Intellectual forgery by notary: validity of signature legalization attestation despite expert confirmation of servile imitation

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 78/PI din 30 august 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., notar public, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. (încheierea de legalizare a semnăturii); (in dubio pro reo).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. (încheierea de legalizare a semnăturii); (in dubio pro reo).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. (încheierea de legalizare a semnăturii); (in dubio pro reo).

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2016 emis la data de 06 aprilie 2019 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru comiterea a 3 infracţiuni de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 33 alin. (1) C. pen. din 1968.

În esenţă, s-a reţinut că inculpatul A., în calitate de notar public, a atestat în mod necorespunzător adevărului în încheierea de legalizare a semnăturii, aplicată pe actul intitulat "Act de rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare legalizată cu nr. x/9.06.2012 de BNP A.", împrejurarea că i-a identificat pe numiţii B. şi C. care, după citirea actului, au consimţit la legalizare şi au semnat toate exemplarele, faptă ce constituie infracţiunea de fals intelectual art. 289 alin. (1) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen.

De asemenea, inculpatul A., în calitate de notar public, a atestat în mod necorespunzător adevărului în încheierea de legalizare a semnăturii, aplicată pe actul intitulat "Convenţie", împrejurarea că i-a identificat pe numiţii B. şi C. care, după citirea actului, au consimţit la legalizare şi au semnat toate exemplarele, faptă ce constituie infracţiunea de fals intelectual art. 289 alin. (1) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen.

Totodată, inculpatul A., în calitate de notar public, a atestat în mod necorespunzător adevărului în încheierea de legalizare a semnăturii, aplicată pe actul intitulat "Act de rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare legalizată cu nr. x/9.06.2012 de BNP A.", împrejurarea că i-a identificat pe numiţii B. şi C. care, după citirea actului, au consimţit la legalizare şi au semnat toate exemplarele, faptă ce constituie infracţiunea de fals intelectual art. 289 alin. (1) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 22 aprilie 2019 şi înregistrată sub nr. dosar. nr. x/2019

Prin Încheierea penală nr. 19/CP/2019 din 20 mai 2019, pronunţată de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii, în baza art. 345 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. s-au respins cererile şi excepţiile formulate de către inculpatul A., prin apărători aleşi, vizând legalitatea sesizării instanţei, precum şi cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi restituirea cauzei la procuror, iar în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2016 din 16.04.2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru comiterea a trei infracţiuni de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 33 alin. (1) C. pen. din 1968, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A., pentru infracţiunile mai sus indicate.

Această hotărâre a rămas definitivă la prin Încheierea nr. 338 din 26 iunie 2019, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de către inculpatul A.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că la data de 17.10.2015 numitul D. a depus plângere la organele de poliţie prin care a arătat că în seara zilei de 16.10.2015, între orele 21:15 - 21:50, persoane necunoscute, prin folosirea unor chei adevărate sau mincinoase, au furat autoturismul cu nr. de înmatriculare x, proprietatea S.C. E. S.R.L., din locul de parcare situat în faţa F., de pe str. x.

Astfel, numitul D. a declarat că în cursul lunii iunie 2012 s-a hotărât să cumpere un autoturism, sens în care l-a contactat pe numitul B., pe care îl cunoaşte de mai mult timp şi care este administratorul unei firme, S.C. E. S.R.L., cu obiect de activitate import-export autovehicule, pe care l-a rugat să-i caute pe internet un autoturism. În consecinţă, B. a căutat şi găsit în Germania un autoturism, care avea preţul de 67.500 euro. I-a comunicat acest aspect lui D. şi i-a cerut un comision de 4.000 euro pentru indigenizarea maşinii, iar D. a acceptat. Conform înţelegerii verbale dintre cei doi, la data de 09.06.2012 s-au deplasat împreună cu numita C., concubina lui D., care urma să fie beneficiara autoturismului, la Biroul Notarului Public A., unde a fost încheiată promisiunea de vânzare-cumpărare legalizată. Conform acestui contract numita C. se obliga să cumpere de la S.C. E. S.R.L. acest autoturism la preţul de 67.500 euro.

După întocmirea promisiunii de vânzare-cumpărare, D. împreună cu B. şi încă două persoane s-au deplasat în Germania la sediul firmei vânzătoare, au cumpărat autoturismul contra sumei de cca. 67.500 euro, tranzacţia fiind efectuată de către B., administrator al S.C. E. S.R.L., în calitate cumpărător.

Numitul D. a declarat că după ce au adus autoturismul în România, numitul B. a promis că îl va înmatricula pe firma lui, după care în termen de 5 zile va transfera proprietatea autoturismului numitei C., dar ulterior s-a răzgândit. Au obţinut numere provizorii de înmatriculare de trei ori, iar în cursul lunii decembrie 2012 autoturismul a fost înmatriculat de către S.C. E. S.R.L. sub nr. de înmatriculare x. După înscrierea autoturismului în circulaţie s-a încheiat un contract de închiriere între S.C. E. S.R.L. şi C.

Numitul D. a mai precizat că de la achiziţionarea bunului din Germania până în seara zilei de 16.10.2015 autoturismul a fost în posesia sa, fiind folosit doar de el şi de C. În seara zilei de 16.10.2015, în jurul orei 21:15, a parcat autoturismul în faţa F., de pe str. x din Oradea, iar în jurul orei 21:50 a constatat furtul acestuia, motiv pentru care a formulat plângerea penală.

Cauza a fost înregistrată sub Dosar nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Prin ordonanţa din data de 17.10.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen.

La data de 19.10.2015 persoana vătămată D. a depus la dosar următoarele documente: promisiune sinalagmatica de vânzare-cumpărare, actul de rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare nr. x/2012 cu încheierea legalizării; convenţia cu încheierea de legalizare; promisiune de vânzare-cumpărare cu încheierea de legalizare, toate întocmite la Biroul Notarului Public A., care au ca obiect autoturismul în cauză, precizând că sunt false, deoarece nu au fost semnate de numita C., în calitate de parte.

Conform actului intitulat "Promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare" pe care este aplicată încheierea de legalizare de către BNP A. din loc. P., jud. Bihor, S.C. E. S.R.L. cu sediul în jud. Bihor, reprezentată prin administrator B., în calitate de vânzătoare promitentă s-a obligat să achiziţioneze, iar ulterior să vândă numitei C., în calitate de cumpărător promitent, un autoturism din Germania. Pentru aceasta la data încheierii actului cumpărătorul promitent a achitat în întregime vânzătorului promitent preţul autoturismului în sumă de 68.000 euro, urmând ca transferul dreptului de proprietate să se facă în termen de 5 zile de la data încheierii promisiunii. Conform actului, acesta a fost redactat de părţi, dactilografiat şi legalizat la BNP A. în 3 exemplare, iar conform încheierii de legalizare notarul A. s-a deplasat la adresa din Oradea, "la cererea unui număr mai mare de persoane interesate pentru încheierea actului", acolo unde s-au semnat toate exemplarele.

Prin ordonanţa din data 30.12.2015 s-a dispus efectuarea în cauză a unei constatări criminalistice grafice. Conform raportului criminalistic din 08.01.2016 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Bihor, aflat dosarul de urmărire penală, s-au stabilit următoarele:

1. "Act de rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare legalizată de BNP A.", act pe care este aplicată încheierea de legalizare a semnăturii. Conform acestui act numitul B. în calitate de vânzător promitent şi numita C. în calitate de cumpărătoare promitentă, de comun acord, au hotărât rezoluţiunea promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare menţionată mai sus şi au declarat că odată cu rezoluţiunea încetează orice drepturi şi obligaţii reciproce care au luat naştere prin încheierea promisiunii, cei doi nemaiavând nici un fel de pretenţie unul faţă de celălalt. Numita C. apare că a declarat faptul că preţul plătit vânzătorului promitent i-a fost restituit în întregime.

Acest act menţionează că a fost redactat şi dactilografiat la BNP A. în 3 exemplare, iar conform încheierii de legalizare notarul A. s-a deplasat la adresa din Oradea, la cererea unui număr mai mare de persoane interesate pentru încheierea actului, acolo unde s-au semnat toate exemplarele.

Conform raportului criminalistic, semnătura depusă la rubrica promitent vânzător nu a fost executată de numitul B., iar semnătura depusă la rubrica cumpărătoare promitentă nu a fost executată de numita C.

2. De asemenea s-a constatat că pe cererea pentru legalizarea actului sus-menţionat, având număr de înregistrare 33, semnăturile nu au fost executate de către numitul B. şi numita C.

3. Actul intitulat "Convenţie" care poartă încheierea de legalizare a semnăturii, prin care B. şi C. au arătat că numita C. a predat la data de 09.06.2012 numitului B. suma de 67.750 euro, reprezentând preţul fără TVA al autoturismului. Acest act are menţiunea că a fost redactat şi dactilografiat la BNP A. în 3 exemplare, iar conform încheierii de legalizare notarul A. s-a deplasat la adresa din Oradea, la cererea unui număr mai mare de persoane interesate pentru încheierea actului, acolo unde s-au semnat toate exemplarele.

Conform raportului criminalistic, semnătura depusă la poziţia B. nu a fost executată de către numitul B., iar semnătura depusă la poziţia C. nu a fost executată de numita C.

4. S-a constatat de asemenea că pe cererea pentru legalizarea actului sus-menţionat, având număr de înregistrare 34, semnăturile nu au fost executate de către numitul B. şi numita C.

5. "Promisiune de vânzare-cumpărare" pe care este aplicată încheierea de legalizare de către BNP A. din loc. P., jud. Bihor, prin care B., în calitate de vânzător promitent s-a obligat să vândă numitei C., în calitate de cumpărător promitent, autoturismul cu număr de identificare x. Preţul autoturismului în sumă de 67.750 euro s-a achitat înaintea semnării actului. Vânzătorul promitent predă autoturismul cumpărătoarei promitente în ziua semnării actului cu toată documentaţia tehnică şi 2 chei.

Acest act menţionează că a fost redactat de părţi, dactilografiat şi legalizat la BNP A. în 3 exemplare, iar conform încheierii de legalizare notarul A. s-a deplasat la adresa din Oradea, la cererea unui număr mai mare de persoane interesate pentru încheierea actului, acolo unde s-au semnat toate exemplarele.

Conform raportului criminalistic, semnătura depusă la rubrica promitent vânzător nu a fost executată de numitul B., iar semnătura depusă la rubrica cumpărătoare promitentă nu a fost executată de numita C.

6. De asemenea s-a constatat că pe cererea pentru legalizarea actului sus-menţionat, având număr de înregistrare 35, semnăturile nu au fost executate de către numitul B. şi numita C.

În privinţa semnăturilor numitei C. s-a arătat că acestea sunt executate prin imitaţie servilă.

În consecinţă, prin procesul-verbal din data de 15.01.2016 organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 289 alin. (1) C. pen. din 1968, iar prin ordonanţa din 15.01.2016 s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în ceea ce priveşte activitatea notarului de legalizare a celor 3 acte falsificate:

"Act de rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare legalizată, pe care este aplicată încheierea de legalizare a semnăturii, "Convenţie" care poartă încheierea de legalizare a semnăturii şi "Promisiune de vânzare-cumpărare" pe care este aplicată încheierea de legalizare a semnăturii.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, prin ordonanţa din 22 ianuarie 2016, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu motivarea că pe parcursul urmăririi penale au apărut date şi indicii privind presupunerea că notarul public A. ar fi comis infracţiunea de fals intelectual, iar în raport de prev. de art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Prin Ordonanţa din data de 21 martie 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus efectuarea în continuarea a urmăririi penale faţă de suspectul A., notar public, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen.

Prin Ordonanţa din 8 septembrie 2016, în temeiul art. 172 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice a scrisului de către specialişti din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara.

