Unauthorized exercise of priestly duties after excommunication: scope of criminal liability for religious functions within a de jure recognized cult.

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 913/A din data de 09 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017:

Prin Sentinţa penală nr. 135 din 30 ianuarie 2019 a Judecătoriei Focşani, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a-II-a din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 din C. pen.

În baza art. 20 din C. proc. pen. au fost respinse, ca neîntemeiate, pretenţiile civile formulate de partea civilă Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate de stat în prezenta cauza, au rămas în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariu în suma de 260 RON pentru avocat oficiu, B., cu delegaţia nr. x/2018 eliberată de Baroul Vrancea, a fost avansat acesteia din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut ca situaţie de fapt că inculpatul A. a funcţionat ca preot până la data de 01.03.2015, la Parohia Urecheşti II, când a fost pensionat, apoi îmbisericit la aceeaşi Parohie până la data de 19.04.2016 când, Consistoriul Eparhial Buzău a hotărât caterisirea sa. Anterior caterisirii, în timpul efectuării cercetărilor care au dus la luarea acestei hotărâri, în dată de 28.03.2016, inculpatul înfiinţează o grupare religioasă, cu 12 membri fondatori, atestata printr-un înscris notarial cu data certa 28 martie 2018. Tot până în dată de 1 aprilie 2018, inculpatul s-a înscris ca membru în Asociaţia Religioasă Biserica Ortodoxă Valaha. După caterisire, inculpatul a fost invitat la un cimitir privat din Buzău, unde alături de alţi 7 - 8 preoţi caterisiţi şi aceştia, au oficiat o slujbă de sfinţire a capelei, şi asta în condiţiile în care preoţii care fac parte din BOR, la care s-a apelat au refuzat oficierea slujbei.

De asemenea, la invitaţia unor foşti enoriaşi ai inculpatului, respectiv 2 - 3 persoane care cunoşteau situaţia acestuia, l-au invitat la mormintele unor rude pentru a efectua slujba de pomenire într-o zi de Paşte a anului 2016. Totodată, inculpatul mai oficiază slujbe în cadrul grupării religioase constituite, activitate desfăşurată în afara bisericii ortodoxe, într-un spaţiu privat, închis, unde participa membrii fondatori, fiecare după convingerile sale religioase, fără a afecta într-un vreun fel oficierea slujbelor din biserică.

Potrivit art. 348 din C. pen., exercitarea fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea prevede autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni al un an sau cu amendă.

Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 "Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrară convingerilor sale, şi nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într-o situaţie de inferioritate pentru credinţa, apartenenţa sau neapartenenţa sa la o grupare, asociaţie religioasă sau un cult ori pentru exercitarea, în condiţiile prevăzute de lege, a libertăţii religioase". Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, orice persoană are dreptul să-şi manifeste credinţa religioasă în mod colectiv, conform propriilor convingeri şi prevederile prezentei legi, atât în structuri religioase cu personalitate juridică, cum sunt cultele şi asociaţiile religioase, cât şi în structuri fără personalitate juridică, respectiv grupări religioase.

În art. 15 din C. pen., infracţiunea este definită ca fiind "fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabila persoanei care a săvârşit-o".

Faţă de dispoziţiile legale menţionate, s-a constatat că activitatea religioasă a grupării înfiinţate de inculpat care se rezumă la rugăciuni în special, este o activitate legală, iar prin funcţionarea sa, în afara bisericii ortodoxe, într-un spaţiu privat, nu aduce atingere bunelor moravuri, ordinii publice ori să pricinuiască vreo tulburare în desfăşurarea slujbelor religioase din parohii. Că această grupare este coordonată de inculpat, de profesie teolog, a funcţionat ca preot ortodox de parohie zeci de ani, cunoscut în această calitate de enoriaşi, dar şi de ctitor de biserică, justifica activitatea sa în rândul grupării, indiferent de titulatura dată de membrii fondatori. Faptul că a fost invitat, alături de alţi foşti preoţi caterisiţi pentru a participa la oficierea unei slujbe de sfinţire într-un cimitir privat din Buzău, în condiţiile în care, preoţii care aparţin de BOR au refuzat această slujbă, nu prezintă o faptă cu caracter socialmente periculos, şi nici acţiunea de a pomenii numele unor decedaţi, la un mormânt, două, la invitaţia rudelor acestora.

