Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 215/RC/2020 AI generated

Identity fraud at judicial auction: validity of power of attorney negates intent to deceive and objective elements of falsification

Case Number Decizia nr. 215/RC/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice granted the defendant's cassation appeal, quashing the appellate and trial decisions, and acquitted him of the charge of identity fraud, thereby overturning the prior one-year prison sentence and the revocation of his suspended sentence for a prior conviction. The case involved a criminal prosecution for falsification of identity under Article 327 of the Penal Code, where the defendant had used his brother's identification document to participate in and win a judicial auction for an apartment; the dispute centered on whether this action constituted a criminal offense or a valid exercise of a power of attorney. The Supreme Court held that the objective elements of the crime were not met because the defendant held a valid power of attorney from the property owner, meaning his participation produced the same legal result as if the power of attorney had been presented, and thus he did not intend to deceive the bailiff or induce a legal consequence that would not have occurred; consequently, the conduct did not fit the criminal typology of identity fraud, and the civil action regarding the annulment of the auction was left unresolved, with judicial costs borne by the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 396 alin. (2) din C. proc. pen, art. 44 din C. pen, art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, art. 83 din C. pen, art. 25 alin. (1) din C. proc. pen, art. 25 alin. (3) din C. proc. pen; Identity fraud at judicial auction: validity of power of attorney negates intent to deceive and objective elements of falsification: The case involved a criminal prosecution for falsification of identity under Article 327 of the Penal Code, where the defendant had used his brother's identification document to participate in and win a judicial auction for an apartment; the dispute centered on whether this action constituted a criminal offense or a valid exercise of a power of attorney. The Supreme Court held that the objective elements of the crime were not met because the defendant held a valid power of attorney from the property owner, meaning his participation produced the same legal result as if the power of attorney had been presented, and thus he did not intend to deceive the bailiff or induce a legal consequence that would not have occurred; consequently, the conduct did not fit the criminal typology of identity fraud, and the civil action regarding the annulment of the auction was left unresolved, with judicial costs borne by the state.

Keywords

AI generated
valid power of attorney prosecution for fraud identity documents judicial law criminal intent action for annulment

Cited Legislation

AI generated
art. 396 alin. (2) din C. proc. pen
x/2017, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, prev.
art. 44 din C. pen
cu aplicarea art. 44 din C. pen.
art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012
În conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, raportat la art.
art. 83 din C. pen
187/2012, raportat la art. 83 din C. pen.
art. 25 alin. (1) din C. proc. pen
la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen.
art. 25 alin. (3) din C. proc. pen
Procedural rule for leaving the civil action unresolved following the acquittal.
art. 327 din C. pen
Chiar dacă la momentul desfăşurării licitaţiei executorul judecătoresc a avut în faţa sa doar o copie a cărţii de identitate, aceasta reprezintă o legitimare în sensul art. 327 din C. pen.
art. 175 din C. pen
Instanţa de fond a constatat că executorul judecătoresc îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 175 din C. pen.

Cited Case Law

AI generated
Decizia penală nr. 9/2013
pen., cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin Decizia penală nr. 9/2013 a Curţii de Apel Cluj.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.

Ground for admitting the cassation appeal and quashing the lower court decisions.

art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Legal basis for the acquittal order, stating that the act is not provided by penal law.

art. 25 alin. (3) din C. proc. pen.

Procedural rule for leaving the civil action unresolved following the acquittal.

art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

Rule determining that judicial costs remain in the charge of the state.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Rule determining that the fee for the court-appointed lawyer is borne by the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 4012 din data de 21 decembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, prev. de art. 327 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 44 din C. pen.

S-a constatat că infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta hotărâre a fost săvârşită în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 9 din 28.01.2013 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 42/05.03.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. x/2010.

În conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 83 din C. pen. (1969) a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 9 din 28.01.2013 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 42/05.03.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. x/2010.

Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 83 din C. pen. (1969) s-a dispus executarea în întregime a pedepsei de 1 an închisoare alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare urmând a fi executată de către inculpat în regim de detenţie.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. a fost respinsă acţiunea civilă formulată de către părţile civile B. şi C. ca fiind neîntemeiată.

În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea procesului-verbal din data de 02.07.2015 încheiat de BEJ D. în Dosarul nr. x/2016

În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 100 RON în cursul urmăririi penale, iar suma de 300 RON în cursul camerei preliminare şi al judecăţii).

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în cursul anilor 2007 şi 2008, persoanele vătămate B. şi C. au încheiat trei contracte de credit cu E. S.A., garantând restituirea împrumuturilor cu imobilul - apartament situat în Bistriţa, str. F., judeţul Bistriţa-Năsăud.

Întrucât persoanele vătămate nu şi-au respectat obligaţiile contractuale, la data de 18 iulie 2013, creditoarea E. S.A. a înregistrat o cerere de executare silită la Biroul Executorului Judecătoresc D., în vederea recuperării creanţei în sumă totală de 67.729,85 euro .

Ca urmare a cererii de executare silită, a fost înregistrat dosarul execuţional nr. x/2013 la Biroul Executorului Judecătoresc D., iar la data de 5.06.2015 a fost emisă publicaţia de vânzare a imobilului constituit ca şi garanţie, la licitaţie publică, în data de 2.07.2015.

La data de 2.07.2015, inculpatul A. s-a deplasat la Biroul Executorului Judecătoresc D., unde s-a prezentat sub identitatea fratelui său, G., legitimându-se cu cartea de identitate a acestuia în faţa executorului judecătoresc şi a participat la licitaţie, adjudecând în final apartamentul scos la vânzare .

Analizând probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că, atât în declaraţiile din faza de urmărire penală, cât şi în declaraţia din faza de judecată, inculpatul a arătat că s-a prezentat la sediul Biroului Executorului Judecătoresc D. şi a participat la licitaţia care a avut ca obiect vânzarea imobilului - apartament situat în Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, dar a precizat că a participat în numele fratelui său G., în baza împuternicirii pe care o avea de la acesta. Inculpatul a declarat că înainte de a intra în biroul executorului judecătoresc i-a înmânat unui angajat al acestuia o serie de acte necesare în vederea participării la licitaţie, respectiv, oferta de cumpărare, dovada plăţii cauţiunii şi actul de identitate al fratelui său, G., după care, atât el cât şi H., un alt participant la licitaţie, au fost chemaţi în biroul executorului judecătoresc, li s-a citit publicaţia de vânzare, au licitat, iar în cele din urmă, inculpatul a adjudecat imobilul.