Prin raportul de expertiză criminalistică nr. x/27.04.2017, aflat la dosarul de urmărire penală, s-a stabilit că:

1. semnătura depusă pe înscrisul denumit "Act de rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare legalizată de BNP A.", act pe care este aplicată încheierea de legalizare a semnăturii, la rubrica vânzător promitent nu a fost executată de către numitul B.;

2. semnătura depusă pe înscrisul denumit "Act de rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare legalizată de BNP A.", act pe care este aplicată încheierea de legalizare a semnăturii, la rubrica cumpărător promitent, nu a fost executată de către numita C.;

3. semnăturile depuse pe cererea pentru legalizarea actului sus-menţionat, având nr. de înregistrare la Biroul Notarului Public A., nu au fost executate de către numitul B. şi numita C.;

4. semnătura depusă sub numele tehnoredactat "B." pe înscrisul denumit "Convenţie" care poartă încheierea de legalizare a semnăturii la Biroul Notarului Public A., nu a fost executată de către numitul B.;

5. semnătura depusă sub numele tehnoredactat "C." pe înscrisul denumit "Convenţie" care poartă încheierea de legalizare a semnăturii a Biroul Notarului Public A., nu a fost executată de către numita C.;

6. semnăturile depuse pe cererea pentru legalizarea actului sus-menţionat, având număr de înregistrare la Biroul Notarului Public A., nu au fost executate de către numitul B. şi numita C.;

7. semnătura depusă pe înscrisul denumit "Promisiune de vânzare-cumpărare" pe care este aplicată încheierea de legalizare de către BNP A., la rubrica vânzător promitent, nu a fost executată de către numitul B.;

8. semnătura depusă pe înscrisul denumit "Promisiune de vânzare-cumpărare" pe care este aplicată încheierea de legalizare de către BNP A., la rubrica promitenta-cumpărătoare, nu a fost executată de către numita C.;

9. semnăturile depuse pe cererea pentru legalizarea actului sus-menţionat, având număr de înregistrare la Biroul Notarului Public A., nu au fost executate de către numitul B. şi numita C.

Audiat fiind în cauză, numitul D. a declarat că în cursul lunii iunie 2012 s-a hotărât să cumpere un autoturism, sens în care l-a contactat pe numitul B., pe care îl cunoaşte de mai mult timp şi care este administratorul unei firme, S.C. E. S.R.L., cu obiect de activitate import-export autovehicule, pe care l-a rugat să-i caute pe internet un autoturism. În consecinţă, B. a căutat şi găsit în Germania un autoturism, care avea preţul de 67.500 euro. I-a comunicat acest aspect lui D. şi i-a cerut un comision de 4.000 euro pentru indigenizarea maşinii iar D. a acceptat. Conform înţelegerii verbale dintre cei doi, la data de 09.06.2012 s-au deplasat împreună cu numita C., concubina lui D., care urma să fie beneficiara autoturismului, la Biroul Notarului Public A., unde a fost încheiată promisiunea de vânzare-cumpărare legalizată. Conform acestui contract numita C. se obliga să cumpere de la S.C. E. S.R.L. acest autoturism la preţul de 67.500 euro.

După întocmirea promisiunii de vânzare-cumpărare, notarul A. le-a dat-o să o citească, a verificat şi a constatat că era în conformitate cu înţelegerea avută. În consecinţă, i-a înmânat numitului B. 68.000 euro pe care îi primise anterior de la C. iar a doua zi, împreună cu B., G. şi H., prieteni ai săi, s-au deplasat în Germania. La faţa locului proprietarul maşinii le-a spus că nu acceptă plata în numerar, ci numai prin virament bancar. Atunci a sunat-o pe C. să facă un transfer bancar în România către E. S.R.L., urmând ca aceasta să facă virarea banilor în Germania.

C. a făcut viramentul către E. S.R.L. printr-un cont de la I. Martorul a mai arătat că a insistat ca pe virament să scrie motivul plăţii ca fiind plata promisiunii de vânzare-cumpărare de la notar, întrucât a devenit suspicios văzând atitudinea lui B. Banii au intrat de la E. în contul parcului auto din Germania a doua zi, când au intrat în posesia autoturismului. B. i-a spus că după ce ajunge la notar în România vor face actele de vânzare către C. şi vor face şi un act de rezoluţiune a actului care dovedeşte că a încasat banii.

După ce au ajuns în România autoturismul a rămas la D. şi la C. împreună cu toate actele, inclusiv contractul de vânzare-cumpărare şi actele de provenienţă ale maşinii. B. le-a spus să se ocupe de înmatricularea provizorie pentru că nu se poate încadra în termenul de 5 zile prevăzut în promisiunea de vânzare-cumpărare întrucât formalităţile de la RAR durează mai mult. Pentru înmatricularea provizorie şi pentru autentificarea autoturismului la RAR B. i-a dat o delegaţie din partea S.C. E. S.R.L. numitei J., soţia reclamantului.

După înmatricularea provizorie B. i-a spus că a stat de vorbă cu contabila lui şi nu şi-a făcut bine calculele şi că iese pe minus dacă facturează maşina la preţul cu care a cumpărat-o, că el n-a socotit bine cum îşi compensează TVA şi că ar mai trebui să primească nişte bani. Apoi B. i-a sugerat să lase maşina pe E. S.R.L. câteva luni pentru ca să se amortizeze valoarea acesteia şi, după ce îi va scădea valoarea prin tot felul de motive tehnice, îi va face vânzarea la un preţ mai mic care să-i convină şi lui în contabilitate.

I-a spus că nu este de acord pentru că nu aşa a fost înţelegerea, dar B. i-a spus că banii pe care i-a primit în numerar i-a investit în alte maşini şi îi va da şi lui un comision. D. a fost de acord, iar între timp numerele provizorii au expirat şi a insistat la B. să se facă transcrierea, dar acesta i-a cerut să mai scoată încă un set de numere pentru 30 de zile, pentru că în acest timp în contabilitate valoarea maşinii se amortizează, iar el într-un timp aşa de scurt nu poate să spună că s-a distrus motorul ca să-i scadă valoarea foarte mult.

După ce au expirat al doilea şi al trei rând de numere, timp în care s-a făcut autentificarea maşinii la RAR, B. i-a spus că maşina ar trebui înmatriculată pe E. întrucât nu se mai pot scoate alte numere şi a discutat la reprezentanţa x pentru a i se face o diagnoză cum că maşina este praf şi să poată face scăderea valorii ei. D. a fost de acord să înmatriculeze maşina pe E. S.R.L. întrucât numita C. nu putea circula după expirarea numerelor provizorii.

După înmatricularea definitivă pe E. S.R.L., B. i-a spus că pentru ca C. să poată să circule cu maşina trebuie făcut un contract de închiriere. Au fost de acord, astfel că numita C. s-a deplasat la biroul S.C. E. S.R.L. din Oradea şi a semnat contractul de închiriere. După un timp C. a avut nevoie de bani şi a pus maşina de vânzare şi l-a întrebat pe B. ce pretenţii mai are. Acesta i-a spus că mai are pretenţii de încă 5.00 euro, iar preţul maşinii cerut de C. era de 58.000 euro. A doua zi a spus că s-a uitat în contabilitate şi a spus că trebuie să plătească de fapt 7.000 de euro, dar contabila sa i-a spus că societăţile comerciale nu mai pot să vândă mijloacele fixe la valoarea contabilă, ci trebuie făcută o evaluare. Atunci a luat legătura cu un avocat şi a făcut două notificări: una pentru transcrierea maşinii şi alta pentru restituirea sumei date în numerar. B. a venit şi a spus că el a respectat întocmai ce e scris în acte. Când D. i-a spus că nu a făcut ceea ce e scris în promisiune, B. i-a spus să se uite mai bine peste acte, astfel că a întrebat-o ulterior pe C. dacă nu a semnat şi alte acte cu B. când a fost la notar să prelungească termenul de 5 zile prevăzut în promisiune. După ce maşina a fost adusă în ţară, B. şi C. s-au dus la notarul A. pentru prelungirea termenului de 5 zile. În timp ce era la notarul A., C., căreia i-a spus să nu semneze nimic până nu îi citeşte actul, l-a apelat telefonic şi i-a citit un act în care scria că renunţă la termenul de 5 zile, că se rezoluţionează primul act, că preţul maşinii a fost plătit de către C. fără TVA şi că se datorează TVA. Atunci i-a spus lui C. să nu semneze nimic pentru că nu aceasta a fost înţelegerea cu B.

După discuţia cu B., D. s-a deplasat la notarul A. şi i-a cerut din arhivă actul încheiat între C. şi B. pentru a-l compara cu promisiunea de vânzare-cumpărare reală. A doua zi, secretara notarului A. l-a chemat la biroul notarial şi i-a dat 4 acte. Unul era promisiunea semnată de către C. iar celelalte 3 acte sunt declarate ca fiind false.

Aceste acte reprezintă o rezoluţiune a promisiunii semnată de către C., al doilea este o convenţie prin care se arată că numita C. a predat suma de 67.750 euro reprezentând preţul fără TVA al autoturismului, iar ultimul act era o promisiune de vânzare-cumpărare tot pentru cumpărarea autoturismului pentru suma de 67.750 euro.

D. a apreciat că toate aceste trei contracte au fost făcute în favoarea lui B. deoarece prin actul de rezoluţiune s-a acoperit în contabilitate pentru faptul că a restituit banii şi pentru faptul că nu mai datorează bani şi nici transcrierea maşinii, iar prin actul denumit convenţie s-a dorit să se demonstreze faptul că s-a plătit suma reprezentând preţul autoturismului fără TVA.

Văzând aceste acte, D. susţine că s-a deplasat la notarul A. şi l-a întrebat cum a putut face aşa ceva, iar notarul i-a spus că nu mai ţine minte ce acte a făcut, dar dacă sunt acolo înseamnă că s-au semnat.

Numitul D. audiat în cursul cercetării judecătoreşti în fond a declarat că împreună cu concubina sa C. a hotărât să achiziţioneze un autoturism şi astfel a luat legătura cu numitul B. cu privire la care ştia că se ocupă de comercializarea maşinilor şi pe care îl cunoaşte de mai mult timp. Numitul B. a găsit maşina respectivă în Germania şi i-a spus că îl costă 68.000 euro, plus 4.000 euro pe care trebuie să îi dea cu titlu de comision.

Astfel, în cursul lunii iunie 2012, împreună cu numiţii C. şi B. s-au deplasat la biroul notarului A. unde a fost încheiată între numiţii C. şi B. o promisiune de vânzare-cumpărare a autoturismului. Cu acea ocazie, i-a înmânat împreună cu C. suma de 68.000 euro, plus 4.000 euro comision, iar în promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare s-a menţionat că în termen de 5 zile de la achiziţionare, maşina să fie transcrisă de pe numele firmei S.C. E. S.R.L. aparţinând numitului B. pe numele numitei C.

A mai arătat că numitul B. a tot amânat transcrierea maşinii pe numele numitei C. pe motiv că nu şi-a făcut bine calculele, iar martorul văzând acest lucru a luat legătura cu acesta şi a hotărât împreună că prelungească termenul de înmatriculare a maşinii cu câteva luni.

I-a comunicat numitei C. acest aspect, iar aceasta împreună cu B. s-au deplasat la biroul notarului public A. pentru a încheia actul de prelungire a termenului de înmatriculare a maşinii.

A mai arătat că ştie de la numita C. că aceasta a semnat la cabinetul notarului cererea iniţială de autentificare a următoarelor acte care trebuiau să se facă şi i s-a pus în faţă un draft, iar apoi a revenit şi a arătat că i-a spus numitei C. ca în momentul în care ajunge la cabinetul notarial să îl sune şi să îi comunice telefonic actul pe care urmează să-l semneze, spunându-i acesteia totodată că trebuie să semneze doar actul privind prelungirea termenului de înmatriculare a maşinii. Aceasta l-a sunat şi i-a citit la telefon chestiuni cu privire la care el nu se înţelese cu B., chestiuni care sunt de altfel cuprinse în conţinutul celor trei acte cu privire la care se susţine că semnătura nu-i aparţine numitei C.

I-am spus numitei C. să plece de la cabinetul notarului şi să ia actele respective pe care i le-a citit cu ea. A mai arătat faptul că, cu acea ocazie, numita Georgiana nu a semnat nici actul de prelungire a termenului de înmatriculare întrucât acesta nu era redactat. A promovat inclusiv acţiune la instanţa civilă în vederea transcrierii maşinii, iar în cadrul procesului civil, pentru a-şi putea formula apărările, numita C. a solicitat actele care erau la notar. A mai menţionat faptul că ei doar de promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare au cunoscut, nemaiştiind că au fost încheiate şi alte acte cu privire la maşină

În timp ce procesul civil era pe rol, numitul B. le-a ridicat maşina sub pretextul că-i datorează TVA -ul, iar cu privire la cele trei acte la care a făcut referire mai sus a arătat că a luat la cunoştinţă de acestea după ce numita C. le-a primit de la cabinetul notarial, iar ulterior, văzând actele respective, a formulat plângere penală, aceasta fiind formulată pentru furtul maşinii, iar odată cu depunerea plângerii penale la poliţie a depus şi actele respective. A mai arătat că nu i s-au înmânate drafturi ale celor trei acte pentru că nu a fost vorba niciodată să semnăm astfel de acte.

