Decizia nr. 157/A/2020 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală
Legislator summary
AI generatedDeliberând asupra apelurilor penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentinţa penală nr. 262 din 19 decembrie 2017 pronunţată de Curte de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. (posesor al CI seria x, nr. x, eliberat de SPC. Drobeta-Turnu Severin, cetăţean român, studii - 12 clase, ocupaţia - lăcătuş mecanic la Întreprinderea Minieră Mehedinţi, căsătorit, stagiul militar - nesatisfăcut, antecedente penale - cunoscut) prin Rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT, Serviciul Teritorial Gorj din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în o singură infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 48 C. pen, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 38 alin. (1) C. pen, art. 41 alin. (1) C. pen; Decizia nr. 157/A/2020 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: Au fost aplicate dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. pen. pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului A.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedFull text
Deliberând asupra apelurilor penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 262 din 19 decembrie 2017 pronunţată de Curte de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. (posesor al CI seria x, nr. x, eliberat de SPC. Drobeta-Turnu Severin, cetăţean român, studii - 12 clase, ocupaţia - lăcătuş mecanic la Întreprinderea Minieră Mehedinţi, căsătorit, stagiul militar - nesatisfăcut, antecedente penale - cunoscut) prin Rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT, Serviciul Teritorial Gorj din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în o singură infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Au fost aplicate dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. pen. pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului A.
În baza art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie.
În baza art. 38 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului în pedeapsa de 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 1 an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 şi art. 43 alin. (1) C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 2585 din 11.12.2013 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin Decizia penală nr. 1590/12.12.2014 a Curţii de Apel Craiova, inculpatul urmând să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în cauză, rezultând în final 7 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 67 alin. (1), (2) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce urmează a se executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (1) şi (5) coroborat cu art. 65 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi (2) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce urmează a se executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestului la domiciliu de la 16.07.2015 la 13.11. 2015.
A fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului B. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Drobeta-Turnu Severin, cetăţean român, studii - 12 clase, divorţat, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupaţie, cunoscut cu antecedente penale) prin Rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Gorj din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în o singură infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie.
În baza art. 38 alin. (2) rap la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului în pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final 3 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 67 alin. (1), (2) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului stabilit inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. s-a stabilit ca inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urmează să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 253/2013, la Primăria mun. Drobeta-Turnu Severin sau la D.G.A.S.P.C. Mehedinţi - asistenţă socială.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1) C. pen., în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori stabilită de lege, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestului la domiciliu de la 16.07.2015 la 13.11. 2015.
În baza art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. a fost condamnat inculpatul C. (posesor al CI,seria x nr. x, eliberat de SPC. Cluj, cetăţean român, necăsătorit, studii - superioare, ocupaţia inginer, stagiul militar neefectuat, fără antecedente penale) la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 342 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 38 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului în pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celelalte pedeapse, respectiv un spor de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 3 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 67 alin. (1), (2) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, pedeapsă ce urmează a se executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului s-a stabilit ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. s-a stabilit ca inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urmează să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 253/2013 la Primăria Municipiului Cluj sau Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) C. pen., în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori stabilită de lege, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului perioada reţinerii de 24 de ore, din 16.07.2015.
În baza art. 17 pct. 2 rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi de art. 48 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplic art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului stabilit inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. s-a stabilit ca inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urmează să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 253/2013 la Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin sau DGASPC Mehedinţi - asistenţă socială.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) C. pen., în sensul că i se atrage atenţia că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori stabilită de lege, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.
S-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului E. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Craiova, cetăţean român, studii - şc. profesională, ocupaţia - reprezentant vânzări la S.C. G. S.A. Iaşi, fără antecedente penale) prin Rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Gorj din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 38 alin. (2) rap la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului în pedeapsa de 2 ani şi 4 luni la care a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 2 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 67 alin. (1) şi (2), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, pedeapsă ce urmează a se executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului s-a stabilit inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urmează să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 253/2013 la D.G.A.S.P.C. Dolj sau Spitalul Clinic de urgenţă nr. 1 Craiova.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) C. pen., în sensul că i se atrage atenţia că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori stabilită de lege, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului perioada reţinerii, din 16.07.2015.
În baza art. 17 pct. 2 rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul H. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Drobeta-Turnu Severin, cetăţean român, studii - superioare, ocupaţia - avocat la Baroul Mehedinţi, căsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, antecedente penale - necunoscut) pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. şi art. 48 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 399 alin. (1) şi (4) rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a constatat că a încetat de drept măsura controlului judiciar.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut 24 de ore, la data de 16.07.2015.
În baza art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. a fost condamnat inculpatul I. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Târgu Jiu, cetăţean român, studii - 6 clase, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, necunoscut cu antecedente penale) la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 an închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 43/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 an închisoare.
În baza art. 38 alin. (2) rap la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului în pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare la care a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, pedeapsă ce urmează a se executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului s-a stabilit ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. s-a stabilit ca inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urmează să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 253/2013 la Primăria Municipiului Târgu Jiu sau D.G.A.S.P.C. Gorj.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) C. pen., în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori stabilită de lege, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii de 24 de ore, din 28 iulie 2015.
În baza art. 17 alin. (2) rap la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul J. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Târgu Jiu, cetăţean român, studii - 7 clase, fără ocupaţie, concubinaj, stagiul militar nesatisfăcut, antecedente penale - necunoscut) pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. a fost condamnat inculpatul J. la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 38 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului în pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare la care a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 2 ani şi 10 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 67 alin. (1), (2) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an, pedeapsă ce urmează a se executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului s-a stabilit ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. s-a stabilit ca inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urmează să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 253/2013 la Primăria Municipiului Târgu Jiu sau D.G.A.S.P.C. Gorj.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) C. pen., în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori stabilită de lege, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului perioada reţinerii de 24 ore, din 16.07.2015 şi a arestului preventiv şi la domiciliu de la 12 decembrie 2016 la zi.
În baza art. 339 alin. (1) şi (4) raportat la art. 241 alin. (11) lit. a) C. proc. pen. s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului K. (posesor al CI, seria x nr. x, eliberat de SPC. Târgu Cărbuneşti, cetăţean român, studii - 7 clase, divorţat, fără ocupaţie, cunoscut cu antecedente penale) au fost reţinute dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen.
În baza art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul K. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) C. pen. a fost condamnat aceeaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie.
În baza art. 38 alin. (2) rap la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului în pedeapsa de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedeapse, respectiv un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 4 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 şi art. 43 alin. (1) C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 860/24.04.2012 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă la 09.05.2012, inculpatul urmând să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în cauză, rezultând în final o pedeapsă de 5 ani şi 7 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 67 alin. (1), (2), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani ani, pedeapsă ce urmează a se executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (1) şi (5) coroborat cu art. 65 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce urmează a se executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului perioada reţinerii, din 28.07.2015.
În baza art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. a fost condamnat inculpatul L. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Târgu Jiu, cetăţean român, studii - 9 clase, concubinaj, stagiul militar nesatisfăcut, antecedente penale - cunoscut) la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie.
În baza art. 38 alin. (2) rap la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele cu închisoare aplicate inculpatului în pedeapsa de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 1 an şi 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 67 alin. (1), (2), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce urmează a se executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (1), (5) coroborat cu art. 65 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii de 24 de ore, din 28 iulie 2015.
S-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului M. prin Rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Gorj din infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. a fost condamnat inculpatul M. la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie.
În baza art. 38 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului în pedeapsa de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 1 an şi 2 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute 4 ani şi 2 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 67 alin. (1), (2) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce urmează a se executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (1), (5) coroborat cu art. 65 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat în altă cauză.
S-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului N. prin Rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Gorj din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în o singură infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. a fost condamnat inculpatul N. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 38 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului în pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 6 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 67 alin. (1), (2), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce urmează a se executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului s-a stabilit ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. s-a stabilit ca inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urmează să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 253/2013 la la Primăria municipiului Târgu Jiu sau D.G.A.S.P.C. Gorj.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) C. pen., în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori stabilită de lege, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului perioada reţinerii de 24 ore, din 16.07.2015.
În baza art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul O. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Sânnicolau Mare, cetăţean român, studii - superioare, ocupaţia farmacist la S.C. P. S.R.L. Cenad, căsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, necunoscut cu antecedente penale) la pedeapsa de 9 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 1 an.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 43/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 1 an.
În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 45 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celeilalte pedepse, respectiv un spor de 3 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 1 an.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului s-a stabilit ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. s-a stabilit ca inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urmează să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 253/2013 la Primăria oraşului Sânnicolau Mare.
S-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului Q. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Bucureşti, cetăţean român, studii medii, ocupaţia - reprezentant vânzări S.C. R. S.A. Iaşi, fără antecedente penale) prin Rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Gorj din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. a fost condamnat inculpatul Q. la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 38 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului în pedeapsa de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 67 alin. (1), (2), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, pedeapsă ce urmează a se executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului stabilit inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. s-a stabilit ca inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urmează a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 253/2013 la Administraţia Domeniului Public Bucureşti Sector 3 sau Arhiepiscopia Bucureştilor.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) C. pen., în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori stabilită de lege, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului perioada reţinerii de 24 de ore, din 16.07.2015.
Având în vedere durata de timp care s-a scurs de la momentul luării măsurii controlului judiciar (peste 2 ani şi jumătate), că nu mai subzistă riscurile iniţiale care au justificat luarea acesteia (de sustragere de la judecată,de a comite alte infracţiuni şi de a influenţa probele dosarului) instanţa a apreciat că se impune revocarea controlului judiciar dispusă faţa de inculpaţii A., B., C., D., E., I., K., L., N., O. şi Q.
În cursul judecăţii, partea civilă A.N.A.F., prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, a precizat că prejudiciul de 92.055 RON pentru care s-a constituit parte civilă faţă de inculpatul D., se compune din: 10.999 RON taxe vamale, 59.543 RON accize şi 21.513 RON TVA.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F., prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Adresa nr. x/29.06.2016 pentru suma totală de 92.055 RON, instanţa a admis-o, în parte, sens în care a reţinut că produsele găsite în domiciliul inculpatului D. sunt produse accizabile iar dispoziţiile art. 20621 alin. (10) din Codul fiscal, în vigoare la data comiterii faptei "interzic deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acest produs nu a fost percepută" şi având în vedere că prevederile art. 20661 alin. (3) din acelaşi act normativ stabilesc că "produsele accizabile pot fi eliberate pentru consum numai dacă au fost marcate corespunzător" iar art. 2962 lit. b) statuează că "este plătitoare de accize persoana care deţine produse accizabile sau orice altă persoană implicată în deţinerea acestora", a concluzionat că inculpatul a încălcat condiţiile textelor legale mai sus menţionate.
A mai reţinut că plata accizei pentru ţigările deţinute în afara antrepozitului fiscal este datorată conform dispoziţiilor legale iar în condiţiile în care în sarcina inculpatului nu s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de contrabandă şi nu s-a făcut o dovadă că aceste produse erau comercializate de el pe teritoriul României, prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului îl reprezintă numai contravaloarea accizelor nu şi a taxelor vamale sau a TVA-ului, pentru cantitatea de 174.720 buc. ţigarete marca x netimbrate şi 6.000 buc. ţigarete marca x netimbrate, care sunt în suma de 59.543 RON cu accesoriile aferente, calculate conform Codului de procedură fiscală.
Totodată, a fost menţinut şi sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpatului D., respectiv: autoturism x şi 1/2 cotă indiviză din terenul agricol situate în intravilanul comunei Izvoru Bârzii, înscris în cartea funciară x număr cadastru x, pentru a servi la repararea pagubei produsă prin infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile, astfel cum a fost instituit prin Încheierea nr. 59 din 16 mai 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2015.
S-a menţinut şi măsura asiguratorie a sechestrului dispusă de procuror prin ordonanţa din 20.07.2015 în Dosarul nr. x/2014, asupra sumei de bani de 6.250 RON, ridicată de la inculpatul D.
În ceea ce priveşte suma de bani ridicată de la inculpatul A. cu ocazia percheziţiei domiciliare, instanţa a respins solicitarea inculpatului de a-i fi restituită, întrucât avea acei bani din participarea la jocul de noroc S., având în vedere că susţinerile acestuia sunt infirmate de extrasele de cont din care rezultă că acesta în luna aprilie 2015, a scos în mod repetat sume de câte 3.000, 2.000, 1.000 RON.
Referitor la suma de bani ridicată de la inculpatul B. (8.900 RON) s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prev de art. 1121 C. pen. privind confiscarea extinsă, fiind bani obţinuţi din activităţi infracţionale privind traficul de droguri de risc şi, pe cale de consecinţă, a dispus confiscarea acestei sume de la inculpat şi s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin ordonanţa procurorului din data de 20.07.2015 în Dosarul nr. x/2014.
În temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de a sumei de 23.514,38 RON şi a sumei de 4.547,62 USD reprezentând bani dobândiţi din săvârşirea infracţiunilor, primiţi direct sau prin intermediul altor persoane.
S-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului dispusă de procuror prin ordonanţa din 20.07.2015 în Dosarul nr. x/2014, asupra sumei de 10.000 RON, ridicată de la inculpatul A.
În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul M. a sumelor de 11.779 RON şi 11.995 USD; de la inculpatul O. a sumelor de 700 RON şi 700 euro; de la inculpatul K. a sumei de 1.657,06 USD; de la inculpatul Q. a sumei de 250 RON şi de la inculpatul E. a sumei de 7.200 RON, întrucât reprezentau bani dobândiţi din săvârşirea infracţiunilor ce le-au fost reţinute în sarcină.
În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri a căror deţinere este interzisă de lege în afara cadrului legal, respectiv:
- 19 comprimate x (ridicate de la magazinul din curtea locuinţei lui D.), rămase în urma analizei şi indisponibilizate la Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, conform dovezii seria x, nr. x din 28.08.2015), urmând ca în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, să se procedeze la distrugerea drogurilor cu păstrarea de contraprobe;
- 10 comprimate x şi 11.986 comprimate x (ridicate de la inculpatul B.), rămase în urma analizei şi indisponibilizate la Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, conform dovezii seria x, nr. x din 28.08.2015), urmând ca în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 să se procedeze la distrugerea drogurilor cu păstrarea de contraprobe;
- 17946 comprimate x şi 24.729 comprimate x, 10 comprimate x, 10 comprimate x (ridicate de la inculpatul I.), rămase în urma analizei şi indisponibilizate la Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, conform dovezii seria x, nr. x din 28.08.2015, urmând ca în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 să se procedeze la distrugerea drogurilor cu păstrarea de contraprobe şi
- 4 comprimate x (ridicate de la inculpatul N.), rămase în urma analizei şi indisponibilizate la Inspectoratul General al Poliţiei Române -Direcţia Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, conform dovezii seria x, nr. x din 28.08.2015), urmând ca în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 să se procedeze la distrugerea drogurilor cu păstrarea de contraprobe.
Instanţa a dispus restituirea următoarelor bunuri ridicate de inculpaţi, respectiv:
- către inculpatul A.: un telefon mobil marca x, cu seria x, ce conţine cartelă SIM x cu seria x şi numărul de apelare x;
- către inculpatul B.: telefon mobil marca x având seria x ce conţine cartela SIM x cu numărul de x (pin 0000) şi telefon mobil marca x, având IMEI x ce conţine cartela SIM x cu numărul de apelare x;
- către inculpatul C.: telefon mobil marca x de culoare albă, având seria x şi numărul de apelare x, telefon mobil marca x, de culoare neagră, având seria x şi cartela x şi telefon mobil marca x, de culoare neagră, având seria x ce conţine cartela x cu seria x;
- către inculpatul D.: un telefon mobil marca x, de c neagră, având seriile IMEI x şi z, ce conţine cartela SIM x cu numărul de apelare x;
- către inculpatul E.: telefon mobil marca x seria x şi cartela SIM x seria x cu număr apelare x şi telefon mobil marca x, cu seria x şi cartela SIM x cu numărul de apelare x;
- către inculpatul H.: telefon mobil marca x, având seria x x şi cartela SIM cu numărul de apelare x şi telefon mobil marca x, având seria x şi cartela SIM cu numărul de apelare x;
- către inculpatul I.: un telefon mobil marca x, având seria x ce conţine cartela SIM cu numărul de apelare x ŞI card microSD marca x, capacitate 2 GB;
- către inculpatul J.: un telefon mobil marca x, având se seriile IMEI x şi x, ce conţine cartela SIM x numărul de apelare x şi cartela SIM x cu numărul de apelare x;
- către inculpatul N.: telefon mobil marca x de culoare neagră, cu seria x x, ce conţine cartela SIM x cu seria x ce are numărul de apelare x, telefon mobil marca x, cu seriile IMEI1 x, respectiv IMEI2 x, fără acumulator, fără cartele SIM sau card de memorie, telefon mobil marca x, model x, cu seriile IMEI1 x, respectiv IMEI2 x, prevăzut cu cartele SIM x cu seriile x, respectiv x, cartelă SIM x cu seria x, cartelă SIM x cu seria x şi cartelă SIM x cu seria x;
- către inculpatul O. - un plic de culoare albă, sigilat pe ceară transparentă cu sigiliul MI nr. 20505, ce conţine un telefon mobil marca x, având seria x, ce conţine cartela SIM x cu seria x, numărul de apelare x şi
- către inculpatul Q.: un telefon mobil marca x având cartela SIM x cu seria x şi numărul de apelare x şi telefon mobil marca x, având seria x ce conţine cartela SIM x cu seria x şi numărul de apelare x.
În temeiul art. 112 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea a 174.720 ţigarete marca x şi 6000 ţigarete marca x, ridicate de la inculpatul D. iar, în temeiul art. 112 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul J. a unei cutii din carton inscripţionată x 10 MG, prospect inscripţionat x, 4 (patru) elastice din material plastic, de diferite culori (aflate în un plic tip MAI, de culoare maro, sigilat pe ceară roşie, cu sigiliul MI nr. x).
Prin încheierea de camera preliminară nr. 43 din data de 08 martie 2016 s-a dispus începerea judecăţii în cauză.
În cursul judecăţii, cu Adresa nr. x/29.06.2016, partea civilă A.N.A.F., prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, a precizat că prejudiciul de 92.055 RON pentru care s-a constituit parte civilă faţă de inculpatul D., se compune din: 10.999 RON taxe vamale, 59.543 RON accize şi 21.513 RON TVA.
În şedinţa din data de 04.07.2016, inculpaţii A., B., C., D., E., I., J., K., N., L. şi Q. au declarat că înţeleg să uzeze de dreptul la tăcere.
Inculpaţii M. şi O. au solicitat judecarea în procedură simplificată, cererea ce a fost reunită cu fondul şi instanţa a procedat la administrarea probatoriului, dată fiind complexitatea cauzei şi necesitatea administrării de probatorii pentru stabilirea corectei încadrări juridice a faptelor.
Inculpatul H. a fost audiat în şedinţa din data de 04 iulie 2016, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.
În declaraţia dată la instanţă la data de 04 iulie 2016, inculpatul H. nu a recunoscut săvârşirea faptelor, precizând că niciodată nu i-a solicitat inculpatului E. să-i aducă lui A. medicamente cu conţinut stupefiant, nu l-a ajutat pe acesta din urmă să obţină astfel de medicamente şi nici nu i s-a cerut de către A. acest lucru.
Inculpatul H. a arătat că îi cunoaşte pe inculpaţii E. şi A. prin natura profesiei sale de avocat, fiindu-i clienţi atât inculpaţii cât şi membrii familiilor acestora.
A declarat că de la inculpatul E. se aproviziona cu medicamentul "T." pentru astm bronşic şi a purtat discuţii cu acesta, întrucât aveau aceeaşi problemă medicală, respectiv, hernie de disc. Totodată, a arătat că inculpatul E. "mi-a spus că a discutat cu A. şi că acesta are o soră farmacistă, şi că nu ar fi rău dacă ar distribui şi el, medicamente legal", respectiv în farmacia unde lucra aceasta. De asemenea, a spus că, "dacă va fi nevoie, va ţine legătura cu aceasta prin intermediul meu".
Inculpatul H. a precizat că, în ceea ce priveşte convorbirile telefonice cu A., discutau despre concentrate pentru ferma de porci pe care acesta urma să le cumpere, precizând că el era consilier juridic la o astfel de fermă.
Totodată, a precizat că, în discuţiile telefonice, cuvântul "dulceaţă" reprezenta chiar dulceaţa de pepene de la Dăbuleni, localitatea de unde era inculpatul E.
În apărarea sa, inculpatul H. a depus înscrisuri, respectiv: acte medicale pentru a dovedi împrejurarea că atât el, cât şi fiul său, se află în evidenţa medicului de familie cu astm bronşic şi bronşită astmatiformă şi necesită tratament cu "T." faptul că el se află în evidenţă cu hernie de disc, este motivul pentru care cumpără medicamente de la inculpatul E. la preţ de producător; copii sentinţe judecătoreşti pentru a dovedi circumstanţele în care i-a cunoscut pe inculpaţii E. şi A.; sentinţe judecătoreşti pentru a dovedi că, la data de 24.02.2015 (dată la care, în actul de acuzare se face referire la faptul că s-a întâlnit cu E. la U. Craiova), el s-a deplasat la Craiova pentru a susţine alte cauze şi nu pentru a se întâlni cu acesta; împuternicire avocaţială de asistenţă judiciară şi reprezentare pentru V.; copii încheieri şi somaţii din dosar de executare, împuternicire avocaţială pentru a dovedi relaţia dintre el şi inculpatul D. şi motivul întâlnirilor cu acesta precum şi înscrisuri în circumstanţiere.
În şedinţa din data de 18 septembrie 2017, inculpaţii J., N., I., E., C., D. şi A. au renunţat la dreptul la tăcere, solicitând audierea lor, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.
Inculpatul J. a dat declaraţii contradictorii, astfel că, deşi a arătat că îşi menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale, în care a recunoscut întâlnirea dintre el şi tatăl său, pe de o parte, şi inculpatul A., la discoteca "W." din comuna Ciuperceni, în care au discutat despre vânzarea de medicamente cu conţinut stupefiant, la instanţă a revenit asupra acestor declaraţii, spunând că i s-a cerut să declare despre A. pentru a fi lăsat în libertate, recunoscând însă că "e adevărat că fostul meu cumnat, X., mi-ar fi spus că A. se ocupă cu vânzarea de medicamente cu conţinut stupefiant". În ceea ce priveşte sumele de bani primite de la tatăl său, acesta a declarat că banii proveneau de la tatăl său, pentru a-şi plăti întreţinerea şi erau obţinuţi de către acesta din activităţi de cerşit şi vânzarea revistelor pe teritoriul Norvegiei.
Inculpatul I. nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, arătând că medicamentele cu conţinut stupefiant ridicate de la el acasă, le-a găsit în pădurea din spatele casei, într-o cutie şi o plasă, le-a luat şi le-a băgat în şifonier cu o zi înainte de a pleca în Norvegia la cerşit. A arătat, totodată, că nu a cumpărat de la A. medicamente cu conţinut stupefiant şi nu le-a vândut în alte ţări, precizând că banii trimişi lui A. din Norvegia erau plata pentru două motoare cumpărate de la acesta, datoria lui la acesta fiind de 3 - 4 mii coroane norvegiene.
Inculpatul N., în declaraţia dată la instanţă de fond a arătat că nu recunoaşte săvârşirea faptelor penale, însă recunoaşte semnătura de pe declaraţia dată în faza de urmărire penală, în prezenţa apărătorului ales, declaraţie în care a precizat că, în discuţiile telefonice în care se referea la medicamente de tip "x", era în stare de ebrietate şi, la sugestia prietenilor săi, a făcut glume. În ceea ce priveşte folia cu 7 - 8 pastile, medicamente cu conţinut stupefiant găsite cu ocazia percheziţiei, a arătat că nu ştie cine le-a cumpărat şi cine le folosea.
În faţa instanţei nu a recunoscut niciuna dintre acuzaţiile aduse, arătând că nu-l cunoaşte pe D., însă îl cunoaşte pe fratele acestuia, inculpatul A., întrucât a cumpărat un autoturism din târgul de maşini din Târgu Jiu. Inculpatul a precizat că este verişor primar cu inculpatul K. şi acesta l-a adus la el pe inculpatul M., precizând că, din vedere, îi cunoaşte din cartier şi pe inculpaţii I. şi J.. În legătură cu tranzacţia de medicamente cu conţinut stupefiant din data de 20 februarie 2015, a arătat că, în acea zi, K. a venit împreună cu inculpatul M. la el, scopul vizitei fiind acela de a-şi vizita bunicii, care locuiesc în aceiaşi curte cu inculpatul.
Despre discuţiile telefonice avute cu K., din data de 04 mai 2015, a arătat că au fost simple glume la beţie, iar despre cele 9 pastile găsite la domiciliul său, îşi aminteşte că erau ale bunicilor, însă nu ştie dacă aveau sau nu reţete pentru aceste pastile.
Totodată, inculpatul a precizat că nu a fost niciodată în Norvegia, că nu ştie cu ce se ocupa K. sau M., el asigurându-şi întreţinerea din vânzarea de haine şi maşini vechi, în cadrul unei societăţi familiale.
Inculpatul E. a arătat că, îşi menţine în parte declaraţia dată în faza de urmărire penală întrucât, în perioada 30 aprilie 2015 - 16 iulie 2015, dată la care a fost ridicat de către DIICOT, s-a aflat în concediu medical urmare a unei operaţii de hernie de disc efectuată în data de 13 mai 2015.
Astfel, inculpatul a revenit asupra depoziţiilor date în faza de urmărire penală, arătând că l-a întâlnit pe inculpatul Q. o singură dată, în luna noiembrie 2014, dată de la care a cumpărat "x", un medicament fără efect stupefiant. Inculpatul a declarat că i-a mai dat telefon, cerându-i medicamente sau informaţii despre medicamente, însă nu l-a mai întâlnit de atunci decât la poliţie, la data de 16 iulie 2015.
În ceea ce priveşte întâlnirile cu H., a precizat că, la 30 aprilie 2015, acesta i-a dat o reţetă medicală şi l-a rugat să-i facă rost de medicamentul "x", în contextul în care H. îi fusese avocat într-un litigiu avut cu poliţia rutieră din Severin şi nu-şi aminteşte numele persoanei ce figura pe reţeta medicală.
Inculpatul a precizat că, la întâlnirile avute cu H. s-a întâlnit şi cu A. şi fratele acestuia, prima întâlnire fiind la judecătorie. Acesta a mai precizat că, de câte ori se întâlnea cu inculpatul H., venea şi inculpatul A. care îl însoţea pe avocat.
Nu a mai menţinut declaraţia dată la urmărirea penală, acuzând o stare de confuziune determinată de intervenţia chirurgicală suferită, însă a precizat că nu a livrat niciodată inculpatului A. medicamente, după ce în prealabil discuta cu H., ci a fost rugat de A. să-i procure 600 de cutii de "x", având discuţii cu acesta despre un astfel de medicament care nu se găsea pe piaţa farmaceutică.
Inculpatul a revenit şi asupra declaraţiei date în faza de urmărire penală, prin care a recunoscut cumpărarea a 600 cutii de "x" de la Q., pe care ulterior le-ar fi vândut cu 12 RON cutia lui A. Cu privire la medicamentele găsite la D., a arătat că a fost în eroare atunci când a declarat că e posibil ca aceste medicamente să fie din cele vândute de el lui A.
Totodată, E. a arătat că inculpatul H. l-a rugat să-i procure medicamentul "T." pentru astm, iar expresia "dulceaţă" din convorbirea dintre H. şi el privea dulceaţa de lubeniţă de la Dăbuleni şi nu contracte pe care el le-ar fi putut încheia cu firma.
La urmărirea penală, în declaraţiile date la filele x d.u.p., inculpatul E. a recunoscut faptul că i-a vândut lui A. "x", tranzacţia având loc în spatele localului "Y.", că cele 600 cutii de medicamentele "x" au fost procurate de la Q. cu suma de 7.200 RON. Totodată, a precizat că i s-a cerut de către A. să-i facă rost şi alte medicamente, respectiv x, x, însă nu a reuşit să le procure.
Inculpatul D. nu a recunoscut săvârşirea faptelor penale în ceea ce priveşte traficul de medicamente cu conţinut stupefiant, precizând că îl cunoaşte pe H. prin intermediul fratelui său, pe care l-a angajat ca avocat în susţinerea diferitelor cauze. În ceea ce priveşte banii pe care i-a primit de la I. din Norvegia, a arătat că erau pentru fratele său, care era mereu plecat din localitate, fiind angajat la Sindicatul Minier, motiv pentru care el a primit aceşti bani. Cu privire la cele 30 comprimate x găsite la domiciliul său, a arătat că erau luate pe reţete de către fosta sa soţie, care, datorită problemelor psihice, ulterior, s-a şi sinucis. Cu privire la ţigaretele găsite la el acasă, a declarat că le-a găsit într-o tufă de mărăcini şi le-a depozitat în locul unde au fost identificate. Totodată, a precizat că, după divorţ, soţia sa nu a locuit cu el, însă aceasta venea în weekend să stea cu copii.
Inculpatul A., în declaraţia dată la instanţă a arătat că nu îi cunoaşte pe Q. şi O., iar cu inculpatul C. a avut o singură dată întâlnire. Cu privire la faptele reţinute în sarcina sa la 12 ianuarie 2015, a declarat că s-a dus în comuna Vidin, judeţul Gorj, împreună cu B., pentru a se întâlni cu L., pentru ca să-i ducă acestuia ţigări de la magazinul fostei sale soţii, în contul unei datorii de 400 euro pe care o avea la acesta. În ceea ce priveşte întâlnirile cu I. şi cu Z., a arătat că vizau vânzarea-cumpărarea de motoare de barcă. La întâlnirea de la discoteca "W." cu I., el a cumpărat de la acesta trei motoare de bărci, pe care două le-a vândut lui Z. şi, pentru că unul din motoare era ars, I. i-a returnat 3.600 de euro, pe numele soacrei sale, în perioada când I. a fost plecat în occident. În ceea ce priveşte motivul pentru care soacra sa a primit banii, inculpatul a arătat că el lucra ca şofer la sindicat şi muncitor la Petroşani şi nu putea primi banii. În legătură cu inculpatul H., a arătat că i-a fost avocat lui şi fratelui său şi discuţiile cu acesta se refereau la "x", un medicament recomandat de E. pentru porcii de la ferma sa. Inculpatul nu a putut preciza la ce se referea atunci când, în convorbiri telefonice vorbea despre "roşu, x, x", însă a arătat că nu la medicamente cu conţinut stupefiant, inclusiv în discuţiile cu persoanele care îl sunau din Norvegia şi cărora el le trimitea vin, brânză, ţuică, astfel că era posibil să fi fost vorba despre vin alb şi roşu. În legătură cu deplasarea la Cluj împreună cu B., a arătat că a făcut-o în schimbul unui serviciu, primind în schimb o cremă şi un ruj. Cu privire la discuţiile de la Y. a arătat că nu priveau medicamente cu conţinut stupefiant, ci medicamente pentru porci. Inculpatul a precizat că niciodată nu i-a propus lui E., în prezenţa lui H. sau în lipsa acestuia, să-i procure medicamente cu conţinut stupefiant, iar cu M. nu a avut niciodată nici o discuţie şi nici nu-l cunoaşte.
Inculpatul M. la data de 19.04.2017 a reiterat poziţia sa procesuală, în sensul că recunoaşte acuzaţiile din actul de sesizare şi completarea la acesta, arătând că nu îşi aminteşte cu exactitate cum s-au derulat faptele datorită timpului scurs şi stării de detenţie, fiind implicat şi în alte fapte penale, însă a precizat că nu a cumpărat medicamentele cu conţinut stupefiant alături de inculpaţii K. şi L.
În suplimentul de declaraţie luat la 25 septembrie 2017, Inculpatul M. a revenit asupra poziţiei procesuale şi nu a mai recunoscut o parte din învinuirile aduse, precizând însă că a cumpărat împreună cu K. medicamente cu conţinut stupefiant, că atunci când s-a făcut tranzacţia din comuna Vidin, el nu l-a cunoscut pe A. întrucât a stat în maşină asigurând paza, însă de la K. a aflat că în cutii se găsea x, el luând o parte din medicamente, cealaltă parte rămânând la inculpaţii L. şi K. Totodată, nu a recunoscut faptul că ar fi scos în mod repetat medicamente din ţară pentru a le vinde, precizând că singura dată când a încercat acest lucru a fost prins la graniţă în iulie 2015, în apropiere de Arad, faptă pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii.
La data de 26 ianuarie 2017, inculpatul B. a renunţat la dreptul la tăcere, fiind audiat la instanţă.
Inculpatul B. a avut o recunoaştere parţială, precizând că a cumpărat de la inculpatul O. medicamente "x", "x" şi "x", însă în cantităţi mult mai mici decât a declarat acesta, că nu a cunoscut că deţinerea lor este contrară legii, iar la tranzacţia din data de 12 ianuarie 2015 a fost doar şofer şi ştia că în acele cutii sunt ţigări şi nu medicamente iar medicamentele găsite la domiciliu cu ocazia percheziţiei domiciliare provin din cele 6 - 7 tranzacţii în care a cumpărat numai "x". Totodată, a arătat că de la inculpatul C., care a fost însoţit de inculpatul A., a cumpărat haine şi parfumuri, nu a verificat aceste cutii când a cumpărat produsele, în ele fiind haine de la "x".
În circumstanţiere pentru inculpatul H., a fost încuviinţată audierea martorilor AA. şi BB., martori audiaţi de instanţa.
În apărare, inculpatul D. a depus înscrisuri medicale pentru a dovedi împrejurarea că fostei sale soţii, CC., îi fuseseră prescrise medicamente de tip "x" pentru afecţiunile pe care le avea.
Inculpatul DD. a depus la instanţă o cerere prin care a solicitat ridicarea sechestrului şi restituirea sumei de 8.900 RON, ridicată de către organele de urmărire penală cu ocazia percheziţiei domiciliare, precizând că această sumă provine din câştigul la S. din februarie 2015, când a fost declarat câştigător al unui autoturism x, banii fiindu-i depuşi în cont.
În dovedirea susţinerilor a depus la dosar un extras de cont pentru perioada 02.02.2015 - 27.11.2015, copii planşe facebook şi înscrisuri în circumstanţiere.
Reprezentantul parchetului a formulat în scris şi oral o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A., B., D. şi N., din infracţiunile prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi de art. 48 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, într-o singură infracţiune, respectiv cea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. pentru inculpaţii J. şi M., a solicitat schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., respectiv forma continuată pentru infracţiunea prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 de care sunt acuzaţi; de asemenea, s-a solicitat ca, pentru inculpaţii K. şi A. să se reţină starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 41 alin. (1) C. pen.
Inculpatul E., prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării art. 35 alin. (1) C. pen., respectiv a formei continuate în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Inculpatul Q. a depus la dosarul cauzei înscrisuri în circumstanţiere şi în dovedirea împrejurării că, la data de 12.05.2015, a fost victima unui accident rutier, solicitând, totodată, audierea martorilor EE. pe starea de fapt şi a lui FF., în circumstanţiere.
Martorul EE. a declarat că este coleg cu inculpatul Q. precizând că activitatea lor de agenţi de vânzări constă în intermedierea vânzării de medicamente între farmacii şi distribuitori. Martorul a precizat că, în nota telefonică redată la dosar, el era persoana numită GG. şi discuţia se purta despre "x", adică prescurtarea de la "x", un produs vândut de concurenţă.
Martorul FF. propus ca martor în circumstanţiere a făcut o caracterizare favorabilă inculpatului Q.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi de instanţa de fond martorii din acte.
Astfel, martorul HH. şi-a menţinut declaraţia dată la urmărirea penală, precizând că nu cunoaşte nimic despre traficul de medicamente cu efect stupefiant de care este acuzat inculpatul A.
Martora II. şi-a menţinut declaraţia dată în faza de urmărire penală, precizând că fostul ei soţ, A., nu era în relaţii bune cu sora sa farmacistă, nu avea legături cu aceasta şi "cumnata mea era într-un curs de practică şi nu avea contact cu medicamente sau produse farmaceutice". În legătură cu cutia de "x" găsită în magazinul mixt din comuna Şimian, a arătat că acest magazin era şi este administrat de ea, iar medicamentele erau ale fostei cumnate, fosta soţie a lui D., bolnavă de depresie, fiindu-i prescris acest medicament în biletul de ieşire din spital.
De asemenea, martora JJ., fosta soacră a inculpatului A., şi-a menţinut declaraţia dată în faza de urmărire penală, precizând că "sumele de bani ce apar a fi ridicate de mine, arăt că nu le-am ridicat, iar buletinul de identitate era pus în geantă, geanta era în cuier, astfel că, putea a fi luat şi de alte persoane". A mai precizat că s-a prezentat de câteva ori la bancă pentru a ridica banii depuşi pe numele său, rezultaţi din vânzarea unor scule sau maşini, aceste aspecte i-au fost relatate de fostul ginere, inculpatul A., fără ca ea să cunoască cine i-a trimis banii sau de unde proveneau. Martora a mai precizat că banii pe care îi ridica, îi dădea inculpatului A.
Martora KK. şi-a menţinut declaraţia dată la urmărirea penală, precizând că a fost ajutată cu bani de A. atunci când soţul ei a fost arestat în Suedia şi că ea niciodată nu a trimis bani din Suedia pe numele lui II., la fel şi martorul LL. a precizat că este văr cu N., dar şi cu K., că nu îl cunoaşte pe MM. şi nu cunoaşte persoana care în Norvegia i-a cerut să transfere bani pe numele lui MM. şi NN.. A mai arătat că în Norvegia nu i-a întâlnit pe K. şi nici pe N.
Şi martorul OO. şi-a menţinut declaraţia dată în faza de urmărire penală, precizând că îi cunoaşte pe inculpaţii I. şi J. şi, în aprilie 2015, a fost contactat de fostul său coleg de liceu, X., ginerele lui I., pentru a fi şoferul acestuia din urmă pe relaţia România - Norvegia; că în anul 2015 a stat o lună de zile în Norvegia şi, când era la Oslo, I. l-a rugat să trimită sume de bani de pe numele său, din Norvegia, pentru un domn A. la care I. i-a spus că are nişte datorii; la solicitarea lui I. a trimis bani lui JJ., II. şi J., însă erau banii lui I., inculpatul însoţindu-l când făcea transferurile de bani, precizând că nu ştie de unde proveneau banii.
Martora PP. a declarat că îşi menţine declaraţia data la urmărirea penală, că deşi sunt documente că a transferat sume de bani pe numele lui JJ., nu o cunoaşte pe aceasta şi nici pe A., ea fiind rugată de diferite persoane să facă transferuri de bani de pe numele său, primind pentru acest serviciu 100 de coroane.
Martorul QQ., deşi a declarat că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală, ulterior a revenit, precizând că îl cunoaşte numai pe M., întrucât el are o relaţie de concubinaj cu sora acestuia. Martorul nu şi-a mai menţinut declaraţia cu privire la faptul că l-ar fi văzut pe I. în Oslo şi că, de la nevasta lui M. ar fi aflat că o persoană numită "A." îi vindea ţigări şi, ulterior, şi medicamente. În ceea ce priveşte transferurile de bani, martorul a declarat că nu o cunoaşte pe JJ. şi nu a putut da relaţii cu privire la transferurile de bani de pe numele său pe numele acesteia, în cuantum de 6.000 RON, din datele de 17.11.2014 şi 20.11.2014.
