotrivă, a reacţionat ofensiv, blocându-i inculpatului braţul şi imobilizându-l, împreună cu ceilalţi trei agenţi de poliţie prezenţi la eveniment.

Curtea a reţinut şi faptul ca inculpatul A. era, la data şi ora săvârşirii faptei deduse prezentei judecăţi, în stare avansată de ebrietate, înconjurat, în propria-i bucătărie, de 4 agenţi de politie mult mai tineri şi pregătiţi pentru evenimente de genul celor anterior menţionate.

În plus, chiar în actul de sesizare a instanţei se menţionează faptul că, "dată fiind calitatea specială a persoanei ameninţate - lucrător de poliţie - este de aşteptat ca aceasta să reacţioneze prompt, ceea ce înseamnă că agentul de poliţie C. era pregătit pentru intervenţii solicitate prin serviciul special de urgenţă 112, de genul celei la care a participat în casa inculpatului A.

Prin urmare, nu este verosimilă aserţiunea procurorului în sensul că agentul de poliţie C. ar fi resimţit o stare de temere, urmare a acţiunii inculpatului A. de a ridica deasupra capului un braţ, având pumnul strâns.

În al treilea rând, pentru a realiza elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen., acţiunea inculpatului A. ar fi trebuit sa se îndrepte împotriva unui funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.

Jurisprudenţa şi doctrina au stabilit însă că, în cazul în care funcţionarul public a depăşit limitele atribuţiilor sale de serviciu, fapta inculpatului nu mai este îndreptată împotriva valorii sociale protejate prin reglementarea legala a infracţiunii de ultraj (autoritatea publica a statului).

Prin urmare, pentru a beneficia de protecţia legii, agenţii de politie trebuie să acţioneze în limitele prevăzute de aceasta.

În ceea ce priveşte "îndeplinirea, în acord cu atribuţiunile de serviciu, a sarcinilor care le reveneau la faţa locului "de către agenţii de poliţie C., D., E. şi F., s-au impus a fi făcute câteva observaţii esenţiale.

Potrivit art. 27 alin. (1) din Constituţia României, "Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia."

Potrivit art. 27 alin. (2) din Constituţia României " De la prevederile alin. (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii:

a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;

b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;

c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;

d) prevenirea răspândirii unei epidemii."

Numai în condiţiile în care agenţii de poliţie C., D., E. şi F. ar fi acţionat în limitele legale anterior menţionate, s-ar fi putut analiza dacă acţiunea inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen.

Curtea a constatat, însă că, pătrunderea agenţilor de poliţie C., D., E. şi F., în domiciliul inculpatului A. în dimineaţa zilei de 25.11.2017, s-a realizat fără respectarea dispoziţiilor legale.

În acest sens, Curtea a constatat că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că agenţii de politie C., D., E. şi F. au pătruns în domiciliul inculpatului A. în lipsa unui mandat de percheziţie emis de judecător şi fără a putea justifica pătrunderea pe considerentul înlăturării unei primejdii privind integritatea fizică sau bunurile unei persoane.

Astfel, din declaraţiile agenţilor de poliţie C., D., E. şi F. a rezultat că, după ce au discutat cu concubina inculpatului A., martora B., cea care făcuse apelul la serviciul special de urgentă 112, i-au cerut acesteia să meargă în casă şi să-l cheme afară pe A. Tot din declaraţiile celor menţionaţi a rezultat că B. s-a conformat, mergând în casă şi întorcându-se, după câteva momente, pentru a le spune agenţilor de poliţie că, concubinul său, A., se afla în bucătărie şi nu doreşte să iasă din casă pentru a discuta cu agenţii de poliţie.

În aceste condiţii, este evident că agenţii de poliţie constataseră că B., cea care făcuse apelul la serviciul 112, nu este într-o stare fizică sau psihică de natură a justifica acţiunea pe care au întreprins-o ulterior, aceea de a pătrunde fără un mandat emis în condiţiile legii, în bucătăria inculpatului A.

Ajunşi în bucătăria unde se afla inculpatul A. şi văzând că acesta se afla în stare de ebrietate, agenţii de poliţie şi-au continuat comportamentul ilegal şi provocator.

În acest sens, Curtea a reţinut declaraţiile inculpatului A., confirmate de martora H., care confirma faptul ca acesta le-a spus agenţilor de poliţie că prezenţa lor în bucătăria sa este inutilă şi ilegală.

În aceste condiţii, agenţii de poliţie ar fi trebuit sa părăsească bucătăria inculpatului A. pentru a aplana starea de tensiune şi, în măsura în care considerau că se impun alte măsuri, să-i solicite lui B., cea care făcuse apelul la serviciul de urgenţă 112, să-i însoţească la secţie.

Or, deşi au observat starea de ebrietate a inculpatului A. şi iritarea acestuia determinată de pătrunderea în locuinţa sa în condiţii ilegale, agenţii de poliţie C., D., E. şi F. au refuzat să plece şi au continuat discuţia contradictorie.

În aceste condiţii, agenţii de poliţie au depăşit limitele atribuţiilor de serviciu.

Pentru considerentele expuse, în precedent, Curtea a constatat că faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată în prezenta cauză nu corespund întocmai tiparului sau modelului existent în norma de incriminare, deci, nu sunt prevăzute de legea penală, împrejurări, în raport, cu care, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a adoptat o soluţie de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen. şi alin. (4) C. pen., reţinută în sarcina sa în actul de sesizare a instanţei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o sub aspectul greşitei achitări în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a inculpatului A. pentru infracţiunea de ultraj.

În dezvoltarea motivului de apel menţionat, procurorul a arătat că referitor la primul argument al instanţei de fond ce a fundamentat soluţia dispusă şi anume că acţiunea inculpatului nu realizează elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) din C. pen., în formă consumată, ci reprezintă o tentativă la infracţiunea de ultraj, care nu este incriminată de lege, în actul de sesizare infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului este descrisă în felul următor:

"Fapta inculpatului care, în dimineaţa zilei de 25.11.2017, fiind în imobilul din Bucureşti, în timp ce îi adresa injurii agentului şef adjunct C., s-a ridicat de pe scaun, s-a îndreptat către acesta cu intenţia de a-l lovi, scop în care a ridicat deasupra capului un braţ, având pumnul strâns, (...)", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) (raportat la art. 206 alin. (1) şi alin. (4) din C. pen.

Pornind de la această descriere a faptei, instanţa de fond a reţinut că acţiunea inculpatului constând în încercarea de a-l lovi pe C. constituie tentativă la infracţiunea de ultraj (în varianta lovirii - aşa cum a rezultat din considerente), care nu se pedepseşte.

Se consideră că raţionamentul primei instanţe este simplist, întrucât acţiunea de ameninţare poate fi realizată prin orice mijloace - pe cale orală, prin scris sau prin fapte (gesturi, atitudine sau semne simbolice, dacă acestea au o semnificaţie precisă - V. Dongoroz, "Explicaţii teoretice ..." G. Bodoroncea, V. Cioclei ş.a. " C. pen. - Comentariu pe articole).

Or, în situaţia de faţă, ameninţarea (cu săvârşirea unei infracţiuni de lovire) a fost realizată în mod direct, explicit şi s-a concretizat în gestul neechivoc al inculpatului de a se îndrepta către agentul de poliţie C. cu braţul ridicat deasupra capului, având pumnul strâns.

De altfel, considerarea că o astfel de acţiune constituie ameninţare este una firească, având în vedere criteriul periculozităţii, fapta fiind mai gravă în această formă decât o ameninţare cu lovirea realizată exclusiv pe cale orală.

Mai mult, trebuie avut în vedere şi contextul în care fapta a avut loc - pe fondul unei situaţii tensionate inculpatul a adresat injurii anterior agenţilor de poliţie şi a avut un comportament ostil faţă de aceştia.

Bineînţeles, dacă acţiunea inculpatului nu ar fi fost întreruptă prin intervenţia agenţilor de poliţie, ne-am fi aflat în prezenţa infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) (raportat la art. 193) şi alin. (4) din C. pen., ameninţarea fiind absorbită în infracţiunea de lovire dacă în aceeaşi împrejurare este succedată de aceasta din urmă.

Al doilea argument al instanţei a constat în aceea că agentul de poliţie C. nu a resimţit o stare de temere, de vreme ce acesta nu a avut o reacţie defensivă care să trădeze teama, ci a reacţionat ofensiv faţă de inculpat - persoană aflată în stare avansată de ebrietate, înconjurată de patru agenţi de poliţie mult mai tineri şi mai pregătiţi pentru astfel de situaţii.

În ceea ce priveşte urmarea imediată a infracţiunii de ameninţare, potrivit reglementării actuale, fapta ilicită îndreptată împotriva unei persoane trebuie să fie de natură să îi producă o stare de temere, spre deosebire de incriminarea din vechiul C. pen., unde se preciza că acţiunea trebuie să fie "de natură să o alarmeze".