Ca urmare, s-a reţinut că faptele inculpatului aşa cum sunt reţinute în rechizitoriu, desfăşurate în spaţiu public, nu sunt săvârşite cu intenţia profesării meseriei de preot în cadrul cultului ortodox, cu drepturile şi obligaţiile prevăzute în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Biserici Ortodoxe Romane, nu prezintă gradul de pericol social pentru ordinea publică specific infracţiunii prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 din C. pen., ori pentru ordinea Bisericii Ortodoxe Romane, ci doar sunt o manifestare a credinţei inculpatului, în care s-a născut, a studiat şi a trăit, cât şi dorinţa acestuia de a rămâne în continuare slujitor potrivit propriilor sale convingeri şi care nu poate fi realizată altfel.

Faţă de cele reţinute mai sus, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a-II-a din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A.

Împotriva sentinţei penale menţionate au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani şi partea civilă Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.

În motivele de apel, Parchetul a precizat că, din analiza probelor coroborate rezultă cu certitudine că fapta este săvârşită cu vinovăţia prevăzută de legea penală, astfel că se impune condamnarea inculpatului; -partea civilă a menţionat că solicită desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, în sensul de a se constata săvârşirea infracţiunii de "exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi" de către inculpatul A. şi totodată să se constate îndeplinirea condiţiilor cu privire la constituirea de parte civilă şi să se dispună acordarea de daune morale.

Prin Decizia penală nr. 913/A din 09 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani de partea civilă Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei împotriva Sentinţei penale nr. 135 din 30.01.2019 a Judecătoriei Focşani. S-a desfiinţat, în totalitate, sentinţa penală apelată şi în rejudecare s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa amenzii penale în sumă de 1200 RON, 120 zile amendă cu 10 RON ziua amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 raportat la art. 348 C. pen.. S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 63 C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii. S-au respins, ca nefondate, pretenţiile civile formulate de partea civilă Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că potrivit art. 29 alin. (5) din Constituţie "cultele religioase sunt autonome fată de stat se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistentei religioase (...) iar potrivit alin. (3) din cuprinsul aceluiaşi articol cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii". Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/28.12.2006, republicată, cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice. Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 489/28.12.2006, republicată, cultele îi aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări, iar potrivit alin. (4) din cuprinsul aceluiaşi articol, exercitarea fără drept a atribuţiilor de preot constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit C. pen.

Cultele recunoscute în România se regăsesc în lista din Anexa I a Legii nr. 489/28.12.2006, rep. printre acestea fiind indicat cultul Biserica Ortodoxă Română. Potrivit art. 2 alin. (2) din Statutul pentru Organizarea Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2008 "Biserica Ortodoxă Română este autocefală şi unitară în organizarea şi lucrarea sa pastorală, misionară administrativă".

De asemenea, potrivit art. 135 alin. (1) din statut, Biserica Ortodoxă Română, prin eparhiile sale, are responsabilitatea asigurării asistentei religioase a personalului bisericesc aferent desfăşurării acesteia în parohii, în armată, în sistemul penitenciar, în unităţi medicale, în aşezăminte de asistenţă socială şi în unităţi de învăţământ, în condiţiile prevăzute de lege, de protocoalele sau acordurile încheiate cu autorităţile publice ori cu alte persoane juridice.

S-a reţinut că inculpatul A. a nesocotit Hotărârea nr. 5 din 19.04.2016, definitivă, prin care a fost caterisit, hotărâre dispusă de instituţia competentă potrivit normelor interne, respectiv Consistoriul Eparhial Buzău, deşi avea cunoştinţă de limitele şi condiţiile necesare pentru exercitarea profesiei de preot, întrucât a fost hirotonit şi a fost de acord să slujească ca preot într-o parohie a Bisericii Ortodoxe Române asumându-şi răspunderea de a se supune regulilor respectivului cult.