A mai arătat inculpatul că avea asupra sa cartea de identitate, dar nu i-a înmânat-o executorului şi nici angajatului acestuia, singura carte de identitate pe care a prezentat-o fiind cea a fratelui său, că în timpul licitaţiei a fost apelat doar pe numele de familie şi că executorul a avut la dispoziţie, în timpul licitaţiei, copia cărţii de identitate a fratelui său, şi nu originalul acesteia.

Instanţa de fond a reţinut că declaraţiile inculpatului se coroborează cu declaraţia martorului D., executor judecătoresc, şi cu declaraţia martorului I., ambii martori declarând că inculpatul s-a prezentat la licitaţie, i-a dat martorului I. actele necesare în vederea participării la licitaţie, respectiv, cartea de identitate, cererea de participare şi recipisa de consemnare a cauţiunii, că ulterior a fost făcută o copie de pe cartea de identitate, iar actele au ajuns la executor care a ţinut licitaţia în sala de şedinţe. Ambii martori au declarat că în momentul licitaţiei, executorul a avut la dispoziţie o copie a cărţii de identitate.

Martorul D. a declarat că, probabil, i s-a adresat inculpatului doar cu numele de familie, deoarece nu au fost decât doi participanţi la licitaţie, cu nume diferite şi nu ar fi existat posibilitatea unei confuzii. În plus, martorul I. a afirmat că "poate garanta că fotocopia (cărţii de identitate) care există la dosarul execuţional este făcută cu aparatul din biroul executorului judecătoresc, deoarece prezintă un semn particular, respectiv o linie în partea de jos a paginii".

Având în vedere aceste elemente care rezultă din declaraţiile inculpatului şi ale martorilor, coroborate cu înscrisurile existente la dosar, instanţa de fond a arătat că poate reţine cu certitudine că inculpatul a participat la licitaţia privind imobilul situat în Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud şi l-a adjudecat, prezentând în acest scop cartea de identitate a fratelui său, G.. În acelaşi timp, instanţa a arătat că nu poate reţine apărarea inculpatului potrivit căreia, s-a prezentat la licitaţie în numele fratelui său, în temeiul procurii autentice pe care o avea de la acesta şi că în toate etapele licitaţiei inculpatul a avut reprezentarea că este acoperit de puterea mandatului dat de fratele său.

Astfel, văzând declaraţiile inculpatului, declaraţia martorului D. şi înscrisurile existente în dosarul execuţional, respectiv, procesul-verbal de participare la licitaţie din data de 2.07.2015 şi actul de adjudecare, instanţa de fond a reţinut că poate stabili cu certitudine că inculpatul s-a prezentat la licitaţie fără a preciza în nici un moment că participă în numele fratelui său, în baza mandatului primit de la acesta.

S-a reţinut că declaraţiile martorilor se coroborează şi cu înscrisurile existente în dosarul execuţional nr. x/2013 al BEJ D., deoarece în cuprinsul acestuia nu se regăseşte procura autentică la care a făcut referire inculpatul, iar toate actele de participare la licitaţie, emanând de la participant (cerere participare la licitaţie, foaie de vărsământ) sau de la executorul judecătoresc (proces-verbal de participare la licitaţie, cererea pentru înscrierea provizorie a actului de adjudecare, actul de adjudecare) sunt întocmite pe numele lui G., fratele inculpatului.

În acest context, instanţa de fond a arătat că nu poate reţine principala apărare a inculpatului, respectiv, lipsa laturii obiective a infracţiunii, menţionând că, potrivit art. 327 din C. pen., elementul material al infracţiunii de fals privind identitatea îl reprezintă prezentarea sub o identitate falsă, orală sau prin folosirea unui înscris, în faţa unui funcţionar public sau transmisă unei unităţi în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea.

Deşi inculpatul a încercat să folosească în favoarea sa interpretarea noţiunii de "prezentare" s-a apreciat că această interpretare nu poate fi reţinută şi de instanţă întrucât, aşa cum a arătat martorul D. în declaraţia dată la instanţă, acesta a avut convingerea că în faţa sa se află G., şi nu inculpatul.

Prin urmare, este evident că inculpatul a lăsat să se creadă că el este G., prin toate acţiunile întreprinse, respectiv, prin depunerea tuturor actelor cu menţiunea G., prin semnarea procesului-verbal de participare la licitaţie la rubrica adjudecatar - G. - deşi, în cuprinsul acestuia se menţionează expres că cel care a participat la licitaţie a fost G., prin semnarea actului de adjudecare, deşi în cuprinsul acestuia se menţionează expres că bunul imobil a fost adjudecat de către G.

Pentru a se reţine "prezentarea" inculpatului în faţa executorului, nu trebuie să existe o prezentare formală în sensul literal al cuvântului, deoarece este evident că prin prezenţa sa în faţa executorului judecătoresc, prezenţă susţinută prin înscrisurile depuse la biroul acestuia a avut loc o "prezentare" în sensul art. 327 din C. pen.

În continuare, instanţa de fond a arătat că nu poate reţine apărările inculpatului nici cu privire la faptul că acesta nu s-a legitimat în faţa executorului judecătoresc şi că înmânarea actului de identitate al fratelui său unui funcţionar din cadrul biroului executorului judecătoresc nu echivalează cu prezentarea în faţa unei persoane prevăzute de art. 175 din C. pen.

Chiar dacă la momentul desfăşurării licitaţiei executorul judecătoresc a avut în faţa sa doar o copie a cărţii de identitate, aceasta reprezintă o legitimare în sensul art. 327 din C. pen. deoarece, bazându-se pe uzanţele biroului său, executorul a avut reprezentarea că în faţa sa se află un document de identitate al părţii, el ştiind că funcţionarul din biroul său execută fotocopii de pe documentele de identitate ale părţilor, fotocopii ce sunt suficiente în completarea dosarului execuţional.

S-a arătat că nu există niciun temei pentru care s-ar putea reţine că neprezentarea unui act de identitate în original ar duce la neîndeplinirea cerinţelor esenţiale ale infracţiunii de fals privind identitatea deoarece, este evident că prin conduita inculpatului, funcţionarul public a fost indus şi menţinut în eroare, astfel încât starea de pericol pentru valorile juridice protejate, respectiv, relaţiile sociale referitoare la încrederea publică pe care societatea o are în constatările organelor competente cu privire la identitatea unei persoane a fost realizată, neavând importanţă că pentru aceasta s-a folosit o copie a actului identitate sau actul în original. Mai mult decât atât, inculpatul a folosit chiar actul de identitate al fratelui său, în original, copia fiind făcută de un funcţionar din cadrul biroului executorului judecătoresc, martorul I., şi, doar modalitatea de organizare a procedurii de licitaţie la biroul executorului judecătoresc a făcut ca în faţa acestuia să ajungă doar copia actului de identitate, copie care purta aceleaşi menţiuni cu cele ale actului original şi din care reieşea aceeaşi stare de fapt în ceea ce priveşte identitatea participanţilor.