Aşa cum se reţine şi în doctrină (G. Bodoroncea, V. Cioclei ş.a. " C. pen.. Comentariu pe articole"), temerea reprezintă o stare interioară a persoanei, care nu presupune vreo formă de manifestare exterioară, infracţiunea de ameninţare fiind una de pericol, nefiind necesar ca această stare de temere să se producă efectiv.

Trecând, însă peste aceste consideraţii de ordin teoretic, în cazul de faţă agentul de poliţie C. a declarat în mod constant pe parcursul procesului penal, că urmare a acţiunii inculpatului, s-a temut pentru integritatea sa fizică, acesta fiind şi motivul pentru care a reacţionat împreună cu cei trei colegi aflaţi la faţa locului, imobilizându-l pe inculpat.

Din punct de vedere psihologic, orice persoană care percepe o stare de pericol la adresa sa, are o reacţie de apărare care poate consta, fie în înfruntarea pericolului, fie în evitarea acestuia prin mijloace diverse. Adoptarea a uneia din cele două reacţii posibile nu este însă determinată de existenţa sau inexistenţa unei stări de temere, ci doar reflectă modul în care o persoană care resimte o astfel de stare, răspunde.

În cazul agenţilor de poliţie, având în vedere pregătirea specifică, este de aşteptat şi de dorit ca reacţia acestora să fie una activă, de înfruntare a pericolului în general, dar şi în special (când ei sunt ameninţaşi în mod direct).

A considera altfel, urmărind raţionamentul expus de instanţă, ar însemna că beneficiază de protecţia oferită prin incriminarea ultrajului doar acei poliţişti care au o atitudine inactivă, care trădează teama, ceea ce este absurd.

Faptul că agentul de poliţie C. a constatat că inculpatul A. se afla în stare de ebrietate sau că era însoţit de alţi trei agenţi de poliţie tineri şi pregătiţi nu sunt elemente care să conducă la concluzia că nu s-a realizat urmarea imediată a infracţiunii de ameninţare, întrucât starea de ebrietate poate conduce deseori la un comportament imprevizibil şi, pe de altă parte, agenţii de poliţie sunt pregătiţi pentru evenimente de genul celui din cauză tocmai prin prisma activităţii pe care o desfăşoară.

În al treilea rând, instanţa de fond a considerat că pătrunderea agenţilor de poliţie în domiciliul inculpatului s-a realizat fără respectarea dispoziţiilor legale, astfel încât aceştia nu beneficiază de protecţia legii, acţionând cu depăşirea limitelor prevăzute de lege.

Făcând referire la dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Constituţie, curtea de apel a reţinut că nu se justifica pătrunderea în domiciliu (în lipsa unui mandat de percheziţie emis de judecător), pe considerentul înlăturării unei primejdii privind integritatea fizică a unei persoane.

Instanţa, analizând momentele premergătoare pătrunderii în domiciliu, a reţinut că’ agenţii de poliţie au putut constata că B., persoana care făcuse apelul la serviciul special de urgenţă 112 nu era într-o stare fizică sau psihică de natură a justifica acţiunea acestora ulterioară, de pătrundere în domiciliul inculpatului.

În primul rând, cei patru agenţi de poliţie care s-au deplasat la domiciliul inculpatului, ca urmare a apelului la 112, se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aşa cum reiese din adresa nr. x/27.09.2018 a Poliţiei Sector 6, secţia 25 Poliţie.

În al doilea rând, cu referire la dreptul agenţilor de poliţie de a se afla în locuinţa de domiciliu a inculpatului, din analiza probelor administrate în cauză, dar şi a dispoziţiilor legale incidente, rezultă că organele de poliţie au pătruns în mod legal în domiciliul comun al inculpatului şi al martorei B. (şi nu în locuinţa folosită exclusiv de inculpat), cu acordul şi la solicitarea acesteia din urmă (aşa cum reiese din declaraţiile celor patru agenţi de poliţie şi ale martorei indicate).

Astfel, la momentul sosirii la adresa din strada x, organele de poliţie au solicitat reclamantei să se legitimeze, ocazie cu care au constatat că aceasta are domiciliul legal în acel imobil, fără nicio altă distincţie.

Din declaraţiile date de B. a rezultat că aceasta i-a invitat pe poliţişti mai întâi să intre în curtea locuinţei şi apoi în casă.

Sentinţa civilă nr. 1.380 din 25.02.2004 dispusă în Dosarul nr. x/2004 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la care inculpatul a făcut referire în apărarea sa, prevede că B. are în proprietate exclusivă o parte a terenului şi etajul construcţiei, cu acces din strada x, părţile trebuind să delimiteze cele două proprietăţi, prin intrări separate, dar şi numere cadastrale diferite, lucru care nu s-a petrecut în fapt. Inculpatul şi martora nu au luat măsuri pentru punerea în executare a acestei sentinţe. Drept dovadă fiind actul de identitate eliberat numitei B., în cursul anului 2015, din care rezultă că aceasta are domiciliul în strada x, precum şi adresa Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor sector 6, potrivit căreia, cu privire la acest imobil, autoritatea administrativă nu a primit nicio notificare. Aşadar, sentinţa civilă de partaj nu a fost prezentată organelor de poliţie şi nu a fost înregistrată la biroul de evidenţa populaţiei care a emis actele de identitate ale inculpatului şi concubinei sale.

Astfel, se constată că la data solicitării intervenţiei poliţiştilor la adresa din strada x, Bucureşti, în contextul în care, atât inculpatul, cât şi concubina sa figurau cu acelaşi domiciliu, nu se poate imputa organelor de poliţie nicio culpă cu privire la necunoaşterea Sentinţei civile nr. 1.380 din 25.02.2004, dispusă în Dosarul nr. x/2004 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Mai mult, la întrebarea explicită a operatorului serviciului special de urgenţă 112, dacă inculpatul "intră peste reclamantă la etajul 1", aceasta din urmă a comunicat dispeceratului şi, în consecinţă, echipajelor de poliţie că "locuinţa este comună".

Independent de aceste aspecte raportate la situaţia concretă din cauză, acţiunile desfăşurate de organele de urmărire penală au fost conforme dispoziţiilor legale, întrucât, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 - "în realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi şi obligaţii principale:

(...)

"b) să conducă la sediul poliţiei pe cei care, prin acţiunile lor, periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii; în cazurile nerespectării dispoziţiilor date de poliţist, acesta este îndreptăţit dă folosească forţa; verificarea situaţiei acestor categorii de persoane şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă.

e) în cazul săvârşirii unei infracţiuni, al urmăririi unor infractori sau al unei acţiuni teroriste, să intre în incinta locuinţelor, a unităţilor economice, a instituţiilor publice ori particulare, a organizaţiilor social-politice, indiferent de deţinător sau de proprietar, precum şi la bordul oricăror mijloace de transport româneşti, cu respectarea dispoziţiilor legale."

Având în vedere cele expuse, în contextul în care martora B. solicitase intervenţia organelor de poliţie reclamând că este lovită de inculpat, iar la sosirea acestora nu le-a comunicat că nu ar mai fi necesară prezenţa lor, acţiunea agenţilor a fost una justificată, independent de starea fizică/psihică în care se afla martora sus-menţionată la acel moment.

Procurorul a considerat că în exercitarea atribuţiilor de serviciu în acest domeniu specific, având în vedere natura conflictelor domestice şi potenţialul lor de escaladare (cu atât mai mult în situaţia în care este reclamată săvârşirea unei infracţiuni îndreptate împotriva integrităţii corporale), intervenţia organelor de poliţie nu trebuie să fie una superficială, formală, ci dimpotrivă, prin acţiunile lor trebuie să urmărească garantarea unei protecţii adecvate victimelor, în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie şi cu Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului.

La termenul de judecată de la 11 iunie 2020, la interpelarea instanţei, intimatul inculpat A. a susţinut că nu doreşte să îşi angajeze apărător. De asemenea, intimatul inculpat A. a susţinut că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, precizând că îşi menţine declaraţia dată anterior în cauză.

În continuare, Înalta Curte a acordat cuvântul în susţinerea cererilor de probatorii.

Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că, deşi în parte situaţia de fapt reţinută de prima instanţă este similară cu cea din actul de acuzare, se impune readministrarea probatoriului pentru ca instanţa de apel să examineze nemijlocit aspectele care fac obiectul criticilor procurorului.

Cât priveşte elementul material al infracţiunii de ultraj, acţiunea propriu-zisă reţinută în sarcina inculpatului, respectiv cea de lovire, a susţinut că chiar dacă instanţa de fond nu a reţinut altă situaţie de fapt decât cea reţinută în rechizitoriu, apelul nu poartă doar asupra chestiunii de drept pentru ca instanţa de apel să se poată pronunţa subsecvent unei soluţii de achitare.