Martorii RR. şi SS. şi-au menţinut declaraţiile date la urmărirea penală, în plus, acesta din urmă a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul K., pe care l-a transportat în Norvegia de 2, 3 ori şi că a auzit despre o persoană numită "A." care vindea medicamente.
Martorii TT., V., UU., VV. şi WW. şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală, martorul V. precizând că H. i-a fost recomandat în calitate de avocat în cauza penală în care era acuzat de trafic de medicamente, de către inculpatul A.
La instanţă, martorii XX., YY. şi ZZ. s-au prevalat de dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. fiind rude în grad prohibit cu inculpaţii.
Inculpaţii N. şi L. au depus înscrisuri în circumstanţiere, H., în apărare a depus înscrisuri pentru a dovedi relaţiile de colaborare ca avocat cu S.C. AAA., ce se ocupa cu comercializarea de furaje şi cereale, O. a depus caracterizări şi înscrisuri în circumstanţiere iar B. a depus înscrisuri în circumstanţiere.
La data de 16 februarie 2017, inculpatul H. a contestat înregistrările audio-video ambientale şi exterior din data de 13 martie 2015 de la "Y., susţinând că, în transcrierea discuţiilor, au fost omise cuvinte sau au fost adăugate altele, nu au fost indicate toate momentele de pe parcursul întâlnirii dintre cei trei inculpaţi şi care ar face dovada că a purtat convorbiri telefonice cu alte persoane, iar pe parcursul discuţiilor a părăsit efectiv încăperea în care se aflau pentru a vorbi la telefon, lipsind din încăpere 8 minute, timp în care discuţia acestuia telefonică interferează cu discuţia dintre E. şi A.
De asemenea, inculpatul a negat faptul că el ar fi persoana care apare în imaginile captate de pe camerele din U. din str. x A, Craiova în data de 24.02.2015 şi care s-ar fi întâlnit cu inculpatul E.
Instanţa de fond a procedat la vizionarea în şedinţă publică a înregistrărilor video şi audio din data de 134 martie 2015 de la "Y." iar prin adresa din 20 martie 2017, DI.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Gorj a comunicat instanţei că fişierele video şi audio privind înregistrarea din mediul ambiental a celor două înregistrări nu prezintă acelaşi moment iniţial de începere a celor două înregistrări, precizând că "înregistrarea video are la momentul pornirii un avans de cca. 10 secunde faţă de înregistrarea audio, raportându-ne la cronometrarea timpului scurs de 07:14 din fişierul audio - atunci când se aude sunetul de apel al unui telefon cu timpul de 07:24 din fişierul video - când H. este înregistrat video că răspunde la telefon. Înregistrarea din fişierul audio a continuat şi după întreruperea înregistrării din fişierul video corespunzător timpului cronometrat în cazul fiecăruia dintre acestea, fapt ce conduce la o diferenţă de dimensiune în timp dintre cele două fişiere".
În şedinţa din data de 03 mai 2017, după vizionarea anterioară a înregistrărilor contestate de inculpatul H., s-a încuviinţat de către instanţă efectuarea unei expertize a vocii şi vorbirii la I.N.E.C. - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, expertiză ce a vizat identificarea după voce a inculpatului H. în dialogurile contestate, astfel cum sunt prezentate în notele de redare şi îmbunătăţirea calităţii înregistrării audio iar, la data de 13 iunie 2017, a fost ataşat la dosarul cauzei raportul de expertiză criminalistică nr. 190 din 14 iunie 2017 întocmit de I.N.E.C. - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti.
În urma analizei coroborate a întregului material probator administrat în tot cursul procesului penal (urmărire penală şi judecata în fond), respectiv declaraţiile inculpaţilor, martorilor, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental, înregistrările de pe camerele video de la locurile unde s-au întâlnit inculpaţii, procesele-verbale de percheziţie efectuate la domiciliile inculpaţilor şi bunurile ridicate de la inculpaţi cu această ocazie, documentele privind transferurile bancare efectuate de inculpaţi, procesele-verbale de percheziţie informatică, concluziile Raportului de expertiză criminalistă nr. x din 14 iunie 2017 întocmit de I.N.E.C.- Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, instanţa de fond a apreciat că, în perioada mai 2014 - iulie 2015, s-a constituit şi activat un grup infracţional organizat cu ramificaţii în toată ţara (jud. Gorj, Mehedinţi, Dolj, Bucureşti, Cluj, Iaşi), implicând dealeri de medicamente, farmacişti, cât şi persoane care făceau trafic intern şi internaţional cu astfel de medicamente, respectiv x, x, x etc. Activităţile grupului s-au realizat pe paliere, respectiv procurarea fără documente legale de astfel de medicamente de la farmacişti, dealeri de medicamente, de către anumite persoane care, la rândul lor, le revindeau în ţară altor membri ai grupării, aceştia din urmă scoţându-le din ţară ascunse în autoturisme, autoutilitare şi plasându-le ulterior la alt segment al grupării, în principal pe relaţia Norvegia, unde erau vândute spre a fi folosite ca droguri în combinaţie cu alte medicamente sau băuturi alcoolice.
S-a reţinut că probele administrate confirmă faptul că liderul grupării infracţionale era inculpatul A., din jud. Mehedinţi, care avea locaţii unde deţinea medicamentele atât în mun. Drobeta-Turnu Severin cât şi la locuinţa din comuna Şimian, că medicamentele le procura de la dealeri, în cauză fiind probată şi implicarea inculpaţilor E., Q. şi C.. În activitatea infracţională erau implicate mai multe persoane, sursele de aprovizionare fiind din toată ţara, însă de majoritatea operaţiunilor avea cunoştinţă inculpatul A., care l-a implicat şi pe inculpatul B.
Probatoriul administrat face dovada certă că inculpatul A. era cel care aproviziona şi deţinea cantităţi mari din acest tip de medicamente, însă tot el era şi cel care asigura desfacerea acestora, având pe raza jud. Gorj mai mulţi beneficiari - cetăţeni de etnie rromă, N., M., L., K., I., J., care cumpărau medicamentele pentru a le scoate din ţară în vederea comercializării în Norvegia, fapt realizat de o parte dintre aceştia, după cum rezultă din considerentele hotărârii.
Pentru a nu fi depistaţi în activităţile infracţionale realizate, membrii grupului infracţional foloseau în convorbirile telefonice pentru a desemna medicamentele cu conţinut stupefiant indicativi precum "X", "R" "D" sau anumite cuvinte cu o conotaţie cunoscută doar de aceştia, respectiv "roşu, alb, dulceaţă, mămăligă, borcane, mâncare, whisky alb".
Plăţile pentru medicamentele livrate se făceau fie direct la primirea mărfii, fie prin agenţiile de transfer monetar, sumele fiind trimise de către interpuşi prin interpuşi, de exemplu, A. a primit din Norvegia, prin soacra sa, martora JJ., circa 4.547,62 USD şi 18.514,98 RON, conform chitanţelor de transfer existente la dosarul cauzei iar pe numele fostei soţii, II., suma de 4.999,4 RON.
1. Cu privire la inculpatul A. instanţa de fond a reţinut că a iniţiat şi constituit grupul infracţional organizat, având ca scop cumpărarea, vânzarea sau scoaterea din ţară de medicamente alături de inculpaţii B., K., L., N., M., ulterior, aderând şi inculpaţii E., I., J., O., C., Q. În calitate de lider al grupării infracţionale, era persoana care a organizat aprovizionarea cu medicamente ce au în componenţă substanţe cu conţinut stupefiant şi care au un regim special de vânzare sau folosire în farmacii şi spitale pe piaţa internă, fiind, totodată, şi persoana care vindea sau intermedia vânzarea unor astfel de medicamente către persoanele care le revindeau la rândul lor sau le scoteau din ţară, în vederea comercializării ca droguri.
Astfel, în realizarea activităţii infracţionale inculpatul A. era în legătură cu mai multe persoane, printre persoanele de la care inculpatul se aproviziona cu medicamente, fiind şi inculpatul E., angajat al S.C. G. S.A. Iaşi, iar ulterior, le revindea inculpaţilor L., K., I., J. O altă sursă de la care A. a cumpărat medicamente în două rânduri a fost şi inculpatul C., din mun. Cluj-Napoca, unde inculpatul s-a deplasat împreună cu B.
Conţinutul interceptărilor telefonice au relevat faptul că inculpatul A. avea şi alte surse de aprovizionare din ţară, respectiv dealeri din Bucureşti, cât şi pe relaţia Serbia.
În declaraţia dată la instanţă inculpatul A. nu a recunoscut săvârşirea faptelor penale, arătând că nu îi cunoaşte pe Q. şi O., iar cu inculpatul C. s-a întâlnit o singură dată. Cu privire la faptele reţinute în sarcina sa la data de 12 ianuarie 2015, a declarat că s-a dus în comuna Vidin, judeţul Gorj, împreună cu B., pentru a se întâlni cu L., pentru ca să-i ducă acestuia ţigări de la magazinul fostei sale soţii, în contul unei datorii de 400 euro pe care o avea la acesta. În ceea ce priveşte întâlnirile cu I. şi cu Z., a arătat că vizau vânzarea-cumpărarea de motoare de barcă. La întâlnirea de la discoteca "W." din com Ciuperceni cu I., el a cumpărat de la acesta trei motoare de bărci, pe care două le-a vândut lui Z. şi, pentru că unul din motoare era ars, I. i-a returnat 3.600 de euro, pe numele soacrei sale,în perioada când I. a fost plecat în occident. În ceea ce priveşte motivul pentru care soacra sa a primit banii, inculpatul a arătat că el lucra ca şofer la sindicat şi muncitor la Petroşani şi nu putea primi banii. În legătură cu inc. H., acesta a arătat că i-a fost avocat lui şi fratelui său şi discuţiile cu acesta se refereau la "x", un medicament recomandat de E. pentru porcii de la ferma sa. Inculpatul nu a putut preciza la ce referea atunci când, în convorbiri folosea "roşu, x, x", însă a arătat că nu se referea la medicamente cu conţinut stupefiant, inclusiv cu persoanele care îl sunau din Norvegia şi cărora el le trimitea vin, brânză, ţuică, astfel că posibil să fi fost vorba despre vin alb şi roşu. În legătură cu deplasarea la Cluj împreună cu B., a arătat că a făcut-o în schimbul unui serviciu, primind în schimb o cremă şi un ruj. Cu privire la discuţiile de la Y. a arătat că nu priveau medicamente cu conţinut stupefiant, ci medicamente pentru porci. Inculpatul a precizat că niciodată nu i-a propus lui E., în prezenţa lui H. sau în lipsa acestuia, să-i procure medicamente cu conţinut stupefiant, iar cu M. nu a avut niciodată vreo discuţie şi nici nu-l cunoaşte.
Prima instanţă a apreciat că apărările inculpatului nu sunt susţinute de materialul probator administrat şi a reţinut în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată (8 acte materiale), având în vedere şi faptul că martorii QQ. şi SS. în declaraţiile date la instanţa au confirmat preocupările inculpatului în ceea ce priveşte vânzarea de astfel medicamente.
În concret, s-a reţinut că inculpatul A., la data de 12.01.2015, împreună cu inculpatul B., s-a deplasat cu autoturismul marca x cu nr. x (ce se afla în folosinţa exclusivă a inculpatului A.), la intrarea în localitatea Vidin din judeţul Gorj unde au vândut inculpaţilor L. şi K., ce au folosit pentru deplasare autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, o cantitate importantă din medicamentele menţionate, ambalate în 2 cutii din carton, de culoare maro. Tranzacţia a fost surprinsă prin supravegherea în mediul ambiental, de către organele de urmărire penală, în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise de instanţa de judecată, fiind întocmit în acest sens procesul-verbal de supraveghere, la care a fost ataşată o planşă fotografică (probe existente la dosar).
La tranzacţie a participat şi inculpatul M., care a făcut mai multe deplasări în imediata apropiere a locului de întâlnire a inculpaţilor, pe DJ 661, cu o autoutilitară, de culoare albă, înmatriculată în Bulgaria, asigurând desfăşurarea în bune condiţii a vânzării, aspect ce rezultă conţinutul convorbirilor telefonice dintre inculpaţi şi al procesului-verbal de supraveghere în care se observă cum acesta din urmă ameninţă ocupanţii unui autoturism necunoscut ivit în zonă să părăsească zona.
Apărările inculpaţilor A. şi B. potrivit cărora tranzacţia a vizat ţigări, sunt infirmate de probele administrate, inclusiv de declaraţia inculpatului M. care a recunoscut că fapta. Legătura strânsă ce se formase între cei 5 inculpaţi în vederea săvârşirii infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de risc rezultă şi din rezultatul discuţiilor telefonice purtate între aceştia, ulterioare efectuării tranzacţiei din 12.01.2015 care, contrar celor susţinute de inculpaţi, dovedesc că se cunoşteau şi acţionau coordonat în scopul realizării traficului de medicamente cu conţinut stupefiant. Discuţiile anterioare datei de 12 ianuarie 2015 prezintă actele de pregătire a infracţiunilor, astfel, la data de 09.01.2015, inculpatul A. i-a cerut inculpatului K. să discute cu inculpaţii L. şi M. pentru a stabili cu exactitate cantitatea pe care urma să le-o vândă în data de 12.01.2015:
"mai mi-adusă cineva o sută de bucăţi, X mai mi-adusă cineva trei sute şi este acum...dacă vrei când pleci uite io le sui în maşină şi ţi le aduc (...) du-te şi vorbeşte cu L. şi sună-mă (...) deci a lui M. e, ce i-am spus, asta e (...)".
În realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul A. s-a întâlnit din nou, la data de 13.03.2015, cu inculpatul E., pentru a stabili cu exactitate detaliile unei tranzacţii cu medicamente cu conţinut stupefiant, sens în care îl întreabă pe acesta din urmă dacă a găsit o sursă de aprovizionare cu medicamente în mun. Bucureşti "pe la Bucureşti nu e pe acolo pe unde ziceai mata că e bine, pe la Bucureşti, pe unde ziceai mata? (...) păi da (...) păi da (...) de acolo să iau din Bucureşti. Şi e şi problemă".
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul H., instanţa nu a reţinut presupusa activitate a acestuia de înlesnire a săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, întrucât nu a fost probată dincolo de orice îndoială participarea sa cu intenţie la comiterea faptei penale, astfel că, simpla prezenţă a acestuia la întâlnirile de la Y. din datele de 02.03.2015 şi 13.03. 2015, nu este suficientă pentru pronunţarea unei hotărâri de condamnare. Vizionarea fişierului video şi expertiza vocii efectuate de INEC au demonstrat că dialogurile atribuite acestuia nu îi aparţin în cea mai mare parte, fiind evident că la discutarea aspectelor esenţiale inculpatul H. nu a fost în încăperea unde s-a purtat conversaţia inculpaţilor A. şi E. privind preţul de vânzare al medicamentelor şi luarea deciziei de a nu depăşi suma de 20 lei/cutie (nota de redare de la dosar).
Referitor la cela de-al doilea act material s-a reţinut că, la data de 01.04.2015, inculpatul A. s-a deplasat împreună cu inculpatul B., cu autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, în mun. Cluj-Napoca, unde, în incinta complexului comercial BBB. s-au întâlnit cu inculpatul C.. După ce au purtat mai multe discuţii, inculpaţii C. şi B., s-au deplasat la autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x (folosit de C.), pe care l-au parcat în imediata apropiere a autoturismului marca x, după care cei doi au transportat din portbagajul autoturismul marca x, în portbagajul autoturismul marca x, un număr de 5 cutii de carton ce conţineau medicamente având în conţinut substanţă prevăzută de Legea nr. 143/2000, pe care le-au acoperit cu o pătură, după care au revenit în incinta complexului.
Întreaga tranzacţie cu medicamente a fost surprinsă de camerele de supraveghere în mediul ambiental, în baza mandatelor de supraveghere tehnică, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal la care s-a ataşat planşa fotografică.
Apărarea inculpatului că a fost şofer pentru B. şi nu l-a cunoscut pe inculpatul C., că nu a avut niciun fel de relaţii cu acesta este infirmată de materialul probator din care rezultă că numărul de telefon al inculpatului C. a fost găsit salvat în fişierul contacte din telefonul său precum şi declaraţiile contradictorii ale celorlalţi inculpaţi cu privire la bunurile tranzacţionate.
Continuând activitatea infracţională, în perioada mai 2014 - iulie 2015, inculpatul A. a procurat cantitatea de 600 cutii x (18.000 comprimate), concentraţie 1 mg, de la inculpatul E., aspect confirmat de acesta din urmă în cursul urmăririi penale când a relatat că i-a vândut medicamentele la solicitarea inculpatului H., pe care spera să-l angajeze ca avocat într-un litigiu şi să obţină astfel un onorariu mai mic.
S-a reţinut în baza analizării probatoriului administrat că, la data de 19.04.2015, inculpatul A. a vândut medicamente ce au în conţinut substanţe active (x, x, x), ce se regăsesc în tabelul III - anexă la Legea nr. 143/2000 unei persoane apelată Z. din mun. Motru, jud. Gorj, în schimbul sumei de 18.400 RON şi că la data de 01.05.2015 a vândut unei persoane de sex masculin apelată cu numele CCC. cantitatea de 200 cutii x şi 150 borcane x, medicamente ce au în conţinut substanţe active, ce se regăsesc în tabelul III - anexă la Legea nr. 143/2000.
Relevantă în acest sens este convorbirea telefonică din data de 25.11.2014, ora 20:03, dintre inculpatul A. (x) şi o persoană de sex masculin, apelată Z., ocazie cu care acesta din urmă i-a transmis că doreşte să cumpere medicamente cu conţinut stupefiant folosind sintagma "mâncare" iar inculpatul i-a răspuns că nu are decât "x şi roşu-x", iar "mâine vine ală pe la mine " şi că preţul de vânzare la comprimatele x este de 40 de RON "mă, ală roşu ce să-ţi spun că io nu mă feresc (...) l-am dat şi aşa îl dau, 40 "
S-a mai reţinut că, în perioada mai 2014 - iulie 2015, inculpatul A. a vândut medicamente de tip x, x inculpaţilor I. şi J., aspect confirmat şi de inculpatul I. în declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală în care a arătat că, în data de 24.02.2015, ştiind de la numitul X. (fostul său cumnat) că inculpatul A. se ocupă cu traficul ilicit de medicamente cu conţinut stupefiant, mai exact x şi x, a hotărât să se întâlnească cu acesta pentru a discuta despre o eventuală tranzacţie cu medicamente. Revenirea asupra depoziţiei date în faţa instanţei a fost apreciată ca nefiind justificată, declaraţiile ulterioare ale inculpatului fiind contrazise de probele administrate.
Ulterior, inculpaţii I. şi J., în baza unor înţelegeri telefonice, s-au deplasat în comuna Ciuperceni, la discoteca W., unde s-au întâlnit cu inculpatul A., de la care au cumpărat o cantitate de medicamente.
Tot în continuarea activităţii infracţionale, inculpatul A. a vândut medicamente ce au în conţinut substanţe active şi inculpatului N. cu scopul de a le scoate din ţară şi a le vinde pe teritoriul Norvegiei. Relevantă în acest sens este convorbirea telefonică din data de 26.03.2015, când inculpatul N. a fost contactat de o persoană de sex masculin(x), căreia i-a spus că se află la locuinţa inculpatului A., în mun. Drobeta-Turnu Severin:
"Doamnă-ce faci puiule? (...) VV-uite, aicea, la Severin, la A. acasă (...)".
S-a reţinut că din conţinutul convorbirilor şi comunicărilor telefonice purtate de inculpat cu diferiţi membrii ai grupării sau persoane din anturajul rezultă activitatea de coordonare şi organizare din cadrul grupului infracţionale organizat apărările sale fiind nefondate, dar şi activităţi de luare a măsurilor în vederea cumpărării şi vânzării de medicamente cu conţinut stupefiant, măsuri care se circumscriu condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ce intră în conţinutul infracţiunii continuate.
La datele de 27.11.2014 şi 29.11.2014, inculpatul A. a discutat cu "..." (K.), care se afla în Norvegia, reproşându-i că i-a creat probleme cu oamenii, întrucât a cumpărat medicamente de la el şi pentru alte persoane:
"te sunai bă, nu mi-ai spus! ai luat marfă şi pentru DDD. de la mine (...) mă sună lumea astăzi!". La rândul său K. l-a întrebat dacă mai are "borcane":
"tu mai aduci borcane acum? A.: - nu am, dacă poţi să-mi bagi şi mie roşu şi de ailant dacă poţi să-mi faci ceva bine de bine"(notele de redare de la dosar).
În acelaşi registru probator au fost reţinute şi convorbirile telefonice dintre inculpatul A. cu inculpatul K. când primul îi cere suma de 700 euro (convorbirea din 02.12.2014, nota redare de la dosar); sau când îi comunică numele soacrei sale (JJ.) pentru a realiza transferul bancar (convorbirea din 03.12.2014, nota de redare de la dosar); când îi comunică lui ... că un colaborator a fugit cu marfa şi banii (convorbirea din 05.12.2014, nota de redare de la dosar); când ... se afla în Norvegia şi îi comunică lui EEE. are medicamentele după care FFF. îl asigură că îl va trimite pe L. (convorbirile telefonice din 06.12.2014 şi 07.12.2014 - dosar); când FFF. îl asigură pe ... că îi poate da medicamente x şi x, nefiind sigur pentru x (convorbirea din 08.01.2015, nota de redare de la dosar); când îi cere lui ... să discute cu L. şi cu M. (convorbirea din 09.01.2015, nota de redare dosar) sau când o persoană GGG. îi cere lui A. o cantitate de medicamente (convorbirea din 26.01.2015, nota de redare de la dosar).
Pentru toate aceste considerente s-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A., constând în aceea că a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, având ca scop cumpărarea, vânzarea şi scoaterea din ţară de medicamente ce au în conţinut substanţe active (x, x, x), ce se regăsesc în tabelul III - anexă la Legea nr. 143/2000, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., infracţiune pentru care inculpatul urmează a fi condamnat.
Instanţa de fond a reţinut şi constatat că fapta inculpatului A., constând în aceea că a procurat prin cumpărare medicamente ce au în conţinut substanţe active (x, x, x) pe care le-a vândut la diferite persoane din anturajul său infracţional printre care lui K., I., L. şi M. cu scopul de a le scoate din ţară şi a le vinde în Norvegia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., care absoarbe în conţinutul său şi actele materiale reţinute de procuror ca întrunind elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de risc prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, astfel cum a solicitat şi parchetul prin cererea de schimbare a încadrării juridice.
Pentru a aprecia astfel, instanţa de fond a avut în vedere practica judiciară care a statuat că atunci când nu este vorba de acţiuni distincte, săvârşite în împrejurări diferite, nu se pot reţine cele două infracţiuni prevăzute de art. 3 şi de art. 2 din Legea nr. 143/2000, în concurs. Raportat la datele speţei, chiar dacă pentru traficul internaţional de droguri s-a reţinut forma complicităţii, instanţa a apreciat că fapta inculpatului A., constând în aceea că a procurat, în mod repetat, prin cumpărare medicamente ce au în conţinut substanţe active (x, x, x) pe care le-a vândut la diferite persoane din anturajul său infracţional, printre care inculpaţilor K., I., J., L. şi M., cu scopul de a le scoate din ţară şi a le vinde în Norvegia, întruneşte doar elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., infracţiune care absoarbe în conţinutul său actele materiale reţinute de procuror ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de risc, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, sens în care a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. şi a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de parchet.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de săvârşire, mijloacele folosite, contribuţia pe care inculpatul a avut-o la săvârşirea faptelor, starea de pericol create pentru valorile ocrotite, natura şi gravitatea rezultatului produs, antecedentele penale ale inculpatului, dar şi nivelul de educaţie, vârsta acestuia, situaţia familială şi social, aşa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit în cauză şi probele în circumstanţiere depuse de inculpat.
Raportat la conţinutul fişei de cazier a inculpatului din care rezultă că inculpatul a fost anterior condamnat prin Sentinţa penală nr. 2585/2013 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin Decizia penală nr. 1590 la 12.12.2014 a Curţii de apel Craiova, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2961 din Legea nr. 571/2003 cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81 C. pen. (1968) pe durata termenului de încercare de 4 ani şi la împrejurarea că faptele din prezenta cauză au fost săvârşite pe durata termenului de încercare, instanţa de fond a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (1) C. pen., sens în care a reţinut în sarcina inculpatului starea de recidivă post condamnatorie şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 83 şi art. 43 alin. (1) C. pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate cu consecinţa executării pedepsei alături de pedeapsa rezultantă aplicată în cauză.
Pentru aceste considerente, instanţa a aplicat inculpatului A. pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru cele două fapte aflate în concurs, respectiv de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) C. pen. şi, în urma contopirii acestora a rezultat o pedeapsă principală de 4 ani închisoare, la care a adăugat sporul de o treime din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv sporul de 1 an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
În urma revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată aceleiaşi inculpat prin Sentinţa penală nr. 2585 din 11.12.2013 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin Decizia penală nr. 1590/12.12.2014 a Curţii de Apel Craiova, a stabilit ca inculpatul A. să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în cauză, rezultând în final pedeapsa de 7 ani închisoare, în regim privativ de libertate.
2. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B. s-a reţinut că a aderat la grupul infracţional organizat, condus de inculpatul A., în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, prin cumpărarea şi vânzarea unor medicamente ce au în conţinut substanţe prevăzute în tabelul - anexă III la Legea nr. 143/2000. Probele administrate, interceptările audio video, procesele-verbale de supraveghere au făcut dovada că acesta a avut legături infracţionale cu membrii grupării, respectiv cu inculpaţii A., L., K., M., C. şi O.
Referitor la acuzaţiile aduse, în declaraţia dată la instanţă la data de 26 ianuarie 2017, inculpatul B. a recunoscut parţial faptele reţinute în sarcina sa, numai tranzacţiile cu medicamente în relaţia cu inculpatul O., cu precizarea că nu a cunoscut că deţinerea unor astfel de medicamente este în prezent ilegală.
S-a reţinut că apărările formulate, în sensul nu a făcut parte din grupul infracţional organizat şi nu a participat la cumpărarea şi vânzarea de medicamente sunt infirmate de probele administrate în cauză, inclusiv de declaraţiile celorlalţi inculpaţi. Astfel, inculpatul O. a recunoscut vânzarea către acesta, în mod repetat, de medicamente, în cantităţi mult mai mari decât cele recunoscute de inculpatul B., respectiv că au fost 7 tranzacţii, că pentru fiecare vânzare primea 100 euro şi se vindeau circa 90 de cutii din fiecare medicament cu conţinut stupefiant de fiecare dată (declaraţia de la dosar fond) şi că o parte trebuie să le ducă la prieteni afară, adică în străinătate.
În susţinerea acuzaţiilor aduse inculpatului B. a fost reţinută depoziţia inculpatului M. care a recunoscut tranzacţia din data de 12 ianuarie 2015, acesta asigurând paza, astfel că apărările lui B. potrivit cărora a fost simplu şofer pentru o tranzacţie legală de ţigări între inculpatului A. şi inculpaţii L. şi K. nu au fost primite. Declaraţiile inculpatului B. sunt contradictorii şi infirmate de depoziţiile inculpatului C., astfel deşi susţine că ar fi cumpărat de la C. haine şi parfumuri, cel din urmă a susţinut că i-a vândut produse cosmetice x.
În interpretarea coroborată a materialului probator administrat, prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului B. comiterea în formă continuată a infracţiunii de trafic de droguri de risc (7 acte materiale).
Astfel, s-a dovedit dincolo de orice bănuială că, la data de 12.01.2015, inculpatul B. împreună cu inculpatul A., s-au deplasat cu autoturismul marca x, cu nr. x, (ce se afla în folosinţa exclusivă a inculpatului A.), la intrarea în localitatea Vidin din judeţul Gorj, unde au vândut inculpatului L. şi K., ce au folosit pentru deplasare autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, o cantitate importantă din medicamentele cu conţinut stupefiant, ambalate în 2 cutii din carton, de culoare maro, împrejurare confirmată şi de imaginile obţinute în urma supravegherii în mediul ambiental şi conţinutul procesului-verbal de supraveghere la care a fost ataşată planşă fotografică. La tranzacţie a participat şi inculpatul M., care pe parcursul efectuării acesteia a făcut mai multe deplasări în imediata apropiere a locului de întâlnire a inculpaţilor, pe DJ 661, cu o autoutilitară, de culoare albă, înmatriculată în Bulgaria, asigurând desfăşurarea în bune condiţii a tranzacţiei.
Toate aceste împrejurări au rezultat atât din depoziţia inculpatului M. care a recunoscut comiterea faptelor, discuţiile telefonice purtate de inculpaţi cât şi din cuprinsul procesului-verbal de supraveghere, care surprinde momentul în care inculpatul M., observând un autoturism necunoscut pe raza localităţii Vidin, se deplasează la ocupanţii acestuia, transmiţându-le într-un mod ameninţător să plece cât mai repede din zona respectivă.
Tot în cadrul activităţii infracţionale s-a reţinut că, la data de 31.03.2015, inculpatul B. s-a deplasat cu autoturismul marca x, înmatriculat sub numărul x, pe raza localităţii Sânnicolau Mare, unde s-a întâlnit cu inculpatul O., ce folosea pentru deplasare autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x şi a primit de la acesta 2 cutii din carton şi o pungă din material plastic, inscripţionată x, toate conţinând medicamente prevăzute de Legea nr. 143/2000.
Relevante sub aspect probator sunt declaraţiile inculpatului O. în care a arătat că a efectuat circa 6 - 7 livrări de medicamente lui B., o tranzacţie viza circa 90 de pachete din fiecare medicament cu conţinut stupefiant, susţineri care se coroborează cu procesele-verbale de supraveghere însoţite de planşele foto şi notele de redare a convorbirilor telefonice şi tip sms.
S-a reţinut în baza probatoriului că inculpatul B. la data de 01.04.2015, s-a deplasat împreună cu inculpatul A., cu autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, în mun. Cluj-Napoca, unde, în incinta complexului comercial BBB., s-au întâlnit cu inculpatul C.. După ce au purtat mai multe discuţii, inculpaţii C. şi B. au mers la autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x (folosit de C.), pe care l-au parcat în imediata apropiere a autoturismului marca x şi au transportat din portbagajul autoturismului marca x, în portbagajul autoturismului marca x, 5 cutii din carton cu medicamente, ce aveau în conţinut substanţă prevăzută de Legea nr. 143/2000, pe care le-au acoperit cu o pătură, după care au revenit în incinta complexului.
Întreaga tranzacţie cu medicamente a fost surprinsă în mediu ambiental în baza mandatelor de supraveghere tehnică, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal la care s-a ataşat planşa fotografică şi notele de redare a convorbirilor telefonice.
În realizarea activităţii infracţionale, la data de 29.04.2015, inculpatul B. a cumpărat de la inculpatul O. 14 cutii de x, medicament livrate prin intermediul fratelui lui B., astfel cum rezultă din conţinutul convorbirilor telefonice dintre cei doi inculpaţi iar, la data de 10.07.2015, a cumpărat de la inculpatul C. o cantitate importantă de medicamente, tranzacţia având loc pe raza mun. Cluj-Napoca, unde inculpaţii au transferat mai multe cutii ce conţineau medicamente de tip x şi x în portbagajul autoturismului x. În dovedirea acestei tranzacţii au fost avute în vedere notele de redare a convorbirilor telefonice şi tip sms din datele de 08.07.2015 şi 09.07.2015 purtate de C. care se coroborează cu procesele-verbale de supraveghere tehnică, planşe foto şi procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare şi cele informatice asupra bunurilor ridicate de la inculpaţi.
În continuarea activităţii infracţionale, la data de 10/11.07.2015, inculpatul B. a vândut o cantitate de medicamente, ce avea în conţinut substanţe active prevăzute de Legea nr. 143/2000, inculpaţilor I. şi J., iar cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa sa din mun. Drobeta-Turnu Severin au fost găsite la deţinere cantitatea de 12.000 comprimate x.
S-a reţinut ca fiind relevante în dovedirea activităţii infracţionale a inculpatului B. şi conţinutul proceselor-verbale de transcriere a interceptărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice, cât şi supravegherile în mediul ambiental, din care rezultă, pe de o parte, că inculpaţii se cunoşteau între ei şi acţionau în mod organizat iar, pe de altă parte, că au efectuat acele tranzacţii cu medicamente ce au în conţinut substanţe active prevăzute de Legea nr. 143/2000.
Astfel, la data de 23.02.2015, inculpatul B. (x) a discutat cu inculpatul A. (x) despre o cantitate de medicamente iar la data de 25.02.2015, B. a stabilit cu A. detaliile unei tranzacţii cu medicamente; la data de 22.03.2015, B. a transmis un SMS numitului HHH. (x) prin care îi comunică că este cerere mare la medicamente şi a crescut preţul pe care îl şi comunică interlocutorului pentru fiecare produs; la datele de 27.03.2015, 31.03.2015 şi 17.04.2015 comunică cu inculpatul O. prin mesaje text prin care stabilesc detaliile privind locul de întâlnire şi tranzacţiile cu medicamentele x, x şi x ce au în conţinut substanţă active (notele de redare de la dosar).
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului B., constând în aceea că, în perioada mai 2014 - 15 iulie 2015, a aderat la grupul infracţional organizat iniţiat de inculpatul A., având ca scop cumpărarea, vânzarea şi scoaterea din ţară de medicamente ce au în conţinut substanţe active (x, x, x), ce se regăsesc în tabelul III- anexă la Legea nr. 143/2000, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., pentru care inculpatul urmează a fi condamnat.
În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de parchet, din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., într-o singură infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., instant de fond a admis-o şi a dispus în consecinţă. Astfel, a apreciat că, în cauză, nu este vorba de acţiuni şi împrejurări distincte pentru a se putea reţine cele două infracţiuni prevăzute de art. 3 şi 2 din Legea nr. 143/2000, în concurs, chiar dacă pentru traficul internaţional de droguri s-ar reţine forma complicităţii, sens în care a apreciat că fapta inculpatului B., de a procura, în mod repetat, prin cumpărare medicamente ce au în conţinut substanţe active (x, x, x) pe care le-a vândut la diferite persoane din anturajul său infracţional printre care lui K., L. şi M. cu scopul de a le vinde în Norvegia, întruneşte doar elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., infracţiune ce absoarbe în conţinutul său actele materiale reţinute de acuzare ca întrunind elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de risc, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile stabilite în conţinutul art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de săvârşire a faptei, mijloacele folosite, starea de pericol create pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs, antecedentele penale ale inculpatului, dar şi nivelul de educaţie, vârsta acestuia, situaţia familială şi socială, sens în care a apreciat că aplicarea unor pedepse într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de grup infracţional organizat (în modalitatea aderării) - de 1 an şi 6 luni închisoare -, respectiv de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri, astfel cum a fost reţinută după schimbarea încadrării juridice, la care a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 6 luni, în final, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani închisoare, sunt suficiente pentru realizarea scopului pedepsei.
Având în vedere gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite de inculpat, aşa cum rezultă din împrejurările şi modul de comitere dar şi persoana acestuia (raport de evaluare, fila x instanţă) - care a conştientizat gravitatea faptelor, este tânăr, este integrat social, are în întreţinere doi copii minori - instanţa a apreciat că executarea pedepsei în regim de detenţie nu este necesară şi proporţională cu gravitatea faptelor şi persoana acestuia, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, prin măsurile şi obligaţiile impuse în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen., pe durata termenului de încercare de 4 ani, este în măsură să asigure realizarea scopului educativ şi preventiv al pedepsei.
3. În legătură cu activitatea inculpatului C. s-a reţinut că din coroborarea întregului material probator administrat (procesele-verbale de supraveghere tehnică însoţite de planşe foto, notele de redare a convorbirilor telefonice şi de tip SMS, declaraţiile inculpaţilor, procesele-verbale de percheziţie informatică şi domiciliară), rezultă că acesta a aderat la grupul infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, prin cumpărarea şi vânzarea unor medicamente ce au în conţinut substanţe prevăzute în tabelul-anexă III la Legea nr. 143/2000, aflându-se în relaţie infracţională cu inculpaţii A. şi B., prin intermediul unei cunoştinţe, HHH. din mun. Sibiu, activitatea sa desfăşurându-se în perioada martie - 15 iulie 2015.
Relaţia dintre inculpat şi membrii grupului infracţional organizat, inculpaţii A. şi B., a fost dovedită de rezultatul percheziţiei informatice în urma căreia au fost identificate ca fiind salvate în fişierul agendă numerele de telefon ale celor doi inculpaţi, de conţinutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental care se coroborează şi cu procesele-verbale de supraveghere şi planşele foto, probe ce fac dovada activităţii infracţionale reţinute în sarcina inculpatului C., desfăşurată în cursul anului 2015.
Astfel, din analiza materialului probator administrat a rezultat faptul că la data de 01.04.2015, între inculpaţii A., B. şi C., a avut loc o întâlnire în mun. Cluj-Napoca, la un mall, unde au discutat cu privire la tranzacţie iar acesta din urmă a predat 5 cutii de carton cu medicamente cu conţinut stupefiant (x, x, x), care au fost puse în portbagajul autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x, aparţinând inculpatului A., aspect ce rezultă din procesele-verbale de supraveghere tehnică în mediu ambiental şi planşa fotografică.
Tot în realizarea activităţii infracţionale, după o discuţie purtată la data de 08.07.2015 cu B., inculpatul C. l-a informat că deţine cantitatea de 1500 cutii x şi 500 x, iar la data de 10.07.2015 tranzacţia s-a şi realizat în mun. Cluj-Napoca, într-un loc retras, respectiv într-o parcare între două tiruri, unde cutiile cu medicamente au fost transferate într-o maşină marca x, astfel cum rezultă şi din procesele-verbale de supraveghere tehnică în mediu ambiental şi planşa fotografică.
Instanţa de fond a mai reţinut şi faptul că la data de 16.07.2015, în urma percheziţiei domiciliare la două locaţii aparţinând inculpatului C., a fost găsit şi ridicat pistolul marca x, fără muniţie, seria x iar, potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 27.07.2015, s-a concluzionat că arma este în stare de funcţionare, ţeava fiind modificată, putând fi folosită şi pentru următoarele tipuri de muniţie: cartuşe iritant lacrimogene, cartuşe de avertizare şi cartuşe cu bilă de cauciuc faţă de două tipuri, aşa cum a fost conceput; prin modificarea ţevii, respectiv scoaterea sistemului de opturare, arma are regimul armelor de foc letale, putând fi utilizată şi altă muniţie (cartuş cu proiectil metalic). Totodată, cu ocazia percheziţiei informatice asupra telefonului mobil x, în agenda telefonică a fost identificat numărul coinculpatului B.