Audiat fiind în cauză în cursul urmăririi penale, numitul B. a declarat că a ridicat autoturismul din loc. Oradea, în calitate de administrator şi asociat la S.C. E. S.R.L., care este proprietara autoturismului, deoarece autoturismul s-a aflat la data de 16.10.2015 în posesia ilegală a numitului D., fiind folosit şi de numita C. A mai arătat că, la solicitarea lui D., a găsit în Germania un autoturism cu preţul de 67.500 euro şi i-a cerut un comision de 4.000 euro pentru importarea maşinii, D. fiind de acord. Conform înţelegerii verbale, la data de 09.06.2012, s-au deplasat împreună cu numita C., concubina lui D., la Biroul Notarului Public A., unde a fost încheiată o promisiune de vânzare-cumpărare legalizată. Din acest contract rezultă că C. se va obliga să cumpere de la S.C. E. S.R.L. autoturismul la preţul de 67.00 euro. După întocmirea promisiunii de vânzare-cumpărare, B. împreună cu D. şi încă două persoane s-au deplasat în Germania la sediul firmei vânzătoare, unde a fost cumpărat autoturismul cu suma de 67.500 euro, tranzacţia fiind efectuată de către B., în calitate cumpărător şi administrator al S.C. E. S.R.L.

A mai arătat că ulterior au apărut probleme datorită faptului că nu a fost achitat TVA în cuantum de 19% din valoarea autoturismului, iar D. nu intenţiona să plătească această sumă. A căutat diferite variante şi în cele din urmă i-a spus că va înmatricula definitiv autoturismul pe S.C. E. S.R.L. şi a fost de acord ca până când va găsi o soluţie de transcriere a proprietăţii să achite toate taxele, impozitele şi alte cheltuieli care vor apărea cu exploatarea autoturismului.

Martorul B. a precizat că autoturismul a fost folosit de numitul D. şi de numita C. În acest sens, după înscrierea maşinii în circulaţie s-a încheiat între S.C. E. S.R.L. şi C., un contract de închiriere a autoturismului. După câtva timp, constatând că D. nu a plătit impozitul, diferite taxe, amenzi etc., B. i-a solicitat să finalizeze procedura de transcriere a autoturismului dar acest lucru nu s-a realizat. Contractul de închiriere a autoturismului a expirat în luna ianuarie 2015 iar apoi, în pofida mai multor discuţii, D. şi C. nu au rezolvat situaţia şi au continuat să folosească autoturismul. Atunci i-a transmis notificări numitei C. de a se prezenta la sediul firmei pentru transcrierea maşinii, dar aceasta nu a venit, iar apoi i-a comunicat să lămurească situaţia cu D.

A mai arătat că i s-au prezentat actul întitulat "Act de rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare legalizată de BNP A.", care poartă încheierea de legalizare a semnăturii, cererea cu numărul de înregistrare, actul denumit "Convenţie" care poartă încheierea de legalizare a semnăturii la BNP A., cererea cu numărul de înregistrare, actul denumit "Promisiune de vânzare-cumpărare" care poartă încheierea de legalizare a semnăturii la BNP A., cererea de înregistrare, şi a arătat că niciuna din semnăturile depuse pe actele sus-menţionate nu îi aparţin şi că nu cunoaşte în ce condiţii au fost încheiate aceste acte.

Audiat în cursul cercetării judecătoreşti martorul B. a arătat faptul că aproximativ cu 6 ani în urmă, numitul D. l-a contactat în vederea achiziţionării pe firma sa S.C. E. a unui autoturism, şi, astfel, într-o zi de sâmbătă, într-o zi de 9 a lunii, fără să poată preciza luna, anul amintindu-şi ca fiind anul 2014, s-a prezentat împreună cu D. şi C. la notarul A.

Aici, după ce a stabilit condiţiile înţelegerii, a încheiat cu numita C. o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare având ca obiect vânzarea autoturismului care urma să fie achiziţionat din Germania, preţul stabilit fiind de 68.000 euro, sumă care a fost transferată în contul societăţii pe care o deţine, în contract fiind stipulat şi un termen de 5 zile, termen înăuntrul căruia urma ca înmatricularea maşinii să se facă pe o firmă de leasing de către D.

A mai arătat că firma de leasing pe care numitul D. a găsit-o nu a mai încheiat contractul de leasing cu acesta, întrucât numitul D. nu a fost de acord să plătească avansul impus de aceasta şi astfel acesta i-a solicitat ca maşina respectivă să rămână înmatriculată pe firma sa. Prin urmare, în zilele de 13, 14 iunie 2014, împreună cu numiţii D., C. şi o juristă de la firma martorului, respectiv K., s-au deplasat la biroul notarului A. pentru a încheia un act în vederea prelungirii termenului de 5 zile stipulat iniţial în vederea transcrierii maşinii.

A mai arătat că, faţă de împrejurarea că în zilele respective discuţiile au fost doar informative, neconcretizându-se în întocmirea unui act, în data de 15 iunie 2014, s-a deplasat împreună cu C. din nou la biroul notarului A. pentru a ajunge la o înţelegere în ceea ce priveşte transcrierea maşinii având în vedere faptul că cele 5 zile au expirat.

Martorul a mai relatat că discuţiile au fost purtate pe marginea unor acte scrise de mână de către numitul D., acte care au fost aduse la notar de către numita C. şi că nu îşi aduce bine aminte, posibil să fi semnat vreo ciornă, vreun act, însă nicidecum actele legalizate la care se face referire în acest dosar, respectiv act de rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare, act intitulat convenţie şi actul intitulat promisiune de vânzare-cumpărare şi care au fost depuse la poliţie de către C.

A mai arătat că actul la care se referă este posibil să fi fost un act care să prevadă că în următoarele zile se angajează să transcrie maşina pe numele numitei C.

A mai arătat că în 18 iunie 2014, la biroul sediului firmei mele a încheiat cu numita C. un contract de închiriere a autoturismului, precum şi faptul că i-au fost prezentate şi comunicate şi pe e-mail de către secretarele BNP A. anumite acte, respectiv act de rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare şi un act de vânzare-cumpărare având ca obiect vânzarea aceleiaşi maşini, însă fără ca în acesta să fie stipulat un termen de înmatriculare, întrucât nu se ştia când se va transcrie maşina.

A mai arătat că în data de 15 iunie 2012 şi nu în 2014 cum a precizat mai sus, a discutat la sediul BNP A. referitor la actele care i-au fost trimise pe e-mail, iar mai apoi prezentate personal, însă a rămas ca în data de 18 să încheie contactul de închiriere care de altfel s-a şi încheiat şi astfel nu am mai purtat nicio discuţie referitor la aceste acte.

A mai menţionat că ideea încheierii acestor acte de rezoluţiune şi de încheiere a unui nou contract de vânzare-cumpărare i-a aparţinut numitului D., însă aveam şi el interesul să se rezolve problema transcrierii maşinii cât mai repede, fiind astfel de acord cu încheierea unor astfel de acte.

A mai menţionat că în data de data de 13, 14 când s-au întâlnit la notar, numitul D. s-a prezentat la notar cu înscrisurile respective, fără ca în prealabil să discut cu acesta conţinutul actelor. De fapt, acesta s-a prezenta cu nişte ciorne cu care să îl oblige să realizeze transcrierea fără să plătească TVA-ul.

Din declaraţia martorei C. rezultă că, după importarea autoturismului, acesta a fost înmatriculat pe S.C. E. S.R.L. Apoi a fost întocmit un contract de încheiere iar ulterior s-a întâlnit în mod repetat cu B. şi a insistat să facă transcrierea autoturismului pe numele ei. B. i-a spus că pentru transcriere trebuie să plătească TVA şi nu a fost de acord. Aflând că există o lege conform căreia după trei ani de zile nu mai avea dreptul să ridice pretenţii cu privire la maşină, a insistat să se facă transcrierea. Întrucât B. nu a fost de acord s-a adresat unui mediator. B. s-a prezentat la mediere împreună cu ea însă a avut aceeaşi poziţie în privinţa plăţii TVA-ului. În primăvara anului 2015 a dorit să vândă autoturismul şi i-a spus acest lucru numitului B., precum şi faptul că era dispusă să-i dea diferenţa dintre TVA şi suma cu care s-a amortizat maşina în firmă. L-a întrebat pe B. care îi sunt pretenţiile şi i-a spus că mai trebuie să îi dea încă 10.000 euro. După efectuarea unor calcule i-a spus că nu are cum să fie suma de 10.000 euro. A renunţat la această idee şi a introdus o acţiune civilă în justiţie. În perioada în care s-a judecat această acţiune, nu a găsit actul întocmit la notarul A., i-a spus acest lucru lui D., care i-a solicitat telefonic notarului A. actul întocmit cu S.C. E. S.R.L. După câteva zile D. i-a spus să meargă la notar să ridice actul. Secretara notarului i-a înmânat iniţial trei înscrisuri. Le-a luat şi le-a citit şi a constatat cu surprindere despre ce este vorba, întrucât nu este actul pe care l-a semnat împreună cu B. A luat legătura cu D., i-a spus cele constatate şi acesta a luat legătura cu notarul A., căruia i-a spus că nu au cunoştinţă despre aceste acte şi trebuie să existe un alt act. După două zile a mers la notar şi acolo secretara acestuia i-a dat o copie a actului necontestat de părţi.

Numita C. a mai arătat că semnătura de pe cele trei acte nu îi aparţine.

Audiată în cursul cercetării judecătoreşti, martora C. a arătat că împreună cu numitul D. a hotărât să achiziţioneze o maşină din străinătate. Astfel, a luat legătura cu numitul B. pentru ca acesta să cumpere maşina prin firma lui S.C. E. S.R.L., urmând ca înmatricularea maşinii s-o facă ei în termen de 5 zile de la achiziţionare.

A luat legătura cu inculpatul A. care este notar pentru a vedea condiţiile legale în care s-ar putea face achiziţionarea maşinii şi înmatricularea mai apoi pe numele acesteia. Astfel, împreună cu D. şi B. s-au deplasat la biroul notarului A. în Oradea şi au încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare a autoturismului x, ocazie cu care îşi aduce aminte că i-a înmânat numitului B. o sumă de bani, din câte îşi aminteşte, aproximativ suma de 68.000 euro.

A mai arătat că în promisiunea de vânzare-cumpărare legalizată la notar s-a consemnat că se achită integral valoarea maşinii pe care urma s-o achiziţioneze. După venirea în ţară cu maşina a vorbit cu numitul B. în vederea înmatriculării maşinii, însă acesta a tot refuzat. Mai apoi, a vorbit cu numitul B. să meargă la notar pentru a prelungi termenul de 5 zile care era stipulat iniţial în vederea înmatriculării maşinii, iar la notar, respectiv la inculpatul A., a semnat o cerere în vederea înmatriculării, fără a putea da alte detalii în faţa instanţei. A mai arătat că a încheiat un contract de închiriere a maşinii, scris de mână, cu numitul B.

Mai apoi a revenit şi a arătat că la notarul public A. a semnat doar promisiunea iniţială de vânzare-cumpărare şi cererea de prelungire a termenului de înmatriculare a maşinii, iar alte acte nu a semnat.

A mai menţionat că doar în două rânduri s-a deplasat la biroul notarului public A. în ceea ce priveşte achiziţionarea maşinii, celelalte vizite pe care le-a făcut referindu-se la alte probleme, precum şi faptul că după formularea plângerii penale împotriva numitului B. s-a deplasat la un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, ocazie cu care a aflat că la dosarul cauzei se află şi alte acte încheiate la biroul notarului public A., acte pe care apărea semnătura sa, dar pe care nu le-a semnat. Cu privire la aceste acte s-a deplasat la biroul notarului A., solicitându-i acestuia să-i predea o copie după toate actele încheiate la birou cu privire la achiziţionarea maşinii.

Martora L. în cursul urmăririi penale a arătat că lucrează în cadrul M., este încadrată pe post de consilier juridic şi desfăşoară munca de secretariat. A mai arătat ea a redactat actele legalizate, iar această activitate a desfăşurat-o probabil la cererea notarului A., fiind la biroul notarial din P. A mai arătat că nu îşi aminteşte perioada de dinaintea legalizării însă, după ce a redactat cele trei acte care aveau ca şi conţinut şi scop rezoluţiunea unui antecontract încheiat anterior şi încheierea altuia, pe acestea le-a dat numiţilor B. şi C. Îşi aminteşte că cei doi au discutat pe marginea conţinutului actelor şi au luat copii ale acestora şi au plecat. Crede că ulterior aceştia au sunat-o şi i-au cerut să modifice conţinutul actelor, iar din câte îşi aminteşte le-a trimis pe e-mail modificările. După ce s-a ajuns la o formă finală, notarul A. a chemat-o să se deplaseze la domiciliul lui, după program, în data de 15 iunie 2012, spunându-i că urmează să legalizeze actele pe care le-a redactat pentru B. şi C.