Din conţinutul adresei Secretariatului de Stat pentru Culte rezultă că gruparea religioasă "Sfântul Nicolae" din com. Urecheşti, jud. Vrancea nu a solicitat Secretariatului de Stat pentru Culte emiterea avizului consultativ pentru a funcţiona ca asociaţie religioasă. Potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, cultele religioase nu intră sub incidenţa ordonanţei.

Prin urmare, s-a apreciat că gruparea "Sfântul Nicolae" din comuna Urecheşti, judeţul Vrancea nu are calitatea de cult religios recunoscut în România sau asociaţie religioasă conform prevederilor Legii nr. 489/2006, rep., iar această grupare nu poate asigura cadru legal pentru exercitarea unor activităţi specific cultelor.

În drept, s-a considerat că fapta inculpatului A., constând în aceea că, începând cu luna aprilie 2016, după ce a fost caterisit prin Hotărârea nr. x din 19.04.2016 a Consistoriului Eparhial Buzău, hotărâre care a rămas definitivă, a continuat să exercite activităţi specifice profesiei de preot, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen.

Analizând şi coroborând materialul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că situaţia de fapt şi încadrarea juridică a infracţiunii sunt corecte. S-a apreciat că, ulterior datei de 19.04.2016, după ce a fost caterisit, inculpatul A., deşi avea cunoştinţă de hotărârea Consistoriului Eparhial Buzău, a continuat să oficieze, ca preot, slujbe şi servicii religioase, folosind veşminte şi obiecte liturgice specifice cultului Biserica Ortodoxă Română.

Conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, "cultele îşi aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări".

Inculpatul A. a parcurs procedura de numire ca preot în cultul Biserica Ortodoxă Română, precum şi faza de excludere (caterisire), nemaiavând dreptul de a sluji ca preot în cultul menţionat. Cu toate acestea, s-a reţinut că inculpatul A. a continuat să oficieze slujbe religioase, folosind veşminte şi obiecte liturgice ale cultului Bisericii Ortodoxă Română. Practic, inculpatul a indus persoanelor participante la slujbele menţionate, senzaţia că iau parte la manifestări ale cultului Bisericii Ortodoxe Române, fără ca acest lucru să fie real. Argumentele referitoare la înfiinţarea unei grupări religioase nu înlătură conduita infracţională a inculpatului, întrucât, după cum s-a arătat, acesta folosea proceduri şi bunuri ale cultului menţionat, deşi nu avea dreptul să o facă după caterisire.

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că inculpatul A. a exercitat fără drept atribuţiile de preot al cultului Biserica Ortodoxă Română, acţionând cu vinovăţie sub forma intenţiei, faptă ce constituie infracţiunea prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen., exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

În acest context, s-a constatat că hotărârea instanţei de fond este nelegală, considerentele privitoare la faptul că orice persoană are dreptul să-şi manifeste credinţa religioasă, iar activitatea religioasă a grupării înfiinţate de inculpat se rezumă la rugăciuni, fiind legală, nu are relevanţă din perspectiva faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

După cum s-a arătat, acţiunile inculpatului A. au fost specifice unui preot aparţinând cultului Biserica Ortodoxă Română şi nu unei persoane care-şi manifestă credinţa în mod obişnuit.

Înscrisurile depuse de inculpat, vizând o corespondenţă cu Serviciul Român de Informaţii şi cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, s-a apreciat că nu sunt de natură a modifica situaţia de fapt şi de drept din prezenta cauză. De asemenea, procedura de soluţionare a unei excepţii de neconstituţionalitate invocată de inculpat, nu împiedică judecarea prezentei cauze, existând remedii procesuale în cazul admiterii acestei excepţii.

La individualizarea sancţiunii penale ce a fost aplicată inculpatului A., au fost avute în vedere criteriile generale menţionate de art. 74 C. pen.. Inculpatul este la primul impact cu legea penală şi s-a prezentat în faţa autorităţilor judiciare. Gradul de pericol social al faptei comise de inculpat nu este unul ridicat, aspect care reiese din modalitatea şi împrejurările în care a fost comisă, precum şi din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor.