Instanţa de fond a apreciat ca nesinceră declaraţia inculpatului din data de 18 septembrie 2017 dată în faţa instanţei, referitor la aspectele relatate de acesta privind provenienţa pistolului (de la un vânzător ambulant ca obiect de design pe care îl ţinea pe birou deoarece nu funcţiona lipsindu-i percutorul), având în vedere concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 27.07.2015 care au dovedit contrariul; cele referitoare la faptul că a avut doar relaţii comerciale cu B., căruia i-a vândut produse cosmetice marca x şi y fără a avea acte de provenienţă şi că nu cunoştea cu ce se ocupă inculpaţii B. şi A. raportat la rezultatul percheziţiei informatice care a evidenţiat în agenda telefonică a inculpatului numerele celorlalţi doi coinculpaţi precum şi conţinutul discuţiile tip SMS dintre C. şi D. din care rezultă că cei doi discutau cu privire la preţul medicamentului x, achiziţionarea de medicamente cu conţinut stupefiant numite "D-uri" şi "X-uri", prescurtări pentru medicamentele x şi x. Totodată, în aprecierea apărărilor inculpatului C., instanţa de fond a avut în vedere şi depoziţia inculpatului B. în care, contrar celor susţinute de C., a arătat că ar fi cumpărat produse cosmetice x şi nu haine şi parfumuri cum susţine inculpatul. De altfel, la percheziţia domiciliară a inculpatului B., din data de 15 iulie 2015, nu s-au găsit eventualele produse cosmetice, ci medicamente cu conţinut stupefiant.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului C., care în perioada martie - 15 iulie 2015 a aderat la grupul infracţional organizat iniţiat de A., având ca scop cumpărarea, vânzarea şi scoaterea din ţară de medicamente ce au în conţinut substanţe active (x, x, x), ce se regăsesc în tabelul III anexă la Legea nr. 143/2000, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., pentru care acesta urmează să fie condamnat.
De asemenea, a constatat instanţa de fond că fapta inculpatului C. care, în perioada aprilie - 15 iulie 2015, la diferite intervale de timp, a procurat astfel de medicamente şi le-a vândut, în mod repetat (2 acte materiale) inculpaţilor A. şi B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., infracţiune pentru care inculpatul urmează să răspundă penal.
Totodată, fapta aceluiaşi inculpat de a deţine, fără drept, un pistol cu glonţ marca x, armă letală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 342 alin. (1) C. pen., pentru care inculpatul urmează a fi condamnat.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului şi a modalităţii de executare, instanţa de fond a avut în vedere natura şi limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, împrejurările şi modul de săvârşirea a faptelor, urmările produse, gradul de pericol social concret al faptelor dar şi persoana inculpatului, faptul că este la primul conflict cu legea penală, este integrat social, sens în care a aplicat inculpatului pedepse cu închisoarea orientate spre minimul special prevăzut de legea penală (respectiv de 1 an închisoare, 2 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an închisoare), apreciind că aceste sancţiuni corespund gradului de pericol social concret al faptelor reţinute în sarcina inculpatului şi periculozităţii acestuia, şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) raportat la articolul 39 lit. b) C. pen., privind contopirea şi aplicarea sporului în cazul concursului de infracţiuni, a stabilit ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
Apreciind că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi îndeplinit şi fără executarea efectivă a sancţiunii penale, faţa de împrejurările săvârşirii faptelor, de persoana inculpatului, aflat la primul conflict cu legea penală, fiind integrat social, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, impunând acestuia obligaţiile prevăzute de norma legală.
4. Referitor la inculpatul D. instanţa de fond a apreciat că materialul probator administrat nu susţine acuzaţiile de grup infracţional organizat, în forma aderării, trafic de droguri intern şi internaţional, aduse inculpatului, astfel că, a dispus achitarea acestuia, întemeiat pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În aprecierea soluţiei de achitare instanţa a avut în vedere declaraţia inculpatului care nu a recunoscut comiterea faptelor şi a arătat că pe H. l-a cunoscut prin intermediul fratelui său, că dorea să-l angajeze într-un proces, că banii primiţi de la I. erau pentru fratele său iar cele 30 de comprimate ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare erau ale fostei soţii ce avea probleme psihice şi care, în final, s-a şi sinucis, depoziţie care se coroborează cu declaraţia inculpatului E. în care a arătat în faţa organelor de cercetare penală că el crede că cele 30 comprimate x, fac parte din cantitatea de medicamente pe care inculpatul A. le-a cumpărat de la el, ulterior, revenind asupra acestor aspecte şi cu declaraţiile martorelor II., JJ. care au arătat că cele 30 de comprimate de x (x) nu au fost găsite în locuinţa inculpatului, ci în magazinul martorei II., fosta sa cumnată, aflat în aceeaşi curte cu imobilul inculpatului iar, în acea perioadă, fosta soţie a inculpatului, numita CC. avea prescrise astfel de medicamente, suferind de afecţiuni psihice ce ulterior au condus la decesul acesteia.
Prin urmare, judecătorul de la instanţa de fond a apreciat că toate aceste elemente probatorii nu confirmă activitatea infracţională reţinută de parchet în sarcina inculpatului, în perioada mai 2014 - 16 iulie 2015, constând în aceea că ar fi aderat la grupul infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, prin cumpărarea şi vânzarea unor medicamente ce au în conţinut substanţe prevăzute în tabelul - anexă III la Legea nr. 143/2000, respectiv că ar fi participat în locul fratelui său A. la întâlnirile cu membrii grupului, respectiv cu inculpaţii B., H. şi E. sau că ar fi cumpărat la diferite intervale de timp, medicamente cu conţinut stupefiant, de la o persoană de sex masculin de cetăţenie sârbă, neidentificată, pe care le-ar fi revândut, împreună cu fratele său, inculpaţilor N. şi M.
Faptul că la data de 14.04.2015, D. a discutat prin SMS cu o persoană de sex masculin, ce utiliza telefonul cu numărul x în mod codificat în legătură cu o cantitate de medicamente (nota de redare de la dosar), în lipsa altor probe certe, s-a apreciat că nu poate susţine o acuzaţie, după cum relaţia de rudenie cu liderul grupului (fratele inculpatului A.) nu este suficientă pentru a reţine implicare sa în activitatea grupării infracţionale organizate.
Cât priveşte infracţiunea prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, instanţa de fond a apreciat că probele administrate fac dovada că inculpatul D. a deţinut în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării (174.720 buc. ţigarete marca x netimbrate şi 6000 buc. ţigarete marca x netimbrate), peste limita a 10.000 ţigarete, produse pentru care ANAF s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 92.055 RON, reprezentând TVA şi impozit.
Astfel, a reţinut că din procesul-verbal de percheziţie domiciliară şi înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea acestei fapte, reţinând textul art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 ca fiind lege penală mai favorabilă, deşi acesta a fost abrogat prin adoptarea la 1 ianuarie 2016 a Legii nr. 227/2015.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului D. şi a modalităţii de executare, instanţa a avut în vedere criteriile stabilite în conţinutul art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere, urmările produse, gradul de pericol social al faptei reţinute în sarcina inculpatului, dar şi persoana acestuia, astfel cum rezultă din referatul de evaluare şi actele în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei, vârsta, starea de sănătate, lipsa antecedentelor penale, situaţia familială şi socială, sens în care a apreciat că aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere, corespunde scopului preventiv al pedepsei şi asigură reeducarea inculpatului.
5. Cu privire la inculpatul E. instanţa de fond a reţinut, în urma examinării coroborate a materialului probator administrat în cauză, că inculpatul, în perioada mai 2014 - iulie 2015, a aderat la grupul infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, prin cumpărarea şi vânzarea unor medicamente ce au în conţinut substanţe prevăzute în tabelul - anexă III la Legea nr. 143/2000, fiind în relaţie infracţională cu inculpatul Q. şi A., pe acesta din urmă l-a cunoscut cu ocazia întâlnirilor pe care le-a avut cu H., avocatul pe care l-a angajat şi care îl reprezenta într-un litigiu civil.
În acest context, A. i-a solicitat să-i procure medicamente din categoria x de 1 gram, x sau x, cerere îndeplinită de inculpatul E. numai în ceea ce priveşte furnizarea cantităţii de 600 cutii de x de 1 gram, într-o singură tranzacţie, pentru restul de medicamente încercările inculpatului au eşuat.
În dovedirea vinovăţiei inculpatului E. pentru cele două acuzaţii aduse (grup infracţional organizat şi trafic de droguri), au fost reţinute ca relevante de către instanţa de fond: declaraţia inculpatului din cursul urmăririi penale în care a recunoscut că i-a procurat lui A. de la Q. medicamente din categoria x de 1 gram, la cererea lui FFF., fiind înlăturată depoziţia dată în cursul cercetării judecătoreşti întrucât nu este susţinută de probatoriul administrat, declaraţiile inculpatului Q. care a recunoscut că i-a vândut lui E. în perioada mai 2014 - iulie 2015 cantitatea de 18000 comprimate x pentru suma de 7.200 RON, notele de redare a convorbirilor telefonice dintre inculpat şi A., înregistrările audio video de la Y. din mun. Drobeta-Turnu Severin privind întâlnirile dintre A. şi E. din datele de 02.03.2015 şi 13.03.2015 în vedere procurării şi tranzacţionării de medicamente cu conţinut stupefiant, procesele-verbale de supraveghere şi planşele foto.
Referitor la împrejurarea că la data de 24.02.2015, inculpatul E. s-ar întâlnit cu H. în staţia U. de pe Calea x, din mun. Craiova, pentru a intermedia o viitoare tranzacţie cu medicamente cu conţinut stupefiant dintre acesta şi A., s-a reţinut de către instanţa de fond că fotografiile efectuate de pe camera de supraveghere şi chiar imaginile video stocate pe CD, solicitate de instanţa, nu confirmă că persoana cu care s-ar fi întâlnit inculpatul E. este inculpatul H., fapt negat şi de acesta din urmă şi, chiar dacă ar fi existat o astfel de întâlnire aceasta nu poate conduce la reţinerea presupusului scop al întâlnirii invocat de acuzare, în lipsa unor înregistrări audio a conversaţiilor celor doi sau a altor mijloace de probă.
Raportat la toate aceste considerente, a reţinut că fapta inculpatului E., constând în aceea că a aderat grupul infracţional organizat iniţiat de A., având ca scop cumpărarea, vânzarea şi scoaterea din ţară de medicamente ce au în conţinut substanţă activă (x, x, x), ce se regăsesc în tabelul III- anexă la Legea nr. 143/2000, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., faptă pentru care inculpatul urmează a fi condamnat.
De asemenea, activităţile inculpatului E., constând în aceea că a procurat, folosindu-se de ocupaţia sa de distribuitor farmaceutic şi a vândut 600 de cutii de x inculpatului A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fiind înlăturată aplicarea dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen., privind forma continuată, prin schimbarea încadrării juridice dată faptei, faptă pentru care inculpatul urmează a fi condamnat.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului şi a modalităţii de executare, instanţa a avut în vedere criteriile stabilite de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere, urmările produse, gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina acestuia, dar şi persoana inculpatului, astfel cum rezultă din referatul de evaluare şi actele în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei, faptul că este integrat social, fără antecedente penale şi a apreciat că aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special, respectiv de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. şi de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, urmând ca în urma contopirii acestora şi aplicarea sporului de o treime prevăzut de lege, inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, este în măsură să asigure scopul educativ şi preventiv al sancţiunii penale.
6. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul H. instanţa de fond, în urma examinării materialului probator administrat în cauză (în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti) a apreciat că există un dubiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de care este acuzat (aderare la grupul infracţional organizat şi complicitate la infracţiunea de trafic de droguri de risc) care profită acestuia, reţinând că elementele probatorii care au fundamentat soluţia de trimitere în judecată a inculpatului constau în înregistrările din mediul ambiental efectuate în cadrul măsurilor de supraveghere tehnice, notele de redare şi planşele foto şi parţial declaraţia inculpatului E. din cursul urmăririi penale, probe ce nu sunt suficiente pentru a atrage răspunderea penală a inculpatului. Totodată, în susţinerea soluţiei de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanţa a avut în vedere că anumite împrejurări faptice au fost infirmate de materialul probator administrat în cursul cercetării judecătoreşti.
Astfel, s-a reţinut că deşi în declaraţia dată în cursul urmăririi penale inculpatul H. a arătat că inculpaţii A. şi E. Iulian s-au întâlnit prin intermediul său, ambii fiindu-i clienţi şi că ar fi discutat despre medicamente, inculpatul E. fiind dealer de astfel de produse pentru sora sa farmacistă, că inculpatul FFF. l-a întrebat dacă E. i-a făcut rost de medicamente şi că îl roagă să-i comunice acestuia să-l contacteze, că nu a intermediat vânzarea de medicamente între cei doi inculpaţi şi nu cunoaşte dacă FFF. a cumpărat medicamente pe baza unor documente, ulterior, în declaraţia din data de 04 iulie 2016 a făcut precizări concrete referitoare la împrejurările în care i-a cunoscut pe cei doi inculpaţi (le-a asigurat asistenţă juridică în cauzele penale în care aceştia erau cercetaţi) aspect dovedit şi cu înscrisurile depuse la dosar (contracte de asistenţă juridică şi hotărâri ale instanţelor de pe portalul instanţei), că niciodată nu i-a cerut lui E. să-i aducă medicamente inculpatului A. însă întrucât sufereau aceeaşi afecţiune-astm bronşic- pentru care aveau nevoie de "T." a aflat de la E. că a discutat cu FFF. dacă acesta poate distribui şi le medicamentul sens în acre vor ţine legătura. Totodată, inculpatul H. a arătat că în convorbirile telefonice relevate de acuzare atunci când a vorbit cu A. despre medicamente se referea la concentrate pentru porci, FFF. fiind interesat să achiziţioneze aceste produse întrucât avea o fermă de porci iar inculpatul era consilier la o astfel de fermă, după cum, cuvântul "dulceaţă" din convorbirile telefonice avute cu E. avea sens propriu şi viza dulceaţa de Dăbuleni, zonă în care locuia E.. Referitor la întâlnirea de la U. Craiova pe care ar fi avut-o cu inculpatul E. a precizat că scopul deplasării sale la Craiova a fost pentru a asigura reprezentarea în cauzele în care a fost angajat ca avocat şi nu pentru a se întâlni cu inculpatul E., aspect dovedit şi cu actele depuse la dosar (copii ale încheierilor de şedinţă, somaţii din dosare de executare, contracte de asistenţă juridică).
Totodată, a mai reţinut faptul că susţinerile inculpatului H. în apărare au fost confirmate de depoziţiile inculpatului E. din cursul cercetării judecătoreşti, acesta din urmă negând orice implicare a lui H. în activitatea infracţională descrisă de acuzare, de actele care atestă împrejurările în care i-a cunoscut pe A., D. şi E. (avocat în cauze aflate pe rolul instanţelor civile şi penale), de conţinutul înregistrărilor convorbirilor telefonice care nu sunt elocvente şi nu se coroborează cu probe certe de vinovăţie, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul înregistrării din data de 13.03.2015 de la Y. din Drobeta-Turnu Severin, concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr. 190 din 14 iunie 2017 întocmit de INEC - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti şi din vizionarea în şedinţa publică a fişierului audio şi video simultan îmbunătăţit, rezultă faptul că inculpatul H. nu a participat, în fapt, la discuţiile purtate de ceilalţi doi inculpaţi cu privire la vânzarea-cumpărarea de medicamente cu conţinut stupefiant, în momentul când inculpatul H. se întoarce la masă, după ce ieşise din cameră pentru a vorbi la telefon, ceilalţi doi inculpaţi au schimbat subiectul conversaţiei purtate în lipsa acestuia, continuând discuţia despre alte subiecte, fapt ce conduce la reţinerea dubiului cu privire la acuzaţia de complicitate la trafic de droguri şi aderare la un grup infracţional organizat. Mai mult, înregistrările în mediu ambiental şi imaginile surprinse de camerele video de la staţiile de benzină nu sunt elocvente, în ceea ce priveşte presupusele întâlniri din judeţul Dolj, dintre inculpatul H. şi ceilalţi doi inculpaţi, membri ai grupării infracţionale.
De asemenea, convorbirea telefonică dintre H. şi E. din data de 27 februarie 2015, reţinută de parchet în susţinerea acuzaţiilor, a fost apreciată de instanţă ca fiind în susţinerea apărărilor inculpatului H., în sensul că face dovada că discuţia dintre acesta şi inculpatul E. viza obţinerea unui medicament necesar pentru uzul personal - "T.", având în vedere că se discută despre două cutii iar împrejurările relatate de inculpatul privind afecţiunile medicale de care suferă au fost dovedite cu acte medicale depuse la dosar.
Faţă de toate aceste argumente şi în considerarea jurisprudenţei Curţii europene (cu exemplificarea cauzelor Barbera, Messegue şi Jobardo vs. Spania; Telfner vs. Austria şi John Murray vs. Marea Britanie, hotărârea din 25.01.1996) instanţa de fond a reţinut că probele administrate nu au aptitudinea de a susţine convingerea care să se constituie într-o certitudine cu privire la vinovăţia inculpatului H. - îndoiala echivalând cu o probă de nevinovăţie -, sens în care a concluzionat că se impune achitarea acestuia pentru ambele acuzaţii ce i-au fost aduse prin actul de inculpare (constituire grup infracţional organizat în varianta aderării şi complicitate la trafic de droguri), întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
7. - 8. În legătură cu inculpaţii I. şi J., tată şi fiu, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cursul procesului penal rezultă că aceştia, în perioada mai 2014 - iulie 2015, au aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat iniţiat de A., având ca scop cumpărarea, vânzarea şi scoaterea din ţară de medicamente ce au în conţinut substanţă activă (x, x, x), ce se regăsesc în tabelul III - anexă la Legea nr. 143/2000, faptele acestora de a procura împreună, la diferite interval de timp, o cantitate mare de medicamente cu conţinut stupefiant de la inculpatul A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen.
În dovedirea acuzaţiei aduse inculpaţilor au fost apreciate ca fiind relevante declaraţiile contradictorii ale acestora şi ale inculpatului A. în legătură cu obiectul tranzacţiilor dintre ei, în sensul că nu vizau cumpărarea unor medicamente ce conţineau substanţe stupefiante (x şi x) ci vânzarea - cumpărarea unor motoare de bărci, relatările inculpaţilor fiind diferite cu privire la numărul obiectelor tranzacţionate, persoana care le vindea şi cea care le cumpăra şi preţul acestora; notele de redare a convorbirilor telefonice dintre inculpaţi, procesele-verbale de identificare, coroborate cu procesele-verbale de efectuare a percheziţiei domiciliare la data de 16.07.2015, confirmă faptul că, în baza unor înţelegeri telefonice cu inculpatul A., inculpaţii I. şi J. s-au deplasat în comuna Ciuperceni, la discoteca W., unde s-au întâlnit cu A., de la care au achiziţionat o cantitate de medicamente cu conţinut stupefiant.
S-a mai reţinut că în dovedirea activităţii infracţionale desfăşurate de inculpatului I., la data de 10/11.07.2015, când a cumpărat o cantitate importantă de medicamente de tip x şi x de la inculpatul B., care, la rândul său, le procurase prin cumpărare de la coinculpatul C., tranzacţia având loc în zona Coloanei Infinitului din mun. Târgu Jiu, relevante sunt conţinutul interceptărilor telefonice dintre inculpaţi şi rezultatul percheziţiei domiciliare din data de 16.07.2015, efectuată la locuinţa inculpatului I., unde au fost găsite 1796 blistere a câte 10 comprimate inscripţionate x 10 mg, însumând 17.960 comprimate şi 2475 blistere a câte 10 comprimate inscripţionate x 1 mg, însumând 24.750 comprimate ambalate în staniol pentru a nu fi identificate cu uşurinţă (planşa foto de la dosar), medicamente ce conţin x şi x, substanţe prevăzute în tabelul - Anexă III la Legea nr. 143/2000 - droguri de risc (R.C.T.S. nr. x din 17.07.2015 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor Bucureşti).
De asemenea, probatoriul administrat şi analizat anterior relevă şi activitatea infracţională a inculpatului J. care a aderat la grupul infracţional organizat şi care în realizarea scopului grupului a relaţionat cu inculpaţii A. şi B., s-a deplasat în mai multe rânduri, împreună cu cumnatul său, X., la domiciliul inculpatului A. din comuna Şimian, de unde a cumpărat medicamente cu conţinut stupefiant şi împreună cu tatăl său I. la o întâlnire cu inculpatul A., pe raza comunei Ciuperceni, jud. Gorj, pentru o tranzacţie cu medicamente, folosind autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, pe care îl deţinea.
Tot în dovedirea activităţilor infracţionale desfăşurate de inculpaţii I. şi J. au fost relevate şi notele de redare a convorbirilor telefonice dintre aceştia şi coinculpatul A., respectiv a convorbirilor din data de 26.02.2015, 20.04.2015, ora 21:52:15, 18.04.2015, ora 18:59:02 din care rezultă că inculpaţii discutau despre tranzacţionarea unor medicamente, legăturile dintre inculpaţi chiar când I. se afla în Norvegia.
Referitor la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 reţinută în sarcina ambilor inculpaţi I. şi J., instanţa, în raport de întreg materialul probator administrat în cauză, coroborat cu declaraţiile inculpaţilor, a constatat că nu există probe certe că cei doi inculpaţi au scos din ţară medicamente cu conţinut stupefiant pentru a fi vândute în Norvegia, împrejurare faţa de care, în temeiul art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a apreciat că se impune achitarea lor sub acest aspect. Astfel, instanţa de fond a avut în vedere faptul că din conţinutul notelor de redare a convorbirilor dintre inculpaţi rezultă că la începutul anului 2015, când a fost localizat în Norvegia, inculpatul I. i-a solicitat inculpatului A. să-i facă rost de medicamente însă niciunul dintre martorii audiaţi în cauză nu confirmă faptul că I. sau J. ar fi trecut graniţa cu astfel de medicamente şi nu există probe care să înlăture apărările inculpaţilor că sumele de bani transferate între ei, în anul 2014, ar fi rezultat din vânzarea de ziare şi/sau de alte produse.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor I. şi J. şi a modalităţii de executare, instanţa a avut în vedere criteriile stabilite de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere, urmările produse, gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi, dar şi persoana acestora, astfel cum rezultă din referatele de evaluare şi actele în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei, vârsta, starea de sănătate, lipsa antecedentelor penale, situaţia familială şi socială a fiecăruia dintre aceştia.
În raport de toate aceste circumstanţe reale şi personale ale fiecărui inculpat instanţa a apreciat că aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special al pedepselor pentru cele două fapte reţinute în sarcina inculpaţilor, respectiv de câte 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de grup infracţional organizat în variantele sprijinirii şi aderării, de 2 ani şi 8 luni şi de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor trafic de droguri de risc, urmând ca inculpatul I. să execute, în final, pedeapsa de 3 ani închisoare, după contopire şi aplicarea sporului obligatoriu, în condiţiile suspendării sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 ani iar inculpatul J. să execute, în final, pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare, după contopire şi aplicarea sporului obligatoriu, în condiţiile suspendării sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani sunt suficiente pentru realizarea scopului pedepsei.
9. Referitor la inculpatul K. s-a reţinut de către instanţa de fond că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti face dovada, dincolo de orice dubiu, a activităţilor ilicite desfăşurate de acesta în perioada mai 2014 - iulie 2015, respectiv că a aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat, având ca scop cumpărarea, vânzarea şi scoaterea din ţară de medicamente ce au în conţinut substanţe active (x, x, x) ce se regăsesc în tabelul III, anexă la Legea nr. 143/2000, că a procurat (prin cumpărare) astfel de medicamente pe care le-a vândut la diferite persoane din anturajul său infracţional (două acte materiale) iar o parte le-a scos din ţară şi, ulterior, le-a vândut către alte persoane din Norvegia (trafic internaţional de droguri de risc).
Au fost apreciate ca fiind relevante sub aspect probator în ceea ce priveşte infracţiunea de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi dovedirii legăturii infracţionale cu inculpaţii A., B., L., M. şi N., depoziţiile inculpatului M. în care a recunoscut faptele şi a arătat că îl cunoaşte pe K. şi a avut legături cu acesta, aspect confirmat şi de convorbirile telefonice şi mesajele de timp SMS dintre ei în perioada 28.02.105 - 30.01.2015, convorbirile telefonice din data de 23.01.2015 şi 24.01.2015 în care cei doi inculpaţi discută despre trimiterea de către K. către inculpatul M. a unor sume de bani pe numele lui JJJ., soţia lui KKK. şi pe numele lui LLL., extrasele de transferuri monetare primite de M., convorbirea telefonică dintre inculpatul K. şi inculpatul A. din data de 19 martie 2015 în care cei doi discută despre o cantitate de medicamente folosind un limbaj codificat "CG 370 sau 380", aspect ce infirmă susţinerile inculpatului ... că l-ar fi cunoscut pe A. într-un târg auto din Târgu Jiu cu ocazia cumpărării de ţigări de contrabandă de către cumnatul său, L. precum şi convorbirile telefonice din datele de 31.03.2015 şi 14.04.2015 în care K. discută cu două persoane rămase neidentificate despre preţul sau procurarea unor medicamente denumite codat "mămăligă" sau "X de 1 mil".
Totodată, instanţa de fond a apreciat, contrar susţinerilor inculpatului K. că, la data de 12.01.2015, împreună cu inculpatul L. s-a deplasat cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, în localitatea Vidin, din judeţul Gorj, unde s-a întâlnit cu inculpaţii A. şi B., care au venit cu autoturismul marca x cu nr. x (ce se afla în folosinţa exclusivă a inculpatului A.) şi de la care au cumpărat o cantitate de medicamente de tip x, x, ambalate în 2 cutii din carton, de culoare maro.
Împrejurările faptice reţinute de instanţă sunt dovedite de convorbirile telefonice din data de 09.01.2015 dintre inculpaţii K. şi A., ocazie cu care cel din urmă îi cere să discute cu inculpaţii L. şi M. pentru a stabili cu exactitate cantitatea pe care urmă să le-o vândă în data de 12.01.2015:
"mai mi-adusă cineva o sută de bucăţi, X mai mi-adusă cineva trei sute şi este acum (...) dacă vrei când pleci uite io le sui în maşină şi ţi le aduc (...) du-te şi vorbeşte cu L. şi sună-mă (...) deci a lui M. e, ce i-am spus, asta e (...)", procesul-verbal de consemnare a acţiunilor de supraveghere efectuate de organele de urmărire penală în mediul ambiental, în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise de instanţa de judecată şi planşa fotografică, convorbirea telefonică din data de 18.02.2015 dintre K., ce se afla în România, şi o persoană "MMM.", căruia inculpatul îi comunică că s-a aprovizionat cu medicamente şi urmează să se întoarcă în Norvegia, însă interlocutorul îi transmite să facă rost şi de medicamentul NNN. "deoarece se vinde foarte bine acolo".
În continuarea activităţii infracţionale, la data de 20.02.2015, inculpatul K. s-a deplasat împreună cu M., cu autoturismul marca x, cu nr. x, în cartierul Obreja din mun. Târgu Jiu, ocazie cu care au cumpărat o cantitate importantă de medicamente cu conţinut psihoactiv de la inculpatul N., pe care ulterior le-a transportat în străinătate, ascunse în bagaje sau autoturisme şi le-au vândut la diverşi consumatori în Norvegia, relevante în acest sens fiind notele de redare a convorbirilor telefonice, procesele-verbale de consemnare a acţiunile de supraveghere efectuate de organele specializate.
De asemenea, la data de 27.03.2015 inculpaţii K. şi M. s-au întâlnit într-un local din mun. Târgu Jiu, situat vizavi de hypermarket-ul OOO., cu KKK., cu care au discutat detaliile unei viitoare tranzacţii cu medicamente ce au în conţinut substanţe prevăzute de tabelul - anexă III la Legea nr. 143/2000, întâlnire ce a fost surprinsă în cadrul activităţile de supraveghere în mediul ambiental realizate de organele specializate, în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise de instanţa de judecată, întocmindu-se în acest sens şi o planşă fotografică, aspect confirmat şi de martorul KKK. care în depoziţia de la urmărirea penală a arătat că îi cunoaşte pe cei doi şi faptul că cei doi trimiteau bani persoanelor din anturajul lor infracţional, de pe numele său, martorul primind în schimb produse alimentare şi băuturi alcoolice.
Relatările martorului sunt susţinute şi de rezultatul prelucrării datelor transmise de PPP. din care a rezultat faptul că, în perioada 04.08.2015 - 21.01.2015, K. care se afla în Norvegia a trimis suma de 6.291,19 dolari către persoane ce făceau parte din cercul său infracţional, sume obţinute din vânzarea medicamentelor cu conţinut stupefiant cumpărate din ţară în împrejurările menţionate anterior. În dovedirea activităţii de vânzare-cumpărare a medicamentelor cu conţinut stupefiant sunt şi convorbirile telefonice realizate de K. la datele de 31.03.2015 şi 14.04.2015 cu persoane rămase neidentificate, cu care discută despre posibilitatea achiziţionării unei noi cantităţi de droguri numite "mămăligă" şi faptul că poate să le ofere spre vânzare medicamentul x.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului K. instanţa de fond, reţinând că lege penală mai favorabilă este C. pen. anterior, în raport de criteriile stabilite de art. 74 C. pen., antecedentele penale ale inculpatului, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar - faptele din prezenta cauză fiind comise în stare de recidivă postcondamnatorie -, a apreciat că stabilirea unei pedepse rezultante de 4 ani şi 4 luni închisoare la care s-a adăugat şi pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 860/24.04.2012 a Judecătoriei Târgu Jiu, în urma revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării, rezultând o pedeapsă de 5 ani şi 7 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, poate asigura realizarea scopului preventiv şi educativ al sancţiunii penale.
10. În legătură cu inculpatul L., instanţa de fond a reţinut faptul că acesta a aderat, în perioada mai 2014 - iulie 2015, la grupul infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, prin cumpărarea şi vânzarea unor medicamente ce au în conţinut substanţe prevăzute în tabelul - anexă III la Legea nr. 143/2000, se afla în relaţie infracţională cu A., B., K., M. şi N. şi a efectuat, în ţară, mai multe acte de cumpărare de medicamente cu conţinut stupefiant în scopul vânzării ulterioare în străinătate.
Astfel, la data de 12.01.2015, inculpatul L. împreună cu cumnatul său, inculpatul K., s-au deplasat cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, la intrarea în localitatea Vidin din judeţul Gorj, unde s-au întâlnit cu inculpaţii A., B. şi M. care au sosit cu autoturismul marca x cu nr. x (ce se afla în folosinţa exclusivă a inculpatului A.), de la care au cumpărat o cantitate importantă de medicamente de tip x şi x, ambalate în 2 cutii din carton, de culoare maro. Pe timpul efectuării tranzacţiei inculpatul M. a asigurat paza şi a îndepărtat câteva persoane ce se aflau în zonă.
Împrejurările faptice reţinute de instanţă sunt dovedite de depoziţia inculpatului M., procesele-verbale privind activităţile de supraveghere în mediul ambiental realizate în baza mandatelor de supraveghere tehnică date de instanţa de judecată, planşă fotografică.
Pentru realizarea activităţii infracţionale la data de 18.02.2015 inculpatul L. a cumpărat de la inculpatul A. o cantitate importantă de medicamente ce au un conţinut substanţă activă prevăzută în tabelul - anexă III la Legea nr. 143/2000, aspect ce rezultă din conţinutul înregistrării convorbirii telefonice dintre aceştia, în care inculpaţii fac referire la cantitatea de 500 de medicamente denumite codificat "dulceaţă" iar, la datele de 27.03.2015 şi 28.03.2015, inculpaţii discută despre posibilitatea achiziţionării de către A. a unei cantităţi de medicamente care urma să fie cumpărată de către L. întors în ţară, astfel cum reiese din conţinutul proceselor-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice.
De asemenea, la data de 04.04.2015 inculpaţii au purtat mai multe convorbiri telefonice pentru a stabilii detaliile cumpărării de către inculpatul L. de la inculpatul A. a cantităţii de aproximativ 1600 cutii de medicamente ce au în conţinut substanţă activă, din care 800 cutii de x iar la data de 10.04. 2015 inculpatul L. a şi cumpărat astfel de medicamente de la inculpatul A., respectiv 400 folii (12.000 comprimate) aşa cum rezultă din conţinutul convorbirilor telefonice şi tip SMS, procesele-verbale de localizare a inculpaţilor la momentul purtării acestor convorbiri.
Parte din aceste medicamente au fost transportate de inculpatul L. în Norvegia unde au fost vândute unor persoane rămase neidentificate, relevante în acest sens fiind depoziţiile inculpatului M., declaraţiile inculpatului L. din cursul urmăririi penale în care a recunoscut că a fost plecat în Norvegia dar pentru a cerşi, activitate din care a obţinut sume mari de bani (aproximativ 8.000 euro), susţinere care nu a fost însă confirmată de probatoriul administrat, procesele-verbale privind transferul unor sume de bani realizate de inculpatul L. pe numele lui M. şi a lui JJ. la 03.03.2015, convorbirea telefonică din data de 26.02.2015 dintre I. şi A. în care cei doi discută despre tranzacţii cu droguri iar inculpatul FFF. face afirmaţia că "L., nepotul lui QQQ.", cu referire la inculpatul L., i-a transportat şi lui astfel de substanţe.
Reţinând vinovăţia inculpatului L. în comiterea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri de risc şi având în vedere criteriile stabilite de art. 74 C. pen., instanţa de fond a apreciat că stabilirea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, respectiv de 1 an închisoare, de 2 ani şi 6 luni închisoare şi de 3 ani închisoare, rezultând după contopire o pedeapsă de 3 ani închisoare, la care adăugat sporul obligatoriu de 1 an şi 4 luni, conform art. 39 C. pen., în final, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare, în regim privativ de libertate, este îndestulătoare pentru realizarea scopului pedepsei.
11. Referitor la inculpatul M. instanţa de fond, întemeiat pe probatoriul administrat în cauză, a reţinut că, în perioada mai 2014 - iulie 2015, a aderat la grupul infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, prin cumpărarea şi vânzarea unor medicamente ce au în conţinut substanţe, prevăzute în tabelul - anexă III la Legea nr. 143/2000, fiind în relaţie infracţională cu A., L., K. şi N., că a procurat prin cumpărare astfel de medicamente în ţară iar, o parte, le-a transportat şi vândut unor consumatori din Norvegia.
Probatoriul administrat a făcut dovada dincolo de orice îndoială că, la data de 12.01.2015, inculpatul M., împreună cu inculpaţii K. şi L. s-a deplasat în apropierea oraşului Târgu Cărbuneşti, jud. Gorj şi pe timpul efectuării tranzacţiei unei cantităţi importante de medicamente de tip x şi x de către cei care l-au însoţit de la inculpaţii A. şi B., a făcut mai multe deplasări pe DJ 661, cu o autoutilitară, de culoare albă, înmatriculată în Bulgaria, asigurând paza locului unde se realiza tranzacţia, medicamentele fiind transportate cu ajutorul autoturismului folosit pentru deplasare.
În acest sens, relevanţă sub aspect probator prezintă declaraţia inculpatului M. dată la debutul cercetării judecătoreşti şi suplimentul de declaraţie dat în faţa instanţei la data de 25 septembrie 2017 în care a recunoscut că a cumpărat medicamente ce conţin o substanţă activă de la A. şi B. iar o parte din medicamente le-a luat el, convorbirea telefonică din data de 09.01.2015 dintre A. şi K. în care primul îi cere interlocutorului să vorbească cu L. şi M. ce cantitate urma să le vândă la data de 12.01.2015, folosind un limbaj codificat "(...) 104 borcane; roşu pot să aduc; D îs 100; Do 200 (...)", procesul-verbal de consemnare a activităţilor de supraveghere în mediu ambiental, în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise în cauză şi planşa fotografică.
Tot în realizarea activităţii infracţionale inculpatul M. s-a deplasat la data de 20.02.205, împreună cu K., cu autoturismul marca x cu nr. x (ce se afla în folosinţa sa exclusivă) în cartierul Obreja din mun. Târgu Jiu, ocazie cu care au cumpărat o cantitate de medicamente cu conţinut psihoactiv de la inculpatul N., pe care le-au disimulat în bagaje sau autoturisme şi le-au vândut la diverşi consumatori în Norvegia, astfel cum rezultă din procesele-verbale de consemnare a activităţilor de supraveghere în mediu ambiental realizate organele specializate şi planşa foto. De asemenea, la data de 27.03.2015, inculpaţii M. şi K. s-au întâlnit într-un local din mun. Târgu Jiu, situat vizavi de hypermarket-ul OOO., cu KKK. şi au discutat detaliile unei viitoare tranzacţii cu medicamente ce au în conţinut substanţe prevăzute de tabelul - anexă III la Legea nr. 143/2000, întâlnirea fiind surprinsă în mediul ambiental în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise de instanţa de judecată şi imaginile redate pe o planşă fotografică şi confirmată şi de martorul KKK. care a arătat că îi cunoaşte pe cei doi inculpaţi.
Faptul ca inculpatul M. a scos din ţară medicamente ce conţin substanţe active prevăzute în tabelul - anexă III la Legea nr. 143/2000 pe care le-a comercializat unor consumatori din Norvegia, contrar susţinerilor sale că ar fi realizat această activitate doar o singură dată când a şi fost prins în flagrant la vama Arad, fiind condamnat definitiv pentru această faptă, este dovedită de depoziţia martorului KKK. care în cursul urmăririi penale a arătat că inculpaţii K. şi M. trimiteau din Norvegia sume de bani unor apropiaţi ai acestora, folosindu-se de numele martorului, acesta primind în schimb de la inculpaţi produse alimentare şi băuturi alcoolice, convorbirea telefonică din data de 03.02.2015 dintre inculpatul K. şi inculpatul M. din care rezultă că primul îi comunică interlocutorului că îi va trimite o sumă de bani de pe numele lui RRR. (tatăl inculpatului N.) pe numele lui SSS. (fiul vitreg al inculpatului M.) suma de 6.832 coroane norvegiene, procesul-verbal de prelucrare a datelor cu privire la transferurile monetare prin PPP. din data de 18 august 2015 din care rezultă că, în perioada 27.02.2015 - 10.06.2015, M. a trimis din Norvegia sume de bani în valoare totală de 1.652,52 dolari, iar în perioada 15.10.2014 - 16.02.2015 a primit suma de 11.995,58 dolari către şi de la persoane din legătura infracţională, notele de redare de la note de redare, nota de redare a convorbirii telefonice din 06.06.2015 dintre inculpaţii M. (aflat în Norvegia) şi L. conversaţie în care cei doi discută în contradictoriu în legătură cu locurile de vânzare a medicamentelor.
Împrejurările faptice reţinute de instanţa de fond în legătură cu activitatea inculpatului M. sunt relevate şi de conţinutul notei de redare de la d.u.p. care se coroborează cu procesele-verbale de transfer din care rezultă modul în care se transmiteau banii din vânzarea medicamentelor între inculpaţi, inculpatul M. primind de la K., din Norvegia, sume de bani, însă pe documentele de transfer era trecută JJJ., banii fiind depuşi pe numele lui SSS., rudă cu inculpatul M. (suma de 1.412,84 dolari la data de 23.01.2015) sau transferaţi de la LLL. pentru M. (suma de 1.411,64 dolari la data de 24.01.2015).