La domiciliul notarului situat în Oradea au venit B. şi C., iar în urma discuţiilor dintre cei doi, din nou a modificat conţinutul actelor.

A mai arătat că nu îşi aduce aminte dacă a văzut că B. şi C. au semnat cele trei acte întrucât sunt folosite două încăperi din domiciliul notarului A. atunci când se face deplasarea pentru încheierea unor acte, este posibil să se fi semnat în cealaltă încăpere unde era notarul şi nu în încăperea unde redacta acte.

A mai menţionat că nu-şi aminteşte ca vreunul să fi spus că nu doreşte să semneze actele.

Martora a mai arătat că a sunat-o C. şi i-a cerut actele încheiate de ea cu B. în data de 9 iunie 2012, i-a dat o copie a actului din 9 iunie 2012 lui C. care nu a citit copia actului şi a plecat cu aceasta. Apoi, C. a sunat-o din nou şi i-a spus că s-au mai semnat nişte acte tot în aceeaşi zi sau în zilele următoare între ea şi B. şi i-a cerut să i le caute şi pe acelea. A căutat în opisul registrului general şi i-a dat copii şi după actele legalizate, iar la aproximativ o lună organele de poliţie au ridicat actele sus-menţionate.

În cursul cercetării judecătoreşti, martora L. a declarat că nu a fost prezentă la sediul BNP A. în 9 iunie 2012, dată la care s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare a autoturismului x şi că a luat cunoştinţă de actul mai sus arătat în data de 11 iunie 2012 când a ajuns actul respectiv la sediul biroului.

A mai arătat faptul că actul a fost încheiat în Oradea, la adresa de pe str. x, iar sediul BNP A. se afla la data respectivă în P., str. x.

A mai menţionat că, cu o zi, două înainte de data de 15 iunie 2012, îşi aduce aminte că la sediul BNP A. din P. s-au prezentat numiţii D., C. şi B. care i-au adus actele maşinii în vederea încheierii unor noi acte faţă de cel care a fost făcut înainte, respectiv în data de 9 iunie 2012. Cei trei au discutat despre un act de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare încheiat iniţial şi despre încheierea unui nou contract de vânzare-cumpărare a autoturismului. La sediul BNP A. când s-au prezentat cei trei s-a aflat şi inculpatul A. şi împreună cu acesta au discutat despre încheierea actelor arătate mai sus. A fost şi ea prezentă la discuţiile care au fost purtate între inculpat şi cele trei persoane menţionate mai sus, iar după finalizarea discuţiilor şi după ce părţile au căzut la un acord, a procedat la tehnoredactarea actelor respective şi anume: o reziliere a promisiunii de vânzare-cumpărare, o nouă promisiune şi o convenţie. Ulterior, a trimis drafturile actelor respective, pe e-mail numitului B., iar numita C. le-a ridicat personal.

A mai arătat că în data de 15 iunie 2012, a mai modificat ceva în cuprinsul unuia dintre acte, la cererea numitului B., nu poate să precizez însă ce anume şi nici în cuprinsul cărui act dintre cele trei.

În data de 15 iunie 2012, la sfârşitul programului de lucru s-au prezentat la sediul biroului numiţii C. şi B., cărora le-a prezentat forma finală a celor trei acte. Cei doi, de faţă fiind şi notarul, respectiv inculpatul A., au citit actele, după care le-au semnat, ea primind ulterior actele, acte pe care le-a transmis la sediul biroului din P. în vederea înregistrării în registru, luni dimineaţa.

A arătat că nu a fost atentă la semnarea actelor respective, după tehnoredactarea acestora le-a înmânat notarului, de faţă fiind şi părţile, după care s-a preocupat de pregătirea celorlalte acte, factură, chitanţă, însă se afla în încăperea unde s-au semnat actele respective, încăpere în care se afla o masă mare de sticlă şi la care erau aşezate părţile.

A mai precizat faptul că numerele de legalizare a celor trei acte au fost rezervate în registrul din P. înainte de deplasarea în Oradea la domiciliul inculpatului în vederea încheierii şi semnării acestor acte şi că au lucrat pe drafturile care au fost aduse de către părţi, nu au fost discuţii între acestea cu privire la conţinutul acestora, cu excepţia acelor modificări care au fost făcute şi la care a făcut referire mai sus.

Martora a mai arătat că fost de faţă, nu a văzut momentul semnării actelor, poate l-a văzut, nu îşi aminteşte, însă cu certitudine a fost de faţă la încheierea actelor respective, acte care i-au fost remise imediat pentru ştampilare.

A mai arătat că dacă se refuza semnarea înscrisurilor de către una din părţi, având deja numerele de legalizare rezervate, notarul, respectiv inculpatul, era nevoit, să dea o încheiere de respingere a încheierii actului, iar anterior semnării actelor respective s-au semnat şi cererile de legalizare ale acestora de către cele două părţi.

A mai menţionat faptul că înscrisurile respective au fost semnate de către părţi şi notar în momentul în care le-a primit. În toamna anului 2015 a fost contactată telefonic de către numita C. care i-a solicitat să îi înmânez un act încheiat între aceasta şi numitul B. A căutat în opis şi primul act pe care l-am găsit a fost cel încheiat în data de 9 iunie 2012. I-a înmânat o copie a acestui act numitei C. care a luat actul pur şi simplu, fără a se uita asupra conţinutului acestuia şi a plecat, iar în aceeaşi zi sau în ziua următoare a fost contactată din nou de către numita C. care i-a solicitat să îi înmânez şi alte acte care au fost încheiate între aceleaşi părţi în aceeaşi zi sau în zilele următoare, neputând preciza cu exactitate. Aceasta i-a mai comunicat că actul respectiv din 9 iunie 2012 îl are şi că are nevoie de celelalte acte pe care nu le găseşte. A căutat din nou în opis şi a găsit actele încheiate în data de 15 iunie 2012, acte de pe care i-a înmânat acesteia copii.

Martora N. în cursul urmăririi penale a declarat că îşi aduce aminte că într-o sâmbătă notarul A. a chemat-o pentru a dactilografía un act. S-a deplasat la domiciliul notarului A. din Oradea, iar acolo au venit numiţii D, B. şi o domnişoară. Persoanele sus-menţionate au avut discuţii în legătură cu conţinutul unui actul legat de cumpărarea unei maşini x pe care unul dintre ei trebuia să o aducă pentru celălalt din străinătate.

Martora a mai arătat îşi aduce aminte că din discuţiile dintre cei doi reieşea că după ce se vor întoarce cu maşina vor reveni la biroul notarial ca să finalizeze înţelegerea dintre ei, urmând să vadă ce acte vor încheia.

În cursul cercetării judecătoreşti, audierea martorei N. nemaifiind posibilă, deşi s-a dispus citarea acesteia şi cu mandat de aducere potrivit dispoziţiilor art. 266 C. proc. pen., s-a dat citire declaraţiei acesteia conform dispoziţiilor art. 381 alin. (7) C. proc. pen.

Martora O., în cursul urmăririi penale, a arătat că lucrează în calitate de economist la S.C. E. S.R.L., iar conform actelor contabile din arhivă, a procedat la înregistrarea în contabilitate a unei facturi având ca obiect achiziţionarea unui autoturism, dar nu ştie amănunte, întrucât în contabilitate a înregistrat facturi cu mai multe maşini. A mai arătat că în afară de înregistrarea în contabilitate a maşinii nu are cunoştinţă de modul de achiziţie, de acest lucru ocupându-se B.

Martora K., audiată în cursul urmăririi penale, a arătat că nu l-a însoţit pe numitul B. la cabinetul notarului public A. la data încheierii vreunui act notarial, având ca obiect autoturismul în cauză, şi că l-a însoţit pe B. la acest cabinet la un anumit moment în care nu s-a întocmit niciun document, dar ştie că la acea dată trebuia să se întâlnească cu numiţii D. sau C. ca să aibă o discuţie având ca obiect un document încheiat anterior. A mai arătat că nu îşi aminteşte exact dacă cei doi s-au întâlnit cu B., dar este cert că nu s-a întocmit şi semnat în prezenţa sa niciun document având ca obiect maşina în cauză.

Audiat fiind în cauză în calitate de suspect şi ulterior de inculpat, A. a declarat că îi cunoaşte pe C. şi B. de mai mult timp, pe B. de aproximativ 10 ani, iar pe C. din anii 2010 - 2011. Cu numitul B. avea anumite relaţii personale, frecventau o sală de sport pe care o avea B., iar pe C. o cunoştea în urma unor relaţii profesionale întrucât aceasta a semnat la biroul notarial mai multe acte notariale. De asemenea, pe D. îl cunoştea din anii 2008 - 2009 întrucât frecventau aceeaşi sală de sport. În data de 9 iunie 2012 a fost sunat de către D. care l-a înştiinţat că vrea să-şi cumpere o maşină, că vrea să meargă împreună cu B. să cumpere acea maşină din Germania pe firma lui B. şi că vrea să aibă un document ca dovadă. I-a spus că insistă să facă în aceeaşi zi documentul, chiar dacă era sâmbătă, pentru că în aceeaşi zi doreau să se deplaseze în străinătate. I-a mai spus că îi va da detalii la birou. A acceptat şi i-a spus ca într-o oră să se întâlnească la domiciliul notarului în Oradea, urmând să cheme o secretară pentru a redacta actul (ulterior s-a stabilit că a chemat-o pe secretara N.). La faţa locului au ajuns B. şi D., care în prezenţa sa au discutat despre ce act urmau să încheie şi ce conţinut să aibă acesta. A observat că cei doi ştiau ce consecinţe au actele juridice şi nu a intervenit în discuţie. După ce s-au înţeles, au solicitat redactarea şi legalizarea unui antecontract de vânzare-cumpărare. De asemenea, ei au insistat în legalizarea acestui act, deşi le-a propus să-i dea doar o dată certă. I-au comunicat conţinutul actului, părţile fiind S.C. E. S.R.L. şi C. După un timp a ajuns şi C. Secretara N. a întocmit actul numit "Promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare" cu legalizarea semnăturii, în conformitate cu cerinţele lui B. şi D. şi actul a fost semnat de către C. şi B., după ce toţi cei trei au citit acest act. Nici D. şi nici C. nu i-au predat vreo sumă de bani lui B. cu această ocazie. A eliberat două exemplare ale antecontractului lui C. şi B.

În cursul săptămânii următoare a fost sunat în mod repetat de B. şi D. care i-au spus că au avut discuţii între ei cu privire la transferul dreptului de proprietate a autoturismului de pe E. S.R.L. pe C., în termenul de 5 zile stipulat în antecontractul de vânzare-cumpărare. Discuţia se învârtea în jurul faptului că nu cădeau de acord asupra plăţii TVA-ului de către persoana fizică C.

De asemenea, B. şi D. au sunat la biroul notarial şi au vorbit cu secretara L., cu privire la unele nehotărâri faţă de actele de transfer ale proprietăţii. I-au spus că s-au hotărât să rezoluţioneze promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare şi să întocmească o altă promisiune de vânzare-cumpărare. I-au cerut acesteia să le redacteze o rezoluţiune a promisiunii de vânzare-cumpărare şi o altă promisiune, pentru ca ei să aibă o formă a actelor pe care să poată discuta. Numita L. l-a anunţat despre aceasta. A întocmit cele două acte, iar B. şi D. au venit şi fiecare şi-a luat câte un exemplar. Au spus că atunci când vor expira cele 5 zile lucrătoare, respectiv vineri 15 iunie 2012, vor veni să legalizeze actele cu privire la care vor cădea de acord.

La data de 15 iunie 2012 au venit la domiciliul notarului numita C. şi B.. Cei doi i-au comunicat secretarei L. forma finală a actelor, conform înţelegerii dintre ei, iar secretara le-a redactat. Au spus că vor legalizarea a trei acte: o rezoluţiune a promisiunii de vânzare-cumpărare legalizată, o convenţie prin care recunosc că s-a predat suma de bani pentru achiziţionarea autoturismului şi o altă promisiune de vânzare-cumpărare pentru autoturismul cumpărat din Germania.

După ce secretara L. a redactat actele iar cei doi le-au citit şi le-au semnat, inculpatul A., notar public, le-a legalizat, rezoluţiunea sub nr. x, convenţia sub nr. x, iar promisiunea nr. x din 15 iunie 2012. Această activitate a avut loc după programul biroului notarial, care îşi avea sediul în P. şi s-a făcut la domiciliul notarului.