În drept, instanţa de fond a reţinut că, fapta inculpatului A. care, la data de 2.07.2015 s-a prezentat sub identitatea fratelui său G., legitimându-se cu cartea de identitate a acestuia, în faţa executorului judecătoresc D., cu ocazia licitaţiei publice organizate în vederea vânzării unui apartament situat în municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, în dosarul execuţional nr. x/2013, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 327 alin. (1) şi (2) din C. pen.

S-a reţinut că elementul material al laturii obiective al infracţiunii este reprezentat de acţiunea inculpatului de a se prezenta sub identitatea fratelui său, legitimându-se cu cartea de identitate a acestuia în faţa executorului judecătoresc D., cu ocazia licitaţiei publice organizate în vederea vânzării unui apartament, în dosarul execuţional nr. x/2013

Urmarea imediată este reprezentată de starea de pericol pentru valorile juridice protejate, respectiv relaţiile sociale referitoare la încrederea publică pe care societatea o are în constatările organelor competente, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Instanţa de fond a constatat că executorul judecătoresc îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 175 din C. pen. privind noţiunea de funcţionar public, în sensul legii penale, deoarece exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestit de autorităţile publice.

În acelaşi timp, instanţa a reţinut varianta agravată a infracţiunii, prevăzută de art. 327 alin. (2) din C. pen., deoarece inculpatul a folosit o identitate reală, respectiv pe cea a fratelui său, numitul G.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a comis infracţiunea cu intenţie directă, acesta prevăzând şi urmărind rezultatul faptei sale, respectiv inducerea în eroare a funcţionarului public cu privire la identitatea sa.

Apărările inculpatului în sensul că a comis fapta fără vinovăţia prevăzută de lege, pe tot parcursul procedurii de licitaţie având reprezentarea că acţionează în numele fratelui său, în baza mandatului pe care îl avea de la acesta, că nu a avut nici un moment intenţia de a induce în eroare funcţionarul public şi că a mai participat la încheierea unor acte juridice tot în calitate de mandatar al fratelui său, acte ce au fost încheiate direct pe numele mandantului, fără să poarte menţiunea "prin mandatar", situaţie de fapt care i-a întărit convingerea că aşa se procedează în astfel de situaţii, au fost înlăturate de instanţa de fond.

S-a arătat că, deşi la prima vedere nu ar putea fi găsită o explicaţie logică pentru care inculpatul să nu fi prezentat procura specială, deşi se afla în posesia acesteia, nu există nicio dovadă că o avea în posesie la momentul licitaţiei, ci doar că procura exista la acea dată, astfel încât, o posibilă explicaţie ar fi aceea că inculpatul nu se află în posesia procurii, iar lipsa acesteia ar fi dus la imposibilitatea participării la licitaţie, la fel cum nu există nicio dovadă că inculpatul i-a precizat funcţionarului bancar că vrea să depună sumele de bani în numele fratelui său, ci există dovada contrară, că G. a consemnat suma de 3.000 euro la data de 1 iulie 2015.

De asemenea, s-a arătat că nu pot fi reţinute nici susţinerile inculpatului privind "tulburarea" sa în momentul în care a fost abordat de către persoanele vătămate, în ziua licitaţiei, şi că datorită acestei "tulburări" a uitat să înmâneze procura funcţionarului de la biroul executorului judecătoresc, sau acestuia din urmă personal, deoarece este evident că inculpatul s-a deplasat la biroul executorului având o serie de acte pregătite, printre care, recipisa de consemnare şi cartea de identitate a fratelui său. Tocmai această deţinere a cărţii de identitate a fratelui său, în original, ridică serioase semne de întrebare cu privire la teoria inculpatului, deoarece acesta nu a ezitat să înmâneze funcţionarului cartea de identitate a fratelui său, dar a uitat cu desăvârşire faptul că acesta nu este prezent, iar el deţine o procură care să îi ateste calitatea.

Cu privire la apărarea inculpatului potrivit căreia a mai procedat în acest fel, respectiv a încheiat acte de vânzare cumpărare, în calitate de mandatar, dar în actul întocmit a fost trecut direct numele mandantului, deşi avea o procură specială şi acest lucru i-a format convingerea că aşa se procedează în astfel de situaţii, instanţa a reţinut că actul la care face referire inculpatul, respectiv "contract de vânzare cumpărare mijloc de transport" este un act sub semnătură privată ce nu a fost atestat de către un profesionist, notar, executor, avocat, astfel încât elementele juridice înscrise în acesta sunt departe de a fi în măsură să îi formeze convingerea inculpatului că astfel se procedează la încheierea actelor prin mandatar.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, s-a reţinut că apărările inculpatului sunt combătute prin declaraţiile persoanelor vătămate din faza de urmărire penală, potrivit cărora, timp de un an după desfăşurarea licitaţiei, acestea au ţinut legătura cu inculpatul, care le-a spus că locuieşte în Spania împreună cu soţia şi copilul şi că vine în România, inculpatul făcând referire la situaţia fratelui său. Părţile vătămate au mai declarat că au aflat cu totul întâmplător că inculpatul nu este persoana care a adjudecat apartamentul, respectiv G., că au fost în eroare o lungă perioadă de timp cu privire la identitatea inculpatului, eroare generată tocmai de comportamentul acestuia, încă din ziua licitaţiei, dar şi de la întâlnirile ulterioare, când a lăsat să se creadă că este G., comportament care, şi prin prisma celorlalte elemente analizate duc la imposibilitatea reţinerii apărărilor inculpatului în ceea ce priveşte lipsa de intenţie în comiterea infracţiunii.

La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 din C. pen., precum şi antecedentele penale ale inculpatului, constând în pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani, la care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prin Sentinţa penală nr. 9 din 28.01.2013 a Curţii de Apel Cluj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 42 din 05.03.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere faptul că prejudiciul adus valorii sociale apărate de norma penală este destul de însemnat, inculpatul inducând în eroare un funcţionar public şi reuşind să afecteze încrederea pe care societatea o are în constatările organelor competente, dar şi antecedentele penale ale inculpatului, s-a apreciat că pedeapsa trebuie să fie executată în regim de detenţie. S-a arătat că, aşa cum rezultă din trecutul infracţional al inculpatului, clemenţa instanţei nu a fost în măsură să ducă la prevenirea săvârşirii de către el a unei noi infracţiuni.