Astfel, a solicitat reaudierea martorilor C., E., F. şi D. cu privire la elementul de fapt la care a făcut anterior referire, deşi acesta a fost reţinut ca atare de către instanţa de fond şi nu s-ar pune problema reevaluării situaţiei de fapt, dar având în vedere să apărările inculpatului sunt în alt sens decât situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, schimbarea soluţiei de achitare, aşa cum solicită parchetul, nu poate avea lor decât după ce instanţa de apel verifică nemijlocit situaţia de fapt.

A solicitat reaudierea acestor martori şi cu privire la celelalte elemente de conţinut ale infracţiunii decât elementul material, respectiv urmarea faptei propriu-zise faţă de subiectul pasiv al infracţiunii, precum şi cu privire la contextul în care subiecţii pasivi ai infracţiunii, martorul C. şi celelalte persoane, au pătruns în locuinţa inculpatului A., acestea fiind chestiuni de fapt pe care instanţa de fond le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei de achitare. Nu în ultimul rând, a solicitat citarea martorilor menţionaţi la locul de muncă, respectiv la secţia 25 Poliţie, fiind adresa indicată de martori pentru citare.

Intimatul inculpat A. a susţinut că nu este de acord cu solicitarea reprezentantului parchetului de readministrare a probei testimoniale, motivat de faptul că singura chestiune de fapt contestată de către parchet ca fiind reţinut reţinută greşit de către instanţa de fond se referă la modalitatea în care agenţii de poliţie au pătruns în locuinţa sa. Or, acest aspect a fost clar lămurit de cei patru agenţi propuşi ca martori în cuprinsul celor opt declaraţii date în cauză şi toţi au spus acelaşi lucru, respectiv au declarat în faza de cercetare penală că au fost invitaţi să pătrundă în locuinţă de către concubina sa, iar în faţa instanţei de fond au declarat acelaşi lucru.

Înalta Curte asupra cererii parchetului de readministrare a probei testimoniale, având în vedere criticile formulate în apel împotriva soluţiei dispuse de instanţa de fond, ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în baza art. 420 alin. (5) rap. la art. 421 pct. 2 lit. a) teza finală din C. proc. pen., a încuviinţat solicitarea de audiere a martorilor C., D., E. şi F., apreciind-o ca fiind relevantă, în raport cu, obiectul probaţiunii din cauză şi în vederea administrării probei testimoniale a dispus citarea martorilor C., D., E. şi F. la termenul de la 3 septembrie 2020, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de astăzi, magistratul asistent a învederat faptul că la dosarul cauzei a fost ataşat procesul-verbal întocmit de către grefierul de şedinţă din care rezultă că martorul D. a fost citat la noul loc de muncă, după care:

Înalta Curte a procedat la legitimarea intimatului inculpat A., cartea de identitate a acestuia, în fotocopie, fiind ataşată la dosarul cauzei.

Preşedintele completului de judecată a solicitat martorilor D., E. şi F. să aştepte în afara sălii de judecată, urmând a fi chemaţi, pe rând, în vederea audierii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 420 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 122 din C. proc. pen. rap. la art. 381 alin. (1) din C. proc. pen., art. 382 din acelaşi cod, Înalta Curte a procedat la audierea martorilor C., D., F. şi E., sub prestare de jurământ, declaraţiile acestora fiind consemnate, semnate şi ataşate la dosarul cauzei, respectiv la dosarul Înaltei Curţi.

În timpul audierii martorului C., Înalta Curte a respins întrebarea adresată acestuia de către inculpatul A., respectiv: Dacă martorul a avut reprezentarea că trecuse aproape jumătate de oră de la apelul la 112 al concubinei până la poarta imobilului?, apreciind-o ca fiind inutilă, având în vedere că este o chestiune deductivă şi de apreciere, în raport, cu data concretă a împrejurărilor presupusei fapte şi prezenta declaraţie.

Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, constând în aceea că în data de 25.11.2017 l-a ameninţat pe agentul de poliţie C., care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ameninţare care a fost săvârşită prin ridicarea pumnului înspre agentul de poliţie cu intenţia de a-l lovi pe acesta.

Referitor la primul argument reţinut de instanţa de fond în motivarea hotărârii de achitare şi anume că ar fi existat doar o tentativă la infracţiunea de ultraj, respectiv o tentativă la infracţiunea de lovire, a susţinut că infracţiunea de ameninţare se poate săvârşi nu doar prin vorbe şi prin fapte, ci şi prin gesturi, cu condiţia ca aceste gesturi să aibă o semnificaţie precisă. Or, din probatoriul administrat în cauză reiese că gesturile inculpatului au avut o semnificaţie precisă, acesta îndreptându-se către agentul de poliţie C. cu braţul ridicat deasupra capului, având pumnul strâns, cu intenţia de a-l lovi, fiind astfel vorba de o infracţiune de ameninţare. A susţinut că în situaţia în care inculpatul numai i-ar fi zis agentului de poliţie că o să-l lovească ar fi fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare, însă o faptă mult mai gravă, respectiv îndreptarea către agentul de poliţie cu pumnul ridicat spre a-l lovi, în opinia instanţei de fond nu reprezintă o infracţiune de ameninţare, ci doar o tentativă la infracţiunea de lovire.

Raportat la declaraţia dată astăzi de martorul C., a solicitat să se observe că niciodată nu s-a susţinut că acţiunea de ameninţare a fost îndreptată împotriva tuturor agenţilor de poliţie, ci doar împotriva agentului de poliţie C., pe care inculpatul a vrut să-l lovească.

Relativ la cel de al doilea argument reţinut de instanţa de fond în motivarea hotărârii de achitare care constă în aceea că agentul de poliţie C. nu a resimţit o stare de temere pentru că la faţa locului erau patru agenţi de poliţie şi inculpatul se afla în stare de ebrietate, a susţinut că acest argument al judecătorului fondului pleacă, din punctul său de vedere, de la o înţelegere greşită a legii, întrucât nu trebuie ca starea de temere să se producă efectiv, ci trebuie ca acţiunea inculpatului să fie de natură a produce o stare de temere. De altfel, şi potrivit jurisprudenţei nu este necesar să se producă o stare de temere victimei, fapta putându-se reţine chiar când starea de temere nu s-a produs, dar ameninţarea ar fi avut aptitudinea de a o genera. A susţinut că pentru a se examina dacă ameninţarea a avut aptitudinea de a genera starea de temere trebuie examinate circumstanţele cauzei, solicitând să se observe că agentul de poliţie C. a declarat în mod constant că s-a temut pentru integritatea sa din cauza acţiunii inculpatului, a simţit că va fi lovit, acesta fiind motivul pentru care a reacţionat.

Din punctul său de vedere, argumentele instanţei de fond duc la consecinţe paradoxale. Astfel, în situaţia în care agenţii de poliţie s-ar fi temut de inculpat în momentul în care a ridicat pumnul şi ar fi fugit, ar fi vorba în mod neîndoielnic de săvârşirea unei infracţiuni de ultraj, iar în cazul în care agenţii de poliţie şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, reacţionând la acţiunea inculpatului, ar rezulta că nu ar mai fi îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, ale infracţiunii de ameninţare pentru simplu motiv că şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu. Or, tocmai aceasta este diferenţa între o acţiune care este de natură să producă o stare de temere şi una care a produs-o efectiv, nefiind necesar ca acţiunea să producă efectiv starea de temere, ci acţiunea trebuie să fie de natură a produce această stare de temere. Astfel, a solicitat să se observe contextul în care a fost săvârşită fapta, în sensul, că inculpatul adresa în mod constant injurii agenţilor de poliţie şi tocmai o lovise pe concubina sa, ceea ce arată că era în continuare o persoană care ar fi putut acţiona prin lovirea altor persoane, că agentul de poliţie C. s-a temut că va fi lovit pentru că inculpatul era o persoană care tocmai fusese agresivă.

În opinia parchetului, nici cel de al doilea argument reţinut de instanţa de fond în motivarea hotărârii de achitare nu poate fi reţinut, întrucât fapta trebuie să fie de natură a produce o stare de temere, fiind necesar a fi examinate circumstanţele obiective şi subiecte în care acest lucru s-a produs.

Cu privire la cel de al treilea argument al instanţei de fond constând în faptul că agenţii de poliţie şi-ar fi depăşit atribuţiile de serviciu, a susţinut că acest argument este neîntemeiat, solicitând să se observe că potrivit Constituţiei, agenţii de poliţie puteau să pătrundă în domiciliul unei persoane care era expusă sau care putea fi expusă unei suferinţe fizice. De asemenea, în ceea ce priveşte pătrunderea în imobil, a susţinut că din probe reiese, în mod evident şi neîndoielnic, că agenţii de poliţie au verificat unde este domiciliul victimei şi că domiciliul acesteia este identic cu locuinţa în care au fost invitaţi să intre. Pe de altă parte, în cauză nu s-a susţinut că agenţilor de poliţie le-ar fi fost prezentată hotărârea judecătorească prin care s-a luat act de tranzacţia intervenită între părţi, iar textele de lege şi Constituţia se referă la domiciliul victimei, or, în speţă domiciliul victimei era la locuinţa în care s-a pătruns, lucru care rezultă din actul de identitate al victimei.