La sfârşitul anului 2015 numita C. a sunat la biroul notarial şi a vorbit cu secretara L., solicitând actul pe care l-a încheiat pentru autoturismul. A doua zi C. a venit la birou, iar secretara i-a înmânat o copie a actului numit "Promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare", legalizat. În următoarea zi, C. a sunat-o din nou pe L. spunându-i că doreşte actele semnate ulterior cu B., întrucât şi-a amintit că s-au semnat mai multe acte şi le vrea pe toate. După ce secretara le-a găsit, a sunat-o pe C. spunându-i că poate să vină să le ia. C. a venit şi i s-au înmânat copiile actelor legalizate din 15 iunie 2012. Ulterior, în noiembrie sau decembrie 2015 a venit la biroul notarial D. care i-a povestit că B. i-a furat maşina şi că a depus plângere. I-a spus că nu reuşeşte să ajungă la un consens cu B. pentru transferul proprietăţii maşinii din cauza plăţii TVA-ului şi i-a cerut să intermedieze o discuţie între el şi B. pentru a se ajunge la un consens.

La data de 22 martie 2016, cu o zi înainte de data fixată pentru audiere, a venit la biroul notarial D. care i-a propus să dea declaraţii în sensul că a fost o neglijenţă în serviciu din partea notarului, pentru că nu a văzut când s-au semnat actele legalizate sub nr. x, şi că nu le-ar fi semnat C., ci B. în locul acesteia. I-a sugerat să spună că C., deşi prezentă, nu ar fi semnat, iar notarul nu ar fi fost atent întrucât în birou ar fi fost mai mulţi clienţi.

Inculpatul a arătat că el personal şi nici biroul notarial nu au putut urmări obţinerea vreunui folos sau realizarea vreunui interes propriu. Faptul că a fost de bună credinţă rezultă şi din aceea că, atunci când i s-au solicitat cele trei acte legalizate, le-a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală chiar dacă nu mai avea obligaţia de păstrare a documentelor conform Nomenclatorului arhivistic al birourilor notarial, aprobat prin Hotărârea nr. 117/2014 a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România. În aceeaşi măsură, a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală, chiar în cursul anului 2016, aceste documente în original, pentru a se putea realiza în cele mai bune condiţii expertiza criminalistică.

De asemenea, a menţionat că este evident faptul că părţile cauzei aveau cunoştinţă despre existenţa acestor trei acte pentru că i le-au solicitat în mod direct şi explicit. Întrucât nu a avut nicio suspiciune cu privire la veridicitatea acestor acte a procedat la eliberarea unui set fotocopii după original. De altfel, chiar şi C., într-o declaraţie anterioară, a precizat că a fost prezentă la sediul biroului notarial după aducerea autoturismului în România, ocazie cu care a semnat ceva, dar nu ştia exact ce, dar era un document în care autoturismul importat era identificat.

Referitor la aspectele procedurale, a respectat toate îndatoririle pe care le avea constând în identificarea persoanelor şi semnarea înscrisurilor în faţa notarului. De altfel, conţinutul actelor reprezintă voinţa părţilor, fapt confirmat prin corespondenţa e-mail între biroul notarial şi contabila S.C. E. S.R.L.

În plus, inculpatul a precizat că nu cunoştea cu exactitate modul în care semnează persoanele, neputând fi exclusă nici posibilitatea ca semnăturile să fie executate într-un mod incorect intenţionat.

În ceea ce priveşte conţinutul a arătat că acesta a fost preconstituit de părţi, cu diferite modificări, respectiv adăugarea unor paragrafe conform discuţiilor şi negocierilor care au avut loc între ei, aşa cum rezultă, de exemplu, din corespondenţa e-mail depusă la dosar, referitor la introducerea unui paragraf la "avariere, daună - că nu vom fi responsabili în cazul unui furt, vandalism ...".

De altfel, a precizat şi că părţile cauzei au folosit înscrisurile pe care le declară ca fiind false. De exemplu, numita C. a fost împuternicită, chiar prin promisiunea de vânzare-cumpărare din 15.06.2012, să folosească această maşină, menţiune care nu se regăseşte în actul redactat în 09.06.2012. Numita C. a fost împuternicită să se ocupe şi de înmatricularea autoturismului, aspect care denotă că înţelegerea dintre părţi este conformă cu actele aflate în discuţie, adică a fost acceptată varianta ca maşina să rămână înmatriculată pe S.C. E. S.R.L. În plus, părţile au folosit aceste acte în mai multe procese civile pe care le-au promovat în contradictoriu.

Inculpatul a declarat că nu poate să-şi explice faptul că prin expertiză s-a stabilit că semnăturile părţilor de pe actele în discuţie nu le aparţin decât prin aceea că părţile şi-au disimulat semnăturile premeditând acţiunile ulterioare, respectiv faptul că exista probabilitatea ca pe parcursul timpului neînţelegerile care ar fi apărut între ei să nu poată fi rezolvate în alt mod. A susţinut în continuare că la data legalizării actelor persoanele respective au fost prezente în faţa sa şi a arătat că există şi un martor în acest sens, numita L., corespondenţa e-mail dintre biroul notarial şi contabila S.C. E. S.R.L. precum şi declaraţia numitei C. din 11.11.2015.

Audiat în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul A. a negat săvârşirea celor trei infracţiuni de fals intelectual ce i se impută şi a arătat că îi cunoaşte de mai multă vreme pe numiţii D. şi B. întrucât au frecventat aceeaşi sală de sport, iar numitul D. în repetate rânduri l-a consultat pe anumite chestiuni notariale, acesta împreună cu numita C. începând să-l caute şi la biroul notarial, solicitându-i serviciile cu privire la încheierea unor anumite acte.

A mai arătat că în dimineaţa zilei de 9 iunie 2012, în jurul orelor 8, 9, a fost contactat telefonic de către numitul D. care i-a spus că vrea să îşi achiziţioneze o maşină din Germania pe firma numitului B. şi că îi trebuie o dovadă. La domiciliul sau au venit B., D. şi C.

Numiţii D. şi B. au discutat conţinutul actului, respectiv a unei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare având ca obiect un autoturism, iar după ce cei doi au ajuns la o înţelegere, înţelegere la care a asistat şi acesta, numita N. a procedat la redactarea actului.

A mai arătat că în cadrul biroului nu s-a remis nicio sumă de bani de către D. către B., însă D. avea temerea că odată achiziţionat autoturismul pe firma E., B. să nu îi transcrie maşina şi să nu recunoască plata preţului, iar B. avea temerea ca nu cumva D. să nu se răzgândească cu privire la achiziţionarea autoturismului şi să îi solicite plata preţului.

A mai arătat faptul că în data de 9 iunie 2012 intenţia sa a fost doar de a-i ajuta la redactarea conţinutului actului, nu şi a proceda la legalizarea şi autentificarea lui, însă numitul D. a insistat în a-i da "măcar o încheiere de legalizare". I-a explicat numitului D. că transmisiunea de bunuri mobile nu necesită neapărat o legalizare, dar acesta a insistat, astfel că a procedat la legalizarea actului respectiv, respectiv a făcut o cerere şi o încheiere de legalizare care au fost semnate de către C. şi B., aceştia primind fiecare o copie a actului respectiv.

În săptămâna următoare, probabil în 13, 14 iunie, a fost contactat telefonic, nu poate să precizeze de către cine anume, însă au venit tot la domiciliul său numiţii D., C., B. şi încă o persoană, probabil juristă în cadrul firmei aparţinând numitului B., care l-au întrebat ce anume acte să facă întrucât urma să expire termenul de 5 zile care a fost stipulat în vederea transcrierii maşinii în promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare. Aceştia s-au prezentat cu actele maşinii şi au discutat cu privire la faptul că doresc să încheie un act prin care să prelungească termenul de înscriere a maşinii, că vor să identifice autoturismul pe baza actelor pe care le deţineau, că vor să găsească modalitatea prin care să transmită autoturismul de pe firma S.C. E. pe numita C., iar pe parcursul discuţiilor purtate de către aceştia a fost şi el întrebat cu privire la condiţiile încheierii unor astfel de acte. În finalul discuţiilor părţile au ajuns la concluzia că trebuie încheiate trei acte şi anume: o rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare, un act intitulat convenţie şi o nouă promisiune de vânzare-cumpărare.

Ca urmare a solicitării acestora, a dispus martorei L. să procedeze la tehnoredactarea actelor respective, martora fiind prezentă pe tot parcursul discuţiilor. S-a procedat la tehnoredactarea actelor respective, le-a înmânat drafturile celor trei, respectiv lui D., B. şi C. şi întrucât jurista cu care s-au prezentat a plecat între timp, aceştia i-au comunicat că mai trebuie să discute pe marginea actelor şi să le trimită pe e-mail acestora.

Numita L. a trimis pe e-mail un draft juristei, iar numiţilor D., B., C. li s-a înmânat personal un exemplar. După ce au primit drafturile înscrisurilor respective, B. a spus că vrea să se consulte cu jurista, contabila societăţii, iar ceilalţi doi au spus că şi ei doresc să se consulte. Tot în ziua respectivă, înainte de a părăsi domiciliul său, cei trei s-au înţeles să se întâlnească pe data de 15 iunie 2012 pentru a definitiva, respectiv a semna înscrisurile respective, întâlnire care urma să aibă loc tot în Oradea. În tot acest timp, jurista de la firma numitului B. a ţinut legătura cu numita L., iar numita C. s-a deplasat de mai multe ori la domiciliul său din Oradea, str. x în legătură cu aceste acte, ţinând legătura tot cu numita L. Tot cu numita L. părţile s-au înţeles în privinţa orei la care urmau să se prezinte în vederea încheierii actelor şi tot cu aceasta au finalizat forma actelor, acestea fiindu-i prezentate după tehnoredactarea lor în momentul semnării.

În data de 15 iunie 2012, după orele 16 s-a întâlnit cu numiţii B., C. şi L., a procedat la citirea actelor, după care s-a trecut la semnarea acestora, semnare care a avut loc în prezenţa sa, respectiv actele au fost semnate de către numiţii C. şi B. După semnarea actelor de către părţi, le-a semnat şi el după care le-a înmânat secretarei în vederea finalizării formalităţilor, respectiv ştampilare şi aplicare timbru sec, iar un exemplar a fost înmânat părţilor, iar dacă vreun act nu ar fi fost semnat de către una din părţi, numita L., ar fi observat, având obligaţia să verifice actele respective.

A mai arătat că după data de 15 iunie 2012, atât numitul D., cât şi numita C., au mai apelat la serviciile sale notariale şi că în cursul anului 2015 i s-a spus de către numita L. că C. solicită o copie de pe actul încheiat în 9 iunie 2012, iar ulterior, la câteva zile, a aflat tot de la numita L. că numita C. s-a întors şi a solicitat actele semnate în data de 15 iunie 2012, acte pe care le-a şi ridicat în aceeaşi zi.

Prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 396 alin. (1) C. proc. pen. asupra învinuirii aduse inculpatului, instanţa hotărăşte prin sentinţă, pronunţând după caz condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Art. 396 alin. (2) din acelaşi Cod precizează că soluţia de condamnare a inculpatului se pronunţă numai dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Din economia acestor texte de lege rezultă, cu claritate, că instanţa de judecată pronunţă condamnarea inculpatului numai în situaţia în care probele strânse în cursul urmăririi penale şi verificate în cursul cercetării judecătoreşti, dovedesc în mod cert, printre altele, că fapta a fost săvârşită de inculpat.

Conform dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi articolului 99 alin. (2) C. proc. pen. şi 23 alin. (1) din Constituţia României inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

Potrivit art. 99 alin. (1) C. proc. pen., în acţiunea penală, sarcina probei aparţine în principal procurorului, iar în acţiune acţiunea civilă părţii civile sau, după caz, procurorului care exercită acţiunea civilă, în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă.

Potrivit art. 103 alin. (2) C. proc. pen., în luarea deciziei asupra existentei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărâşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, iar condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Prin urmare, judecătorul trebuie convins "dincolo de orice dubiu rezonabil de către procuror sau de către partea civilă că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptei imputate. Orice soluţie pronunţată de către instanţă nu se poate întemeia decât pe probe legal administrate şi convingătoare, aşa cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Telfner c. Austriei, scopul procesului penal fiind că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită conform vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (faptele supuse judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu s-au întrevăzut ori pur şi simplu nu există, şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este "echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie" şi deci inculpatul trebuie achitat.

Potrivit art. 289 alin. (1) C. pen. din 1968, infracţiunea de fals intelectual constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări.