În ce priveşte latura civilă a cauzei s-a reţinut că solicitările persoanelor vătămate B. şi C., constituite părţi civile, de anulare a actului de adjudecare din data de 30.07.2015 emis de BEJ D. în dosarul execuţional nr. x/2013 şi de restabilire a situaţiei anterioare de carte funciară, în sensul radierii numitului G. de la rubrica proprietari şi reînscrierii persoanelor vătămate, nu reprezintă un prejudiciu produs prin comiterea infracţiunii, cu atât mai mult cu cât infracţiunea de fals privind identitatea este o infracţiune de pericol şi nu de rezultat. În acelaşi timp, s-a reţinut că potrivit art. 773 şi urm. din C. proc. civ., actul în care se consemnează desfăşurarea licitaţiei şi rezultatul acesteia este procesul-verbal de licitaţie, iar ulterior este emis de către executor actul de adjudecare .

În cazul infracţiunii comise de inculpat, procedura de licitaţie a fost viciată, iar procesul-verbal de licitaţie din data de 02.07.2015 încheiat de BEJ D. în Dosarul nr. x/2016 urmează a fi desfiinţat de către instanţă, deoarece acesta cuprinde menţiuni care sunt consecinţa directă a infracţiunii săvârşite de inculpat, respectiv faptul că la licitaţie a participat G.

S-a apreciat că cererile părţilor civile de anulare a actului de adjudecare şi de restabilire a situaţiei anterioare prin radierea dreptului de proprietate a numitului G., exced noţiunii de "prejudiciu produs prin comiterea infracţiunii", deoarece actul de adjudecare este un act unilateral ulterior, emis de către executorul judecătoresc, prin care se dobândeşte dreptul de proprietate asupra imobilului, liber de orice sarcini. Pe de altă parte, conform art. 777 din C. proc. civ., desfiinţarea vânzării este inadmisibilă, în afară de cazul când a existat fraudă, din partea terţului adjudecatar, dar această cerere nu poate fi făcută decât pe cale principală şi în contradictoriu cu terţul adjudecatar, părţile putând să se folosească de constatările instanţei penale în ceea ce priveşte existenţa infracţiunii.

În consecinţă, acţiunea civilă formulată de părţile civile a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinţei penale nr. 4012 din 21 decembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca au declarat apeluri inculpatul A., părţile vătămate B. şi C. şi numitul G.

Prin Decizia penală nr. 1328/A din data de 19 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi părţile vătămate B. şi C. şi, ca inadmisibil, apelul declarat de G.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a constatat că inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, prev de art. 327 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 44 din C. pen., reţinându-se că în cursul anilor 2007 - 2008, persoanele vătămate B. şi C. au încheiat trei contracte de credit cu E. S.A., garantând restituirea împrumuturilor cu imobilul situat în Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Întrucât persoanele vătămate nu şi-au respectat obligaţiile contractuale, la data de 18 iulie 2013, creditoarea E. a înregistrat o cerere de executare silită la Biroul Executorului Judecătoresc D. în vederea recuperării creanţei în sumă totală de 67.729,85 euro.

În consecinţă, a fost înregistrat dosarul execuţional nr. x/2013, iar la data de 5 iunie 2015 a fost emisă publicaţia de vânzare a imobilului constituit ca şi garanţie, la licitaţie publică, în data de 2 iulie 2015.

La data stabilită, inculpatul A. s-a deplasat la biroul executorului judecătoresc unde s-a prezentat sub identitatea fratelui său G., legitimându-se cu cartea de identitate a acestuia în faţa executorului judecătoresc şi a participat la licitaţie, adjudecând în final apartamentul scos la vânzare.

S-a apreciat că, pe baza probelor administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut o stare de fapt corespunzătoare, concluzionând în mod corect că aceasta se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 327 alin. (1) şi (2) din C. pen., atât în ceea ce priveşte elementele laturii obiective, cât şi cele ale laturii subiective.

În privinţa apărărilor formulate de inculpat în faţa instanţei de fond şi reiterate în apel, s-a reţinut că în mod corect au fost înlăturare de instanţa de fond.

Astfel, cu referire la susţinerile inculpatului că s-a prezentat la licitaţie în numele fratelui său, în considerarea procurii autentice pe care o deţinea, şi că în toate etapele licitaţiei a avut reprezentarea că acţionează în virtutea acestui mandat, instanţa de apel a arătat că din probele administrate în cauză rezultă însă, că la sediul executorului judecătoresc, anterior intrării în biroul acestuia, inculpatul i-a înmânat unui angajat o serie de acte necesare participării la licitaţie, respectiv oferta de cumpărare, dovada plăţii cauţiunii şi actul de identitate al fratelui său, G.. Aceste aspecte au fost reţinute, atât din cuprinsul declaraţiei inculpatului, cât şi din declaraţiile executorului judecătoresc, martorul D., şi ale martorului I.

S-a arătat că depoziţiile celor doi martori nu au relevat existenţa unui mandat special sau general şi faptul că inculpatul nu a afirmat în acel moment că se prezintă în numele altei persoane şi că, aceste declaraţii se coroborează şi cu actele existente la dosarul execuţional, procura autentică la care a făcut referire inculpatul, neregăsindu-se printre aceste acte.

În continuare s-a arătat că, deşi inculpatul a susţinut constant că a acţionat fără vinovăţie, convins că acţionează în baza procurii autentice, din probele administrate rezultă că acesta a acţionat cu intenţie directă, sub acest aspect, relevantă fiind împrejurarea că inculpatul nu i-a adus la cunoştinţă executorului judecătoresc faptul că deţine un mandat ori că se prezintă în numele altei persoane, iar printre înscrisurile depuse la dosarul execuţional nu se regăseşte procura autentică. Mai mult, şi ulterior derulării procedurii de licitaţie, aşa cum rezultă din declaraţiile persoanelor vătămate, inculpatul a continuat să susţină că locuieşte în Spania împreună cu familia, făcând în realitate referire la situaţia fratelui său, astfel că părţile vătămate au fost induse în eroare o lungă perioadă de timp în legătură cu identitatea inculpatului.

Concluzionând, instanţa de apel a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod corect vinovăţia inculpatului.