În situaţia în care s-ar considera că nu erau întrunite condiţiile privind starea de pericol în care se afla victima, a solicitat să se observe că agenţii de poliţie au fost invitaţi de către victimă să intre în locuinţă şi că din actul de identitate rezulta că era locuinţa acesteia. Prin urmare, nu se poate reţine faptul că agenţii de poliţie ar fi pătruns abuziv în locuinţa victimei, întrucât era vorba despre o infracţiune de violenţă în familie.

La interpelarea instanţei, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că existenţa hotărârii judecătoreşti prin care s-a luat act de tranzacţia intervenită între părţi, nu are nicio relevanţă pentru aprecierea legalităţii acţiunii agenţilor de poliţie, întrucât, pe de o parte, erau îndeplinite condiţiile unei stări de pericol cu privire la o persoană care fusese lovită, astfel că agenţii de poliţie puteau intra în locuinţă indiferent dacă erau sau nu invitaţi şi indiferent dacă era locuinţa victimei, de vreme ce acolo se afla autorul infracţiunii şi acolo urma să locuiască în continuare şi victima infracţiunii. Pe de altă parte, victima le-a spus agenţilor de poliţie că locuieşte la acea adresă, le-a prezentat actul de identitate din care rezulta că locuieşte la acea adresă, nefiindu-le prezentată nici de către victimă, nici de către inculpat hotărârea judecătorească. Prin urmare, acţiunea agenţilor de poliţie a fost una legală şi nu a existat niciun dubiu în momentul desfăşurării acţiunii cu privire la legalitatea acesteia.

Concluzionând, reprezentantul Ministerului Public a solicitat să se dispună condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu aplicarea pedepselor complementare prev. de art. 66 lit. a), b) şi h) din C. pen. pe o perioadă de 1 an şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Concluziile intimatului inculpat A. asupra apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi ultimul cuvânt al intimatului inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, în raport cu motivul invocat în scris şi susţinut oral, în dezbateri, ce se va analiza prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 417 din C. proc. pen. şi art. 420 alin. (8) - (10) din acelaşi cod, Înalta Curte constată apelul declarat de parchet ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat, în raport, cu sentinţa pronunţată şi cu motivul de apel invocat în apelul declarat de parchet, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă în mod greşit a pronunţat soluţia de achitare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen. şi alin. (4) din C. pen., argumentele expuse, fiind contrare dispoziţiilor legale şi situaţiei de fapt reţinute, faţă de mijloacele de probă administrate.

Înalta Curte, ca instanţă de apel, faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă a readministrat, potrivit art. 420 alin. (5) rap. la art. 421 pct. 2 lit. a) teza finală cu referire la art. 122 din C. proc. pen. rap. la art. 381 alin. (1) din C. proc. pen., art. 382 din acelaşi cod, proba testimonială cu martorii C., D., F. şi E., declaraţii aflate la dosarul Înaltei Curţi.

Totodată, instanţa de control judiciar constată că declaraţiile martorilor mai sus menţionaţi date în apel, se coroborează cu procesul-verbal de prezentare la domiciliul numitei B., aflat la dosarul parchetului, cu fişa de intervenţie la eveniment din data de 25.11.2017, aflat la dosarul parchetului, cu raportul privind folosirea mijloacelor din dotare, aflat la dosarul parchetului, cu declaraţia olografă a martorului C., aflată la dosarul parchetului; cu declaraţia olografă a martorului D., aflată la dosarul parchetului; cu declaraţia olografă a martorului E., aflată la dosarul parchetului; cu declaraţia olografă a martorului F., aflată la dosarul parchetului, cu declaraţia persoanei vătămate B., aflată la dosarul parchetului, cu declaraţia martorei H., aflată la dosarul parchetului; cu procesul-verbal cu privire la verificarea calităţii de avocat a inculpatului, aflat la dosarul parchetului; cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto, aflate la dosarul parchetului, cu procesul-verbal privind testarea cu alcooltestul a inculpatului şi planşa fotografică, rezultând o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, aflate la dosarul parchetului; cu declaraţiile martorului C., aflate la dosarul parchetului, cu declaraţia martorului D., aflată la dosarul parchetului; cu declaraţia martorului E., aflată la dosarul parchetului; cu declaraţia martorului F., aflată la dosarul parchetului; cu Sentinţa civilă nr. 1.380 de la 25 februarie 2004 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, aflată în copii la dosarul parchetului, cu fişele posturilor martorilor C., D., E., F., aflate la dosarul parchetului; cu procesul-verbal referitor la redarea convorbirilor înregistrate de serviciul special de urgenţă 112 în urma apelului efectuat de B. în data de 25.11.2017, prin care aceasta a solicitat intervenţia organelor de poliţie la locuinţa familială din str. x, sector 6 Bucureşti, ca urmare a agresiunilor fizice şi verbale exercitate de inculpatul A., aflat la dosarul parchetului, aşa încât instanţa de apel va reţine următoarea situaţie de fapt:

În dimineaţa zilei de 25 noiembrie 2017, persoana vătămată B., în timp ce se afla în imobilul din Bucureşti, şi dormea la etaj, ca urmare a refuzului de a întreţine relaţii sexuale cu concubinul său A., acesta începând să o agreseze cu pumnii şi picioarele în zona feţei şi a spatelui, a apelat sistemul serviciului special de urgenţă 112, iar două echipaje de poliţie s-au deplasat la adresa menţionată. La momentul în care au ajuns succesiv la scurt timp cele două echipaje de poliţie, la poarta imobilului se afla persoana vătămată B. şi fiica acesteia H.. Persoana vătămată părea speriată, fiindu-i solicitat actul de identitate de către martorul C., relatând că dormea împreună cu fata în cameră, iar, soţul, (inculpatul A.), pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a intrat în cameră, intenţionând să întreţină relaţii sexuale cu aceasta şi ca urmare a refuzului, a lovit-o cu pumnul în cap, că se teme şi că nu este prima dată când a fost agresată de acesta, aspecte ce pot fi confirmate şi de fiica sa.

Martorul C. i-a cerut persoanei vătămate să meargă în imobil şi să îşi cheme soţul la poartă, pentru că era cu certitudine un caz de violenţă în familie şi a vrut să ia măsurile pentru a înlătura pericolul şi să-l vadă pe soţul acesteia, respectiv inculpatul dacă este violent şi dacă se află în stare avansată de ebrietate. Atât martorul, cât şi ceilalţi colegi din echipaje au rămas în afara curţii, iar persoana vătămată a mers în casă să-l aducă în curte pe inculpat, aceasta, însă s-a întors singură la scurt timp, relatându-le că inculpatul nu doreşte să vină să vorbească cu aceştia. În această situaţie, persoana vătămată B. i-a invitat să intre în locuinţă pentru a vorbi cu inculpatul.

Toţi membrii echipajelor de poliţie, respectiv martorii C., D., F. şi E. au mers la parterul locuinţei, intrând într-o bucătărie, unde la o masă se afla inculpatul A., ce vorbea iniţial la telefon, martorul C. şi-a declinat calitatea, l-a salutat, i-a adus la cunoştinţă motivul prezenţei lor în locuinţă, inculpatul refuzând orice comunicare, aflându-se într-o stare vădită de ebrietate şi care a început să adreseze injurii, în general, iar apoi martorului, făcându-l "prost", precum şi "Du-te în ... mea" " Să-mi bag ... în tine" "Zii ce cauţi aici, că fac ... pe tine".

Martorul C. i-a atras atenţia asupra limbajului nepotrivit care le-a fost adresat, explicându-i încă o dată că doreşte să se legitimeze şi să audă punctul de vedere personal al acestuia cu privire la sesizarea făcută pentru a lua măsurile corecte şi a stabili ce s-a întâmplat şi înlătura pericolul. Inculpatul nu a fost receptiv, le-a adresat în continuare injurii şi în timp ce vorbea cu acesta, aflându-se în faţa mesei unde se afla, s-a ridicat brusc de pe scaun, ridicând un braţ cel puţin la nivelul capului şi pumnul asupra sa, cu intenţia vădită de a-l lovi pe martorul C., situaţia percepută de toţi martorii cu acest scop, moment în care martorul C. l-a imobilizat, iar împreună cu unul dintre lucrătorii de poliţie l-au trântit pe inculpat la pământ şi un al treilea l-a încătuşat.

Martorului C. i s-a produs o stare de temere determinată de inculpatul A., atunci când prin comportamentul său s-a ridicat de pe scaun şi a ridicat braţul, cu intenţia percepută de martor de a fi lovit de către inculpat.

