Judge's bid to revise jurisdiction decline rejected as inadmissible; tribunal ruling stands.

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2018

Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a Civilă la data de 13.12.2016, sub nr. de dosar x/2016 reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii INSPECŢIA JUDICIARĂ şi CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, instanţa să dispună:

1. constatarea nulităţii absolute a actului unilateral civil de sesizare a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul art. 361 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a aprecia dacă, în caz, au fost încălcate dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic de către doamna judecător A., din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, act de sesizare cuprins în Rezoluţia emisă de Comisia de disciplină la 17.12.2009 în lucrarea nr. 402/CDJ/2009;

2. desfiinţarea actului unilateral civil de sesizare deontologică lovit de nulitate absolută şi desfiinţarea actelor subsecvente emise în baza lui, în cadrul procedurii interne: a rezoluţiei din 19.01.2010 de înregistrare pe rolul secţiei pentru judecători a actului de sesizare deontologică lovit de nulitate absolută şi de acordare termen la 28.01.2010, a hotărârilor nr. 458 din 22 aprilie 2010 dată de secţia pentru judecători şi nr. 587 din 1 iulie 2010 dată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi a rezoluţiilor care le-au precedat.

În motivarea acţiunii sale, reclamanta a susţinut în esenţă că prin rezoluţia din 17.12.2009, Comisia de disciplină din cadrul CSM, la finalizarea unei cercetări disciplinare pentru fapta prevăzută art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 în forma în vigoare la acea dată, constatând inexistenţa abaterilor a dispus clasarea. Nu s-a reţinut încălcarea vreunei dispoziţii legale şi, deşi s-a constatat că nu a adus vreo atingere drepturilor procesuale ale părţilor implicate în procedură Comisia a sesizat, în temeiul art. 361 din Regulamentul CSM, secţia pentru Judecători a CSM pentru a aprecia dacă au fost încălcate dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic prin încălcarea aparenţei de imparţialitate în instrumentarea cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1426 din data de 16.10.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţâia a IV -a Civilă, în dosarul nr. x/2016 s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, secţia civilă şi, în consecinţă s-a dispus:

Declinarea competenţei de soluţionare a cauzei civile formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii INSPECŢIA JUDICIARĂ şi CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tibunalul a reţinut că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (7) şi alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Hotărârea nr. 587 din 01.07.2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (singura care poate fi atacată în cauza pendinte) intră în sfera de reglementare a normei anterior menţionate, fiind o hotărâre pronunţată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii care priveşte cariera şi drepturile magistraţilor.

În ceea ce priveşte rezoluţia emisă la data de 17.12.2009 de Comisia de disciplină pentru judecători, precum şi celelalte acte anterioare emiterii hotărârii Plenului (parte din ele neidentificate de reclamantă), tribunalul constată că acestea nu sunt acte administrative sau civile cu o autonomie proprie, fiind strâns legate de actul ce a fost emis în baza lor.

Ele reprezintă doar acte premergătoare (preparatorii) emiterii actului reprezentat de Hotărârea nr. 587 din 01.07.2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, faţă de care se poate exercita calea de atac specială a contestaţiei, la care tribunalul a făcut anterior referire.

Numai după epuizarea procedurii instituite de art. 361 şi art. 362 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005, cu modificările ulterioare, şi finalizarea acesteia prin hotărâre, potrivit textelor legale anterior menţionate, reclamanta poate uza de căile de atac speciale, instituite de art. 362 alin. (6) şi (7) din Regulament, respectiv contestaţia la Plen împotriva hotărârii secţiei pentru judecători şi ulterior, contestaţia la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Actele pregătitoare sau operaţiunile administrative şi tehnico-materiale care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 587 din 01.07.2010 nu pot constitui obiect al unei acţiuni de drept comun, soluţionată de instanţa de drept comun .

Această soluţie este şi firească din moment ce prin decizia nr. 1933 din 31.03.2011, irevocabilă, instanţa supremă a respins deja recursul declarat de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 587 din 01.07.2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii(fila x).

Ori, dacă actul final care produce efecte faţă de reclamantă şi anume Hotărârea nr. 587 din 01.07.2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii poate fi contestat numai la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe cale de consecinţă şi actele ce fac obiectul cauzei, care sunt accesorii şi premergătoare Hotărârii nr. 587 din 01.07.2010, pot fi atacate tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu la instanţele de drept comun.