În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei s-a apreciat că s-a realizat în raport de criteriile prevăzute de art. 74 C. pen. şi că instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la cele ale art. 83 din C. pen., cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin Decizia penală nr. 9/2013 a Curţii de Apel Cluj.

În ceea ce priveşte apelurile declarate de părţile vătămate B. şi C., s-a constatat că în mod corect, ca o consecinţă a comiterii de către inculpat a infracţiunii de fals privind identitatea, instanţa de fond a dispus desfiinţarea procesului-verbal din 2 iulie 2015, iar cererile părţilor vătămate de anulare a actului de adjudecare şi de restabilire a situaţiei anterioare, nu pot fi primite.

Referitor la apelul declarat de numitul G., s-a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 409 lit. f) din C. proc. pen., pot face apel, şi persoanele fizice ori juridice ale căror drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei în ceea ce priveşte dispoziţiile care au provocat această vătămare.

În cauză însă, întrucât G., prin apelul declarat în calitate de persoană interesată, nu a justificat existenţa unui drept legitim care să fi fost vătămat prin soluţia pronunţată de instanţa de fond, apelul declarat de acesta a fost respins ca inadmisibil.

Împotriva Deciziei penale nr. 1328/A din 19 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Recurentul a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că lipsesc: obiectul material al infracţiunii de fals privind identitatea; elementul material al laturii obiective şi cerinţa esenţială ataşată acestuia; urmarea imediată şi legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată.

În concret, recurentul a susţinut că în speţă nu subzistă condiţia prevăzută în art. 327 alin. (1) din C. pen., aceea ca prezentarea să fie făcută cu o identitate falsă, deoarece cartea de identitate a fratelui său, G., cu care s-a legitimat la Biroul Executorului Judecătoresc D. este un document care nu prezintă alterări sau modificări. Prin urmare, lipseşte obiectul material al infracţiunii care, potrivit art. 327 alin. (1) din C. pen., este reprezentat de un înscris/document fals.

În ce priveşte varianta infracţiunii incriminată în alin. (2) al art. 327 din C. pen., recurentul a arătat că, potrivit Deciziei nr. 20/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală -, elementul material este reprezentat de folosirea frauduloasă a actului ce serveşte la legitimarea/identificarea unei persoane, cerinţă ce nu este îndeplinită, deoarece a folosit cartea de identitate a fratelui său în baza acordului acestuia, exprimat prin procura notarială întocmită la data de 26 iunie 2015, de către un notar din Spania, pe care fratele său i-a trimis-o, iar el a tradus-o la data de 30 iunie 2015. Faptul că nu a prezentat procura executorului judecătoresc nu echivalează cu lipsa dreptului de a participa la licitaţie, drept pe care acest document il conferea.

În realitate, procura a existat, a fost în posesia sa la momentul la care a prezentat angajatului de la Biroul Executorului Judecătoresc cartea de identitate a fratelui său, aşa încât nu exista posibilitatea să folosească identitatea acestuia din urmă, în mod fraudulos. Simpla eroare de a nu prezenta procura executorului judecătoresc nu poate conduce la prezumţia că folosirea cărţii de identitate a fratelui său a fost făcută fraudulos. Obligaţia de verificare a documentelor participanţilor la licitaţie revenea executorului judecătoresc, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 843 din C. proc. civ.. Dacă executorul judecătoresc îşi îndeplinea această obligaţie, ar fi prezentat procura, iar în cazul în care nu o prezenta, executorul era obligat să refuze participarea sa la licitaţie. Şi în acest caz, efectul juridic (alt element constitutiv ce lipseşte din latura obiectivă a infracţiunii) era acelaşi, respectiv, procedura de adjudecare a imobilului ar fi fost finalizată, iar cealaltă persoană care a participat la licitaţie o putea câştiga (această persoană nu s-a considerat vătămată în nici un fel). În plus, vânzarea la licitaţie a imobilului este rezultatul neplăţii de către B. şi C. a datoriei pe care aceştia o aveau la E. S.A. şi nicidecum a faptului că el nu a depus procura în baza căreia l-a reprezentat, la licitaţie, pe fratele său G.

În continuare, recurentul a susţinut că, raportat la definiţia dată în "Dex" noţiunii "fraudulos" - "făcut cu înşelăciune, bazat pe fraudă, pe rea-credinţă -" rezultă că în acţiunea sa de a participa la licitaţie nu a existat nimic fraudulos pentru că: documentul (cartea de identitate a fratelui său) era autentic, fratele său i l-a trimis pentru a participa la licitaţie în numele său; procura (care era specială şi nu generală) a existat, a fost legal întocmită şi îi conferea dreptul de a participa la licitaţie; nu exista nici un motiv pentru care să nu fi putut să participe în nume propriu la licitaţie, aşa încât să fie nevoit să se prezinte drept o altă persoană; nu era necesar să aibă o calitate specială pentru a participa la licitaţie (calitate pe care să nu fi avut-o), care să fi justificat un fals de identitate.

A mai arătat recurentul că, atât în relaţia cu angajaţii de la secretariatul Biroului Executorului Judecătoresc D., cât şi în interacţiunea directă cu executorul judecătoresc, nu a fost legitimat şi nici nu s-a prezentat sub identitatea fratelui său, aspect reţinut şi în hotărârea de condamnare.

În ce priveşte urmarea imediată a infracţiunii, respectiv, crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită, a precizat că şi aceasta lipseşte, starea de pericol fiind înlăturată în totalitate de procura notarială care a fost depusă în dosarul penal. În plus, din probele administrate în cauză rezultă că nu a fost creată o stare de pericol deoarece, aceleaşi consecinţe s-ar fi produs şi dacă ar fi prezentat executorului judecătoresc procura notarială în baza căreia a participat la licitaţie. Pe cale de consecinţă, nu se poate vorbi nici de existenţa legăturii de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată.

De altfel, conform art. 704 din C. proc. civ., nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi, sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum şi a actelor de executare subsecvente, dispoziţiile art. 174 şi urm. fiind aplicabile în mod corespunzător. În consecinţă, în cauză nu este vorba de o infracţiune şi, chiar şi în cazul în care nu s-ar ţine cont de existenţa procurii (dar acest impediment a fost rezolvat odată cu prezentarea ei), ar fi incident un motiv de nulitate a executării. De altfel, ulterior adjudecării imobilului şi, înaintea formulării plângerii penale, B. şi C. au depus două contestaţii la executare care au fost respinse.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, recurentul a susţinut că, pentru a se reţine intenţia directă (ca formă de vinovăţie cu care se comite infracţiunea de fals privind identitatea) este necesar ca făptuitorul să fi urmărit un dublu scop, pe de o parte, inducerea sau menţinerea în eroare a unui funcţionar public şi pe de altă parte, producerea unei consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul. Or, el nu a urmărit inducerea sau menţinerea în eroare a executorului judecătoresc cu privire la identitatea participantului la licitaţie, deoarece nu a participat şi nu a adjudecat imobilul în nume propriu, ci în calitate de mandatar, în numele fratelui său, în temeiul unei procuri speciale întocmite în conformitate cu legea, pe care însă, din eroare, nu a prezentat-o organului de executare.