Starea de pericol a fost constatată şi de ceilalţi martori, care au apreciat-o expres, în raport, cu injuriile pe care inculpatul A. le-a adresat, nu a colaborat cu lucrătorii de poliţie, s-a ridicat brusc şi a ridicat braţul, cu intenţia de a lovi, ceea ce a determinat imobilizarea acestuia în condiţiile precizate.

Ulterior imobilizării şi încătuşării, inculpatul A. a avut în continuare un comportament agresiv şi injurios, fiindu-i adus la cunoştinţă că or merge la secţia de poliţie, acesta opunându-se, în sensul că s-a lăsat în jos şi până la deplasarea la autoturism, a strigat solicitând vecinilor să intervină că îl ia poliţia, a dat cu piciorul în portiera autoturismului în timp ce se afla în interior, portiera fiind deschisă, lăsând urme de încălţăminte, aşa cum rezultă şi din planşele fotografice. Martorul C. a vorbit cu persoana vătămată B. până la audierea inculpatului în secţia de poliţie, aflând că aceasta şi inculpatul sunt separaţi, dorm în camere diferite, dânsa la etaj, iar inculpatul, la parter. Inculpatul A. a avut şi în secţia de poliţie, de asemenea, un comportament agresiv şi jignitor, până la un moment dat când s-a calmat, a conştientizat cele întâmplate şi a manifestat o stare de regret. În urma testului cu alcooltestul, inculpatul A. a avut 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Înalta Curte a reţinut în procesul de evaluare a materialului probator în ceea ce priveşte proba testimonială, aşa cum a mai menţionat, numai declaraţiile martorilor C., D., F., E. date în faţa instanţei de apel, pe care le-a coroborat cu celelalte mijloace de probă indicate, întrucât i-au format convingerea dincolo de orice îndoială cu privire la săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de ultraj, aşa încât a înlăturat declaraţiile aceloraşi martori date în faţa primei instanţe.

În declaraţiile date în faţa instanţei de apel, martorii audiaţi au descris în detaliu împrejurările de fapt, făcând referiri concrete şi la starea de temere, precum şi la starea de pericol şi alte aspecte, lămurind baza factuală, ceea ce a condus la stabilirea acesteia de către instanţa de control, în condiţiile mai sus menţionate.

Astfel, cu titlu exemplificativ în declaraţia dată la 3 septembrie 2020, în apel, aflată la dosarul Înaltei Curţi, martorul C. a arătat "... Eu eram şef de schimb şi am coordonat echipajul respectiv, posibil să fi fost cu E. în patrulă. Cert este că ne-am deplasat la adresa menţionată, la un interval foarte scurt am ajuns eu cu colegul meu de patrulă şi a ajuns şi cel de-al doilea echipaj de patrulă. La poartă se afla soţia inculpatului împreună cu fata acestuia. Soţia acestuia părea speriată, nu am observat ceva vizibil sun aspectul agresiunilor asupra acesteia, a încercat să arate ceva la păr, dar nu era vizibil.

Aceasta a declarat că dormea împreună cu fata în cameră, iar soţul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a intrat în cameră şi a lovit-o cu pumnul în cap. De asemenea, a menţionat că se teme şi că nu este prima dată când a fost agresată de către acesta. Am vorbit mai mult cu soţia inculpatului, care în timp ce declara cele petrecute, ne spunea că pot fi confirmate şi de către fiica sa. I-am solicitat soţiei inculpatului să meargă în casă şi să îşi cheme soţul la poartă, pentru că era vorba sigur de un caz de violenţă în familie şi am vrut să iau măsurile pentru a înlătura pericolul şi, totodată, să-l văd pe soţul acesteia dacă este violent şi dacă se află în stare avansată de ebrietate.

Atât eu, cât şi echipajul am rămas în afara curţii, iar soţia inculpatului a mers în casă ca să-l aducă în curte. Soţia inculpatului s-a întors în scurt timp şi ne-a menţionat că inculpatul nu doreşte să vină să vorbească cu noi. În aceste împrejurări, soţia inculpatului ne-a invitat să intrăm în locuinţă pentru a vorbi cu inculpatul. Menţionez că în momentul în care am ajuns şi am găsit-o pe soţia inculpatului la poartă, i-am solicitat actul de identitate şi am văzut că locuieşte la adresa respectivă, după cum ne-a şi declarat şi am intrat, împreună cu soţia, fiica acesteia şi colegii mei, la parterul locuinţei unde de afla soţul ...

Am mers la parterul locuinţei, unde se afla o bucătărie, iar la masă se afla inculpatul care vorbea la telefon. Mi-am declinat calitatea, l-am salutat, i-am adus la cunoştinţă motivul prezenţei în locuinţă, dar persoana nu a vrut să comunice, mai mult a început să ne adreseze injurii în general, după care şi mie personal. Inculpatul se afla în stare vădită de ebrietate şi i-am atras atenţia asupra limbajului nepotrivit care ne-a fost adresat. I-am explicat încă o dată că vreau să se legitimeze şi vreau să aud punctul de vedere personal al dânsului cu privire la sesizarea făcută pentru a lua măsurile corecte şi a stabili ce s-a întâmplat şi înlătura pericolul.

Inculpatul nu a fost receptiv, ne-a adresat în continuare injurii şi în timp ce vorbeam cu dânsul, aflându-mă în faţa mesei unde se afla, s-a ridicat şi a ridicat pumnul asupra mea, intenţie pe care am perceput-o ca o intenţie de a mă lovi. Nu sunt sigur, dar cred că a afirmat ce căutăm noi în casa dânsului, în timp ce se ridica, iar când a ridicat pumnul asupra mea, cred că am fost destul de rapid să-l imobilizez şi au sărit şi colegii mei şi dacă aş fi aşteptat m-ar fi lovit. Nu pot să îmi amintesc exact cine l-a încătuşat pe inculpat, dar îmi amintesc că nu eu.

Dacă mă uit la inculpat acum este cu totul altă persoană decât la momentul incidentului, iar pentru mine starea fizică a inculpatului sau în general starea fizică nu are importanţă atunci când apreciez starea de temere, ci modul cum se comporta persoana şi respectiv inculpatul din cauza de faţă, iar prin comportamentul inculpatului am presupus-o ca o intenţie de lovire din partea acestuia şi mi-a creat o stare de temere. După încătuşare i-am adus la cunoştinţă inculpatului că vom merge la secţia de poliţie pentru a lua măsurile corespunzătoare, s-a opus la conducerea de către echipajul de poliţie, în sensul că s-a lăsat în jos, iar până la maşină nu au fost alte injurii sau comentarii din partea inculpatului.

Eu am venit pe jos în spatele lui E. şi a echipajului care l-au condus pe inculpat către maşină şi am văzut că a lovit cu piciorul în portiera autoturismului de poliţie şi a fost introdus inculpatul în maşină. Eu am rămas împreună cu soţia şi cu fiica inculpatului. În, secţia de poliţie inculpatul nu a mai adresat injurii, nu a avut o atitudine ostilă, dar nu părea conştient de cele întâmplate, abia după câteva ore când acesta îşi revenea din starea de ebrietate şi a început să conştientizeze cele întâmplate şi a manifestat o stare de regret cu privire la cele întâmplate.

Vorbind cu soţia inculpatului până să ajungem la audiere, pentru că nu mă ocup eu de audiere, am aflat că soţia şi inculpatul sunt separaţi, dorm în camere diferite, dânsa stă la parter, iar inculpatul la etaj. Nu îmi amintesc să îmi fi spus de existenţa unei hotărâri judecătoreşti în acest sens. Am fost împreună cu soţia inculpatului acasă, i-am luat nişte pastile, alte bunuri pentru inculpat. Întrebări adresate de către inculpatul A.: Dacă martorul poate să precizeze la sosirea celor două echipaje de poliţie au perceput existenţa unui pericol în raport de sesizarea formulată? Răspuns:

În baza unei sesizări făcute de cineva, nu pot să cred sau să nu cred pe cineva, ci doar după efectuarea unor minime verificări, aceasta intrând în atribuţiile mele de serviciu, mai ales că şi fiica inculpatului susţinea că mama sa a fost agresată.

Vreau să menţionez că în cazul infracţiunii de violenţă în familie se poate intra în locuinţă şi luarea măsurilor legale. Atunci când am ajuns la poartă am avut convingerea că soţia inculpatului se află în pericol. Dacă martorul a putut să aibă reprezentarea asupra momentului în care soţia mea s-a deplasat în locuinţă pentru a mă invita să ies în curte şi să port o discuţie cu agenţii de poliţie, respectiv atenuarea stării de pericol? Răspuns: Nu, cred că din cauza faptului că o agresase înainte pe soţie se subînţelege că la momentul apelării numărului de telefon 112 nu mai era agresată şi nu are relevanţă că după discuţia purtată între soţie şi inculpat aş fi putut avea reprezentarea că nu ar mai fi existat pericol, atâta timp cât soţia mi-a spus că se teme să rămână în locuinţă pentru că soţul se află sub influenţa băuturilor alcoolice. Dacă martorul poate să precizeze dacă la momentul când m-a ridicat de pe scaun am ridicat mâna deasupra capului? Răspuns: La momentul în care s-a ridicat de pe scaun inculpatul a ridicat mâna cel puţin la nivelul capului, iar acesta a fost imobilizat."