Rezultă că elementul material al infracţiunii de fals intelectual constă în falsificarea unui înscris oficial care poate fi realizată prin două modalităţi alternative. Una dintre modalităţi constă în atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Se impune totodată ca falsul intelectual trebuie să se realizeze cu prilejul întocmirii înscrisului oficial.

În speţă, prin actul de inculpare se reţine că, în calitate de notar public, inculpatul A., a atestat în mod necorespunzător adevărului următoarele: în încheierea de legalizare a semnăturii aplicată pe actul intitulat "Act de rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare legalizată cu nr. x de BNP A.", împrejurarea că i-a identificat pe numiţii B. şi C. care, după citirea actului, au consimţit la legalizare şi au semnat pe toate exemplarele; în încheierea de legalizare a semnăturii aplicată pe actul intitulat "Convenţie " împrejurarea că i-a identificat pe numiţii B. şi C. care, după citirea actului, au consimţit la legalizare şi au semnat pe toate exemplarele; în încheierea de legalizare a semnăturii aplicată pe actul intitulat, Promisiune de vânzare-cumpărare" împrejurarea că i-a identificat pe numiţii B. şi C. care, după citirea actului, au consimţit la legalizare şi au semnat pe toate exemplarele.

Din analiza art. 148 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 36/1995 rezultă că în procedura de legalizare a semnăturii, părţile vor prezenta exemplarele înscrisului nesemnate (alin. (2), după care notarul public va identifica părţile, se va convinge că acestea cunosc conţinutul înscrisului, după care le va lăsa să subscrie (semneze) în faţa sa toate exemplare înscrisului alin. (3)).

Conform art. 148 alin. (4) în încheierea de legalizare, notarul public are obligaţia să arate că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale ale legalizării de semnătură, în sensul arătat de art. 84 lit. g), prin efectuarea următoarelor menţiuni: data, numele părţilor şi faptul prezentării în persoană, respectiv constatarea subscrierii în faţa notarului public a tuturor exemplarelor.

Ceea se impută inculpatului este împrejurarea că a atestat în fals că i-a identificat pe numiţii B. şi C. care după citirea actelor, au consimţit la legalizare şi au semnat toate exemplarele.

Analizând probatoriul administrat în cauză, atât în faza de judecată, cât şi în faza de urmărire penală, instanţa de judecată constată că nu se conturează date certe care să conducă la concluzia indubitabilă a existenţei vinovăţiei inculpatului.

Cu alte cuvinte, din probele administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti nu reiese cu certitudine că inculpatul A. a comis cele trei infracţiuni de fals intelectual, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen., ce i se impută prin actul de inculpare.

Astfel, în cauză, aparent în susţinerea învinuirii există declaraţiile numiţilor C. şi B. care arată că semnăturile de pe cele trei acte întitulate "Act de rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare legalizată de BNP A.", act pe care este aplicată încheierea de legalizare a semnăturii, înscrisul denumit "Convenţie" care poartă încheierea de legalizare a semnăturii de către BNP A., înscrisul denumit "Promisiune de vânzare-cumpărare" pe care este aplicată încheierea de legalizare de către BNP A. şi semnăturile de pe cererile pentru legalizarea acestor acte nu le aparţin, raportul criminalistic întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Bihor care arată că semnăturile de pe aceste acte şi cererile de legalizare nu au fost executate de numiţii B. şi C. şi raportul de expertiză criminalistică întocmit de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara prin care s-a stabilit de asemenea că semnăturile depuse pe aceste înscrisuri mai sus arătate şi cererile de legalizare nu au fost executate de către numiţii B. şi C.

Dacă se analizează însă declaraţiile martorilor acuzării C., B. şi D. se observă că în cuprinsul acestora există contradicţii şi că declaraţiile acestora nu se coroborează în privinţa unor aspecte esenţiale şi care ar fi fost edificatoare pentru lămurirea cauzei.

Astfel, în ce priveşte declaraţia martorei C. se constată că aceasta a avut o poziţie oscilantă pe parcursul declaraţiilor date în faţa organelor judiciare.

Dacă iniţial, în faţa organului de poliţie martora a declarat că a semnat un act în completarea contractului sinalagmatic în care s-a specificat datele de identificare a maşinii, în cuprinsul aceleaşi declaraţii arată mai apoi că a semnat doar contractul sinalagmatic, iar cu privire la celelalte acte nu este sigură să semnăturile îi aparţin.

Audiată în cursul cercetării judecătoreşti, martora a recunoscut că a semnat promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare şi cererea de prelungire a termenului de înmatriculare a maşinii.

Apoi, în cursul urmăririi penale, martora C. a declarat că în perioada în care s-a judecat o acţiune civilă între părţi nu a găsit actul întocmit la notarul A., i-a spus acest lucru lui D., care i-a solicitat telefonic notarului A. actul întocmit cu S.C. E. S.R.L. După câteva zile D. i-a spus să meargă la notar să ridice actul, iar secretara notarului i-a înmânat iniţial trei înscrisuri.

În faţa instanţei, martora a arătat că după formularea plângerii penale împotriva numitului B. s-a deplasat la un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, ocazie cu care a aflat că la dosarul cauzei se află şi alte acte încheiate la biroul notarului public A., acte pe care apărea semnătura sa, dar pe care nu le-a semnat, iar cu privire la aceste acte s-a deplasat la biroul notarului A., solicitându-i acestuia să-i predea o copie după toate actele încheiate la birou cu privire la achiziţionarea maşinii.

Prin urmare, nu este cert cum a aflat martora despre existenţa înscrisurilor şi nici de ce nu susţine o singură variantă, însă se constată că afirmaţiile acesteia se contrazic cu cele relatate de martorul D. în cursul urmăririi penale care arată că, după discuţia cu B., D. s-a deplasat la notarul A. şi i-a cerut din arhivă actul încheiat între C. şi B. pentru a-l compara cu promisiunea de vânzare-cumpărare reală. A doua zi, secretara notarului A. l-a chemat la biroul notarial şi i-a dat patru acte. Unul era promisiunea semnată de către C., iar celelalte trei acte sunt cele declarate ca fiind false.

În faţa instanţei de judecată, martorul arată că a promovat inclusiv acţiune la instanţa civilă în vederea transcrierii maşinii, iar în cadrul procesului civil, pentru a-şi putea formula apărările, numita C. a solicitat actele care erau la notar.

Totodată, martorul D., audiat în faţa instanţei, a arătat că ştie de la numita C. că aceasta a semnat la cabinetul notarului cererea iniţială de autentificare a următoarelor acte care trebuiau să se facă şi i s-a pus în faţă un draft, iar apoi a revenit şi a precizat în cuprinsul aceleaşi declaraţii că i-a spus numitei C. ca în momentul în care ajunge la cabinetul notarial să îl sune şi să-i comunice telefonic actul pe care urmează să-l semneze, spunându-i acesteia totodată că trebuie să semneze doar actul privind prelungirea termenului de înmatriculare a maşinii.

De altfel, în cuprinsul declaraţiei martorului D. face vorbire iniţial despre o cerere iniţială de autentificare a următoarelor acte care trebuiau să se facă şi vorbeşte despre un draft, iar apoi vorbeşte doar despre actul privind prelungirea termenului de înmatriculare a maşinii.

Martorul B. în faţa instanţei de judecată a arătat că în data 15 iunie 2014 s-a deplasat împreună cu C. din nou la biroul notarului A. pentru a ajunge la o înţelegere în ceea ce priveşte transcrierea maşinii având în vedere faptul că cele cinci zile au expirat.

Martorul a mai relatat că din câte îşi aduce aminte discuţiile au fost purtate pe marginea unor acte scrise de mână de către numitul D., acte care au fost aduse la notar de către numita C. şi că nu îşi aduce bine aminte, posibil să fi semnat vreo ciornă, vreun act, însă nicidecum actele legalizate.

A mai arătat faptul că i-au fost prezentate şi comunicate şi pe e-mail de către secretarele BNP A. anumite acte, respectiv act de rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare şi un act de vânzare-cumpărare având ca obiect vânzarea aceleiaşi maşini, însă fără ca în acesta să fie stipulat un termen de înmatriculare, întrucât nu se ştia când se va transcrie maşina. Mai arată că în data de 15 iunie a discutat la sediul BNP A. referitor la actele care i-au fost trimise pe e-mail, iar mai apoi i-au fost prezentate personal, însă a rămas ca în data de 18 să încheie contactul de închiriere, aspecte care nu au fost arătate de martor în declaraţiile din cursul urmăririi penale.

Martorul B. în faţa instanţei de judecată a mai arătat că înscrisul pe care l-a semnat avea menţiuni cu privire la starea tehnică a maşinii, la obligaţia de plată de taxe, impozite şi amenzi ulterioare precum şi la persoana care va suporta daunele în caz de avariere totală sau parţială.

Se poate observa însă că cel de-al treilea înscris contestat şi anume promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată în 15 iunie 2012 conţine tocmai aceste pasaje: cumpărătorul promitent are obligaţia de întreţinere a autovehiculul, schimbarea la termen a uleiului de motor, întreţinerea subansamblelor, suportarea cheltuielilor ce ţin de taxe, impozite, asigurări, amenzi, reparaţiile autoturismului în cazul unor accidente, cumpărătoarea promitentă fiind răspunzătoare pentru autoturism pe toată perioada contractului.

Prin urmare, martorii B. şi C. neagă că au semnat la notar cele trei înscrisuri contestate ca fiind false, însă nu şi faptul că au discutat despre conţinutul acestora. Dacă nu ar fi discutat şi intenţionat să încheie astfel de acte este lipsită de orice logică transmiterea acestora pe e-mail martorului B., transmitere despre care şi martora L. face vorbire, iar martorul B. nu o neagă. Chiar şi martorul D. vorbeşte despre drafturile unor acte care urmau să se încheie la notar.

Ba mai mult, din conţinutul declaraţiilor rezultă că părţile au fost cele care au propus atât forma, cât şi clauzele actelor în litigiu. De altminteri, martorul B. în faţa instanţei de judecată arată că ideea încheierii acestor acte de rezoluţiune şi de încheiere a unui nou contract de vânzare-cumpărare i-a aparţinut numitului D., însă avea şi el interesul să se rezolve problema transcrierii maşinii cât mai repede, fiind astfel de acord cu încheierea unor astfel de acte.

Aşadar, nu se neagă că părţile au dorit să încheie astfel de acte.

Şi martora L. arată că au lucrat pe drafturile aduse de părţi, nu au existat discuţii între acestea cu privire la conţinutul acestora, cu excepţia unor modificări care au şi fost făcute.

Afirmaţiile celor doi martori B. şi C. sunt contrazise însă de martora L. care arată că în data de data de 15 iunie 2012, la sfârşitul programului de lucru s-au prezentat la sediul biroului numiţii C. şi B., cărora le-a prezentat forma finală a celor trei acte, iar cei doi, de faţă fiind şi notarul, respectiv inculpatul A., au citit actele, după care le-au semnat, aceasta primind ulterior actele, acte pe care martora le-a transmis la sediul biroului din P. în vederea înregistrării în registru, luni dimineaţa.

Această declaraţie se coroborează şi cu cele susţinute de către inculpat care a arătat în mod constant că părţile, respectiv C. şi B., la data de 15 iunie 2012 au venit la domiciliul său şi i-au spus că vor legalizarea a trei acte: o rezoluţiune a promisiunii de vânzare-cumpărare legalizată, o convenţie prin care recunosc că s-a predat suma de bani pentru achiziţionarea autoturismului şi o altă promisiune de vânzare-cumpărare pentru autoturismul cumpărat din Germania, iar după ce secretara L. a redactat actele, iar cei doi le-au citit şi le-au semnat, inculpatul A., notar public, le-a legalizat, rezoluţiunea, convenţia, promisiunea din 15 iunie 2012.

Ca atare, martora L. a certificat faptul că în momentul în care cele trei înscrisuri au fost prezentate pentru a fi ştampilate şi a li se aplica timbrul sec, acestea purtau toate semnăturile părţilor prezente. De asemenea, martora a atestat că niciuna dintre părţi nu a avut vreo obiecţiune de o anumită natură în ceea ce priveşte conţinutul sau în ceea ce priveşte semnarea sau nu a înscrisurilor, iar dacă s-ar fi refuzat semnarea înscrisurilor, notarul ar fi fost obligat să dea încheiere de respingere a solicitării de legalizare, având deja numerele de legalizare rezervate în registru.