Apreciind că inculpatul M. se face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată (grup infracţional organizat în varianta aderării, trafic de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri - ambele în formă continuată), instanţa de fond a avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor, criteriile stabilite de art. 74 C. pen., antecedentele penale ale inculpatului şi a apreciat că stabilirea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, respectiv de 1 an închisoare, de 2 ani şi 6 luni închisoare şi de 3 ani închisoare, la care după contopire s-a adăugat sporul obligatoriu de 1 an şi 4 luni, conform art. 39 C. pen., urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare, în regim privativ de libertate, este îndestulătoare pentru realizarea scopului pedepsei.
În ceea ce priveşte cererea de contopire formulată de inculpat, a constatat în urma examinării actelor şi lucrărilor Dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Gorj, ce a fost ataşat la dosarul cauzei, că infracţiunile de trafic de droguri de risc constând în medicamente cu conţinut stupefiant şi tentativă la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de risc (medicamente cu conţinut stupefiant) pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 285 din 16 decembrie 2015 a Tribunalului Gorj, definitivă prin Decizia penală nr. 1027 din 21 mai 2016 a Curţii de Apel Craiova, reprezintă acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., reţinute în sarcina inculpatului în prezenta cauză.
Întrucât dispoziţiile procedurale penale nu prevăd o procedură pentru modificarea pedepsei în situaţia reglementată de art. 37 C. pen. (existenţa unor acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni), ci numai după rămânerea definitivă a hotărârilor, în condiţiile art. 585 lit. d) C. proc. pen., instanţa de fond a apreciat că nu poate da curs cererii de modificare a pedepsei, cu reţinerea concursului de infracţiuni, în conformitate cu art. 40 alin. (1) C. pen., inculpatul având posibilitatea să formuleze o altă cerere după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, cerere în care se impune a se avea în vedere şi condamnarea de 5 ani închisoare pentru fapta concurentă de tentativă la omor, pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 70 din 09 aprilie 2015 a Tribunalului Gorj, pedeapsă în executarea căreia se află în prezent (fişă de cazier dosar instanţă şi referat penitenciar însoţit de extrase a mandatelor de executare, dosar instanţă).
12. Pentru inculpatul N. instanţa de fond a reţinut că probele administrate dovedesc fără putinţă de tăgadă faptul că acesta a aderat la grupul infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, prin cumpărarea şi vânzarea unor medicamente ce au în conţinut substanţe prevăzute în tabelul - anexă III la Legea nr. 143/2000, fiind în relaţie infracţională cu A., M. şi K., vărul său, precum şi faptul că a procurat, în mod repetat, prin cumpărare astfel de medicamente pe care le-a vândut la diferite persoane din anturajul său infracţional, respectiv lui K. şi M. (3 acte materiale ale infracţiuni de trafic de droguri săvârşită în mod continuat).
Referitor la actele de complicitate la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de risc reţinute în actul de sesizare în sarcina inculpatului N., constând în aceea că a procurat prin cumpărare medicamente ce au în conţinut substanţe prevăzute în tabelul - anexă III la Legea nr. 143/2000 pe care le-a vândut la diferite persoane din anturajul său infracţional, respectiv lui K. şi M., cu scopul de a le scoate din ţară şi a le vinde pe teritoriul Norvegiei, instanţa de fond a apreciat, în acord cu practica judiciară, că nu este vorba de acţiuni distincte, efectuate în împrejurări diferite de cele reţinute în conţinutul acuzaţiei de trafic de droguri de risc, pentru a se putea reţine în concurs cele două infracţiuni, cele prevăzute de art. 3 şi art. 2 din Legea nr. 143/2000, prin urmare, existând identitate între aceste acte de cumpărare şi vânzare, fapta inculpatului întruneşte doar elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., infracţiune care absoarbe în conţinutul său actele materiale de complicitate la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de risc. Pe cale de consecinţă, a fost admisă cererea parchetului şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor în sensul celor reţinute de instanţă în considerentele hotărârii.
În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de inculpatul N. în realizarea actelor de trafic de droguri de risc s-a reţinut de către instanţă că la data de 20.02.2015, acesta s-a întâlnit cu inculpaţii K. şi M. în cartierul Obreja din mun. Târgu Jiu, care s-au deplasat cu autoturismul marca x, cu nr. x (ce se afla în folosinţa exclusivă a inculpatului M.) şi le-a vândut o cantitate importantă de medicamente, ce au în conţinut substanţă activă prevăzută de Legea nr. 143/2000, pe care cumpărătorii le-au scos din ţară, disimulat în bagaje sau autoturisme şi, ulterior, le-au vândut la diverşi consumatori în Norvegia. În acest sens au fost apreciate ca fiind relevante declaraţiile inculpatului M., procesul-verbal de supraveghere şi planşele fotografice.
S-a mai reţinut în baza probatoriului administrat că, la data 04.05.2015, inculpatul N. l-a apelat telefonic pe inculpatul K., discutând despre o tranzacţie cu medicamente, spunându-i acestuia că deţine la Oslo, Norvegia, cantitatea de 24.000 de folii medicamente cu conţinut stupefiant şi, în funcţie de preţul oferit, doreşte să i le vândă şi i-a cerut interlocutorului să ia legătura cu inculpatul M. deoarece ştia că acesta are sume mari de bani, împrejurare în care K. acceptă să vorbească cu persoanele din anturajul său infracţional, printre care şi M., urmând să ia legătura cu ei pentru efectuarea tranzacţiei.
În acest context are loc şi convorbirea din data de 12.05.2015, când inculpatul N. l-a apelat telefonic pe inculpatul K., căruia i-a transmis că o persoană din anturajul său infracţional se va aproviziona în perioada imediat următoare cu x şi doreşte să le ofere spre vânzare precum şi convorbirea telefonică din data de 23.03.2015 în care inculpatul N. discută cu o persoană de sex masculin despre detaliile unei tranzacţii cu medicamente.
Susţinerile inculpatului că nu a avut legături infracţionale cu inculpaţii sunt infirmate de depoziţiile inculpatului M. şi conţinutul convorbirilor telefonice din data de 26.03.2015, orele 17:19:38 şi 15:15:15, în care inculpatul discută cu o persoană de sex feminin căreia îi cere să îl însoţească şi îi spune că se află la locuinţa lui A. din mun. Drobeta-Turnu Severin.
În ceea ce priveşte actul material de deţinere de droguri de mare risc, instanţa de fond a apreciat ca nesinceră declaraţia inculpatului N. în care a susţinut că medicamentele găsite la locuinţa acestuia cu ocazia percheziţiei domiciliare din data 16.07.2015, respectiv 9 comprimate de x, concentraţie 2 mg, ce conţine x, medicamente ce fac parte din tabelul - anexă III la Legea nr. 143/2000, ar aparţine socrului său ce suferă de afecţiuni psihice, având în vedere notele de redare a convorbirilor dintre inculpat şi ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat relevate anterior, dintre acesta şi alte persoane în care discută despre procurarea unor astfel de medicamente (convorbirea din data de 31.03.2015 în care inculpatul discută la telefon cu interlocutorul său cu privire la vânzarea unei cantităţi de 500 de cutii de medicamente ce au în conţinut substanţe active, note redare).
În procesul de individualizare judiciară a sancţiunilor aplicate inculpatului N. pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina acestuia, după schimbarea încadrării juridice dată faptelor (grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc în formă continuată), instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen. şi a apreciat că stabilirea unor pedepse orientate spre minimul special al limitelor de pedeapsă prevăzute de norma penală, respectiv de 1 an închisoare şi 2 ani şi 4 luni închisoare, la care după contopire a adăugat sporul obligatoriu de 6 luni urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani, este îndestulătoare pentru realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale.
13. Referitor la inculpatul O. s-a reţinut de către instanţa de fond că probatoriul administrat în cursul urmăririi şi necontestat de inculpat (sens în care a beneficiat de procedura simplificată), susţine acuzaţiile aduse acestuia prin actul de inculpare, constând în aceea că, în perioada mai 2014 - iulie 2015, a aderat şi sprijinit prin procurarea de medicamente cu conţinut stupefiant grupul infracţional organizat, având ca scop cumpărarea, vânzarea şi scoaterea din ţară de medicamente ce au în conţinut substanţe active (x, x, x) şi folosindu-se de profesia de farmacist a vândut, în mod repetat, astfel de medicamente inculpatului B. (5 acte materiale).
Astfel, din probele administrate rezultă că, la data 31.03.2015, inculpatul O. s-a deplasat cu autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x pe raza localităţii Sânnicolau Mare unde s-a întâlnit cu inculpatul B. care a venit cu autoturismul marca x, înmatriculat sub numărul x, căruia i-a dat 2 cutii de carton şi o pungă din material plastic, inscripţionată x, toate conţinând medicamente cu substanţe active prevăzute de Legea nr. 143/2000, iar potrivit depoziţiei inculpatului O., acesta ar fi mai livrat lui B. medicamente de acest fel în 6 - 7 rânduri.
S-a mai reţinut că, la data de 29.04.2015, inculpatul O. a vândut inculpatului B. 14 cutii de x, sens în care au purtat mai multe discuţii telefonice legate de tranzacţie, medicamentele urmând a fi livrate prin intermediul fratelui lui B. iar, în declaraţia dată, inculpatul O. a arătat că, în vara anului 2014, i-a vândut lui B. medicamente de tip x, x şi x, în 4-5 rânduri, de fiecare dată câte 90 de cutii (aproximativ 2.700 comprimate).
În dovedirea acuzaţiilor aduse inculpatului au fost relevate de instanţă declaraţia inculpatului O. de recunoaştere a faptelor, înregistrările convorbirilor telefonice dintre inculpaţii O. şi B.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen. şi poziţia procesuală sinceră a inculpatului O. sens în care, a apreciat că aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, în condiţiile reţinerii beneficiului procedurii simplificate, în cuantum de 9 luni închisoare şi 1 an şi 4 luni închisoare, la care, după contopire, a adăugat sporul obligatoriu de 3 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală de 1 an şi 7 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani este proporţională cu natura şi gravitatea faptelor şi corespunde scopului preventiv educativ al sancţiunii penale.
14. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul Q. instanţa a reţinut că probele administrate în cursul procesului penal (faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească) dovedesc faptul că, în perioada mai 2014 - iulie 2015, acesta a aderat şi sprijinit sub orice formă un grup infracţional organizat ce avea ca scop cumpărarea, vânzarea şi scoaterea din ţară de medicamente ce au în conţinut substanţe active (x, x, x), ce se regăsesc în tabelul III, anexă la Legea nr. 143/2000, fiind în relaţie infracţională cu inculpatul E. precum şi faptul că, folosindu-se de ocupaţia sa de agent comercial, a procurat prin cumpărare x pe care l-a vândut numitului E., în luna martie 2015, o singură dată, sens în care a şi dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin înlăturarea formei continuate din conţinutul infracţiunii de trafic de droguri de risc.
Implicarea lui Q. în activitatea infracţională este dovedită de depoziţia acestuia din cursul urmăririi penale în care a arătat că îl cunoaşte pe E. fiind colegi în domeniul distribuţiei de produse de la S.C. R., deşi lucrau la firme diferite, declaraţia inculpatului E. din cursul urmăririi penale în care a arătat că medicamentul x - 400 cutii, l-a luat de la o persoană CCC. din Bucureşti pe care l-a identificat după planşa foto ca fiind inculpatul Q., convorbirile telefonice dintre inculpaţi după o întâlnire dintre A. şi E., când acesta din urmă îi comunică lui Q. că nişte clienţi sunt interesaţi de "vaccinuri cu R." şi îi cere să nu mai discute la telefon detalii referitoare la tranzacţii, convorbirile telefonice dintre inculpatul Q. şi o farmacistă TTT. şi un angajat la S.C. R. S.A. în care inculpatul le cere acestora să îi facă rost de x, x şi x în cantităţi mari (1000 cutii x, x şi 400 cutii x).
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 74 C. pen. şi conduita inculpatului sens în care a apreciat că stabilirea unor pedepse orientate spre minimul special, în cuantum de 1 an închisoare şi 2 ani închisoare, la care a aplicat, după contopire, sporul obligatoriu de 4 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală de 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani este îndestulătoare raportat la natura şi gravitatea faptelor şi corespunde scopului educativ preventiv al sancţiunii penale.
Împotriva Sentinţei penale nr. 262 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Craiova, inculpaţii M., I., J., K., L., N., B., A., C., D. şi E., precum şi partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 04.04.2018 şi a primit prim termen de judecată la data de 30 mai 2018, când apelanţii intimaţi inculpaţi K., A., D., L., E. şi N. au solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unor apărători iar la termenul din data de 19 septembrie 2018, apărătorul ales al apelantului intimat inculpat M. a solicitat amânarea judecării cauzei pentru pregătirea apărării, având în vedere că a fost angajat de familia acestuia de puţin timp, apelantul intimat inculpat fiind în stare de deţinere.
La termenul de judecată din data de 31 octombrie 2018, apelanţii intimaţi inculpaţi L., K., A. şi D. au arătat că înţeleg să dea declaraţii în cauză iar apelanţii intimaţi inculpaţi B., N., E. şi M. au arătat că nu doresc să dea declaraţii în faţa instanţei de apel, în plus, M. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, motivat de faptul că munceşte la locul de deţinere, Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Totodată, au fost susţinute şi cererile de probatorii formulate de Ministerul Public şi apelanţii intimaţi inculpaţi L., K., A., M. şi E. care au fost admise, în parte, pentru argumentele expuse pe larg în considerentele încheierii din data de 14 noiembrie 2018.
Instanţa din oficiu, la termenul din data de 12 decembrie 2018, faţă de conţinutul Adresei nr. x/2014 din 05.12.2018 transmisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Gorj, a dispus efectuarea unei noi adrese către aceeaşi instituţie, pentru a preciza care sunt activităţile efectuate în concret de Serviciul Român de Informaţii în cauză, atât în ceea ce priveşte supravegherea tehnică, cât şi referitor la supravegherile video, audio şi în mediul ambiental, respectiv ce activităţi au fost efectuate efectiv de Serviciul Român de Informaţii şi care au fost efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj. Prin Adresa nr. x/2019 din data de 11 februarie 2019 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Gorj a comunicat instanţei că punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, respectiv interceptările convorbirilor şi comunicărilor telefonice şi supravegherea audio în mediul ambiental s-a efectuat de organele specializate din cadrul Serviciului Român de Informaţii, iar supravegherile video şi prin fotografiere s-au efectuat atât de către organele specializate din cadrul S.R.I., cât şi de organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj.
La termenul de judecată din data de 13 februarie 2019 apărătorul ales al apelantului intimat inculpat M. a depus înscrisuri în circumstanţiere şi s-a procedat la audierea martorei ZZ., lipsă fiind martorii V. şi PP. pentru care s-a dispus citarea cu mandat de aducere.
Au fost audiaţi martorii PP., II. şi JJ. la termenul din data de 10 aprilie 2019, când s-a respins şi solicitarea apelantului intimat inculpat A. de a se reveni cu adresă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Gorj în vederea solicitării unor informaţii suplimentare pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de la acea dată.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii UUU. şi V. (la termenul din data de 25 septembrie 2019), martorii HHH. şi VVV. (la termenul din data de 20 noiembrie 2020) şi martorii WWW. şi OO. (la termenul din 08 februarie 2020) când au fost depuse şi înscrisuri în circumstanţiere de inculpatul D., respectiv certificat de naştere al copilului minor şi decizia de anulare a obligaţiilor fiscale accesorii la decizia de ridicare a măsurilor de executare silită a sumelor datorate debitorului de către terţi iar inculpatul A. a depus facturile şi bonurile fiscale privind efectuarea unor reparaţii la un autoturism emise pe numele soacrei sale JJ., în dovedirea susţinerilor apărării cu privire la convorbirea telefonică din data de 12.02.2015.
La data de 14 noiembrie 2019 apelantul intimat inculpat E. a depus acte în circumstanţiere încuviinţate de instanţă prin încheierea din 14 noiembrie 2018 iar, la termenul din data de 08 ianuarie 2020, inculpatul H. a depus o cerere prin care solicitat să se constate nelegalitatea probelor administrate şi inculpatul A. un înscris prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a interceptărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice, a măsurilor de supraveghere video şi audio precum şi prin fotografiere în mediu ambiental (ulterior, la termenul din data de 08.02.2020 a depus în completarea cererii argumentele care susţin solicitarea), cereri care au fost apreciate de instanţă că se circumscriu motivelor de apel şi urmează a fi discutate cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei (încheierea din data de 08 februarie 2020).
Inculpatul D. la termenul din data de 27 mai 2020 a precizat că uzează de dreptul la tăcere iar inculpaţii A., K., L. şi M. au fost audiaţi la termenul din data de 3 iunie 2020.
1. Prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, a criticat sentinţa apelată sub mai multe aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, s-a susţinut de către parchet că instanţa de fond în mod greşit a dispus achitarea inculpaţilor D. pentru săvârşirea infracţiunilor de grup infracţional organizat în modalitatea aderării, prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi complicitate la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de risc, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; H. pentru săvârşirea infracţiunilor de grup infracţional organizat în modalitatea aderării, prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. şi complicitate la trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. precum şi a inculpaţilor I. şi J. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (numai în cazul inculpatului I.).
Referitor la acuzaţiile aduse inculpatului D. s-a invocat de către parchet că instanţa de fond, în mod eronat, a apreciat că probele administrate nu confirmă împrejurarea că acesta, la diferite intervale de timp, ar fi procurat, prin cumpărare, medicamente cu conţinut stupefiant de la de la persoană de sex masculin de cetăţenie sârbă iar împreună cu fratele său, A. a vândut inculpaţilor N. şi M. astfel de medicamente.
Astfel, s-a susţinut că vinovăţia inculpatului D. este dovedită de depoziţiile inculpatului E. din faţa organelor de urmărire penală şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi din care reiese că l-a cunoscut pe inculpatul D. prin intermediul lui H. şi că medicamentele identificate la inculpat provin de la el, declaraţii care se coroborează cu cele ale inculpatului H. din cursul urmăririi penale în care a arătat că a intermediat legătură dintre E. şi D. şi a fost întrebat de acesta din urmă când vine E., însă nu a asistat la tranzacţiile dintre cei doi şi convorbirile telefonice dintre inculpaţii H. şi A. în care ultimul îi comunică interlocutorului că îl va trimite la întâlnirea cu E. pe fratele său, scopul întâlnirii fiind cumpărarea de medicamente cu conţinut stupefiant (notele de redare din data de 23.01.2015).
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul H. s-a susţinut că instanţa şi-a argumentat soluţia de achitare (art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.) pornind de la premisa că acuzaţia este întemeiată doar pe înregistrările în mediu ambiental, notele de redare a convorbirilor telefonice, planşele foto şi declaraţia parţială a inculpatului E. din cursul urmăririi penală fără însă a avea în vedere ansamblul probator administrat în cauză în cele două etape procesuale (urmărire penală şi cercetare judecătorească).
În acest sens, s-a susţinut de către parchet că relevante în dovedirea activităţii infracţionale a inculpatului H. sunt declaraţiile inculpatului E. din faţa organelor de urmărire penală şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi din care reiese că l-a cunoscut pe inculpatul D. prin intermediul lui H. şi că medicamentele identificate la inculpat provin de la el, depoziţii care se coroborează cu cele ale inculpatului H. din cursul urmăririi penale în care a arătat că, a intermediat legătură dintre E. şi D. şi a fost întrebat de acesta din urmă când vine E. însă nu a asistat la tranzacţiile dintre cei doi, convorbirile telefonice dintre inculpatul H. şi inculpaţii A. şi E. care relevă că cei trei discutau despre vânzarea de medicamente cu conţinut stupefiant (din data de 02.03.2015 şi 27.02.2015) precum şi procesele-verbale încheiate cu ocazia realizării măsurilor de supraveghere din care rezultă participarea inculpatului H. la toate întâlnirile dintre inculpaţii E. şi A.
Faptul că din conţinutul convorbirii telefonice din data de 27.02.2015 rezultă că inculpatul H. atunci când discută cu inculpatul E., dealer de vânzări, se referă doar la două cutii, fapt ce susţine apărarea inculpaţilor privind achiziţionarea unui medicament "T.", în opinia parchetului, nu exclude restul tranzacţiilor ilicite ce fac obiectul cauzei. De asemenea, poziţia oscilantă a inculpatului E. din cursul cercetării judecătoreşti nu poate conduce la aprecierea că depoziţiile acestuia din cursul urmăririi penale nu susţin acuzaţiile, având în vedere că acesta a arătat că era confuz atunci când a dat declaraţii în cursul urmăririi penale, aspect contrazis însă chiar de conţinutul declaraţiilor sale care sunt logice, detailate şi mult mai aproape de momentul comiterii faptelor.
Referitor la inculpaţii I. şi J. s-a arătat că, instanţa de fond a apreciat, în mod eronat, că nu sunt elemente probatorii certe care să susţină acuzaţiile aduse acestora privind traficul internaţional de droguri, respectiv că au scos din ţară medicamente cu conţinut stupefiant pentru a fi vândute în Norvegia. În acest sens, s-a invocat de către parchet faptul că nu au fost avute în vedere declaraţiile celor doi inculpaţi în care au recunoscut că au ieşit de mai multe ori din ţară şi au fost plecaţi în Norvegia iar susţinerile celor doi inculpaţi că banii proveneau din cerşit sunt infirmate de faptul că transferurile bancare erau pe numele lui D. sau XXX., aspect confirmat şi de martorul OO. precum şi de notele de redare a convorbirilor telefonice dintre inculpatul I. şi A. din data de 26.02.2015 din care reiese că obţineau sume de bani din vânzarea de medicamente aduse în Norvegia de inculpatul I.
În susţinerea apelului parchetul a invocat şi faptul că instanţa a omis să se pronunţe asupra măsurii confiscării pistolului cu glonţ, marca x, ridicat de la inculpatul C. cu ocazia percheziţiei domiciliare, deşi a dispus condamnarea acestuia şi pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 342 alin. (1) C. pen.
Tot în susţinerea motivelor de apel s-a mai invocat şi faptul că hotărârea este nelegală, întrucât instanţa de fond a omis să deducă, în temeiul art. 72 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpaţilor D. şi O. durata reţinerii de 24 de ore dispusă de procuror prin ordonanţele din data de 16.07.2015.
Un alt motiv de netemeinicie a hotărârii a vizat greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor B., C., D., E., I., J., K., L., N., Q. şi O. atât sub aspectul cuantumului cât şi la modalităţilor de executare. Astfel, s-a susţinut de către parchet că inculpatul B. împreună cu A. au iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat având ca scop cumpărarea, vânzarea şi scoaterea din ţară a unor medicamente cu conţinut stupefiant, pe care le vindeau inculpaţilor L., K., M. şi N. pentru a le scoate din ţară şi a le vinde în Norvegia în combinaţie cu alte droguri, în procurarea acestor medicamente fiind implicaţii şi inculpaţii H., D., J. prin intermediul inculpaţilor E., C., O. şi a unui cetăţean de origine sârbă.
Ca atare, s-a arătat că activitatea infracţională a inculpaţilor era complexă, implica mai multe persoane, unele folosindu-se şi de profesia de farmacist pentru a procura aceste medicamente, s-a realizat pe o durată îndelungată, actele ilicite fiind stopate doar în urma intervenirii organelor judiciare, veniturile obţinute din activitatea ilicită sunt substanţiale, astfel că, toate aceste elemente conturează gravitatea deosebită a faptelor comise de inculpaţii sus-menţionaţi şi având în vedere circumstanţele personale ale inculpaţilor, unii nefiind la primul conflict cu legea penală (fiind cercetaţi în alte cauze pentru acelaşi gen de infracţiuni), nu se justifică aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, astfel cum s-a dispus de instanţa de fond.
2. Inculpatul M. a criticat hotărârea atacată pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate, invocând faptul că instanţa de fond în mod greşit nu a aplicat acestuia prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., deşi la termenul de judecată din data de 4 iulie 2016, după ce i s-au adus la cunoştinţă învinuirile, a arătat că recunoaşte faptele astfel cum i-au fost reţinute în actul de sesizare şi solicită ca judecata să se realizeze doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cerere asupra căreia instanţa a precizat că se va pronunţa odată cu fondul cauzei. Se mai susţine că, ulterior acestui moment, inculpatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, însă instanţa a apreciat necesară audierea acestuia şi a dispus prezentarea sa în faţa instanţei, unde i s-a încălcat dreptul la tăcere şi a fost audiat, motivat de faptul că în lipsa unei depoziţii nu i se poate aplica procedura simplificată.
Cu ocazia dezbaterilor pe fond, inculpatul a formulat concluzii atât pentru ipoteza admiterii cererii de judecată în procedură simplificată cât şi pentru cea a respingerii solicitării iar instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii, doar în considerentele hotărârii a menţionat că nu va da curs solicitării inculpatului, având în vedere recunoaşterea parţială a acuzaţiilor ce i-au fost aduse.
Dacă se va trece peste acest motiv de apel s-a solicitat de către apărătorul inculpatului desfiinţarea hotărârii şi pronunţarea unei soluţii de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în formă continuată (2 acte materiale) şi art. 3 alin. (1) din legea specială, în formă continuată, referitor la această din urmă faptă s-a mai invocat şi greşita schimbare a încadrării juridice prin reţinerea formei continuate în contextul în care în actul de sesizare nu sunt descrise actele materiale care intră în conţinutul infracţiunii.
În ceea ce priveşte infracţiunea de grup infracţional organizat a susţinut că deşi în sarcina inculpatului M. s-a reţinut varianta normativă a aderării şi sprijinirii grupului, în perioada mai 2014 - iulie 2015, activitatea concretă a inculpatului s-a limitat doar la cumpărarea, împreună cu inculpatul K., la data de 20.02.2015, de la inculpatul N. a unei cantităţi importante de medicamente pe care le-a disimulat în bagaje şi autoturisme şi le-a vândut în Norvegia la diverşi consumatori, în condiţiile în care inculpatul a fost supus unor măsuri de supraveghere pe o durată îndelungată.
Totodată, se reţine de acuzare că activitatea infracţională a inculpatului s-a realizat până în luna iulie 2015, or, acesta a fost arestat preventiv, în altă cauză, la data de 25.06.2015. În ceea ce priveşte cumpărarea de medicamente x şi x, împreună cu inculpaţii K. şi L., la data de 12.01.2014, de la inculpaţii A. şi B., s-a susţinut de apărare că excede perioadei infracţionale reţinută în actul de sesizare (mai 2014 - iulie 2015, în varianta normativă de sprijinire şi aderare la un grup infracţional organizat).
Referitor la cele două acte materiale din conţinutul infracţiunii de trafic de droguri de risc, s-a susţinut de apărare că procesul-verbal de supraveghere nu face dovada că, la data de 12.01.2014, inculpatul M. împreună cu K. şi L. ar fi cumpărat medicamente cu conţinut stupefiant de la inculpaţii A. şi B., întrucât dacă s-ar fi realizat acea tranzacţie nimic nu împiedica organele de cercetare să intervină şi să surprindă în flagrant întreaga operaţiune, lucru care nu s-a întâmplat. Aceleaşi argumente au fost invocate de către apărare şi în ceea ce priveşte actul material din data de 20.02.2015, când s-a reţinut că inculpatul împreună cu K., au cumpărat de la inculpatul N. o cantitate importantă de medicamente pe care le-a disimulat în bagaje şi autoturisme şi le-a vândut în Norvegia la diverşi consumatori.
În legătură cu infracţiunea de trafic internaţional de droguri de risc, în formă continuată, a susţinut că în mod greşit a fost schimbată încadrarea juridică prin reţinerea formei continuate, întrucât nu rezultă din actul de sesizare care sunt acţiunile concrete de scoatere din ţară a acestor medicamente, care compun conţinutul constitutiv al infracţiunii.
Cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei a precizat că nu mai susţine motivul subsidiar privind încetarea procesului penal, întemeiat pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen. şi art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu privire la infracţiunile prev. de art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.. Totodată, a solicitat să se constatate că faptele din prezenta cauză sunt acte materiale ale infracţiunilor pentru care inculpatul a fost deja condamnat prin Sentinţa penală nr. 285/16.12.2015 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/2015, judecat în procedură simplificată, la pedepsele de 1 an şi 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc, şi pe cale de consecinţă, instanţa de apel să facă aplicarea art. 39 C. pen. şi să menţină beneficiul liberării condiţionate.
Astfel, s-a invocat de apărare că acuzaţiile aduse inculpatului în acest dosar au vizat faptul că, în perioada 25 - 26.06.2015, a transportat/deţinut pe teritoriul României un număr de 34.076 comprimate x şi 600 comprimate x, pe care a încercat să le scoată din ţară, fiind depistat în apropierea de graniţa cu Ungaria, însă probele ce fundamentează acuzaţiile au fost obţinute în Dosarul nr. x/2014 al D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Gorj, adică în dosarul ce formează obiectul prezentei cauze (x/54/2015), în care s-a întocmit Rechizitoriul nr. x/2014, astfel că, în opinia apărări, ele sunt acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunilor ce au făcut obiectul Dosarului nr. x/2015 şi pentru care M. a şi fost condamnat.
3-4. Inculpaţii I. şi J. în susţinerea apelurilor formulate au solicitat desfiinţarea hotărârii şi pronunţarea unor soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (faptele nu există) iar pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în formă continuată, întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Astfel, cu privire la faptele de constituire a unui grup infracţional organizat, în variantele normative ale aderării şi sprijinirii, s-a arătat de apărare că, pentru existenţa infracţiunii este necesar să se facă dovada unui structuri organizatorice a grupării, or, instanţa de fond a reţinut doar faptul că, în perioada mai 2014 - iulie 2015, inculpaţii I. şi J. au aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat, iniţiat de inculpatul A., având ca scop cumpărarea, vânzarea şi scoaterea din ţară de medicamente ce au în conţinut substanţe active fără a indica probele care fac dovada unei structuri clare de coordonare. În acest sens, au fost relevate depoziţiile inculpatului B. care a confirmat faptul că nu îi cunoaşte pe inculpaţi şi ale inculpatului A. care a precizat că îl cunoaşte doar pe I. şi a cumpărat de la acesta motoare de bărci. Prin urmare, lipsa unei organizări în desfăşurarea activităţii infracţionale conduce la aprecierea că acţiunile inculpaţilor nu se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii prev. de art. 367 C. pen.
Totodată, s-a susţinut de apărare că nu s-a făcut dovada că inculpaţii au acţionat de comun acord în scopul comiterii de infracţiuni, condiţie esenţială pentru existenţa grupului infracţional organizat, întrucât probele administrate nu susţin acuzaţiile de trafic de droguri de risc.
Astfel, instanţa de judecată a reţinut faptul că inculpaţii I. (tată) şi J. (fiu), la diferite intervale de timp (3 acte materiale), au procurat de la inculpatul A. şi B. medicamente cu conţinut stupefiant (x şi x) şi au deţinut la domiciliu astfel de medicamente, deşi din probele administrate nu rezultă că cei doi inculpaţi au desfăşurat activităţi infracţionale, relevantă fiind depoziţia martorului OO. care a fost şoferul lor în deplasările din Norvegia şi care a arătat că nu ştie ca inculpaţii să fi transportat medicamente, cunoaşte doar că inculpaţii aduceau ziare, reviste şi produse electrocasnice pe care le strângeau pe parcursul unei zile. Cât priveşte transferurile bancare martorul a arătat că în Norvegia nu puteai să deţii sume mari de bani asupra ta întrucât erau confiscate de autorităţi.
De asemenea, s-a invocat şi depoziţia inculpatului B. care a arătat că nu îi cunoaşte pe inculpaţi iar cu inculpatul I. s-a întâlnit la discoteca "W." pentru vânzarea a trei motoare de bărci şi întrucât unul era ars, i-a restituit inculpatului I. suma de 3.600 coroane, prin transfer bancar de pe numele soacrei lui, acesta din urmă fiind plecat cu serviciul.
5. Inculpatul K. în susţinerea apelului formulat a solicitat desfiinţarea hotărârii şi pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (faptele nu există) şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Astfel, cu privire la fapta de constituire a unui infracţional organizat în variantele normative ale aderării şi sprijinirii, s-a arătat de apărare că, pentru existenţa infracţiunii este necesar să se facă dovada unui structuri organizatorice a grupării. Or, instanţa de fond a reţinut doar faptul că, în perioada mai 2014 - iulie 2015, inculpatul a constituit împreună cu inculpaţii A., B., L., N. grupul infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, prin cumpărarea şi vânzarea unor medicamente ce au în conţinut substanţe prevăzute în tabelul - Anexa III la Legea nr. 143/2000 şi s-a aflat în relaţie infracţională cu inculpaţii A., B., L., M. şi N., fără a indica probele care fac dovada unei structuri clare de coordonare. Pe cale de consecinţă, lipsa unei organizări a activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţi conduce la aprecierea că acţiunile sale nu se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii prev. de art. 367 C. pen.
De asemenea, nu s-a făcut dovada că inculpatul K. a acţionat în scopul comiterii de infracţiuni, condiţie esenţială pentru existenţa grupului infracţional organizat, întrucât probele administrate nu susţin acuzaţiile de trafic de droguri şi trafic internaţional de droguri de risc.
Cu privire la infracţiunea de trafic de droguri de risc s-a susţinut că instanţa de fond, în mod greşit, a dispus condamnarea sa pentru această faptă în concurs cu cea de trafic internaţional de droguri de risc, întrucât din interceptările telefonice reies doar acte de pregătire a infracţiunii de vânzare-cumpărare de medicamente cu conţinut stupefiant şi nu se face dovada că astfel de fapte s-au şi consumat pe teritoriul statului. De asemenea, s-a susţinut că dacă scoaterea din ţară s-a realizat prin transportul acestor medicamente iar traficul naţional a vizat tot varianta transportului, acesta se situează în continuarea primului transport, astfel că, elementul material al celor două infracţiuni este acelaşi, unic şi continuu (unitate naturală de infracţiune), prin urmare, infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) este absorbită în conţinutul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În ceea ce priveşte infracţiunea incriminată în conţinutul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a solicitat să se constate că probele administrate în cauză, cu referire la declaraţiile martorilor audiaţi, nu fac dovada că a scos din ţară medicamente cu conţinut stupefiant sau că sumele de bani pe care le-a transferat din Norvegia au fost obţinute din vânzarea acestor medicamente. În legătură cu depoziţiile inculpatului M. (din datele de 19.04.2017 şi 25.09.2017) a solicitat să fie înlăturate ca fiind contradictorii şi făcute în scopul de a beneficia de judecata cauzei în procedura simplificată, în condiţiile în care în prima declaraţie a arătat că nu a cumpărat medicamente de la inculpatul YYY., că nu au fost împreună în Norvegia şi nu ştie cu ce se ocupa acesta.
6. În susţinerea apelului formulat inculpatul L., a solicitat desfiinţarea hotărârii şi pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (faptele nu există) iar pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Referitor la infracţiunea de constituire a unui infracţional organizat s-a arătat de apărare că, pentru existenţa infracţiunii este necesar să se facă dovada unui structuri organizatorice a grupării, or, instanţa de fond a reţinut doar faptul că, în perioada mai 2014 - iulie 2015, inculpatul a aderat şi sprijinit gruparea infracţională având ca scop cumpărarea, vânzarea şi scoaterea din ţară a medicamentelor ce au în conţinut substanţe prevăzute în tabelul -Anexa III la Legea nr. 143/2000 şi s-a aflat în relaţie infracţională cu inculpaţii K., M., B., N. şi A., fără a indica probele care fac dovada unei structuri clare de coordonare. Astfel, lipsa unei organizări în activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi conduce la aprecierea că acţiunile inculpatului L. nu se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii prev. de art. 367 C. pen.
În plus, nu s-a făcut dovada că inculpatul a acţionat în scopul comiterii de infracţiuni, condiţie esenţială pentru existenţa grupului infracţional organizat, întrucât probele administrate nu susţin acuzaţiile de trafic de droguri şi trafic internaţional de droguri de risc.
Cu privire la infracţiunea de trafic de droguri de risc inculpatul a susţinut că instanţa de fond, în mod greşit, a dispus condamnarea sa pentru această faptă în concurs cu cea de trafic internaţional de droguri de risc, în condiţiile în care a reţinut că a procurat, prin cumpărare, medicamente ce au în conţinut substanţe active pe care le-a vândut unor persoane din anturajul său (actele materiale din 12.01.2015, 18.02.2015 şi 10.05.2015), respectiv că, în perioada mai 2014 - iulie 2015, a scos din ţară medicamente de acest fel pe care le-a vândut către alte persoane din Norvegia, având în vedere că nu s-a dovedit că inculpatul a cumpărat medicamentele şi că ulterior le-a vândut pe teritoriul statului român. Prin urmare, instanţa de fond a detaliat cele trei acte materiale de cumpărare pe teritoriul statului român, săvârşite cu scopul de a fi transportate în străinătate.
În acest sens, s-a susţinut că dacă scoaterea din ţară s-a realizat prin transportul acestor medicamente iar traficul naţional a vizat tot varianta transportului, acesta se situează în continuarea primului transport, astfel că elementul material al celor două infracţiuni este acelaşi, unic şi continuu (unitate naturală de infracţiune), prin urmare, infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) este absorbită în conţinutul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În legătură cu infracţiunea prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a solicitat să se constate că probele administrate în cauză, cu referire la interceptarea convorbirii telefonice din data de 26.02.205, procesele-verbale privind transferurile monetare din Norvegia către M. şi A., de pe numele lui JJ., din data de 3.03.2015, nu fac dovada că a scos din ţară medicamente cu conţinut stupefiant sau că sumele de bani pe care le-a transferat din Norvegia au fost obţinute din vânzarea acestor medicamente. Totodată, a solicitat ca depoziţiile inculpatului M. (din datele de 19.04.2017 şi 25.09.2017) să fie înlăturate, întrucât sunt contradictorii şi făcute în scopul de a beneficia de judecata cauzei în procedura simplificată, în condiţiile în care în prima declaraţie a arătat că nu a cumpărat medicamente de la inculpatul L., că nu au fost împreună în Norvegia şi nu ştie cu ce se ocupa iar martorii audiaţi în cauză nu au făcut afirmaţii care să susţină acuzaţiile aduse inculpatului.
O altă critică a inculpatului a vizat greşita individualizare a pedepsei aplicate atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, care în opinia apelantului este o sancţiune prea aspră, având în vedere circumstanţele personale reliefate de conţinutul raportului de evaluare, faptul că este la primul conflict cu legea penală şi are un copil minor în întreţinere.
7. Inculpatul N. a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate, pronunţarea unei soluţii de achitare sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. întrucât probele administrate nu fac dovada comiterii lor de către inculpat.
Sub aspectul infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, iniţiat de inculpatul A., ce avea ca scop cumpărarea, vânzarea şi scoaterea din ţară de medicamente ce au în conţinut substanţe active, menţionate în tabelul la Anexa III din Legea nr. 143/2000, a arătat că din actele dosarului rezultă că inculpatul îl cunoaşte pe inculpatul A. dar nu i-a vândut niciodată medicamente, la dosar nu există nicio probă care să facă dovada că i-a vândut medicamente sau că ar fi cunoscut despre activitatea celorlalţi coinculpaţi ori că ar fi coordonat sau ar fi fost coordonat de alte persoane în realizarea activităţilor ilicite descrise în actul de sesizare.
