Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 943/2018 AI generated

Jurisdiction for appeal against civil court decision: Supreme Court limited to statutory exceptions

Case Number Decizia nr. 943/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the exception of material incompetence and declined jurisdiction, referring the case to the Craiova Court of Appeal as the competent superior court, without deciding the merits of the appeal. The dispute concerned a civil action for the declaration of abusive clauses in a foreign currency credit contract (CHF/RON) and the stabilization of the exchange rate, which the first-instance court had dismissed, but the appellate court (Tribunal) subsequently reversed, finding the clauses abusive and ordering the restitution of excess amounts paid due to exchange rate fluctuations with statutory interest. The High Court’s decisive legal basis was Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, interpreting that the Supreme Court has exclusive jurisdiction over appeals against Court of Appeal decisions or other judgments only in expressly provided statutory cases, not as a general default rule. The Court further held that the Constitutional Court’s decision striking down the monetary threshold for access to appeal does not automatically transfer jurisdiction for all appeals to the Supreme Court but merely ensures the right of access to the appeal path itself, leaving the determination of material competence to the regular hierarchy where the next higher instance (Court of Appeal) is competent for appeals against Tribunal decisions in civil matters under 200,000 RON.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 5 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (2) C. proc. civ; Jurisdiction for appeal against civil court decision: Supreme Court limited to statutory exceptions: Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Keywords

AI generated
jurisdictional matters civil judgment statutory limits rights of access preliminary ruling procedure rules of procedure

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 553/2017
Prin decizia civilă nr. 553/2017 din 11 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de apelantul reclamant A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 martie 2018

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu la data de 19 septembrie 2016, sub nr. x/2016 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. prin Agenţia AG. Circumvalaţiunii B. - Timişoara şi C. prin mandatar S.C. B. S.A., a solicitat instanţei să se constate caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 9.2, 9.3 şi 9.4 din Contractul de credit nr. x/26.06.2008 şi să se dispună stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb al CHF la cursul CHF/RON de la data încheierii contractului de credit (26.06.2008), respectiv 2,2555 RON/1 CHF, pentru calculul fiecărei rate datorate de reclamant în temeiul Contractului de Credit nr. x/26.06.2008, începând cu scadenţa primei rate şi până la finalizarea raporturilor contractuale, să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea tuturor sumelor rezultate din diferenţele de curs valutar ce au fost achitate peste cursul de schimb LEU/CHF (2,2555 RON/1 CHF) de la data încheierii contractului de credit, precum şi plata dobânzii legale la aceste sume calculată de la data încasării acestora până la data plăţii efective, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 87 din 10 ianuarie 2017 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu, secţia Civilă s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. prin Agenţia AG. Circumvalaţiunii B. - Timişoara şi C. prin mandatar S.C. B. S.A..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., solicitând admiterea apelului, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată si, totodată, să fie obligate intimatele la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin decizia civilă nr. 553/2017 din 11 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 87 din 10.01.2017 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. x/2016, pe care a schimbat-o în sensul că a admis acţiunea şi a constatat caracterul abuziv al clauzelor de la art. 9.2, 9.3, 9.4 din contract.

A dispus stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului de credit, 26.06.2008, respectiv 2,2555 RON/CHF, curs care va rămâne valabil pe toată perioada derulării contractului.

A dispus restituirea sumelor încasate în plus, rezultate din diferenţa cursului valutar faţă de momentul încheierii contractului, cu dobânda legală de la data reţinerii, la plata efectivă, şi a obligat pârâta la 500 RON cheltuieli de judecată la fond.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentele-pârâte C. prin MANDATAR S.C. B. S.A. şi B. S.A. prin AGENŢIA AG. CIRCUMVALAŢIUNII B. - Timişoara, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă.

Prin adresa emisă la 2 noiembrie 2017, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de recurentele-pârâte C. prin MANDATAR S.C. B. S.A. şi B. S.A. prin AGENŢIA AG. CIRCUMVALAŢIUNII B. - Timişoara împotriva deciziei civile nr. 553/2017 din 11 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 9 noiembrie 2018.

La termenul de judecată din 15 martie 2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Craiova.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituţională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuţie nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluţionat de către înalta Curte, în sensul că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluţionează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

În viziunea Curţii Constituţionale, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, şi nu prin accesul la o anumită instanţă.

În absenţa unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curţii Constituţionale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absenţa accesului la recurs la instanţa supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie referitoare la rolul Înaltei Curţi în unificarea jurisprudenţei (paragrafele 30 şi 31 din decizie), Curtea Constituţională a avut în vedere aceeaşi perspectivă a absenţei accesului la calea de atac a recursului, şi nu a accesului la Înalta Curte, ca instanţă de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competenţa de soluţionare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faţă de obiectul controlului de constituţionalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituţională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanţa competentă, fără a se reţine o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menţinerea criteriului valoric pentru determinarea competenţei de soluţionare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Aşadar, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanţei de judecată concluzia că această competenţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Competenţa de soluţionare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanţa de judecată, ce are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară faţă de chestiunea admisibilităţii unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. -, deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanţa competentă cu soluţionarea recursului.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Craiova, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Gorj.

Astfel, în aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentele-pârâte C. prin MANDATAR S.C. B. S.A. şi B. S.A. prin AGENŢIA AG. CIRCUMVALAŢIUNII B. - TIMIŞOARA împotriva deciziei civile nr. 553/2017 din 11 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2018.