Enforcement challenge over mortgage credit commission declared beyond High Court jurisdiction, remanded to Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 15 martie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 Bucureşti data de 20 iunie 2016, sub nr. x/2016, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B. S.A., a formulat contestaţie la executare împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul de credit ipotecar nr. x din 31 iulie 2008, modificat prin actele adiţionale nr. x/08.10.2012, y/13.02.2014 şi contractul de ipotecă autentificat sub nr. x/31.07.2008, precum şi împotriva actelor de executare din cadrul dosarului de executare nr. 126/B/2016 al BEJ C., solicitând lămurirea întinderii şi aplicării titlului executoriu, constatarea ca abuzivă a prevederilor contractuale de la art. 2 pct. 2.2 din contractul de credit şi anularea actelor de executare cu privire la suma de 920 CHF, reprezentând comision de acordare credit, precum şi suspendarea executării silite.

Prin sentinţa civilă nr. 14102 din 26 octombrie 2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimata B. S.A. şi a respins cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate si admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 4134 din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins ca nefondat apelul formulat de contestatoarea A. împotriva sentinţei civile nr. 14102 din 26 octombrie 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata B. S.A..

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatoarea A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 8 ianuarie 2018.

Prin adresa emisă la 29 ianuarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 4134 din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 29 ianuarie 2018.

La termenul de judecată din 15 martie 2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Bucureşti, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Astfel, în aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei civile nr. 4134 din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2018.