Este adevărat că raportul criminalistic întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Bihor şi raportul de expertiză criminalistică întocmit de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara arată că semnăturile de pe aceste acte şi cererile pentru legalizarea acestora nu au fost executate de numiţii B. şi C., însă trebuie avut în vedere că aceste rapoarte nu au valoare dinainte stabilită. Pentru aflarea adevărului în cauză, ele trebuie coroborate cu celelalte probe din cauze, probe care se impun a fi neîndoielnice.

Potrivit art. 103 C. proc. pen., probele nu au valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

În speţă, există martorii C. şi B. care arată că nu au semnat actele în faţa notarului, şi inculpatul A. şi martora L. care susţin contrariul, respectiv că actele au fost semnate în faţa notarului.

Nu trebuie ignorat faptul că între declaraţiile martorilor D., C. şi B. există contradicţii în privinţa multor aspecte, de altfel contradicţii există chiar şi între propriile declaraţii ale acestora.

Raportul criminalistic întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Bihor conchide că semnăturile nu au fost executate de către numiţii B. şi C., în cazul acesteia din urmă fiind vorba despre semnături executate imitate servil.

Totodată, raportul de expertiză criminalistică întocmit de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara arată că semnăturile în litigiu ce se referă la titularii B. şi C. au fost contrafăcute prin copierea după un model comun.

Faptul că semnăturile nu aparţin celor doi, B. şi C., concluzie atestată de specialişti nu echivalează cu o prezumţie absolută că vinovăţia inculpatului pentru faptele deduse judecăţii şi există, în condiţiile în care dovedirea acesteia se face pe probe certe şi concludente care să se coroboreze obligatoriu intre între ele.

Nu se contestă concluziile celor două acte, însă nu trebuie ignorat faptul că gradul de evoluţie a scrisului se poate modifica în timp.

Este adevărat că din probele ştiinţifice rezultă că semnăturile de pe înscrisurile în litigiu nu au fost executate de cei doi, B. şi C., însă nu se poate exclude nici declaraţia martorei L. care a afirmat că cei doi, B. şi C., de faţă fiind şi notarul, respectiv inculpatul A., au citit actele, după care le-au semnat şi că în momentul în care aceasta le-a primit, de faţă fiind cele două părţi, au fost semnate de către părţi şi notar, declaraţie care, aşa cum s-a arătat mai sus, se coroborează cu declaraţia inculpatului. Martora a mai arătat că anterior semnării actelor respective s-au semnat şi cererile de legalizare ale acestora de către cele două părţi.

Totodată, văzând cele relatate de martorii D. şi C., se ridică întrebarea ce anume acte au solicitat cei doi de la notar câtă vreme susţin că nu s-a semnat decât un act şi anume promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare şi o cerere. Ba mai mult, martora C. arată că notarul i-a înmânat un exemplar al promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare încheiată iniţial la notar, aşadar avea un exemplar al acesteia. Şi cu toate acestea cei doi fac vorbire şi despre existenţa altor acte, asupra faptului care dintre ei le-a solicitat şi în ce împrejurări iarăşi cei doi nepunându-se de acord.

Acest lucru poate determina concluzia că cei doi au ştiut de existenţa la notar şi a altor acte în afara acelei promisiuni de vânzare-cumpărare din 9 iunie 2012, acte pe care le-a solicitat notarului, probabil a fi folosite în cadrul altor procese. De fapt, martora C. vorbeşte despre "toate actele încheiate la notar".

Mai este cert şi faptul că între părţi au existat neînţelegeri generate de achitarea TVA-ului la transferul proprietăţii maşinii, transfer care nu a fost făcut.

Este adevărat că infracţiunea de fals intelectual nu este condiţionată de un anumit mobil determinat sau de un anumit scop urmărit de infractor, însă totuşi de fiecare dată se identifică o raţiune, un interes pentru argumentarea conduitei inculpatului, ce anume l-a determinat să acţioneze.

În cazul dat nu se poate justifica de ce inculpatul ar fi legalizat semnăturile ambelor părţi în condiţiile în care acestea nu ar fi semnat actele juridice şi ar fi părăsit biroul notarului public fără să se mai realizeze un acord de voinţă cu privire la conţinutul acestora, deşi părţile sunt cele care au propus atât forma, cât şi clauzele actelor în litigiu.

Elementele de fapt prezentate de aceşti martori nu pot constitui probe certe şi concludente în învinuirea inculpatului.

Contradicţiile existente nu sunt de natură decât a aprofunda dubiile asupra existenţei faptelor de către inculpat. Acestea lăsă loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului.

Instanţa nu poate acorda "prioritate" declaraţiilor de martori "pro cauza" (în sprijinul învinuirii) în defavoarea altor probe, deoarece s-ar încălca un principiu esenţial, cel al administrării echitabile a probelor, prin coroborarea acestora cu alte mijloace de probă.

Declaraţiile acestor martori au unele aspecte contradictorii, iar altele nu pot căpăta caracter de certitudine, iar aceste menţiuni contradictorii sunt reliefate în declaraţiile pe care aceştia le-au dat pe parcursul procesului penal.

În aceste circumstanţe, instanţa de fond a reţinut că nu există nicio altă probă la dosar, cu excepţia concluziilor care rezultă din actele ştiinţifice, care să contrazică apărarea inculpatului prin care s-a susţinut că numiţii B. şi C. au fost de fapt prezenţi în biroul inculpatului la încheierea celor trei acte şi au procedat la semnarea acestora.

Analizând tot materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a arătat că nu-şi poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine în privinţa existenţei vinovăţiei inculpatului.

Astfel, prima instanţa a constatat că lipseşte un probatoriu minim rezonabil şi concret care să dovedească vinovăţia inculpatului. Nu există probe că inculpatul a comis acţiunea specifică elementului material al infracţiunilor prev. de art. 289 din C. pen. din 1968, iar lipsa de preciziune a probelor conduce la aplicarea principiului in dubio pro reo întrucât la pronunţarea hotărârii instanţa nu se poate bizui pe probabilitate, ci pe convingerea că acestea reflectă adevărul în cauză.

Prin urmare, în cauză, neputându-se stabili, dincolo de orice dubiu vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptelor deduse judecăţii, instanţa a constatat că este aplicabilă consecinţa prezumţiei de nevinovăţie, potrivit căreia, îndoiala profită inculpatului (in dubio pro reo).

Cu alte cuvinte, în cauză, în raport de materialul probator administrat, nu s-a dovedit fără echivoc vinovăţia inculpatului cu privire la săvârşirea celor trei infracţiuni de fals intelectual prevăzute de art. 289 C. pen. anterior, astfel că prezumţia de nevinovăţie, instituită de art. 4 C. proc. pen., nu a fost răsturnată, iar conform principiului "in dubio pro reo" îndoielile existente se interpretează în favoarea inculpatului, situaţie ce face să devină incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, criticând soluţiile de achitare pronunţate de instanţa de fond.

În motivarea apelului, s-a făcut trimitere la probele ştiinţifice administrate în cauză, respectiv raportul criminalistic întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Bihor şi raportul de expertiză criminalistică întocmit ulterior, care au consfinţit faptul că martorii B. şi C. nu au semnat cele trei acte legalizate de notar şi nici cererile de legalizare a acestora.

Prezumţia puternică de vinovăţie dedusă din concluziile celor două rapoarte nu a fost combătută de celelalte probe administrate în cauză, în condiţiile în care martorii B. şi C. au negat că ar fi fost prezenţi la notar în ziua de 15.06.2012 şi ar fi semnat cele trei acte, acelaşi lucru fiind menţionat şi de martorul D., cu referire la martora C.

Declaraţiile inculpatului A. şi ale martorei L., care susţin o situaţie de fapt contrară, sunt subiective, cu precizarea că cea din urmă este angajată la biroul notarial al inculpatului, iar declaraţia acesteia dată în faza de judecată este diferită de cea dată în cursul urmăririi penale cu privire la semnarea actelor de către martorii B. şi C.

În ce priveşte mobilul sau scopul urmărit de inculpat prin săvârşirea faptei, acesta este lipsit de relevanţă şi nu afectează existenţa infracţiunilor de fals intelectual.

În privinţa probatoriilor administrate în faza apelului, Înalta Curte a procedat la reaudierea martorilor B., C., D., L., N. şi K.

De asemenea, luând act de manifestarea de voinţa a inculpatului de a da o nouă declaraţie în faţa instanţei de apel, Înalta Curte a procedat la audierea inculpatului A.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că apelul Parchetului este fondat.

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a trei infracţiuni de fals intelectual, constând în aceea că, în calitate de notar public, a atestat în mod necorespunzător adevărului, în încheierile de legalizare a semnăturii, faptul că i-a identificat pe martorii B. şi C. şi că aceştia, după ce au citit înscrisurile intitulate "Act de rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare legalizată cu nr. x", "Convenţie" şi "Promisiune de vânzare-cumpărare", au consimţit la legalizarea acestora şi le-au semnat.

În ce priveşte procedura legalizării semnăturilor, aceasta era reglementată în art. 8 lit. e), art. 86 din Legea nr. 36/1995 şi art. 88 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de punere în aplicare a acesteia, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor.

Astfel, potrivit art. 86 alin. (3) din legea sus-menţionată, notarul public va identifica părţile, se va convinge că acestea cunosc conţinutul înscrisului, după care le va cere să subscrie în faţa sa toate exemplarele înscrisului.

De asemenea, potrivit art. 86 alin. (4) din aceeaşi lege, încheierea de legalizare a semnăturilor va cuprinde, ca menţiuni, data (anul, luna, ziua), numele părţii şi faptul prezentării ei în persoană, precum şi constatarea subscrierii în faţa notarului public a tuturor exemplarelor înscrisului.

Conform art. 88 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, pentru legalizarea semnăturii sau a specimenului de semnătură, partea se va prezenta personal la notarul public.

Prin urmare, legalizarea semnăturii de către notarul public presupune:

1. prezenţa părţilor în faţa notarului;

2. identificarea părţilor de către notar;

3. convingerea notarului că părţile cunosc conţinutul înscrisului pe care urmează să-l semneze;

4. semnarea înscrisului de către părţi în faţa notarului.

Examinând probatoriul administrat în cauză, inclusiv în faza apelului, Înalta Curte constată că acesta susţine săvârşirea cu vinovăţie de către inculpatul A. a infracţiunilor de fals intelectual pentru care este cercetat.

Astfel, este de reţinut în primul rând că martorii B. şi C. au negat în mod constant faptul că ar fi semnat cele trei înscrisuri, condiţie fără de care inculpatul A., în calitate de notar, nu putea întocmi încheierile de legalizare a semnăturilor.

În acest context, chiar dacă este cert că, după achiziţionarea autoturismului, între martorul B., pe de o parte, şi martorii C. şi D., pe de altă parte, au intervenit neînţelegeri în legătură cu transferul dreptului de proprietate asupra acestuia către martora C., determinate în principal de necesitatea achitării T.V.A., adică a unei sume suplimentare faţă de cea plătită efectiv în Germania, ceea ce interesează în cauză este împrejurarea că persoanele care figurează ca părţi în cele trei acte încheiate pe 15.06.2012, respectiv martorii B. şi C., nu le-au semnat.

Din această perspectivă, deşi probatoriul administrat în cauză demonstrează că, imediat după revenirea în România, au existat discuţii referitoare la încheierea unor acte de natura celor incriminate, concretizate inclusiv în redactarea unor proiecte de acte (a se vedea corespondenţa email chiar din data de 15.06.2012 dintre biroul notarial şi martora K., angajată la societatea implicată în achiziţionarea autoturismului, precum şi proiectele depuse în copie de martorii C. şi D., această împrejurare este lipsită de relevanţă, câtă vreme în final părţile nu au ajuns la un acord şi nu au semnat niciun act în prezenţa inculpatului A., astfel încât menţiunile acestuia din cele trei încheieri de legalizare a semnăturilor din 15.06.2012 nu corespund adevărului.

În acest context, este de observat că, prin încheierea celor trei acte, martora C. recunoştea practic că suma de bani achitată reprezenta preţul fără TVA al autoturismului, deşi acest aspect a fost de esenţa neînţelegerilor dintre părţi. În plus, în baza noii promisiuni de vânzare-cumpărare, cel care se obliga să vândă autoturismul, fără a fi prevăzut un termen, era martorul B., ca persoană fizică, iar nu S.C.E. S.R.L. menţionată în promisiunea anterioară care fusese reziliată. Or, toate demersurile întreprinse ulterior de martora C., concretizate în notificarea pentru executarea promisiunii de vânzare-cumpărare, procedura de mediere şi acţiunea civilă ce a format obiectul Dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Bihor, au avut în vedere pe S.C.E. S.R.L., iar nu pe martorul B., ca persoană fizică şi s-au referit la promisiunea de vânzare-cumpărare din 9.06.2012, iar nu la cea din 15.06.2012, ceea ce demonstrează o dată în plus că cele trei acte nu au fost în realitate încheiate.

