Competence of the Supreme Court to hear appeals against Tribunal decisions in civil matters valued up to 200,000 RON following Constitutional Court intervention on access to justice.

Şedinţa publică din data de 15 martie 2018

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Aiud sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. au solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună:

I. Constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute parţiale a contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/11.03.2008 încheiat între părţi în ceea ce priveşte următoarele clauze:

- pct. 5 teza I din contractul de credit în care se arată că dobânda este "administrată ulterior",

- pct. 5 teza finală din contractul de credit, în care se arată că "după această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă administrată, care se afişează la sediile C., la care se adaugă 2,95"

- pct. 2.10.d din condiţiile generale de creditare - Anexă la Contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008 referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda;

- pct. 2.10.d din condiţiile generale de creditare - Anexă la Contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008 referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda;

- pct. 2.11.b din contractul de credit referitoare la comunicarea noului procent de dobândă şi la acceptarea acestuia de către împrumutat,

- pct. 9 lit. c) din contractul de credit, referitoare la "comisionul de administrare",

- pct. 9 lit. f) din contractul de credit, referitoare la "comisionul de urmărire riscuri"

- punctul 3.7 din condiţiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit, conform căruia banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcţie de evoluţia pieţei "financiar-bancare;

- pct. 3.8 din condiţiile generale de creditare - Anexă la contractul de creditare,

- pct. 3.9 din condiţiile generale de creditare - Anexă la contractul de creditare,

- menţiunea de la pct. 6 din Contractul de credit referitoare la includerea în Dobânda Anuală Efectivă (DAE) a comisionului de administrare, a comisionului de urmărire riscuri şi a altor costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării contractului);

- clauza din Graficul de rambursare credit (astfel cum a fost modificat, în mod unilateral de pârâtă), care face parte integrantă din contractul de credit, referitoare la cuantumul comisionului de administrare.

II. Desfiinţarea si înlăturarea din contractul de credit a clauzelor contractuale menţionate la pct. I;

III. Desfiinţarea graficului de rambursare credit în ceea ce priveşte clauzele menţionate la pct. I;

IV. Constatarea ca abuzivă şi nedatorată o oricărei sume percepută de pârâtă cu titlu de dobândă începând cu data încheierii contractului de credit până la data soluţionării definitive a cauzei şi care excede dobânzii procentuale de 9,9 % pe an,

V. Obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute în mod nelegal şi abuziv cu titlu de dobândă, prin aplicarea unei dobânzi ce excede procentului de 9,9 % pe an, începând cu data încheierii contractului până la rămânerea definitivă a hotărârii;

VI. Să se constate că pârâta a modificat în mod abuziv şi unilateral contractul de credit, în sensul transformării comisionului de urmărire riscuri, prevăzut de pct. 9 lit. f), în) comision de administrare,

VII. Obligarea pârâtei să le restituie reclamanţilor sumele achitate cu titlu de comision de urmărire riscuri - 46,75 RON/lună - începând cu data încheierii contractului până la rămânerea definitivă a hotărârii;

VIII.1. În principal să fie obligată pârâta să le restituie reclamanţilor sumele achitate cu titlu de comision de administrare - 13,75 RON/lună - începând cu data încheierii contractului până la rămânerea definitivă a hotărârii,

VIII.2. În subsidiar să se dispună revenirea comisionului de administrare la cuantumul stabilit prin Contractul de credit bancar, respectiv 13,75 RON/lună;

IX. Obligarea pârâtei de a achita dobânda legală aferentă sumelor solicitate cu titlu de dobândă percepută în mod abuziv şi nelegal şi comision de urmărire riscuri, comision de administrare începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data restituirii efective şi integrale a acestor sume;

X. Obligarea pârâtei ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei care se va pronunţa, să pună la dispoziţia reclamanţilor contractul de credit bancar modificat conform sentinţei şi un nou grafic de rambursare a creditului;

XI. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 şi următoarele C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 51/2017 din 20 ianuarie 2017 pronunţată de Judecătoria Aiud s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi s-a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze:

- art. 5 teza finală din contractul de credit bancar x/11.03.2008 având următorul conţinut: (...) dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă administrată, care se afişează la sediile C., la care se adaugă 2,95.

- art. 2.10.d din Condiţiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008,

- art. 2.11.b din Condiţiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008,

- partea din art. 6 din contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008 ce are următorul conţinut În DAE sunt incluse (...) comisionul de administrare, (..) comisionul de urmărire riscuri, precum şi alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract).

- art. 9 lit. f) din contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008

- art. 3.8. din Condiţiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008.

- art. 9 lit. c) din contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008

- art. 3.9. din Condiţiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008.

- art. 3.7 din Condiţiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008.

S-a dispus eliminarea din contractul de credit nr. x/11.03.2008 a clauzelor abuzive arătate în aliniatul precedent.

A fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor suma de 46,75 de RON încasată lunar cu titlu de comision de urmărire riscuri (iar apoi cu titlu de parte din comisionul de administrare), începând cu data de 01.10.2011 şi până la data soluţionării definitive a prezentei cauze. A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data încasării lor şi până la data restituirii către reclamanţi a sumelor respective.

A fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor suma de 13,75 de RON încasată lunar cu titlu de comision de administrare (iar apoi cu titlu de parte din comisionul de administrare), începând cu data de 01.10.2011 şi până la data soluţionării definitive a prezentei cauze. A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data încasării lor şi până la data restituirii către reclamanţi a sumelor respective.

A fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate de la aceştia cu titlu de dobândă, începând cu data de 01.10.2011 şi până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, doar în ceea ce priveşte sumele care depăşesc cuantumul dobânzii de 9,9 % pe an avută de părţi în vedere la data încheierii contractului. A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data încasării lor şi până la data restituirii către reclamanţi.

A fost obligată pârâta ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să le pună la dispoziţie reclamanţilor un nou grafic de rambursare a creditului din care să fie eliminate comisionul de urmărire riscuri şi comisionul de administrare şi în care să fie recalculată dobânda prin raportare la 9,9 % pe an.

A fost respinsă în rest acţiunea reclamanţilor, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. C. S.A..

Prin decizia nr. 1147/A/2017 din 26 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 51/2017 din 20 ianuarie 2017 pronunţată de Judecătoria Aiud, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului A. suma de 500 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarata recurs pârâta S.C. C. S.A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Alba.

Prin adresa emisă la 23 noiembrie 2017, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1147/A/2017 din 26 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 27 noiembrie 2017.

La termenul de judecată din 15 martie 2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Alba Iulia.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituţională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuţie nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluţionat de către înalta Curte, în sensul că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluţionează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

În viziunea Curţii Constituţionale, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, şi nu prin accesul la o anumită instanţă.

În absenţa unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curţii Constituţionale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absenţa accesului la recurs la instanţa supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie referitoare la rolul Înaltei Curţi în unificarea jurisprudenţei (paragrafele 30 şi 31 din decizie), Curtea Constituţională a avut în vedere aceeaşi perspectivă a absenţei accesului la calea de atac a recursului, şi nu a accesului la Înalta Curte, ca instanţă de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competenţa de soluţionare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faţă de obiectul controlului de constituţionalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituţională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanţa competentă, fără a se reţine o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menţinerea criteriului valoric pentru determinarea competenţei de soluţionare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Aşadar, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanţei de judecată concluzia că această competenţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Competenţa de soluţionare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanţa de judecată, ce are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară faţă de chestiunea admisibilităţii unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. -, deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanţa competentă cu soluţionarea recursului.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Alba Iulia, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Alba.

Astfel, în aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Alba revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Alba Iulia, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 1147/A/2017 din 26 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2018.