Conviction for cigarette smuggling upheld; appeal for annulment rejected as unfounded.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 134 din data de 03 decembrie 2018 a Tribunalului Harghita, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, printre altele, în baza art. 213 alin. (1), (3) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), f) din C. pen., pe timp de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru infracţiunea de spălare de bani.

S-a constatat că faptele au fost săvârşite în condiţiile art. 38 alin. (1) din C. pen. şi s-a stabilit ca, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani, la care s-a adăugat sporul de 8 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 5 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului municipal Odorheiu Secuiesc şi/sau Primăria Odorheiu Secuiesc.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), f) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

S-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii de 24 de ore.

S-a dispus confiscarea de la inculpatul A., în vederea distrugerii, a bunurilor identificate în Capitolul III alin. (2) din rechizitoriu.

Împotriva Sentinţei penale nr. 134/03.12.2018 pronunţată de Tribunalul Harghita au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Harghita şi de inculpatul B..

Prin Decizia penală nr. 525/A din data de 28 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Harghita şi de inculpatul B. împotriva Sentinţei penale nr. 134/03.12.2018 pronunţată de Tribunalul Harghita, în temeiul art. 423 alin. (1) din C. proc. pen., a fost desfiinţată parţial sentinţa atacată şi rejudecându-se cauza:

În baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1), (3) din C. pen. (persoană vătămată C.) cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1), (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 1 an, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare stabilită prin decizie, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare reprezentând o treime din pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare.

Conform dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din C. pen., pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare, s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 45 alin. (1), (5) din C. pen., pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare, s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus perioada reţinerii de 24 ore (15.03.2012, ora 21:00 - 16.03.2012, ora 21:00) din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin decizie.

S-a înlăturat din hotărârea atacată aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., privind achitarea inculpatului A. de sub acuza săvârşirii infracţiunii de spălare de bani.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) raportat la art. 108 lit. d) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei totale de 150 RON obţinută din săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa atacată care nu contravin deciziei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, în ceea ce priveşte infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, instanţa de apel a reţinut că inculpatul, în declaraţiile date, a recunoscut că la data de 15.03.2012, în jurul orei 17:00, a fost oprit de organele de poliţie la intrarea în Mun. Miercurea Ciuc având în autoturismul un număr de 2900 pachete de ţigări, respectiv 58.000 de fire ţigarete după cum urmează: 2740 pachete de ţigări marca x (inscripţie în alfabetul chirilic) cu logo-ul de culoare albastru pe fond alb având aplicat timbru în limba chirilică, reprezentând 54.800 fire ţigarete, 80 pachete de ţigări marca x, având timbru cu inscripţia "for duty free only", reprezentând 1600 fire ţigarete şi 80 pachete ţigări marca x cu logo-ul de culoare roşu pe fond alb, reprezentând 1600 fire ţigarete având timbru cu inscripţia "for duty free only". Declaraţia inculpatului s-a coroborat cu procesul-verbal încheiat cu acea ocazie. Astfel, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa cu închisoarea.

Examinând apelurile promovate, instanţa de control judiciar, sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută - pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal, a apreciat că hotărârea instanţei de fond nu comportă niciun fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă (...) instanţa de apel a considerat că din conţinutul materialului probator administrat rezultă mai presus de orice dubiu faptul că toţi inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, aşa cum au fost schimbate încadrările juridice, inculpatul A. şi de săvârşirea infracţiunii de contrabandă, (...).

Hotărârea primei instanţe a fost desfiinţată sub aspectul greşitei încadrări juridice reţinute în privinţa infracţiunilor de proxenetism, cuantumul pedepselor, modalitatea de executare, achitarea inculpatului A. de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de spălare de bani şi omisiunea primei instanţe de a dispune confiscarea de la inculpaţi a sumelor de bani obţinute din săvârşirea infracţiunilor.

Hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 23 decembrie 2019 (dovada a fost afişată la adresa din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, la data de 13 decembrie 2019, fiind indicat un termen de maxim 7 zile pentru prezentarea la sediul instanţei în vederea înmânării actului de procedură). Termenul de declarare a recursului în casaţie nu s-a împlinit, având în vedere că recurentul inculpat A. se află în stare de deţinere din data de 02 decembrie 2019, astfel cum rezultă din procesul-verbal care se regăseşte la dosar, iar comunicarea deciziei pronunţată de instanţa de apel s-a efectuat la adresa din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, la data de 23 decembrie 2019.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 24 decembrie 2019 (ştampilă plic).

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Mureş şi părţilor, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 31 ianuarie 2020.

Prin referatul din data de 31 ianuarie 2020, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la termenul din data de 18 februarie 2020.

În raportul întocmit de magistratul-asistent s-a menţionat că recursul în casaţie este admisibil, în ceea ce priveşte problema de drept invocată cu privire la infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, respectiv lipsa tipicităţii în raport de lipsa elementului material al laturii obiective referitor la situaţia premisă - provenienţa din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.

La termenul din data de 18 februarie 2020, constatând că nu a fost restituită dovada de comunicare a cererii de recurs în casaţie către intimata D., de la adresa din oraşul Ardud, str. x A, judeţul Satu Mare, în vederea respectării dreptului intimatei de a depune concluzii scrise, conform dispoziţiilor art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 03 martie 2020.

Prin încheierea din 03 martie 2020 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 525/A din data de 28 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

S-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de recurentul inculpat A..

S-a trimis cauza completului C7, în vederea judecării recursului în casaţie. S-a fixat termen la data de 31 martie 2020, pentru când s-a citat recurentul inculpat A..

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului în casaţie cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat că cererea inculpatului A. este formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., iar Decizia nr. 525/A din data de 28 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele, prenumele şi domiciliul inculpatului, cu menţiunea că se află încarcerat în Penitenciarul Miercurea Ciuc, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura părţii care a exercitat calea de atac (prin avocat).

Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în sensul că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, recurentul a susţinut că principala critică vizează condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv fapta de contrabandă asimilată, motivul de recurs în casaţie susţinut în scris fiind concordant cu motivarea cererii. Astfel, s-a menţionat în cererea de recurs în casaţie că din starea de fapt reţinută în rechizitoriu, de prima instanţă şi de instanţa de apel rezultă lipsa unei corespondenţe depline între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii. În acest sens, s-a solicitat să se observe configurarea şi conţinutul normei de incriminare incidentă în speţă, respectiv art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 şi să se constate că în prezenta cauză nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă asimilată, prevăzută de textul de lege menţionat anterior.

În motivarea recursului în casaţie s-a indicat şi că practica judiciară a arătat, în conţinutul art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, incriminarea unei forme de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, specificând în mod expres acest lucru prin folosirea sintagmei "cunoscând că acestea provin din contrabandă". Prin Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că noţiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

Astfel, în opinia apărării, trebuie dovedit de la caz la caz că bunurile au fost introduse de către alte persoane într-una din modalităţile menţionate în Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi faptul că autorul infracţiunii asimilate a cunoscut felul în care au fost introduse bunurile.

S-a susţinut că, în cauză, nu a fost lămurită provenienţa bunurilor, ci accentul s-a pus pe deţinerea, respectiv transportarea acestor bunuri de provenienţă Ucraina sau/şi Republica Moldova, fără să se fi dovedit sau să se fi indicat dacă bunurile provin din contrabandă sau din alte contravenţii. Singurul aspect menţionat în legătură cu bunurile deţinute a fost că erau de provenienţă Ucraina sau/şi Republica Moldova, iar în lipsa unor probe sau indicii privind provenienţa din contrabandă, nu pot fi presupuse aceste elemente, existând un dubiu cu privire la aceste aspecte, bunurile putând proveni şi altfel decât prin contrabandă, de exemplu prin producţie clandestină pe teritoriul ţării şi falsificarea timbrelor ori prin introducerea repetată a câte două pachete de ţigări, pentru consum propriu, potrivit normelor în vigoare care autorizează o astfel de introducere.