În al doilea rând, declaraţiile martorilor B. şi C., în sensul că nu au semnat cele trei acte, se coroborează cu conţinutul şi concluziile raportului de constatare criminalistică întocmit de Serviciul Criminalistic din I.P.J. Bihor şi ale raportului de expertiză criminalistică întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean Timişoara.

Este de reţinut că, dacă constatarea criminalistică a fost efectuată din oficiu, la solicitarea organului de urmărire penală, expertiza criminalistică a fost dispusă la solicitarea inculpatului A., fiind avute în vedere, ca scripte de comparaţie, pe lângă probele de scris ale celor doi martori, un număr de 15 înscrisuri cuprinzând semnăturile acestora, aplicate pe acte întocmite la biroul notarial al inculpatului, înainte şi după luna iunie 2012.

Dincolo de împrejurarea că, o printr-o simplă analiză a celor trei înscrisuri în litigiu, sunt evidente deosebirile dintre semnăturile aplicate pe acestea şi cele regăsite în scriptele de comparaţie, atât raportul de constatare, cât şi raportul de expertiză au stabilit că semnăturile atribuite martorilor B. şi C. nu au fost executate de aceştia.

În acest context, susţinerile inculpatului A., făcute inclusiv în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, în sensul că cei doi martori ar fi semnat actele în faţa sa, dar şi-au disimulat semnăturile, sunt contrazise de constatările expertului criminalist, care sunt identice cel puţin în cazul martorei C. cu cele din raportul de constatare, în sensul că, atât în cazul martorului B., cât şi în cazul martorei C., semnăturile în litigiu au fost imitate servil, adică au fost contrafăcute prin copierea (ghidarea) după un model comun.

Prin urmare, în cauză nu suntem în prezenţa unei simple imitări a unor semnături adevărate sau a schimbării semnăturilor executate în mod obişnuit de cei doi martori, cum a susţinut inculpatul, ci despre contrafacerea acestora prin copierea lor după un model, ceea ce implică în mod evident o activitate mai laborioasă, cu atât mai mult cu cât au fost aplicate atât pe cele trei înscrisuri în litigiu, cât şi pe cererile aferente fiecăruia dintre ele.

Astfel, în cazul semnăturilor atribuite martorului B., expertul criminalist a menţionat că "execuţia tuturor celor şase semnături este lentă, greoaie, cu trasee ezitante trasate egal,cu viteză redusă şi presiune constantă, aspecte care - încă din etapa examinării intrinseci - indică execuţia artificială, lipsită de dinamism, fiind specifice semnăturilor contrafăcute". Spre deosebire de semnăturile în litigiu, care sunt unele literale, cele din scriptele de comparaţie sunt "evoluate, semi-literale, prescurtate şi stilizate (...), executate dinamic, cu viteză ridicată şi presiune ce fluctuează firesc pe trasee, fiind trasate unitar, într-o singură repriză", astfel încât "examinarea comparativă, la nivelul dominantelor grafice, între semnăturile în litigiu şi semnăturile titularului B. pune în evidenţă doar deosebiri".

Expertul a constatat în egală măsură asemănări formale între toate semnăturile în litigiu (în privinţa dimensiunilor, a raporturilor dimensionale şi a amplasamentului reciproc al elementelor grafice constituente), arătând că "în cazul unor semnături executate sincer, natural, nu se obţine suprapunerea grafismelor, întrucât intervine un fenomen de variabilitate naturală ce exclude această posibilitate şi duce la disproporţii şi dimensiuni diferite ale grafismelor naturale".

Şi în cazul semnăturilor atribuite martorei C., expertul a reţinut că "execuţia tuturor celor şase semnături este lentă, greoaie, cu trasee ezitante, trasate egal, cu viteză redusă şi presiune constantă, ceea ce indică execuţia artificială, pictată, specifică semnăturilor contrafăcute." Spre deosebire de acestea, semnăturile martorei sunt executate "dinamic, alert, cu viteză ridicată şi presiune ce fluctuează firesc pe trasee."

În mod corespunzător, văzând asemănările formale constatate la toate semnăturile în litigiu, expertul a demonstrat şi în cazul martorei C. că semnăturile necontestate ale acesteia au doar puncte de intersecţie, lipsind aproape în totalitate suprapunerile de trasee.

În al treilea rând, situaţia de fapt rezultată din declaraţiile martorilor B. şi C., susţinută de constatările şi concluziile rapoartelor de constatare şi de expertiză criminalistică întocmite în cauză, este confirmată şi de martorul D., atât cu privire la neînţelegerile intervenite după aducerea în ţară a autoturismului, cât şi în ce priveşte împrejurarea că martora C. nu a semnat cele trei înscrisuri, în condiţiile în care, deşi nu a fost prezent la notar, martorul a ţinut legătura cu aceasta.

În fine, în ce o priveşte pe martora L., dincolo de împrejurarea că aceasta este angajată la biroul notarial al inculpatului, ceea ce ridică ab initio un semn de întrebare cu privire la sinceritatea acesteia, este de reţinut caracterul oscilant al declaraţiilor sale referitoare la perceperea ex propriis sensibus a semnării actelor în litigiu de către martorii B. şi C., motiv pentru care acestea nu pot fi avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpatului.

Astfel, dacă în declaraţia dată în faza de urmărire penală, cea mai apropiată de data comiterii faptelor, a susţinut că "nu-şi mai aminteşte" dacă a văzut că cei doi martori au semnat cele trei acte, fiind posibil să nu se fi aflat în încăperea în care se găseau aceştia şi inculpatul şi că "nu-şi aminteşte" dacă i-a văzut pe martori primind actele semnate sau plecând cu ele, în faţa Înaltei Curţi, după aproape patru ani de la declaraţia dată în faza de urmărire penală, martora a susţinut că a fost de faţă la semnarea actelor şi că părţile au primit câte un exemplar original de pe acestea.

Împrejurarea că inculpatul a predat organelor de poliţie, în baza ordonanţei de ridicare a înscrisurilor din 26.10.2015, originalele celor trei acte, deşi expirase termenul de 3 ani în care trebuie păstrate încheierile de legalizare a semnăturilor, nu probează realitatea celor consemnate de inculpat în încheierile incriminate. În acest context, este de reţinut că, deşi intitulate "încheieri de legalizare a semnăturilor", actele în litigiu sunt unele sui generis, în condiţiile în care în cuprinsul încheierilor se face vorbire despre consimţământul părţilor la "legalizarea" celor trei înscrisuri, operaţiune care nu este sinonimă cu "legalizarea semnăturilor" şi nu se regăseşte reglementată în art. 8 din Legea nr. 36/1995 referitoare la competenţa notarilor publici. Prin urmare, faţă de conţinutul "atipic" al încheierilor în litigiu, păstrarea respectivelor înscrisuri doar pentru 3 ani era discutabilă. În plus, inculpatul nu a păstrat peste termenul prevăzut în Nomenclatorul arhivistic doar cele trei încheieri întocmite în fals, ci toate înscrisurile de aceleaşi gen întocmite la biroul său notarial, astfel încât distrugerea selectivă a înscrisurilor incriminate ar fi ridicat suspiciuni cu privire la mobilul unei asemenea acţiuni. În egală măsură, întrucât martora C. intrase deja în posesia unor copii de pe aceste înscrisuri, fapt care a avut loc anterior datei de 8.06.2015 când a fost depusă acţiunea civilă ce a format obiectul Dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Bihor, dată la care termenul de 3 ani nu se împlinise încă, distrugerea originalelor actelor întocmite în fals putea pune în discuţie efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 242 sau art. 272 din C. pen. din 1969, respectiv prev. de art. 259 sau art. 275 din C. pen. în vigoare. Cu alte cuvinte, nu doar buna credinţă a inculpatului, ci şi alte împrejurări, cum ar fi teama faţă de eventuale consecinţe penale ale acţiunii sale, pot justifica în egală măsură păstrarea şi predarea, la cererea organelor de urmărire penală, a originalelor celor trei încheieri.

În consecinţă, Înalta Curte constată că susţinerile inculpatului A., în sensul că martorii B. şi C. au semnat în faţa sa cele trei înscrisuri, în data de 15.06.2012, nu sunt confirmate de niciun mijloc de probă apt să conducă la stabilirea adevărului judiciar în cauză. Dimpotrivă, probatoriul administrat în cauză este suficient pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie de care a beneficiat inculpatul, Înalta Curte formându-şi astfel convingerea, după readministrarea directă şi nemijlocită a probatoriului testimonial şi reaudierea inculpatului, că acuzaţiile aduse acestuia au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Prin urmare, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va admite apelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, va desfiinţa Sentinţa penală nr. 78/PI din 30 august 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi, rejudecând, va dispune condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea a trei infracţiuni de fals intelectual.

În ce priveşte legea penală mai favorabilă, aceasta este C. pen. din 1969, având în vedere, pe de o parte, condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală identice din cele două legi penale succesive, inclusiv sub aspectul eventualei incidenţe a prescripţiei răspunderii penale, termenele maxime ale acesteia, prin luarea în considerare a întreruperii cursului prescripţiei, fiind de 10 ani de la data săvârşirii infracţiunii, iar pe de altă parte limitele de pedeapsă mai reduse prevăzute în C. pen. anterior (6 luni la 5 ani închisoare, faţă de 1 la 5 ani închisoare), precum şi modalităţile neprivative de libertate de executare a pedepsei rezultante, mai favorabile atât în privinţa obligaţiilor pe care acestea le presupun, cât şi efectele lor.

La individualizarea pedepselor, Înalta Curte va avea în vedere gravitatea faptelor comise de inculpat, care a atestat în fals îndeplinirea unei condiţii esenţiale pentru validitatea oricărui act, respectiv semnarea acestuia în faţa sa. Or, în procedura de legalizare a semnăturii, tocmai acest fapt este cel care atribuie greutate şi încredere respectivului înscris, în ipoteza ivirii unor neînţelegeri ulterioare. În speţă, gravitatea faptelor comise de inculpat, nu este doar una abstractă, ţinând seama de serviciul de interes public pe care inculpatul era chemat să-l îndeplinească, ci şi concretă, întrucât inculpatul cunoştea care era sursa neînţelegerilor dintre părţi, fiind astfel pe deplin conştient de potenţialele efecte ale actelor încheiate în fals.

În privinţa circumstanţelor personale ale inculpatului, acesta se află la primul conflict cu legea penală şi, deşi nu a recunoscut faptele imputate, a avut o conduită procesuală corectă.

În raport de aceste circumstanţe reale şi personale, Înalta Curte îl va condamna pe inculpat la câte o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum moderat, iar ca modalitate de executare a pedepsei rezultante, apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi fără privarea sa de libertate, va dispune suspendarea condiţionată a executării acesteia pe durata unui termen de încercare.

Va atrage atenţia inculpatului că, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de încercare, suspendarea se va revoca, iar pedeapsa aplicată prin prezenta decizie se va executa efectiv şi cumulat cu pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune săvârşită.

În privinţa pedepselor accesorii, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor comise şi persoana inculpatului, îi va interzice exerciţiul drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi b C. pen. 1969, însă, având în vedere suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, va dispune şi suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri:

- Încheierea de legalizarea a semnăturii, aplicată pe actul intitulat "Act de rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare legalizată de BNP A."

- Încheierea de legalizarea a semnăturii, aplicată pe actul intitulat "Convenţie" încheiat între numiţii B. şi C.;

- Încheierea de legalizarea a semnăturii, aplicată pe actul intitulat "Promisiune de vânzare-cumpărare" încheiat între numiţii B. şi C.

Văzând şi disp. art. 274 alin. (1) şi art. 275 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 78/PI din 30 august 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul A.

Desfiinţează sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

Condamnă pe inculpatul A. la 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Condamnă pe inculpatul A. la 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Condamnă pe inculpatul A. la 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., contopeşte cele trei pedepse de 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 luni închisoare.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 10 luni reprezentând termen de încercare.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri:

- Încheierea de legalizarea a semnăturii, aplicată pe actul intitulat "Act de rezoluţiune a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare legalizată cu nr. x/9.06.2012 de BNP A."

- Încheierea de legalizarea a semnăturii, aplicată pe actul intitulat "Convenţie" încheiat între numiţii B. şi C.;

- Încheierea de legalizarea a semnăturii, aplicată pe actul intitulat "Promisiune de vânzare-cumpărare" încheiat între numiţii B. şi C.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în fond.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iulie 2020.

GGC - ED