Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 932/2018 AI generated

Lease eviction dispute remitted to Court of Appeal after High Court finds material incompetence

Case Number Decizia nr. 932/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the exception of material incompetence and declined jurisdiction over the defendant's appeal against the appellate decision to the Brașov Court of Appeal, leaving the prior rulings (first-instance judgment rescinding a lease, ordering eviction, and awarding unpaid rent, penalties, and costs, affirmed on appeal) intact. The dispute arose from a landlord's action seeking termination of a lease, eviction of the tenant, and payment of arrears and penalties. The High Court held that under Article 97(1) of the Civil Procedure Code, it only hears appeals against decisions of courts of appeal or in cases expressly provided by law, not all appeals; that the Constitutional Court's Decision No. 369/2017, which struck down the monetary threshold for accessing appeal, did not alter this jurisdictional allocation; and that, consequently, jurisdiction lay with the higher court relative to the appellate tribunal, i.e., the Brașov Court of Appeal, pursuant to Articles 132, 494, and 5(3) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 5 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (2) C. proc. civ; Lease eviction dispute remitted to Court of Appeal after High Court finds material incompetence: The dispute arose from a landlord's action seeking termination of a lease, eviction of the tenant, and payment of arrears and penalties. The High Court held that under Article 97(1) of the Civil Procedure Code, it only hears appeals against decisions of courts of appeal or in cases expressly provided by law, not all appeals; that the Constitutional Court's Decision No. 369/2017, which struck down the monetary threshold for accessing appeal, did not alter this jurisdictional allocation; and that, consequently, jurisdiction lay with the higher court relative to the appellate tribunal, i.e., the Brașov Court of Appeal, pursuant to Articles 132, 494, and 5(3) of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
eviction of the tenant article of civil procedure co-tenant procedural orders declining of jurisdiction relative exceptions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Used to determine the material competence of the High Court, which does not include the present appeal.

Art. 132 C. proc. civ.

Procedural basis for the court to invoke and rule on the exception of material incompetence.

Art. 494 C. proc. civ.

Basis for applying the rules of material competence in the appeal procedure.

Art. 135 alin. (2) C. proc. civ.

Establishes that the declination order issued by the High Court is binding.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 martie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la 10 februarie 2016 sub nr. x, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat instanţei să dispună rezilierea contractului de închiriere nr. x/14.12.2010 încheiat între părţi, evacuarea pârâtului din imobilul situat in municipiul Braşov, strada x, nr. 13, obligarea pârâtului la plata sumei de 2.261,12 RON compusă din: 1.839,24 RON reprezentând chirie aferentă perioadei 01.2014-12.2015; 421,88 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente acestei perioade; obligarea pârâtului la plata sumei de 115,19 RON începând cu luna ianuarie 2016 şi până la data evacuării efective din imobil, valoare a chiriei ce se va modifica în raport cu valoarea indicelui de inflaţie pentru anul 2016; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 9496 din 19 septembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2016, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., şi în consecinţă, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. x/14.12.2010, s-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în municipiul Braşov, strada x nr. 13, jud. Braşov, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 2.261,12 RON compusă din suma de 1.839,24 RON reprezentând chirie aferentă perioadei 01.2014-12.2015 şi din suma de 421,88 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente acestei perioade. Totodată a fost obligat pârâtul la plata a sumei de câte 115,19 RON lunar, începând cu luna ianuarie 2016 şi până la data evacuării efective din imobil, cu titlu de chirie, valoare a chiriei ce se va modifica în raport cu valoarea indicelui de inflaţie pentru anul 2016. De asemenea pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 346,56 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 1602/Ap/2017 din 30 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 9496 din 19 septembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov.

Prin adresa emisă la 12 februarie 2018, Tribunalului Braşov a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 1602/Ap/2017 din 30 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 14 februarie 2018.

La termenul de judecată din 15 martie 2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Braşov.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituţională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuţie nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluţionat de către înalta Curte, în sensul că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluţionează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

În viziunea Curţii Constituţionale, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, şi nu prin accesul la o anumită instanţă.

În absenţa unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curţii Constituţionale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absenţa accesului la recurs la instanţa supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie referitoare la rolul Înaltei Curţi în unificarea jurisprudenţei (paragrafele 30 şi 31 din decizie), Curtea Constituţională a avut în vedere aceeaşi perspectivă a absenţei accesului la calea de atac a recursului, şi nu a accesului la Înalta Curte, ca instanţă de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competenţa de soluţionare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faţă de obiectul controlului de constituţionalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituţională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanţa competentă, fără a se reţine o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menţinerea criteriului valoric pentru determinarea competenţei de soluţionare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Aşadar, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanţei de judecată concluzia că această competenţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Competenţa de soluţionare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanţa de judecată, ce are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară faţă de chestiunea admisibilităţii unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. -, deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanţa competentă cu soluţionarea recursului.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Braşov, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Braşov.

Astfel, în aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Braşov revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Braşov, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 1602/Ap/2017 din 30 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2018.