Cassation inadmissible for substantive fact-finding: limits of extraordinary review on criminal typicity and evidence

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 580 din 13 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2013, printre altele, cu privire la inculpatul A., s-au hotărât următoarele:

S-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este legea veche - C. pen. din 1969 şi legislaţia penală specială incidentă, cu modificările anterioare datei de 01.02.2014 - inclusiv Legea nr. 78/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Legea nr. 656/2002 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor.

În temeiul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. din 1969, reţinută în sarcina inculpatului A. prin rechizitoriu, în infracţiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. (1), (5) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. din 1969 şi cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul A. a fost condamnat la următoarele pedepse:

- 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 239 alin. (1), (5) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare până la 01.02.2014, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.

- 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, până la 01.02.2014, cu referire la art. 257 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, art. 37 lit. a) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

S-a constatat că prin Sentinţa penală nr. 1685/26.05.2011, pronunţată de Judecătoria Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 129/2012 din 26.01.2012 a Curţii de Apel Iaşi (Dosar nr. x/2010), s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea, la 13.04.2009, a infracţiunilor prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. şi de art. 2721 alin. (1) teza a II-a C. pen., cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 81 - 82 C. pen. din 1969.

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii şi pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. prin prezenta sentinţă au fost comise în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei şi, în consecinţă:

În temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. şi art. 83 C. pen. din 1969, a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicate inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 1685/26.05.2011, pronunţată de Judecătoria Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 129 din 26.01.2012 a Curţii de Apel Iaşi.

Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente ale rezultantei unice de 1 an închisoare aplicate inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 1685/26.05.2011, pronunţată de Judecătoria Iaşi, rezultând:

- pedeapsa de 1 (un) an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

- pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2721 alin. (1) teza a II-a C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 4 C. pen., a fost înlăturată pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 2721 alin. (1) teza a II-a C. pen. din 1969, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, dezincriminată în prezent prin C. pen. adoptat prin Legea nr. 286/2009, precum şi dispoziţiile art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969.

În temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. şi art. 83 C. pen. din 1969, s-a stabilit că inculpatul A. urmează a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă alături de pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. prin Sentinţa penală nr. 1685/26.05.2011, pronunţată de Judecătoria Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 129 din 26.01.2012 a Curţii de Apel Iaşi.

S-a stabilit pedeapsă unică rezultantă de executat pentru inculpatul A. 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. din 1969.

În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa rezultantă unică de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare, aplicată inculpatului A., durata reţinerii şi a arestării preventive, de la data de 12.07.2013 la data de 12.02.2014.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., văzând şi dispoziţiile art. 208 alin. (5) C. proc. pen., art. 202 C. proc. pen., art. 211 C. proc. pen., art. 2151 alin. (8) C. proc. pen., s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul A., dispusă prin încheierea de şedinţă din 07.02.2014, pronunţată în prezenta cauză de Tribunalul Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 2/CPJ/12.02.2014 a Curţii de Apel Iaşi, control modificat prin încheierile de şedinţă din 04.03.2014 şi 05.11.2015.

În temeiul dispoziţiilor art. 397 rap. la art. 19 C. proc. pen., văzând şi dispoziţiile art. 1381, 1382, 1385 şi 1386 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă B. S.A, membră a C., reprezentată prin directorul Diviziei Juridice, D..

Inculpaţii A. şi SC E. SRL au fost obligaţi să plătească, în solidar, părţii civile B. S.A, membră a C., sumele de:

- 4100 (patru mii o sută) euro şi dobânda legală la credite aferentă acestei sume, de la data de 07.08.2013 şi până la data plăţii, sumă ce urmează a se plăti prin echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, cu titlul de despăgubiri civile;

- 1378,51 RON (o mie trei sute şaptezeci şi opt RON şi cincizeci şi unu de bani), cu titlul de despăgubiri civile.

Inculpatul A. a fost obligat să plătească părţii civile B. S.A, membră a C., suma de 4000 (patru mii) euro şi dobânda legală la credite aferentă acestei sume, de la data de 07.08.2013 şi până la data plăţii, sumă ce urmează a se plăti prin echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

În temeiul dispoziţiilor art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 118 lit. e) C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 78/2000, cu modificări şi completări până la 01.02.2014, art. 33 din Legea nr. 656/2002 cu modificările şi completările ulterioare până la 01.02.2014, s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 19.600 (nouăsprezece mii şase sute euro), prin echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii (sechestru şi poprire) dispuse faţă de inculpatul A. prin ordonanţa procurorului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi din 09.07.2013, emisă în dosarul penal nr. x/2013, până la concurenţa sumelor de 27700 de euro şi 1378,51 RON, în vederea asigurării plăţii despăgubirilor civile şi sumelor supuse confiscării, inclusiv asupra următoarelor bunuri:

- terenul extravilan amplasat în Iaşi, strada x numărul 37, în suprafaţă de 1926 mp, cu număr cadastral x şi casă construită cu suprafaţa de 51,17 mp, din Iaşi, strada x nr. 37, cu număr cadastral x, pentru care s-a luat inscripţia ipotecară prin încheierea B.C.P.I. IAŞI (IS) numărul x/10.07.2013 - bun aflat în proprietatea inculpatului A. şi indisponibilizat în baza procesului-verbal din data de 09.07.2013;