În opinia recurentului inculpat, simplul fapt că bunurile sunt "de provenienţă Ucraina şi/sau Republica Moldova" nu echivalează cu o probă certă în sensul că bunurile provin din contrabandă, ci este necesar ca aspectul provenienţei din contrabandă să fie dovedit şi bine conturat, de natură a convinge un judecător imparţial de realitatea acestei provenienţe.

Recurentul a susţinut că cetăţenilor din state terţe, printre care şi Republica Moldova, le-a fost acordat dreptul de a trece vama şi de a introduce în ţară bunuri fără a percepe niciun fel de taxă şi fără ca aceste bunuri să fie evidenţiate în vreun fel, prin acordarea liberului la vamă verbal, indicând ca temei de drept art. 611 alin. (1) din H.G. nr. 707/2006.

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) lit. a) şi b) din Normele privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, prevăzută la art. 293 alin. (1) lit. d) şi art. 395 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, orice persoană beneficiază de scutire la plata accizelor pentru cantitatea de 40 de ţigarete, respectiv pentru cantitatea de 1 litru de alcool şi băuturi alcoolice cu o concentraţie alcoolică de peste 22% în volum sau alcool etilic nedenaturat de 80% în volum şi peste, respectiv 2 litri de alcool şi băuturi alcoolice cu o concentraţie alcoolică mai mică de 22% în volum.

Conform apărării, din interpretarea dispoziţiilor enunţate reiese împrejurarea că persoanelor care călătoresc şi pătrund pe teritoriul vamal al României le este permisă introducerea unei cantităţi de ţigări, fără a plăti taxe vamale şi fără a efectua alte formalităţi, ci doar prin acordarea verbală a "liberului la vamă".

Situaţia înstrăinării acestor bunuri este prevăzută de art. 105 din C. vamal, care prevede că titularii punerii în liberă circulaţie a mărfurilor destinate unei anumite utilizări, în cazul în care, ulterior acordării liberului de vamă, schimbă utilizarea mărfii, sunt obligaţi să înştiinţeze înainte autoritatea vamală, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzător noii utilizări, iar nerespectarea acestei obligaţii constituie contravenţie şi este sancţionată în conformitate cu dispoziţiile art. 652 lit. k) din H.G. nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.

Reiese aşadar, conform apărării, împrejurarea că introducerea pe teritoriul vamal al României a bunurilor se efectuează şi de către persoane catalogate la vamă drept "călători", cărora le-a fost acordat verbal liberul la vamă. Existenţa unui număr mare de bunuri introduse pe teritoriul vamal român nu prin contrabandă, ci ca bunuri destinate consumului individual, constituie un fapt netăgăduit, a cărui notorietate nu poate fi contestată, aşa cum la fel de notorie este şi împrejurarea că nivelul preţurilor în ţări precum Ucraina sau Republica Moldova sunt inferioare celor din România ori împrejurarea că în pieţele din întreaga ţară se vând ţigări cu timbre aplicate de state terţe. Bunurile introduse în ţară de către călători sunt incluse în regimul vamal de liberă circulaţie şi nu constituie bunuri provenite din săvârşirea infracţiunii de contrabandă, liberul la vamă fiind acordat verbal de către lucrătorii vamali.

În ceea ce priveşte condiţia ca autorul să fi cunoscut împrejurarea că bunurile ce formează obiectul material al infracţiunii provin din contrabandă, atât pentru subiecţii activi ai infracţiunii, cât şi pentru organele judiciare, această condiţie este îndeplinită în situaţia în care există certitudinea - şi nu o eventuală bănuială - că bunurile provin din contrabandă, respectiv să se cunoască în linii mari prin care dintre modalităţile arătate în Decizia nr. 32/2015 a a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au pătruns bunurile în România. Nu cade în sarcina inculpatului dovedirea achiziţionării unor astfel de bunuri sau probarea faptului că acestea nu provin din contrabandă. O interpretare contrară ar încălca principiile menţionate de art. 4 şi 5 din C. proc. pen., respectiv prezumţia de nevinovăţie şi aflarea adevărului. Având în vedere că orice dubiu profită inculpatului, conform art. 4 alin. (2) din C. proc. pen., nu se poate reţine în cauză împrejurarea că bunurile proveneau din contrabandă săvârşită de alte persoane.