Tribunalul a constatat că, sunt întrunite condiţiile sus menţionate, fiind vorba de o necompetenţă de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale iar cererea formulată de către reclamantă nu este o cerere care să fie soluţionată în primă instanţă de către tribunal, ca instanţă de fond, ci de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 29 alin. (7) şi alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

La data de 14.12.2017 revizuenta A. a formulat o cerere de revizuire a sentinţei nr. 1426/2017 din 16.10.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV - a civilă în dosarul nr. x/2016 pentru motivul reglementat de art. 509 pct. 8, art. 509 pct. 2 C. proc. civ., ca fiind contrară deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie i Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 3436 din 19.06.2009 în dosarul nr. x/2008 şi nr. 7024 din 01.11.2013 în dosarul nr. x/2012, a căror autoritate de lucru judecat o încalcă şi anularea acesteia.

În susţinerea cererii de revizuire, revizuenta critică, în esenţă, modul în care s-a soluţionat pricina, în sensul că s-a pornit de la o premisă falsă, adică a atacat numai hotărârea Plenului CSM nr. 587/2010, fără nicio referire la solicitarea sa cu privire la nulitatea absolută şi desfiinţare a actelor cerute.

Soluţia de admitere a excepţiei de necompetenţă materială şi de declinare la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost axată, în întregime, determinând-o, pe chestiuni de drept care au fost deja tranşate cu autoritate de lucru judecat de instanţa supremă secţia de Contencios dministrativ şi Fiscal prin decizii irevocabile, în care CSM -ul a fost parte şi cu a căror dezlegare motivarea sentinţei vine contradicţie.

Revizuenta menţionează care sunt chestiunile de drept:

1.chestiunea de drept privind calificarea hotărârii Plenului CSM dată în procedura deontologică ca fiind sau nu o hotărâre privind cariera şi drepturile magistraţilor, obiect al alin. (5), al art. 29 din Legea nr. 317/2004;

2.chestiunea de drept privind natura juridică a procedurii deontologige iniţiată de Inspecţia Judiciară şi desfăşurată de CSM în baza art. 361 şi 362din Regulament;

3.chestiunea de drept privind cazurile în care o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi dacă hotărârea deontologică se înscrie printre acestea.

Revizuenta precizează că instituirea şi existenta sesizării deontologice şi a procedurii ei de soluţionare sunt reglementate exclusiv prin Hotărâre CSM. Hotărârea nr. 564/19.06.2008, art. I pct. 11 care a introdus în Regulamentul CSM art. 361 alin. f1) - (11) şi art. 362 alin. d) - (9) şi, implicit, Hotărârea nr. 1314/2008 de modificare a lor, art. I pct. 3 şi 4, nu prin act normativ de forţa legii, iar art. 362 alin. (7), astfel introdus în Regulamentul CSM, dispune că "Hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dispoziţiile art. 20 se aplică corespunzător".

Normele de tehnică legislativă interzice paralelismul, adică "instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ { art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000), aşa că trimiterea la art. 20 din Regulament, existentă de când acesta reglementa recursul, priveşte corespunzător, ceea ce art. 362 alin. (7) din Regulament nu reglementează dispoziţiile asupra locului în care se depune recursul şi asupra transmiterii lui împreună cu dosarul, de îndată, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu calea de atac pe care o reglementează exclusiv.

Revizuenta susţine că, hotărârea Plenului CSM în raport de care tribunalul a statuat prin sentinţa supusă revizuirii, în sensul că este o hotărâre care priveşte cariera şi drepturile magistraţilor, este Hotărârea nr. 587 din 01.07.2010, iar legea sub care aceasta a fost dată, singura care stabileşte_calea de atac aplicabilă ei este art. 362 alin. (7) din Regulament şi calea de atac stabilită de acesta, şi la acea epocă şi în prezent, este recursul.

În raport de dispoziţiile evocate, recurenta arată că, la acea dată, 01.07.2010, şi art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 stabilea pentru hotărârile menţionate la alin. (5), cele privind cariera şi drepturile magistraţilor tot calea de atac a recursului, dar din 2013, Noul C. proc. civ. a eliminat din categoria hotărârilor obiect al recursului pe cele ale organelor cu activitate jurisdicţională - art. 483 alin. (1) C. proc. civ. - nemaipăstrând formula codului vechi - art. 299 alin. (1) -, calea de atac împotriva acestor hotărâri fiind contestaţia.