Martorul D. în declaraţia dată la 3 septembrie 2020, în faţa instanţei de apel, aflată la dosarul Înaltei Curţi a precizat că "... A fost un apel la 112, la care s-a reclamat persoana agresată de către soţi şi ne-a întâmpinat soţia inculpatului. Urme de violenţă nu am constatat asupra acesteia şi nu îmi amintesc dacă era speriată. Am întrebat ce s-a întâmplat, ne-a comunicat că a fost lovită de inculpat, întrucât a refuzat anumite favoruri, că soţul se află în bucătărie, în stare avansată de ebrietate, că este agresiv.

Iniţial, i-am solicitat să-l cheme pe inculpat afară, aceasta s-a deplasat în interior dar a venit neînsoţită de inculpat şi ne-a comunicat că nu doreşte să iasă afară şi ne-a invitat să intrăm în locuinţă. Am aflat despre statutul juridic al locuinţei, dar nu ştiu când. Nu ştiu dacă doamna sau domnul trăiau separat sau nu, doamna locuia la etaj, iar domnul la parter. Am intrat în bucătărie inculpatul aflându-se aşezat la o masă, ne-a înjurat şi ne-a apostrofat de ce am intrat în locuinţă şi colegul C. i-a comunicat motivul intrării noastre în locuinţă şi i-a solicitat să prezinte un act de identitate, însă a refuzat, a continuat cu jignirile, iar la un moment dat s-a ridicat brusc de pe scaun, ridicând un braţ, cred că braţul drept, moment în care s-a procedat la imobilizarea inculpatului.

Cred, că C., E. şi eu l-am imobilizat pe inculpat, respectiv doi din lateral, C. şi E., care l-au trântit la pământ, iar la încătuşare am participat şi eu, nu mai ţin minte exact ce am făcut. Nu mi-a creat o stare de temere în momentul în care inculpatul s-a ridicat de pe scaun pentru că eram patru poliţişti. La momentul în care s-a ridicat de pe scaun intenţia acestuia a fost de a-l lovi pe colegul C. Am intervenit toţi trei pentru a evita o posibilă lovire din partea inculpatului a colegului C. Starea de pericol existentă la acel moment am avut-o în raport de injuriile pe care acesta le-a adresat, faptul că nu a colaborat cu noi, că s-a ridicat brusc şi a ridicat braţul.

Nu îmi amintesc când inculpatul se afla jos la pământ şi imobilizat ce comportament a avut, dar până la conducerea la autoturism urla şi cerea ajutor ca să iasă vecinii. A dat cu piciorul în autoturismul poliţiei la momentul la care am vrut să-l introducem în maşină. De fapt, l-am introdus în autoturism şi a dat cu piciorul în portieră în timp ce aceasta era deschisă, chiar la momentul introducerii în autoturism. Nu îmi amintesc dacă pe parcursul deplasării la secţia de poliţie acesta a mai avut un comportament violent.

În, secţia de poliţie, inculpatul a avut un comportament în continuare agresiv, ne-a jignit, iar la un moment dat s-a calmat. Întrebare adresată de către domnul judecător I.: În ce context a avut loc agresiunea asupra părţii vătămate în data de 25.11.2017, astfel cum v-a relatat partea vătămată, în momentul în care aţi ajuns la faţa locului? Răspuns: Partea vătămată ne-a precizat înainte de a intra în locuinţă că inculpatul a intenţionat să întreţină relaţii sexuale cu partea vătămată, s-a deplasat la etaj unde dormea reclamante şi în acest context s-a petrecut acţiunea reclamată, respectiv pe fondul refuzului părţii vătămate de a întreţine relaţii sexuale cu inculpatul.

Întrebări adresate de procuror: Dacă martorul a legitimat-o pe soţia inculpatului la momentul discuţiei iniţiale din faţa locuinţei? Răspuns: Da, au fost legitimate atât soţia, cât şi fiica inculpatului, iar domiciliul era cel din sesizarea formulată. Care era poziţia martorului şi a martorului C. în raport cu inculpatul în interior? Răspuns: Din câte îmi amintesc, C. se afla la o distanţă de maxim 1 metru, în faţă, puţin lateral faţă de inculpat, iar eu eram în spate, respectiv la jumătate de metru de C.. Întrebări adresate de inculpatul A.:

Dacă martorul poate să menţioneze că li s-a solicitat să iasă din imobil că nu au dreptul că este proprietatea mea, parterul? Răspuns: Ni s-a spus să părăsim imobilul că nu avem niciun drept şi la un moment dat ne-a spus dar nu ştiu când. Dacă martorul poate să menţioneze în ce a constat agresivitatea inculpatului la secţia de poliţie? Răspuns: Inculpatul ne-a jignit şi la secţia de poliţie, în sensul că ne-a spus, pe lângă injurii, că o să aibă grijă de noi, că după speţă o să ne ceară daune, că este mare avocat şi că cunoaşte legea."

Martorul F. în declaraţia dată la 3 septembrie 2020, în apel, aflată la dosarul Înaltei Curţi a menţionat "...Colegii mei au fost sesizaţi prin apel 112 de către o persoană de sex feminin, în care semnala faptul că a fost agresată de către soţ. S-au deplasat în primă instanţă colegii mei, iar eu am ajuns la scurt timp după colegii mei. Din câte îmi aduc aminte la poartă erau colegii mei împreună cu soţia inculpatului şi cred că şi fiica acestuia. Când am ajuns eu, cred, că se purta o discuţie de către colegii mei cu soţia inculpatului, probabil pentru a afla cele întâmplate, iar mie mi s-a solicitat sprijin pentru că s-a semnalat la 112 violenţă în familie.

Soţia inculpatului a prezentat la un moment dat buletinul, din câte îmi aduc aminte domiciliul era la adresa la care s-a făcut semnalarea. Colegii mei i-au solicitat soţiei să îl cheme pe inculpat în curte, pentru a nu crea scandal şi cred că domnul a refuzat pentru că soţia s-a întors singură din locuinţă şi ne-a invitat să intrăm în imobil şi bineînţeles că ne-a însoţit şi dânsa în imobil. În momentul în care am intrat, inculpatul era recalcitrant, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a adresat injurii colegului meu C., în sensul că l-a făcut "prost", nu a vrut să se legitimeze la început şi nu îmi aduc aminte cine i-a solicitat acest lucru, a continuat să vocifereze, să fie agresiv verbal la adresa noastră, iar la un moment dat s-a ridicat brusc de la masă, dânsul aflându-se pe scaun şi a ridicat braţul înspre colegul C., situaţie percepută de noi în sensul intenţiei de a-l lovi, după care s-a procedat la imobilizarea şi încătuşarea acestuia.

Nu îmi aduc exact aminte, dar probabil doi au încercat să-l imobilizeze, fiind spaţiul foarte îngust. Nu îmi aduc aminte dacă eu l-am încătuşat. La momentul imobilizării a fost trântit la pământ, în sensul că se zbătea, era agitat fizic, după care a fost ridicat şi condus către una dintre maşinile de poliţie. Pericolul la momentul în care inculpatul s-a ridicat de pe scaun şi a ridicat braţul, l-am perceput în raport de injuriile adresate iniţial, starea de ebrietate în care se afla şi intenţia acestuia de a ne lovi.

În continuare în secţia de poliţie inculpatul ne-a ameninţat că ne va da în judecată şi ne va cere daune, dar, aşa cum am declarat în declaraţiile date, nu am luat în seamă acele ameninţări pentru că era sub influenţa băuturilor alcoolice. Faptul că ne-a ameninţat că ne va da în judecată şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice nu am perceput-o ca o ameninţare, ca atunci când ne-a ameninţat şi s-a ridicat cu intenţia de a ne lovi, având reprezentarea că ne-am respectat obligaţiile legale. Întrebare adresată de domnul judecător I.:

Dacă menţineţi declaraţia dată în data de 25.11.2017, dată imediat după comiterea faptei în care aţi precizat că partea vătămată ar fi afirmat că agresiunea asupra acesteia s-a petrecut în momentul în care inculpatul a intrat în camera părţii vătămate, a lovit-o şi a luat-o de păr? Răspuns: Dacă aşa am spus atunci, înseamnă că aşa s-au petrecut, având în vedere că au trecut trei ani de zile. Întrebări adresate de procuror: Cine era cel mai aproape de inculpat şi cine a purtat discuţia cu acesta? Răspuns: Nu pot să spun cu exactitate cine era mai aproape de inculpat, dar cel mai mult a discutat C. cu acesta.