În aceste condiţii, Curtea a apreciat că aplicarea unei amenzi penale în sumă de 1.200 RON (120 zile amendă cu 10 RON ziua amendă) este în măsură să asigure atingerea scopului educativ - preventiv al sancţiunii.

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50.000 RON reprezentând daune morale.

Curtea de apel a apreciat că prin fapta ilicită a inculpatului A. nu s-a creat un prejudiciu moral părţii civile, nefiind îndeplinite astfel condiţiile răspunderii civile delictuale (art. 1349, 1357, 1381 C. civ.).

Activitatea infracţională a inculpatului s-a desfăşurat într-un cadru restrâns, nefiind de natură a genera un impact negativ semnificativ în comunitate. Nu s-a adus o atingere importantă imaginii cultului Biserica Ortodoxă Română prin Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, astfel încât să poată fi cuantificată în despăgubiri băneşti. Sancţionarea penală a inculpatului se răsfrânge în mod pozitiv şi asupra activităţilor religioase derulate de partea civilă, acoperind astfel un anumit prejudiciu de imagine. Ca şi cheltuieli judiciare în apel, un cuantum de 5.950 RON reiese dintr-o factură seria x, nr. x/13.05.2019, reprezentând onorariul avocatului ales al părţii civile.

Având în vedere faptul că acţiunea civilă este nefondată, ţinând seama şi de complexitatea cauzei, s-a stabilit o sumă de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, pe care inculpatul trebuie să o plătească părţii civile, luând în considerare şi disp. art. 276 alin. (1), (2), (6) C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 913/A din 09 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie condamnatul A., la data de 17.10.2019.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată către partea civilă Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei la data de 21.10.2019 şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi la data de 21.10.2019.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. în interiorul căruia partea civilă şi procurorul puteau depune concluzii scrise, s-a împlinit la data de 01.11.2019.

La dosar, la data de 24.10.2019 au fost transmise concluzii scrise de către partea civilă Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, prin care s-a solicitat, respingerea ca nefondat a recursului în casaţie.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 06 noiembrie 2019. Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 10 decembrie 2019.

Prin cererea de recurs în casaţie, s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În motivare, a susţinut că la data săvârşirii faptelor pentru care a fost condamnat, nu mai făcea parte din cadrul Personalului Cultelor, în speţă din personalul Cultului denumit Biserica Ortodoxă Română, nu putea "exercita fără drept atribuţiile de preot al cultului BOR", pentru că părăsise de facto Biserica Ortodoxă Română şi nu a mai practicat preoţia în cadrul statutar, instituţional, jurisdicţional şi patrimonial al acesteia, aşa cum este definit de lege un cult religios.

Din anul 1986 până în 1 martie 2015, data pensionării la limită de vârstă, a avut calitatea de preot în cadrul cultului religios denumit Biserica Ortodoxă Română.

A mai susţinut că din data de 28 martie 2016, a părăsit, la cerere, cultul BOR şi a notificat cultul BOR privind hotărârea unilaterală de "încetare a relaţiilor canonice cu Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei", înscrisul olograf din 29 martie 2016, se află răspunsul olograf al Arhiepiscopului C., astfel: "29.03.2016 Are libertatea de a părăsi Biserica Ortodoxă Română". După notificarea privind părăsirea cultului BOR, aflând despre înfiinţarea Grupării religioase Sfântul Nicolae din Urecheşti, a fost judecat de un consistoriu intern al BOR şi a fost caterisit în data de 19 aprilie 2016. Actul de caterisire este o normă internă a cultului religios BOR, ce se referă la anularea calităţii de preot în cadrul exclusiv al B.O.R., iar aceasta nu afectează calitatea de preot din cadrul grupării religioase independente de cultul BOR.