Deşi interpretarea dată noţiunii de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", este în sensul independenţei faţă de infracţiunea de contrabandă prevăzută la art. 270 alin. (1) sau (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, aceasta nu exclude, pentru realizarea tipicităţii faptei, cerinţa ca făptuitorul, să cunoască nu doar (generic) caracterul ilicit al provenienţei bunurilor, ci (în concret) faptul că a fost ocolit controlul vamal.

Recurentul a considerat că, în prezenta cauză, s-a probat doar existenţa unor bănuieli în sensul că ţigările găsite asupra sa au fost produse în exteriorul teritoriului României, însă aceste bănuieli nu sunt suficiente pentru a se trage concluzia că bunurile comercializate de inculpat provin din contrabandă, împrejurarea că pachetele de ţigări nu erau timbrate corespunzător nefiind de natură să conducă în mod automat la concluzia că acestea au fost fabricate în afara teritoriului ţării şi introduse apoi în România prin alte locuri decât punctele vamale sau eventual prin sustragere de la controlul vamal, după cum impun dispoziţiile art. 270 alin. (1) şi (2) din C. vamal.

În acest context, instanţa ar fi trebuit să reţină că nu există unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii asimilate contrabandei prevăzută de art. 270 alin. (3) din C. vamal, întrucât inculpatul, transportând ţigarete, nu cunoştea că acestea proveneau din contrabandă.

Mai mult, recurentul a susţinut că probele administrate în cursul urmăririi penale, precum şi în cursul cercetării judecătoreşti nu furnizează informaţii sau date cu privire la stabilirea unei perioade în care ar fi fost introduse în ţară ţigările găsite asupra sa ori cu privire la efectuarea de verificări la autoritatea vamală referitor la existenţa unor operaţiuni cu mărcile de ţigări găsite în posesia sa ori a persoanelor care ar fi avut cunoştinţă despre aceste aspecte.

Prin urmare, inculpatul A. a apreciat că se impune pronunţarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., lipsind elementele constitutive ale acestei infracţiuni, întrucât fapta săvârşită prin deţinerea, respectiv transportarea unui număr de 2900 de pachete de ţigarete cu maşina proprie, fără a cunoaşte că aceste bunuri provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, nu este o faptă prevăzută de legea penală.

S-a considerat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., având în vedere că nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, respectiv fapta pentru care s-a dispus condamnarea nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

S-a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie şi suspendarea executării deciziei penale recurate, cu consecinţa punerii de îndată în libertate a recurentului, până la soluţionarea recursului în casaţie.

Pe fondul recursului în casaţie, s-a solicitat casarea în parte a deciziei penale atacate, în privinţa soluţiei de condamnare pentru infracţiunea de contrabandă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, urmând să se dispună, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., pronunţarea unei soluţii de achitare. Ca urmare a înlăturării soluţiei de condamnare pentru această infracţiune concurentă, s-a solicitat refacerea tratamentului sancţionator în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere a pedepsei stabilite pentru infracţiunea de proxenetism, intrată în puterea de lucru judecat.

Înalta Curte a reţinut că indicarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Astfel cum rezultă din motivele de recurs în casaţie anterior expuse, recurentul inculpat A. şi-a încadrat criticile în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care este incident în situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte a constatat că limitele recursului în casaţie sunt cantonate la analiza problemelor de drept. În cadrul acestei căi de atac nu se poate efectua o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

Potrivit art. 15 din C. pen. în vigoare "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.".