În legătură cu infracţiunea de trafic de droguri de risc a arătat că nu sunt elemente probatorii care să facă dovada implicării acestuia în activitatea infracţională imputată de acuzare şi reţinută de instanţa de fond.
8. Inculpatul B. a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate, pronunţarea unei soluţii de achitare sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (pe relaţia cu inculpatul C.), întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi reindividualizarea judiciară a pedepsei în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (pe relaţia cu inculpatul O.) ce i-a fost reţinută în sarcină.
Sub aspectul infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, iniţiat de inculpatul A., ce avea ca scop cumpărarea, vânzarea şi scoaterea din ţară de medicamente ce au în conţinut substanţe active, menţionate în tabelul la Anexa III din Legea nr. 143/2000, a arătat că din actele dosarului rezultă că inculpatul îl cunoaşte pe inculpatul A., fiind prieteni, dar nu i-a vândut niciodată medicamente, la dosar nu există nicio probă care să facă dovada că i-a vândut medicamente sau că ar fi cunoscut despre activitatea celorlalţi coinculpaţi ori că ar fi coordonat sau ar fi fost coordonat de alte persoane în realizarea activităţilor ilicite descrise în actul de sesizare. De asemenea, inculpatul a mai precizat că îi cunoaşte pe inculpaţii C. din Cluj şi O. din Sânnicolaul Mare, de la acesta din urmă a cumpărat medicamentele ce i-au fost găsite la domiciliu cu ocazia percheziţiei, însă nu are nicio legătură cu presupusul grup infracţional organizat.
Referitor la infracţiunea de trafic de droguri de risc pe relaţia cu C. s-a susţinut că deplasarea inculpatului B. la Cluj nu a fost pentru a cumpăra medicamente ci pentru aţi achiziţiona parfumuri şi produse cosmetice, activităţi pe care C. le desfăşura pentru a-şi suplimenta veniturilor, nicio probă nu face dovada că acesta din urmă ar fi avut asupra lui medicamente fiind doar o presupunere a organelor de poliţie bazată pe faptul că dacă a cumpărat medicamente de la O., ar fi cumpărat şi de la C.
În ceea ce priveşte actul material din data de 12.05.2015 când s-a deplasat împreună cu A. pe raza localităţii Vidin unde s-a întâlnit cu inculpaţii L. şi K., a susţinut că a fost doar şoferul lui A., care avea permisul de conducere suspendat, însă nu a participat la vreo tranzacţie cu medicamente, de altfel, chiar cei doi inculpaţi în declaraţiile date în cursul urmăririi penale au arătat că nu îl cunosc pe inculpat.
Totodată, a solicitat să fie înlăturate depoziţiile inculpatului M. ca fiind contradictorii şi făcute în scopul de a beneficia de judecata în cadrul procedurii simplificate, mai mult, acesta nu îl indică pe B. că ar fi participat la acea tranzacţie.
În legătură cu suma de 8.900 RON s-a arătat că a fost câştigată de inculpat la emisiunea televizată S., sens în care a depus extrasul de cont bancar prin care i-a fost virată suma de 48.900 RON, astfel că se impune restituirea sumei de 8.900 RON ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare.
O altă critică a inculpatului a vizat greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub aspectul cuantumului pedepsei principale cât şi al modalităţii de executare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (pe relaţia cu O.), faptă probată şi recunoscută de inculpat, sens în care a învederat că raportat la modalitatea de comitere a infracţiunii, natura şi gravitatea acesteia dar şi circumstanţele personale ale inculpatului (are o familie, un copil minor în întreţinere, are contractat un apartament prin credit bancar, este la primul conflict cu legea penală, are un loc de muncă stabil, atitudinea sinceră pe întreg cursul procesului penal) se impune redozarea pedepsei şi stabilirea unei sancţiuni orientate spre minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea sub supraveghere a executării, în condiţiile art. 93 C. pen.
9. Inculpatul A. a solicitat, în principal, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât aceasta nu este motivată, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. care stabilesc ce anume trebuie să cuprindă motivarea soluţiei pronunţate de o instanţă în rezolvarea laturii penale precum şi dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum s-a statuat şi în jurisprudenţa instanţei europene (cauza Dumitru Popescu împotriva României).
În esenţă, criticile inculpatului au vizat faptul că instanţa de fond fără o analiză proprie a mijloacelor de probă şi într-o redare generică a conţinutului faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., a preluat pasaje întregi din actul de sesizare, după care a apreciat că probele fac dovada vinovăţiei inculpatului, a stabilit încadrarea juridică a faptelor şi a procedat la individualizarea judiciară a pedepselor, fără o analiză juridică pertinentă a apărărilor inculpatului care să justifice soluţia de condamnare pronunţată. S-a mai susţinut că, instanţa de fond a sintetizat depoziţiile inculpaţilor şi ale martorilor din cursul cercetării judecătoreşti, cererile şi excepţiile invocate de părţi, a evidenţiat global mijloacele de probă administrate până la acel moment şi a apreciat că din analiza coroborată a acestora se poate stabili o situaţie de fapt reală, care în cazul inculpatului A. este inexistentă, practic motivarea regăsindu-se la filele x din hotărâre şi care reprezintă o redare fidelă a argumentaţiei procurorului.
Tot în susţinerea acestei critici, apărătorul inculpatului a invocat aspecte de nelegalitate a probelor administrate care fac obiectul camerei preliminare dar care, în opinia sa, pot fi reiterate şi în faţa instanţei de judecată în apel având în vedere că pentru unele fapte sau persoane din cuprinsul actului de sesizare nu a fost începută urmărirea penală şi nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Astfel, în concret, după o prezentare succintă a succesiunii actelor de urmărire penală efectuate în Dosarul nr. x/2014, s-a învederat că prin rechizitoriul din data de 25.11.2015, astfel cum a fost remediat prin referatul din data de 26.02.2016 (act care în opinia inculpatului nu putea conduce la remedierea actului de sesizare întrucât nu îndeplineşte condiţiile stabilite de normele procedurale - art. 327 C. proc. pen.), inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a 8 acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale s-a dispus pentru o singură faptă de trafic de droguri de risc.
Pentru toate aceste considerente a apreciat că se impune admiterea apelului formulat, desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Dacă se va trece peste aceste argumente, pe fondul cauzei, s-a solicitat reanalizarea întregului material probator, excluderea probelor obţinute nelegal şi pronunţarea unei soluţii de achitare pentru toate infracţiunile ce i-au fost reţinute în sarcină. În acest sens, s-a invocat nelegalitatea sesizării organului de cercetare penală care a avut la bază informaţiile furnizate de Serviciul Român de Informaţii şi nu sesizarea procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T., competent să soluţioneze astfel de cauze precum şi a probelor obţinute în baza mandatelor de supraveghere tehnică care au fost puse în executare de către S.R.I. şi care sunt lovite de nulitate absolută, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/16.02.2016 prin care s-a declarat ca neconstituţională sintagma "ori alte organe specializate ale statului" şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/04.05.2017 prin s-a apreciat asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. care a exclus din categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, fapt ce impune excluderea fizică acestora din ansamblul probator în lumina Deciziei nr. 22/18.01.2018 a instanţei de contencios constituţional.
Sub aspectul netemeiniciei hotărârii s-a invocat de către apărare lipsa sau insuficienţa probatoriului pentru a susţine soluţia de condamnare a inculpatului A.. Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de grup infracţional organizat, în variantele normative ale iniţierii şi constituirii în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., s-a arătat de către apărare, prin invocarea jurisprudenţei la nivel naţional, că pentru existenţa faptei este necesar să fie descrise şi dovedite elementele temporale sau spaţiale ale comiterii faptei, contribuţia fiecărui inculpat în cadrul grupării şi rolul fiecărui membru, caracterul organizat şi modul de realizare a coordonării în plan vertical şi scopul constituirii grupului. Or, în cauză, toate aceste cerinţe esenţiale sunt descrise lacunar iar concluziile instanţei privind vinovăţia inculpatului, care în calitate de lider şi coordonator al grupării, cu implicarea mai multor persoane printre care dealeri şi farmacişti, a realizat activităţi de cumpărare, vânzare şi transport de medicamente ce au în conţinut substanţe active, pe care ulterior le-a scos din ţară şi le-a vândut unor consumatori de pe teritoriul Norvegiei, nu sunt susţinute de probatoriile administrate. Deşi, instanţa de fond a reţinut că în calitate de lider al grupării, inculpatul A. avea contacte în mai multe localităţi din ţară şi procura şi comercializa cantităţi mari de medicamente pe care le deţinea la locuinţele sale din Drobeta-Turnu Severin şi localitatea Şimian, în urma percheziţiilor domiciliare nu au fost identificate astfel de medicamente în aceste locaţii. Mai mult, în actul de sesizare se precizează că inculpatul asigura, prin intermediul acestor persoane, vânzarea acestor medicamente în afara ţării, respectiv la consumatori din Norvegia şi Suedia însă instanţa a reţinut doar vânzările realizate de inculpat pe teritoriul Norvegiei.
Faţă de toate aceste argumente s-a solicitat achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., întrucât fapta nu există (art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.).
Cât priveşte infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în formă continuată (8 acte materiale), a solicitat să se constate că instanţa de fond a preluat întocmai acuzaţiile din conţinutul actului de sesizare, inclusiv selecţiile din conţinutul înregistrărilor convorbirilor telefonice şi comunicărilor realizate cu ocazia pretinselor tranzacţii cu medicamente ce conţin substanţe active din datele de 12.01.2015 şi 01.04.2015. Se mai relevă faptul că, actele materiale din 25.11.2014 şi 01.05.2015 exced perioadei în care se reţine de instanţă că ar fi acţionat grupul infracţional organizat (mai 2014 - iulie 2015), fapt ce dovedeşte că judecătorul instanţei de fond a preluat din actul de sesizare acuzaţiile aduse inculpatului, fără a face un raţionament logic şi juridic întemeiat pe probele administrate şi prin raportare la apărările formulate de inculpat.
S-a susţinut de apărare că depoziţiile martorilor QQ. şi SS. din cursul urmăririi penale (4.09.2015) şi al cercetării judecătoreşti (din data de 17.10.2016) sunt generale şi fac trimitere la nu anume "A." care vindea pastile dar fără a preciza ce fel de pastile şi fără se dovedi cine este această persoană indicată de martori iar martora XX. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale nu a fost întrebată cu privire la acest aspect, precizând că nu îl cunoaşte pe inculpatul A. şi nici pe soacra acestuia.
Referitor la depoziţiile inculpatului M. s-a arătat că nu au relevanţă în plan probator, întrucât au fost făcute pentru a beneficia de judecata în procedură simplificată iar conţinutul acestora este contradictoriu şi nu se coroborează cu alte elemente probatorii, mai mult, în declaraţia din data de 25.09.2017 a precizat că nu îl cunoştea pe A. pe care l-a văzut prima dată în sala de judecată iar despre tranzacţia din 12.01.2015 a aflat de la inculpatul K., aspect negat de acesta din urmă.
În legătură cu tranzacţia din data de 01.04.2015, din centrul comercial "BBB." din mun. Cluj-Napoca s-a susţinut că identificarea numărului de telefon a inculpatului în agenda telefonică a inculpatului C. nu are relevanţă sub aspect probator, întrucât cei doi au recunoscut că s-au cunoscut cu ocazia acelei întâlniri, iar inculpatul nu a fost întrebat cu ocazia audierii sale (22.04.2015) ce conţineau acele cutii transferate în autoturismul său, operaţiune la care acesta nici nu a asistat. Totodată, s-a mai susţinut că fiind o operaţiune supravegheată de organele judiciare, din dispoziţia procurorului, dacă se tranzacţiona o cantitate mare de medicamente cu conţinut stupefiant se putea organiza o acţiune de prindere în flagrant, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Cât priveşte presupusa tranzacţie din data de 12.01.2015 din localitatea Vidin, jud. Gorj, s-a mai susţinut de apărare că nu s-a făcut dovada ce conţineau cele două cutii de carton, de culoare maro, transferate din maşina inculpatului în maşina condusă de B., iar lucrătorii de poliţie care efectuau activitatea de supraveghere a livrării chiar au discutat cu inculpaţii dar nu au intervenit. De asemenea, s-a mai arătat faptul că inculpatul FFF. şi-a parcat autoturismul în faţa unui bar, or, dacă ar fi avut presupusele medicamente în portbagaj nu ar fi acţionat în acest fel, ştiind că se află poliţişti în zonă, care i-au şi abordat la acel moment, dar fără a interveni operativ.
S-a mai arătat că acuzaţia adusă inculpatului A. privind tranzacţia a 600 cutii x, ce conţineau 18.000 comprimate, este localizată în perioada mai 2014 - iulie 2015, fără o descriere concretă a acţiunilor întreprinse de inculpat, în schimb în cazul acuzaţiilor aduse inculpatului E. această vânzarea de medicamente către inculpatul FFF. este alocată datei de 18.02.2015, realizată la fast-food ZZZ. din Craiova, după o înţelegere prealabilă între inculpaţi şi cu ajutorul inculpatului H. Concluziile instanţei nu fac trimitere la niciun mijloc de probă care să le susţină în contextul în care această înţelegere prealabilă privind o viitoare tranzacţie cu medicamente între inculpaţi nu este menţionată nici de procuror şi nici de judecătorul de drepturi şi libertăţi în actele procedurale întocmite atunci când s-a solicitat şi s-a dispus prelungirea măsurilor de supraveghere tehnică în cauză.
Nici în cazul actelor materiale din datele de 19.04.2015 şi 01.05.2015, când s-a reţinut de către instanţa de fond că inculpatul A. a vândut unor persoane apelate cu numele "Z." din Gorj şi "CCC.", nu se menţionează fie cantitatea de medicamente şi locul tranzacţiei, fie suma de bani primită pentru tranzacţie (cea din data de 1.05.2015), după cum nu s-a reuşit nici identificarea acelor persoane deşi inculpatul era supus unor măsuri de supraveghere din partea organelor judiciare.
În legătură cu fapta din 25.11.2014, când se reţine de instanţă că inculpatul A. aflat în ţară, a apelat o persoană "Z.", aflată pe teritoriul Norvegiei, care i-a solicitat medicamente cu conţinut stupefiant, denumite codat "mâncare", inculpatul i-a comunicat că nu are decât "x şi roşu-x" iar preţul de vânzare este de 40 RON pentru x, apărarea a susţinut că nu sunt elemente care să confirme că s-ar fi realizat o asemenea tranzacţie, cantitatea şi preţul vânzării, după cum nu s-a reuşit nici identificarea acelei persoane, singurele probe fiind pasaje din acele convorbiri interceptate de organele judiciare.
Cu privire la vânzarea de medicamente ce au în conţinut substanţe active, s-a arătat de către inculpat că această faptă este reţinută de instanţă ca fiind realizată în perioada mai 2014 - iulie 2015, iar atunci când sunt analizate acţiunile inculpaţilor I. şi J. se reţine că la data de 24.02.2015, a avut loc o înţelegere între inculpaţi privind realizarea tranzacţiei cu aceste medicamente, ce a fost finalizată la discoteca "W." din comuna Ciuperceni.
S-a mai arătat că, în considerentele hotărârii nu sunt precizate cantitatea de medicamente tranzacţionate, preţul acestora, sigura probă invocată de instanţă fiind declaraţia inculpatului J. din cursul urmăririi penale, care a menţionat că a avut loc acea tranzacţie dar care nu se coroborează nici cu declaraţiile inculpaţilor I. şi A. şi nici cu o altă probă administrată în cauză, de altfel, inculpatul a revenit asupra depoziţiei în cursul cercetării judecătoreşti când a arătat că nu s-a efectuat nicio vânzare de medicamente, fiind determinat la acel moment de poliţişti şi procuror să declare împotriva lui FFF.
De asemenea, nu a fost individualizată în timp şi spaţiu nici fapta inculpatului de a vinde lui N. medicamente cu conţinut stupefiant în scopul de a le scoate din ţară şi a le vinde pe teritoriul Norvegiei, singura probă fiind convorbirea telefonică dintre N. şi o altă persoană rămasă neidentificată căreia i-a spus că se află la locuinţa lui A. din Severin, or inculpatul FFF. nu are nicio locuinţă sau proprietate pe raza mun. Drobeta-Turnu Severin şi nici nu domiciliază acolo. Totodată, în mod eronat, au fost înlăturate de către instanţă depoziţiile inculpatului N. din cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti în care a precizat că l-a cunoscut pe inculpat în urmă cu 2 - 3 ani, într-un târg auto din Târgu Jiu, împrejurare în care i-a vândut un autoturism marca x însă nu a cumpărat de la acesta niciodată medicamente şi nici nu l-a vizitat la domiciliu.
Pentru toate aceste considerente a solicitat, în principal, achitarea inculpatului A. sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200 cu aplicare art. 35 alin. (1) C. pen. întrucât fapta nu există (art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.) iar, în subsidiar, întemeiat pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., având în vedere că probele administrate nu fac dovada certă a implicării inculpatului în activităţile ilicite de trafic de droguri, nefiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie instituită de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din C. proc. pen.
10. În susţinerea apelului C. a solicitat desfiinţarea sentinţei, pronunţarea unei soluţii de achitare sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi reindividualizarea judiciară a pedepsei în ceea ce priveşte infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor ce i-a fost reţinută în sarcină.
Cu privire la fapta de aderare la un grup infracţional organizat, iniţiat de inculpatul A., ce avea ca scop cumpărarea, vânzarea şi scoaterea din ţară de medicamente ce au în conţinut substanţe active menţionate în tabelul la Anexa III din Legea nr. 143/2000, a arătat că din actele dosarului rezultă că inculpatul îl cunoaşte doar pe B., însă nu există nicio probă care să facă dovada că i-a vândut medicamente sau că ar fi cunoscut despre activitatea celorlalţi coinculpaţi sau că ar fi coordonat sau ar fi fost coordonat de alte persoane în realizarea activităţilor ilicite descrise în actul de sesizare.
De asemenea, nu sunt elemente probatorii care să confirme că inculpatul ar fi vândut inculpatului B. medicamente cu conţinut stupefiant, la întâlnirea de la Cluj i-a vândut parfumuri şi produse cosmetice, activitate din care îşi suplimenta veniturile, acesta având un loc de muncă stabil. Mai mult, a susţinut că dacă inculpatul B. a cumpărat medicamente de la inculpatul O., organele judiciare au apreciat în mod eronat că la întâlnirea de la Cluj s-a întâmplat acelaşi lucru, însă nu sunt probe care să confirme acuzaţia şi nici faptul că inculpatul ar putut avea astfel de medicamente dat fiind că nu lucra în domeniul farmaceutic.
În legătură cu fapta prev. de art. 342 alin. (1) C. pen., probată şi recunoscută de inculpat, s-a învederat că raportat la modalitatea de comitere a infracţiunii, natura şi gravitatea acesteia dar şi circumstanţele personale ale inculpatului se impune reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul stabilirii unei sancţiuni orientate spre minimul special şi amânarea aplicării pedepsei, conform art. 83 C. pen.
11. În susţinerea apelului formulat inculpatul D. a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2961 din Codul fiscal şi a solicitat reducerea cuantumului acesteia date fiind împrejurările comiterii faptei şi circumstanţele sale personale (are doi copii minori în întreţinere, un loc de muncă stabil, nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut comiterea faptei şi a colaborat cu organele judiciare) şi amânarea executării pedepsei în condiţiile art. 83 C. pen.
Cu privire la latura civilă a solicitat respingerea acţiunii civile formulate de A.N.A.F., întrucât nu este debitor vamal, ţigările găsite la domiciliul său au fost confiscate şi nu se mai impune obligarea inculpatului la plata unor sume de bani, astfel cum a solicitat A.N.A.F.
12. Inculpatul E. a criticat sentinţa atacată sub aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Cât priveşte aspectele de nelegalitate s-a invocat de apărare faptul că sesizarea în prezenta cauză s-a realizat urmare informaţiilor furnizate de către serviciile specializate privind existenţa unui grup infracţional organizat ce are ca preocupări vânzarea, cumpărarea sau scoaterea din ţară a medicamentelor ce au în conţinut substanţe active menţionate în tabelul la Anexa III din Legea nr. 143/2000, or infracţiunile ce au făcut obiectul sesizării nu vizau siguranţa naţională şi nu sunt cuprinse în conţinutul art. 3 din Legea nr. 51/1991, cooperarea între cele două instituţii având ca temei Protocolul încheiat între parchet şi S.R.I., fiind încălcate drepturile fundamentale ale inculpatului (la informare, viaţă privată, apărare şi la un proces echitabil), independenţa justiţiei, astfel că, sesizarea este nelegală.
Întrucât S.R.I. a asigurat sprijin pentru realizarea măsurilor de interceptare/supraveghere tehnică a convorbirilor telefonice, tip sms şi în mediu ambiental, probele astfel obţinute sunt nelegale prin prisma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2015, după cum nelegale sunt şi notele de redare a convorbirilor telefonice, tip sms şi în mediu ambiental, întrucât nu se menţionează cine a efectuat transcrierea şi nici nu este atestată autenticitatea acestora, prin urmare, ele trebuie înlăturate din ansamblul probator deoarece nu post susţine acuzaţiile aduse inculpatului E.
Pe fondul cauzei, inculpatul a solicitat să se constate că pentru existenţa infracţiunii de grup infracţional organizat este necesar să se facă dovada unui structuri organizatorice a grupării, formată din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă de timp şi acţionează în mod coordonat pentru comiterea uneia sau mai multor infracţiuni. Or, ceea ce instanţa a reţinut în sarcina sa, că ar fi cunoscut, în virtutea funcţiei pe care o avea la S.C. G. S.A. Iaşi, că medicamentele cu regim special, fără acte de provenienţă, urmau să fie vândute ca drog în combinaţie cu alte substanţe, nu este dovedit de nicio probă. Faptul că inculpatul deţinea o funcţie în cadrul S.C. G. S.A. Iaşi, este un fapt real, recunoscut şi de acesta însă nu poate susţine concluzia că ştia despre existenţa unui grup infracţional organizat care procura aceste medicamente, le vindea şi că urmau să fie consumate ca drog în combinaţie cu alte substanţe, în lipsa altor elemente probatorii.
Întâlnirile pe care le-a avut la datele de 2.03.2015 şi 13.03.2015 cu A. şi H. nu au fost în scopul pregătirii procurării de medicamente, transcrierile convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental sunt deficitare şi trunchiate, astfel cum s-a concluzionat şi prin raportul de constatare tehnico ştiinţifică, întocmit la solicitarea inculpatului H. iar transcrierea convorbirilor telefonice din data de 13.03.2015 conţine adăugiri sau omisiuni de transcriere pentru a da conversaţiei sensul dorit de procuror şi a susţine acuzaţiile aduse inculpatului. De altfel, din conţinutul acestor convorbiri nu rezultă că se vorbeşte despre vreun medicament ce conţine substanţe active, inculpaţii discută despre "T." pe care H. l-a rugat să îl procure, întrucât suferea de afecţiuni pulmonare.
Cât priveşte depoziţia inculpatului din cursul urmăririi penale în care a recunoscut realizarea unei tranzacţii de 600 cutii x, a arătat că a fost dată sub presiune la momentul când s-a propus luarea unei măsuri preventive faţă de acesta şi în condiţiile în care suferise de puţin timp o intervenţie chirurgicală (la data de 16.07.2015), iar declaraţia sa nu poate avea o forţă probatorie deosebită şi nu poate să susţină o acuzaţie dacă nu se coroborează şi cu alte elemente probatorii.
Referitor la comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc, apărarea a arătat faptul că, din probele dosarului nu rezultă când a avut loc presupusa tranzacţie a celor 600 cutii x, unde s-a realizat (inculpatul a arătat că la Y. din Drobeta-Turnu Severin iar acuzarea a susţinut că la 18.02.205 la fast-food ZZZ. din Craiova) însă actele de pregătire a tranzacţiei s-a reţinut că au fost efectuate la datele de 02.03.205 şi 13.03.2015 deci, ulterior, datei când se pretinde că acesta s-a întâlnit cu inculpatul A. pentru ai vinde acest gen de medicamente.
De altfel, în dovedirea susţinerilor inculpatului sunt şi menţiunile din referatul întocmit de procuror cu ocazia solicitări prelungirii măsurilor de supraveghere tehnică din data de 24.03.2015, care au vizat tocmai împrejurarea că inculpatul E. nu a putut să facă rost de medicamentele solicitate de inculpatul A., aspecte reţinute şi de judecătorul de drepturi şi libertăţi în conţinutul încheierii prin care a prelungit măsurile de supraveghere faţă de inculpat. Ca atare, este evident că la data de 18.02.2015 inculpatul E. nu putea realiza presupusa tranzacţiei cu cele 600 cutii x pentru că nu făcuse rost de ele, aşa cum a reţinut şi procurorul. Mai mult, măsurile de supraveghere tehnică faţă de inculpaţii din prezenta cauză au fost dispuse încă din luna ianuarie 2015, însă pretinsa tranzacţie nu a fost surprinsă cu niciun mijloc de monitorizare audio sau video.
Deşi se reţine că aceste medicamente ar fi fost procurate de la inculpatul Q. în anul 2014, acesta în declaraţiile date arată că i-a dat două cutii sigilate pentru care a primit suma de 3000 RON şi nu 7000 RON astfel cum a reţinut instanţa de fond, însă nu a făcut referire la x sau alt medicament ce conţinea vreo substanţă activă. Cutiile cumpărate de la inculpatul Q., conţineau "x " medicament ce era folosit şi pentru uz veterinar. De asemenea, s-a mai susţinut de apărare că toate convorbirile telefonice pe care inculpatul le-a avut cu Q. sunt ulterioare datei la care se pretinde acuzarea că s-ar fi realiza tranzacţia, iar potrivit actelor medicale depuse la dosar rezultă că inculpatul s-a îmbolnăvit la data de 30.04.2015, fiind imobilizat la pat, după care a suferit şi o intervenţie chirurgicală pe coloană, prin urmare, toate aceste împrejurării fac dovada certă că la data de 18.02.2015 nu s-a realizat nicio tranzacţie.
13. Partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a solicitat desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului D. din infracţiunea prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 în infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, având în vedere că la percheziţia efectuată la domiciliul inculpatului a fost identificată cantitatea de 174.720 ţigarete, peste limita legală de 10.000 ţigarete prevăzută de art. 452 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal iar, potrivit alin. (3) al articolului 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, sunt asimilate faptelor de contrabandă colectarea, deţinerea, transportul, depozitarea..., desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate în regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
În susţinerea celui de-al doilea motiv de apel, partea civilă a învederat faptul că instanţa de fond în mod eronat a admis doar în partea acţiunea civilă formulată de A.N.A.F. prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi a obligat inculpatul D. doar la plata sumei 59.543 RON reprezentând prejudiciul cauzat statului, întrucât valoarea prejudiciului chiar şi în cazul reţinerii infracţiunii prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 este în cuantum de 74.460 RON iar, dacă fapta ar avea o încadrare juridică corectă, respectiv de contrabandă, valoarea prejudiciului ar trebui calculat prin adăugarea accizei, TVA şi taxei vamale, rezultând astfel o valoarea de 92.055 RON la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la momentul comiterii faptei şi până la data achitării sumei datorate, conform art. 173 - 174 şi art. 176 din C. proc. fisc.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de parchet inculpaţi şi partea civilă, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate, în parte, apelurile declarate de parchet, inculpaţi şi partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, pentru considerentele ce vor fi arătate şi extinde efectele apelurilor cu privire la inculpaţii Q. şi O. în limitele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
1. Având în vedere că inculpaţii A. şi H. au invocat nulitatea absolută a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, respectiv a interceptărilor convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice, supravegherilor audio şi video în mediu ambiental, precum şi a supravegherilor prin fotografiere efectuate în cauză cu privire la infracţiunile de grup infracţional organizat şi trafic de droguri, motivat de faptul că au fost efectuate de către angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii care nu aveau calitatea de organe de urmărire penală, Înalta Curte prioritar examinării motivelor de apel, în raport de considerentele Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 302/2017 şi nr. 51/2016, va analiza legalitatea administrării probelor constând în interceptările convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice şi în mediu ambiental, precum şi a activităţilor de supraveghere audio şi video în mediu ambiental, supravegherea prin fotografiere, respectiv a actelor subsecvente, cu referire la notele de interceptare şi procesele-verbale de redare a acestor convorbiri.
Astfel, se constată că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în M. Of. nr. 190/14.03.2016, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. şi s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul acestora este neconstituţională.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "(...) este justificată opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art. 30 din C. proc. pen., precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art. 55 alin. (5) din C. proc. pen.. Această opţiune nu se justifică, însă, în privinţa includerii, în cuprinsul art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., a sintagmei "alte organe specializate ale statului", neprecizate în cuprinsul C. proc. pen. sau în cuprinsul altor legi speciale (...)".
Aceste aspecte privind nelegalitatea administrării unor probatorii au fost invocate de inculpat şi în faţa judecătorului de cameră preliminară care la acel moment a apreciat asupra legalităţii administrării probatoriului din perspectiva normelor procedurale în vigoare şi a căror constituţionalitate era prezumată, cu referire la conţinutul art. 142 alin. (1) C. proc. pen. (încheierea din 8 martie 2016) iar, ulterior, cu ocazia soluţionării contestaţiilor judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de control judiciar a analizat aceste cereri din perspectiva sancţiunii care intervine în cazul încălcării normelor privitoare la competenţa organelor de urmărire penală, astfel cum se regăseau acestea reglementate în conţinutul art. 281 - 282 C. proc. pen., respectiv al nulităţii relative, sens în care a apreciat asupra vătămării invocate de părţi şi a dispus în consecinţă.
Ulterior însă, prin Decizia nr. 302 din data de 4 mai 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în acest text de lege, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională.
În considerentele acestei decizii s-a arătat că "(...) eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală permite aplicarea în procesul penal a unui criteriu subiectiv de apreciere din partea organului de urmărire penală. Astfel, prin nereglementarea unei sancţiuni adecvate în cazul nerespectării de către organul de urmărire penală a competenţei sale materiale şi după calitatea persoanei, legiuitorul a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competenţă pe care le-a adoptat.
(...) prin eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia ce decurge din respectarea principiului legalităţii, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (...)"
Referitor la competenţa Serviciului Român de Informaţii de a efectua acte de urmărire penală, Înalta Curte constată că în conformitate dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 14/1992:
"Organele Serviciului Român de Informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest. Prin excepţie, organele Serviciului Român de Informaţii pot fi desemnate organe de cercetare penală speciale conform art. 55 alin. (5) şi (6) din C. proc. pen. pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finală din C. proc. pen."
Având în vedere considerentele Deciziilor nr. 51/2016 şi nr. 302 ale Curţii Constituţionale şi prevederile art. 3 din Legea nr. 14/1992, privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, prin raportare la dispoziţiile art. 55 şi următoarele din C. proc. pen., Înalta Curte constată că organele Serviciului Român de Informaţii nu sunt organe de urmărire penală, astfel încât actele efectuate de acestea nu reprezintă mijloace de probă.
Pentru a lămuri aspectele invocate de apelantul intimat inculpat A. şi intimatul inculpat H. prin cererile de constatare a nulităţii absolute a mijloacelor de probă constând în interceptarea convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice, supravegherea audio şi video în mediu ambiental, precum şi supravegherea prin fotografiere urmare punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, de către un organ necompetent material şi după calitatea persoanei să efectueze acte de urmărire penală, respectiv de S.R.I. - Direcţia Judeţeană de Informaţii Gorj, cereri calificate de instanţa de control judiciar ca reprezentând motive de apel în cazul inculpatului FFF. şi apărări ale intimatului inculpat H. faţă de motivele de apel ale parchetului, Înalta Curte, încă din şedinţa din 14.11.2018 a dispus emiterea unei adrese către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Gorj, pentru a comunica cine a pus în executare mandatele de supraveghere tehnică în baza cărora au fost interceptate convorbirile şi comunicaţiile telefonice şi în mediu ambiental, indicate ulterior şi în cererile scrise depuse de inculpaţi la data de 08.01.2020, iar în situaţia în care mandatele de supraveghere tehnică în baza cărora au fost interceptate respectivele convorbiri telefonice şi în mediu ambiental nu au fost puse în executare de către Serviciul Tehnic din cadrul D.I.I.C.O.T. să comunice care este instituţia care le-a pus în executare, având în vedere procesul-verbal întocmit de procuror la 16.11.2015.
Ca urmare a acestei solicitări, prin Adresa nr. x/2014 din data de 5 decembrie 2018, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Gorj a comunicat faptul că punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, respectiv interceptarea convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice s-a realizat de către organele specializate din cadrul S.R.I. - Direcţia Judeţeană de Informaţii Gorj iar supravegherile video, audio şi prin fotografiere în mediu ambiental s-au efectuat atât de organe specializate din cadrul S.R.I. cât şi de organe de cercetare penală din cadrul S.S.C.O. Gorj.
Ulterior, urmare revenirii efectuate de către instanţa de apel, aceeaşi instituţie prin adresa din data de 11.02.2019, în completarea răspunsului anterior, a comunicat faptul că, activităţile de supraveghere tehnică descrise în Rechizitoriul nr. x/2014 din data de 25.11.2015 au fost efectuate după cum urmează:
- în cazul inculpatului A. activitatea de supraveghere din data de 12.01.2015 a fost efectuată de S.S.C.O. Gorj iar activităţile de supraveghere din datele de 02.03.2015 şi 01.04.2015 au fost efectuate de S.R.I.;
- în cazul inculpatului B. activitatea de supraveghere din data de 12.01.2015 a fost efectuată de S.S.C.O. Gorj iar activităţile de supraveghere din datele de 31.03.2015, 01.04.2015 şi 10.07.2015 au fost efectuate de S.R.I.;
- în cazul inculpatului C. activităţile de supraveghere din datele de 01.04.2015 şi 10.07.2015 au fost efectuate de S.R.I.;
- în cazul inculpatului E. activitatea de supraveghere din data de 02.03.2015 a fost efectuată de S.R.I.;
- în cazul inculpatului H. activităţile de supraveghere din datele de 02.03.2015 şi 13.03.2015 au fost efectuate de S.R.I.;
- în cazul inculpatului K. activitatea de supraveghere din data de 20.02.2015 a fost efectuată de S.S.C.O. Gorj iar activitatea de supraveghere din data 27.03.2015 a fost efectuată de S.R.I. (supravegherea video prin fotografiere şi audio în mediu ambiental) şi de către S.C.O.O. Gorj (supraveghere video şi fotografiere);
- în cazul inculpatului L. activitatea de supraveghere din data de 12.01.2015 a fost efectuată de S.S.C.O. Gorj;
- în cazul inculpatului M. activitatea de supraveghere din data de 20.02.2015 a fost efectuată de S.S.C.O. Gorj iar activitatea de supraveghere din data 27.03.2015 a fost efectuată de S.R.I. (supravegherea video prin fotografiere şi audio în mediu ambiental) şi de către S.C.O.O. Gorj (supraveghere video şi fotografiere);
- în cazul inculpatului N. activitatea de supraveghere din data de 20.02.2015 a fost efectuată de S.S.C.O. Gorj şi
- în cazul inculpatului O. activitatea de supraveghere din data de 31.03.2015 a fost efectuată de S.R.I.
Având în vedere precizările făcute de parchet prin cele două adrese şi conţinutul procesului-verbal din 16.11.2015 de redare şi certificare a unor comunicaţii ori a oricărui tip de comunicare la distanţă (convorbiri, comunicări prin SMS, MMS), Înalta Curte constată că nu există niciun dubiu cu privire la faptul că activităţile de interceptare a convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice precum şi de supraveghere din datele de 02.03.2015, 13.03.2015, 31.03.2015, 27.03.2015, 01.04.2015 şi 10.07.2015 au fost efectuate de S.R.I.. Prin urmare, Înalta Curte reţine că interceptările şi înregistrările convorbirilor ambientale au fost efectuate de către un organ necompetent material şi după calitatea persoanei să efectueze acte de urmărire penală, respectiv de S.R.I. - Direcţia Judeţeană de Informaţii Gorj, constatare în raport cu care devin aplicabile dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Faţă de împrejurarea că interceptarea convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice, supravegherile video, audio şi prin fotografiere în mediu ambiental s-au realizat de către organele specializate din cadrul S.R.I., toate aceste activităţi de supraveghere sunt lovite de nulitate, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302 din data de 4 mai 2017, astfel că Înalta Curte constată ca fiind lovite de nulitate şi actele subsecvente, respectiv notele de interceptări, procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate în mediu ambiental, precum şi a înregistrărilor acestora fixate pe suporţii optici, supravegherea video prin fotografiere şi planşele foto realizate.
În raport cu aceste considerente, în analiza acuzaţiilor privind infracţiunile de constituire grup infracţional organizat şi trafic de droguri intern şi internaţional, Înalta Curte nu va avea în vedere interceptările convorbirilor telefonice şi comunicaţiile efectuate în mediu ambiental, supravegherea video prin fotografiere şi procesele-verbale de redare a acestor interceptări/comunicaţii, soluţia urmând a fi fundamentată pe celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declaraţiile inculpaţilor, martorilor, înscrisurile aflate la dosar (cu excepţia celor referitoare la interceptările din mediu ambiental realizate exclusiv de S.R.I.) şi interceptările convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice realizate în cadrul activităţilor de supraveghere de către S.S.C.O. Gorj.
2. Referitor la critica de nelegalitate invocată de apelantul intimat inculpat A. ce a vizat încălcarea dispoziţiilor art. 403 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în sensul că, în cuprinsul hotărârii instanţa nu a analizat faptele inculpaţilor într-o manieră proprie în urma analizării materialului probator administrat ci a preluat în integralitate conţinutul actului de sesizare şi nu a particularizat conţinutul infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului precum şi actele îndeplinite în realizarea activităţii infracţionale pentru care s-a dispus o soluţie de condamnare, Înalta Curte reţine următoarele:
În urma examinării considerentelor sentinţei se constată că judecătorul instanţei de fond a realizat o descriere a ambelor infracţiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului (iniţiere/constituire grup infracţional organizat şi trafic intern de droguri, filele x hotărâre), fapte pentru a şi dispus o soluţie de condamnare, însă, referitor la infracţiunea de constituire grup infracţional organizat s-a limitat la preluarea unor aspecte generale prezentate în conţinutul actului de sesizare, astfel cum a fost completat prin Referatul nr. x/2016 din data de 25.02.2016, fără a proceda la o descrierea faptei din perspectiva exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 403 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care presupuneau indicarea elementelor ce compun latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii, participaţia acestui inculpat în activitatea ce i-a fost imputată în calitate de iniţiator şi lider al grupării infracţionale. Chiar dacă expunerea judecătorului fondului a elementelor ce conturează situaţia de fapt şi corespondenţei acestora în încadrarea juridică dată faptelor nu a fost realizată într-o manieră detailată, argumentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei au fost reliefate sintetic în considerentele hotărârii, astfel că, instanţa de control judiciar poate efectua verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate în cauză, prin urmare, criticile inculpatului A. nu pot fi primite.