Prin urmare, hotărârea fiind supusă căii de atac stabilită de actul normativ de la data la care a fost dată, cât priveşte Hotărârea Plenului nr. 587/2010, aceasta este recursul.

Faptul că art. 362 alin. (7) din Regulament nu a fost modificat după ce art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 a fost modificat prin O.U.G. nr. 4/2013 de modificare a legii de punere în aplicare a Noului C. proc. civ., cu a cărui cale de atac, contestaţia, pârâtul vrea să substituie recursul, căi de atac cu configuraţie juridică diferită şi efecte opuse, pe cale de interpretare, este dovada vie a autonomiei de reglementare a procedurii deontologice, exclusiv prin Regulamentul CSM-ului, aşa că orice încercare de trimitere fără un temei normativ, la calea de atac a contestaţiei reglementată în prezent de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, are motivaţie conjuncturală.

Mai mult, în opinia revizuentei, se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3436 din 19.06.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2000.

Astfel, statuarea în sensul că art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este o normă de excepţie pentru că stabileşte competenţa, în recurs, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în comparaţie cu alte acte ale Consiliului Superior alMagistraturii care sunt şi ele supuse controlului judecătoresc, dar potrivit regulilor de competenţă prevăzute de lege,/.../şi textul nu poate fi extins, prin analogie, altor hotărâri adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, statuarea de principiu, în sensul că actul normativ care reglementează procedura deontologică, nu vizează "cariera si drepturile judecătorilor şi procurorilor" pentru a fi incidente dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 31/2004".

Cu privire la prima chestiune de drept dezlegată cu autoritate de lucru judecat, recurenta prezintă argumentul avut de tribunal în pronunţarea sentinţei de declinare a competenţei de la tribunal la instanţa supremă, respectiv calificarea hotărârii Plenului CSM care soluţionează contestaţia deontologică împotriva hotărârii secţiei pentru judecători ca fiind o hotărâre privind cariera şi drepturile magistraţilor obiect al alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 317/2004.

Această chestiune de drept a fost însă tranşată cu autoritate de lucru judecat în sens contrar de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia irevocabilă nr. 3436/2009 - menţionată anterior de către revizuentă - într-un proces în care Asociaţia Magistraţilor a atacat actul normativ adoptat de CSM, Hotărârea nr. 564/2008 care a introdus în Regulamentul CSM dispoziţiile care reglementează procedura deontologică.

Recursul declarat de AMR - Asociaţia Magistraţilor - împotriva sentinţei de respingere ca inadmisibilă a acţiunii sale, cu motivui că nu era necesară procedura prealabilă, deoarece hotărârea, atacată este un act normativ care priveşte cariera şi drepturile magistraţilor aflat sub incidenţa art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 şi care conform alin. (7) al art. 29, fiind supusă recursului este derogatorie de la art. 7 din Legea nr. 554/2004, a fost respins de Înalta Curte prin decizia nr. 3436/2009, cu o motivare de principiu, obligatorie şi cu autoritate de lucru judecat faţă de CSM, intimat în acest proces, cât priveşte înţelesul noţiunii "cariera si drepturile judecătorilor şi procurorilor cuprinsă în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 în raport cu actul normativ atacat, Hotărârea nr. 564/2008 de reglementare a procedurii deontologice.

În dezlegarea acestei chestiuni de drept, revizuenta menţionează cele statuate de Înalta Curte prin decizia nr. 3436/2009, în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a considerat că hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind alegerea membrilor Consiliului Superior ai Magistraturii nu vizează "cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor" şi nu poate fi atacată cu recurs la această instanţă, ci este supusă controlului judiciar potrivit competenţei stabilite de Legea nr. 554/2004."

Sentinţa tribunalului nr. 1426/2017, supusă revizuirii a statuat din contră, că: "Potrivit prevederilor art. 29 alin. (7) şi (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie" şi că "Hotărârea nr. 567 din 01.07.2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (singura care poate fi atacată în cauza pendinte) intră în sfera de reglementare a normei anterior menţionate, fiind o hotărâre_pronunţată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii care priveşte cariera şi drepturile magistraţilor".