Faţă de soluţia reglementată prin art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conţinută în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (care reglementează unul din cazurile de casare), vizează atât lipsa incriminării (omisiunea prevederii faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs urmează a fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin urmare, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că recursul în casaţie este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., referitor la infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, doar în ceea ce priveşte problema de drept invocată de recurent, respectiv lipsa tipicităţii în raport de lipsa elementului material al laturii obiective referitor la situaţia premisă - provenienţa din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.

Conform susţinerilor recurentului, bunurile introduse în ţară de către călători sunt incluse în regimul vamal de liberă circulaţie şi nu constituie bunuri provenite din săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

S-a dispus ca acest motiv să fie analizat în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, deoarece instanţa de recurs în casaţie nu are în competenţă o nouă apreciere concordanţei situaţiei de fapt cu materialul probator.

De asemenea, referitor la toate celelalte apărări formulate de recurentul inculpat A., prin care critică mijloacele de probă administrate sau solicită să se efectueze o nouă apreciere a materialului probator, s-a apreciat că nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Referitor la cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de recurentul inculpat A., Înalta Curte a constatat că din interpretarea dispoziţiilor art. 441 din C. proc. pen. rezultă că suspendarea executării hotărârii recurate este o măsură de excepţie, care poate fi dispusă de instanţă, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi în timpul judecării acesteia, prin care se suspendă temporar punerea în executare a hotărârii împotriva căreia s-a exercitat recursul în casaţie, până la judecarea pe fond a căii de atac.

La momentul analizării oportunităţii suspendării executării hotărârii recurate, Înalta Curte, în raport de cadrul procesual al recursului în casaţie şi caracterul excepţional al unei astfel de măsuri, evaluează dacă argumentele prezentate în susţinerea cererii de suspendare relevă necesitatea unei astfel de măsuri pentru preîntâmpinarea potenţialelor efecte negative, uneori ireparabile, cauzate de continuarea executării unei hotărâri criticate ca fiind nelegală.

În raport de cele menţionate, având în vedere stadiul procesual al cauzei şi motivele formulate de recurentul inculpat A. în susţinerea cererii de suspendare a executării hotărârii, care sunt aceleaşi cu cele invocate în susţinerea căii de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte a apreciat că nu este oportună suspendarea executării hotărârii atacate.

Conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

La termenul de judecată din data de 31 martie 2020 dosarul a fost suspendat de drept în baza art. 43 alin. (2) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.

Prin rezoluţia preşedintelui de complet din data de 15.05.2020, s-a fixat termenul de judecată din data de 09 iunie 2020, cu citarea părţilor, dispunându-se măsuri pentru asigurarea apărării.

În dezbateri, la termenul de judecată din data de 09 iunie 2020, apărarea a solicitat admiterea recursului în casaţie, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. de 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 îi lipseşte elementul de tipicitate prevăzut de norma de incriminare. Apărarea, făcând referire la Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a susţinut că împrejurarea potrivit căreia inculpatul A. a avut asupra acestuia bunuri din Ucraina sau Republica Moldova nu este suficientă pentru că nu s-a dovedit caracterul ilicit al bunurilor, neexistând elementele constitutive ale infracţiunii asimilate de contrabandă.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie, în reglementarea noului C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor în art. 438 din C. proc. pen.. În calea de atac a recursului în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, în limitele prevăzute de textul de lege anterior evocat, deci numai în ceea ce priveşte acele erori de drept care, fiind prevăzute de art. 438 C. proc. pen., dau posibilitatea reformării unei hotărâri penale definitive. O cauză definitivă nu poate fi analizată în afara limitelor prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a susţinut, în primul rând, că sunt incidente dispoziţiile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), în ceea ce priveşte infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. de 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, întrucât nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii în sensul că fapta nu corespunde modelului abstract de incriminare.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019). Deoarece legea nu prevede competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate.