Consecinţa juridică produsă în cauză a fost reprezentată de adjudecarea imobilului scos la licitaţie, în numele fratelui său, aşa cum era stipulat în procura notarială întocmită anterior datei vânzării imobilului şi în baza căreia adjudecatarul trebuia să fie reprezentat chiar de către inculpat în faţa executorului judecătoresc. Această consecinţă juridică a fost urmărită atât de fratele său, în calitate de mandant, cât şi de către el, în calitate de mandatar, actele juridice civile fiind întocmite în mod legal.

În consecinţă, recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei şi a sentinţei şi pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

De asemenea, recurentul a solicitat, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii până la soluţionarea pe fond a recursului în casaţie.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 3 martie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1328/A din 19 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală de minori, în Dosarul nr. x/2017 şi a trimis cauza Completului C7, în vederea judecării recursului în casaţie, fixându-se termen la data de 31 martie 2020, pentru când s-a dispus citarea recurentului A.

Prin aceeaşi încheiere s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, formulată de inculpat.

Pentru a pronunţa această încheiere, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este admisibil, pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., doar în ceea ce priveşte lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii de fals privind identitatea pentru neîntrunirea cerinţelor referitoare la: obiectul material al infracţiunii; elementul material al laturii obiective şi a cerinţelor esenţiale ataşate acestuia; urmarea imediată; legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată.

S-a precizat că analiza acestor critici se va realiza strict în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

În privinţa criticilor prin care nu s-a invocat nelegalitatea hotărârii atacate, ci s-a contestat starea de fapt stabilită de instanţa de apel şi s-a solicitat rejudecarea cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel, s-a reţinut că nu se circumscriu cazului de casare invocat sau vreunui alt caz expres prevăzut de art. 438 din C. proc. pen.

Referitor la criticile privind lipsa de tipicitate subiectivă a infracţiunii s-a reţinut că neîntrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă nu poate fi verificată pe calea recursului în casaţie, întrucât dispoziţiile art. 16 lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 lit. b) din C. proc. pen.. Ca atare, din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă care nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta constituie o contravenţie/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzută de art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. - nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege).

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de recurent, Înalta Curte, analizând dispoziţiile art. 441 din C. proc. pen. care prevăd posibilitatea (nu obligativitatea) suspendării executării hotărârii până la judecarea pe fond a căii de atac, a respins-o, apreciind, în raport de stadiul procesual al cauzei, că nu este oportună suspendarea executării hotărârii.

Prin rezoluţia din data de 24 martie 2020, cauza a fost suspendată de drept pe durata stării de urgenţă instituită prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020.

Ulterior, prin rezoluţia din 15 mai 2020, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (11) din Decretul Preşedintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 26 mai 2020, cu citarea părţilor. La acest termen, s-a trecut la dezbaterea pe fond a recursului în casaţie.

Cu ocazia deliberării, Înalta Curte, constatând că intimatele persoane vătămate B. şi C., care s-au constituit părţi civile în cauză, solicitând anularea actului de adjudecare din data de 30 iulie 2015, emis de Biroul Executorului Judecătoresc D. în dosarul execuţional nr. x/2013 şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară în sensul radierii numitului G. de la rubrica proprietari şi reînscrierii lor în cartea funciară, nu au fost citate pentru termenul din data de 26 mai 2020, s-a repus cauza pe rol şi s-a acordat termen la data de 23 iunie 2020. Totodată, având în vedere data formulării cererii de recurs în casaţie (4 decembrie 2019 - ştampila plic), faptul că prin rezoluţia din data de 24 martie 2020, cauza a fost suspendată pe durata stării de urgenţă instituită prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, argumentele pentru care apărătorul ales al recurentului a solicitat achitarea acestuia şi împrejurarea că după finalizarea dezbaterilor pe fondul recursului în casaţie, cu ocazia deliberării, s-a repus cauza pe rol, Înalta Curte, din oficiu, a apreciat că este oportună suspendarea executării hotărârii atacate până la judecarea pe fond a cauzei. În consecinţă, conform dispoziţiilor art. 441 din C. proc. pen. a dispus suspendarea executării hotărârii recurate până la soluţionarea pe fond a recursului în casaţie şi punerea în libertate a inculpatului cu impunerea în sarcina acestuia, pe perioada suspendării hotărârii, a obligaţiilor prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursul în casaţie este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Prealabil, Înalta Curte notează că potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., recursul în casaţie este calea extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent în cererea de recurs în casaţie, acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută de art. 16 lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată de art. 437 alin. (1) pct. 7 din acelaşi Cod (Decizia nr. 78/RC/2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv (Decizia nr. 442/R/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte poate analiza dacă fapta, astfel cum a fost reţinută prin decizia recurată, corespunde din punct de vedere obiectiv tiparului de incriminare al infracţiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 327 alin. (1) şi (2) din C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A.

Pornind de la aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 327 alin. (1) din C. pen.,"prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, făcută unei persoane, dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmise unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat pentru a induce sau menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani".

Conform art. 327 alin. (2) din C. pen., când "prezentarea s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani".

Obiectul juridic special al infracţiunii de fals privind identitatea îl formează ansamblul de relaţii sociale ale căror existenţă şi dezvoltare se întemeiază pe încrederea publică acordată constatărilor făcute, în condiţiile prevăzute de lege, de funcţionarii publici competenţi, cu privire la identitatea persoanelor, constatări bazate pe concordanţa dintre identitatea sub care acestea se prezintă în faţa acelor autorităţi sau unităţi şi identitatea lor reală.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii incriminate în art. 327 alin. (1) din C. pen. constă într-o acţiune de prezentare sub o identitate falsă ori în atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane.

Prin prezentarea sub o identitate falsă se înţelege atribuirea de către subiectul activ a unei alte identităţi decât cea reală (identitate falsă), fie că această identitate aparţine în realitate altei persoane, fie că este imaginară.

