Negative jurisdiction conflict in payment order: applicability of alternative territorial jurisdiction for contract execution and bar of ex officio declination

Şedinţa publică din data de 14 martie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23.05.2017 pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, sub număr de dosar x/2017, creditoarea S.C. A. S.R.L. Marginea prin administrator B., în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. S.R.L. OITUZ, a solicitat instanţei emiterea unei ordonanţe de plată prin care să oblige debitoarea la plata soldului în sumă de 37.200 RON, reprezentând contravaloare factură seria x nr. x/2.11.2015; obligarea debitoarei la plata dobânzii legale, în conformitate cu art. 1489 C. civ., calculată de la termenul general de plată - 60 zile, astfel cum este prevăzut în cuprinsul dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 72/2013 şi până la data achitării integrale a debitului. Întrucât părţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referinţă stabilită de BNR. A solicitat şi obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1013-1024 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2364 din 16 august 2017 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Rădăuţi a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 1016 C. proc. civ., creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului care, potrivit art. 107 din acelaşi cod, este instanţa unde îşi are sediul pârâta, în cauză, sediul acesteia fiind în Oneşti.

Totodată, s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 113 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 2110 din 15 noiembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Oneşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuţi. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 113 C. proc. civ. care reglementează competenţa teritorială alternativă.

În speţă s-a solicitat obligarea debitoarei la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea unui utilaj, deci este o acţiune în executarea unui contract, fiind incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.. Utilajul aparţinând creditoarei care are sediul pe raza Judecătoriei Rădăuţi, devin incidente dispoziţiile art. 1720 C. civ. referitoare la locul plăţii.

Aşa fiind, Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Rădăuţi competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin acţiunea formulată, creditoarea S.C. A. S.R.L. Marginea a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. S.R.L. OITUZ, emiterea unei ordonanţe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata către creditoare a sumei de 37.200 RON reprezentând contravaloare factură seria x nr. x/2.11.2015; obligarea debitoarei la plata dobânzii legale, în conformitate cu art. 1489 C. civ., calculată de la termenul general de plată - 60 zile, astfel cum este prevăzut în cuprinsul dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 72/2013 şi până la data achitării integrale a debitului.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Se reţine că, în speţă, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidenţa unor norme de competenţă teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.

Potrivit art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., în procedura ordonanţei de plată competenţa se stabileşte potrivit dreptului comun.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia:

"cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Conţinând o reglementare cu caracter relativ, regula înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

În situaţia în care însă legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, sunt competente şi alte instanţe.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.:

"în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract".

Art. 116 C. proc. civ. dispune că:

"reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Întrucât prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competenţă alternativă, având în vedere şi textele legale anterior evocate, reclamanta avea posibilitatea de a introduce acţiunea la oricare dintre instanţele de la locul executării contractului - Judecătoria Rădăuţi (conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.) ori de la sediul pârâtului - Judecătoria Oneşti (conform art. 107 C. proc. civ.), aceste instanţe fiind deopotrivă competente.

Este de reţinut că, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului (în speţă, creditoarei S.C. A. SRL), iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Aşa fiind, opţiunea reclamantei (creditoarea S.C. A. SRL) a fost în sensul soluţionării cauzei de către Judecătoria Rădăuţi, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., opţiune susţinută de prevederile art. 116 C. proc. civ.

Art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că: "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acţiunii coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâtă, în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Rădăuţi a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

De altfel, dispoziţiile art. 131 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că, dacă partea nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, Judecătoria Rădăuţi trebuia să constate că este competentă tocmai pentru acest motiv, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepţia necompetenţei teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei.

Aceste norme ocrotesc interesele particulare ale părţilor, Judecătoria Rădăuţi iniţial sesizată neputând invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, întrucât, fiind vorba de o competenţă teritorială relativă, invocarea de către instanţă, din oficiu, a excepţiei este contrară manifestării de voinţă a reclamantei, care a optat pentru introducerea acţiunii la o anumită instanţă.

Totodată, este de reţinut că potrivit prevederilor art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situaţia necompetenţei de ordine privată: "partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declinarea competenţei". În această situaţie, nici chiar reclamanta, după introducerea cererii de chemare în judecată, nu poate reveni asupra alegerii în favoarea unei alte instanţe competente. Instanţa sesizată rămâne competentă să soluţioneze pricina.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2018.