Promise to Transfer Real Estate: Prescription Commencement and Passive Procedural Standing of Sole Shareholder

Şedinţa publică din data de 31 mai 2017

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 august 2014 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă sub nr. x/2014, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâţii B. şi S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

- să constate existenţa promisiunii de transfer a unor cote din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Brasov, str. x (actualmente nr. 9), încheiată prin act sub semnătură privată la 23 decembrie 2008 între pârâtul B., în calitate de asociat unic şi administrator al pârâtei S.C. C. S.R.L. şi numitul D.;

- să constate că, prin contractul de cesiune nr. x din 16 iunie 2014, apostilat sub nr. x din 17 iunie 2014 şi încheierea de legalizare de semnătură nr. 36 din 08 iulie 2014, i-a fost cesionat de către cedentul D. dreptul acestuia de a dobândi proprietatea asupra cotei-părţi de 50% din imobilul teren menţionat;

- să fie obligaţi pârâţii să se prezinte la notarul public pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică şi să se dispună întabularea în cartea funciară a dreptului astfel dobândit, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1270, 1272 şi 1273 din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009.

La 25 martie 2015, reclamantul şi-a precizat cererea introductivă, menţionând calitatea pârâtului B. de administrator şi asociat unic al S.C. C. S.R.L. şi arătând că primul petit al acţiunii vizează constatarea existenţei promisiunii sub semnătură privată privind transferul dreptului de proprietate asupra cotei de 50% din imobilul anterior descris, iar nu existenţa dreptului său de proprietate asupra cotei indicate. De asemenea, a precizat că cel de-al doilea capăt de cerere al acţiunii este în realizarea dreptului.

Prin întâmpinarea depusă, pârâţii au invocat excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L. şi inadmisibilităţii primului capăt de cerere, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor pentru al doilea capăt de cerere, susţinând în subsidiar şi netemeinica acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 113/S din 22 iunie 2015, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L., invocate de pârâţi prin întâmpinare şi, în consecinţă, a respins ca fiind prescrisă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. şi ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. Totodată, l-a obligat pe reclamant către pârâtul B. la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, reclamantul A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 652/Ap din 04 mai 2016, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins apelul.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată tribunalului. În baza art. 497 teza a II-a, raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., autorul a solicitat trimiterea cauzei unei alte instanţe egale în grad, alta decât Tribunalul Braşov, pentru o mai bună administrare a justiţiei.

În motivare, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material care reglementează raporturile juridice dintre semnatarii promisiunii încheiate prin act sub semnătură privată la 23 decembrie 2008, denumită "Acord", această interpretare greşită generând contradicţii între considerentele deciziei pronunţate, unele fiind chiar străine de natura cauzei.

1. Autorul căii extraordinare de atac a criticat maniera simplistă de analiză a excepţiei lipsei calităţii procesuale a intimatei-pârâte S.C. C. S.R.L. şi argumentul reţinut ca fundament al soluţiei date acesteia, respectiv împrejurarea că pârâtul B. a semnat Acord-ul din 23 decembrie 2008 fără să-şi precizeze calitatea de asociat sau de administrator al pârâtei S.C. C. S.R.L., ignorând faptul că, dispunând de un bun al societăţii, acesta nu putea acţiona decât în calitatea sa de asociat/administrator unic.

A mai susţinut că, pornind de la această apreciere eronată, instanţa de prim control judiciar a conchis, tot greşit, că numitul D. urma să-şi valorifice dreptul înscris în ultimul alineat din Acord asupra unei cote din părţile sociale deţinute de pârâtul B. în cadrul societăţii pârâte C. S.R.L., întrucât acesta nu putea dobândi dreptul de proprietate asupra unui teren, fiindu-i prohibit legal pentru că nu era cetăţean român la momentul încheierii actului.

Similar, recurentul a susţinut că şi această concluzie a instanţei de apel este eronată, având în vedere că ignoră voinţa părţilor consemnată în actul încheiat, în sensul "împărţirii" dreptului de proprietate asupra terenului, reţinând fără temei că acestea ar fi urmărit transferul unor acţiuni. În acelaşi sens, a arătat că numitul D. urma să uzeze de artificiul constituirii unei societăţi comerciale româneşti, căreia să-i fie transferat dreptul de proprietate asupra terenului, iar nu să cesioneze părţi sociale ale S.C. C. S.R.L., operaţiune juridică prin care ar fi dobândit nu doar 50% dintr-un teren, ci mult mai mult de atât, respectiv 1/2 din întreg patrimoniul societăţii.