Practic, din 28 martie 2016, când a anunţat părăsirea cultului BOR, şi-a exercitat libertatea religioasă şi de credinţă în cadrul Grupării religioase Sfântul Nicolae din Urecheşti, care a primit "încheiere de dată certă din 28 martie 2016" la Societatea Notarială D. şi E. Membrii fondatori l-au desemnat liderul spiritual al Grupării religioase cu titulatura de "preot misionar". În această calitate a slujit la invitaţii speciale numai în particular, într-un spaţiu privat din Focşani şi într-un cimitir privat din Buzău care nu aparţin cultului BOR, fapte consemnate şi de instanţa de apel. A fost condamnat în apel pentru că a rostit rugăciuni în particular şi în spaţii private, ca preot misionar desemnat al unei grupări religioase constituită conform prevederilor legale în vigoare. Anchetarea, punerea sub acuzare şi condamnarea unui lider spiritual desemnat ca preot de către o Grupare religioasă, care nu mai are nicio legătură contractuală sau canonică cu Cultul religios BOR pe care l-a părăsit, încalcă prevederile legale şi constituţionale de garantare a libertăţii religioase de manifestare a credinţei în afara cultelor religioase recunoscute.

Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor prevede cadrul legal al practicării unei credinţe religioase într-o grupare religioasă, art. 6 alin. (1) garantează libertatea de manifestare în mod colectiv a unei credinţe într-o structură religioasă, fără personalitate juridică, intitulată "Grupare Religioasă", iar art. 5 prevede dreptul legal al oricărei persoane de a-şi manifesta credinţa religioasă, în mod colectiv, în structuri religioase cu sau fără personalitate juridică, respectiv culte, asociaţii religioase sau grupări religioase.

A mai făcut referire la prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 care interzic urmărirea penală sau discriminarea pentru apartenenţa la o grupare religioasă constituită în condiţiile prevăzute de lege, arătând că aceasta este esenţa libertăţii religioase, în acord cu Uniunea Europeană, prevăzută de art. 9 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Constituţia României, astfel cum prevede la art. 29 alin. (1) "Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.".

A precizat că instanţa de apel a ignorat toate textele de lege invocate, concluzionând, în mod eronat şi contrar prevederilor legale ale art. 5 şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, care fac referire la exercitarea unei credinţe religioase, că "o grupare religioasă nu poate asigura cadrul legal pentru exercitarea unor activităţi specifice cultelor", arătând că şi-a exercitat credinţa religioasă în cadrul legal al unei grupări religioase. De asemenea, instanţa de apel a ignorat şi menţiunea Secretariatului de Stat pentru Culte din Adresa nr. x/23.11.2018 trimisă instanţei de fond:

"Calitatea de preot nu este constituită cu titlu exclusiv şi atribuită doar unui cult, asociaţii sau grupări religioase" şi, totodată, a interpretat în notă proprie manifestarea credinţei religioase din cadrul Grupării religioase Sfântul Nicolae ca pe o continuare a exercitării profesiei de preot în cadrul cultului BOR, în condiţiile în care a părăsit cultul BOR la cerere, iar Arhiepiscopia l-a exclus din personalul clerical, nefiind probată manifestarea ca preot în biserici aparţinând cultului BOR sau cu credincioşi înregistraţi în cultul BOR. Pretenţia cultului religios BOR de a-şi da acordul pentru a deţine calitatea de preot în cadrul privat al unei Grupări religioase independente, este un amestec abuziv şi contravine libertăţii credinţei religioase garantate legal şi constituţional.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casaţie potrivit art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., arătând că Legea nr. 489/2006 prevede în Cap. II Cultele, Secţiunea a 3-a Personalul Cultelor, art. 23 alin. (4) "Exercitarea fără drept a atribuţiilor de preot constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit C. pen..", însă art. 23 alin. (4) se referă doar la "Personalul Cultelor", din care nu mai făcea parte din 1 martie 2015, data pensionării. Din 28 martie 2016 nu mai era nici membru al Cultului Biserica Ortodoxă Română, ci al Grupării religioase Sfântul Nicolae Urecheşti. Libertatea activării legale a grupărilor religioase este garantată de prevederile art. 5 şi ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Grupările religioase sunt forme de organizare a comunităţilor religioase, fără personalitate juridică, în care cetăţenii îşi pot manifesta libertatea de credinţă şi pot practica orice credinţă religioasă. "Calitatea de preot nu este constituită cu titlu exclusiv şi atribuită doar unui cult, asociaţii sau grupări religioase", aşa cum a afirmat şi Secretariatul de Stat pentru Culte.