Atribuirea unei identităţi false altei persoane înseamnă a afirma, a declara, a atesta că o altă persoană are o identitate diferită de cea reală.

Pentru existenţa infracţiunii, indiferent de modalitatea normativă de realizare a elementului material, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe esenţiale:

- prezentarea sub o identitate falsă sau atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane trebuie să se facă faţă de o persoană dintre cele prevăzute în art. 175 din C. pen. sau să fie transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea;

- prezentarea sub o identitate falsă sau atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane trebuie să se facă prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare (cartea/buletinul de identitate, paşaportul), legitimare (legitimaţia de serviciu, legitimaţia de student), ori la dovedirea stării civile (certificatul de naştere, certificatul de căsătorie) sau a unui astfel de act falsificat;

- prezentarea sub o identitate falsă sau atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane trebuie făcută pentru a induce sau menţine în eroare un funcţionar public în scopul producerii unei consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul. Nu interesează pentru reţinerea infracţiunii dacă situaţia de fapt urmărită de făptuitor, consecinţele juridice, s-au produs sau nu, un asemenea aspect putând fi relevant doar pentru individualizarea judiciară a pedepsei.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii incriminate în art. 327 alin. (2) din C. pen., constă în prezentarea sub identitatea reală a unei persoane, căreia făptuitorul îi întrebuinţează identitatea.

Prin Decizia nr. 20 din 4 iunie 2015, publicată în M.Of. nr. 573 din 30 iulie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a decis că:

"în interpretarea art. 327 alin. (2) C. pen., stabileşte că cerinţa esenţială a elementului material al infracţiunii de fals privind identitatea reglementată în varianta tip, vizând folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat este obligatorie şi în ipoteza în care acţiunea de prezentare s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane".

Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia există sub forma intenţiei directe şi indirecte.

Urmarea imediată a infracţiunii constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea acordată identităţii persoanelor şi capacităţii instituţiilor sau autorităţilor publice de a stabili în mod corect o astfel de identitate, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel a reţinut, în fapt, că, la data de 2 iulie 2015, inculpatul A. s-a deplasat la Biroul Executorului Judecătoresc D., unde s-a prezentat sub identitatea fratelui său G., legitimându-se cu cartea de identitate a acestuia în faţa executorului judecătoresc şi a participat la licitaţie, adjudecând în final apartamentul scos la vânzare.

Apărările inculpatului, în sensul că s-a prezentat la licitaţie în numele fratelui său, în baza procurii autentice pe care i-a trimis-o, şi că în toate etapele licitaţiei a avut reprezentarea că acţionează în baza acestei procuri, au fost apreciate de instanţa de apel ca fiind lipsite de relevanţă, pe de o parte, pentru că nu i-a adus la cunoştinţă executorului judecătoresc faptul că deţine procura ori că se prezintă în numele altei persoane, iar pe de altă parte pentru că, printre înscrisurile depuse la dosarul execuţional nu se regăseşte procura.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. constituie infracţiunea de fals privind identitatea prevăzută de art. 327 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Problema care se ridică este de a stabili dacă procura din data de 26 iunie 2015 prin care recurentul inculpat A. era împuternicit de către fratele său, G., să participe în numele său la licitaţia organizată de către Biroul Executorului judecătoresc D., la 2 iulie 2015, procură a cărei existenţă şi valabilitate nu au fost contestate pe parcursul procesului penal, prezintă sau nu relevanţă în analiza condiţiilor de tipicitate pentru reţinerea infracţiunii de fals privind identitatea, prin raportate la situaţia de fapt stabilită în cauză de către instanţa de apel.

Astfel cum s-a arătat anterior, una dintre cerinţele esenţiale ataşate elementului material al laturii obiective a infracţiunii de fals privind identitatea este aceea ca acţiunea de prezentare sub identitatea reală a unei persoane prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare să fie făcută pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul. În acest caz, scopul este un element al laturii obiective şi vizează destinaţia acţiunii făptuitorului.

În primul rând, este de precizat faptul că legea nu condiţionează participarea la o licitaţie de prezenţa fizică a licitatorului, acesta putând împuternici orice altă persoană să îl reprezinte. Ca atare, la licitaţia organizată de către Biroul Executorului judecătoresc D. nu era obligatorie prezenţa lui G., acesta putând fi reprezentat de A., care a fost împuternicit în acest sens, aşa cum rezultă din procura autentificată sub nr. x din data de 26 iunie 2015, depusă la dosarul de urmărire penală.

Prezentată sau nu, procura respectivă atestă o realitate juridică ce nu poate fi ignorată, şi anume, faptul că recurentul inculpat A. era împuternicit de G. să participe în numele său la licitaţia organizată la data de 2 iulie 2015 şi să achiziţioneze în numele acestuia din urmă imobilul supus vânzării. În condiţiile câştigării licitaţiei, consecinţele prezentării procurii executorului judecătoresc conduceau la adjudecarea bunului de către G. şi la dobândirea de către acesta a dreptului de proprietate asupra imobilului aparţinând debitorilor B. şi C.

Rezultă, aşadar, că înfăţişarea procurii de către inculpatul A., ceea ce ar fi corespuns unei aduceri la cunoştinţa executorului judecătoresc a realităţii juridice, producea exact aceleaşi consecinţe juridice ca cele care s-au produs prin prezentarea inculpatului sub identitatea fratelui său, prin folosirea actului de identitate al acestuia. Totodată, din perspectiva executorului judecătoresc înfăţişarea procurii ar fi fost identică cu prezenţa fizică a licitatorului.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerinţa esenţială ataşată elementului material al laturii obiective, anterior analizată, întrucât scopul acţiunii recurentului inculpat nu a fost nici inducerea în eroare a executorului judecătoresc cu privire la persoana care participa la licitaţie (care era aceeaşi, respectiv G.) şi nici producerea altor consecinţe juridice decât cele care decurgeau în mod firesc din împuternicirea primită. Practic, prin prezentarea sub identitatea fratelui său, inculpatul nu a obţinut un rezultat pe care nu l-ar fi putut obţine în condiţiile în care prezenta procura, ci, dimpotrivă, exact acelaşi rezultat.

Prin urmare, în contextul argumentelor anterior expuse, Înalta Curte reţine că, deşi procura nu a fost depusă la dosarul execuţional şi nici nu a fost prezentată executorului judecătoresc, existenţa acesteia prezintă relevanţă juridică în cauză şi conduce la concluzia că fapta inculpatului A. nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de fals privind identitatea, sub acest aspect, critica recurentului fiind întemeiată.

