CHF loan abuse claims final as appeal over value threshold inadmissible

Şedinţa publică din data de 14 martie 2018

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.03.2015, cu nr. x/2015, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâtele C. S.A., D. S.A., E. S.A. şi F. S.R.L., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constatate nulitatea absolută a clauzelor abuzive din convenţia de credit nr. x/17.10.2007, convenţia de credit nr. x/08.06.2006 şi convenţia nr. x/22.09.2004; să se dispună convertirea în RON a monedei prin care se face plata creditului, la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, cu compensare legală în caz de diferenţe constatate; constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă încheiat cu F. S.R.L.; restituirea sumelor percepute abuziv; în temeiul art. 6 din Legea 193/2000, să se dispună încetarea oricărei plăţi până la soluţionarea prezentei acţiuni.

Prin sentinţa civilă nr. 10997 din 23.10.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2015, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei a VI-a a acestei instanţe la data de 18.11.2015, sub nr. x/2015.

Prin încheierea de şedinţă din data de 03.02.2015, instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale în ceea ce priveşte capetele de cerere referitoare la contractele de credit încheiate cu pârâtele C. S.A. şi E. S.A., acestea fiind disjunse şi formându-se dosarul nr. x/2016, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 611/03.02.2016.

La termenul de judecată din 20.01.2016 instanţa a luat act de transmiterea calităţii procesuale pasive a pârâtei D. S.A. către G. S.A., iar la termenul de judecată din 03.02.2016 instanţa a admis excepţia tardivităţii cererii modificatoare depuse de reclamanţi la data de 18.01.2016, pentru considerentele expuse în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Prin sentinţa civilă nr. 1680 din 16.03.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele G. S.A. şi F. S.R.L., s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în art. 3 lit. d) din condiţiile speciale, art. 5 lit. a) din condiţiile speciale şi art. 3.5 din condiţiile generale, art. 8.1 lit. a) liniuţele a II-a şi a III-a, lit. c) şi d) din condiţiile generale, art. 8.3 din condiţiile generale, art. 10.1 şi art. 10.2 din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr. x/17.10.20007 încheiată cu D. S.A., au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului sumele percepute cu titlu de comision de risc şi de administrare, începând cu data încheierii convenţiei de credit, au fost respinse celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin decizia nr. 71/2017 din 18 ianuarie 2017, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă G. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1680 din 16.03.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata pârâtă F. S.R.L. şi cu intimaţii reclamanţi A. şi B..

Împotriva deciziei nr. 71/2017 din 18 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă pârâta G. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au solicitat respingerea recursului pe cale de excepţie ca: inadmisibil, tardiv şi lipsit de interes, iar pe fondul cauzei ca nefondat.

Recurenta-pârâtă, prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, a solicitat respingerea excepţiilor invocate.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 06 decembrie 2017, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 18 decembrie 2017.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Precizare prealabilă: Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

În temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia:

"de la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare, cu excepţiile anume prevăzute de lege.

Pentru procesele în curs, nesoluţionate definitiv, Decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunţării Curţii Constituţionale, iar exceptia a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/2012, Decizia Curţii Constituţionale nr. 100/1999). Curtea Constituţională a reţinut că o decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate are efecte şi pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părţilor din cauza în care excepţia a fost admisă, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepţie respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituţional de mai multe ori (Decizia Curţii Constituţionale nr. 866/2015).

Se reţine că în cadrul dosarului de faţă, anterior declarării neconstituţionalităţii textului, nu a fost învocată nici de părţi, nici de instanţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituţionale prin decizia nr. 369/2017 şi, în consecinţă, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepţie de neconstituţionalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

În cauză sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 30 martie 2015, aşadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidentă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

În cauză, tribunalul, verificându-şi competenţa, s-a declarat competent general, material şi teritorial să soluţioneze cauza exclusiv cu privire la contractul de credit nr. x încheiat cu D. S.A. (a cărei calitate procesuală a fost transmisă pârâtei G. SA) şi contractul de garanţie imobiliară aferent, precum şi cu privire la capetele de cerere privind contractul de cesiune de creanţă, faţă de valoarea acestui credit.

Prin raportare la aceste considerente, se constată că în ceea ce priveşte suma împrumutată de 50.000 CFH, această sumă, la data de 03.03.2015, data depunerii cererii de chemare în judecată la registratura instanţei, era echivalentul sumei de 210.500 RON.

Cum valoarea totală a creditului nu depăşeşte pragul valoric, cu atât mai puţin sumele aferente clauzelor considerate abuzive nu pot depăşi pragul valoric.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale precum dobânzile, penalităţile, fructele etc.

Potrivit art. 483 alin. (2), penultima teză, C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate se constată că recursul este inadmisibil, întrucât valoarea pretenţiilor solicitate în prezentul litigiu, se află sub plafonul prevăzut de lege, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, pentru exercitarea căii de atac a recursului, hotărârea recurată având, în raport de art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., caracter definitiv de la pronunţare.

Aşadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu calea de atac exercitată, decizia împotriva căreia s-a declarat recurs neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta - pârâtă G. S.A. împotriva deciziei nr. 71/2017 din 18 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta - pârâtă G. S.A. împotriva deciziei nr. 71/2017 din 18 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2018.