De asemenea, s-a mai statuat în jurisprudenţă şi că verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective [nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) şi care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..]" (Decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

În legătură cu această faptă, recurentul a susţinut că nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii, întrucât legiuitorul a incriminat o formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, specificând în mod expres acest lucru prin folosirea sintagmei "cunoscând că acestea provin din contrabandă", invocând şi Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Recurentul a susţinut că, în cauză, nu a fost lămurită provenienţa bunurilor şi nu s-a dovedit sau nu s-a indicat dacă bunurile provin din contrabandă sau din alte contravenţii, iar în lipsa unor probe sau indicii privind provenienţa din contrabandă, nu pot fi presupuse aceste elemente, existând un dubiu cu privire la aceste aspecte, bunurile putând proveni şi altfel decât prin contrabandă.

De asemenea, în ceea ce priveşte condiţia ca autorul să fi cunoscut împrejurarea că bunurile ce formează obiectul material al infracţiunii provin din contrabandă, atât pentru subiecţii activi ai infracţiunii, cât şi pentru organele judiciare, această condiţie este îndeplinită în situaţia în care există certitudinea - şi nu o eventuală bănuială - că bunurile provin din contrabandă, respectiv să se cunoască în linii mari prin care dintre modalităţile arătate în Decizia nr. 32/2015 a a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au pătruns bunurile în România.

Aşadar, recurentul a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, respectiv nu este îndeplinită situaţia premisă a infracţiunii, nefiind dovedit faptul că a cunoscut că bunurile pe care le-a introdus în ţară provin din contrabandă.

În speţă, se constată că, inculpatul A. a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României la pedeapsa de 2 ani închisoare, prin Decizia penală nr. 525/A din data de 28 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, reţinându-se, în fapt, că la data de 15.03.2012, în jurul orei 17:00, a fost oprit de organele de poliţie la intrarea în Mun. Miercurea Ciuc având în autoturismul un număr de 2900 pachete de ţigări, respectiv 58.000 de fire ţigarete după cum urmează: 2740 pachete de ţigări marca x (inscripţie în alfabetul chirilic) cu logo-ul de culoare albastru pe fond alb având aplicat timbru în limba chirilică, reprezentând 54.800 fire ţigarete, 80 pachete de ţigări marca x, având timbru cu inscripţia "for duty free only", reprezentând 1600 fire ţigarete şi 80 pachete ţigări marca x cu logo-ul de culoare roşu pe fond alb, reprezentând 1600 fire ţigarete având timbru cu inscripţia "for duty free only" (faptă recunoscută, de altfel, de inculpat în declaraţia dată pe parcursul procesului penal). Conform celor menţionate de hotărârea instanţei de fond, inculpatul A. a declarat că ţigările găsite asupra sa erau ale unui prieten din Ungaria numit E. pe care nu l-a putut identifica şi trebuia să le predea unui anumit "F." cu care urmau să se întâlnească în staţia G. de la ieşirea din Miercurea Ciuc spre Gheorgheni.

Conform art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României "sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia."

Prin Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 62/28.01.2016, s-a stabilit că noţiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

Se constată că decizia pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că această infracţiune presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal: să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora; să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

Astfel, conform acestei hotărâri cu caracter obligatoriu, cunoaşterea provenienţei din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca şi cunoaşterea destinării acestora, respectiv pentru săvârşirea contrabandei, presupune cunoaşterea caracterului ilicit al provenienţei sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt, instanţa urmând să ţină seama de aceste circumstanţe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Se are în vedere şi Decizia în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35/16.01.2014, potrivit căreia contrabanda, atât în varianta tip, cât şi în cazul infracţiunii asimilate contrabandei, reprezintă astfel o infracţiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea sau deţinerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât şi a celor care nu sunt purtătoare de accize), care au intrat în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei.