Modalitatea concretă în care instanţa de fond a înţeles să analizeze conţinutul faptelor, în raport de probatoriul administrat, pentru care a dispus condamnarea inculpatului urmează a fi analizată cu ocazia examinării criticilor de netemeinicie formulate de toţi apelanţii intimaţi inculpaţi care au vizat greşita lor condamnare, printre care şi inculpatul A.
Celelalte aspecte de nelegalitate invocate de către apărătorul ales al inculpatului A. care vizează încălcarea normelor procedurale privind începerea/extinderea urmăririi penale, descrierea faptelor, conţinutul ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, regularitatea actului de sesizare nu pot face obiectul analizei de către instanţa de control judiciar, deşi au fost circumscrise motivelor de apel formulate de inculpat, întrucât au fost deja analizate, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond s-a pronunţat asupra lor prin Încheierea nr. 43 din 08.03.2016, definitivă prin încheierea din 8 aprilie 2016 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. x/2016, prin care s-a dispus începerea cercetării judecătoreşti în cauză.
3. O altă critică comună, circumscrisă de data aceasta aspectelor de netemeinicie a hotărârii, formulată de apelanţii intimaţi inculpaţi M., I., J., K., L., N., B., A., C. şi E. a vizat greşita lor condamnare pentru comiterea infracţiunilor de iniţiere şi constituire, respectiv aderare la un grup infracţional organizat.
Referitor la infracţiunea de iniţiere, constituire sau de aderare la un grup infracţional organizat toţi inculpaţii au invocat faptul că argumentele expuse de instanţa de fond nu au corespondent în elementele de tipicitate cuprinse în norma de incriminare, art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., nefiind relevate elemente probatorii care să facă dovada modalităţii în care s-a constituit grupul infracţional organizat, existenţa coeziunii de voinţă opozabilă tuturor celor care l-au constituit, acţiunile concrete realizate de fiecare inculpat în parte în modalităţile iniţierii şi constituirii, respectiv a aderării, durata în timp a grupării infracţionale, subordonarea ierarhică dintre membrii grupării şi scopul pentru care s-a constituit grupul.
Faţă de argumentele invocate în susţinerea acestei critici apelanţii intimaţi inculpaţi au solicitat desfiinţarea hotărârii şi pronunţarea unor soluţii de achitare sub aspectul comiterii infracţiunii de constituire grup infracţional organizat (iniţiere şi constituire sau aderare) întemeiate pe dispoziţiile art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) (fapta nu există) sau pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (nu există probe că inculpaţii au săvârşit infracţiunea).
În contradictoriu cu argumentele invocate de apelanţii intimaţi inculpaţi privind lipsa unor elemente probatorii care să dovedească existenţa şi scopul grupului, Ministerul Public a solicitat condamnarea apelantului intimat inculpat D. şi intimatului inculpat H. pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat, în modalitatea normativă a aderării, întrucât probatoriul administrat în cauză face dovada dincolo de orice dubiu a existenţei infracţiunii, vinovăţiei inculpaţilor şi scopului pentru care grupul a fost constituit.
În urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată critica apelanţilor intimaţi inculpaţi sub acest aspect pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Dispoziţiile art. 367 alin. (1) din C. pen. reglementează infracţiunea de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, incriminare care se regăsea şi varianta normativă anterioară (art. 7 din Legea nr. 39/2003), iar în conţinutul alin. (6) este definită noţiunea de grup infracţional organizat (grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp, care acţionează coordonat în scopul cerut de norma de incriminare - comiterea unor infracţiunii).
Constituirea ca variantă normativă a elementului material al laturii obiective implică asocierea efectivă, reunirea a trei sau mai multe persoane, prin acordul lor de voinţă, în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi duce la îndeplinire săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, fiecare membru urmând să se supună unei discipline interne şi anumitor reguli privind ierarhia, rolurile şi planul de activitate.
Aderarea la grupul infracţional organizat se realizează prin exprimarea consimţământului expres sau tacit al unei persoane de a face parte, de a deveni membru al unei astfel de structuri. Chiar dacă nu este necesar ca cel care aderă să participe în mod direct la activitatea infracţională a grupului, se impune ca acesta să cunoască rolul pe care îl va îndeplini în cadrul asocierii şi modul în care se va subordona celorlalţi membri, pentru că altfel nu se poate reţine această variantă a normei de incriminare din moment ce persoana în cauză nu are nicio implicare concretă în structura organizatorică a grupării.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se poate comite numai cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, calificată prin scopul prevăzut în conţinutul elementului subiectiv al incriminării. Ca atare, pentru existenţa infracţiunii nu este suficient ca subiectul activ să fi cunoscut că, constituie sau sprijină un grup infracţional organizat, ci este necesar ca acesta să cunoască că respectivul grup are drept scop comiterea uneia sau mai multor infracţiuni.
În considerarea acestor aspecte de ordin teoretic raportat la acuzaţiile aduse apelanţilor intimaţi inculpaţi M., I., J., K., L., N., B., A., C. şi E. se constată că, deşi aceştia au fost condamnaţi pentru comiterea infracţiunii de iniţiere/constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, nici din expunerea făcută în actul de sesizare astfel cum a fost completat ulterior de procuror şi nici în considerentele hotărârii de condamnare nu rezultă acţiunile concrete desfăşurate de aceştia ce se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii, respectiv actele întreprinse de aceştia pentru înfiinţarea propriu-zisă şi organizarea efectivă a grupului în vederea realizării scopului infracţional comun.
Din situaţia de fapt reţinută de prima instanţă într-o manieră generală şi nu punctual pentru fiecare acuzat în parte, în încercarea de a demonstra existenţa grupului infracţional organizat şi săvârşirea de către toţi apelanţii intimaţi inculpaţi a infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., în forma iniţierii/constituirii şi a aderării, rezultă că argumentele au vizat, în fapt, elemente ce ţin de conţinutul constitutiv al infracţiunilor de trafic intern şi internaţional de droguri, ceea ce echivalează cu o suprapunere între infracţiuni (cea de criminalitate organizată şi cele de trafic de droguri). Or, din conţinutul prevederilor 367 C. pen. rezultă că infracţiunea reglementată de acest text de lege este una distinctă, de sine-stătătoare, care nu depinde de infracţiunea scop şi care subzistă indiferent dacă acesta din urmă a fost sau nu realizată. Astfel, în conţinutul alin. (3) al art. 367 din C. pen. se face referire tocmai la autonomia asocierii în raport de comiterea infracţiunilor ce au intrat în scopul acesteia, cu menţiunea că atunci când cele două elemente infracţionale distincte subzistă ele trebuie analizate distinct ca infracţiuni concurente.
Totodată, Înalta Curte constată că înregistrările convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor dintre inculpaţi realizate în cadrul activităţilor de supraveghere de către S.S.C.O. Gorj, coroborate cu declaraţiile inculpaţilor din cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti în care au recunoscut în tot sau în parte comiterea faptelor şi cu rezultatul percheziţiilor informatice ce au făcut dovada că inculpaţii aveau în agenda telefonică numerele de telefon ale celorlalţi coinculpaţi, nu pot să demonstreze atât săvârşirea de către acuzaţi a acţiunilor de iniţiere şi constituire, respectiv aderare la un grup infracţional organizat cât şi dovada comiterii acţiunilor ce formează elementul material al laturii obiective a infracţiunilor de trafic intern şi internaţional de droguri. Prin urmare, întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (în variantele normative de iniţiere, constituire şi aderare) nu poate fi dedusă doar din pretinsa participare a inculpaţilor la săvârşirea infracţiunii ce a reprezentat chiar scopul constituirii grupului şi nici nu poate fi echivalată cu aceasta.
Aşa cum s-a arătat, varianta alternativă a constituirii presupune o colaborare şi un consens neechivoc între anumite persoane în sensul de a-şi alătura eforturile pentru a se constitui într-o grupare, a se supune unei discipline şi a acţiona potrivit unui plan bine conturat în vederea realizării scopului prevăzut de lege, or, în cauză, din considerentele hotărârii referitoare la situaţia de fapt şi analiza ansamblului probator, nu rezultă o asemenea înţelegere între participanţi, de natură să contureze săvârşirea infracţiunii în modalităţile normative reţinute de instanţa de fond.
Se constată că din conţinutul actului de sesizare, astfel cum a fost precizat prin referatul din data de 25.02.2016, însuşit de judecătorul fondului în limitele precizate în considerentele sentinţei şi confirmat, în parte, de probatoriul administrat (parte din mijloacele de probă şi probele obţinute din acestea fiind înlăturate de instanţa de apel întrucât au fost realizate de către un organ judiciar necompetent) nu rezultă decât împrejurarea că inculpaţii se cunoşteau între ei sau că au discutat la telefon, lucru pe care aceştia nu l-au negat însă au relevat alte împrejurări în care s-au întâlnit şi au purtat discuţiile invocate de acuzare, dar care exced sferei activităţilor infracţionale, fără a fi relevate de către instanţa de fond elementele care fac dovada certă a înţelegerii neechivoce dintre inculpaţi în luarea deciziilor de constituire/aderare la un grup infracţional organizat. De altfel, doar în conţinutul referatului care a completat actul de sesizare procurorul a precizat referitor la activitatea pretinsului grup infracţional că a fost iniţiat de inculpatul A., care l-a constituit împreună cu inculpaţii B., H., E., I. şi J., în perioada mai 2014 - 16 iulie 2015, în scopul cumpărării, vânzării şi scoaterii din ţară de medicamente ce au în conţinut substanţe active ce fac parte din Tabelul III - Anexa din Legea nr. 143/2000, la care au aderat ulterior şi ceilalţi coinculpaţi, fără însă a indica şi elementele probatorii (cu excepţia măsurilor de supraveghere realizate de către S.R.I. care însă au fost înlăturate de instanţa de apel) care dovedesc existenţa unui grup infracţional organizat, cum era structurat grupul, rolul bine determinat al fiecărui membru sau al persoanelor care au constituit ori aderat la grup. Atribuirea poziţiei de lider inculpatului A. şi de membrii care au constituit grupul inculpaţilor B., H., E., I. şi J., nesusţinută de alte probe (cu excepţia menţiunilor din procesul-verbal de sesizare în care se face vorbire despre o persoană "A." ce ar fi implicată în traficul de droguri) nu poate atrage răspundere penală a unei persoane pentru acuzaţia de constituire grup infracţional organizat.
De asemenea, se constată că inculpaţii M., E., O., N., Q. chiar în depoziţiile date în cursul urmăririi penale sau în faţa instanţei de judecată cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă sau al judecării cauzei în fond, au arătat că îi cunosc pe ceilalţi coinculpaţi, că au cumpărat/vândut medicamente ce conţin substanţe active dintre cele menţionate în legea specială, că au încasat anumite sume de bani din aceste tranzacţii interne şi internaţionale, însă niciunul nu a declarat că exista un grup infracţional organizat în care fiecare avea un rol prestabilit, cu o anumită ierarhie ori care erau liderii/liderul grupului.
Totodată, Înalta Curte constată că deşi se reţine de către instanţa de fond pentru toţi inculpaţi pentru care a dispus condamnarea modalitatea normativă a iniţierii şi constituirii sau a aderării, din modul de analiză realizat de instanţă rezultă o suprapunere între activitatea în timp a grupului şi activitatea membrilor grupării în realizarea scopului pentru care grupul a fost constituit (mai 2014 - iulie 2015). Chiar şi în interpretarea dată de instanţa de fond trebuia relevat, în mod concret, perioada de timp în care fiecare dintre inculpaţi a constituit sau aderat acest grup, având în vedere activităţile pretins ilicite reţinute în sarcina inculpaţilor ce au fost subsumate infracţiunilor scop (trafic intern şi internaţional de droguri) pentru care grupul infracţional a fost constituit.
De asemenea, Înalta Curte reţine că, în analiza probatoriului administrat cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (6) din C. pen., nu pot fi omise declaraţiile date în cauză de inculpaţii I., J., K., L., B., A. şi C. condamnaţi în primă instanţă pentru săvârşirea acesteia, care nu au recunoscut acuzaţia de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat şi care se coroborează parţial cu depoziţiile celorlalţi coinculpaţi, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultatul activităţilor de supraveghere realizate de S.C.C.O. Gorj, chiar dacă parte dintre inculpaţi au recunoscut în cursul urmăririi penale faptul vânzării/cumpărării de medicamente ce au în conţinut substanţe active, în varianta pe care au înţeles să o descrie în conţinutul depoziţiilor date, aspecte care urmează însă a fi apreciate sub aspect probator cu ocazia analizării infracţiunilor de trafic intern şi internaţional de droguri.
În consecinţă, având în vedere că niciunul dintre martorii care au dat declaraţii în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, nu a descris împrejurări de fapt din care să rezulte comiterea de către inculpaţi a unor acţiuni ce ar putea fi circumscrise noţiunilor de iniţiere/constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, precum şi modalitatea de funcţionare, structura, practicile, regulile de acţiune şi eventualele roluri îndeplinite de membrii săi, depoziţiile inculpaţilor (cu excepţia declaraţiilor inculpaţilor M. şi O.) care în mod constant au arătat că nu exista un grup infracţional organizat ci doar se cunoşteau între ei, precum şi faptul că împrejurările relevate de instanţa de fond nu sunt confirmate de alte probe administrate în cauză, Înalta Curte apreciază criticile inculpaţilor întemeiate sub acest aspect şi va dispune, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea apelanţilor intimaţi inculpaţi M., I., J., K., L., N., B., A., C. şi E. şi prin extinderea efectelor apelului şi a intimaţilor inculpaţi O. şi Q. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (6) din C. pen.
În ceea ce priveşte critica parchetului privind greşita achitare de către instanţa de fond a apelantului intimat inculpat D. şi intimatului inculpat H. pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat, în modalitatea normativă a aderării, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată, având în vedere argumentele arătate în cele ce preced care vizează, contrar susţinerilor procurorului, lipsa elementelor probatorii concrete care să facă dovada dincolo de orice dubiu a existenţei infracţiunii, vinovăţiei inculpaţilor şi scopului pentru care grupul a fost constituit.
Cu privire la inculpatul D. instanţa de fond în mod corect a reţinut că declaraţiile inculpatului E. din cursul urmăririi penale şi din faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, nu pot susţine singure acuzaţia de aderare la un grup infracţional organizat adusă inculpatului EEE., întrucât nu se coroborează cu alte mijloace de probă având în vedere că cele două convorbiri telefonice relevate de acuzare, respectiv cea din 02.05.2015, purtată cu un cetăţean sârb, rămas neidentificat, cu referire la "300 întregi şi 700 vărsate" nu oferă elemente care să confirme că ar fi vorba de medicamente ce conţin o substanţă activă, iar cea din 10.07.2015 cu o persoană rămasă neidentificată din mun. Drobeta-Turnu Severin nu face obiectul vreunei activităţi ilicite a inculpatului (nu se indică de către acuzare cantitatea de medicamente tranzacţionată, cui i-a vândut aceste medicamente ce au în conţinut o substanţă activă, preţul acestora). Mai mult, convorbirea telefonică din data de 10.07.2015 invocată de parchet în susţinerea acuzaţiei a fost interceptată şi redată în notele scrise de către S.R.I., astfel că instanţa de control judiciar apreciază, întemeiat pe deciziile instanţei de contencios administrativ, că a fost efectuată de un organ judiciar necompetent şi sens în care a şi dispus înlăturarea acesteia din ansamblul probator.
Contrar susţinerilor parchetului şi în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că cele 30 de comprimate x au fost găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare în incinta magazinului martorei II. şi au aparţinut fostei soţii a inculpatului, numita CC., care suferea de afecţiuni psihice care în cele din urmă s-a sinucis, aspect confirmat de martorele II. şi JJ. în mod constant precum şi de inculpat în cursul cercetării judecătoreşti.
Şi în cazul inculpatului H. instanţa de fond a apreciat în mod corect lipsa unor elemente probatorii concrete care să susţină acuzaţia de aderare la un grup infracţional organizat, având în vedere declaraţiile acestuia din cursul procesului penal (urmărire penală şi judecata în fond) în care a arătat că i-a cunoscut pe inculpaţii A. şi E. cu ocazia angajării sale ca avocat, că au discutat despre medicamente dar nu pentru a procura medicamente cu conţinut stupefiant ci în contextul în care procura de la E. "T." pentru astm bronşic, afecţiune dovedită cu acte medicale iar în convorbirile purtate cu inculpatul A. vorbeau despre concentrate pentru porci, inculpatul fiind consilier la o astfel de fermă precum şi faptul că înregistrările convorbirilor în mediu ambiental nu sunt elocvente şi nu se coroborează cu alte mijloace probatorii. În acest sens, corect s-a reţinut faptul că din conţinutul înregistrării din data de 13.03.2015 de la Y. din mun. Drobeta-Turnu Severin rezultă că inculpatul H. nu a participat la discuţiile dintre A. şi E. atunci când cei doi discutau despre tranzacţionare unor medicamente, relevante în acest sens fiind şi concluziile raportului de expertiză a vocii nr. 190 întocmit la data de 14 iunie 2017 de către AAAA.
În ceea ce priveşte notele de redare a convorbirilor telefonice din datele de 02.03.2015, purtate cu A. şi din 27.03.2015, purtate cu E., relevate de parchet se constată că activitatea de interceptare a convorbirilor telefonice şi conversaţiilor în mediu ambiental din data de 2.03.2015 au fost efectuate de către organele specializate ale S.R.I. şi redate în notele scrise ataşate la dosar, mijloace de probe ce au fost excluse din ansamblu probator de către instanţa de control judiciar pentru considerentele arătate, în acelaşi sens s-a procedat şi cu înregistrările comunicaţiilor din 13.03.2015. Prin urmare, singurul element probator invocat de parchet în susţinerea acuzaţiei de aderarea la un grup infracţional organizat este convorbirea telefonică purtată cu E. în data de 27.03.2015 care nu se coroborează cu nicio altă probă, inculpatul E. revenind asupra depoziţiilor iniţiale privind implicarea inculpatului H. în activitatea grupului.
Pe cale de consecinţă, criticile parchetului sub acest aspect sunt nefondate iar soluţiile de achitare dispuse de instanţa de fond, întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu privire la inculpaţii D. şi H. sunt legale şi temeinice.
Cât priveşte solicitările formulate, în principal, de către o parte din inculpaţi privind pronunţarea unor soluţii de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (inexistenţa faptei), Înalta Curte reţine că în cauză au fost administrate probe care au relevat faptul că inculpaţii s-au întâlnit în mai multe rânduri, că discutau între ei despre medicamente, chiar au participat la anumite tranzacţii însă nu au făcut dovada certă a comiterii infracţiunii de criminalitate organizată ce le-a fost reţinută în sarcină prin urmare dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu pot fi reţinute ca temei juridic în fundamentarea unor soluţii de achitare, astfel cum a solicitat apărarea, nefiind incidentă ipoteza particulară a inexistenţei, în materialitatea lor, a faptelor, cu consecinţa neproducerii vreunei modificări fizice în realitatea obiectivă, singura situaţie care se circumscrie normei de procedură invocate, dar care nu îşi găseşte aplicabilitate în speţă în privinţa acuzaţilor indicaţi.
Totodată, faţă de soluţia de achitare ce urmează a fi dispusă în cauză cu privire la toţi inculpaţi, prin extinderea efectelor apelului şi intimaţilor inculpaţi, Înalta Curte nu va mai analiza criticile parchetului privind greşita individualizare a pedepselor aplicate acestora pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 367 C. pen.
4. Referitor la critica comună a apelanţilor intimaţi inculpaţi M., I., J., K., L., N., B., A., C. şi E. ce a vizat netemeinicia soluţiilor de condamnare dispuse faţă de aceştia pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic intern şi internaţional de droguri, a criticilor formulate de parchet în sensul greşitei achitări a inculpaţilor I. şi J. pentru comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri, a inculpatului D. sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri şi a inculpatului H. sub aspectul săvârşirii complicităţii la trafic de droguri, precum şi criticile părţii civile ANAF prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova privind încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului D. şi modalităţii de soluţionare laturii civile, Înalta Curte reţine următoarele:
4.1. În esenţă, inculpatul A. a solicitat achitarea sa sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., având în vedere că singurele probe administrate sunt înregistrările convorbirilor telefonice şi a celor în mediu ambiental realizate cu ocazia supravegherilor tehnice care nu se coroborează cu alte elemente probatorii, prin urmare, nu s-a făcut dovada că inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională relevată de acuzare, fiind incidente, în principal, dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi, în subsidiar, ale art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că din probele administrate în cauză, cu excepţia celor excluse de către instanţa de control judiciar pentru argumentele relevate la pct. 1 din decizie, rezultă fără echivoc că inculpatul A. a efectuat doar două tranzacţii cu medicamente ce au în conţinut substanţe cu conţinut stupefiant (x, x), prevăzute în Tabelul - anexă III la Legea nr. 143/2000 respectiv, la data de 12.01.2015 şi în perioada mai 2014 - iulie 2015 în raport cu inculpatul E. iar acţiunile inculpatului se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic intern de droguri, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din legea specială, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Astfel, din examinarea probatoriului se constată că, la data de 12.01.2015, inculpatul A. s-a deplasat împreună cu inculpatul B., cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x la intrarea în localitatea Vidin, jud. Gorj, unde au vândut inculpaţilor L. şi K. o cantitate de medicamente ce au în conţinut substanţe active interzise la deţinere, disimulată în 2 cutii de carton de culoare maro, pe care aceştia din urmă le-au introdus în autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, folosit pentru deplasare.
La realizarea tranzacţiei a fost prezent şi inculpatul M. care a făcut mai multe deplasări în apropierea locului de întâlnire, pe DJ 661, cu o autoutilitară de culoare albă, înmatriculată în Bulgaria, pentru ca inculpaţii să poată realiza tranzacţia, sens în care a şi solicitat ocupanţilor unui autoturism sosit în zonă să părăsească locul.
Contrar susţinerilor apărării, relevante în susţinerea activităţii infracţionale desfăşurate la data de 12.01.2015 de către inculpat sunt declaraţiile inculpatului M. din care rezultă că acesta a fost prezent la tranzacţie, că au fost vândute medicamente interzise la deţinere (x şi x) care se coroborează cu menţiunile din procesul-verbal de supraveghere în mediu ambiental, întocmit de organele judiciare din cadrul S.C.C.O. Gorj în urma activităţilor de supraveghere pe care le-au efectuat şi planşa fotografică ataşată. Împrejurarea că organele judiciare efectuau activităţi de supraveghere în zonă şi nu au intervenit în stoparea tranzacţiei nu are relevanţă sub aspectul tragerii la răspundere penală a inculpaţilor astfel cum a susţinut apărarea, având în vedere că decizia infracţională a aparţinut inculpaţilor care au stabilit în prealabil această întâlnire şi obiectul tranzacţiei iar acţiunile organelor judiciare viza monitorizarea activităţilor ilicite ale inculpaţilor şi identificarea eventualelor persoane implicate în traficul de droguri.
Cât priveşte actul material realizat de inculpat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, din perioada mai 2014 - iulie 2015, se constată că relevantă sub aspect probator sunt declaraţiile inculpatului E. din cursul urmăririi penale în care a arătat că în acea perioadă a cumpărat de la inculpatul Q., pe care îl cunoştea întrucât se ocupa şi el de distribuţia de medicamente (reprezentant comercial al S.C. R.), cantitatea de 600 cutii x (18.000 comprimate) cu suma de 3.000 RON, pe care a vândut-o inculpatului A., care se coroborează cu depoziţia inculpatului Q. din cursul urmăririi penale în care a confirmat faptul că i-a vândut lui E. 600 cutii x pentru suma de 3.000 RON din care a reţinut pentru el suma de 250 RON, 250 i-a dat celui l-a pus în legătură cu inculpatul E. iar restul sumei l-a dat celui i-a dat medicamentele.
Prin urmare, susţinerile inculpatului că depoziţiile inculpatului E. din cursul urmăririi penale ar trebui înlăturate întrucât nu se coroborează cu niciun lat mijloc de probă nu pot fi primite. Atitudinea procesuală a acestuia de revenire asupra depoziţiei iniţiale sub pretextul că a dat acele declaraţii la o perioadă de timp scurtă după o intervenţie chirurgicală suferită la coloană, nu are o justificare legală câtă vreme inculpatul a semnat declaraţiile, acestea au fost luate în prezenţa apărătorului ales, iar aspectele consemnate în conţinutul acestor depoziţii fac dovada că inculpatul a relatat în detaliu împrejurări faptice şi chiar a identificat după planşele foto prezentate, una dintre persoanele implicate în activitatea infracţională, respectiv pe Q. ca fiind persoana de la care a cumpărat cele 600 cutii x. De altfel, depoziţiile iniţiale ale inculpatului E. se coroborează cu cea a inculpatului Q. în ceea ce priveşte cantitatea de medicamente, perioada de timp în care s-a realizat vânzarea-cumpărarea, doar asupra sumei pentru care s-a realizat tranzacţia relatările sunt diferite, inculpatul E. precizând că medicamentele au fost vândute cu suma de 7.200 RON, însă acest aspect nu are relevanţă sub aspectul dovedirii împrejurărilor faptice ce se circumscriu elementului material al infracţiunii de trafic de droguri.
Ca atare, criticile inculpatului în sensul lipsei unor elemente probatorii certe care să dovedească implicarea sa în activităţile de vânzare-cumpărare de medicamente ce au în conţinut substanţe cu conţinut stupefiant (x, x), prevăzute în Tabelul - anexă III la Legea nr. 143/2000 nu pot fi primite în legătură cu cele două acte materiale relevate în cele ce preced, probele administrate dovedind atât existenţa infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială, în formă continuată, sub aspectul laturii obiective cât şi vinovăţia inculpatului în comiterea ei, astfel că nu se justifică pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) sau, în subsidiar, pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., aşa cum s-a solicitat de apărare.
Înalta Curte, constată că celelalte 6 acte materiale (aşa cum au fost descrise la pct. 2, 4, 5, 6, 7 şi 8 din hotărâre, după schimbarea încadrării juridice) nu pot fi reţinute în sarcina inculpatului A. având în vedere că, sub aspect probator, conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor în mediu ambiental au avut un rol preponderent în dovedirea activităţilor pretins ilicite întreprinse de inculpat iar acestea au fost înlăturate de instanţa de control judiciar ca fiind probe nelegal obţinute (pct. 1 din considerentele deciziei) şi, pe cale de consecinţă, urmează a fi înlăturate din conţinutul infracţional. Prin urmare, o analiză punctuală a criticilor formulate de inculpat cu privire la fiecare act material în parte nu se mai justifică.
Reţinând vinovăţia inculpatului A. în comiterea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200 (2 acte materiale), Înalta Curte reţine că, individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a inculpatului, întrucât acesta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a acestuia în raport de care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.
Aşadar, procedând la o nouă a evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului A., prin raportare la cauza dedusă judecăţii şi fapta reţinută în sarcina sa (trafic de droguri - 2 acte materiale), instanţa de control judiciar apreciază, în baza criteriilor stabilite în conţinutul art. 74 C. pen., respectiv modalitatea în care inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională, gravitatea concretă a faptei (tranzacţionarea unor medicamente ce conţin substanţe active interzise la deţinere, pe o perioadă de timp îndelungată, în formă continuată), poziţia procesuală de negare a comiterii ei în pofida unor elemente probatorii certe, antecedenţa sa penală (fapta a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie) dar şi perioada de timp care a trecut de la momentul comiterii faptei (5 ani), că se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri în formă continuată.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte urmează a reduce pedeapsa stabilită de primă instanţă pentru inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (2 acte materiale), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. de la 4 ani închisoarea la 3 ani închisoare.
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. urmează a aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie.
Totodată, potrivit menţiunilor din fişa de cazier judiciar rezultă că prin Sentinţa penală nr. 2585/2013 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin Decizia penală nr. 1590 din 12.12.2014 a Curţii de Apel Craiova, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2961 din Legea nr. 571/2003 cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform art. 81 C. pen. (1968) pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Întrucât fapta din prezenta cauză a fost comisă pe durata termenului de încercare, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (1) C. pen. (recidivă postcondamnatorie), urmând ca instanţa să facă aplicarea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 C. pen. (1968) şi art. 43 alin. (1) C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate cu consecinţa executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2585/2013 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin Decizia penală nr. 1590 din 12. 12. 2014 a Curţii de Apel Craiova, alături de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, în regim de detenţie.
În baza art. 45 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi (2) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., urmează a aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) şi alin. (1) raportat la art. 65 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi (2), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., urmează a aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
Întrucât inculpatul a fost supus unor măsuri preventive privative de libertate, în baza art. 72 alin. (1) C. pen. va deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii şi arestului la domiciliu de la 16.07.2015 la 13.11.2015.
Totodată, având în vedere că potrivit actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că, în perioada de referinţă, inculpatul a obţinut în urma activităţii infracţionale reţinută de instanţa de apel (tranzacţionarea de medicamente ce au în conţinut substanţe active prin intermediul lui E. de la Q.) suma de 7.200 RON, conform susţinerilor inculpatului E. care sunt mai credibile având în vedere şi preţul acestor medicamente la vânzare în farmacii (12,7 RON/cutie), în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 urmează a se dispune confiscarea acestei sume de la inculpatul A.
4.2. Inculpatul B. a solicitat achitarea sa sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri (6 acte materiale), cu excepţia actului material din data de 31.03.2015 (realizat împreună cu O.) pe care l-a recunoscut, având în vedere că probatoriul administrat nu face dovada certă a implicării sale în activitatea infracţională reţinută de instanţa de fond, invocând în drept dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate în parte criticile inculpatului şi în urma examinării materialului probator administrat în cauză, reţine că acesta face dovada certă a acţiunilor întreprinse de B. în vederea vânzării cumpărării de medicamente ce au în conţinut substanţe active ce fac parte din Tabelul - Anexă III la Legea nr. 143/2000, tranzacţii realizate la datele 12.01.2015, 31.03.2015, 29.04.2015 şi 16.07.2015 (4 acte materiale).
Se constată că probele administrate dovedesc împrejurarea că la data de 12.01.2015, inculpatul B. l-a însoţit pe inculpatul A. în localitatea Vidin, jud. Gorj, unde s-au deplasat cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x iar la intrare în localitate s-au întâlnit cu inculpaţii L. şi K. cărora le-au vândut o cantitate de medicamente ce au în conţinut substanţe active interzise la deţinere, disimulată în 2 cutii de carton de culoare maro, pe care aceştia din urmă le-au introdus în autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, folosit pentru deplasare.
La realizarea tranzacţiei a fost prezent şi inculpatul M. care a făcut mai multe deplasări în apropierea locului de întâlnire, pe DJ 661, cu o autoutilitară de culoare albă, înmatriculată în Bulgaria, pentru ca inculpaţii să poată realiza tranzacţia, sens în care a şi solicitat ocupanţilor unui autoturism sosit în zonă să părăsească locul.
Contrar susţinerilor apărării, relevante în susţinerea activităţii infracţionale desfăşurate la data de 12.01.2015 de către inculpat sunt declaraţiile inculpatului M. din care rezultă că acesta a fost prezent la tranzacţie, că au fost vândute medicamente interzise la deţinere (x şi x) care se coroborează cu menţiunile din procesul-verbal de supraveghere în mediu ambiental, întocmit de organele judiciare din cadrul S.C.C.O. Gorj în urma activităţilor de supraveghere pe care le-au efectuat şi planşa fotografică ataşată. Împrejurarea că organele judiciare efectuau activităţi de supraveghere în zonă şi nu au intervenit în stoparea tranzacţiei nu are relevanţă sub aspectul tragerii la răspundere penală a inculpaţilor astfel cum a susţinut apărarea, având în vedere că decizia infracţională a aparţinut inculpaţilor care au stabilit în prealabil această întâlnire şi obiectul tranzacţiei iar acţiunile organelor judiciare viza monitorizarea activităţilor ilicite ale inculpaţilor şi identificarea eventualelor persoane implicate în traficul de droguri.
Referitor la actul material din data de 31.03.2015, din probatoriul administrat rezultă că inculpatul B. s-a deplasat cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x în localitatea Sânnicolau Mare unde s-a întâlnit cu inculpatul O., farmacist, care se afla într-un autoturism marca x, cu nr. de înmatriculare x, de la care a cumpărat medicamente de tip x, x, x, aflate în două cutii de carton şi o pungă inscripţionată BBBB. Împrejurările faptice reţinute de instanţa de fond au fost recunoscute de inculpaţii în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti (inculpatul a consimţit să dea declaraţie doar în cursul cercetării judecătoreşti, în cursul urmăririi penale s-a prevalat de dreptul la tăcere) care se coroborează cu actele şi lucrările dosarului din care rezultă că inculpatul B. folosea autoturismul marca x înmatriculat în Marea Britanie, rezultatul percheziţiei domiciliare efectuat la domiciliul acestuia când au fost ridicate 12.0000 comprimate x pentru care inculpatul nu avea prescripţie medicale ori acte care să ateste deţinerea legală a acestor medicamente.
În realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale inculpatul B. a cumpărat şi la data de 29.04.2015 de la inculpatul O. 14 cutii x, implicarea sa în activitatea infracţională fiind dovedită de depoziţia inculpatului O. care arătat în mod constant că i-a vândut medicamente interzise la deţinere prevăzute în tabelul - Anexă III din Legea nr. 143/2000 în 6 - 7 rânduri, convorbirile de tip SMS dintre cei doi din data de 17.04.2015 în care acesta îi comunică lui O. că nu mai are X, D şi R cu referire la x, x şi x dar şi depoziţia inculpatului din faţa instanţei de fond în care a precizat că a cumpărat de la O. astfel de medicamente în mai multe rânduri.
Şi activitatea de deţinere de medicamente cu conţinut activ aflate în tabelul - Anexă III din Legea nr. 143/2000 este dovedită, relevante în acest sens fiind e declaraţia inculpatului B. din faţa instanţei de fond în care a recunoscut că a cumpărat în mai multe rânduri de la O. x, x şi x şi că medicamentele x ce au fost găsite la domiciliul său provin de la O., că restul le-a pus în alte locuri de care nu îşi mai aminteşte dar nu cunoştea că nu are voie să le deţină dacă nu avea prescripţie medicală, conţinutul procesului-verbal de percheziţie din acre rezultă că au fost au fost ridicate de la inculpat 12.000 comprimate x şi suma de 8.900 RON.
În legătură cu suma de 8.900 RON ridicată de organele judiciare cu ocazia percheziţie domiciliare Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că actele depuse de inculpat în dovedirea provenienţei acesteia nu fac dovada că reprezenta contravaloarea unui autoturism câştigat la la S. în luna februarie 2015, întrucât potrivit documentelor (extrase de cont bancar) aflate la dosar se constată că inculpatul în perioada 11.02. - 20.04.2015 a efectuat extrageri de câte 3.000 lei, 2.000 lei şi 1.000 lei, astfel că la data efectuării percheziţiei (16.07.2015) suma reprezentând contravaloarea autoturismului câştigat (48,900 RON) a fost epuizată.
Prin urmare, fiind dovedită activitatea infracţională a inculpatului în legătură cu tranzacţionarea/deţinerea de medicamente ce au în conţinut substanţe active interzise la deţinere, în mod corect s-a dispus de către instanţa de fond confiscarea de la inculpatul B. a sumei de 8.900 RON fiind incidente dispoziţiile privind confiscarea extinsă, contrar susţinerilor apărării.
Înalta Curte, constată că celelalte 3 acte materiale (aşa cum au fost descrise la pct. 3, 5 şi 6 din hotărâre, după schimbarea încadrării juridice) nu pot fi reţinute în sarcina inculpatului B. având în vedere că, sub aspect probator, conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor în mediu ambiental au avut un rol preponderent în dovedirea activităţilor pretins ilicite întreprinse de inculpat iar acestea au fost înlăturate de instanţa de control judiciar ca fiind probe nelegal obţinute (pct. 1 din considerentele deciziei) şi, pe cale de consecinţă, urmează a fi înlăturate din conţinutul infracţional. Ca atare, o analiză punctuală a criticilor formulate de inculpat cu privire la fiecare act material în parte nu se mai justifică.
Pe cale de consecinţă, pentru toate aceste considerente nu pot fi primite criticile inculpatului B. în sensul lipsei probelor care să dovedească implicarea sa în activitatea infracţională privind traficul de droguri, în formă continuată, pentru cele 4 acte materiale astfel cum au fost descrise mai sus, astfel că nu se justifică pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cum s-a solicitat de apărare.
Înalta Curte nu poate primi nici critica parchetului privind greşita individualizare a sancţiunii aplicate inculpatului B. sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri în formă continuată.
Apreciind că vinovăţia inculpatului B. în comiterea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. anterior (4 acte materiale), este dovedită de ansamblul probator administrat, astfel cum s-a relevat în cele ce preced, Înalta Curte constată, prin raportare la cauza dedusă judecăţii, contrar susţinerilor reprezentantului Ministerului Public că, în operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei instanţa de fond a respectat cerinţele art. 74 din C. pen. şi a avut în vedere modalitatea în care inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională, gravitatea concretă a faptei, poziţia procesuală adoptată de recunoaştere parţială, prin urmare, nu se justifică majorarea pedepsei aplicată inculpatului şi nici schimbarea modalităţii de executare (suspendare sub supraveghere).
Înalta Curte în considerarea aceloraşi criterii de individualizare stabilite în conţinutul art. 74 C. pen., având în vedere perioada de timp care a trecut de la data comiterii faptei (5 ani), implicarea sa în activitatea infracţională astfel cum a fost reţinută de către instanţa de control judiciar apreciază că se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri în formă continuată (4 acte materiale) de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. urmează să aplice inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., apreciind că acesta este necesară şi proporţională cu natura infracţiunii reţinute în sarcina sa şi persoana inculpatului.
De asemenea, în baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., urmează să aplice inculpatului şi pedeapsa accesorie.
Raportat la gradul de pericol social concret al fapte determinat de modalitatea comiterii faptei şi împrejurările faptice concret dar şi la circumstanţele personale ale inculpatului astfel cum rezultă din conţinutul referatului de evaluare (a conştientizat rezultatul acţiunilor sale, este tânăr, are doi copii minori în întreţinere, este integrat social) se constată că pentru realizarea scopului pedepsei nu este necesară executarea pedepsei în regim privativ de libertate, sens în care urmează să menţină ca modalitate de executare a pedepsei, suspendarea sub supraveghere a sancţiunii penale aplicate inculpatului, prin măsurile şi obligaţiile impuse în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen., pe un termen de încercare de 3 ani.
Având în vedere că inculpatul a fost supus unor măsuri preventive privative de libertate, în baza art. 72 alin. (1) C. pen. va deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii şi arestului la domiciliu de la 16.07.2015 la 13.11.2015.
4.3 Inculpatul C. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri, în formă continuată, întrucât din probele de la dosar nu rezultă că acesta ar fi fost implicat în activitatea infracţională.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că aspectele învederate de apărătorul inculpatului sunt întemeiate, în sarcina lui C. au fost reţinute două acte materiale, cel din data de 1.04.2015 şi din data de 10.07.2015, acte materiale ce nu au fost recunoscute de inculpat care a arătat în depoziţia din faţa instanţei de fond că singura persoană pe care o cunoaşte este inculpatul B., că pe A. l-a văzut o singură dată la Cluj, aspecte confirmate de ceilalţi doi coinculpaţi.
