Traffic accident negligence: necessity of technical expertise to rebut mechanical defect defense and correction of insurer’s contractual vs. delictual liability

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 47 din 14 noiembrie 2003, Curtea de Apel Constanța l-a condamnat pe inculpatul S.V. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen. și la 4 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, iar în baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se un termen de încercare de 6 ani. În temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 instanța a constatat că pedepsele aplicate sunt grațiate.

Prin aceeași sentință, inculpatul a fost obligat să plătească, în solidar cu societatea de asigurare SC I.R.I.C. SA suma de 12.933.000 lei Spitalului clinic județean Constanța, cu titlu de cheltuieli de spitalizare a părții vătămate S.I. și suma de 60.000.000 lei părții civile M.T., reprezentând echivalentul cheltuielilor efectuate cu înmormântarea victimelor R.T. și A.V. De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile M.T. daune morale în sumă de 100.000.000 lei și 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de judecată a reținut în fapt, că, în noaptea de 2 noiembrie 2001, inculpatul S.V. conducea autoturismul proprietate personală pe DN. 3, între localitățile Ostrov - Lipnița. În autovehicul, pe bancheta din spate se aflau S.I., A.V. și R.T. La un moment dat, datorită oboselii și a consumului de alcool, precum și a vitezei neadecvate la condițiile de circulație pe timp de noapte, inculpatul a pierdut controlul asupra volanului, a acroșat cu partea laterală din față parapetul metalic al șoselei, după care s-a deplasat pe contrasens, a ieșit din carosabil și a răsturnat autovehiculul care s-a oprit după ce s-a izbit puternic de un copac. În urma accidentului au decedat pe loc R.T. și A.V., iar S.I. a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a avut nevoie de îngrijiri medicale timp de 3 luni.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, partea responsabilă civilmente SC I.R.I.C. SA și inculpatul S.V.

În recursul parchetului, sentința instanței a fost criticată pentru următoarele motive:

- instanța a aplicat inculpatului S.V. pedepse mai mari decât minimul special prevăzut de art. 178 alin. (2) C. pen. și, respectiv, art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., deși a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante;

- s-a dispus obligarea nejustificată a inculpatului și a părții responsabile civilmente SC I.R.I.C. SA la plata cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate S.I., în condițiile în care, partea responsabilă civilmente a făcut dovada că a achitat valoarea acestor cheltuieli în cursul procesului;

- s-a omis să se dispună obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Inculpatul S.V. a cerut casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, susținând că accidentul s-a produs în condițiile unui caz fortuit, constând în lovirea imprevizibilă de un corp dur a basculei dreapta față a autoturismului, cu consecința pierderii stabilității direcției de mers. Dat fiind că instanța a înlăturat concluziile expertizei prin care s-a stabilit existența avariei, este necesară trimiterea cauzei la instanța de apel pentru efectuarea unei noi expertize în același scop.

În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei și a despăgubirilor civile.

Partea responsabilă civilmente SC I.R.I.C. SA a susținut în motivarea recursului declarat că a fost citată greșit în această calitate, în loc să fie introdusă în cauză, în calitate, în loc să fie introdusă în cauză în calitate doar de asigurător, așa cum prevede Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, iar pe de altă parte, a fost obligată greșit la despăgubiri și la daune morale, în solidar cu inculpatul, în baza art. 1000 C. civ. și a cerut în consecință, să se dispună rejudecarea cauzei.

Recursurile sunt fondate, în sensul celor ce se vor arăta în continuare.

Prima instanță a reținut vinovăția inculpatului în producerea accidentului de circulație, cu consecințele arătate, pe baza declarațiilor acestuia și ale martorilor, din care rezultă că inculpatul s-a aflat la volan sub influența alcoolului, având o îmbibație alcoolică în sânge cuprinsă între 0,70 și 1,20 gr %o și într-o stare de oboseală accentuată, după o zi de lucru și câteva ore petrecute la discotecă împreună cu persoanele aflate în mașină. În aceste condiții, inculpatul nu a mai fost capabil să adapteze viteza de deplasare a autoturismului la condițiile de drum și să aibă un control eficient asupra volanului.

Instanța a înlăturat apărarea inculpatului care a susținut că accidentul a avut loc ca urmare a unei defecțiuni imprevizibile produsă înaintea accidentului, care a dereglat sistemul de direcție al autovehiculului, considerând neconcludente constatările făcute de expertiza tehnică în acest sens.

Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere această apărare formulată de inculpat, cât și faptul că expertiza efectuată de expertul tehnic C.G. nu este suficient de concludentă, constată că se impune admiterea recursului inculpatului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către prima instanță, pentru a se efectua o nouă expertiză care să stabilească cu certitudine dacă accidentul s-a produs dintr-o cauză tehnică, în ce mod și în care moment a apărut acea cauză tehnică în raport cu momentul accidentului; dacă defecțiunea invocată de inculpatul recurent nu s-a produs în cursul impactului autovehiculului cu parapetul metalic de pe marginea șoselei sau prin lovirea ulterioară a autovehiculului de copacul din afara carosabilului sau de alte corpuri dure din zonă.

În examinarea recursului parchetului, Curtea constată că, într-adevăr, deși s-au luat în considerare dispozițiile art. 74 și art. 76 lit. d) și e) C. pen., instanța a stabilit pentru infracțiunea de ucidere din culpă o pedeapsă mai mare decât minimul special prevăzut de textul de lege care incriminează fapta comisă. Pe de altă parte, Curtea observă că între considerentele și dispozitivul sentinței, există o vădită contradicție, în sensul că, în considerente se afirmă că urmează să se aplice inculpatului o pedeapsă de un an închisoare, pentru infracțiunea de ucidere din culpă, iar prin dispozitiv, se stabilește pentru infracțiunea menționată o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Urmează, în consecință, să se admită și recursul parchetului, iar cu ocazia rejudecării, instanța să stabilească în mod corect pedeapsa ce se aplică inculpatului, ținând seama de criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. și de dispozițiile art. 76 C. pen., în cazul în care apreciază că este cazul să rețină în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante. Cu ocazia rejudecării se vor avea, de asemenea, în vedere, împrejurările invocate în recursul parchetului în ce privește soluționarea laturii civile.

Referitor la recursul SC I.R.I.C. SA se constată că instanța a reținut corect calitatea acesteia de parte responsabilă civilmente, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (3) C. proc. pen.

Instanța a reținut însă greșit că repararea pagubei produsă de inculpat se bazează pe dispozițiile Codului civil (cu consecința reținerii solidarității) în condițiile în care răspunderea asigurătorului nu are caracterul unei răspunderi civile delictuale, ci se întemeiază pe contractul de asigurare încheiat cu inculpatul.

Se impune, în consecință, admiterea și a recursului declarat de partea responsabilă civilmente, urmând ca la rejudecarea cauzei, instanța să procedeze la stabilirea obligațiilor acesteia pe baza contractului de asigurare, în condițiile prevăzute de Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, partea responsabilă civilmente asigurător SC I.R.I.C. SA București și inculpatul S.V. împotriva sentinței penale nr. 47/ P din 14 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța.

Casează sentința atacată și trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 20 octombrie 2004.