Astfel, Înalta Curte, analizând recursul în casaţie în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, referitor la situaţia premisă, condiţie prealabilă necesară pentru existenţa infracţiunii, reţine că obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României este reprezentat de bunurile sau de mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Instanţa de apel, în mod corect, conform probatoriului administrat la dosar, însuşindu-şi situaţia de fapt reţinută la fond, a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni infracţiunii de contrabandă art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României raportat la cantitatea mare de ţigarete introduse în ţară (respectiv, peste 50.000 ţigarete), la faptul că ţigările nu purtau timbru corespunzător emis de autorităţile din România (unele dintre acestea aveau timbru în limba chirilică - o cantitate de 2740 de pachete, iar 80 pachete de ţigări marca x, având timbru cu inscripţia "for duty free only", şi 80 pachete ţigări marca x cu logo-ul de culoare roşu pe fond alb, având timbru cu inscripţia "for duty free only"), astfel că era evident că ţigaretele erau achiziţionate de la persoane care nu îşi desfăşurau activitatea în mod legal, fiscalizat.

În raport de cele menţionate, contrar susţinerilor apărării, instanţa de casaţie apreciază, de asemenea, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, considerând că s-a cunoscut faptul că bunurile sau mărfurile provin din contrabandă, iar cantitatea acestora depăşeşte limita prevăzută de lege, aceea de 10.000 de ţigarete conform de art. 2961 alin. (1) lit. I) din Codul fiscal, obiectul juridic al infracţiunii de contrabandă, aşa cum se reţine în Decizia în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35/16.01.2014, fiind diferit de cel al infracţiunii de deţinere de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate ori marcate necorespunzător sau cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete, doar prin faptul că în cazul infracţiunii de contrabandă se apără şi regimul frontierei de stat.

Pachetele de ţigări conţin o marfă care trebuie plasată sub regim vamal, fiind produse accizabile supuse marcării. Pachetele descoperite la percheziţie aveau un timbru cu caractere chirilice care indica faptul că bunurile proveneau din afara ţării (în România se foloseşte alfabetul latin). Inculpatul a fost descoperit având asupra sa 54.800 de ţigarete (fiind îndeplinită condiţia de tipicitate prevăzută la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 conform celor analizate). În ceea ce priveşte cele 80 de parchete marcate for duty free only şi celelalte 80 de pachete având aceleaşi menţiuni, Ordonanţa de Urgenţă nr. 104/2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim de duty free, aprobată prin Legea nr. 132/20003, prevede în art. 2 lit. b), astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 54/2013, cantitatea de 100 de bucăţi a cărei deţinere nu reprezintă o faptă penală. În cauză este vorba despre două cantităţi de câte 80 de pachete, deci de peste 3200 de ţigarete, o cantitate peste limitele prevăzute de legislaţia aplicabilă acestor bunuri, ambele cantităţi fiind sustrase controlului vamal, fiind astfel îndeplinită situaţia premisă a infracţiunii în discuţie, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 87/2006.

De altfel, se constată că inculpatul nu a contestat săvârşirea elementului material al infracţiunii, recunoscând transportarea ţigaretelor cu maşina proprie, la momentul când fost oprit de organele de poliţie la intrarea în Municipiul Miercurea Ciuc, însă a invocat faptul că ţigările găsite asupra sa erau ale unui prieten din Ungaria numit E. pe care nu l-a putut identifica şi trebuia să le predea unui anumit "F." cu care urmau să se întâlnească în staţia G. de la ieşirea din Miercurea Ciuc spre Gheorgheni .

Având în vedere faptul că probele reţinute de instanţa de fond şi cea de apel au arătat că bunurile respective au fost introduse în ţară prin sustragerea de la controlul vamal, pachetele de ţigări aveau timbru cu caractere chirilice, care nu era corespunzător în ţara noastră, iar cantitatea introdusă depăşea limita prevăzută de lege, apărările inculpatului sunt nefondate.

Rezultă, aşadar, că fapta inculpatului A. corespunde tiparului de incriminare al infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de norma penală de incriminare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 525/A din data de 28 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (26) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu în cuantum de 156 RON se suportă din fondurile Ministerului de Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 525/A din data de 28 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu în cuantum de 156 RON se suportă din fondurile Ministerului de Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 iunie 2020.

GGC - GV