În concluzie, a susţinut că a fost condamnat în apel în baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, care se referă exclusiv la "personalul cultelor religioase", iar fapta de a exercita calitatea de "preot al unei grupări religioase" nu este prevăzută de legea penală.

În concluziile depuse la dosar, la data de 24.10.2019, partea civilă Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului în casaţie. S-a susţinut că, în cauză, pentru a legaliza activităţile, încălcând principiul "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", prin interpretarea eronată a art. 6 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, în baza căruia o grupare religioasă l-a desemnat "preot ortodox", printr-un înscris de dată certă emis de notariat, nu poate fi catalogată decât ca o încercare a acestuia de inducere în eroare a autorităţilor publice, respectiv, a instanţelor de judecată.

Deşi Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor oferă posibilitatea constituirii de grupări religioase fără personalitate juridică, acestea nu au competenţa de a desemna preoţi, în sensul ortodox al cuvântului, pentru săvârşirea unor activităţi cultice sau liturgice.

O grupare religioasă nu poate asigura cadrul legal pentru exercitarea unor activităţi specific cultelor respectiv de "preot ortodox" pentru că s-ar goli de conţinut Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, practic nu ar mai exista niciun cult aprobat conform dispoziţiilor legale, fiind înfiinţate printr-un act de dată certă.

Dovada celor afirmate mai sus, o constituie şi adresa nr. x/13.11.2018, emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte, aflată la dosarul cauzei, din care se poate constata că, "în ceea ce priveşte grupările religioase, întrucât acestea nu au personalitate juridică, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, în relaţia lor cu terţii, nu pot folosi denumirea de preot", iar articolul 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 stipulează foarte clar că "exercitarea fără drept a atribuţiilor de preot constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit C. pen.".

Astfel, rezultă din conţinutul acestor texte de lege că, sub aspectul laturii subiective, această infracţiune poate fi comisă cu intenţie, directă sau indirectă. Dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, text care prevede în mod expres că exercitarea fără drept a atribuţiilor de preot constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit C. pen., fără a face distincţie cu privire la locul unde sunt exercitate aceste atribuţii ori la persoanele care participă la aceste activităţi ori la împrejurarea dacă prin exercitarea acestor atribuţii.

În cazul acestei infracţiuni, urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru relaţiile sociale apărate de norma de incriminare, respectiv pentru încrederea publică în practicanţii unei profesii pentru care legea impune obţinerea prealabilă a unei autorizaţii. Aşadar, pentru a avea dreptul recunoscut de lege de a exercita atribuţiile de preot, este necesar să existe un act de numire, act în fiinţă, emis de autoritatea competentă.

În cauza de faţă, nu mai există un act de numire valabil, ci, inculpatul a fost destituit din funcţie, prin act administrativ care este în fiinţă, respectiv Hotărârea de caterisire din 19 aprilie 2016. Această împrejurare nu a fost contestată de către inculpat, însă acesta a precizat, în mod nelegal, că odată numit preot, poate exercita atribuţii specifice, nefiind luat harul.

Însă, textul de lege care incriminează infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu face referire la har, ci doar la dreptul de a exercita, drept care nu poate fi cercetat decât prin prisma unor documente valabile emise de autorităţile competente. Or, inculpatul nu a făcut dovada că după ce a fost emisă decizia de excludere din profesie a fost emis un alt act de numire a sa în profesia de preot, ori un alt act care să ateste că ar aparţine unui alt cult dintre cele prevăzute în anexa la Legea nr. 489/2006.