Hotărârea nr. 567 din 01.07.2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost dată conform art. 362 alin. (7) din Hotărârea Plenului CSM nr. 564/19.06.2008, care prin art. I pct. 11 l-a introdus în Regulament, motivarea sentinţei încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3436/2009, potrivit căreia a statuat că actul normativ - Hotărârea Plenului CSM nr. 564/2008 - "nu vizează cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor" pentru a fi incidente dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 31/2004".

Fiind potrivnică deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3436/2009 a cărei autoritate de lucru judecat o încalcă conform art. 430 (1) şi (2) C. proc. civ., în ce priveşte chestiunea de drept a sferei de cuprindere a hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în sintagma "cariera si drepturile judecătorilor şi procurorilor" pentru a fi incidente dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 raportat la Hotărârea Plenului CSM nr. 564/2008.

Faţă de cele arătate anterior, rezultă că este întrunită ipoteza art. 509 (1) pct. 8 raportat la art. 509 alin. (2) şi art. 513 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce impune anularea celei din urmă hotărâre, a sentinţei - definitive - a Tribunalui Bucureşti, secţia a IV-a civilă nr. 1426/2017.

În continuare, revizuenta prezintă argumentele cu privire la a 2-a şi a 3-a chestiune de drept invocate prin prezenta cerere de revizuire, respectiv:

Stabilindu-se că hotărârea nr. 587 din 01.07.2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este supusă recursului, cale de atac reglementată de art. 362 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti

- pg. 7 alin. (6) din sentinţa tribunalului 1426/2017 - şi de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 - pg. 7 alin. (6) din aceeaşi sentinţă menţionată - că procedura deontologică astfel finalizată cu cale de atac de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este deci jurisdicţional - administrativă.

Sentinţa tribunalului este potrivnică şi a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal nr. 7024/01.11.2013, deoarece aceasta a stabilit dimpotrivă, că "actele emise de Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul procedurii reglementate de art. 361 şi art. 362 din Hotărârea Consiiului Superior al Magistrturii nr. 326/2005, texte criticate în prezentul litigiu, nu sunt acte administrativ jurisdicţionale, ci acte derivate dintr-o procedură internă, legai instituită" precizând în acest context că, "actul administrativ jurisdicţional este definit legal în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004 şi este acel act emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuţii de jurisdicţie administrativă" (pg. 14, alin. penultim şi ultim din decizie).

A statuat şi că " în situaţia analizată nu se pune în discuţie o jurisdicţie administrativă specială, ci o procedură internă, atribuţiile jurisdicţionale fiind

exercitate de CSM numai ca instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare, aşa cum rezultă fără echivoc din prevederile art. 134 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României şi art. 44 din Legea nr. 317/2004." (alin. (1), pg. 15 din decizie); că numai " hotărârile C.SM în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ", iar " Normele criticate prin acţiune se referă aşa cum s-a explicat şi mai sus la procedura desfăşurată în cazul unor încălcări ale Codului deontologic".

Sub acest aspect, revizuenta învederează că, prin soluţia de declinare a cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe argumentul că Hotărârea nr. 587 din 01.07.2010 dată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în procedura deontologică, este supusă căii de atac reglementată de art. 362 alin. (7) din Regulament şi de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 sentinţa tribunalului nr. 1426/2017 este potrivnică deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7024/01.11.2013 a cărei autoritate de lucru judecat o încalcă în ce priveşte dezlegarea chestiunilor de drept ale naturii juridice a procedurii deontologice desfăşurată în baza art. 361 şi art. 362 din Regulament, cât şi a cazurilor în care o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs, conform art. 430 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de cele învederate, revizuenta solicită anularea sentinţei tribunalului nr. 1426/2017 ca fiind potrivnică deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7024/01.11.2013, a cărei autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunile de drept dezlegate o încalcă, decizie obligatorie, conform art. 435 C. proc. civ., în temeiul art. 509 (1) pct. 8 C. proc. civ. a cărui ipoteză este îndeplinită din perspectiva chestiunilor de drept tranşate cu autoritate de lucru judecat prin deciziile definitive nr. 3436/2009 şi respectiv nr. 7024/2013 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în care Consiliul Superior al Magistraturii a fost parte.

