Recurs against tribunal's appellate ruling transferred to court of appeal for lack of High Court jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 20 martie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Bacău, la data de 27 iulie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat autorizarea sa de a efectua pe cheltuiala pârâţilor ridicarea de pe suprafaţa de 10,69 mp teren proprietatea acestuia, situat în Municipiul Bacău, str. x, a construcţiilor edificate ilegal de către pârâţi constând în gard BCA cu centură de beton, casă P+1, magazie.

2. Prin sentinţa nr. 1432 din 2 martie 2016, Judecătoria Bacău, secţia Civilă a admis acţiunea reclamantului A., în sensul că a autorizat reclamantul să efectueze, pe cheltuiala pârâţilor, ridicarea de pe suprafaţa de 10,69 mp teren proprietatea reclamantului situat în Municipiul Bacău, str. x, a construcţiilor identificate ilegal de pârâţi pe această suprafaţă, astfel cum a fost aceasta identificată prin sentinţa civilă nr. 580 din data de 29 ianuarie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Bacău.

Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 786 de RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Împotriva sentinţei nr. 1432 din 2 martie 2016 a Judecătoriei Bacău, secţia Civilă, atât reclamantul A. cât şi pârâtul C. au declarat apeluri.

Prin decizia civilă nr. 823/2016 din 5 decembrie 2016, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a luat act de renunţarea la judecata apelului declarat de reclamantul A. şi a respins ca nefondat apelul pârâtului B. - prin procurator D. declarate împotriva sentinţei civile nr. 1432 din 2 martie 2016 a Judecătoriei Bacău.

4. Împotriva deciziei civile nr. 823/2016 din 5 decembrie 2016 a Tribunalului Bacău, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul B. - prin procurator D., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, sub dosarul nr. x/2015.

Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi desfiinţarea sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de apel a ignorat cererile sale referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive şi la excepţia autorităţii de lucru judecat.

5. Prin întâmpinarea depusă în dosarul Curţii de Apel Bacău, la data de 25 aprilie 2017, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, precizând că au fost reluate aspecte ce au fost tranşate de instanţele de judecată, în dosarele nr. x/2011 şi y/2012

6. Prin decizia nr. 965/2017 din 21 august 2017 pronunţată de Curtea de Apel Vacău, secţia I civilă a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.

7. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 11 septembrie 2017, sub dosarul nr. x/2015.

8. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 16 ianuarie 2018, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, recurentul-pârât B. a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a arătat că, în cauză, competenţa de soluţionare aparţine Înaltei Curţi de Casaţia şi Justiţie, în raport cu considerentele deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, fiind ataşate şi înscrisuri în acest sens.

9. Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect obligaţia de a face, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Bacău, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Bacău, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtul B., prin procurator D., împotriva deciziei civile nr. 823/2016 din 5 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2018.