Analizând în continuare celelalte critici formulate de recurent, care în opinia sa susţin concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte constată, fie că nu sunt întemeiate, fie că analiza lor excedează limitelor verificărilor ce pot fi efectuate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

Astfel, susţinerea recurentului inculpat în sensul că obiectul material al infracţiunii şi, care este reprezentat de un înscris/document fals lipseşte, deoarece actul de identitate al fratelui său, cu care s-a prezentat la Biroul executorului judecătoresc nu a fost falsificat, nu este întemeiată. Infracţiunea de fals privind identitatea nu are obiect material deoarece aduce atingere unui drept personal nepatrimonial, valoarea ocrotită nu are o materializare.

Cu privire la susţinerea apărării potrivit căreia condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii nu sunt întrunite deoarece recurentul inculpat nu s-a prezentat în faţa executorului judecătoresc, ci în faţa secretarului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Biroului Executorului Judecătoresc D., persoană care nu are calitatea de funcţionar public în sensul art. 175 din C. pen., Înalta Curte constată că, în realitate, apărarea contestă situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel. Astfel, în considerentele deciziei se arată că inculpatul A. s-a legitimat în faţa executorului judecătoresc, nu în faţa secretarului. Or, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o nouă apreciere a materialului probator administrat în cauză şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în nici un fel.

În fine, în ce priveşte susţinerea recurentului inculpat referitoare la lipsa caracterului fraudulos al folosirii actului de identitate al fratelui său, Înalta Curte apreciază că existenţa procurii nu îi conferea inculpatului şi dreptul legal de a-l folosi pentru a se prezenta în faţa executorului judecătoresc. Întrucât acest aspect vizează însă latura subiectivă a infracţiunii, iar în temeiul cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se poate analiza dacă fapta reţinută în decizia recurată corespunde din punct de vedere obiectiv tiparului de incriminare, o examinare separată a susţinerii recurentului excedează limitelor verificărilor ce pot fi efectuate în calea extraordinară a recursului în casaţie.

Neîntemeiate sunt şi susţinerile apărătorului ales al intimatelor părţi civile B. şi C., din cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, în sensul că, în absenţa supralegalizării prin apostilare, procura de care se prevalează recurentul inculpat nu este valabilă pe teritoriul României, respectiv, că nu este conformă cu privire la conţinut deoarece denumirea străzii pe care se află imobilul vândut la licitaţie este greşită.

Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) şi (2) din Convenţia de la Haga, singura formalitate care ar putea fi cerută pentru a atesta veracitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ştampilei de pe acest act, este aplicarea apostilei definite la art. 4, eliberată de către autoritatea competentă a statului din care emana documentul. Totuşi, formalitatea menţionată în alineatul precedent nu poate fi cerută atunci când fie legile, regulamentele sau uzanţele în vigoare în statul în care actul urmează să fie prezentat, fie o înţelegere între două sau mai multe state contractante o înlătură, o simplifică sau scuteşte actul de supralegalizare.

În acest sens, este Convenţia între România şi Spania - Complementară la Convenţia privind procedura civilă, încheiată la Haga la 1 martie 1954, din 17.11.1997, ratificată prin Legea nr. 235/1998, publicată în M.Of nr. 480 din 14 decembrie 1998, în vigoare, care în art. 8 prevede că "documentele publice şi private a căror autenticitate a fost declarată de o autoritate judiciară sau administrativă sau de către un notar public al unui stat contractant vor fi admise în procedurile în materie civilă şi comercială care se desfăşoară în faţa instanţelor celuilalt stat contractant fără a fi necesară vreo legalizare sau orice altă formalitate echivalentă".

În ce priveşte denumirea străzii pe care se află imobilul vândut la licitaţie, menţionată în cuprinsul procurii, - J., în loc de F., (aceasta din urmă fiind denumirea corectă) - Înalta Curte reţine că este consecinţa unei evidente erori comise de notarul din Spania, care a tradus separat cuvântul F., care este un substantiv propriu şi care în limba spaniolă înseamnă Circulo Militar (Cercul Militar, în limba română). Această eroare nu este însă de natură a afecta valabilitatea procurii. De altfel, nici instanţa de apel nu a reţinut că procura nu ar fi fost valabilă, ci doar faptul că existenţa acesteia nu prezintă relevanţă în cauză, în condiţiile în care nu a fost prezentată de către inculpat executorului judecătoresc şi nu a fost depusă la dosarul execuţional nr. x/2013

Referitor la susţinerea reprezentantului Ministerului Public în sensul că activitatea infracţională a recurentului inculpat s-ar putea circumscrie instigării la săvârşirea de către executorul judecătoresc a infracţiunii de fals intelectual, Înalta Curte notează că nu poate fi primită. Recursul în casaţie este calea extraordinară de atac prin care instanţa verifică dacă fapta astfel cum a fost reţinută prin hotărârea atacată, corespunde din punct de vedere obiectiv tiparului de incriminare al infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea. Or, în considerentele deciziei recurate s-a reţinut că fapta pretins comisă de inculpat, constă în aceea că s-a prezentat sub identitatea fratelui său G., legitimându-se cu cartea de identitate a acestuia în faţa executorului judecătoresc şi a participat la licitaţie, adjudecând în final apartamentul scos la vânzare şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea prev. de art. 327 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A., va casa Decizia penală nr. 1328/A din data de 19 noiembrie 2019, precum şi Sentinţa penală nr. 4012 din 21 decembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca şi în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va dispune achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 327 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 44 din C. pen.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă. Cu referire la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că sunt incidente în cauză, deşi infracţiunea de fals privind identitatea este una de pericol, nu de prejudiciu, faţă de împrejurarea că a existat constituire de parte civilă (la instanţa de fond, persoanele vătămate B. şi C. s-au constituit părţi civile, solicitând anularea actului de adjudecare din data de 30 iulie 2015, emis de Biroul Executorului Judecătoresc D. în dosarul execuţional nr. x/2013 şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară în sensul radierii numitului G. de la rubrica proprietari şi reînscrierii lor în cartea funciară).

Având în vedere soluţia de achitare dispusă, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. potrivit cărora, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond, în apel şi în calea de atac a recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al recurentului, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1328/A din data de 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

Casează în totalitate decizia penală mai sus menţionată, precum şi Sentinţa penală nr. 4012 din 21 decembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2017 şi, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 327 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 44 din C. pen.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de B. şi C.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond, în apel şi în recurs în casaţie, rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 iulie 2020.

GGC - ED