A mai criticat autorul şi raţionamentul instanţei de apel potrivit căruia persona fizică B. urma să îi gratifice pe recurent şi pe numitul D., întrucât serviciile prestate de acesta din urmă fuseseră în favoarea persoanei fizice B., iar nu a societăţii S.C. C. S.R.L. Din această perspectivă, a arătat că instanţa a ignorat probatoriul administrat în apel, din care a rezultat că semnatarii Acord-ului, (persoane provenind dintr-o cultură şi civilizaţie diferite), nu făceau distincţie între patrimoniul societăţii şi cel al asociatului unic persoană fizică, astfel că, în accepţiunea acestora, asociatul îşi putea achita datoria proprie cu un bun al societăţii.

Referitor la aprecierea curţii de apel potrivit căreia pârâtul B. nu putea semna în calitate de asociat unic al pârâtei S.C. C. S.R.L. Acord-ul din 23 decembrie 2008, întrucât ar fi prejudiciat interesele creditorilor acesteia, recurentul a susţinut că aceasta ignoră voinţa reală a părţilor, conţinutul şi contextul în care a fost încheiat actul şi are în vedere o situaţie ipotetică, nesusţinută.

De asemenea, a arătat că instanţa de apel, reţinând că prin finalizarea litigiului care a format obiectul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ imobilul se putea întoarce în patrimoniul S.C. C. S.R.L., neputând fi dobândit de pârâul B., şi-a contrazis propriul raţionament, având în vedere că tocmai din acest motiv acesta din urmă nu s-a obligat în nume propriu, ci în calitate de asociat/administrator al societăţii.

Pentru argumentele expuse, recurentul a susţinut că intimatul-pârât persoană fizică nu putea contracta decât în calitate de asociat/administrator al pârâtei persoană juridică şi, ca atare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este neîntemeiată.

2. Sub aspectul soluţiei date excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, recurentul a criticat decizia instanţei de prim control arătând că inadmisibilitatea acţiunii nu poate constitui fundament al admiterii excepţiei.

De asemenea, a susţinut că termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani a început să curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 1759/C din 15 decembrie 2009, dată de Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ în dosarul nr. x/2008, iar nu de la rămânerea definitivă a acesteia, deşi acest din urmă moment marca data de la care hotărârea a devenit executorie.

În acest sens, a arătat că la data la care menţionata sentinţă a dobândit caracter executoriu s-a născut dreptul pârâţilor S.C. C. S.R.L. şi B. de a fi repuşi în situaţia anterioară, dar nu şi dreptul numiţilor B. şi D., convenit prin acordul încheiat între ei la 23 decembrie 2008, de a-şi împărţi imobilul teren în cote de 50%-50%, aceasta urmând să se nască numai la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii.

Autorul căii extraordinare de atac şi-a argumentat raţionamentul pe împrejurarea că sentinţa, deşi putea fi executată de câştigătorul litigiului reper, iar nu de părţile semnatare ale Acord-lui, întrucât avea doar autoritate relativă de lucru judecat, nu putea produce efecte într-un alt raport juridic, respectiv în cadrul Acord-ului din 23 decembrie 2008.

În acest sens, a arătat că la 04 noiembrie 2010, data rămânerii definitive a evocatei sentinţe, nu era îndeplinită niciuna dintre cele două condiţii suspensive stipulate în Acord, întrucât litigiul reper nu era încă tranşat în mod irevocabil, chiar dacă sentinţa primei instanţe devenise executorie, iar o cerere de valorificare a actului sub semnătură privată din 23 decembrie 2008 ar fi fost respinsă ca prematură.

Astfel, recurentul a conchis că, în speţă, termenul de prescripţie a început să curgă de la 15 septembrie 2011, dată la care litigiul reper a fost soluţionat în mod irevocabil, prin pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială a deciziei nr. 2677.

Ultima dintre criticile formulate de reclamantul A. vizează contradicţia reţinută de instanţa de apel în sensul că, dacă termenul de prescripţie ar curge de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, atunci ar rezulta că punerea în executare a Acord-ului ar fi putut fi anterioară acestui moment.