Reviuenta consideră că a fost un abuz şi îşi întemeiază constatarea pe ceea ce constituie motiv de nulitate absolută pentru dispoziţia din Rezoluţia din 17.12.2009 de sesizare a secţiei corespunzătoare din CSM pentru a aprecia dacă s-a încălcat Codul deontologic, anume frauda la lege.

Revizuenta mai precizează că, în considerarea calificării dată de decizia nr. 7024/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie actelor emise potrivit art. 361 şi 362 din Regulament ca nefiind actele unei proceduri administrative speciale în sensul Legii nr. 554/2004, ci acte derivate dintr-o procedură internă, că actul unilateral de sesizare deontologică emis în baza acestor texte, act supus comunicării conform art. 1325, art. 1326 alin. (1) C. civ., a căror nulitate absolută a cerut-o, să se constate prin cererea de chemare în judecată cu a cărei soluţionare a învestit secţia civilă a tribunalului, este un act juridic civil, supus regimului juridic de drept comun în competenţa materială a instanţelor civile de drept comun, iar sentinţa Tribunalului Bucureşti nr. 1426/16.10.2017, a cărei revizuire şi anuiare a solicitat-o este o sentinţă civilă, pronunţată de secţia a IV-a civilă a Tribunalului Bucureşti, a cărei judecată revine în competenţa - prezenta cerere de revizuire - Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, conform art. 510 alin. (2) C. proc. civ.

În finalul cererii de revizuire, revizuenta solicită ataşarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Intimatul Consiliul Suprem al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia tardivităţii iar, în subsidiar, excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Intimata Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, iar revizuenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Având în vedere că excepţia inadmisibilităţii primează excepţiei tardivităţii cererii de revizuire, Înalta Curte rămâne în pronunţare pe excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Sentinţa nr. 1426/2017 din 16.10.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV - a civilă în dosarul nr. x/2016 a cărei revizuire se cere de revizuentă pentru motivul reglementat de art. 509 pct. 8, art. 509 pct. 2 C. proc. civ., întrucât este contrară deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 3436 din 19.06.2009 în dosarul nr. x/2008 şi nr. 7024 din 01.11.2013 în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia secţia a IV -a Civilă a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 130 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori decătre judecător la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, sens în care s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV -a civilă şi în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile frormulată de reclamanta A. în contradictoriu cu intimaţii Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În considerentele evocatei sentinţe s-a reţinut că, cererea formulată de reclamanta A., nu este o cerere care să fie soluţionată în primă instanţă de către tribunal, ca instanţă de fond, ci de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (7) şi alin. (5) din Legea nr. 517/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum a fost modificată şi cu completările ulterioare.

În cadrul căii de atac exercitate, se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, fără a se pune în discuţie chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspectele procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Astfel, în considerarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Conform dispoziţiilor art. 132 alin. (39 C. proc. civ. prevede că:

"Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente, sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent."

Dacă se formulează cerere de revizuire împotriva hotărârii de declinare a competenţei, cum este cazul în speţă, împotriva sentinţei nr. 1426/2017 din 16.10.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV - a civilă în dosarul nr. x/2016, cererea de revizuire este inadmisibilă.

Or, în cauză aşa cum s-a arătat la alineatul anterior, împotriva hotărârii de declinare a competenţei nu există nicio cale de atac, deci nici a revizuirii prevăzută de dispoziţiile legale invocate de revizuentă, ceea ce face inutilă examinarea criticilor formulate de revizuentă prin calea de atac exercitată.

Având în vedere soluţia pronunţată pe excepţia inadmisibilităţii, Înalta Curte nu va mai analiza celelalte critici ale revizuentei; însă de menţionat deciziile evocate expres ca fiind contrare sentinţei tribunalkului de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei: decizia nr. 3436 din 19.06.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2000 prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta Asociaţia Magistraţilor din România împotriva sentinţei nr. 204 din 21.01.2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-A contencios administrativ şi fiscal, iar prin cea de-a doua decizie, respectiv nr. 7024 din 01.11.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012 s-a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 5574 din 05.10.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-A contencios administrativ şi fiscal.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă, inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva sentinţei civile nr. 1426 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva sentinţei civile nr. 1426 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2018.