Extraordinary appeal against tribunal judgment: Supreme Court lack of jurisdiction for civil appeals over district court decisions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for review as lacking material jurisdiction and referred the case to the Bucharest Court of Appeal for examination, leaving the lower court's ruling in favor of the plaintiffs intact pending that review. The dispute involved an action for the removal of unauthorized structures (kiosks and annexes) constructed on private land, which the plaintiffs had successfully established in first and second instance, leading the defendants to appeal to the supreme court. Relying on a combined interpretation of the hierarchical organization of courts and specific procedural norms, the court held that the supreme court lacks jurisdiction over appeals against decisions rendered by district courts acting as second-instance bodies, as the statutory provision granting the supreme court authority over appeals is limited to decisions of courts of appeal and does not extend to tribunals; consequently, the appeal must be heard by the court of appeal to preserve the mandatory hierarchical review process.
Legislator headnote
AI generatedart. 588 C. civ, art. 132 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, Art. 497 C. proc. civ, art. 95 pct. 2 C. proc. civ; Extraordinary appeal against tribunal judgment: Supreme Court lack of jurisdiction for civil appeals over district court decisions: The dispute involved an action for the removal of unauthorized structures (kiosks and annexes) constructed on private land, which the plaintiffs had successfully established in first and second instance, leading the defendants to appeal to the supreme court. Relying on a combined interpretation of the hierarchical organization of courts and specific procedural norms, the court held that the supreme court lacks jurisdiction over appeals against decisions rendered by district courts acting as second-instance bodies, as the statutory provision granting the supreme court authority over appeals is limited to decisions of courts of appeal and does not extend to tribunals; consequently, the appeal must be heard by the court of appeal to preserve the mandatory hierarchical review process.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision applied in the dispositive to admit the objection of lack of material jurisdiction and decline competence in favor of the Constanța Court of Appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 20 martie 2018
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, la data de 23 octombrie 2014, sub nr. x/2014 reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. au solicitat obligarea pârâtelor să desfiinţeze construcţiile imobile tip chioşc - magazin şi magazii anexe situate în Constanta, str. x, cu o suprafaţa de 40 mp şi respectiv 39,75 mp, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 588 C. civ.
2. Prin sentinţa civilă nr. 8702 din 5 iulie 2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa, secţia civilă a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., fiind dispusă obligarea pârâtelor să desfiinţeze construcţiile imobile tip chioşc - magazine şi magazii anexe - situate în Constanţa, strada x nr. 34, cu o suprafaţă construită de 41,12 mp (C1) şi cu o suprafaţă construită de 44,48 mp (C2) identificate conform raportului de expertiză efectuat de expert E..
A fost respinsă cererea recovenţională ca nefondată.
Au fost obligate pârâtele către reclamanţi la plata sumei de 2020 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Apelurile declarate de pârâtele S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. au fost respinse de către Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1052 din 23 iunie 2017.
Totodată, pârâtele S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. au fost obligate la plata către intimaţii-reclamanţi A. şi B. a sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată în apel.
4. Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâtele S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L..
5. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 13 decembrie 2017.
6. Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.
Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.
Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.
A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.
Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".
Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.
Or, în materia litigiilor având ca obiect obligaţia de a face, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.
Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.
Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.
În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.
Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.
În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.
Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Constanţa, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Constanţa, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtele S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1052 din 23 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2018.