Dacă martorul poate să ne spună cum era poziţionat martorul D. faţă de C. şi faţă de inculpat? Răspuns: Nu pot să precizez. Întrebare adresată de inculpatul A.: Dacă pe masă se afla o sticlă de alcool şi o scrumieră, cel puţin? Răspuns: Nu îmi amintesc. "

În declaraţia dată la 3 septembrie 2020, în apel, martorul E., aflată la dosarul Înaltei Curţi, acesta a menţionat "... Am avut un apel la 112, o doamnă a sesizat că a fost agresată de soţ care era în stare de ebrietate, ne-am deplasat la adresa indicată, eu, colegul meu şi şeful de schimb, respectiv am fost două echipaje. La adresa indicată ne-a aşteptat soţia inculpatului însoţită de fiica acesteia, ne-a relatat că a fost agresată de soţul său, aflat în stare de ebrietate, şi ulterior am aflat că dânsul venise peste soţia sa într-o cameră, cam atât.

Am legitimat-o pe soţia inculpatului la poartă şi i-am solicitat să-l cheme pe inculpat afară pentru a purta o discuţie, deoarece aşa am considerat că este normal. Soţia a mers în casă, dar s-a întors şi ne-a comunicat că inculpatul nu doreşte să vină afară şi dânsa ne-a solicitat să mergem în casă şi dânsa ne-a spus că este şi locuinţa sa şi ne-a invitat să intrăm în casă. Am intrat în bucătărie, inculpatul se afla la masă, era sub influenţa băuturilor alcoolice. Colegul meu C., colegul de schimb, a încercat să discute cu inculpatul, i-a solicitat să se legitimeze, aceste deocamdată nu i-a dat actul de identitate, inculpatul a adresat injurii, atât şui C., cât şi nouă.

Iniţial a fost agresiv verbal, în sensul ce căutăm în casa dânsului şi i-am replicat că soţia dânsului ne-a invitat în locuinţă în baza unui apel de sesizare a acesteia. Inculpatul nu a avut o altă replică şi după ce a adresat alte injurii s-a ridicat de la masă şi a ridicat mâna asupra lui C. pentru a-l lovi. Împrejurarea că inculpatul s-a ridicat de la masă, mi-a creat şi mie intenţia că vroia să-l lovească pe C.. Nu îmi amintesc foarte bine cum s-a procedat la imobilizare, însă îmi aduc aminte că eu l-am luat de o mână, iar un alt coleg de cealaltă mână, alt coleg l-a încătuşat, după care l-am condus la autospecială.

În continuare inculpatul a avut un comportament agresiv, a strigat la vecini ca să vină să-l ajute, în sensul că a venit să-l ia poliţie. L-am introdus în maşină, iniţial s-a opus, dar l-am introdus şi l-am condus la secţie. Aflându-se în continuare sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a avut un comportament agresiv, însă după ce am întocmit procesul-verbal care a durat o perioadă de timp, dânsul a avut un comportament mai normal, probabil că se trezise din băutură şi a spus că regretă cele întâmplate. Nu îmi aduc aminte poziţionarea noastră în cadrul bucătăriei pentru că aceasta era mică."

Înalta Curte consideră că declaraţiile martorilor audiaţi în apel au înlăturat poziţia de nerecunoaştere a comiterii infracţiunii de către inculpatul A., dată, atât în cursul urmăririi penale, în calitate de suspect, dată la 25 noiembrie 2017, aflată la dosarul parchetului şi în calitate de inculpat dată la 25 noiembrie 2017, aflată la dosarul parchetului şi declaraţia dată la 22 noiembrie 2019 în faţa primei instanţe, aflată la dosarul curţii de apel.

Totodată, instanţa de control judiciar nu va avea în vedere nici declaraţia martorei H. dată la 25 octombrie 2019 în faţa primei instanţe, aflată la dosarul curţii de apel, întrucât, pe de-o parte, ţinând cont de natura relaţiei de familie, aceasta fiind fiica inculpatului a relevat aspecte de ordin subiectiv cu privire perceperea comportamentului agresiv al inculpatului, iar pe de altă parte, aspectele prezentate nu se coroborează cu celelalte declaraţii ale martorilor audiaţi de către instanţa de apel.

Înalta Curte consideră probele mai sus prezentate şi analizate coroborat prin prisma dispoziţiilor art. 103 din C. proc. pen. au condus la convingerea dincolo de orice îndoială a instanţei că sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen. de ultraj prin ameninţare asupra unui poliţist.

Astfel, fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni se materializează în conduita făptuitorului, respectiv a unei acţiuni de ameninţare ce poate fi adresată nemijlocit sau printr-o terţă persoană, iar ca procedee de comunicare, acestea sunt variate, pe cale orală, prin scris (o scrisoare anonimă chiar, dacă se dovedeşte ulterior cine este autorul), prin fapte (gesturi, atitudini, semne simbolice, când acestea au o semnificaţie precisă).

Pentru existenţa ameninţării trebuie îndeplinite mai multe cerinţe esenţiale, respectiv ameninţarea cu săvârşirea unei infracţiuni ori cu o faptă păgubitoare poate îndeplini condiţia de tipicitate a infracţiunii, fiind lipsit de relevanţă dacă victima a fost ameninţată cu săvârşirea unei infracţiuni grave sau mai puţin grave, deoarece legea nu face nicio distincţie sub acest aspect, ci doar pretinde săvârşirea unei infracţiuni oricare ar fi ea; a doua condiţie esenţială este efectul intimidant al acţiunii de ameninţare care trebuie să fie susceptibilă de a alarma victima, în sensul că prin conţinutul şi modul cum este săvârşită trebuie să fie virtual aptă să producă o temere gravă în spiritul victimei, nefiind necesar ca victima să fi avut efectiv sentimentul temerii, fiind suficient doar ca acţiunea făptuitorului să aibă obiectiv caracterul unei ameninţări de natură să producă alarmarea, ceea ce îndeplineşte cerinţa "dacă este de natură să îi producă o stare de temere" trebuie să se constate dacă alarmarea victimei se produce prin însuşi obiectul ameninţării; dacă stătea în puterea făptuitorului, respectiv avea posibilitatea reală să realizeze activitatea infracţională; dacă din atitudinea făptuitorului rezultă probabilitatea trecerii la realizarea ameninţării, respectiv seriozitatea acţiunii făptuitorului, nefiind nevoie ca acesta să fi avut luată hotărârea de a realiza răul anunţat; trebuie să se ţină seama de mijloacele (procedeele) întrebuinţate spre a aduce ameninţarea la cunoştinţa victimei (în mod făţiş, ori insidios, prin comunicare nemijlocită sau mijlocită), de momentul şi locul când ea a luat cunoştinţă de ameninţare. De asemenea, urmarea produsă ca urmare a acţiunii de ameninţare, producerea stării de alarmare, prin temerea insuflată victimei, nu este necesară dovedirea existenţei sale efective.

În contextul concret al cauzei din mijloacele de probă administrate, respectiv din sesizarea prin sistemul serviciului special de urgenţă 112 de către persoana vătămată B. cu privire la agresiunile exercitate asuprea sa de către inculpatul A. ca urmare a refuzului de a întreţine raporturi sexuale cu aceasta, cu procesul-verbal de prezentare la domiciliul numitei B., cu fişa de intervenţie la eveniment din data de 25.11.2017, cu raportul privind folosirea mijloacelor din dotare, cu declaraţiile olografe ale martorilor C., D.,E., F., cu declaraţiile aceloraşi martori date la parchet şi în faţa instanţei de apel, cu declaraţia persoanei vătămate B., cu declaraţia martorei H., date la parchet, cu celelalte procese-verbale şi planşe fotografice menţionate, fişele posturilor lucrătorilor de poliţie din care rezultă atribuţiile concrete pe care le aveau, a rezultat că martorii aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe care le-au îndeplinit în mod legal, atât cu privire la declinarea calităţilor, legitimarea persoanei vătămate şi a fiicei acesteia, pătrunderea în locuinţa, respectiv la parterul imobilului fiind făcută în mod legal, atât ca urmare a sesizării cu o presupusă infracţiune de violenţă în familie şi la invitarea de către persoana vătămată să pătrundă în interior, acestora le-au fost adresate injurii, iar apoi în mod direct şi circumstanţiat asupra martorului C. de către inculpatul A., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, care a refuzat legitimarea şi s-a ridicat brusc de pe scaun, ridicând braţul, cu pumnul strâns, în scopul lovirii martorului C., căruia i s-a produs o stare de temere, de pericol, având reprezentarea intenţiei de lovire de către inculpat, a condus la imobilizarea acestuia de către toţi cei patru poliţişti şi încătuşarea sa, cu respectarea condiţiilor legale.

