CHF-loan rate freeze claim barred by time-of-filing appeal rules as plaintiffs' appeal declared inadmissible

Şedinţa publică din data de 14 martie 2018

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 03.11.2015 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-leu la valoarea de 2,1907 de la data contractării şi calcularea ratelor scadente din graficul de rambursare emis în baza contractului de credit nr. x/01.09.2008 la această valoare a CHF -ului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian-2,1907 RON/1 CHF de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului; obligarea pârâtei să restituie sumele de bani plătite în plus de către reclamantă, de la data semnării contractului de credit până în prezent, sumele plătite în plus reprezentând diferenţa dintre valoarea ratelor la cursul valutar al CHF de la data plăţii fiecărei rate scadente şi valoarea ratelor scadente la cursul valutar al CHF de la data contractării; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale cuvenite pentru plata sumelor de bani plătite în plus pe parcursul derulării contractului de credit, pentru fiecare rată scadentă în parte, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7312 din 30 iunie 2016 pronunţată de Judecătoria Braşov s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe invocată din oficiu şi s-a declinat în favoarea Tribunalului Braşov competenţa de soluţionare a cauzei, în raport de valoarea obiectului pricinii care este mai mare de 200.000 RON.

Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 748/C pronunţată la data de 17 octombrie 2016, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C..

Apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 668/Ap din 11 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Împotriva acestei decizii recurenţii - reclamanţi A. şi B. au formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă C. S.A. a invocat excepţia nulităţii şi a inadmisibilităţii cererii de recurs solicitând admiterea acestora, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 15 noiembrie 2017, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 05 decembrie 2017.

Nu au fost depuse puncte de vedere privind raportul de admisibilitate în principiu a recursului.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Precizare prealabilă: Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

În temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia:

"de la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare, cu excepţiile anume prevăzute de lege.

Pentru procesele în curs, nesoluţionate definitiv, Decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunţării Curţii Constituţionale, iar exceptia a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/2012, Decizia Curţii Constituţionale nr. 100/1999). Curtea Constituţională a reţinut că o decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate are efecte şi pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părţilor din cauza în care excepţia a fost admisă, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepţie respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituţional de mai multe ori (Decizia Curţii Constituţionale nr. 866/2015).

Se reţine că în cadrul dosarului de faţă, anterior declarării neconstituţionalităţii textului, nu a fost învocată nici de părţi, nici de instanţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituţionale prin decizia nr. 369/2017 şi, în consecinţă, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepţie de neconstituţionalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

În cauză sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 03 noiembrie 2015, aşadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidentă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

În cauză, se constată că suma împrumutată prin contractul de credit nr. x/01.09.2008 a fost de 155.490 CHF, sumă care la data depunerii cererii de chemare în judecată la registratura instanţei, 03.11.2015 la un curs de 4,0844 RON, era echivalentul sumei de 635.083,35 RON.

Prin precizarea formulată în procedura regularizării, reclamanţii au arătat că suma pe care o solicită a fi restituită, prin petitul al II-lea al cererii de chemare în judecată, este de 564.199 RON, reprezentând suma achitată în plus pe parcursul derulării contractului de credit, faţă de suma pe care ar fi achitat-o dacă era respectat cursul CHF de la data contractării.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale precum dobânzile, penalităţile, fructele etc.

Potrivit art. 483 alin. (2), penultima teză C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate se constată că recursul este inadmisibil, întrucât valoarea pretenţiilor solicitate în prezentul litigiu, se află sub plafonul prevăzut de lege, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, pentru exercitarea căii de atac a recursului, hotărârea recurată având, în raport de art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., caracter definitiv de la pronunţare.

Aşadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu calea de atac exercitată, decizia împotriva căreia s-a declarat recurs neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii - reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 668/Ap din 11 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii - reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 668/Ap din 11 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2018.