În legătură cu cele două acte materiale ce se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii trafic de droguri (aşa cum au fost descrise în considerentele hotărârii) se constată că nu pot fi reţinute în sarcina inculpatului C. având în vedere că, sub aspect probator, conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor în mediu ambiental au avut un rol preponderent în dovedirea activităţilor pretins ilicite întreprinse de inculpat iar acestea au fost înlăturate de instanţa de control judiciar ca fiind probe nelegal obţinute (pct. 1 din considerentele deciziei) şi, pe cale de consecinţă, urmează a fi înlăturate din conţinutul infracţional.
Nici cu ocazia percheziţiilor domiciliare nu au fost identificate la inculpat (în cele două locaţii) medicamente ce au în conţinut substanţe active înscrise în Tabelul la Anexa III din Legea nr. 143/2000 astfel că nicio altă probă nu susţine acuzaţia adusă acestuia în sensul că ar tranzacţionat medicamente (x, x, x). Prin urmare, Înalta Curte constată că nu sunt elemente probatorii care să dovedească implicarea inculpatului C. în activitatea de trafic de droguri şi urmează să dispună achitarea sa sub acest aspect, întemeiat pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., astfel cum a solicitat şi apărarea.
Referitor la comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a stabilit situaţia de fapt iar probele administrate în cauză fac dovada că inculpatul a deţinut la domiciliu său o armă letală, respectiv un pistol cu glonţ marca x, fără permis de port armă. De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei însă a justificat deţinerea armei pe considerentul că nu a cunoscut că este funcţională, susţineri infirmate de concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 27.07.2016 care au stabilit că arma era funcţională, a fost modificată ţeava şi putea fi folosită pentru mai multe tipuri de cartuşe, astfel că, inculpatul cunoştea că arma este funcţională şi o deţine fără drept, mai mult chiar a efectuat unele modificări pentru a-i permite o utilizare mai eficientă prin folosirea mai multor tipuri de cartuşe.
Critica parchetului privind greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului C. atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare este neîntemeiată, instanţa de fond a respectat criteriile stabilite în conţinutul art. 74 din C. pen. şi a avut în vedere modalitatea în care inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională, gravitatea concretă a faptei, poziţia procesuală adoptată de recunoaştere parţială a acuzaţiilor. Prin urmare, nu se justifică majorarea pedepsei aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 342 alin. (1) C. pen., stabilirea unei pedepse în cuantum de 1 an închisoare raportat la modalitatea comiterii faptei, poziţie procesuală a inculpatului şi circumstanţele sale personale (este la primul conflict cu legea penală) în condiţiile suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, cu respectarea obligaţiilor impuse inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen., pe un termen de încercare de 2 ani, este îndestulătoare pentru realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale.
În considerarea aceloraşi argumente rezultate din interpretarea criteriilor stabilite de norma penală în realizarea procesului de individualizare judiciară a pedepsei, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiată şi solicitarea inculpatului C. de amânare a aplicării pedepsei.
Reţinând însă existenţa infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi vinovăţia inculpatului C. în comiterea ei, instanţa de fond trebuia să dispună confiscarea pistolului deţinut fără permis de port armă fiind un bun interzis la deţinere, astfel că, sub acest aspect criticile parchetului sunt întemeiate. Pe cale de consecinţă, urmează a se dispune în conformitate cu dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. confiscarea pistolului cu glonţ marca x ridicat de la inculpatul C.
Având în vedere că inculpatul a fost reţinut, în baza art. 72 alin. (1) C. pen. va deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii de 24 de ore de la 16.07.2015.
4.4 Inculpatul E. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de droguri (1 act material - fapta din mai 2014 - iulie 2015 în raport cu inculpaţii Q. şi A.), întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât probele administrate nu fac dovada implicării sale în vânzarea de medicamente ce au în conţinut substanţe active cuprinse în Tabelul la Anexa III din Legea nr. 143/2000.
Cu ocazia susţinerilor orale a apelului, apărătorul inculpatului a arătat că renunţă la motivul de apel privind trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond şi nu mai susţine această critică.
Înalta Curte analizând primul motiv de apel apreciază, contrar susţinerilor apărării, că din probele administrate în cauză, cu excepţia celor excluse de către instanţa de control judiciar pentru argumentele relevate la pct. 1 din decizie, rezultă fără echivoc că inculpatul E. a efectuat doar tranzacţia cu medicamente ce au în conţinut substanţe cu conţinut stupefiant (x, x), în perioada mai 2014 - iulie 2015 în raport cu inculpaţii Q. şi A. iar acţiunile inculpatului se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic intern de droguri, prev. de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Astfel, din examinarea probatoriului se constată că, în perioada mai 2014 - iulie 2015, inculpatul E. prin prisma activităţii desfăşurate, reprezentant vânzări la S.C. G. S.A. Iaşi l-a cunoscut pe inculpatul Q., care lucra în acelaşi domeniu, şi a procurat de la acesta pentru inculpatul A. cantitatea de 600 cutii x (18.000 comprimate).
Relevante sub aspect probator sunat atât depoziţiile inculpatului din cursul urmăririi penale în care a arătat că în acea perioadă a cumpărat de la inculpatul Q., pe care îl cunoştea întrucât de ocupa şi el de distribuţia de medicamente (reprezentant comercial al S.C. R.), cantitatea de 600 cutii x (18.000 comprimate) cu suma de 3.000 RON, pe care a vândut-o inculpatului A., care se coroborează cu depoziţia inculpatului Q. din cursul urmăririi penale în care acesta a confirmat faptul că i-a vândut lui E. 600 cutii x pentru suma de 3.000 RON din care a reţinut pentru el suma de 250 RON, 250 i-a dat celui l-a pus în legătură cu inculpatul E. iar restul sumei l-a dat celui care i-a dat medicamentele. Totodată, se coroborează şi depoziţia inculpatului A. care a arătat că îl cunoaşte pe E. şi a achiziţionat medicamente de la acesta, parte din ele fiind găsite chiar la domiciliul său, respectiv cantitatea de 12.000 comprimate x.
Prin urmare, susţinerile inculpatului că depoziţiile date în cursul urmăririi penale ar trebui înlăturate întrucât nu se coroborează cu niciun lat mijloc de probă nu pot fi primite. Atitudinea sa procesuală de a reveni asupra depoziţiei iniţiale sub pretextul că a dat acele declaraţii la o perioadă de timp scurtă după o intervenţie chirurgicală suferită la coloană, nu are o justificare legală câtă vreme acesta a semnat declaraţiile, acestea au fost luate în prezenţa apărătorului ales, iar aspectele consemnate în conţinutul lor fac dovada că inculpatul a relatat în detaliu împrejurări faptice şi chiar a identificat după planşele foto prezentate, una dintre persoanele implicate în activitatea infracţională, respectiv pe Q. ca fiind persoana de la care a cumpărat cele 600 cutii x pe care a declarat că le-a vândut ulterior inculpatului A.
Mai mult, depoziţiile iniţiale ale inculpatului se coroborează cu cea a inculpatului Q. în ceea ce priveşte cantitatea de medicamente, perioada de timp în care s-a realizat vânzarea-cumpărarea, doar asupra sumei pentru care s-a realizat tranzacţia relatările sunt diferite însă acest aspect nu are relevanţă sub aspectul dovedirii împrejurărilor faptice ce se circumscriu elementului material al infracţiunii de trafic de droguri.
Astfel criticile inculpatului în sensul lipsei unor elemente probatorii certe care să dovedească implicarea sa în activitatea de vânzare-cumpărare de medicamente ce au în conţinut substanţe cu conţinut stupefiant (x, x), prevăzute în Tabelul - anexă III la Legea nr. 143/2000 nu pot fi primite în legătură cu actul material realizat în raport cu inculpaţii Q. şi A., probele administrate dovedesc dincolo de orice îndoială atât existenţa infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială, sub aspectul laturii obiective cât şi vinovăţia inculpatului în comiterea ei, astfel că nu se justifică pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., aşa cum s-a solicitat de apărare.
Înalta Curte, constată că instanţa de fond în mod corect a înlăturat din conţinutul constitutiv al infracţiunii actul material din 18.02.2015 şi, pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. din încadrarea juridică dată faptei, având în vedere că din probele administrate nu rezultă în mod cert implicarea inculpatului E. decât într-o singură tranzacţie astfel cum s-a menţionat în cele ce preced.
Reţinând vinovăţia inculpatului E. în comiterea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200 (1 act material), Înalta Curte reţine că, individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a inculpatului, întrucât acesta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a acestuia în raport de care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.
Astfel, procedând la o nouă a evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului E., prin raportare la cauza dedusă judecăţii şi fapta reţinută în sarcina sa (trafic de droguri - 1 act material), instanţa de control judiciar, în baza criteriilor stabilite în conţinutul art. 74 C. pen., respectiv modalitatea în care inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională, gravitatea concretă a faptei (tranzacţionarea unor medicamente ce conţin substanţe active interzise la deţinere o singură dată, cantitatea mare de medicamente 600 cutii x), poziţia procesuală de recunoaştere parţială a comiterii ei, circumstanţele personale (integrat în societate, primul conflict cu legea penală) dar şi perioada de timp care a trecut de la momentul comiterii faptei (5 ani), apreciază că se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri. Pe cale de consecinţă, urmează a reduce pedeapsa stabilită de primă instanţă pentru inculpatul E. sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, de la 2 ani şi 4 luni închisoare la 2 ani închisoare, acesta urmând a fi executată în condiţiile suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, cu obligaţiile impuse inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen., pe un termen de încercare de 2 ani, cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare fiind suficiente pentru realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale.
Pentru argumentele arătate anterior, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată critica parchetului privind greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului E. atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare.
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. urmează a aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani pe care o apreciază ca fiind proporţională şi necesară raportat la natura şi gravitatea faptei, împrejurările faptice şi persoana inculpatului.
Având în vedere că inculpatul a fost reţinut, în baza art. 72 alin. (1) C. pen. va deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii de 24 de ore de la 16.07.2015.
4.5 Inculpatul I. a solicitat achitarea sa sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic intern de droguri de risc întrucât nu există probe că ar fi comis această faptă, invocând în drept dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi menţinerea soluţiei de achitare sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc, faptă pentru care parchetul în susţinerea apelului a solicitat condamnarea inculpatului.
Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului apreciază, contrar susţinerilor apărării, că din probele administrate în cauză, cu excepţia celor excluse de către instanţa de control judiciar pentru argumentele relevate la pct. 1 din decizie, rezultă fără echivoc că inculpatul I. a deţinut cantitatea de 17.960 comprimate x de 10 mg şi 24.750 comprimate x 1 mg găsite la domiciliul acestuia cu ocazia percheziţie domiciliare din data de 16.07.2015, medicamente ce au în conţinut substanţe active şi care sunt înscrise în Tabelul la Anexa III din Legea nr. 143/2000 (potrivit RTCS nr. x din 17.07.2015 al CCCC.), faptă ce se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii al infracţiunii de trafic intern de droguri, prev. de art. 2 alin. (1) din legea specială. Inculpatul a arătat în declaraţiile date în cursul procesului penal că a găsit acele medicamente în curtea casei când a făcut curat iar, ulterior, a precizat că le-a găsit în pădure însă nu a putut justifica de ce le deţine fără a avea prescripţie medicală pentru acestea sau acte de provenienţă. Mai mult, se constată că atunci când organele judiciare se aflau la domiciliul inculpatului, soţia acestuia a încercat să arunce sacoşa cu medicamente pe geam, astfel că apărările inculpatului nu pot fi credibile sub acest aspect. Apărările inculpatului nu înlătură situaţia factuală a deţinerii acestor medicamente confirmată de rezultatul verificărilor efectuate cu ocazia percheziţie domiciliare, fiind fără relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii în varianta normativă a deţinerii dacă inculpatul cunoştea sau nu cui aparţineau medicamentele pe care susţine că le-a găsit în condiţiile în care a luat decizia de la păstra la domiciliul său.
Cât priveşte actele materiale reţinute de acuzare, din datele de 24.02.2015 şi 10/11.07.2015 (aşa cum au fost descrise la fila x din hotărâre), se constată că nu pot fi reţinute în sarcina inculpatului I. având în vedere că, sub aspect probator, conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor în mediu ambiental au avut un rol preponderent în dovedirea activităţilor pretins ilicite întreprinse de inculpat iar acestea au fost înlăturate de instanţa de control judiciar ca fiind probe nelegal obţinute (pct. 1 din considerentele deciziei) şi, pe cale de consecinţă, urmează a fi înlăturate din conţinutul infracţional, corelativ şi dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. din încadrarea juridică dată faptei. Ca atare, o analiză punctuală a criticilor formulate de inculpat cu privire la fiecare act material în parte nu se mai justifică.
Critica parchetului privind greşita achitare a inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de internaţional de droguri nu poate fi primită, instanţa de fond a reţinut în mod corect împrejurarea că probatoriul administrat nu face dovada certă că inculpatul I. a scos din ţară medicamente, singurele probe în dovedirea acestei acuzaţii după înlăturarea convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor tip SMS fiind documentele privind transferurile bancare realizate de inculpat din Norvegia, direct sau prin persoane interpuse către alte rude aflate în ţară sau fiul său J. Cu privire la acest aspect inculpatul a arătat că obţinea bani în Norvegia din activităţi de valorificare fier vechi sau bunuri folosite şi îi trimitea în ţară, că fiul său l-a luat pe martorul OO. să conducă autoturismul cu acre s-au deplasat şi că acesta a efectuat şi el transferuri de bani către diferite persoane pentru I.. De altfel, martorul a a fost audiat şi de către instanţa de control judiciar şi a arătat că l-a însoţit pe I. şi J. în Norvegia, că a fost plătit pentru această muncă dar nu ştie cu ce se ocupau cei doi inculpaţi dar nu i-a auzit să discute despre vânzarea de medicamente.
Având în vedere că nicio altă probă nu confirmă că inculpatul I. a vândut medicamente cu conţinut activ (x, x, x) în Norvegia, după cum nu se poate stabili pe baza probatoriului de unde avea aceste medicamente ori cine i le furniza, cantitatea de medicamente pentru a fi vândute, singura sa implicarea în activitate de trafic de droguri dovedită fiind deţinerea comprimatelor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare iar parchetul nu a reuşit nici cu ocazia soluţionării cauzei pe fond şi nici a soluţionării apelului să indice alte probe care ar fi putut combate apărările inculpatului, Înalta Curte apreciază ca fiind legală şi temeinică soluţia instanţei de fond de achitare a inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întemeiat pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi ca neîntemeiate criticile formulate de acuzare.
Reţinând vinovăţia inculpatului I. în comiterea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200 (1 act material), Înalta Curte reţine că, individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a inculpatului, întrucât acesta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a acestuia în raport de care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.
Astfel, procedând la o nouă a evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului I., prin raportare la cauza dedusă judecăţii şi fapta reţinută în sarcina sa (trafic de droguri - 1 act material), instanţa de control judiciar, în baza criteriilor stabilite în conţinutul art. 74 C. pen., respectiv modalitatea în care inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională, gravitatea concretă a faptei (deţinerea de medicamente ce conţin substanţe active), poziţia procesuală de recunoaştere parţială a comiterii ei, circumstanţele personale (integrat în societate, primul conflict cu legea penală) dar şi perioada de timp care a trecut de la momentul comiterii faptei (5 ani), apreciază că se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte urmează a înlătura dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. din conţinutul încadrării juridice date faptei şi a reduce pedeapsa stabilită de primă instanţă pentru inculpatul I. sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, de la 2 ani şi 8 luni închisoare la 2 ani închisoare, pedeapsă ce urmează a fi executată în condiţiile suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, cu obligaţiile impuse inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen., pe un termen de încercare de 2 ani, cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare fiind suficiente în opinia instanţei de control judiciar pentru realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale.
Pentru argumentele arătate anterior, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată critica parchetului privind greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului I. atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare.
Având în vedere că inculpatul a fost reţinut, în baza art. 72 alin. (1) C. pen. va deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii de 24 de ore din data de 28 iulie 2015.
4.6 Şi inculpatul J. a solicitat achitarea sa sub aspectul comiterii infracţiunii de infracţiunii de trafic intern de droguri de risc întrucât nu există probe că ar fi comis această faptă, invocând în drept dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi menţinerea soluţiei de achitare sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc, faptă pentru care parchetul în susţinerea apelului a solicitat condamnarea inculpatului.
Examinând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că cele trei acte materiale ce se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii trafic de droguri (aşa cum au fost descrise în considerentele hotărârii) nu pot fi reţinute în sarcina inculpatului J. având în vedere că, sub aspect probator, conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor în mediu ambiental au avut un rol preponderent în dovedirea activităţilor pretins ilicite întreprinse de inculpat iar acestea au fost înlăturate de instanţa de control judiciar ca fiind probe nelegal obţinute (pct. 1 din considerentele deciziei) şi, pe cale de consecinţă, urmează a fi înlăturate din conţinutul infracţional. Faptul că inculpatul J. a recunoscut în cursul urmăririi penale că a participat în cursul anului 2015, împreună cu tatăl său la o întâlnire cu A. în com. Ciuperceni unde s-a discutat despre o tranzacţie de medicamente şi de circa 4 ori în mun. Târgu Jiu când a aflat de la prieteni că acesta se ocupa de tranzacţii cu medicamente interzise la deţinere nu poate susţine acuzaţiile aduse şi nu poate fundamenta o soluţie de condamnare având în vedere că nu este susţinută de nicio altă probă, conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor în mediu ambiental fiind înlăturate.
În ceea ce priveşte medicamentele identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 16.07.2015 în imobilul în care locuia şi inculpatul J. se constată, potrivit menţiunilor din procesul-verbal, că în camera folosită de acesta şi concubina sa nu a fost identificat decât un telefon mobil ridicat de organele de cercetare iar inculpatul a declarat că nu cunoştea nimic despre provenienţa medicamentelor, aspect confirmat şi de inculpatul I. care arătat împrejurările în care le-a găsit şi depozitat în incinta imobilului. Totodată, organele judiciare au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 17.960 comprimate x de 10 mg şi 24.750 comprimate x 1 mg găsite la percheziţia domiciliară din data de 16.07.2015 doar de la inculpatul I., prin urmare, actul de deţinere nu poate fi atribuit şi inculpatului J. Mai mult, bunurile ridicate în vederea confiscării de la J. constând în: o cutie de carton inscripţionată x 10 mg, prospect pentru acest medicament şi 4 elastice din material plastic, de diferite culori, au fost găsite în afara camerei unde locuia acesta (în tomberonul de colectare a gunoiului menajer) şi nu susţin acuzaţia adusă inculpatului (sub aspectul cantităţii medicamentelor pretins a fi deţinute, tipul de medicamente), astfel că, nu se poate reţine în sarcina sa actul de deţinere de droguri.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu sunt elemente probatorii care să dovedească implicarea inculpatului J. în activitatea de trafic de droguri şi urmează să dispună achitarea sa sub acest aspect, întemeiat pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. . c C. proc. pen., astfel cum a solicitat şi apărarea.
Critica parchetului privind greşita achitare a inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de internaţional de droguri nu poate fi primită, instanţa de fond a reţinut în mod corect împrejurarea că probatoriul administrat nu face dovada că inculpatul J. a scos din ţară medicamente, singura probă în dovedirea acestei acuzaţii după înlăturarea convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor tip SMS fiind depoziţiile martorului OO. din cursul procesului penal care confirmă doar împrejurarea că J. i-a solicitat să conducă un autoturism până în Norvegia, unde acesta s-a deplasat împreună cu tatăl său, I., sens în care a fost plătit pentru această activitate dar nu ştie cu ce se ocupau inculpaţii.
Având în vedere că nicio altă probă nu confirmă că inculpatul J. a vândut medicamente cu conţinut activ (x, x, x) în Norvegia, după cum nu se poate stabili pe baza probatoriului de unde avea aceste medicamente ori cine i le furniza, cantitatea de medicamente vândute, implicarea sa în activitate de trafic de droguri nefiind dovedită, Înalta Curte apreciază ca fiind legală şi temeinică soluţia instanţei de fond de achitare a inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întemeiat pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi ca neîntemeiate criticile formulate de acuzare.
Faţă de soluţia de achitare dispusă de instanţa de control judiciar o analiză a criticilor parchetului parchetului privind greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului J. atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare nu se mai justifică.
Constată că inculpatul a fost reţinut 24 h la data de 16.07.2015 şi arestat preventiv şi la domiciliu de la 12 decembrie 2016 la 19.12.2017.
În considerarea dispoziţiilor Deciziei nr. 15/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, se impune analizarea caracterului legal sau nelegal al privării de libertate a inculpatului J. pentru care s-a dispus, în prezenta cauză, o soluţie de achitare sub aspectul celor trei acuzaţii ce i-au fost aduse prin actul de sesizare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că faţă de inculpat a fost luată prin Încheierea nr. 117 din 17 iulie 2015 a Curţii de Apel Craiova măsura preventivă a controlului judiciar a cărei legalitate şi temeinicie a fost verificată de instanţa de judecată şi s-a apreciat că, în cauză, există temeiuri şi indicii temeinice din care rezultă suspiciune rezonabilă că inculpatul J. a săvârşit toate cele fapte imputate (grup infracţional organizat, trafic intern şi internaţional de droguri), măsura fiind proporţională şi necesară în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.
După începerea judecăţii în cauză, la data de 30.09.2016 IPJ Gorj - Serviciul Investigaţii Criminale a încunoştinţat instanţa că inculpatul J. nu s-a mai prezentat la IPJ Gorj sens în care la data de 3 octombrie 2016 parchetul a solicitat înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, solicitare admisă prin Încheierea nr. 159 din 18.10.2016 a Curţii de Apel Craiova prin care s-a dispus arestarea pe o durată de 30 de zile începând cu data prinderii inculpatului. După extrădarea inculpatului din Suedia, măsura preventivă a fost confirmată prin Încheierea nr. 8 din 14 ianuarie 2017, ulterior inculpatul a formulat o cerere de înlocuire a măsurii preventive cu măsura arestului la domiciliu, cerere admisă de instanţa de fond, măsura sub puterea căreia inculpatul s-a aflat până la data de 19.12.2017 când instanţa de fond a constatat încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliul şi a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului.
Pronunţarea unei soluţii de achitare de către instanţa de fond şi apel, întemeiat pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu conduce ipso facto la aprecierea că măsurile preventive (control judiciar, arestare preventivă şi arest preventiv la domiciliu) prelungite succesiv până la data de 19.12.2017, constituie privare nelegală de libertate a inculpatului.
Astfel atât în legislaţia naţională cât şi în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că standardul probaţiunii pentru luarea unei măsuri preventive nu este identic cu cel al probaţiunii pentru condamnarea unui acuzat, astfel faptele care dau naştere la bănuieli rezonabile ce justifică arestarea persoanei în cauză nu trebuie să fie la acelaşi nivel ca cele necesare pentru identificarea unei condamnări sau a fundamenta o acuzaţie, acesta urmând a fi probată în etapa urmăririi penale angajate împotriva acelei persoane şi chiar a cercetării judecătoreşti.
În acelaşi sens s-a apreciat de instanţa europeană şi în ceea ce priveşte absenţa inculpării sau trimiterii în judecată a unei persoane supuse unor măsuri privative, reţinând că în aceste situaţii nu se poate presupune că o privare de libertate dispusă în considerarea unor bănuieli legitime de săvârşirea de infracţiuni nu ar fi conformă scopului prevăzut de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţie (cauza Murray contra Regatului Unit, Brogan ş.a. contra Regatului Unit).
Din examinarea dispoziţiilor art. 202 alin. (1) C. proc. pen. se constată că la momentul luării măsurilor privative faţă de inculpatul J. erau indicii temeinice că acuzatul a săvârşit mai multe infracţiuni, condiţii de legalitate ale măsurilor fiind analizate succesiv de instanţele care au dispus şi menţinut aceste măsuri preventive. Mai mult, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive şi ulterioară a arestului la domiciliu a fost determinată de conduita inculpatului care cu rea-credinţă nu şi-a respectat obligaţiile impuse de instanţă la momentul luării măsurii controlului judiciar, sustrăgându-se de la cercetări.
Administrarea unor probatorii noi în cursul judecăţii în fond şi în apel ori modificarea sau chiar înlăturarea unor mijloace de probă nu poate fundamenta caracterul nelegal al măsurilor preventive care au avut în vedere, probele şi indiciile temeinice existente la momentul luării lor şi al cărui standard era inferior probelor avute în vedere la pronunţarea soluţiei de achitare. Mai mult, o parte din elementele probatorii care au fundamentat acuzaţiile aduse inculpatului dar au fost apreciate în existenţa bănuielii legitime de săvârşire a faptelor au fost înlăturate de instanţa de apel, urmare deciziilor pronunţate de instanţa de contencios constituţional (Deciziile Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi nr. 302/2017).
Pe cale de consecinţă, având în vedere şi considerentele Deciziei nr. 15/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii care are incidenţă în cauză, se constată că pronunţarea soluţiei de achitare a inculpatului pentru toate faptele de care a fost acuzat (grup infracţional organizat, trafic intern şi internaţional de droguri) nu susţine aprecierea nelegalităţii măsurilor preventive luate faţă de inculpatul J. (control judiciar, arestare preventivă şi arest la domiciliu).
4.7 Inculpatul K. a solicitat achitarea sa sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri (2 acte materiale) şi a infracţiunii de trafic internaţional de droguri, având în vedere că probatoriul administrat nu face dovada certă a implicării sale în activitatea infracţională reţinută de instanţa de fond, invocând în drept dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În urma examinării materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate în parte criticile inculpatului şi reţine că acesta face dovada certă a acţiunilor întreprinse de K. în vederea cumpărării de medicamente ce au în conţinut substanţe active ce fac parte din Tabelul - Anexă III la Legea nr. 143/2000, tranzacţie realizată la data de 12.01.2015 (1 act material).
Astfel, se reţine că la data de 12.01.2015, inculpatul K. împreună cu inculpatul L. s-a deplasat cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, în localitatea Vidin, jud. Gorj, unde s-a întâlnit cu inculpaţii B. şi A., de la care a cumpărat o cantitate de medicamente ce au în conţinut substanţe active interzise la deţinere, disimulată în 2 cutii de carton de culoare maro, pe care cei doi inculpaţi le-au introdus în autoturismul folosit pentru deplasare.
La realizarea tranzacţiei a fost prezent şi inculpatul M. care a făcut mai multe deplasări în apropierea locului de întâlnire, pe DJ 661, cu o autoutilitară de culoare albă, înmatriculată în Bulgaria, pentru ca inculpaţii să poată realiza tranzacţia, sens în care a şi solicitat ocupanţilor unui autoturism sosit în zonă să părăsească locul.
Contrar susţinerilor apărării, relevante în susţinerea activităţii infracţionale desfăşurate la data de 12.01.2015 de către inculpat sunt declaraţiile inculpatului M. din care rezultă că acesta a fost prezent la tranzacţie, că au fost vândute medicamente interzise la deţinere (x şi x) care se coroborează cu menţiunile din procesul-verbal de supraveghere în mediu ambiental, întocmit de organele judiciare din cadrul S.C.C.O. Gorj în urma activităţilor de supraveghere pe care le-au efectuat şi planşa fotografică ataşată. Împrejurarea că organele judiciare efectuau activităţi de supraveghere în zonă şi nu au intervenit în stoparea tranzacţiei nu are relevanţă sub aspectul tragerii la răspundere penală a inculpaţilor astfel cum a susţinut apărarea, având în vedere că decizia infracţională a aparţinut inculpaţilor care au stabilit în prealabil această întâlnire şi obiectul tranzacţiei iar acţiunile organelor judiciare viza monitorizarea activităţilor ilicite ale inculpaţilor şi identificarea eventualelor persoane implicate în traficul de droguri.
Referitor la actul material din data de 20.02.2015 (astfel cum a fost descris în considerentele hotărârii), se constată că nu poate fi reţinut în sarcina inculpatului K. având în vedere că, sub aspect probator, conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor în mediu ambiental au avut un rol preponderent în dovedirea activităţilor pretins ilicite întreprinse de inculpat iar acestea au fost înlăturate de instanţa de control judiciar ca fiind probe nelegal obţinute (pct. 1 din considerentele deciziei) şi, pe cale de consecinţă, urmează a fi înlăturate din conţinutul infracţional, corelativ şi dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. din încadrarea juridică dată faptei. Ca atare, o analiză punctuală a criticilor formulate de inculpat cu privire la acest act material nu se mai justifică.
Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiată critica inculpatului în legătură cu existenţa infracţiunii şi vinovăţia sa în comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri, probele administrate dovedesc împrejurarea că acesta în perioada mai 2014 - iulie 2015 a scos din ţară medicamente ce au în conţinut substanţe active ce fac parte din Tabelul - Anexă III la Legea nr. 143/2000 (x, x şi x) pe care le-a vândut unor persoane în Norvegia.
În dovedirea acuzaţiei aduse inculpatului, contrar celor susţinute de apărare, relevante sunt depoziţiile inculpatului M. care a recunoscut comiterea faptelor descrise în actul de inculpare şi în care a arătat că îi cunoaşte pe inculpaţii L. şi K. şi au cumpărat medicamente de la A., declaraţiile inculpatului K. din cursul procesului penal din care rezultă că a fost plecat în mai multe rânduri în perioada mai 2014 - iulie 2015 în Norvegia de unde a trimis mai multe sume de bani pe numele lui M. dar şi al unor persoane apropiate însă banii erau obţinuţi din activităţi de cerşit şi vânzare de ziare şi reviste, conţinutul proceselor-verbale privind transferurile monetare realizate de inculpat din Norvegia în perioada de referinţă din care rezultă că acesta a transferat suma de 6.291,19 dolari în perioada august 2014 - 21 ianuarie 2015 precum şi ale martorului KKK. care a precizat că îi cunoaşte pe inculpaţii L. şi K. de la care primea produse alimentare şi băuturi alcoolice în schimbul efectuării unor transferuri monetare de pe numele său unor persoane apropiate celor doi inculpaţi din ţară.
Prin urmare, fiind dovedită activitatea inculpatului în realizarea actului material de trafic de droguri din data de 12.01.2015 (celălalt act material nu a mai fost susţinut de probele administrate care au vizat exclusiv convorbirile telefonice şi conversaţiile în mediu ambiental înlăturate de instanţa de control judiciar), împrejurarea că s-a deplasat în perioada de referinţă (mai 2014 - iulie 2015) în Norvegia de mai multe ori, transferurile monetare şi sumele de bani trimise unor persoane apropiate sau din anturajul său, implicând şi alte persoane - martorul KKK. în expedierea banilor, se poate aprecia că sumele au fost obţinute din vânzarea medicamentelor ce au în conţinut substanţe active şi nu din activităţile de cerşit sau vânzarea de reviste, astfel cum susţine acesta având în vedere şi cuantumul sumei transferate.
Reţinând vinovăţia inculpatului K. în comiterea infracţiunilor de trafic de droguri, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200 (1 act material) şi de trafic internaţional de droguri, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) din legea specială, Înalta Curte reţine că, individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a inculpatului, întrucât acesta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a acestuia în raport de care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.
Procedând la o nouă a evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului K., prin raportare la cauza dedusă judecăţii şi faptele reţinute în sarcina sa (trafic de droguri - 1 act material şi trafic internaţional de droguri, în formă continuată), instanţa de control judiciar, în baza criteriilor stabilite în conţinutul art. 74 C. pen., respectiv modalitatea în care inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională, gravitatea concretă a faptelor (cumpărarea de medicamente ce conţin substanţe active şi vânzarea de medicamente pe teritoriul Norvegiei), poziţia procesuală de negare a faptei, circumstanţele (comiterea faptelor în stare de recidivă postcondamnatorie) dar şi perioada de timp care a trecut de la momentul comiterii faptei (5 ani), apreciază că se impune înlăturarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. din încadrarea juridică a infracţiunii şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri iar sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic internaţional de droguri, al cărui cuantum este egal cu minimul special prevăzut de lege, menţinerea pedepsei aplicate de către instanţa de fond.
Pentru argumentele arătate în cele ce preced, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată critica parchetului privind greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului K. atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare.
Se constată că potrivit menţiunilor din fişa de cazier judiciar inculpatul K. a fost anterior condamnat prin Sentinţa penală nr. 860 din 24.04. 2012 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin nerecurare la data de 09.05.2012, la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 293 şi art. 26 rap. la art. 288 C. pen. (1968) cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform art. 81 C. pen. (1968) pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 3 luni iar faptele din prezenta cauză au fost săvârşite pe durata termenul de încercare, fiind îndeplinite condiţiile recidivei postcondamnatorii, prev. de art. 41 alin. (1) C. pen.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va înlătura dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. din conţinutul încadrării juridice al faptei de trafic de droguri şi va reduce pedeapsa stabilită de primă instanţă pentru inculpatul K. sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (1 act material - 12.01.2015), cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie.
Va menţine pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului K. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie.
Întrucât faptele sunt concurente, în baza art. 38 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedepsele cu închisoare aplicate inculpatului în pedeapsa de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 9 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 9 luni.
În aplicarea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 şi art. 43 alin. (1) C. pen. va revoca beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 860/24.04.2012 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă la 09.05.2012 prin nerecurare, inculpatul urmând să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în cauză, respectiv pedeapsa totală de 5 ani închisoare, în regim de detenţie, fiind singura modalitate aptă să asigure reeducarea inculpatului şi realizarea scopului preventiv al sancţiunii penale.
În baza art. 45 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi (2), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (1) şi (5) rap. la art. 65 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
Având în vedere că inculpatul a fost reţinut, în baza art. 72 alin. (1) C. pen. va deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii din data de 28.07.2015.
4.8 Inculpatul L. a solicitat achitarea sa sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri (3 acte materiale) şi a infracţiunii de trafic internaţional de droguri, având în vedere că probatoriul administrat nu face dovada certă a implicării sale în activitatea infracţională reţinută de instanţa de fond, invocând în drept dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate în parte criticile inculpatului şi în urma examinării materialului probator administrat în cauză, reţine că acesta face dovada certă a acţiunilor întreprinse de L. în vederea cumpărării de medicamente ce au în conţinut substanţe active ce fac parte din Tabelul - Anexă III la Legea nr. 143/2000, tranzacţie realizată la data de 12.01.2015 (1 act material).
Astfel, se constată că probele administrate dovedesc împrejurarea că la data de 12.01.2015, inculpatul L. însoţit de inculpatul K. s-a deplasat cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, în localitatea Vidin, jud. Gorj, unde s-a întâlnit cu inculpatul B. care l-a însoţit pe inculpatul A., de la care au cumpărat o cantitate de medicamente ce au în conţinut substanţe active interzise la deţinere, disimulată în 2 cutii de carton de culoare maro, pe care le-au introdus în autoturismul folosit pentru deplasare.
La realizarea tranzacţiei a fost prezent şi inculpatul M. care a făcut mai multe deplasări în apropierea locului de întâlnire, pe DJ 661, cu o autoutilitară de culoare albă, înmatriculată în Bulgaria, pentru ca inculpaţii să poată realiza tranzacţia, sens în care a şi solicitat ocupanţilor unui autoturism sosit în zonă să părăsească locul.
Contrar susţinerilor apărării, relevante în susţinerea activităţii infracţionale desfăşurate la data de 12.01.2015 de către inculpat sunt declaraţiile inculpatului M. din care rezultă că acesta a fost prezent la tranzacţie, că au fost vândute medicamente interzise la deţinere (x şi x) care se coroborează cu menţiunile din procesul-verbal de supraveghere în mediu ambiental, întocmit de organele judiciare din cadrul S.C.C.O. Gorj în urma activităţilor de supraveghere pe care le-au efectuat şi planşa fotografică ataşată. Împrejurarea că organele judiciare efectuau activităţi de supraveghere în zonă şi nu au intervenit în stoparea tranzacţiei nu are relevanţă sub aspectul tragerii la răspundere penală a inculpaţilor astfel cum a susţinut apărarea, având în vedere că decizia infracţională a aparţinut inculpaţilor care au stabilit în prealabil această întâlnire şi obiectul tranzacţiei iar acţiunile organelor judiciare viza monitorizarea activităţilor ilicite ale inculpaţilor şi identificarea eventualelor persoane implicate în traficul de droguri.
Cât priveşte actele materiale reţinute de acuzare, din datele de 18.02.2015 şi 10.05.2015 (aşa cum au fost descrise în considerentele hotărârii), se constată că nu pot fi reţinute în sarcina inculpatului L. având în vedere că, sub aspect probator, conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor în mediu ambiental au avut un rol preponderent în dovedirea activităţilor pretins ilicite întreprinse de inculpat iar acestea au fost înlăturate de instanţa de control judiciar ca fiind probe nelegal obţinute (pct. 1 din considerentele deciziei) şi, pe cale de consecinţă, urmează a fi înlăturate din conţinutul infracţional, corelativ şi dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. din încadrarea juridică dată faptei. Ca atare, o analiză punctuală a criticilor formulate de inculpat cu privire la fiecare act material în parte nu se mai justifică.
Critica inculpatului este neîntemeiată în legătură cu existenţa infracţiunii şi vinovăţia sa în comiterea faptei de trafic internaţional de droguri, probele administrate dovedesc împrejurarea că acesta în perioada mai 2014 - iulie 2015 a scos din ţară medicamente ce au în conţinut substanţe active ce fac parte din Tabelul - Anexă III la Legea nr. 143/2000 (x, x şi x) pe care le-a vândut unor persoane în Norvegia.
Sub aspect probator relevante în acest sens sunt depoziţiile inculpatului M. care a recunoscut comiterea faptelor descrise în actul de inculpare şi în care a arătat că îi cunoaşte pe inculpaţii L. şi K. şi au cumpărat medicamente de la A., declaraţiile inculpatului L. din cursul procesului penal din care rezultă că a fost plecat în mai multe rânduri în perioada mai 2014 - iulie 2015 în Norvegia, aspect confirmat şi de inculpatul K. care a arătat că a fost împreună cu inculpatul în Norvegia, conţinutul convorbirii telefonice din data de 26.02.2015 în care A. îi comunică lui I. că L. i-a adus marfă în Norvegia, depoziţiile martorului KKK. care a precizat că îi cunoaşte pe inculpaţii L. şi K. de la care a primit produse alimentare şi băuturi alcoolice în schimbul efectuării unor transferuri monetare de pe numele său unor persoane apropiate celor doi inculpaţi aflate în ţară şi transferul monetar efectuate de inculpat în perioada mai 2014 - iunie 2015 din Norvegia către inculpatul M.
Depoziţiile inculpaţilor coroborate cu conţinutul convorbirii telefonice dar şi cu împrejurarea că activitatea inculpatului privind traficul intern de droguri a fost dovedită în mod cert cu privire la actul material din 12.01.2015 (celelalte acte materiale nu au mai fost susţinute de probele administrate care au vizat exclusiv convorbirile telefonice şi conversaţiile în mediu ambiental înlăturate de instanţa de control judiciar), depoziţiile martorului KKK. fac dovada că inculpatul s-a deplasat în perioada de referinţă în Norvegia în mai multe rânduri, a cumpărat medicamente pe teritoriul ţării, a comercializat medicamente cu conţinut stupefiant şi a obţinut pe teritoriul Norvegiei diferite sume de bani, astfel că apărările inculpatului privind obţinerea acestor sume din cerşit şi vânzarea de ziare şi reviste în Norvegia nu poate fi primită.