Acţiunea de ameninţare produsă de inculpatul A. s-a materializat, atât prin cuvinte jignitoare directe şi exprese, cât şi prin gestul de ridicare a acestuia de pe scaun cu braţul ridicat şi pumnul strâns cu intenţia de al lovi pe martorul C., aceste acţiuni circumscriindu-se cerinţelor esenţiale pentru existenţa acţiunii de ameninţare, care a creat martorului o stare de temere, de pericol, acesta având reprezentarea lovirii sale, pe care şi a menţionat-o expres, aşa încât sunt îndeplinite toate condiţiile de tipicitate ale acţiunii de ameninţare, nefiind necesar ca lovirea martorului să se fi şi realizat efectiv, întrucât, atât jignirile, cât şi gestul de ridicare de pe scaun, cu braţul ridicat şi cu pumnul strâns, fiind apte prin simpla lor existenţă, să realizeze condiţia de natură să îi producă acestuia starea de temere.

Instanţa de control judiciar consideră, în raport cu cele mai sus arătate, că în mod greşit prima instanţă a argumentat forma tentată a incriminării de ultraj, dând o interpretare eronată, împrejurărilor faptice din declaraţiile martorilor audiaţi, nefăcând o analiză a cerinţelor esenţiale asupra acţiunii de ameninţare exercitată de inculpatul A., aşa încât a condus la aprecierea unei alte încadrări juridice a faptei, ceea ce este nepermis şi nelegal, atâta timp cât, prin actul de sesizare verificat sub aspectul legalităţii acestuia, în procedura de cameră preliminară, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de ultraj prin ameninţare prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen., nefiind pusă în discuţie pe parcursul judecăţii nicio cerere de schimbare a încadrării juridice.

De asemenea, prima instanţă în mod eronat a considerat ca fiind neîndeplinită condiţia de tipicitate a stării de temere a martorului C., prin ignorarea condiţiilor de apreciere asupra acţiunii de ameninţare, respectiv a efectului intimidant al acţiunii de ameninţare care trebuie să fie susceptibilă de a alarma victima, în sensul că, prin conţinutul şi modul cum este săvârşită trebuie să fie virtual aptă să producă o temere gravă în spiritul victimei, nefiind necesar ca victima să fi avut efectiv sentimentul temerii, fiind suficient doar ca acţiunea făptuitorului să aibă obiectiv caracterul unei ameninţări de natură să producă alarmarea, ceea ce îndeplineşte cerinţa "dacă este de natură să îi producă o stare de temere".

Or, în contextul concret al cauzei, injuriile aduse, precum şi gestul de a se ridica de pe scaun cu braţul ridicat şi pumnul strâns, de către inculpatul A., sunt acţiuni care au condus la reprezentarea intenţiei de lovire de către inculpat, martorului C., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, care a precizat că a apreciat starea de pericol, atât el, cât şi ceilalţi trei poliţişti, acţiunile menţionate, prin conţinut şi modul cum au fost realizate, fiind apte virtual să producă o temere gravă, nefiind necesar să se fi şi realizat efectiv sentimentul de temere, ci doar acţiunea inculpatului care să aibă obiectiv caracterul unei ameninţări de natură să producă alarmarea, ceea ce a şi fost dovedit, aşa încât cerinţa "dacă este de natură să îi producă o stare de temere" a fost îndeplinită.

Totodată, instanţa de control judiciar consideră că şi cel de-a treilea argument al primei instanţe a fost greşit invocat, susţinut de acţiuni virtuale viitoare pe care ar fi trebuit să le efectueze, ceea ce contraveneau situaţiei ce rezulta din probele administrate, întrucât acţiunea, atât a martorului C., cât şi a celorlalţi trei martori D., F. şi E. de pătrundere în imobilul din str. x, sector 6 a fost legală, după legitimarea persoanei vătămate B., ceea ce coincidea cu semnalarea făcută prin serviciul special de urgenţă la 112, cu o infracţiune de violenţă în familie, care permitea pătrunderea în imobil, invitarea de către persoana vătămată a tuturor poliţiştilor în imobilul respectiv, aceştia neavând cunoştinţă la momentul pătrunderii de existenţa sentinţei de expedient depusă ulterior la dosar, prin care s-a luat act de tranzacţia cu privirea la partajarea bunurilor, respectiv parterul imobilului revenindu-i inculpatului, iar etajul construcţiei persoanei vătămate, aşa cum rezultă din mijloacele de probă indicate de instanţa de apel.

Aşadar, Înalta Curte constată că din propriul examen asupra materialului probator administrat în contextul cauzei, aşa cum a fost indicat, i s-a creat convingerea dincolo de orice îndoială că inculpatul A. se face vinovat de comiterea infracţiunii de ultraj prin ameninţare, prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) raportat la art. 206 alin. (1) din C. pen. asupra martorului C., fiind îndeplinite toate condiţiile de tipicitate ale incriminării reţinute în sarcina sa şi pentru care a fost trimis în judecată.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului A., Înalta Curte va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen. în contextul concret al cauzei, în sensul că la stabilirea pedepsei orientată într-un cuantum către minimul prevăzut de lege, a avut în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii şi mijloacele folosite, respectiv acţiunea de ameninţare s-a realizat prin cuvinte injurioase şi gestul de a se ridica de pe scaun cu braţul ridicat şi cu pumnul strâns cu intenţia de al lovi pe martorul C., agent de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a intervenţiei persoanei vătămate B. prin sistemul serviciului special de urgenţă 112, în raport cu agresiunile exercitate de inculpat, aflat în stare de ebrietate, asupra sa, la refuzul întreţinerii de raporturi sexuale cu acesta, starea de pericol creată pentru valoarea creată, respectiv starea de temere produsă agentului de poliţie, cu privire la integritatea fizică a sa, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu în asigurarea respectării legii, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, în sensul, că au fost produse consecinţe asupra agentului de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor legale, în respectarea legii, precum şi faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, este avocat, nu a recunoscut comiterea infracţiunii, a avut şi ulterior săvârşirii acesteia, până la secţia de poliţie un comportament de opoziţie, injurios, a lovit cu piciorul în portiera maşinii de poliţie, ulterior după atenuarea stării de ebrietate constate, acesta a manifestat regret, dar nu se consideră vinovat din punct vedere penal.

Instanţa de control judiciar consideră că pedeapsa închisorii într-un cuantum orientat către minim, respectiv de 6 luni închisoare (limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de ultraj prin ameninţare prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen. fiind între 4 luni şi 15 zile şi 1 an şi 6 luni) ce se va aplica inculpatului A., este suficientă şi proporţională cu gravitatea faptei comise, în împrejurările faptice şi modalităţile folosite, precum şi profilul de personalitate al inculpatului, aşa încât nu va avea în vedere solicitarea reprezentantului parchetului cu privire la stabilirea pedepsei într-un cuantum de 1 an închisoare, acesta fiind excesiv, în raport cu baza factuală şi circumstanţele persoanei inculpatului.

Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, Înalta Curte consideră că modalitatea neprivativă de libertate a suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului A., în condiţiile art. 91 din C. pen. pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, este singura care poate să asigure un avertisment asupra conduitei viitoare şi respectiv îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. se va impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. va impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., va impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 6 sau în cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă - Bucureşti, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, instanţa de apel, considerând că perioada minimă de zile lucrătoare este suficientă, în raport, cu gravitatea faptei, ţinând cont şi de acordul exprimat de către inculpat în efectuarea de muncă în folosul comunităţii, în faţa instanţei de apel, la termenul din 3 septembrie.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Instanţa de apel nu va avea în vedere solicitarea reprezentantului parchetului în apel, cu privire la aplicarea faţă de inculpat a pedepsei complimentare prevăzută de art. 66 lit. a), b) şi h) din C. pen. pe o durată de 1 an, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii de ultraj prin ameninţare comisă de inculpatul A., în condiţiile expuse şi persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, calitatea acestuia, nefiind necesară aplicarea acesteia.

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 1/F din data de 06 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul inculpat A.

Se va desfiinţa în totalitate sentinţa apelată şi în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. va condamna A., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) şi alin. (4) din C. pen. ref. la art. 206 alin. (1) din C. pen. şi alin. (4) din C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., va impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţa.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., va impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., va impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 6 sau în cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă - Bucureşti, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 1.900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, reprezentând 500 RON urmărirea penală; 600 RON instanţa de fond şi 800 RON instanţa de apel.

Potrivit art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 1/F din data de 06 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul inculpat A.

Desfiinţează în totalitate sentinţa apelată şi în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. condamnă pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) şi alin. (4) din C. pen. ref. la art. 206 alin. (1) din C. pen. şi alin. (4) din C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţa.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 6 sau în cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă - Bucureşti, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Obligă inculpatul la plata sumei de 1.900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, reprezentând 500 RON urmărirea penală; 600 RON instanţa de fond şi 800 RON instanţa de apel).

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 septembrie 2020.

GGC - ED