Prin Încheierea din 10 decembrie 2019, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 913/A din data de 09 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017 şi s-a fixează termen la data de 11 februarie 2020, reţinându-se îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., numele şi prenumele părţii care a exercitat recursul în casaţie, semnătura condamnatului, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestuia. În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că, în cuprinsul cererii, a fost indicat ca temei de drept pe care se întemeiază calea de atac, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lege, iar motivele expuse prin cererea de recurs în casaţie se circumscriu cazului de recurs în casaţie invocat.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de condamnatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a nelegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recurentul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susţinând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât la data săvârşirii faptelor nu mai făcea parte din cadrul personalului cultelor pentru că părăsise Biserica Ortodoxă Română, fiind caterisit la data de 19 aprilie 2016.

Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În concordanţă cu aceste dispoziţii, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Prin urmare, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speţa de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aspectele invocate de apărare în sensul că fapta de a exercita fără drept atribuţiile de preot al cultului Biserica Ortodoxă Română şi pentru care a fost condamnat, în mod definitiv, de către Curtea de Apel Galaţi, nu este prevăzută de legea penală, sunt nefondate.

Inculpatul a fost condamnat în mod definitiv prin decizia recurată la pedeapsa amenzii penale în sumă de 1.200 RON (120 zile x 10 RON ziua amendă), pentru infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor rap. la art. 348 din C. pen., reţinându-se că începând cu luna aprilie 2016, după ce a fost caterisit prin Hotărârea din 19 aprilie 2016 a Consistoriului Eparhial Buzău, hotărâre care a rămas definitivă, a continuat să exercite activităţi specifice profesiei de preot. Astfel, ca situaţie de fapt s-a reţinut, în esenţă, că a nesocotit hotărârea anterior menţionată prin care a fost caterisit, hotărâre dispusă de instituţia competentă, respectiv Consistoriul Eparhial Buzău, şi deşi avea cunoştinţă de limitele şi condiţiile necesare pentru exercitarea profesiei de preot, întrucât a fost hirotonit, a fost de acord să slujească ca preot într-o parohie a Bisericii Ortodoxe Române asumându-şi răspunderea de a se supune regulilor respectivului cult.

Criticile menţionate nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi prev de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006.

Or, pornind de la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv în cauză, rezultă că ulterior datei de 19.04.2016, după ce a fost caterisit, inculpatul A., deşi avea cunoştinţă de hotărârea Consistoriului Eparhial Buzău, a continuat să oficieze, ca preot, slujbe şi servicii religioase, folosind veşminte şi obiecte liturgice specifice cultului Biserica Ortodoxă Română, exercitând fără drept atribuţiile de preot al cultului Biserica Ortodoxă Română, acţionând cu vinovăţie sub forma intenţiei.

Prin urmare, criticile formulate de recurentul A. nu pot fi primite de către Înalta Curte, prin recursul în casaţie promovat în cauză acesta urmărind, în realitate, remedierea unei greşite aprecieri a stării de fapt, respectiv a unei greşite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), astfel cum se solicită în calea de atac promovată, nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. Prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care recurentul a fost condamnat.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 489/2006, cultele îşi aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări. Personalul cultelor poate fi sancţionat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări. Personalul clerical şi cel asimilat al cultelor recunoscute nu poate fi obligat să dezvăluie faptele încredinţate sau de care a luat cunoştinţă în considerarea statutului lor. Exercitarea fără drept a atribuţiilor de preot constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit C. pen.

Potrivit art. 348 din C. pen., exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Or, având în vedere criticile formulate, respectiv că la data săvârşirii faptelor nu mai făcea parte din cadrul personalului cultului şi că instanţa de apel a ignorat textele de lege prevăzute de art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 489/2006 practic, o reapreciere a probelor administrate în cauză, cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţa de apel, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 447 din C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalităţii hotărârii atacate.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate, nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, în raport de situaţia de fapt expusă şi stabilită cu caracter definitiv în considerentele deciziei penale atacate, elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi prev de art. 234 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 din C. pen. corespund faptelor reţinute în concret inculpatului A., susţinerile acestuia în sensul că fapta nu este prevăzută de legea penală fiind stabilite prin legislaţia primară sunt nefondate.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 913/A din data de 09 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 913/A din data de 09 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2020.

GGC - ED