Or, în opinia recurentului raţionamentul nu are logică, întrucât susţinerile sale au fost în sensul că începutul termenului de prescripţie al dreptului decurgând din Acord se situează la data rămânerii irevocabile a sentinţei date în litigiul reper, consecinţa acestora fiind că, dimpotrivă, valorificarea Acord-ului nu era posibilă anterior acestui moment, chestiunea neavând nicio legătură cu punerea în executare a hotărârii, care era în mod evident posibilă.

Pentru aceste considerente, a solicitat să se constate că acţiunea a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie.

La 18 august 2016 intimaţii-pârâţi B. şi S.C. C. S.R.L. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea acestei faze procesuale, fără să depună însă acte în dovedirea efectuării acestor cheltuieli.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 24 august 2016, iar acesta nu a formulat răspuns la întâmpinare, depunând la 05 septembrie 2016 o notă, denumită precizare, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, în baza art. 497 teza a II-a C. proc. civ., unei alte instanţe egale în grad, alta decât Curtea de Apel Braşov, pentru o mai bună administrare a justiţiei.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost redactat şi comunicat părţilor, fără ca acestea să formuleze însă puncte de vedere la el.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Este întemeiată critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la prescripţia extinctivă, în speţă a dispoziţiilor art. 3 şi a art. 7 alin. (1) şi (3) din Decretul nr. 167/1958, întrucât instanţa de apel stabileşte momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie plecând de la o interpretare improprie a termenilor convenţiei, distingând între "câştigarea procesului" şi "încheierea procesului juridic" şi legând fără niciun argument juridic faza "câştigării procesului" de momentul la care în respectivul proces s-a pronunţat o hotărâre executorie.

Apreciază instanţa supremă că momentul la care un proces poate fi considerat "câştigat" este, în concepţia C. proc. civ. de la 1865 (aplicabil litigiului numit de recurent litigiu-reper), cel la care în respectivul proces s-a pronunţat o hotărâre judecătorească irevocabilă, care se bucură de autoritate de lucru judecat deplină.

Caracterul executoriu al unei hotărâri (pronunţată în primă instanţă sau în apel) nu îi conferă acesteia decât autoritate de lucru judecat relativă, executorialitatea venind în sprijinul părţii care a câştigat în primă instanţă sau în apel, dar fiind vremelnică, urmând a fi consolidată doar la epuizarea căii de atac a recursului şi neavând nicio influenţă asupra puterii de lucru judecat.

Prin prisma acestor argumente, instanţa supremă apreciază că soluţia recurată este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Decretul nr. 167/1958, întrucât momentul la care s-a născut dreptul la acţiune este 15 septembrie 2011, data la care s-a pronunţat decizia nr. 2677 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care litigiul la care se raportează părţile în acord a fost soluţionat în mod irevocabil.

În raport de această dată, introducerea acţiunii de faţă la 20 august 2014 respectă termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, astfel încât hotărârea instanţei de apel, care a validat hotărârea de primă instanţă sub acest aspect, este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Trebuie menţionat că, deşi autorul şi-a subsumat criticile doar cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile acestuia privind motivarea sumară şi contradictorie a deciziei atacate pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din această perspectivă, se evidenţiază ca fiind fondată critica dezvoltată de recurent asupra raţionamentului curţii de apel, potrivit căruia pârâtul B. nu putea semna Acord-ul din 23 decembrie 2008, în calitate de asociat unic al pârâtei S.C. C. S.R.L., întrucât ar fi prejudiciat interesele creditorilor acesteia.

Astfel, argumentul reţinut vădeşte superficialitatea analizei instanţei de prim control judiciar, care nu îşi fundamentează această concluzie decât prin raportare la situaţia ipotetică evocată, fără să se raporteze la contextul concret în care a fost încheiat actul dedus judecăţii şi la voinţa reală a părţilor.

De aceea, cu ocazia rejudecării instanţa de apel va avea în vedere şi criticile formulate de recurent în cuprinsul recursului de faţă în legătură cu calitatea procesuală pasivă a S.C. C. S.R.L.

Pentru argumentele expuse în precedent, Înalta Curte va admite recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 496 şi 497, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 652/Ap din 04 mai 2016, pronunţată Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 mai 2017.