Reţinând vinovăţia inculpatului L. în comiterea infracţiunilor de trafic de droguri, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200 (1 act material) şi de trafic internaţional de droguri, în formă continuată, Înalta Curte reţine că, individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a inculpatului, întrucât acesta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a acestuia în raport de care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.
Astfel, procedând la o nouă a evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului L., prin raportare la cauza dedusă judecăţii şi faptele reţinute în sarcina sa (trafic de droguri - 1 act material şi trafic internaţional de droguri în formă continuată), instanţa de control judiciar, în baza criteriilor stabilite în conţinutul art. 74 C. pen., respectiv modalitatea în care inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională, gravitatea concretă a faptelor (cumpărarea de medicamente ce conţin substanţe active şi vânzarea de medicamente pe teritoriul Norvegiei), poziţia procesuală de negare a faptei, circumstanţele personale relevate de raportul de evaluare şi actele în circumstanţiere depuse la instanţă dar şi perioada de timp care a trecut de la momentul comiterii faptei (5 ani), apreciază că se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri şi menţinerea pedepsei aplicate acestuia pentru comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri, al cărui cuantum este egal cu minimul special prevăzut de lege.
Pentru argumentele arătate anterior, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată critica parchetului privind greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului L. atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte urmează a înlătura dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. din conţinutul încadrării juridice al faptei de trafic de droguri şi a reduce pedeapsa stabilită de primă instanţă pentru inculpatul L. sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani închisoare.
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. urmează a aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie.
Va menţine pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului L. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie.
Constată că faptele sunt în concurs şi în baza art. 38 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedepsele cu închisoare aplicate inculpatului în pedeapsa de 3 ani închisoare la care va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 8 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie, fiind sigura modalitate care asigură realizarea scopului educativ preventiv la pedepsei şi permite inculpatului să conştientizeze rezultatul acţiunilor sale, acesta negând comiterea faptelor în pofida unui probatoriu care demonstrează contrariul.
În baza art. 45 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi (2), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (1) şi (5) rap. la art. 65 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
Având în vedere că inculpatul a fost reţinut, în baza art. 72 alin. (1) C. pen. va deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii din data de 28.07.2015.
4.9 Inculpatul M. şi-a restrâns motivele de apel formulate şi a precizat cu ocazia dezbaterilor că solicită achitarea sa sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de droguri şi trafic internaţional de droguri, întemeiat pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu sunt probe care să dovedească că inculpatul a comis aceste fapte. A precizat, totodată, că nu mai susţine motivul de apel privind trimiterea cauzei spre rejudecare şi cel referitor la pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, întemeiat pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., astfel cum au fost precizate în scris.
Cât priveşte infracţiunile de trafic intern şi trafic internaţional de droguri apărarea a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. faţă de poziţia procesuală sinceră a inculpatului, de recunoaştere a faptelor, stabilirea unor pedepse în limitele reduse cu o treime şi să se constate că acesta a mai fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 285 din 16.12.2015 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1027 din 21.05.2016 a Curţii de Apel Craiova, astfel că, se impune aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) C. pen., menţinerea beneficiului liberării condiţionate astfel cum s-a apreciat prin Sentinţa penală nr. 410 din 17.03.2020 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, definitivă prin Decizia penală nr. 80 din 09.04.2020 a Tribunalului Gorj, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului dovedite cu actele de la dosar şi faptul că aceasta a executat pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare şi nu a beneficiat de recursul compensatoriu, conform adresei emise de Penitenciarul Târgu Jiu.
Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate în parte criticile inculpatului şi în urma examinării materialului probator administrat în cauză, reţine că acesta face dovada certă a acţiunilor întreprinse de M. în vederea cumpărării de medicamente ce au în conţinut substanţe active ce fac parte din Tabelul - Anexă III la Legea nr. 143/2000, tranzacţie realizată la data de 12.01.2015 (1 act material).
Astfel, se constată că probele administrate dovedesc împrejurarea că la data de 12.01.2015, inculpatul M. a făcut mai multe deplasări pe DJ 661, cu o autoutilitară de culoare albă, înmatriculată în Bulgaria, în apropierea localităţii Vidin, jud. Gorj, unde s-a realizat tranzacţia unei cantităţi de medicamente ce au în conţinut substanţe active interzise la deţinere, disimulată în 2 cutii de carton de culoare maro, la care au participat inculpaţii L., K. (cumpărători) şi inculpaţii B. şi A. (vânzători), pentru ca aceştia să poată realiza tranzacţia, sens în care a şi solicitat ocupanţilor unui autoturism sosit în zonă să părăsească locul.
Contrar susţinerilor apărării, relevante în susţinerea activităţii infracţionale desfăşurate la data de 12.01.2015 de către inculpat sunt declaraţiile acestuia din cursul urmăririi penale şi suplimentul de declaraţie din cursul cercetării judecătoreşti din care rezultă că acesta a fost prezent la tranzacţie, că au fost vândute medicamente interzise la deţinere (x şi x) din care a luat şi acesta o parte, depoziţii care se coroborează cu menţiunile din procesul-verbal de supraveghere în mediu ambiental, întocmit de organele judiciare din cadrul S.C.C.O. Gorj în urma activităţilor de supraveghere pe care le-au efectuat şi planşa fotografică ataşată.
Referitor la actul material din data de 20.02.2015 (astfel cum a fost descris în considerentele hotărârii), se constată că nu poate fi reţinut în sarcina inculpatului M. având în vedere că, sub aspect probator, conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor în mediu ambiental au avut un rol preponderent în dovedirea activităţilor pretins ilicite întreprinse de inculpat iar acestea au fost înlăturate de instanţa de control judiciar ca fiind probe nelegal obţinute (pct. 1 din considerentele deciziei) şi, pe cale de consecinţă, urmează a fi înlăturate din conţinutul infracţional, corelativ şi dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. din încadrarea juridică dată faptei. Ca atare, o analiză punctuală a criticilor formulate de inculpat cu privire la acest act material nu se mai justifică.
Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiată critica inculpatului în legătură cu existenţa infracţiunii şi vinovăţia sa în comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri, probele administrate dovedesc împrejurarea că acesta în perioada februarie - iunie 2015 a scos din ţară medicamente ce au în conţinut substanţe active ce fac parte din Tabelul - Anexă III la Legea nr. 143/2000 (x, x şi x) pe care le-a vândut unor persoane în Norvegia.
În dovedirea acuzaţiei aduse inculpatului, contrar celor susţinute de apărare, relevante sunt chiar depoziţiile acestuia în care a recunoscut comiterea faptelor descrise în actul de inculpare, poziţie pe care şi-a nuanţat-o ulterior, recunoscând în partea acuzaţiile aduse privind tranzacţionarea pe teritoriul ţării a medicamentelor ce au în conţinut substanţe active nu şi faptul că a vândut astfel de medicamente în Norvegia, depoziţiile inculpatului K. din cursul procesului penal din care rezultă că a fost plecat în mai multe rânduri în perioada mai 2014 - iulie 2015 în Norvegia de unde a trimis mai multe sume de bani pe numele lui M. dar şi al unor persoane apropiate însă banii erau obţinuţi din activităţi de cerşit şi vânzare de ziare şi reviste, conţinutul proceselor-verbale privind transferurile monetare realizate de inculpat din Norvegia din care rezultă că M. a transferat suma de 1.652,52 dolari în perioada 27.02. - 10.06.2015 pe numele unor persoane din ţară (la transfer figura SSS., fiul vitreg al inculpatului).
Suma reţinută de acuzare ca fiind primită de inculpat la ceilalţi coinculpaţi, respectiv de 11.995,58 dolari (printre care şi inculpatul K.) nu poate fi reţinută va fiind dobândită de inculpat din săvârşirea infracţiunilor având în vedere că perioada infracţională pentru acest inculpat a fost circumscrisă intervalului februarie - iunie 2015 iar transferurile s-au realizat în perioada 15.10.2014 - 16.02.2015.
Nu este lipsit de relevanţă nici faptul că inculpatul M. a fost prins de organele judiciare în timp ce încerca să scoată din ţară împreună cu altă persoană o cantitate importantă de medicamente ce au în conţinut substanţe active (x de 1 mg şi x 2 mg), fapt ce dovedeşte că acesta se ocupa de astfel de activităţi ilicite atât pe teritoriul ţării cât şi în Norvegia, unde s-a deplasat în mai multe rânduri, aspect recunoscut chiar de către inculpat.
Prin urmare, fiind dovedită activitatea inculpatului în realizarea actului material de trafic de droguri din data de 12.01.2015 (celălalt act material nu a mai fost susţinut de probele administrate care au vizat exclusiv convorbirile telefonice şi conversaţiile în mediu ambiental înlăturate de instanţa de control judiciar), împrejurarea că s-a deplasat în perioada de referinţă (februarie - iunie 2015) în Norvegia de mai multe ori, transferurile monetare şi sumele de bani trimise unor persoane apropiate sau din anturajul său, se poate aprecia că sumele au fost obţinute din vânzarea medicamentelor ce au în conţinut substanţe active şi nu din alte activităţi acesta având în vedere şi cuantumul sumei transferate.
Apreciind asupra existenţei vinovăţiei inculpatului M. în comiterea infracţiunilor de trafic de droguri, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (1 act material) şi de trafic internaţional de droguri, în formă continuată, Înalta Curte reţine că, individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a inculpatului, întrucât acesta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a acestuia în raport de care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.
De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că inculpatul M. nu poate beneficia de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., raportat la poziţia sa de recunoaştere parţială a faptelor de care este acuzat şi probele administrate în cauză care au dovedit implicare sa şi în activităţile de vânzare de medicamente ce au în conţinut substanţe active (x, x) pe teritoriul Norvegiei.
În acest sens, procedând la o nouă a evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului M., prin raportare la cauza dedusă judecăţii şi faptele reţinute în sarcina sa (trafic de droguri - 1 act material şi trafic internaţional de droguri în formă continuată), instanţa de control judiciar, în baza criteriilor stabilite în conţinutul art. 74 C. pen., respectiv modalitatea în care acesta a desfăşurat activitatea infracţională, gravitatea concretă a faptelor (cumpărarea de medicamente ce conţin substanţe active şi vânzarea de medicamente pe teritoriul Norvegiei), poziţia procesuală de recunoaştere parţială a faptei, circumstanţele personale relevate de raportul de evaluare şi actele în circumstanţiere depuse la instanţă dar şi perioada de timp care a trecut de la momentul comiterii faptei (5 ani), apreciază că se impune după înlăturarea din încadrarea juridică dată faptei a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri şi menţinerea pedepsei aplicate acestuia pentru comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri, al cărui cuantum este egal cu minimul special prevăzut de lege.
Cât priveşte solicitarea inculpatului M. de a se constata că faptele din prezenta cauză sunt acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunilor pentru care acesta a şi fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 285 din 16.12.2015 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1027 din 21.05.2016 a Curţii de Apel Craiova, Înalta Curte apreciază că modificarea pedepsei în sensul celor solicitate de inculpat nu se poate realiza direct de către instanţa de control de judiciar, întrucât aceasta nu poate fi dispusă fără a aprecia însuşi fondul cauzei şi ar priva astfel inculpatul de dublul grad de jurisdicţie iar chestiunile invocate de acesta sunt aspecte ce pot fi analizate într-o altă procedură, respectiv cea prevăzută de art. 585 C. proc. pen., de către instanţa competentă aşa cum prevăd în mod imperativ normele procedurale în materie.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului M. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (1 act material - 12.01.2015).
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie.
Va menţine pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie.
Constată că faptele sunt concurente şi în baza art. 38 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedepsele cu închisoare aplicate inculpatului în pedeapsa de 3 ani închisoare la care va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 8 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 8 luni.
În baza art. 45 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi (2), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (1) şi (5) rap. la art. 65 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
Având în vedere că în cauză s-a dovedit în baza probatoriului administrat că, în perioada februarie - iunie 2015, inculpatul a obţinut din vânzarea pe teritoriul Norvegiei a medicamentelor ce au în conţinut substanţe active, suma de 1.652,52 USD pe care a transferat-o în ţară pe numele altor persoane, fiind bani dobândiţi din săvârşirea unei fapte ilicite de trafic de droguri urmează a se dispune, în baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, confiscarea de la inculpat a sumei respective.
4.10 Inculpatul N. a solicitat achitarea sa sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic intern de droguri de risc, astfel cum a fost reţinută prin schimbarea încadrării juridice, întrucât nu există probe că ar fi comis această faptă, invocând în drept dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului apreciază, contrar susţinerilor apărării, că din probele administrate în cauză, cu excepţia celor excluse de către instanţa de control judiciar pentru argumentele relevate la pct. 1 din decizie, rezultă fără echivoc că inculpatul N. a deţinut cantitatea de 9 comprimate x concentraţie 2 mg, medicamente ce au în conţinut substanţe active şi care sunt înscrise în Tabelul la Anexa III din Legea nr. 143/2000 (potrivit RTCS nr. x din 17.07.2015 al CCCC.), faptă ce se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii al infracţiunii de trafic intern de droguri, prev. de art. 2 alin. (1) din legea specială. Inculpatul a arătat în declaraţia dată în cursul procesului penal (urmărire penală şi cercetare judecătorească) că nu ştie nimic despre provenienţa medicamentelor ce i-au fost găsite la domiciliu într-un sertar din dormitorul său, că nu a cumpărat sau vândut medicamente ce au în conţinut substanţe active şi că bunicul său suferă de afecţiuni psihice. Apărările inculpatului nu înlătură situaţia factuală a deţinerii acestor medicamente confirmată de rezultatul verificărilor efectuate cu ocazia percheziţie domiciliare, având în vedere că acesta nu a putut prezenta prescripţie medicală sau alt document care să justifice deţinerea lor legală, afecţiunile psihice ale bunicului de care inculpatul face vorbire nu justifică deţinerea acestor medicamente în lipsa unor documente care să ateste aspectele relevate de inculpat (diagnostic stabilit de un medic specialist, tratament prescris).
Cât priveşte actele materiale reţinute de acuzare, din datele de 20.02.2015 şi din perioada mai - iulie 2015 (aşa cum au fost descrise în considerentele hotărârii), se constată că nu pot fi reţinute în sarcina inculpatului N. având în vedere că, sub aspect probator, conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor în mediu ambiental au avut un rol preponderent în dovedirea activităţilor pretins ilicite întreprinse de inculpat iar acestea au fost înlăturate de instanţa de control judiciar ca fiind probe nelegal obţinute (pct. 1 din considerentele deciziei) şi, pe cale de consecinţă, urmează a fi înlăturate din conţinutul infracţional, corelativ şi dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. din încadrarea juridică dată faptei, astfel cum a fost reţinută după schimbarea încadrării juridice realizată de instanţa de fond. Ca atare, o analiză punctuală a criticilor formulate de inculpat în concluziile scrise cu privire la fiecare act material în parte nu se mai justifică.
Reţinând vinovăţia inculpatului N. în comiterea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200 (1 act material din 16.07.2015), Înalta Curte reţine că, individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a inculpatului, întrucât acesta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a acestuia în raport de care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.
Astfel, procedând la o nouă a evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului N., prin raportare la cauza dedusă judecăţii şi fapta reţinută în sarcina sa (trafic de droguri - 1 act material), instanţa de control judiciar, în baza criteriilor stabilite în conţinutul art. 74 C. pen., respectiv modalitatea în care inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională, gravitatea concretă a faptei (deţinerea de medicamente ce conţin substanţe active), poziţia procesuală de negare a comiterii ei în pofida unor elemente probatorii certe care dovedesc contrariul, circumstanţele personale (integrat în societate, primul conflict cu legea penală) dar şi perioada de timp care a trecut de la momentul comiterii faptei (5 ani), apreciază că se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte urmează a înlătura dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. din conţinutul încadrării juridice date faptei şi a reduce pedeapsa stabilită de primă instanţă pentru inculpatul N. aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani închisoare, pedeapsă ce urmează a fi executată în condiţiile suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, cu obligaţiile impuse inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen., pe un termen de supraveghere de 2 ani, cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare fiind suficiente în opinia instanţei de control judiciar pentru realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale.
Pentru argumentele arătate anterior, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată critica parchetului privind greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului N. atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare.
Având în vedere că inculpatul a fost reţinut, în baza art. 72 alin. (1) C. pen. va deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii de 24 de ore din data de 16.07.2015.
4.11 Inculpatul D. a solicitat reţinerea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., având în vedere că a achitat prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii prev. de art. 2961 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în cuantumul stabilit de instanţa de fond potrivit actelor depuse la dosar, a recunoscut comiterea faptei, este o persoană integrată în societate, are trei copii minori în întreţinere şi, pe cale de consecinţă, se impune stabilirea unei pedepse orientate spre minimul special şi reţinerea dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei. Cât priveşte soluţiile de achitare pronunţate de instanţa de fond a solicitat menţinerea lor ca fiind corecte şi legale.
La rândul său partea civilă ANAF, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului D. din infracţiunea prev. de art. 2961 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în infracţiunea de contrabandă prev. de 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României şi obligarea inculpatului la plata sumei de 92.055 RON plus dobânzile şi penalităţile de întârziere de la data săvârşirii infracţiunii şi până la data plăţii iar în cazul se va trece peste această critică sa se constate că prejudiciul este în sumă de 74.460 RON şi nu de 59.543 RON cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.
În contradictoriu cu solicitările inculpatului, parchetul a solicitat condamnarea sa şi sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri, în formă continuată (3 acte materiale din 02.05.2025, 10.07.2015 şi 16.07.2015) având în vedere că instanţa de fond nu a interpretat corect probatoriul administrat în cauză cu referire la depoziţiile inculpatului E. din cursul urmăririi penale şi al conţinutului convorbirilor telefonice realizate de inculpaţi din care rezultă implicarea lui D. în vânzarea cumpărarea de medicamente ce au în conţinut substanţe active. Totodată, a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare şi deducerea din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore, respectiv din data de 16.07.2015.
Critica parchetului este neîntemeiată sub primul aspect, Înalta Curte în urma examinării actelor şi lucrările dosarului constată că cele trei acte materiale ce se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii trafic de droguri (aşa cum au fost descrise în considerentele hotărârii) nu pot fi reţinute în sarcina inculpatului D. având în vedere că, sub aspect probator, declaraţiile inculpatului E. la care acuzarea a făcut referire singure nu pot susţine o acuzaţie penală, în contextul în care conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor în mediu ambiental care ar fi confirmat în parte susţinerile inculpatului au fost înlăturate de instanţa de control judiciar ca fiind probe nelegal obţinute (pct. 1 din considerentele deciziei).
Referitor la actul de deţinere a celor 30 de comprimate x concentraţie 1 ml, identificate la domiciliul inculpatului cu ocazia percheziţiei din data de 16.07.2015 se constată, în acord cu instanţa de fond că, potrivit actelor de la dosar, au aparţinut fostei soţii a inculpatului, numita CC., care suferea de afecţiuni psihice şi în cele din urmă s-a sinucis, aspect confirmat de martorele II. şi JJ. în mod constant precum şi de inculpat în cursul cercetării judecătoreşti.
Ca atare, având în vedere şi conduita procesuală constantă a inculpatului care nu a recunoscut comiterea acestei infracţiuni, Înalta Curte constată că nu sunt elemente probatorii care să dovedească implicarea inculpatului D. în activitatea de trafic de droguri şi apreciază soluţia de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., ca fiind legală şi temeinică, contrar celor susţinute de acuzare.
În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 2961 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate criticile părţii civile ANAF, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova privind schimbarea încadrării juridice dată faptei având în vedere că în cazul infracţiunii de contrabandă actele materiale ce compun latura obiectivă a infracţiunii constau în introducerea sau scoaterea din ţară de bunuri şi mărfuri prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal or, în cauză, acuzaţia adusă inculpatului şi care a fost probată a vizat deţinerea de ţigarete (produs accizabil supus marcării în condiţiile legii) peste limita legală admisă (10.000 ţigarete), bunuri identificate la domiciliul inculpatului cu ocazia percheziţiei, astfel că nicio altă probă nu a făcut dovada că acestea au fost introduse în ţară de către inculpat.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că activitatea inculpatului D. de a deţine cantitatea de 174.720 bucăţi ţigarete, marca x, netimbrate şi a 6000 bucăţi ţigarete, marca x, netimbrate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni prevăzute de art. 2961 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (forma în vigoare la momentul comiterii ei), faptă în raport de care instanţa de fond, în mod corect, a reţinut vinovăţia inculpatului. Relevante sub aspect probator fiind depoziţia inculpatului care a recunoscut comiterea ei şi menţiunile din procesul-verbal de percheziţie domiciliară din data de 16.07.2015.
Reţinând vinovăţia inculpatului D. în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2961 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Înalta Curte apreciază că, individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a inculpatului, întrucât acesta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a acestuia în raport de care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.
În atare împrejurări, procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului D., prin raportare la cauza dedusă judecăţii şi fapta reţinută în sarcina sa (deţinerea în afara antrepozitului de bunuri accizabile peste limita legală), instanţa de control judiciar, în baza criteriilor stabilite în conţinutul art. 74 C. pen., respectiv modalitatea în care inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională, gravitatea concretă a faptei (deţinerea unei cantităţi mari de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal la domiciliul său), poziţia procesuală de recunoaştere a faptei, conduita acestuia pe parcursul procesului penal şi circumstanţele personale (integrat în societate, primul conflict cu legea penală, situaţia familială şi socială astfel cum rezultă din conţinutul raportului de evaluare) dar şi perioada de timp care a trecut de la momentul comiterii faptei (5 ani), apreciază că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. în favoarea inculpatului.
Achitarea de către inculpat a unei sume de bani, pretins a fi realizate în contul prejudiciului s-a realizat după obligarea acestuia la plată şi stabilirea vinovăţie sale de către instanţa de judecată şi nu ca urmare a iniţiativei inculpatului de a repara urmările acţiunii sale ilicite. Mai mult, se constată că, potrivit actelor depuse de inculpat la dosarul cauzei, rezultă că acesta a achitat un debit către ANAF, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, dar din conţinutul acestora nu rezultă cuantumul sumei, natura debitului, astfel că, nu se poate aprecia în concret asupra sumei achitate, cu atât mai mult cu cât la data plăţii nu exista un prejudiciu cert stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Prin urmare, Înalta Curte apreciind în favoarea inculpatului această împrejurare, cu particularităţile arătate anterior, nu va reţine incidenţa dispoziţiilor prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., însă o va valorifica alături de circumstanţele reale şi personale ale acestuia în procesul de individualizare, sens în care va reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunii reţinute în sarcină de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani închisoare.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, cu obligaţiile impuse inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen., pe un termen de supraveghere de 3 ani, cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare fiind suficiente în opinia instanţei de control judiciar pentru realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale.
Pentru argumentele arătate anterior, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată şi critica parchetului sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate inculpatului D.
Referitor la omisiunea instanţei de fond de a deduce din pedeapsa stabilită durata reţinerii de 24 de ore, critica parchetului este întemeiată, având în vedere că din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin ordonanţa procurorului din 16.07.2015 inculpatul D. a fost reţinut 24 ore, astfel că instanţa de control judiciar urmează a deduce această perioadă din pedeapsa aplicată de de 2 ani închisoare.
Totodată, apreciază ca fiind întemeiată critica subsidiară formulată de partea civilă ANAF, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi constată că din actele şi lucrările dosarului rezultă că apelanta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 92.055 RON, însă reţinând în sarcina inculpatului comiterea infracţiunii art. 2961 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal suma, prejudiciului fiscal cuprinde doar acciza, ceea ce înseamnă că valoarea acestuia este, potrivit adresei ANAF, în sumă de 74.460 RON şi nu 59.543 RON, aşa cum a reţinut instanţa de fond. Ca atare, se impune admiterea apelului părţii civile sub acest aspect şi obligarea inculpatului D. la plata către partea civilă ANAF, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, a întregii sume de 74.460 RON (accize) la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate de la data săvârşirii faptei şi până la data achitării integrale a sumei datorate.
4.12 În ceea ce îl priveşte pe inculpatul O. parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare şi a omisiunii instanţei de fond de a deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore, respectiv din data de 16.07.2015.
Critica parchetului este neîntemeiată sub primul aspect având în vedere că instanţa de fond a respectat cerinţele art. 74 din C. pen. prin raportare la modalitatea în care inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională, gravitatea concretă a faptei (trafic de droguri, în mod repetat, perioada de timp în care a comis fapta), poziţia procesuală adoptată de recunoaştere (inculpatul a beneficiat de procedura simplificată), perioada de timp care a trecut de la data comiterii faptei (5 ani), astfel că, nu se justifică majorarea pedepsei aplicate inculpatului de 1 şi 4 luni închisoare şi nici a modalităţii de executare, obligaţiile impuse inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen., pe un termen de supraveghere de 2 ani pot conduce la reeducarea acestuia şi conştientizarea rezultatului acţiunilor sale ilicite.
Pe cale de consecinţă, având în vedere şi împrejurarea că prin extinderea efectelor apelului urmează a se dispune o soluţie achitare faţă de inculpat sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., Înalta Curte apreciază cuantumul pedepsei aplicate acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, în formă continuată şi modalitatea de executare (suspendare sub supraveghere) ca fiind suficiente pentru realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale.
Critica parchetului referitoare la omisiunea instanţei de fond de a deduce din pedeapsa stabilită durata reţinerii de 24 de ore este întemeiată, având în vedere că din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin ordonanţa procurorului din 16.07.2015 inculpatul O. a fost reţinut 24 ore, astfel că instanţa de control judiciar urmează a deduce această perioadă din pedeapsa aplicată de 1 an şi 4 luni închisoare.
4.13 Neîntemeiată este şi critica parchetului privind greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului Q. sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare.
Şi în cazul acestui inculpat instanţa de fond a respectat cerinţele art. 74 din C. pen. prin raportare la modalitatea în care inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională, gravitatea concretă a faptei (trafic de droguri, în mod repetat, perioada de timp în care a comis fapta), poziţia procesuală adoptată de recunoaştere (inculpatul a recunoscut parţial comiterea lor), perioada de timp care a trecut de la data comiterii faptei (5 ani), astfel că, nu se justifică majorarea pedepsei aplicate acestuia de 2 ani închisoare şi nici a modalităţii de executare, obligaţiile impuse inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen., pe un termen de supraveghere de 2 ani fiind o garanţie suficientă pentru reeducarea inculpatului.
Pe cale de consecinţă, având în vedere şi împrejurarea că prin extinderea efectelor apelului se va dispune o soluţie achitare faţă de inculpat sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., cuantumul pedepsei aplicate acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, în formă continuată şi modalitatea de executare (suspendare sub supraveghere) sunt suficiente în opinia instanţei de control judiciar pentru realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale.
Având în vedere că inculpatul a fost reţinut, în baza art. 72 alin. (1) C. pen. va deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii din data de 16.07.2015.
4.14 O altă critică a parchetului a vizat a greşita achitare a inculpatului H. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de trafic de droguri, având în vedere că instanţa de fond nu analizat întregul material probator administrat în cauză.
Contrar susţinerilor parchetului, Înalta Curte în urma examinării actelor şi lucrările dosarului constată că în sarcina inculpatului H. nu pot fi reţinute actele de complicitate la infracţiunea de trafic de droguri şi, în acord cu instanţa de fond, apreciază că probele administrate nu fac dovada dincolo de orice îndoială că acesta a intermediat în perioada mai 2014 - iulie 2015 tranzacţiile cu medicamente de tip x, dintre inculpaţii A. şi E.
Sub aspect probator declaraţiile inculpatului E. la care acuzarea a făcut referire singure nu pot susţine o acuzaţie penală, în contextul în care conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor în mediu ambiental care ar fi confirmat în parte susţinerile inculpatului dar care au avut un rol preponderent în dovedirea activităţilor pretins ilicite întreprinse de inculpat au fost înlăturate de instanţa de control judiciar ca fiind probe nelegal obţinute (pct. 1 din considerentele deciziei).
Totodată, nici declaraţia inculpatului din cursul urmăririi penale nu confirmă acuzaţia adusă acestuia în care a arătat că i-a cunoscut pe inculpaţii A. şi E. cu ocazia angajării sale ca avocat, că au discutat despre medicamente dar nu pentru a procura medicamente cu conţinut stupefiant ci în contextul în care procura de la E. medicamentul "T." pentru astm bronşic, afecţiune dovedită cu acte medicale. Aceeaşi poziţie procesuală a fost adoptată şi de către inculpatul A. care a negat implicare inculpatului H. în activitatea infracţională.
Lipsa de implicare a inculpatului H. a fost confirmată şi de concluziile Raportului de expertiză a vocii nr. 190 întocmit la data de 14 iunie 2017 de către AAAA., probă ştiinţifică efectuată cu privire la conţinutul înregistrării comunicaţiilor din data de 13.03.2015 (exclusă de către instanţa de apel ca nelegal obţinută), la care însă inculpatul H. a făcut referire în conţinutul declaraţiei şi din care rezultă că acesta nu a participat la discuţiile dintre A. şi E.
În ceea ce priveşte notele de redare a convorbirilor telefonice din datele de 02.03.2015, purtate de H. cu A. şi din 27.03.2015, purtate cu E., relevate de parchet în susţinere acuzaţiei se constată că activitatea de interceptare a convorbirilor telefonice şi conversaţiilor în mediu ambiental din data de 2.03.2015 a fost efectuată de către organele specializate ale S.R.I. şi redate în notele scrise ataşate la dosar, mijloace de probe ce au fost excluse din ansamblu probator de către instanţa de control judiciar pentru considerentele arătate, în acelaşi sens s-a procedat şi cu înregistrările comunicaţiilor din 13.03.2015.
Prin urmare, singurul element probator invocat de parchet în susţinerea acuzaţiei de complicitate este convorbirea telefonică purtată cu E. în data de 27.03.2015 dar care nu se coroborează cu nicio altă probă, inculpatul E. revenind asupra depoziţiilor iniţiale privind implicarea inculpatului H. în activitatea de trafic de droguri.
Având în vedere că probele administrate nu fac dovada certă, dincolo de orice îndoială a implicării în vreun fel a inculpatului H. în realizarea tranzacţiilor de medicamente ce au în conţinut substanţe active dintre inculpaţii A. şi E., Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod întemeiat a achitarea acestui inculpat şi sub aspectul comiterii faptei prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi va respinge apelul parchetului sub acest aspect.
5. Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii din 21.12.2017 şi a hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului vor rămâne în sarcina statului.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi N., E. şi intimatul-inculpat Q., în cuantum de câte 1.253 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi D., J., A., K., C., I., M., B., L. şi intimaţii inculpaţi H. şi O., în cuantum de câte 350 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, inculpaţii M., I., J., K., L., N., B., A., C., D. şi E. şi de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva Sentinţei penale nr. 262 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind şi pe inculpaţii H., Q. şi O.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi în parte încheierea din 21.12.2017, extinde efectele apelului şi cu privire la inculpaţii Q. şi O. şi rejudecând:
1. Descontopeşte pedeapsa principală de 7 ani închisoare aplicată inculpatului A. (posesor al C.I., seria x, nr. x, eliberat de SPC. Drobeta-Turnu Severin, cetăţean român, studii - 12 clase, ocupaţia - lăcătuş mecanic la Întreprinderea Minieră Mehedinţi, căsătorit, stagiul militar - nesatisfăcut, antecedente penale - cunoscut) în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale - din 12.01.2015 şi din mai 2014 - iulie 2015 în raport cu inculpatul E.).
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie.
În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 şi art. 43 alin. (1) C. pen. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 2585 din 11.12.2013 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă prin Decizia penală nr. 1590/12.12.2014 a Curţii de Apel Craiova, inculpatul urmând să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în cauză, rezultând în total 5 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi (2) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) şi alin. (1) raportat la art. 65 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi (2), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii şi arestului la domiciliu de la 16.07.2015 la 13.11.2015.
2. Descontopeşte pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Drobeta-Turnu Severin, cetăţean român, studii -12 clase, divorţat, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupaţie, antecedente penale - cunoscut) în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de aderare grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului B. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani şi 3 luni pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale - 12.01.2015, 31.03.2015, 29.04.2015 şi 16.07.2015).
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului B. pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului stabilit inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare social derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 253/2013 la Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin sau DGASPC Mehedinţi - asistenţă socială.
Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) C. pen. în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori stabilită de lege, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii şi arestului la domiciliu de la 16.07.2015 la 13.11.2015.
3. Descontopeşte pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Cluj, cetăţean român, necăsătorit, studii - superioare, ocupaţia inginer, stagiul militar neefectuat, fără antecedente penale) în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de aderare grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Menţine pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului C. pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului stabilit inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare social derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 253/2013 la Primăria Municipiului Cluj sau Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca.
Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) C. pen., în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori stabilită de lege, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. dispune confiscarea pistolului cu glonţ marca x ridicat de la inculpatul C.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii de 24 de ore de la 16.07.2015.
4. Descontopeşte pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului E. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Craiova, cetăţean român, studii - şc. profesională, ocupaţia - reprezentant vânzări la S.C. G. S.A. Iaşi, fără antecedente penale) în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii de aderare grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului E. de la 2 ani şi 4 luni închisoare la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (1 act material - fapta din mai 2014 - iulie 2015 în raport cu inculpaţii Q. şi A.).
Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 an, aplicată inculpatului E.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului E. pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului stabilit inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare social derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 253/2013 la DGASPC Dolj sau Spitalul Clinic de Urgenţă nr. 1 Craiova.
Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) C. pen. în sensul că i se atrage atenţia că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori stabilită de lege, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii din data de 16.07.2015.
5. Descontopeşte pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatului I. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Târgu Jiu, cetăţean român, studii - 6 clase, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, antecedente penale - necunoscut) în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul I. pentru săvârşirea infracţiunii de aderare grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului I. de la 2 ani şi 8 luni închisoare la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (1 act material - 16.07.2015).
Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 an, aplicată inculpatului I.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului I. pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului stabilit inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare social derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 253/2013 la Primăria Municipiului Târgu Jiu sau DGASPC Gorj.
Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) C. pen. în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori stabilită de lege, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.
Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 h, din data de 28 iulie 2015.
6. Descontopeşte pedeapsa principală de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului J. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Târgu Jiu, cetăţean român, studii - 7 clase, fără ocupaţie, concubinaj, stagiul militar nesatisfăcut, antecedente penale - necunoscut) în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul J. pentru săvârşirea infracţiunii de aderare grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul J. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Constată că inculpatul a fost reţinut 24 h la data de 16.07.2015 şi arestat preventiv şi la domiciliu de la 12 decembrie 2016 la 19.12.2017.
7. Descontopeşte pedeapsa principală de 5 ani şi 7 luni închisoare aplicată inculpatului K. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Târgu Cărbuneşti, cetăţean român, studii - 7 clase, divorţat, fără ocupaţie, antecedente penale - cunoscut) în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul K. pentru săvârşirea infracţiunii de aderare grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. (1) şi (6) şi art. 41 alin. (1) C. pen.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului K. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (1 act material - 12.01.2015), cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie.
Menţine pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului K. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie.
În baza art. 38 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele cu închisoare aplicate inculpatului în pedeapsa de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 9 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 9 luni.
În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 şi art. 43 alin. (1) C. pen. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 860/24.04.2012 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă la 09.05.2012, inculpatul urmând să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în cauză, respectiv pedeapsa totală de 5 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi (2), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (1) şi (5) rap. la art. 65 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii din data de 28.07.2015.
8. Descontopeşte pedeapsa principală de 4 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului L. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Târgu Jiu, cetăţean român, studii - 9 clase, concubinaj, stagiul militar nesatisfăcut, antecedente penale - cunoscut) în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul L. pentru săvârşirea infracţiunii de aderare grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului L. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (1 act material - 12.01.2015).
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie.
Menţine pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului L. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie
În baza art. 38 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele cu închisoare aplicate inculpatului în pedeapsa de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 8 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi (2), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (1) şi (5) rap. la art. 65 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii din data de 28.07.2015.
9. Descontopeşte pedeapsa principală de 4 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului M. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul M. pentru săvârşirea infracţiunii de aderare grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului M. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (1 act material - 12.01.2015).
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie.
Menţine pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. şi la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie.
În baza art. 38 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele cu închisoare aplicate inculpatului în pedeapsa de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 8 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 8 luni.
În baza art. 45 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (1) şi (2), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (1) şi (5) rap. la art. 65 alin. (1),art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
10. Descontopeşte pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatului N. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul N. pentru săvârşirea infracţiunii de aderare grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului N. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (1 act material - 16.07.2015).
Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, aplicată inculpatului N.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului N. pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului stabilit inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare social derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 253/2013 la Primăria Municipiului Târgu Jiu sau DGASPC Gorj.
Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) C. pen. în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori stabilită de lege, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii din data de 16.07.2015.
11. Descontopeşte pedeapsa principală de 1 an şi 7 luni închisoare aplicată inculpatului O. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Sânnicolau Mare, cetăţean român, studii - superioare, ocupaţia farmacist la S.C. P. S.R.L. Cenad, căsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, antecedente penale - necunoscut) în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul O. pentru săvârşirea infracţiunii de aderare grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen.
Menţine pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului O. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 an, aplicată inculpatului O.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului N. pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului stabilit inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare social derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 253/2013 la Primăria oraşului Sânnicolau Mare.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii din data de 16.07.2015.
12. Descontopeşte pedeapsa principală de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului Q. (posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC. Bucureşti, cetăţean român, studii medii, ocupaţia - reprezentant vânzări S.C. R. S.A. IAŞI, fără antecedente penale) în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul Q. pentru săvârşirea infracţiunii de aderare grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen.
Menţine pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului Q. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 an, aplicată inculpatului Q.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului Q. pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului stabilit inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare social derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 253/2013 la Administraţia Domeniului Public Bucureşti Sector 3 sau Arhiepiscopia Bucureştilor.
Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) C. pen. în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori stabilită de lege, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. deduce din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii din data de 16.07.2015.
13. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului D. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. deduce din pedeapsa închisorii aplicate inculpatului D. perioada reţinerii din data de 16.07.2015.
Obligă inculpatul D. la plata către partea civilă ANAF, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, a sumei de 74.460 RON (accize) la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate de la data săvârşirii faptei şi până la data achitării integrale a sumei datorate.
Dispune confiscarea de la inculpatul M. a sumei de 1.652,52 USD şi de la inculpatul A. a sumei de 7.200 RON, reprezentând bani dobândiţi din săvârşirea infracţiunilor.
II. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi N., E. şi intimatul-inculpat Q., în cuantum de câte 1.253 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi D., J., A., K., C., I., M., B., L. şi intimaţii inculpaţi H. şi O., în cuantum de câte 350 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 iunie 2020.
GGC - NN