- sumele neprecizate aflate în conturile deţinute de inculpatul A. la F. SA - conform adresei unităţii bancare numărul x din 10.07.2013;

- suma de 613 RON - aflată în contul Trezoreriei Municipiului Iaşi, indisponibilizată de la inculpatul A. prin procesul-verbal de instituire a sechestrului din data de 09.07.2013 - conform chitanţei Trezoreriei Municipiului Iaşi seria x numărul x din 16.07.2013;

- suma de 1 dolari SUA - indisponibilizată de la inculpatul A. prin procesul-verbal de instituire a sechestrului din data de 09.07.2013, suma de bani fiind anexă a dosarului penal numărul x/2013 ataşat la prezenta cauză.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpaţii A., G., H., SC E. SRL şi I. au fost obligaţi la plata sumei totale de 82.000 de RON (optzeci şi două de mii RON) către stat, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat (54980 RON din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Public şi 32020 RON din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei), inculpatul A. urmând a plăti suma de 25300 RON.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 275 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, în sumă de 5000 RON, au rămas în sarcina statului.

S-a dispus ca, la data rămânerii definitive, sentinţa penală să se comunice şi Oficiului Naţional de Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor.

Împotriva Sentinţei penale nr. 580 din 13 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2013, au declarat apel Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi şi inculpaţii A., J., H., I., G. şi SC E. SRL Iaşi, prin reprezentant legal K., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin motivele de apel formulate, inculpatul A. a solicitat achitarea sa, cu privire la toate infracţiunile ce i-au fost reţinute în sarcină, întrucât nu există probe că le-ar fi săvârşit.

De asemenea, în ceea ce priveşte latura civilă, a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că nu este vinovat de producerea niciunui prejudiciu.

Prin Decizia penală nr. 673 din data de 5 iulie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2013, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi şi de inculpaţii A., J., H., I., G. şi SC E. SRL Iaşi, prin reprezentant legal K., împotriva Sentinţei penale nr. 580 din data de 13 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2013.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare determinate de judecarea apelului declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţii apelanţi să plătească statului suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A. şi J., în cuantum de câte 520 RON, au rămas în sarcina statului, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava.

În temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul L., în cuantum de 150 RON, a rămas în sarcina statului, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A., calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin prisma cazului de recurs în casaţie indicat, recurentul inculpat A. a invocat nelegalitatea deciziei penale atacate, din perspectiva greşitei soluţii de condamnare, pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa.

A susţinut recurentul inculpat că faptele ce i-au fost reţinute în sarcină nu sunt prevăzute de legea penală, astfel că se impune admiterea căii extraordinare de atac a recursului în casaţie şi casarea deciziei penale atacate, cu consecinţa achitării sale pentru cele trei infracţiuni pentru care a fost condamnat, după cum urmează:

- pentru infracţiunea de trafic de influenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.. Cu referire la această infracţiune, recurentul inculpat a arătat că fapta nu este prevăzută de legea penală, deoarece nu îndeplineşte condiţia esenţială a existenţei elementului material, reprezentată de promisiunea sa expresă că va determina un funcţionar public, respectiv pe magistratul ce judeca dosarul denunţătoarei, să pronunţe o soluţie favorabilă acesteia.

- pentru infracţiunea de spălare de bani, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală întrucât nu este îndeplinită condiţia existenţei situaţiei premisă, respectiv săvârşirea prealabilă a unei infracţiuni din care să provină bunul supus unei operaţiuni de spălare.

- pentru infracţiunea de ultraj, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală, deoarece îi lipseşte una dintre condiţiile de existenţă a elementului material. A apreciat recurentul inculpat că nu se poate reţine existenţa infracţiunii de ameninţare, deoarece nu este îndeplinită condiţia esenţială a producerii unei stări de temere persoanei ameninţate şi, în consecinţă, nu se poate reţine nici infracţiunea de ultraj.

Prin încheierea din 5 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, constatându-se că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 673 din 5 iulie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul cu acelaşi număr, îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., aceasta a fost admisă în principiu şi s-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de inculpatul anterior menţionat.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susţinerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În speţă, recurentul inculpat, prin motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac, a făcut referire la mijloacele de probă administrate în cauză, apreciind că starea de fapt reţinută prin hotărârea de condamnare este de natură a evidenţia lipsa caracterului penal al faptelor pentru care a fost condamnat şi susţinând, totodată, că nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de lege.

Criticile invocate de recurentul inculpat nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia acestuia în săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus soluţia de condamnare.

Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.

Criticile formulate de recurentul inculpat nu pot fi primite de către Înalta Curte, prin recursul în casaţie promovat în cauză acesta urmărind, în realitate, remedierea unei greşite aprecieri a stării de fapt de către instanţele anterioare, respectiv a unei greşite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. Prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunilor pentru care recurentul inculpat a fost condamnat (trafic de influenţă, spălare de bani şi şantaj), instanţa de apel realizând de altfel o analiză corespunzătoare sub acest aspect, pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea.

Având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susţinerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 673 din data de 5 iulie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2013.

În acest context, nici extinderea efectelor căii de atac promovate de inculpatul A. nu poate profita intimaţilor inculpaţi G. şi M., nefiind incidente dispoziţiile art. 443 alin. (1) C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, precum şi onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi G. şi M., în cuantum de câte 627 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 673 din data de 5 iulie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi G. şi M., în cuantum de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 mai 2020.

GGC - GV